Parintele Justin Parvu: Aceşti conducători care nu sunt din neamul nostru, care nu au nici o rădăcină aici, că şi un fir de iarbă dacă îl scoţi din pământ se opune, caută să distrugă tocmai aceste fundamente ale poporului nostru, să amestece totul, să fie străini la conducerea tuturor sectoarelor vieţii în societate. Aşa se face că românul ajunge să fie lepădat în ţara lui, să fie considerat un om de nimic. Un român e apreciat cât un zero tăiat în patru. Cum sunt reprezentaţi dacii pe columna lui Traian şi cum sunt văzuţi românii acum în Italia? Strămoşii noştri nu au fost oameni secătuiţi de energia duhovnicească, aşa cum suntem noi astăzi. Ei au fost în stare să înfrunte năvălirile din cele patru puncte cardinale, au apărat Occidentul vărsându-şi sângele aici, suferind pe acest pământ pentru credinţă şi pentru neam. Pe înapoierea şi pe sacrificiul nostru s-a dezvoltat Occidentul. Astăzi ei conduc lumea şi ne pustiesc din nou ţara. Noi nu avem nici o legătură spirituală cu ei, nici un fel de empatie şi de comunicare cu ei, ne scufundă din criză în criză, din mizerie în mizerie, şi poporul român rabdă. Lucrul acesta nu se întâmplă cu ungurul, cu polonezul, cu alţii, care se scutură repede de apăsarea altora. Dar românul, săracul, rabdă.
Interviul integral la Romania Uneste-te!
DOINA
de Mihai Eminescu
De la Nistru pân-la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin și pân-la Mare
Vin muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o ațin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii
Și străinul te tot paște
De nu te mai poți cunoaște;
Sus la munte, jos pe vale,
Și-au făcut dușmanii cale,
Din Sătmar pân- în Săcele
Numai vaduri ca acele.
Vai de biet român săracul,
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui
Și-i străin în țara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dușmanii în puhoi
Și s-așează pe la noi;
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate.
Numai umbra spinului
În ușa creștinului.
Își dezbracă țara sânul,
Codru frate cu românul
De săcure se tot pleacă
Și izvoarele îi seacă
Sărac în țară săracă!
Cine-au îndrăgit străinii
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia
Și neamul nemernicia!
Ștefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las-arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinților,
În sama părinților,
Clopotele să se tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu
Ca să-ți mântui neamul tău!
Tu te-nalță din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Și Moldova adunând!
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori
Îți vin codrii-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară,
Din hotară în hotară
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!
Convorbiri Literare, XVII, 4, 1 iulie 1883
Alte doua versiuni ale Doinei – de la un cititor fidel Roncea Ro:
A. Intâia versiune, de un contur mai redus, figurează în ms.-ul miscellaneu 2276 ,28—80, compactul caiet de dictando, de aproape 700 pagini, cu care ne-am mai întâlnit. Incepe dela jumătatea filei 28, unde sfârşea marşul postum La arme, scris odată cu pierderea Basarabiei 2), după tratatul din Berlin, din 1878. Aceeaşi grafie, aceeaşi cerneală, acelaşi condeiu fac, din această întâie versiune a Doinei, o prelungire a marşului, un motiv din aceeaşi familie. Vecinătatea şi înrudirea aceasta înlesneşte şi datarea: cca 1878—cca 1879. Pentru atmosfera epocei şi pentru starea sufletească a poetului, în vremea aceasta, trebuesc recetite articolele sale politice, închinate Basarabiei şi Bucovinei, în Timpul. O comparaţie între marş şi versiunea A. a Doinei oferă sugestii interesante.
Transcrierea ediţiei Mazilu, încorporând şi versurile schiţate cu creionul, ce ţin de B. dă o imagină falsă a primei versiuni.
A. 22761 ,28—30
De la Nistru pân la Tissă
Tot Românul plânge-mi-se
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate
5 Din Hotin şi pân la Mare
Stăpânesc urdii tatare
Şi tatare şi calmuce
Şi nici holera nu-i duce
Şi nici Nistru nu-i înneacă
10 Saracă ţară saracă.
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte ‘nvaţă pruncii
Şi sub mână* de jidan
Sunt românii lui Stefan
15 Ştefane, Măria Ta
In mormânt tu nu mai sta
Putna, locul gropilor
Dă-l pe seama popilor
Clopotele să le tragă
20 Şi să cânte ziua ‘ntreagă
Tu te ‘nnalţă din mormânt
Şi-ţi vezi fiii unde sunt
Ştefane, Măria Ta
Nu tăcea ca peştele
25 Sună ‘n corn[u-ţi] înc’ odată
Ş’adună Moldova toată
Pe străinii toţi să-i scoată
Din străinii cei mişei
Praf să s’aleagă din ei
30 Din Braşov pân la Abrud
Vai ce văd şi ce aud
Stăpânind Ungurul crud
Măi Corvine, măi Ioane
B. A doua versiune a Doinei figurează în acelaşi ms. 22761, 43—44—42 v. şi reia, amplificând, versiunea anterioară. Adaosurile, încercate dintru întâiu cu creionul, în marginea versiunii precedente, sunt schiţate acolo, însă în vederea acestei a doua versiuni, unde se şi cuvin încorporate. De aceea, spuneam că transcrierea ediţiei Mazilu nu reproduce imagina exactă a lucrurilor — ceea ce se poate verifica, mai ales, din reproducerea la A. a ultimelor 4 versuri cu creionul, pe tema cânepei şi care se ţin de atmosfera şi motivul cânepei din B.
In subsolul transcrierei noastre am specificat ori de câte ori versurile provin din marginalele cu creion, ale versiunii A. Ca timp versiunea aceasta e tot din 1878—1879.
B. 22761, 43—44—42 v.
De la Nistru pân la Tissa,
Tot românul plânge-mi-se
Că nu mai poate răsbate
De-atâta străinătate
5 Din Hotin şi pân la Mare
Stau urdiile tatare
Şi tatare şi calmuce
Şi nici ciuma nu-i mai duce
Şi nici Nistrul nu-i înneacă
10 Saracă ţară, saracă !
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte ‘nvaţă pruncii
Din Braşov pân la Abrud
Nu mai văd, nu mai aud
15 De la Turnu ‘n Dorohoiu
Curg străinii în puhoiu
Şi s’aşează pe la noi
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
20 Codrul geme şi se pleacă
Şi isvoarele îi seacă
Sboară paserile toate
De neagra străinătate
Numai umbra spinului
25 La uşa românului.
Frăţioare românaş
Cum nu vezi şi cum te laşi?
Nu mai pune grâu de vară
Să-ţi hrăneşti duşmanii iară
30 Ci mai bine cânepioară
Şi câţi duşmani sunt în ţară
Să-i mănânce ciorile
Şi spânzurătorile.
Ştefane Măria Ta
35 Tu la Putna nu mai sta
Las’ Archimandritului
Toată sama schitului
Iară grija gropilor
Dă-o ‘n sama popilor
40 Clopotele să le tragă
Şi să cânte ziua ‘ntreagă
La metanii sa tot bată
Ziua toata, noaptea toată
Să-ţi ajute Dumnezeu
45 Ca să mântui neamul tău
Tu te ‘nnalţă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând
De-i suna din corn o dată
50 Ai s’aduni Moldova toată
De-i suna de două ori
Codri-ţi vin în ajutoriu
De-i suna de-a treia oară
Toţi duşmanii or să moară
55 Din hotară în hotară
O să-i mânce ciorile
Şi spânzurătorile
Să-i ascultăm pe cei mai bătrâni şi mai înţelepţi dintre noi, fiindcă ştiu bine ce spun. La urma-urmei noi suntem cei mai mulţi – noi suntem Ţara !
vorba lui Vieru, Eminescu să ne judece !