Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Despre presa si securitate, dintr-o perspectiva personala

Ma numesc Victor Roncea, sunt jurnalist, si, pentru cei care nu ma cunosc, o sa incerc sa explic de ce ma aflu aici. In primul rand originea: dupa parintii tatei, sunt oltean si ardelean. Dupa parintii mamei: sunt muntean si moldovean. Bunica mea (nascuta in Sinaia) a fugit de rusi, din Cernauti, pe jos, insarcinata si cu mama de mana, pe atunci in varsta de doi ani. Ajunsa la Bucuresti avea sa-si piarda sarcina – fratele nenascut al mamei mele – pe masa de operatie de la Filantropia in urma bombardamentelor aviatiei americane. Aceasta pare sa fie soarta romanilor: sa fuga de rusi si sa dea de americani.

In 21 decembrie 1989 m-am aflat in Piata Universitatii, printre alti nebuni si alaturi de agentii straini pe care dvs i-ati reperat in timpul si dupa lovitura de stat din 22 decembrie 1989. Din 21 decembrie 1989 pana in 15 iunie 1990 rareori am mai ajuns pe acasa, fiind unul dintre organizatorii manifestatiilor anticomuniste si antifeseniste, care au culminat cu Fenomenul Piata Universitatii si venirea minerilor la Bucuresti. M-am intalnit prima oara cu dl general Rogojan in 13 iunie 1990. Desigur, fara sa stim unul de celalalt. Domnia sa era in sediul SRI de la “Lanturi”, la un nivel superior al cladirii, incoltit de diversi agenti care faceau pe demonstrantii,  iar eu stingeam incendiul lasat de acestia in urma lor, la etajele inferioare. Peste 20 de ani, cand avea sa-mi ofere, in exclusivitate aceasta istorie, o premiera jurnalistica – un ofiter de servicii secrete despre cum a fost in sediul SRI in 13 iunie 1990 – am constatat cu surprindere ca nici ziarul stindard al “opozitiei”, nici cel al “puterii” nu au fost interesate de aceasta dezvaluire. De fapt, ce deranja, se pare, erau numele noastre, puse deja “la index” in democratia “noii republici”. Istoria acelor zile este cuprinsa astazi, gratie autorului, Aurel I Rogojan, si editorului, Petru Romosan, intre paginile acestui volum, exceptional, dupa parerea mea: “Fereastra Serviciilor Secrete. Romania in jocul strategiilor globale”.

A doua zi dupa momentul 13 iunie, pe 14 iunie, unul dintre colegii dvs avea sa-mi salveze viata, mie cat si colegilor care ne refugiasem in Institutul de Arhitectura, dupa ce mai multi mineri, aflati dupa parerea mea sub influenta unor substante speciale, vroiau pur si simplu sa ne taie capetele, printre altele.

La ancheta desfasurata asupra mea la Unitatea de la Magurele, in conditii umilitoare, faptul ca am fost recunoscut de catre soldatii dezarmati de la sediul SRI, din 13 iunie, cat si invocarea unor nume din Ambasada SUA, ale unor persoane interesante care ne contactasera la Liga Studentilor, a dus, probabil, la eliberarea mea si a fratelui meu, dupa trei zile de calvar.

Am devenit jurnalist la “Romania libera”, apoi corespondent al ziarului in Statele Unite. Am facut parte din echipa de presa a Miscarii Pentru Romania, o formatiune care, daca nu era spulberata de Virgil Magureanu – la fel dupa cum a procedat si cu celebra unitate 0110 -, astazi, la fel ca formatiunea rivala dar similara, Fidesz-ul lui Viktor Orban, putea sa fie la putere in Romania.

Am revenit definitiv in tara in 1996, punandu-ma rau din prima si cu noua guvernare si cu ambasadorul SUA din acea perioada, un personaj numit Alfred Moses, dupa ce – fac aceasta afirmatie in premiera – cu sprijinul unor informatii obtinute de la un ofiter FBI, intr-o actiune conexa cu CIA, am publicat la ZIUA o ancheta despre traficul de influenta si afacerile murdare, de sute de milioane de dolari, derulate sau inlesnite de reprezentati ai SUA cu inalti oficiali din Ucraina si Romania – la noi era vorba de cumnatul lui Mircea Geoana, un oarecare Ionut Costea – in ceea ce s-a numit “Afacerea Transchem” (Foarte interesant, in perioada campaniei electorale din 2009, un britanic simpatic si sclipitor, din punct de vedere intelectual, angajat al unei firme private de intelligence, a venit la Bucuresti pentru a purta o discutie profesionala pe aceasta tema). La vremea respectiva, am fost amenintat, democratic, cu moartea, dar prietenii mei care, se vede treaba, erau si sunt mai puternici decat dusmanii mei, au reusit sa ma protejeze. De atunci si pana in 2009 am fost sef al Departamentului Externe al ziarului ZIUA si reporter de razboi, ocazional, din Balcani si pana in lumea araba. M-am impotrivit semnarii Tratatului cu Ucraina (cat si cu Republica Moldova) si nu am sustinut pozitia conducerii politice a Romaniei in timpul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, motiv pentru care intr-o alta carte a generalului Rogojan, “Spionaj in Balcani”, apar la randul meu ca personaj aflat “in atentia” organelor.

In 20 de ani de presa, am intalnit sute de colegi de-ai dvs, din toate colturile lumii, in calitati oficiale sau sub diverse acoperiri mai mult sau mai putin traznite, zeci de ministri de externe si oficiali guvernamentali si numerosi presedinti de state, mai mult sau mai putin faimosi. Doi dintre ei, Mubarak si Gaddafi, si-au gasit, recent, sfarsitul tragic. Am fost la sediul NATO in momentul in care tara noastra a fost primita in Alianta, si in Biroul Oval, la prima intalnire a presedintelui Basescu cu Bush Jr. Dar am fost si la Arafat, in Ramallah, pe vremea cand acesta, asediat, isi traia ultimele saptamani de viata si am fost si arestat, in Ucraina, si declarat persona non grata pentru 10 ani, pentru articolele mele scrise despre drepturile romanilor din jurul Romaniei.

L-am cunoscut pe dl general Rogojan pentru ca ma pasionase o carte a domniei sale, unica la vremea aceea, despre spionajul ungar inRomania. Apoi, la eliberarea ultimilor detinuti politici romani din Transnistria, fostii membri ai Grupului Ilascu, iesiti dupa 12 si 15 ani de inchisoare, cand am publicat cu Civic Media, in cinstea lor, un volum omagial care s-a numit “Eroi pentru Romania – Basarabia si amenintarile Rusiei la Marea Neagra”, domnul general ne-a ajutat oferindu-ne pentru carte un capitol consistent despre spionajul rusesc in Romania.

Cu toate acestea, dupa 20 de ani de presa, intr-o zi, s-a hotarat ca nu mai sunt bun de ziarist. Si mi “s-a ridicat dreptul de semnatura” in presa centrala, ca sa folosesc o formulare de pe vremuri.

Ultimul articol la care lucram, aparut doar pe jumatate, era scris ca urmare a unei investigatii pornite de la informatiile pe care am avut privilegiul sa le primesc de la un personaj de legenda din lumea dvs. Unul dintre acei oameni fara nume – ca si cel pomenit de domnul Rogojan in cartea sa, in dialogul despre tovarasul Pacepa, agentul “american” creat si protejat de structurile speciale ale KGB.

Investigatia mea se referea la agentii unor puteri straine, ostile Romaniei, care se orienteaza dupa lumina venita de la Rasarit, si care au ajuns mari si tari in tara aceasta, in ciuda faptului ca activitarea lor antiromaneasca fusese devoalata de catre serviciile secrete romanesti inca de dinainte de 1989. Unul dintre ei – numit in partea din articol care a fost publicata – este binecunoscutul agent maghiar Laszlo Tokes, ajuns ditamai vicepresedinte al Parlamentului European. Colegul meu, Florin Budea, reputat jurnalist oradean, aflat aici in sala, se confrunta si acum cu acest personaj, care ii pretinde despagubiri fabuloase pentru publicarea acelorasi informatii despre fostul episcop reformat de Oradea. Pentru lupta sa pentru adevar, in aceasta batalie dintre David si Goliat, dl Budea a fost premiat de Civic Media cu Premiul “Mile Carpenisan” pentru curaj si excelenta in jurnalism in 2011. Dar iata, procesul cu sinistrul extremist maghiar, continua.

Partea a doua a articolului pomenit, ramasa nepublicata in urma demiterii mele intempestive in prag de alegeri, de catre patronul din umbra al publicatiei, Sorin Ovidiu Vintu, il privea direct pe fostul prim ministru al Romaniei, Adrian Nastase, care, desi fusese avertizat oficial si neoficial de catre colegii dvs, de la cel mai inalt nivel, ca angajeaza pe post de sef al Cancelariei un agent maghiar dovedit, acesta a ignorat informarile si dovezile prezentate si a procedat in consecinta, numindu-l pe Alin Teodorescu, primul sef al Fundatiei Soros si, concomitent, al Grupului pentru Dialog Social, in aceasta functie de raspundere in statul roman. Actul, dupa toate normele legale, se incadreaza in Codul Penal de astazi la “inalta tradare”, si este pedepsit cu inchisoarea. Din cate stiu eu,  tradarea, ca si trecutul, nu se prescrie.

La starea de “indezirabil”, “non grata” in propria presa, romana, si-au adus contributia si alte personaje din cartea domnului profesor Rogojan: un anume Liiceanu, un anume Plesu, un anume Patapievici, un oarecare Tismaneanu, cu totii mari vedete ale cercurilor vizibile de “intelectuali public” dar si ale celor invizibile, de conspiratori marunti anti-Romania. Am fost dat in judecata de Liiceanu, pentru un editorial cu titlul “Profitorul tuturor regimurilor”, de Patapievici, pentru o ancheta intitulata, daca nu ma insel, “Jaful de la ICR” si de Tismaneanu, prin prepusul sau, Mihnea Berindei, pentru o analiza cu un titlu bun, dupa parerea mea: “Cand Minciuna sta cu Presedintele la masa”.  Fiecare mi-a cerut drept daune, mie si ziarului, cate 3.300.000.000 lei (trei miliarde lei vechi). In total 9 900 000 000 lei. Avocatul celor trei: Valeriu Stoica. Se pare ca articolele de acest tip si cele legate de Rusia si esecurile diplomatiei noastre, cum a fost si un alt editorial, care avea titlul, metaforic, “Limba lui Ungureanu”, si se incheia cu o chemare adresata Departamentului National Antitradare si presedintelui Basescu – “Comandante, da ordinul!” -, au dus pana la urma la raderea completa a arhivei ZIUA de pe internet. Procesele au fost pierdute in cele din urma de tovarasii in cauza si, daca nu as fi citit in memoriile publice ale unor mari scriitori romani si luptatori pentru adevar, inca exilati, ca Radu Portocala si Paul Goma, ca si ei au fost eliminati din viata publica, si de la Paris si de la Bucuresti, de personaje ca Petre Roman, Andrei Plesu, Nicolae Manolescu, etc, as fi crezut ca sunt singurul paranoic din presa. Singura scapare pare sa fie internetul. De altfel, printr-o stralucita formula, Paul Goma se declara “scriitor internetizat”.

Dar iata totusi ca nu suntem chiar paranoici si mai exista cate o speranta, concretizata, pentru publicarea adevarului: cartea domnului general Rogojan scoate aceste personaje din tenebrele lor – practic le ia de ciuf – si le aduce la lumina zilei, prezentandu-le adevarata lor fata, asa cum este bine cunoscuta de  serviciile secrete romanesti, dar si de cele aliate. Este vorba de personaje care, prin concursul lor nefast la mersul impiedicat al statului si la cursul evenimentelor politice, atenteaza zilnic la securitatea statului roman impingand tara, incet-incet, spre un deznodamand care – asa cum avertizeaza cu strigatele sale din desert academicianul Dinu Giurescu – poate duce la pulverizarea Romaniei si chiar la disparitia natiunii romane, in cele din urma.

Aparitia acestei carti, prin devotamentul generalului Rogojan fata de adevar si straduinta editurii Compania, a domnului Romosan personal si a prietenilor sai, este nu numai un avertisment grav adresat decidentilor statului dar si – intr-o era cand istoria reala este deformata si falsificata sau chiar stearsa complet – o marturie pentru generatiile viitoare asupra chinurilor prin care trece Romania de azi, aflata sub atacurile continue ale neo-kominternistilor – dupa cum ii definea regretatul profesor Mihai Ungheanu -, cu totii urmasi directi ai kominternistilor care au nenorocit Romania sub ocupatia sovietica urmata dupa lovitura de stat din 23 august 1944.

Este, cred eu, o datorie de onoare a tuturor celor care si-au dedicat viata apararii securitatii nationale sa urmeze drumul deschis de Fereastra Serviciilor Secrete si de dl general Aurel Rogojan si sa nu lase tara sa cada, din nou, poate definitiv, sub ocupatia – vorba lui Take Ionescu – a “dusmanilor naturali” ai Romaniei.

Nota: Audienta, pe langa studenti si profesori, a fost formata in majoritatea ei din cadre active, in rezerva si in retragere ale serviciilor de informatii romanesti

• Share
• Tweet
• Pin
• Email