Ziaristi Online: Stirile care nu se mai aud de zgomote. Interviu cu presedintele Basescu despre gazoductul AGRI si enclave separatiste, in Azerbaidjan. VIDEO

REF: Vizita oficială a preşedintelui României, Traian Băsescu, în Republica Azerbaidjan

Preşedintele României, Traian Băsescu, a efectuat în perioada 18-19 aprilie a.c. o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitaţia omologului său, domnul Ilham Aliyev.

În cadrul vizitei, şeful statului român s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, a avut convorbiri cu premierul azer, Artur Rasizade, precum şi cu preşedintele Parlamentului azer, Oktay Asadov.

Temele abordate în discuţiile cu autorităţile azere au vizat în principal relaţiile bilaterale, cu accent pe problematica energetică, relaţiile UE-Azerbaidjan, cooperarea parlamentară, precum şi teme de pe agenda regională şi internaţională.

În cadrul întâlnirii la nivel înalt, cei doi şefi de stat şi-au reafirmat sprijinul pentru implementarea gazoductului Nabucco, un proiect prioritar al Uniunii Europene, care va contribui semnificativ la securitatea energetică a continentului. Un alt proiect important în care România şi Azerbaidjan cooperează direct este gazoductul Azerbaidjan-Georgia-România-Ungaria-Interconector (AGRI), care valorifică traseul cel mai scurt dintre regiunea Mării Caspice şi cea a Mării Negre.

Continuarea la Ziaristi Online

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Ziaristi Online: Stirile care nu se mai aud de zgomote. Interviu cu presedintele Basescu despre gazoductul AGRI si enclave separatiste, in Azerbaidjan. VIDEO”

  1. Fanu says:

    aha şi pe bozgori de ce i lasă să şi facă de cap, la nivel de sănătate şi de csibi şi de tokes şi de altele??? nu l mai cred pe marinel

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova