Victor Roncea Blog

Pe uteciştii adevăraţi, înţelegerea metaforei îi electrizează

Multe sunt gândurile şi simţămintele pe care un tânăr le poate încerca citind Programul partidului. Pentru biografia mea interioară însă, puterea şi lumina unor evenimente cruciale le-au avut gândul şi sentimentul istoriei. Lăsând în urmă corăbiile de hârtie şi castelele de nisip ale copilăriei, luptându-ne – cavaleri în regatul închipuirii – cu morile de vânt ale adolescenţei, mulţi dintre noi, în pragul tinereţii, am simţit atingerea de flacără a Istoriei şi ne-am străduit să înţelegem. Drumul spre Istorie este un drum greu, care străbate tărâmul de la joc şi imaginaţie până la lumea în care trăieşti, până la Patria ta, până la propria ta persoană, coborând şi urcând, apoi în trecut şi viitor. Citind Programul Partidului, pentru mine s-a luminat tocmai capătul acestui drum – Istoria. Şi nu oricare istorie, ci Istoria poporului român. (Valeriu Stoica, Universitatea Comunistă anul 7, nr. 24, oct.-nov. 1974, p. 3, revistă a CUASC din Univ. Bucureşti)

Privind retrospectiv ultima jumătate de veac din viaţa patriei – perioadă atât de bogată în radicale mutaţii produse în structura societăţii, în conştiinţa maselor – istoria consemnează (…) larga participare a tineretului la evenimente politice de cea mai mare însemnătate, angajarea sa hotărâtă de partea forţelor militante pentru progres social. Îndrumaţi cu grijă părintească de Partidul Comunist, purtătorul celor mai nobile aspiraţii ale poporului muncitor şi arhitectul lucid al viitorului, uteciştii au ştiut să urce, traversând eroic timpul inechităţii, timpul proliferării morbide a fascismului.

Ne este limpede: în condiţiile unui ev revoluţionar, de natura celui căruia îi suntem cei mai direcţi martori, cotidianul nu se reduce la simple acumulări de fapte. De aceea sensul pe care îl dăm existenţei este (şi n-ar putea fi altfel) unul politic.

Elanul, altădată aspect efemer al vârstei, a devenit o cantitate de durată. Cu ea, tineretul din România se structurează organic activităţii vaste, esenţiale, demiurgice, de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate.

Ce satisfacţie supremă pentru noi, scriitorii atât de tineri râvnind să păşim pe drumul consacrării, să eternizăm spiritul acestei epoci, să redăm timpului mesajele generaţiei noastre.

Pentru uteciştii de azi, simpla înţelegere a metamorfozei este electrizantă. (Valeriu Stoica, Realitate şi participare în Amfiteatru, martie 1972, nr. 3 (75), p. 1)

Fragmente din Autobiografia olografă

„Precizez că încă din şcoala generală şi din timpul liceului, am desfăşurat o susţinută activitate obştească, fiind mai întîi preşedinte de detaşament în organizaţia pionierilor, apoi secretar al organizaţiei UTC.”

În perioada studenției, 1972-1976, „am fost cooptat în comisia politico-ideologică de pe lîngă consiliul Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti, iar în luna aprilie 1974 am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român.”

„Cu referire la activitatea obştească, menţionez că în perioada 1980-1981 am fost secretar al organizaţiei UTC, iar în perioada 1981-1985 am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În aceste perioade, am fost propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5, iar apoi am activat ca lector la cabinetul politico – ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 5.

După ce am fost promovat la Tribunalul Municipiului Bucureşti, am fost ales organizator al grupei sindicale din cadrul secţiilor civile.

Am absolvit Universitatea politică şi de conducere cu media 10, în anul 1985, luna iunie, iar în prezent urmez un curs special de pregătire la Cabinetul politico ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4.”

Capitolul III din Memoriul de activitate dactilografiat

„III. Activitatea Obştească

În perioada studiilor universitare, am participat la toate activităţile organizate de Asociaţia studenţilor comunişti din Facultatea de Drept, iar din anul 1974, cînd am fost primit în rîndurile Partidului Comunist Român, am luat parte la activităţile desfăşurate de organizaţia de bază.

În acest sens, menţionez că am activat într-o brigadă de propagandă juridică în organizaţiile UTC din cadrul Întreprinderii „Griviţa Roşie” şi într-o brigadă de propagandă electorală în asociaţiile studenţilor comunişti din Centrul Universitar Bucureşti.

În anul 1974, am fost cooptat în comisia politico-ideologică din cadrul Consiliului Uniunii Asociaţiei Studenţilor Comunişti din Centrul Universitar Bucureşti. În această calitate, am coordonat şi îndrumat munca politico-ideologică din institutul de Arhitectură „Ion Mincu”, Institutul de arte plastice ”Nicolae Grigorescu” şi Institutul de educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.

După absolvirea facultăţii, am continuat să activez în cadrul organizaţiei UTC şi al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

În perioada 1980-1981, am fost secretarul organizaţiei UTC şi propagandist la nivelul Comitetului UTC al Sectorului 5 Bucureşti.

Totodată, am prezentat lunar informarea politică în cadrul adunărilor generale ale organizaţiei de bază PCR şi am fost propagandist în cadrul acestei organizaţii.

În aceiaşi perioadă, am fost lector la Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al sectorului 5.

Am absolvit în luna iunie 1985 Universitatea politică şi de conducere cu media 10.

În perioada 1981-1 februarie 1985, am fost secretar al organizaţiei de bază PCR din Judecătoria Sectorului 5.

Ca membru al Asociației Juriștilor din Sectorul 5, am organizat cicluri de conferințe pe teme juridice în școli și unități economice, precum și la Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa”, am îndrumat activitatea unor comisii de judecată și am participat la diferite acțiuni de popularizare a legii.

În prezent, sînt organizator de grupă sindicală la secţiile civile din cadrul Tribunalului Municipiului Bucureşti.

Totodată, urmez un curs special de pregătire organizat de Cabinetul politico-ideologic de pe lîngă Comitetul de partid al Sectorului 4 Bucureşti.

Pentru activitatea profesională şi obştească am fost decorat cu medalia „A 40-a aniversare a zilei de 23 August  1944.”

Se pare că Valeriu Stoica nu bănuia că “autobiografia” sa va ajunge într-o zi să devină publică. Drept urmare, în toate ieșirile sale publice a pozat în om de dreapta și un înverșunat adverar al comunismului. O mostră – pe care o putem numi “tupeu” – este și unul dintre numeroasele editoriale scrise în săptămânalul “22”, pe care vi-l redăm integral. (R.G.D.)

Memorie și luciditate

(“22 plus” – 6 iulie 2010)

Numai cine a trăit în regimul comunist poate înţelege cu adevărat absurditatea acestui tip de totalitarism. Dar cum poate fi convertită această experienţă personală într-un avertisment credibil pentru cei care au avut şansa istorică să nu o cunoască pe propria piele? Deşi au trecut numai două decenii de la demantelarea sistemelor comuniste din Europa de Răsărit, au început deja să capete curaj cei care reiau sloganul bine cunoscut al intelectualităţii de stânga, conform căruia nu marxismul este vinovat de cea mai mare tragedie a secolului XX, ci modul în care acesta ar fi fost deformat de cei care l-au pus în practică. Iată de ce forţa mesajului anticomunist nu se poate întemeia doar pe descrierea şi inventarierea suferinţelor generate de punerea în operă a ideilor marxiste. Desigur, acest efort este necesar, iar memoria colectivă trebuie să păstreze, pentru totdeauna, în depozitele sale, amintirea zecilor de milioane de victime ale experimentului marxist. Este însă nevoie de mai mult decât atât.

Este nevoie de luciditate pentru a rezista iluziilor pe care încă le mai stârneşte în diferite medii intelectuale utopia marxistă. Luciditatea este singurul instrument eficient pentru a trece dincolo de experienţa istorică şi pentru a pune în lumină mecanismele ascunse ale sistemului comunist ca întruchipare a răului.

Imperfecţiunea originară  a naturii umane este, în egală măsură, o sursă a binelui şi a răului în istorie. Sistemele politice totalitare, mai ales cele de stânga, au dovedit însă că încercarea de a institui o natură umană perfectă şi o organizare socială ca expresie a acestei perfecţiuni, în loc să înlăture răul din istorie, cum au dorit gânditorii din care s-au inspirat artizanii unui asemenea demers politic, a avut ca rezultat eliminarea aproape totală a binelui din istorie. Din fericire, tocmai imperfecţiunea intrinsecă a naturii umane, incompatibilă nu numai cu victoria totală a binelui, ci şi cu victoria totală a răului, a erodat, în cele din urmă, un tip de sistem politic a cărui putere părea invincibilă. Numai printr-o bună cunoaştere a marxismului şi a rădăcinilor sale, care coboară adânc în istoria gândirii utopice, asociată cu o investigaţie sistematică a crimelor săvârşite şi a suferinţelor provocate de sistemele politice construite pe acest temei teoretic, este posibilă o pedagogie eficientă care să se împotrivească ispitelor comunismului. Altfel spus, memoria şi luciditatea condiţionează succesul acestei pedagogii.

Nu cunosc în România decât un singur intelectual care să descrie şi să explice atât de convingător originile intelectuale ale comunismului şi consecinţele concrete ale experimentării acestei utopii. Este Vladimir Tismăneanu. Nu ştiu dacă el este un apostat. Adică nu ştiu dacă a crezut cu adevărat, în tinereţe, în utopia comunistă. În orice caz, este unul dintre cei mai profunzi cunoscători ai gândirii marxiste. Trimiterile pe care le face deseori la Kołakowski nu sunt deloc întâmplătoare; ei au o experienţă comună; au trăit în sistemul comunist, au evadat din el, au trăit în lumea liberă şi au avut şansa să facă o comparaţie, şi la cald, şi la rece, între ideile marxiste şi cele liberale, pe de o parte, şi experimentarea istorică a acestor idei, pe de altă parte. Dacă o asemenea comparaţie utilizează instrumentele memoriei şi lucidităţii, rezultatul nu poate să fie decât un ataşament solid faţă de valorile liberale şi o demontare minuţioasă a iluziilor comunismului. Vladimir Tismăneanu şi-a câştigat un binemeritat prestigiu internaţional tocmai pentru că, prin ceea ce a scris, prin activitatea sa universitară, prin intervenţiile sale publice, a probat atât fidelitatea critică faţă de valorile şi instituţiile democraţiei liberale, cât şi curajul de a face o autopsie nemiloasă a ideilor şi experimentelor marxiste. Iar Comisia pe care el a prezidat-o şi care a întocmit Raportul care a dus la condamnarea comunismului de către preşedintele României va rămâne în istorie tocmai pentru că a îmbinat, în activitatea sa, memoria şi luciditatea.

Nu este întâmplător că  dreapta românească şi-l revendică pe Vladimir Tismăneanu ca pe un adevărat reper intelectual; el este nu numai un rafinat liberal, ci şi un adevărat patriot.

Surse: Arhiva PCR, Revista 22, Cotidianul.ro, GIP si memoria colectiva

Documentele care stau la baza acestei anchete:

– Autobiografia olografă a propagandistului comunist Valeriu Stoica

– Memoriu de activitate al activistului PCR Valeriu Stoica

Foto sus: Andrei Pungovschi / Mediafax