Predica Mitropolitului Teofan si Cuvantul Parintelui Justin la Hramul Manastirii Petru Voda – Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. VIDEO/AUDIO/FOTO. La Multi Ani bunului Parinte Justin Parvu, la 20 de ani de la inaltarea ctitoriei sale si tuturor purtatorilor sfintelor nume impreuna cu cel de Anghel

Slujbă arhierească la Mănăstirea Petru Vodă

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ.

Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ. După oficierea Sfintei Liturghii, IPS Teofan a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre legătura dintre om şi îngeri, „între puterile cerului şi cei care vieţuim pe pământ“, amintind că monahul „este înger în trup“. În acelaşi timp, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a încurajat obştea păstorită de arhim. Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă. IPS Părinte Mitropolit Teofan a oficiat apoi slujba Parastasului la mormântul părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, aflat în cimitirul acestei aşezări monahale. După-amiază, IPS Teofan a mers la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ – Petru Vodă, unde a citit mai multe rugăciuni de dezlegare şi de mulţumire. De asemenea, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a adresat un cuvânt de învăţătură obştii de maici care osteneşte în această aşezare monahală.
Sursa: Doxologia

Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

5 Responses to “Predica Mitropolitului Teofan si Cuvantul Parintelui Justin la Hramul Manastirii Petru Voda – Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. VIDEO/AUDIO/FOTO. La Multi Ani bunului Parinte Justin Parvu, la 20 de ani de la inaltarea ctitoriei sale si tuturor purtatorilor sfintelor nume impreuna cu cel de Anghel”

  1. m.g. says:

    Doamne ajuta!

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova