Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

“Apelez, tovarăşe Secretar General, la dreapta dvs judecată şi la înţelegerea dvs omenească” – A. Plesu

Am scris deja cum Gabriel Andreescu, de care ma despart destule, a castigat la CEDO dupa ce a afirmat ca Andrei Plesu a colaborat cu Securitatea. Lui Andreescu ii pot fi contestate multe, insa nu si inteligenta sau disidenta reala din timpul regimului comunist, cand pana si ofiterii care-l urmareau, cum ar fi regretatul Alexandru Tonescu, supranumit Rechinul, ajunsese sa studieze filosofie pentru a fi la inaltimea obiectivului sau (Exista niste note filosofice extraordinare ale ofiterului de caz in Cartea Alba a Securitatii). Cert este ca in urma procesului intentat de Plesu lui Andreescu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotarat ca disidentului i s-a încălcat dreptul la exprimare şi la un proces echitabil iar, din cauza “filosofului” tuturor guvernarilor, romanii trebuie sa-i plateasca acum militantului pentru drepturile omului o despagubire de 10.000 de euro. E, mogulul Dilemei, distinsul membru al “comitetului de incredere” al Fundatiei Dinu Patriciu, in loc sa scuteasca statul si cetatenii de aceste costuri stabilite de CEDO din cauza lui, se zborseste la Andreescu prin intermediul spalatoresei Corlatan, recalificata de servicii la Evenimentul Zilei, si isi permite sa considere sentinta CEDO drept “bezmetica”. Dreptul lui. La fel, dreptul lui Gabriel Andreescu sa ceara corectarea inexactitatilor Corlatencei comise in dialogul comandat si aranjat punct cu punct cu “maestrul” Plesu. Eh, asta-i buna! Daca l-a interzis Securitatea de ce i-ar permite Evenimentul Zilei sa-si spuna opinia, conform bunului simt si “deontologiei”? Harsh, cu el la gunoi, mama lui de critic al guralivului “guru” Plesu. Si-uite asa a ajuns disidentul sa scrie iar pe ziduri si pe garduri, de data aceasta virtuale. Iaca, mai pun si eu un stalp, sa ramana:

Atacul la adresa CEDO. Andrei Pleşu şi legitimarea băşcăliei în viaţa publică

de Gabriel Andreescu

La 29 septembrie 2010, ziarul “Evenimentul zilei” a publicat un interviu al domnului Andrei Pleşu în care acesta se referea la istoria procesului penal pe care l-a deschis în anul 2001 şi apoi la condamnarea statului român la CEDO ca urmare a încălcării libertăţii de exprimare în acest caz. Interviul conţinea erori şi falsificări, dar mai ales trata hotărârea judecătorilor europeni cu un dispreţ fără precedent.

Calificarea de către dl Pleşu a sentinţei CEDO drept „bezmetică” m-a determinat să trimit ziarului, în aceeaşi zi, un drept la replică. La 30 septembrie a.c., redacţia “Evenimentului zilei” comitea un act contrar decenţei jurnalistice transformând dreptul la replică într-o sumă de precizări selectate partizan; pentru ca apoi să o anuleze şi pe aceasta punând-o între interpretările redacţiei şi susţinerile, reluate ca un fel de verdict final, ale domnului Pleşu. Deşi fuseseră reproduse aproape cuvânt cu cuvânt enunţurile sentinţei CEDO, redacţia le prezenta drept „propria versiune despre dosarul judecat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului”.

Am apelat la cotidianul.ro pentru a găzdui dreptul la replică, împreună cu actualul comentariu, datorită gravităţii excepţionale a tratării insultătoare a judecătorilor Curţii de la Strasbourg. Nu-mi amintesc să fi întâlnit până acum pe cineva care să fi calificat hotărârile CEDO ca fiind „bezmetice”, deşi nimeni nu spune că instanţa europeană ar fi sacrosantă. Câţiva mari jurişti au luat distanţă faţă de opinii ale Curţii, dar observaţiile critice au fost exprimate întotdeauna cu mare deferenţă şi în raport cu nuanţe la îndemâna unor oameni care ştiu ce spun.

Intervenţiile blasfematoare ale lui Andrei Pleşu au deja tradiţie. L-a calificat pe Virgil Ierunca „leninist”, pe Constantin Ticu Dumitrescu l-a numit „un Corneliu Vadim Tudor cu semnul schimbat”, iar pe Adrian Marino (atacat dupa moarte si de Dinescu si Tismaneanu – nota mea) l-a apostrofat pentru „accese de proastă creştere” exprimate în “mod rudimentar, provincial”. E adevărat că presa română suferă de 20 de ani de o imensă agresivitate, numai că lăturile revărsate de Corneliu Vadim Tudor, de Ilie Neacşu şi emulii lor sunt delegitimate prin chiar semnătura de la sfârşit. Nu este aceeaşi situaţie în cazul dlui Pleşu, fost înalt demnitar în stat (de două ori ministru, secretar de stat, consilier de stat), universitar şi director de institute ştiinţifice, cu o importantă prezenţă în presă şi o amplă reţea de adepţi în lumea culturală. El a reuşit să dea un aer de onorabilitate unei culturi a dispreţului şi batjocurii pe care o alimentează în mod constant.

Nimic nu e prea mult pentru a califica gravitatea acestei ultime ieşiri la rampă. De peste o jumătate de secol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reprezintă instituţia fundamentală a civilizaţiei Continentului. Deşi are în spate susţinerea instituţională a unei întregi maşinării interguvernamentale, esenţa puterii ei rămâne respectabilitatea. Prestigiul CEDO a reprezentat, din 1994 încoace, o pavăză importantă în lupta cu (in)justiţia societăţii româneşti. Având în vedere contextul, atitudinea fostului demnitar de stat şi persoană cu influenţă culturală poate duce la ruperea zăgazului şi la joaca cu batjocorirea generală a Curţii. Consider răul făcut covârşitor.

Dreptul la replică

Regret că, în ciuda clarificărilor făcute la momentul respectiv, interviul din “Evenimentul zilei” mă obligă să fac din nou precizări cu privire la procesul intentat mie de dl Andrei Pleşu. Acuzaţia de colaborare cu Securitatea în ce-l priveşte pe dl Pleşu nu a fost lansată de mine, ci de ziariştii care au participat la conferinţa de presă din 21 martie 2001. Răspunsul meu la întrebarea unui jurnalist încercase să explice eşecul Colegiului CNSAS şi prin posibila şantajabilitate a dlui Andrei Pleşu. Domnul Pleşu cunoştea şi cunoaşte foarte bine cele spuse întrucât a pregătit plângerea penală cu declaraţiile mele în faţă. Am subliniat chiar atunci că nu am certitudini, ci doar suspiciuni şi am reamintit acest lucru, constant, până la capăt.

Nu am susţinut că darea declaraţiilor sub anchetă, de către dl. Pleşu sau de alţii, ar fi blamabilă. Consider însă informarea „organelor” despre şedinţele de Meditaţie Transcendentală şi sublinierea periculozităţii lor, anterior declanşării represiunii împotriva participanţilor, ca fiind un comportament compromiţător. Aceeaşi opinie o am şi în ce priveşte trimiterea unor memorii lui Nicolae Ceauşescu folosind termeni precum: „În lumina acestui bilanţ, veţi înţelege [stimate tovarăşe Secretar General] cât pot fi de mâhnit să constat că, dintr-o dată, în urma unei împrejurări pe care nu o pot socoti decât accidentală, sunt pus în afara partidului ca „sectant” şi destituit din învăţământ şi cercetare.”; „…apelez, tovarăşe Secretar General, la dreapta dumneavoastră judecată şi la înţelegerea dumneavoastră omenească…”; „Între culpa mea reală şi consecinţele ei imediate e o uriaşă disproporţie care, în spiritul echităţii cu care ne-a obişnuit conducerea noastră de Partid şi de Sat, nu poate să nu fie corectată.”

Conform standardelor mele, atitudinea din anchetă şi autoumilirea pentru a ţi se da înapoi carnetul de partid sunt suficiente pentru a face pe cineva şantajabil.

În interviul dlui Pleşu din 29 septembrie 2010, hotărârea de condamnare a statului român pentru a mă fi amendat penal şi pus să plătesc daune pentru fapte pe care nu le-am făcut este prezentată diluant şi incorect. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit încălcarea unor proceduri, caracterul incorect al felului în care am fost tratat în proces, dar hotărârea a făcut şi o analiză pe fond subliniind lucrurile esenţiale pentru tot ce s-a întâmplat. Curtea a arătat că afirmaţiile mele s-au înscris în contextul unor dezbateri la nivel naţional şi au fost motivate de interesul general. Comentariile erau simple observaţii enunţate oral, pentru care nu existase nici măcar posibilitatea de a fi reformulate pentru clarificare. CEDO a constatat că declaraţiile făceau trimitere la un amestec de fapte şi judecăţi de valoare, a subliniat că nu se emiseseră certitudini, se exprimaseră repetat îndoieli. Aveau o bază factuală, susţinute prin raportări la comportamentul dlui Pleşu, fiind deci rezonabile. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că acţionasem cu bună-credinţă, condamnarea instanţei de recurs neavând nici motive pertinente, nici suficiente.

Susţinerile de mai sus redau judecata şi calificativele judecătorilor CEDO în urma unei evaluări în detaliu a probelor. Hotărârea a folosit jurisprudenţa anterioară, Curtea neavând de inventat niciun argument nou, căci cazul a fost unul dintre cele mai simple şi clare. Faptul că o persoană publică foarte prezentă în media şi având ani la rând funcţii de demnitate în stat declară hotărârea celor şapte judecători drept “bezmetică” constituie o atitudine fără precedent şi, mai ales, îngrijorătoare.

Gabriel Andreescu

Vezi si A aparut filmarea cu Herta Muller si umilirea lui Liiceanu pe scena Ateneului. Vezi VIDEO. Se cauta cea cu admonestarea lui Plesu la Libraria Humanitas. Aducatorului recompensa 🙂

• Share
• Tweet
• Pin
• Email