Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

“Sfinţii Închisorilor

de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

Părintelui Iustin Pârvu, la doi ani de la strămutarea sa la cele veşnice

Sintagma metaforică „sfinţii închisorilor“ îi vizează pe unii dintre fiii şi fiicele Bisericii noastre care au murit pentru credinţă în gulagul concentraţionar românesc, instaurat de către dictatura comunismului ateu, după modelul experiat de sovietici.

Sigur, ceata martiri­lor constituie elita sfin­ţilor şi temelia propriu-zisă a jertfei euharistice în Biserică. Muce­nicii primelor secole creştine, succesorii Întâiului mucenic, au fost canonizaţi cu titlul li­tur­gic de „Mare Mucenic sau Muceniţă“, „Purtător de chinuri sau Purtător de biruinţă“. Vocaţia martiriului este o constantă a vieţii bisericeşti. De aceea Sinaxarul Bisericii consemnează mucenicii vremuri­lor mai noi, în special pe cei din vremea turcocraţiei, cu titlul de Noul Mucenic, precum Ioan Valahul (†1662). Dacă va fi voia lui Dumnezeu, unii dintre cei desemnaţi prin sintagma „sfinţii închisorilor“ vor fi în­scrişi în Calendarul bisericesc cu titlul de „Nou mucenic“, du­pă exemplul noilor mucenici şi mărturisitori din gulagul sovie­tic, înscrişi recent în Calen­darul Bisericii Ortodoxe Ruse, cu zi obştească de pome­nire în duminica cea mai apropiată de 25 ianuarie, stil vechi, zi în care, în anul 1918, a fost marti­ri­zat primul mucenic al teroa­rei bolşevice, mitropolitul septuagenar Vladimir al Kievului şi Galiţiei. Oricum, cauzele mar­tiriului sunt comune ambelor Biserici surori, după cum in­spi­rat le-a imortalizat profesorul de teologie Teodor M. Popescu (†1973), în celebra lui conferinţă inaugurală intitulată „De la Nero la Stalin“ şi publicată în anul 1942.

Cităm, spre exemplificare: „Creştinismul a cunoscut multe epoci de greutăţi şi de criză, dar niciuna cu tâlcul celei de acum. De la Nero la Stalin, se înşiră pe veacuri opoziţii şi persecuţii sângeroase, lovituri şi sfâşieri dureroase, martiri şi mărturisitori, apostaţi fricoşi sau cinici, nedreptăţi, batjocuri şi profanări scandaloase, ameninţări şi insulte grave aduse lui Iisus Hristos şi Bisericii. Nimic până acum n-a egalat însă, ca impietate şi ca primejdie, acţiunea anticreştină desfăşurată de un sfert de secol în Republica Sovie­telor şi – ce e mai grav – pregătită acolo pentru a se revărsa ca un torent de lavă sufocantă şi ucigătoare asupra Bisericii şi a lumii întregi“. (Prof. Teodor M. Popescu, De la Nero la Stalin, prelegerea inaugurală ţinută de Facultatea de Teologie din Bucureşti în no­iem­brie 1941, GÂNDIREA, ianuarie 1942, p. 22). (…)

„Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“

Răsfoind paginile Dicţiona­rului Biserica întemniţată. Ro­mâ­nia: 1944-1989, apărut în 1998 sub egida Institutului Na­ţional pentru Studiul Totalita­ris­mului, din cele peste 2.544 de nume, 1.725 sunt preoţi ortodocşi. Iar în Studiul introductiv al amintitului dicţionar apar 31 de ierarhi ortodocşi scoşi din scaun, sechestraţi sau exilaţi; unii dintre ei fiind de­cla­raţi morţi în împrejurări sus­pecte. S-au consemnat peste 1.500 de cazuri de personal e­cleziastic auxiliar, care a fost epurat.

Datorită unor vrednici slujitori – monahi sau de mir – multe dintre celulele din acele locuri de suferinţă, de torturi fizice şi psihice, de umilinţă şi mortificare, au fost transformate în chi­lii monastice, din care nu lipsea pravila, Rugăciunea lui Iisus, Sfânta Liturghie, Vecer­nia, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi al Maicii Dom­nului; nu lipsea nici lectura Sfintei Scripturi şi a Filocaliei.

Postul din Vinerea Mare – sau din zilele de miercuri şi de vineri ale fiecărei săptămâni – însoţit de Spovedanie şi Pocă­inţă, nu a fost în zadar; toate acestea – încununate de primirea Sfintei Împărtăşanii – au avut un puternic rol transfigurator, după cum spunea Vale­riu Gafencu, numit „sfântul închisorilor“: „Jertfele de aici nu vor rămâne fără rod!“ Oare nu asta înseamnă convertirea lui Nicolae Steinhardt, îndu­hov­nicirea unor slujitori şi gânditori creştini?!

Toate atrocităţile unui re­gim totalitarist – cum a fost cel comunist – au fost biruite numai prin credinţă; şi această biruinţă a Crucii au purtat-o şi cei din interiorul închisorilor şi cei din afara acestora. Întreaga ţară a devenit – cum spunea Ioan Ioanide – „închisoarea cea de toate zilele“; de fapt, însuşi regimul comunist-ateu recu­noş­tea că ţara a fost transfor­ma­tă într-un lagăr, din moment ce făcea parte din „lagă­rul comunist“.

Aşadar, perioada anilor 1945-1989 va rămâne – pentru totdeauna – un Memento mori al neamului românesc; dar şi un îndemn puternic – simboli­zat în mod excepţional de Me­mo­rialul de la Aiud, înălţat în acea Vale a Robilor şi a plângerii – de a ne strădui spre permanenta înălţare duhovniceas­că, transformându-ne viaţa în­tr-un urcuş spre Înviere.”

Sursa: Ziarul Lumina, 13 Iunie 2015

Integral la MĂRTURISITORII

• Share
• Tweet
• Pin
• Email