Context. De supravegherea lui Titu Maiorescu[1] vorbim în contextul declanşării primei conflagraţii mondiale (15 iulie 1914), al neutralităţii României (1914-1916), dar şi a preconizatei intrări a ţării noastre în război, acţiune pregătită de guvernul Ion I.C. Brătianu, timp în care şi Poliţia Capitalei şi-a intensificat măsurile cu caracter informativ. Maiorescu era atunci suspectat de legături cu Puterile Centrale (In principal Germania si Austro-Ungaria – Nota Z.O.) , aşa încât, în primăvara anului 1915, el este supus unei veritabile monitorizări a Serviciului de Siguranţă din cadrul Prefecturii Poliţiei Capitalei.
Supravegherea s-a efectuat în perioada 2-18 martie 1915, agenţii executându-şi misiunea în trei schimburi, în unele zile asigurând o urmărire 24 din 24 de ore. În perioada în care s-a desfăşurat acest veritabil filaj, preşedinte al Consiliului de Miniştri era marele om de stat, liberalul Ion I.C. Brătianu, ministru de Interne Vasile G. Morţun, iar prefect al Poliţiei Capitalei era Gheorghe Corbescu, cel care i-a urmat ,,kneazului’’ Dimitrie Moruzi. (…)
Desi este cunoscut mai mult ca poet, totusi cea mai mare parte a activitatii lui Mihai Eminescu a fost dedicata gazetariei, el fiind unul dintre cei mai redutabili ziaristi ai Romaniei. Analizele de politica externa ale lui Eminescu puneau pe jar imperiile inconjuratoare – cel tarist si cel austro-ungar. Forta articolelor sale ii facea pe agentii secreti ai celor doua imperii sa dezvolte o intensa activitate informativa in jurul gazetarului Eminescu.
Ziaristi Online va prezinta o nota informativa a Ambasadei Austro-Ungariei la Bucuresti care tinea sa stie cu exactitate cu ce se mai ocupa Mihai Eminescu. In exclusivitate, fotocopia notei de urmarire a lui Mihai Eminescu obtinuta de jurnalistul si istoricul George Damian si notele ,,Biroului de Cercetări’’ din cadrul Prefecturii Poliţiei Municipiului Bucureşti, in ce-l priveste pe Titu Maiorescu, scoase la lumina de comisarul si istoricul Florin Sinca.
Integral la Ziaristi Online: Eminescu, urmarit de securitatea austro-ungara, Titu Maiorescu supravegheat informativ ca agent al Austro-Ungariei. DOCUMENTE INEDITE »