Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

In loc de motto, o vorba de-a profesorului Raul Volcinschi despre epitaful lui J Edgar Hoover, faimosul sef al FBI, cuvant la fel de valabil si pentru dansul:

“Nu a cunoscut cuvantul frica decat din dictionar”.

NECROLOG

„Întoarce-te suflete al meu la odihna ta …”

Îndurerată familie şi întristată adunare,

Omul fără trup n-ar mai fi om, ar fi înger, omul fără suflet n-ar mai fi om, ar fi o vietate de rând, o maimuţă mai evoluată, cum se învăţa în anii trecuţi la şcoală, adică o fiinţă imaginară.

Astăzi, 12.01.2011, petrecem pe ultimul său drum pe Volcinschi Raul, profesor universitar, om de cultură în elita spiritualităţii româneşti.

Viaţa este alcătuită din lucruri triste, ce nu se pot înlătura. Marea virtute cere omului resemnarea, spunea Didon. Se resemnează, însă cel ce şi-a făcut în viaţă datoria de om, de semen, de creştin.

Un mare pedagog, Amos Komensky, spunea despre sufletul omului că este o sămânţă în care, deşi nu există forma plantei, se află fondul ei, care în anumite situaţii prinde rădăcini, creşte, formează ramuri, flori şi fructe. Sufletul omului cuprinde lumea, tot aşa cum sămânţa cuprinde în ea plante. Mai precis, sămânţa cuprinde în ea numai posibilitatea dezvoltării unei plante, iar sufletul putinţa cunoaşterii lumii. Unele dintre aceste adevăruri le-a cunoscut şi le-a împărtăşit şi studenţilor săi domnul profesor Raul Volcinschi. Fiecare om se realizează în viaţa sa trupească şi sufletească, pe trei planuri sau dimensiuni, care nu se pot inversa:

1)      prin propria lui fiinţă, după chipul lui Dumnezeu

2)      prin faptele sale

3)      prin opera sa

4)      prin urmaşii săi

Profesorul Raul Volcinschi s-a realizat în viaţa sa de om şi creştin prin aceste dimensiuni. Dacă hârtia este memoria omenirii, să urmărim aceste date scrise pe această hârtie, despre viaţa aceluia pe care-l petrecem dintre noi acum.

S-a născut la 14 septembrie 1923, la Lwov, într-o ilustră familie bucovineană (tatăl său era consul al României la Lwov), cu înrudiri în marile familii boiereşti, care au marcat istoria Moldovei. Străbunicul său Grigore Volcinschi, ca egumen al Mănăstirii Putna, a înfiinţat faimosul muzeu al mănăstirii, devenind mai apoi arhimandrit.

Părinţii săi, Valeriu şi Hedviga, l-au îndrumat spre şcolile cernăuţene, desăvârşindu-şi apoi instrucţia liceală la Suceava.

Venind în centrul universitar Bucureşti, se va înscrie şi va frecventa cursurile a două facultăţi: Academia Comercială şi Facultatea de Drept, pe care le va termina cu rezultate strălucite.

Părinţii săi vor trebui să părăsească frumoasele plaiuri bucovinene, în 1940, refugiindu-se la Craiova, locuind pe strada Bucovăţ, nr.133, la familia Vintilescu, chiar pe strada unde se află şi acest cimitir.

În anul 1947 se căsătoreşte cu soţia Lucia Viorica (din familia boierilor Orezeanu), cea care îi va dărui unica fiică, Anca, în anul 1948.

Perioada 1949-1956 va fi cadru didactic universitar, devenind conferenţiar, şef de catedră la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj.

Anii zbuciumaţi de luptă anticomunistă angajată în ţara vecină, Ungaria, vor avea ecou în centrele universitare româneşti. Intervenţia brutală a orânduirii comuniste va zdrobi nucleele de rezistenţă ale universităţilor, fapt ce va duce la condamnarea multora la ani grei de închisoare sub acuzaţia de „uneltire contra ordinii sociale”.

Profesori şi studenţi acuzaţi de a fi complotat în vederea înlăturării comunismului vor lua drumul închisorilor, printre aceştia fiind şi profesorul Raul Volcinschi, considerat „şef de lot”. Despărţit brutal de familie, va fi condamnat la 25 de ani de închisoare. Încercarea de evadare din închisoarea Gherla, unică în analele securităţii, îi va adăuga 25 de ani de temniţă grea. După trecerea a 8 ani petrecuţi în temniţele de la Jilava şi Gherla, unde cunoaşte şi Zarca, foarte dificili pentru familia sa rămasă singură, Raul Volcinschi este eliberat odată cu toţi ceilalţi deţinuţi politici, în anul 1964, ieşind, aşa după cum pe drept s-a spus atunci, din celulele strâmte ale închisorii, în ampla închisoare ideologică, pe care o desăvârşise doctrina comunistă.

Nu a încetat să lupte, dar nu au dispărut nici condamnările, câteva la număr, nu însă şi pentru atentatul asupra lui Ceauşescu, când cei 3 muncitori detaşaţi pe un şantier din Craiova prinşi, după ce furaseră armele de la postul de Miliţie din Osica de Sus, nu au putut fi convinşi de către anchetatori să-l deconspire pe cel care organizase totul: Raul Volcinschi. Era în anul 1983.

Anii 1990 l-au adus în rândurile CPUN-ului, în care a activat, iar în 1996 a ajuns consilierul economic al ministrului Gavril Dejeu, în cadrul Ministerului de Interne. Au fost ani tumultoşi, care i-au stimulat aspiraţiile politice. Nu mult după aceea au intervenit dezamăgirile inerente unei personalităţi de factură idealistă. De fapt, ceea ce l-a animat toată viaţa a fost setea de ideal la care nu a renunţat niciodată. A avut o sănătate bună, boala care s-a instalat în final devenind un nou obstacol de trecut. Se poate spune că lupta să depăşească încă o încercare a destinului, când în picioare, şi-a dat obştescul sfârşit.

Viaţa lui chinuită a fost o înverşunată luptă pentru atingerea propriilor idealuri. N-a fost o luptă solitară, întrucât a avut mereu aproape, prieteni inimoşi, de încredere, care i-au împărtăşit gândurile şi idealurile. A ştiut să comunice deschis cu oamenii din toate categoriile şi generaţiile, aparţinând aceleiaşi familii spirituale. Şi-a iubit enorm membrii familiei, care regretă astăzi plecarea sa neaşteptată într-o altă lume. Pe acest om deosebit îl plâng deopotrivă Lucia Viorica, soţia, şi Anca, fiica sa, şi toţi cei care i-au fost discipoli şi apropiaţi.

Ne place să credem că a rămas ca un reper moral pentru mulţi tineri, demonstrând că se poate trăi chiar şi în cele mai crâncene împrejurări cu demnitate.

Dacă o carte citită este un mesaj împărtăşit, atunci viaţa lui Raul Volcinschi adevereşte o întemeiata bibliotecă a românismului.

Aşa cum Apostolul Petru s-a rugat pentru Tavita, să ne rugăm şi noi lui Dumnezeu pentru sufletul lui Raul Volcinschi zicând: Doamne Cel ce ai dat Sfinţilor Tăi ucenici şi apostoli putere de a ierta păcatele oamenilor, rugămu-te iartă şi păcatele robului tău Raul.

Amin!

Parintele Marin Pigulea
Preot Paroh Biserica Obedeanu, Craiova

Ultimul interviu Roncea.ro: Pe oasele camarazilor noştri nu ei dispun, ci noi avem un cuvânt

Domnule Raul Volchinschi, care este opinia dumneavoastră privind situaţia de la Aiud?

Raul Volchinschi: Păi, situaţia de la Aiud este foarte simplă, este un osuar care merită, nu-i aşa, o clădire, o mănăstire, un monument, aşa, impozant, dar eu cred că totuşi părerea cu privire la proiect trebuie să aparţină în ultimă instanţă foştilor deţinuţi politic, nu unor oameni care pot fi foarte bine intenţionaţi, sau, eu ştiu, câteodată pot fi şi manevraţi, dar nu exprimă părerea lor. Noi suntem cei care trebuie să decidem în ultimă instanţă, că sunt morţii noştri, şi nu morţii lor. Deci, ar fi bine să fie un proiect supus unei dezbateri mai largi, unei dezbateri corespunzătoare – oameni cu opinii diferite, mă rog, să se exprime şi vedem care este soluţia finală, cea mai bună, cea mai adecvată situaţie de la Aiud, de-acolo, şi aia să fie aleasă şi aia să fie finanţată. Mă rog, nu e suficient că eu voi veni şi voi spune că dau o sută de mii de euro. Dar cine eşti dumneata? Ai autoritatea morală să decizi dumneata, să vezi? Nu banul decide! Hai să eliminăm banul odată! Morala este superioară banului. Nu banul conduce morala, ci morala trebuie să se instituie în miezul banului. Totul e pentru bani. Am dat 10 mii, deci eu trebuie să fiu parlamentar. Ia să terminăm odată! Măcar cu monumentele sacre ale suferinţei româneşti. Sunteţi de părerea mea sau nu?

Absolut! Chiar vroiam să vă întreb dacă aţi fost consultat în vreun mod.

Raul Volchinschi: Nu, nici vorbă! Nici vorbă! Nici vorbă! Nimenea dintre cei care discută n-are autoritatea morală pe care o avem noi cei care am plătit-o şi am stat acolo. Pe oasele camarazilor noştri nu ei dispun, ci noi avem un cuvânt. Eu nu sunt de acord cu Centrul Cultural Internaţional, sau nu ştiu ce. Nu mai odihnesc oasele alea ca lumea acolo. Eu am dreptul să-i spun indiferent cui: „Nu! sau „Da!”, dacă îmi convine. Şi Părintele Pârvu la fel. Părintele Pârvu poate să spună. El e unul dintre martirii de acolo, nu? Ei ar fi vrut să fi fost mort şi ciolanele lui să fie acoperite cu ce ştiu eu ce zgură. Nu! Deci noi avem nădejdea înainte! Indiferent că eşti Puric, Purece sau eu ştiu ce altă insectă săritoare – toată cinstea, tot respectul pentru ceea ce reprezinţi pe plan intelectual -, dar nu poţi să impui anumite lucruri, că aşa vrei tu, sau instituţia care stă în spatele tău – că e secretă, că e discretă, nu mă interesează! N-au autoritatea morală să vorbească. Aicea poate să vorbească Înaltpreasfinţitul (Bartolomeu – nm), pot să vorbească alţii… Iar ăsta de la Alba Iulia, Andrecut…

Foto: Gazeta de Sud

Vezi si: In Memoriam Raul Volcinschi

• Share
• Tweet
• Pin
• Email