Nu stiu cum a fost ca director al MNAC dar ca fotograf si om liber a fost genial. L-am cunoscut pe Mihai Oroveanu inainte de ’89. Ma refugiam uneori in laboratorul sau fotografic de la Combinatul Fondului Plastic, ca intr-o oaza a libertatii. Ne-am simpatizat reciproc. A fost nepot al lui Ion Jalea si, printr-o ciudata intorsatura a vietii, ginere al lui Leonte Rautu, casatorindu-se cu o tanara pe care a cunoscut-o in liceu, actuala Anca Oroveanu, un personaj pe masura umbrei tatalui ei. Mihai Oroveanu povestea ca, dupa ’89, cand i-a spus socrului lui sa-si scrie memoriile, monstrul care a fost Leonte Rautu l-a expediat sec: “Oamenii ca mine nu au amintiri”. Un filosof din generatia sa a interpretat asa: “Mi s-a parut un raspuns sincer – ei, kominternistii, nu pot avea amintiri, acestea i-ar tortura!”. Sau fisa postului de agenti NKVD nu le permite sa-si publice memoriile reale… Poate pentru a spala putin din pacatele familiei de nomenklaturisti in care s-a nimerit, in 1990, Mihai Oroveanu a fost primul si ultimul om despre care am avut cunostinta ca a predat proprietarilor reali cheile casei in care statea, atunci cand acestia i-au batut la usa. M-a indemnat mereu sa-mi folosesc talentul de fotograf si m-a sustinut in realizarea, la ArtExpo – Oficiul National de Expozitii de la Teatrul National, a expozitiei “Ziua a treisprezecea”, vernisata de Parintele Galeriu. Era un colectionar pasionat, printre altele si de tunuri. A fost si va ramane un mare fotograf al Romaniei. Prietenii sai ar trebui sa-i realizeze, macar acum, un album de fotografie pe care nu stiu sa-l fi publicat cat a fost in viata.
Dumnezeu sa-l ierte!
Vedeti aici o editie a emisiunii Profesionistii, cu Mihai Oroveanu.
Mai jos, una din fotografiile ce poarta semnatura marelui fotograf Mihai Oroveanu, dintr-o serie memorabila cu Petre Tutea, pe care mi-a daruit-o, integral, pe hartie, din imensa lui arhiva. Multumesc, Mihai Oroveanu!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! A fost un om!