UPDATE: Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a negat informaţia prezentată în media potrivit căreia ar fi cerut ca icoanele să fie scoase din birourile instituţiilor guvernamentale, informează Agerpres.
Povestea e ori, ori. Adica: daca stirea a fost creata de vreun “spin-doctor” de la Palatul Victoria, e buna. De-acum incolo, oricand va aparea ceva controversat va fi data ca exemplu “gogonata cu icoanele”.
Daca nu, fum fara foc nu prea iese. Sa vedem de unde a iesit fumul:
Mihai Răzvan Ungureanu face “curăţenie” în birourile Palatului Victoria. Premierul le-a cerut subordonaţilor săi ca toate icoanele, tablourile, diplomele sau calendarele să fie înlăturate de pe pereţii cabinetelor, transmite Antena 3.
Dispoziţia lui Mihai Răzvan Ungureanu a fost dată la începutul acestei săptămâni, iar unii angajaţi s-au conformat deja. Premierul le-a mai transmis angajaţilor Palatului Victoria că va verifica personal dacă cerinţa sa a fost îndeplinită.
Măsura lui Mihai Răzvan Ungureanu de a fi înlăturate iconele de pe pereţi încalcă articolul 9 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului.
Mai exact, “libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.”
Sursa: Arena.md
[1] “Am fost întotdeauna, prin funcţiile ocupate, de la catedră şi până la cele mai înalte demnităţi ale statului român, loial interesului public şi loial în primul rând intereselor noastre naţionale. Guvernul pe care îl voi forma are nevoie de sprijin parlamentar ferm, are nevoie de încrederea cetăţenilor României, are nevoie de o direcţie care nu poate veni decât dintr-o viziune politică. Cetăţean român, om politic, profesor – opţiunile mele ideologice au fost întotdeauna de dreapta.” – Mihai Razvan Ungureanu, Cotroceni, 6 februarie 2012
Vezi si: Mihai Razvan Ungureanu: Intotdeauna loial. Bine, bine: loial. Dar cui?
Ăsta ori lucrează pentru don` Soros, ori a fost la un gang-bang cu măturoiu` de Remus Cernea.
Daca vin si eu cu statueta lui Buda in birou? si si-ar face altul un altar pt Maica Domnului? si altul si l-ar pune pe Allah? si altul o papusa woodoo?…. Hai domnule sa fim seriosi, suntem la serviciu sau la biserica?
MRU ar fi avut multe alte lucruri mai serioase de facut.
Nu este insa in firea unui oportunist sa ia lucrurile in piept.
Puteți veni și cu bustul domnului Remus Cernea, nu cred că sunt discrepanțe. Aici vorbim de libera exprimare și dreptul la libertățile spirtuale, nu de randamentul pe care-l dați dumneavoastră la lucru, cu sau fără idoli, icoane, busturi, calendare, altare și alte obiecte reprezentând partea spirituală. Nimeni nu vă obligă să aveți o icoană în birou, asta dacă sunteți ateu, dar nici nu puteți merge la cealaltă extrema, într-un mod patetic și egoist, obligând pe cei religioși să și le scoată. Trăim într-o țară care se vrea a fi democrată, nu în perioada roșie când dansam pe cruci și morminte.
Întrebare:
Dacă poza pisicii dumneavoastră, a soției sau a părinților, se dovedește a fi sursa dumneavoastră spirituală, cum procedați? Le aruncați pe foc, faceți o organizație sau o puneți de-o revoluție antisocială?