“Înfrânt nu eşti atunci când sângeri Sau ochii plini de lacrimi ţi-s: Adevăratele înfrângeri Sunt renunţările la vis.”
NU-L UITAŢI !
Astăzi, 20 mai, se împlinesc doi ani de când Prietenul, Colegul, Profesorul Gh. Buzatu ne-a părăsit. Pentru cei apropiaţi au fost doi ani care au trecut greu, lipsiţi de prezenţa, ajutorul, munca şi autoritatea Profesorului, de bunătatea, de îngăduinţa, dar şi de fermitatea celui care ştia. În tot acest timp am căutat să ne adunăm, să încercăm să menţinem, pe cât posibil, un anume nivel al investigării fenomenului istoric, aşa cum am fost obişnuiţi, să nu facem rabat la calitatea cercetării, să nu neglijăm rostirea documentului. În anii ce au trecut mulţi colegi şi prieteni ai Profesorului ne-au fost aproape. Au scris studii şi lucrări importante onorându-i astfel memoria. Tuturor le mulţumim pentru cele scrise, pentru documentele tipărite şi pentru ideile comunicate. Gh. Buzatu se uita totdeauna spre viitor, el scria cu speranţă pentru acel timp necunoscut lui în care neamul nostru îşi va găsi împlinirea. Pentru acea împlinire fiecare contribuţie a noastră este o cărămidă pentru edificiul nemuririi româneşti. Invităm pe colegii, prietenii, doctorii şi foştii studenţi să scrie un studiu ce va fi cuprins într-un nou volum care va fi publicat, spre sfârşit de an, în amintirea Profesorului. Tot spre viitor a privit şi familia lui Gh. Buzatu, care, în anul ce a trecut, s-a nevoit a ridica o cruce pentru cei ce se vor întreba unde odihneşte istoricul Gh. Buzatu. Acolo! Sub o piatră de granit împodobită cu tricolor.
Slujba de pomenire şi sfinţirea monumentului se va face sâmbătă, 23 mai 2015, ora 10,30. Aşteptăm să ni se alăture toţi cei care l-au iubit şi apreciat. Suntem convinşi că sufletul lui Gh. Buzatu va primi toate gândurile bune ce se vor îndrepta spre memoria lui de oriunde din lume.
După ce în urmă cu putin timp un propagandist olandez al pedofiliei mascat în profesor de „sexologie” a fost invitat să conferenţieze în cadrul „Lunii Homosexualilor” la Facultatea de Sociologie a Universității București, sacrilegiul fiind oprit de SRI şi organizaţiile de apărare a vieţii şi copilului, iată că aceeaşi instituţie recidivează la cote şi mai “înalte”.
De data aceasta, invitatul special este “renumitul filosof” Peter Singer, un susţinător deschis al infanticitului, pedofiliei, sodomiei, sadomasochismului şi… zoofiliei. Da, aţi citit bine. Iată că s-a ajuns şi la asta. Pe dalele unde au păşit Spiru Haret şi Mircea Eliade vine acum şi Peter Singer, “renumitului filosof” si “biotetician”, după cum este gratulat în invitaţia Centrului de “Etică Aplicată” al Universităţii Bucureşti. Conform ActiveNews el ar urma să primească şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti. Cultura Vieţii ne confirmă că acest “eveniment” va avea loc pe 21 mai, la ora 10, in Aula Facultăţii de Drept, chiar acolo unde a fost interzisă Conferinţă doctorului în bioetică Virgiliu Gheorghe împotriva “culturii morţii”. Pe lânga Prinţul Charles, Regele Mihai şi Patriarhul Ierusalimul de ce să nu meargă un Honoris Causa şi pentru un ideolog al “mişcării de eliberare a animalor” şi nu numai, după cum e cunoscut Peter Singer?
Singer este invitat să conferenţieze pe 20 mai la Universitatea din Bucureşti de un acolit de-al lui Tismăneanu şi Liiceanu, marxistul Valentin Mureşan, de la aşa numitul “Centru de Cercetare în Etică Aplicată”, pentru a susţine, chipurile, o conferinţă despre etica şi “drepturile animalelor”. Peter Singer, profesor de “etică” la Princeton şi membru al Partidului Verzilor, e “faimos” de unde vine atât pentru susţinerea înfocată a “căsătoriilor” homosexualilor cât şi pentru apologia crimei, a infanticidului, respectiv pentru “dreptul” părinţilor de a-şi omorî copilul după naştere, aşa zisul “avort post-natal“, militând totodată şi pentru uciderea copiilor cu disabilităţi direct de către Guvern, din raţiuni de “economie”. Momentul în care aterizează în România, în plină dezbatere privind legalizarea “parteneriatelor civile”, este, desigur, întâmplător, deşi ar fi fost mai de folos dacă Remus Cernea nu omitea să introducă în proiectul său şi legalizarea căsătoriilor între vacile apărate de “societatea civilă” şi boii susţinuţi de “lumea academică”.
Potrivit ActiveNews, în 1979, Singer a scris în cartea sa, “Practical Ethics”, (1st ed. Cambridge: Cambridge University Press, 1979): “Copiii umani nu au conștiință de sine și nu sunt capabili să priceapă faptul că există. Nu sunt persoane. În consecință, viața unui nou-născut are o valoare mai mică decât viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu“. Referindu-se la copiii nou-născuţi şi cei cu disabilităţi, “profesorul de etică” foloseşte în scrierile sale pronumele pentru obiecte sau animale: “it”.
“Dacă o formă de activitate sexuală aduce satisfacţie celor care o practică, şi nu răneşte pe nimeni, ce poate fi imoral la ea?”, se întreba Singer, revoluţionarul animalelor şi al “stângii darwiniene”, într-un “editorial” pro-homosexualism şi pro-pedofilile din 2006, publicat de Guardian. “Argumentul” în cauză este folosit cu “copy-paste” în mai multe scrieri ale “renumitului filosof”. Astfel, Singer susţinea încă din 2001 că sexul cu animalele ar trebui condamnat doar dacă provoacă brutalizarea acestora. Altfel, dacă însă există o “satisfacţie mutuală” ca urmare a activităţii sexuale de natură bestială, nu ar fi nici o problemă. Filosoful american Tom Regan, profesor emerit de filosofie la Universitatea Statului Carolina de Nord, a făcut observaţia că, atunci, “acelaşi argument poate fi folosit pentru a justifica sexul cu copii” (Regan, Tom. Animal Rights, Human Wrongs. Rowman & Littlefield, 2003, pp. 63–4, 89).
Într-un “eseu” circulat al “renumitului filosof” acesta militează pentru normalizarea “sexului între specii” şi a “plăcerilor sodomiei”. Sensibiloşii intelectuali oripilaţi de limbajul frust al scriitorului Nicolae Breban – care transpunea practic în câteva cuvinte “epoca” Patapievici la ICR – vor găsi cu siguranţă mai multă întelegere la “renumitului filosof” care susţine sexul paşnic cu animalele folosind expresii “academice”, probabil kantiene sau hannaharendtiene, ca “blowjob”, cunt”, “fucking”…
“Să salvăm balenele dar să omorâm copiii”, se scria despre activitatea celui poreclit “Profesorul Moarte”, înainte de instalarea lui la Princeton, în 1999, soldată cu manifestaţii de protest din partea organizaţiilor pro vita şi ale persoanelor cu handicap. Singer David Albert Peter provine din Australia şi este ateu declarat, conferenţiind şi la Convenţia Mondială Ateistă desfăşurată la Melbourne în 2012, manifestare sponsorizată de Fundaţia Ateistă din Australia şi Alianţa Internaţională Ateistă.
Numirea sa la Princeton a atras şi criticile publicaţiei evreieşti Jewish World Review: “Profesorul Moarte se potriveşte perfect la Princeton” ridiculiza jurnalistul JWR Don Feder numirea sa la chiar la Centrul de studii asupra “Valorilor Umane” al Universităţii. Acelaşi autor oferea şi un citat al celebrului evreu “vânător de nazişti” Simon Wiesenthal, dintr-un protest transmis unui Târg de Carte din Suedia, unde urma să fie lansată o lucrare a “renumitului filosof”: “Un profesor de morală care justifică uciderea pruncilor cu handicap este, în opinia mea, inacceptabil de a fi reprezentat la nivelul Dvs”.
În urmă cu un an, pe 26 mai 2014, la propunerea aceluiaşi Centru de “Etică Aplicată”, Universitatea din Bucureşti oferea titlul de Doctor Honoris Causa unui discipol al lui Peter Singer, Julian Săvulescu, un alt “filosof”, născut în Australia, din tată român, care la rândul său susţine infanticidul şi eutanasia. Profesorul universitar de bioteică dr. Pavel Chirilă a amintit la vremea respectivă conducerii Universităţii câteva citate din “opera” premiatului: “Totuşi scopul publicaţiei Journal of Medical Ethics – publicaţia lui Săvulescu, nota red– nu este să prezinte Adevărul sau să promoveze o vedere morală sau alta… Dacă avortul este permisibil, şi infanticidul ar trebui să fie” ; “Putem schimba din nou definiţia morţii […] mutând momentul un pic mai devreme în procesul de a muri” (J. Savulescu, Death Fiction and Taking Organs from the Living); ş.a.
“Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Julian Savulescu, Universitatea din București onorează performanţa profesională a unui filosof cu recunoaștere internațională”, se afirma în Comunicatul oficial al Universităţii cu 150 de ani de onorabilitate.
Rectorul Universităţii, Mircea Dumitru, înainte de 1989 instructor la Casa Pionierilor Buftea, a fost angajat al Fundaţiei lui Andrei Pleşu, Noua Europă, şi al Editurii Humanitas a lui Gabriel Liiceanu, postură din care a tradus mai multe cărţi din germana pe care nu o cunoaşte. Cu toate acestea, numele său figurează pe traducerea din germană a lucrării „Cercetări filosofice” a lui Ludwig Wittgenstein, apărută la Humanitas, conform unei anchete publicate de Cotidianul privind frauda intelectuală jenantă. Mircea Dumitru l-a susţinut şi pe falsul doctor Horia Roman Patapievici să obţină titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara. Preşedintele Senatului Universităţii este deputatul “liberal” Vlad Nistor, istoric moşit de Zoe Petre şi declarat pe 6 mai a.c. drept incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate.
În zi de prăznuire a Sfinţilor Închisorilor (marile arestări ale puterii bolşevice ocupante a României desfăşurându-se în noaptea de 14 spre 15 mai 1948), Justiţia Română a făcut dreptate în cazul lui Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor – deposedat abuziv de titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Târgu Ocna, locul pătimirilor sale martirice de mucenic al lui Hristos. Printr-o sentinţă definitivă, actul ilegal de anulare a deciziei unanime a Consiliului Local Târgu Ocna, emis la presiunile unui personaj cu probleme patologice, Alexandru Florian de la Institutul “Elie Wiesel”, a fost desfiinţat de Curtea de Apel Bacău, Sfântul Închisorilor fiind repus în drepturi.
“În acest ceas de bucurie pentru creştinii din România, se cuvine să mulţumim în mod deosebit tânărului Alexandru Costache – Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu, cel care a coordonat toată această acţiune în justiţie, pentru implicarea care a făcut posibil acest act de reparaţie morală şi juridică”, scrie publicaţia Buciumul, care promite să revină cu amănunte.
Şi Asociaţia Civic Media a contestat în Instanţă decizia aberantă de anulare a titlului, însă a dat întâietate reprezentanţilor organizaţiei neguvernamentale care au susţinut chiar la Târgu Ocna cauza de onorare a memoriei lui Valeriu Gafencu, cel care şi-a sacrificat viaţa pentru salvarea evreului convertit la creştinism, viitorul pastor Richard Wurmbrand.
Noaptea dintre 14 şi 15 mai a anului 1948 a fost „noaptea cea mai odioasă, cea mai criminală pentru istoria politică şi socială din România”, după cum a descris-o Părintele Justin Pârvu, arestat la rândul său în acea noapte şi care dorea ca ziua de 14 mai să devină Ziua sfinţilor mucenici şi martiri ai închisorilor comuniste.
Anomismia informează: “Cu câteva zile in urma, pe contul de Facebook de aici am putut vizualiza trei fotografii foarte recente de la mormantul Parintelui Arsenie Boca de la Manastirea Prislop, dintre care doua le preiau si eu mai aici (mai sus si in baza textului – cu multumiri autorului – cu totul necunoscut mie). Astfel, avem dovada ca deja, intr-un timp foarte scurt, cuvantul Parintelui Daniil Stoenescu (unul dintre ultimii si cei mai tineri ucenici directi ai Parintelui Arsenie) rostit la 13 martie 2015 la Prislop, s-a adeverit. In acea zi, cand s-a savarsit acolo, in bisericuta manastirii si apoi scurt si sus in cimitir, parastasul Maicii Zamfira Constantinescu (cititi si vedeti poze aici), Parintele Daniil Stoenescu a rostit un gand-testament personal, in care numea si explica necesitatea construirii unui “chivot”- acoperamant care sa apere mormantul Parintelui Arsenie de la Prislop, de cele ce vor urma. Deja la acel moment, 13 martie 2015, ramele de ciment inconjuratoare ale mormantului se turnasera (se vede in fotografiile din link-ul anterior), iar azi avem certitudinea ca acest “chivot de mormant” mai are putin pana la finalizare (peretii laterali nu s-au ridicat inca). Daca ar fi sa ne ghidam dupa spusele Parintelui Constantin Necula de la Sibiu, intr-o prelegere din decembrie 2014 – cum ca in ceea ce priveste posibila canonizare a Parintelui Arsenie nu mai exista presiunea oponenta a Institutului Elie Wiesel, sau dupa spusele Parintelui Daniil Stoenescu de la parastasul Maicii Zamfira – cum ca zidirea protectoare din jurul mormantului Parintelui Arsenie va asigura intre altele si respectarea dorintei sale testamentare, ca trupul sa nu-i fie dezgropat niciodata, pana la a doua venire a lui Iisus Hristos, adica tot in legatura cu posibila deshumare post-canonizare, pentru a extrage particele din trupul sau care sa fie raspandite ca moaste sfinte in diverse locuri, atunci gandul ne trimite la realizarea in curand, a canonizarii. (…)”.
Aceeaşi documentaristă temeinică a vieţii Părintelui Arsenie Boca a informat prompt şi despre emisiunea de la B1 Tv dedicată Sfântului Ardealului, pe care o puteţi viziona integral mai jos. La cererea mai multor semnatari, Petiţia pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca ramâne încă deschisă pentru adeziuni până de Înălţare, când va fi înaintată Patriarhiei, în prezent subsemnând aproape 9000 de români. Numeroşi voluntari, cărora le mulţumim deosebit, au trimis şi semnături pe hârtie. Doritorii pot semna AICI.
Doamne, ajută!
Pe tema canonizarii Parintelui Arsenie Boca, la B1 TV, azi…
In aceasta seara de Pasti, 12 aprilie 2015, in cadrul emisiunii de la postul B1 TV – “Ultimul Cuvânt“, moderata de jurnalistul Cătălin Striblea, s-a facut o argumentatie complexa, din perspectiva laica, a canonizarii Părintelui Arsenie Boca. Emisiunea a fost anuntata pe blogul jurnalistului Victor Roncea (link aici). Remarcabila, printre atatea emisiuni TV pe aceasta tema – in ultimele luni de zile, a fost ponderarea, echilibrul si profesionalismul interventiilor!
Prin telefon, in a doua parte a emisiunii, a intervenit si d-na Aspazia Otel Petrescu, bine cunoscuta pentru tinuta profesionala si moral-duhovniceasca, aflata la o etate respectabila, cu depozitii directe despre intalnirile sale cu Parintele Arsenie la Manastirea Sambata, in anii 1946-1948.
Petitia de canonizare va fi înaintată Patriarhiei Române şi Sfântului Sinod de catre Victor Roncea si Civic Media, în Săptămâna Luminată – Revenire: de Înălţare -, si se va alatura documentelor din dosarul de canonizare al Parintelui Arsenie.
Pan Vizirescu, Ion Petrovici, Parintele Dumitru Staniloae si Nichifor Crainic la aniversarea din 23 decembrie 1969
Teologul Florin Duţu, cunoscut pentru lucrările sale documentate cu acribie despre viaţa Părintelui Arsenie Boca şi apărute la Editura Floare Albă de Colţ, a obţinut, cu ajutorul Domnului si graţie strădaniilor sale de cercetător pasionat, o înregistrare extraordinară, pe care portalul Mărturisitorii o prezintă în premieră, împreună cu pagina de FB a Editurii. Este vorba de Discursul Părintelui Dumitru STĂNILOAE (1903-1993) la aniversarea de 80 de ani a academicianului Nichifor CRAINIC (1889-1972), din seara zilei de 23 decembrie 1969 (Restaurantul Bucur), înregistrat şi salvat ca prin minune, dupa cum scrie Florin Duţu, care ne oferă şi transpunerea acestuia pe video:
Dr. Florin Duţu ne mai informează: au fost 40 de invitați din lumea culturală și bisericească: Pr. Arsenie BOCA (1910-1989; cel care a salvat manuscrisul memoriilor lui Nichifor Crainic – Zile albe, zile negre. Memorii, editate de curând la ed. Floare Alba de Colt), Părintele Dumitru STĂNILOAE (1903-1993), filosoful Ion PETROVICI (1882-1972), Radu GYR (1905-1975), prof. de istoria religiilor Emilian VASILESCU (finul lui Crainic), preotul Stan DIMANCEA de la Biserica Enei din București. folcloristul Harry BRAUNER (1908-1988), Nedic LEMNARU, Pan VIZIRESCU (1903-2000), poetul Traian IANCU (1923-1997), poetul Nicolae CREVEDIA (1902–1978),Horia NIȚULESCU (1914-1982), regizorul Alecu CROITORU, Romeo CREȚU de la Glasul patriei, Alexandru COJAN (ginerele), Furtuna Ioana CRAINIC (fiica, măritată Cojan), poetul Virgil CARIANOPOL (1908-1984), poetul Nicolae TĂUTU (1919-1972), ş.a.
Iată Discursul Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE:
„Iubite Domnule Profesor Nichifor Crainic,
Foto: Dinu Lazăr
Toți cei ce vă înconjoară aci, astă seară, pentru a vă sărbători la frumoasa vârstă de 80 de ani, își mărturisesc iubirea lor față de dumneavoastră: cei mai vârstă, o iubire veche rămasă statornică, cei mai tineri, o iubire nouă, dar nu mai puțin fermă. Dar ei sunt numai o mică reprezentanță a numărului indefinit de mare, ce vă prețuiesc și vă iubesc în toată țara. Așa să ne socotiți și pe noi cei câțiva participanți ai lumii teologice și bisericești, prezenți aci, ca o mică parte din marele număr al ucenicilor și prietenilor dumneavoastră din acest plan al vieții românești…
Am iubit în dumneavoastră pe iubitorul Transilvaniei de curând dezrobite în anii de după ’920. Ați făcut parte din generația care a mers voluntar în războiul pentru întregirea neamului și v-ați dat seama că dorul cel mare dintre Făt-Frumosul de dincoace de Carpați și Ileana Cosânzeana de dincolo de Carpați, după întâlnirea lor, trebuia să continue într-o iubire tot așa de mare. Și-ați fost cel care dădeați exemplul: în fiecare duminică colindați orașele din Transilvania creându-vă legături, mărturisindu-vă dragostea pentru Ardeal, ținând conferințe, lucrând la sudarea sufletească a noastră cu frații de pretutindeni. (…)
De aceea, noi socotim, cei ce vă iubim și vă prețuim, că sunteți un precursor, atât în atragerea atenției asupra acestei spiritualități populare, cât și asupra acestor concluzii de sobornicitate românească, pe care le-ați dezvoltat neîncetat. Sunteți un precursor pe care vă vor prețui așa cum vă prețuim noi, cei ce vă iubim, din două sau trei generații, vă vor prețui și vă vor adânci și vor înțelege și vă vor relua generațiile care vor urma.
Iubite Domnule Profesor,
Acum 80 de ani, Moș Crăciun a adus într-o casă țărănească din apropierea Bucureștiului, un dar neprețuit nu numai pentru casa aceea, ci un dar neprețuit și netrecător pentru toată cultura românească.
Academician Nicolae Breban: “George Soros, din America, acest mare speculant financiar, împreună cu amicii săi din România, Mircea Mihăieş, Liiceanu, Patapievici şi alţii care consideră că nu mai este nevoie de statul român, că Mihai Eminescu este un cadavru aruncat, că toate aceste lucruri trebuie aruncate la gunoi, noi, aştia mai în vârstă, care am creat operă, suntem depăşiţi, că totul este depăşit, Eminescu este depăşit, că Ion Barbu este depăşit, că Iorga este depăşit, Cantemir este depăşit şi a început literatura asta de p..ă, de p…ă, de c.r (…), de prostituţie, imaginea asta de mizerabilism.
Noi exportăm mizerabilismul care apoi se întoarce la noi şi ne uimeşte cum de ne văd occidentalii atât de nenorociţi. Pentru că noi, prin literatura unor tineri şi prin unele filme, premiate la Cannes, (bravo, şi eu am fost ales în selecţia oficială, n-am luat premiu, bravo lui Mungiu), dar mizerabilismul ăsta noi îl cultivăm, pentru că băieţii ăştia sunt foarte abili, pentru că ei produc ceea ce cred ei că se cere în afară. Într-adevăr, afară unii cer imaginea României mizerabile, joase. Vechiul meu prieten, marele regizor Lucian Pintilie, el a început primul cu filmul “Balanţa” să producă de tipul violent-mizerabilist. Parcă ne-a convins şi pe noi că suntem o ţară de nimica. Chipurile suntem ultimele otrepe ale Europei…”
“Eu m-am dedicat romanului, Buzura la fel, din păcate el a fost demis la modul brutal de acest nefericit şi corupt preşedinte care se numeşte Traian Băsescu, care a numit o echipă catastrofică pentru cultura română, o echipă de necreatori în primul rând, de comentatori doar, dar de comentatori de prost aluat. Patapievici nu era un om prost, din păcate s-a întâmplat cu el ce se întâmplă cu unii care sunt umflaţi excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii româneşti. Într-una din primele lui cărţi a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părinţii şi bunicii noştri, strâmoşii noşti. I-am recomandat într-un text o parafraza a lui Bertolt Brecht: dacă nu-ţi place poporul român caută-ţi altul…
La fel a făcut şi un fost amic de-al meu, unul care promitea să fie filosof şi între timp i s-a stricat căruţa pe drum, Gabriel Liiceanu, care după Revoluţie imediat s-a dus la Paris şi în Le Monde, unde Breban şi-a dat în 1971 demisia contra tiranului din România, lucru unic în ţările din Est, Gabriel s-a dus repede la Paris să spună că poporul român nu e apt pentru democraţie, consonând cu altă haimana şi ticălos al politicii româneşti, Brucan, căruia i s-au închinat zeci de mii de intelectuali şi posturi de televiziune… care ne spunea nouă că suntem “stupid people”, un popor de proşti. Nimeni n-a stat să spună că adevărul este cu totul altul…”
„Am intrat în librărie, pe primul raft este numai Pleşu, cu înca doi-trei băieţi deştepţi, care scot nişte cărţulii drăgute, finuţe, vioaie. Cu Pleşu am fost prieten. (…) Am mai avut astfel de eseişti, dar nu e substanţă acolo”.
Extrase din conferinţa de presă a noului preşedinte al ICR, Radu Boroianu.
Dau o bere cui face rost de filmarea integrală a conferinţei!
Voi reveni!
UPDATE: „E o ruşine să constatăm că preşedintele României, dar nici Ceauşescu, nici Antonescu, nici Zelea Codreanu, n-a făcut-o nimeni, să creezi o mafie în fruntea statului, să foloseşti instrumentele statului, pentru a fura sume faraminoase. Cred că marii producători din Cocaină din America de Sud sunt uimiţi şi invidioşi: că “săracii” acolo se luptă pentru câteva milioane iar aici se furau cu zecile cu sutele de milioane”, a spus Breban, citat de TVR Ştiri, care oferă şi o mare parte din filmarea conferinţei:
Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism merge în Basarabia
Asociaţia Civic Media, organizaţie neguvernamentală cu 15 ani de activitate civică, a acordat de Ziua Libertăţii Presei, pentru a şasea oară consecutiv, Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism, distincţie fondată In Memoriam colegul nostru de presă, jurnalistul de război Mile Cărpenişan, plecat prea repede dintre noi.
Anul acesta, în colaborare cu portalul Basarabia-Bucovina.Info, Premiul “Mile Cărpenişăn” merge în Basarabia, fiind acordat istoricului, arhivistului, jurnalistului şi, nu în ultimul rând, bloggerului Alexandru Moraru, cunoscut cercetător pe tărâmul informaţiilor cu totul inedite de la Chişinău.
Dacă anii trecuţi am remarcat, premiind de 3 Mai – Ziua Libertăţii Presei – jurnalismul de front, prin Dan Niţescu, fostul operator şi prieten al lui Mile Cărpenişan, reţinut abuziv de autorităţile de la Chişinău în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, sau pe Cristian Botez, un veteran al majorităţii războaielor de pe glob din ultimele două decenii şi jumătate, cât şi pe jurnalistul orădean Florin Budea, care s-a luptat pentru adevăr în instanţă cu vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes, apoi pe redutabilul analist de politică internaţională – şi nu numai – Corneliu Vlad, din vechea şcoală românească de politică externă naţională, urmat de Dan Tanasă, energicul blogger şi apărător al drepturilor românilor din Harghita şi Covasna, pentru ca anul trecut să-l recompensăm pentru întreaga sa activitate nepreţuită pe cercetătorul bucovinean Vasile Ilica, veteran de război şi “persona non grata” în Ucraina, astăzi a (re)venit rândul Basarabiei.
Laureatul Civic Media de anul acesta, Alexandru Moraru, reputat arhivist şi istoric basarabean dar şi jurnalist vivace, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi colaborator al portalului Ziaristi Online, se desfăşoară simultan, în numele adevărului, pe o multitudine de bloguri, cum ar fi: Secretele Istoriei, Cronicarul Înţelept, Blog de Istorie Militară, Istorici Mari şi mici, Necenzurat, Arhivus. Dar şi în reviste de profil, ca Magazin Istoric şi Historia, printre altele.
Autor al mai multor lucrări de specialitate, dintre care amintim “Racovăţ de sub Cetatea Sorocii” şi Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia 1941-1944” (coautor), „Basarabia antisovietica”, „Victimele terorii comuniste 1944-1954” (Premiul “Document” al Bibliotecii Naţionale a Moldovei şi Biroului de Informare al Consiliului Europei de la Chişinău), „Basarabia: Scrisori către Mareşal. Documente inedite”, ş.a., Alexandru Moraru provine dintr-o familie de intelectuali români deportaţi de organele sovietice in 1941.
Absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova, Alexandru Moraru, a fost profesor de istorie şi ştiinţe sociale, director al Muzeului Raional de Istorie şi Etnografie din Criuleni, colaborator ştiinţific superior în secţia Valorificare şi publicare a documentelor, apoi şef secţie Completare, arhive departamentale şi lucrări de secretariat la Arhiva Naţională a Republicii Moldova şi Şef secţie Valorificare a Documentelor la Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova, apoi colaborator ştiinţific (secţia Ştiinţă) la Centrul de Cultură şi Istorie Militară a Moldovei.
Îi mulţumim pentru munca sa neobosită în slujba adevărul istoric despre Basarabia şi îl felicităm din toată inima!
In 2010, la 40 de zile de la trecerea la cele vesnice a jurnalistului de front Mile Carpenisan, un grup de initiativa format din ziaristi si prieteni ai sai a luat hotararea sa ii omagieze trecerea pe acest pamant prin instituirea unui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, care sa poarte numele celui care ramane un reper al jurnalismului de front – indiferent ca acesta este deschis in fosta Iugoslavie, Irak sau Romania.
An de an ne întrebăm din ce în ce mai nostalgici “mai există presă?”. Să fim serioşi: presa a murit în România. Ici-colo, câte un cadavru mai zvâcneşte pe masa cioclilor noştri. Vreun jurnalist mai tânăr şi ferice sau câte unul mai bătrâior care se ambiţionează şi pur şi simplu nu vrea să cedeze, mai reuşeşte să facă scăpat câte un articol. Să strecoare un sâmbure de adevăr, doar-doar o creşte ceva. Dar dacă pământu-i sterp sau, mai rău, otrăvit?!…
Presa centrală, odinioară “de partid şi de stat”, s-a tentaculizat: a devenit de partide şi de state. Nici unul român. Ordinul de la prefecturile din vest, est sau de-aiurea: politizare, manelizare, securistizare. Într-un cuvânt: tâmpire. Directivele NKVD stau ca Tablele lui Moise în seiful “frontmenilor” cu ifose care fac pe proprietari onorabili de “trusturi media”, atunci când nu înfundă puşcăriile.
Există şi excepţii, desigur, în special în zona presei de specialitate. Dar, în mare, sufletul presei este, alături de trupul gata de descompunere, pe catafalc. Încă bântuie, să zicem, prin locurile în care-i mai plăcea, pe vremuri, să colinde. Când vor trece cele 40 de zile, adio, presă, şi-un praz verde!
Iată de ce rolul blogurilor cu adevărat independente creşte semnificativ. O asemenea alegere a fost urmată de Asociaţia Civic Media (şi) anul acesta, la 15 ani de la înfiinţare, când a decis să acorde Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în jurnalism, în colaborare cu Basarabia-Bucovina.Info, unui căutător al adevărului cu ani grei de încercări, experienţă şi rezultate fabuloase pe terenul revelaţiilor istorice. Un cercetător pur-sânge. Şi, pe deasupra, şi basarabean get-beget, dintr-o familie de intelectuali români deportaţi de bestiile cu chip de om care s-au numit, în trecut, sovietici. Aşadar, de două ori român!
Dacă anii trecuţi am remarcat, premiind de 3 Mai – Ziua Libertăţii Presei – jurnalismul de front, prin Dan Niţescu, fostul operator şi prieten al lui Mile Cărpenişan, reţinut abuziv de autorităţile de la Chişinău în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, sau pe Cristian Botez, un veteran al majorităţii războaielor de pe glob din ultimele două decenii şi jumătate, cât şi pe jurnalistul orădean Florin Budea, care s-a luptat pentru adevăr în instanţă în faţă unui personaj de cavernă a istoriei ca Laszlo Tokes, apoi pe redutabilul analist de politică internaţională – şi nu numai – Corneliu Vlad, din vechea şcoală românească de politică externă naţională, urmat de Dan Tanasă, energicul blogger şi apărător al românilor din “teritoriile ocupate” Harghita şi Covasna, pentru ca anul trecut să-l recompensăm pentru întreaga sa activitate nepreţuită pe cercetătorul bucovinean Vasile Ilica, veteran de război şi “persona non grata” în Ucraina, astăzi a (re)venit rândul Basarabiei.
Laureatul de anul acesta este Alexandru Moraru, reputat arhivist şi istoric basarabean dar şi jurnalist vivace, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, care se desfăşoară simultan, în numele adevărului, pe o multitudine de bloguri, dintre care amintim: Secretele Istoriei, Cronicarul Înţelept, Blog de Istorie Militară, Istorici Mari şi mici, Necenzurat, Arhivus. CV-ul domnului Alexandru Valeriu Moraru (foto, alături de soţia sa, poeta Maria Botnaru), laureatul Civic Media, îl puteţi citi AICI. Despre cărţile sale, AICI.
Îî mulţumim pentru munca sa neobosită pentru neam şi ţară şi îl felicităm din toată inima!
In 2010, la 40 de zile de la trecerea la cele vesnice a jurnalistului de front Mile Carpenisan, un grup de initiativa format din ziaristi si prieteni ai sai a luat hotararea sa ii omagieze trecerea pe acest pamant prin instituirea unui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, care sa poarte numele celui care ramane un reper al jurnalismului de front – indiferent ca acesta este deschis in fosta Iugoslavie, Irak sau Romania.
La 40 de ani de la plecarea la Ceruri a Poetului Închisorilor, Radu Gyr, pe lângă manifestarea liberă din Piaţa Universităţii, a avut loc şi o omagiere emoţionantă sub acoperişul Domnului, la care au participat fiica poetului, Doamna Simona Popa Gyr (foto), ginerele său, Domnul Demostene Dinu Popa şi nepotul său, Radu Popa, împreună cu soţia, Cynthia Popa. Sâmbăta trecută s-a oficiat un parastas la mormântul poetului de la Mănăstirea Petru Vodă, unde, după cum ne spune Radu Popa, Părintele Justin Pârvu l-a pus pe bunicul său şi la închinare, moaştele sale izvorând mir. În cadrul intervenţiei sale, nepotul lui Radu Gyr dezvăluie – în premieră în cadrul unei audienţe mai largi -, unde au fost ascunse manuscrisele poetului, timp de ani de zile: chiar în blocul Securităţii, de vizavi de sediul CC al PCR. Doamna Simona Popa Gyr aminteşte că poemul pentru care tatăl ei a devenit singurul poet din lume condamnat la moarte pentru o poezie, cu titlul cunoscut azi drept “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!”, iniţial s-a numit “Manifest” iar pentru a scăpa de la percheziţii a fost ascuns într-o… undiţă. Domnul Dinu Popa ne mărturiseşte cum a căzut în genunchi Părintele-martir Constantin Sârbu când a auzit că este ginerele lui Radu Gyr şi cum l-a sărutat pe frunte Părintele Dumitru Stăniloae, mândru că un fiu de preot ardelean s-a căsătorit cu fiica marelui poet şi mucenic al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Redăm aici aspecte de la manifestarea de credinţă şi cultură, desfăşurată sub acoperământul dragostei – după cum a ţinut să sublinieze nepotul Poetului Închisorilor – şi totodată recomandăm un articol minunat din Ziarul Lumina al Patriarhiei Române – Pod de aur peste apele suferinţei lui Radu Gyr -, cât şi materialele de la Mănăstirea Petru Vodă şi portalul Mărturisitorii.
May 20th, 2015 
VR 
“Înfrânt nu eşti atunci când sângeri
