Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Preoți basarabeni martirizați

 în primul an de ocupație sovietică (1940-1941)

de Pr. Protoiereu Ioan Lisnic

Ca urmare a semnării Protocolului adițional secret al tratatului sovieto-german din 23 august 1939, Uniunea Sovietică arăta interes față de Basarabia. La 26 iunie 1940, Guvernul sovietic adresează României prin ambasadorul român la Moscova o notă ultimativă în care se cerea cedarea Basarabiei și a Bucovinei de nord. Sovieticii motivau ”înapoierea” Basarabiei argumentând fals cum că majoritatea populației de pe acest teritoriu o alcătuiesc ucrainenii și că în 1918 a fost zădărnicită unirea Basarabiei cu Ucraina.[1]Nordul Bucovinei îl cereau ca deaspăgubire pentru ocuparea Basarabiei de către România timp de 22 de ani. Pentru a evita invazia sovietică pe întreg teritoriul României, după lungi discuții în Consiliul de coroană s-a acceptat cerințele ultimatului, hotărând ca armata și administrația civilă de pe teritoriile indicate să se evecueze. La 28 iunie 1940 trupele sovietice intră în Basarabia, Bucovina de nord și ținutul Herța( motivând mai apoi că ținutul Herța a fost ocupat ”din greșeală”).[2]În aceeași zi s-a început evacuările din Basarabia și Bucovina de nord. Împreună cu administrația civilă și militară românească s-au retras peste Prut un număr mare de populație. S-au retras și 486 de preoți din cele trei eparhii basarabene și 112 preoți din Mitropolia Bucovinei.[3]

După eliberarea Basarabiei şi revenirea autorităţilor româneşti, s-a constatat că doar într-o perioadă de un an de ocupaţie sovietică (1940-1941) au fost distruse 13 biserici, 27 transformate în cluburi, 48 de preoţi omorâţi sau deportaţi.[4] Potrivit altor date, dintre cei rămași în timpul ocupației, au fost executați, sau deportați peste o sută de preoți. Numai în localitatea Volintiri, jud. Cetatea Albă au fost executați de către agenții N.K.V.D. 16 preoți.[5] În perioada stăpânirii sovietice se desfăşura o intensă propagandă antireligioasă. Bisericile erau supuse la plata unor impozite exagerate, în cazul neachitării la timp a sumelor stabilite de autorităţi locaşele sfinte erau închise şi transformate în magazii, sali de spectacole, căzărmi, grajduri sau chiar closete, cum a fost cazul unor biserici din Hotin şi Ismail. Preoţii rămaşi sub stăpânirea sovietică erau şi ei supuşi la plata impozitelor. Erau obligaţi să îndeplinească tot felul de munci degradante, erau umiliţi, bătuţi, deportaţi şi chiar omorâţi.[6]

Din rândurile celor 226 preoţi din Eparhia Hotinului, care cuprindea județele Bălți, Hotin și Soroca, rămaşi sub noua stăpânire, 17 au fost deportaţi. Au fost deportaţi şi 28 cântăreţi.[7] In Foaia eparhială, Episcopia Hotinului, nr.3 din 1941, era publicată lista celor 17 parohii vacante prin deportarea preoţilor titulari dar și 8 parohii vacante prin decesul preoților.[8]

Au fost condamnați pe motive politice, pentru apartenența la vre-un partid din perioada interbelică, pentru ,,agitație antisovietică”, pentru încercarea de a se repatria sau pentru neachitarea către stat a impozitelor stabilite.

Despre martirajul unor preoți din perioada stăpânirii sovietice, preoții Alexandru Baltaga din Călărași, Gheorghe Munteanu din Ismail, Mihei Mizumschi din Volintiri, Cetatea Albă ș.a. s-a mai scris. În rândurile ce urmează încercăm să reconstituim biografiile unor preoți despre care s-a scris mai puțin. Arestați și condamnați la ani grei de temniță de unde nu s-au mai întors, omorâți fără judecată sau exterminați prin muncă silnică:

Integral la Basarabia-Bucovina.Info

• Share
• Tweet
• Pin
• Email