Victor Roncea Blog

“(…) Manuscrisele lui Eminescu ne-au creat o fericită complicitate (în sfârşit, am şi eu ceva comun cu manuscrisele eminesciene, iar asta tot datorită lui Noica). Temător până la obsesie să nu se întâmple o calamitate – incendiu, inundaţii, cutremur – şi să fie distruse, s-a înţeles cu cineva din conducerea Bibliotecii Academiei să-l lase să scoată câte un caiet din manuscrise şi să le copieze la xerox. El risca acţiunea, bibliotecarul la fel, dar trebuia găsit un xerox. M-a întrebat dacă aş fi dispus să particip la operaţiune. Eram, dar trebuia găsită o persoană de încredere care răspundea de un xerox. Din aproape în aproape am ajuns la un salariat de la un institut de proiectări (nu ştiu numele persoanei nici a institutului, nu am ştiut nici atunci, mă bazam doar pe seriozitatea celui care mi-l recomandase). Noica aducea caietul, eu îl dădeam mai departe şi peste o zi ni se înapoiau originalul şi copia. Păstrez şi acum câteva pagini (copii în plus făcute la întâmplare sau din mărinimia lucrătorului), caietele – vreo şase-şapte la număr, sunt, probabil, cele pe care le-a donat Muzeului de la Ipoteşti. N-am dus treaba până la capăt, fiindcă ni s-a spus că nu mai există rezervă de toner în institut. Plata copierii a suportat-o profesorul, nu a acceptat să contribui şi eu. (…)”