Cazul Berevoiesti dupa 20 de ani: Dan Voinea a ingropat documentele Securitatii si ale SRI la Parchetul Militar. Exclusiv Cristian Botez

Autor: Cristian BOTEZ
Foto: Nicuşor STAN

Documentele Securității dezgropate la Berevoiești, “îngropate” la Parchetele Militare

La data de 18 mai 1991, şi în zilele următoare, SRI avea să intre în alertă maximă, ca urmare a deconspirării unei misiuni proprii, nereuşite, de distrugere a tone întregi de documente ale fostei Securităţi, dar şi ale nou înfiinţatului Serviciu Român de Informaţii. Un grup de ziarişti de la “România liberă”, în frunte cu Petre Mihai Băcanu, descindeau pe 18 mai într-o văioagă de lângă comuna Berevoieşti, pe malul râului cu acelaşi nume. Aici, sub un strat de pământ, turbă, frunze şi crengi, fuseseră îngropate mii de dosare şi alte documente, marea lor majoritate parţial arse.

Povestea documentelor

Povestea avea să înceapă, însă, cu aproape un an în urmă. În iunie 1990, locotenent-colonelul SRI Nicolae Bordeianu primeşte ordin să distrugă 82 de saci plini cu documente ultrasecrete, în special dosare informative.

Ulterior avea să se afle că multe dintre aceste documente proveneau din zona artă, cultură învăţământ, din care aveau să provină o mare parte din conducătorii României postdecembriste.

Procedura era ca tot materialul să fie trimis la Fabrica de Hârtie Scăeni, judeţul Prahova, unde tonele de hârtii urmau să fie tocate şi reciclate. Misiunea avea să fie compromisă în scurt timp de însuşi Bordeianu.

Însoţit de câteva cadre SRI, ofiţerul s-a deplasat iniţial spre Fabrica din Scăeni, dar pentru că se făcuse târziu a hotărât să amâne manevra pentru a doua zi, deturnând camionul cu exploziva încărcătură spre casa unei rude de-a sale, din Berevoieşti. Aici, s-a pus, laolaltă cu subordonaţii săi, pe ospătat şi băutură.

Între timp, nişte ţigani care treceau la ora aceea pe uliţă şi-au făcut de lucru cu marfa din camionul parcat la poartă. Ţiganii au dat prelata la o parte şi au furat patru saci cu documente fără să-i fi văzut careva.

A doua zi, Bordeianu şi ai lui, odihniţi şi nebănuind nimic în legătură cu sacii din camion, au pornit-o, din nou, spre Scăeni. Aici, surpriză. La recepţia mărfii, la cântar, reprezentantul fabricii de hârtie constată că faţă de ce era înscris în documentele de transport şi ordinul de distrugere lipseau vreo sută de kilograme de documente. Transportul a fost refuzat.

O altă variantă care a circula a fost că fabrica primise ordin de la generali MAI Ion Suceavă şi Mihai Chiţac să nu mai distrugă documente ale Securităţii.

Bordeianu intră în panică şi ia decizia să distrugă pe cont propriu documentele. Se întoarce la ruda lui, Ion Scarlat, şi îi cere să-l ajute. Tentativa de ardere într-un cuptor de pâine eşuează. Atunci, cunoscând împrejurimile, conduce camionul pe malul pârâului Râuşor, într-o văioagă parţial împădurită.

Îşi pune oamenii la săpat, îndeasă sacii acolo apoi încearcă să le dea foc. Neavând răbdare, mascheză totul cu un strat superficial de pământ, astfel ca totul să ardă mocnit şi părăseşte zona. Ceva mai târziu, un cioban însoţit de un copil observă fumul. Cei doi răscolesc şi dau de hărtii.

Ciobanul nu ştia carte, dar copilul desluşeşte pe o frântură de foaie „Strict secret”. Între timp, mişcate de vânt, mai multe hârtii ajung în pârâu şi sunt purtate la vale. În câteva ore, mai multe documente aveau să ajungă în mâinile unor localnici.

Ceva mai târziu lt.col Bordeianu aduce cu camionul de la Mina Câmpulung turbă, cu care acoperă groapa cu documente. Misunea este bifată ca îndeplinită. Şi, pentru un timp, se aşterne linştea.

În toamnă, însă, un învăţător din Berevoieşti intră în posesia unor documente sustrase din camionul SRI, în „seara ospăţului”. Învăţătorul îl sună pe Petre Mihai Băcanu, directorul ziarului “România liberă” şi îi comunică descoperirea.

Continuarea la Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova