Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

N. CEAUŞESCU ŞI MAREŞALUL ION ANTONESCU

 de Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu

Dacă n-ar fi fost în esenţa lor tragică, faptele relatate ar fi pline de farmec  … Şi cum să nu fie astfel, când luăm cunoştinţă de destinul într-adevăr fericit al unui document  fundamental dintre cele purtând semnătura unui personaj istoric, l-am numit pe Mareşalul Ion Antonescu, desemnat categoric de opinia publică naţională în urmă cu vreo cinci ani pe prima poziţie în topul MARILOR ROMÂNI din toate timpurile, iar integrarea documentului în desfăşurările istorice îl plasează într-un moment decisiv al participării României la cel de-al doilea război mondial – lovitura de stat de la 23 august 1944. Nu revenim asupra evenimentului, studiat în profunzime şi larg comentat de istoricii români şi străini, dar nu numai de ei[1], desfăşurările fiind de-acum binecunoscute în globalitate – premise, declanşare, desfăşurare şi consecinţe, imediate ori îndepărtate, suportate şi în prezent[2]. Este motivul pentru care nu revenim cu detalii în privinţa faptelor survenite, limitându-ne a preciza că, în seara de 23 august 1944, la câteva ore după ce au fost arestaţi în faimosul „Salon galben” al Casei Albe din spatele Palatului Regal din Bucureşti, Mareşalul Antonescu şi Mihai Antonescu, aflaţi închişi sub pază în safe-ul de la etaj al clădirii, au reuşit să-şi facă unele însemnări, cu acordul militarilor de gardă. Toate notele olografe ale prizonierilor au ajuns, fără dificultate, se înţelege, în mâinile puciştilor. Cu o singură excepţie, remarcabilă: ex-mareşalul a avut inspiraţia de a aşterne pe hârtie împrejurările şi consideraţiile pe marginea celor survenite, în orele imediat precedente, în „Salonul galben”.

Din câte cunoaştem, relatarea lui Ion Antonescu, surprinzând episodul decisiv al loviturii de stat, declanşarea şi arestarea celor doi actori principali, liderii regimului doborât, nu numai că sub raport cronologic conţinea primele impresii asupra celor petrecute (care ulterior nu mai aveau cum şi de ce să fie modificate), dar excela – funcţionând primatul incontestabil al poziţiei şi calităţii „sursei”! – la capitolul probitate. Valoarea remarcabilă a „sursei”, în mod sigur, va înfrunta cu succes scurgerea nemiloasă a timpului …

Ceea ce ne oferă un nou şi temeinic argument pentru situarea Mareşalului Antonescu nu atât între actorii de primă mărime ai Istoriei, ci deopotrivă între observatorii ei exemplari! Şi care, în privinţa faptelor la care au participat ori le-a provocat, au ştiut să „vadă” şi să „transmită”!…

Un document descoperit in chip miraculos si ajuns in mainile lui Ceausescu

Aşa după cum se poate constata, textul Mareşalului Antonescu era adresat Istoriei, chemată „să judece”, fiind semnat, datat – 23 august 1944 şi localizat – scris în celulă. Ţinând seama de consecinţele interne catastrofale ale actului din 1944, prăbuşirea ţării şi ocupaţia militară barbară a Armatei Roşii, considerăm că dispariţia documentului original, în condiţiile specifice momentelor din august 1944, a reprezentat implicit, în chip cu totul curios, condiţia sine qua non a salvării sale PENTRU ISTORIE. Iar aceasta în condiţiile în care, în ziua următoare compunerii lor, Însemnările din celulă s-au pierdut în urma bombardamentului aerian german asupra Palatului Regal din Bucureşti, în contextul represiunilor ordonate de Adolf Hitler drept răspuns la destituirea regimului antonescian pro-german şi la schimbarea poziţiei României în Războiul Mondial din 1939-1945. Numai în chip miraculos, tot atunci, deci la 24 august 1944, documentul dispărut printre dărâmături a fost descoperit de căpitanul Gheorghe Teodorescu, din corpul de gardă al Palatului Regal, iar acesta, după mai mult de 35 de ani, mai precis la 20 mai 1980, l-a prezentat lui N. Ceauşescu, chemat să aprecieze „asupra valorii politice şi istorice”.

Integral la Ziaristi Online

• Share
• Tweet
• Pin
• Email