Prinţul Charles nu vrea autostradă pe feuda lui, Transilvania. “Contele” Kalnoky, în Consiliul Director al Fundaţiei “Prinţul de Wales”

Iobag roman in fata grofului Kalnoky si a Printului Charles, cu o coasa inca in pozitie pasnica

Iobag roman in fata grofului Kalnoky si a Printului Charles, cu o coasa inca in pozitie pasnica

N-am înţeles niciodată de ce se bucură unii când vine câte un străin si le spune: “Vai, ce ţară frumoasă aveţi…” continuând în gândul lui cu “…păcat că e locuită!”. Aşa şi cu Charles, condamnat să rămână prinţişor până la adânci bătrâneţi. De ce s-or entuziasma unii că face reclamă Transilvaniei, nu ştiu. De fapt, bietul român reacţionează pavlovian: după ce este asasinat mediatic cu identificarea lui drept rom, se gudură la ştirea că aceeiaşi denigratori ai lui recunosc că ar avea o casă frumoasă. “So”? Totuşi, repet, de ce ne-am bucura că vine câte unul şi se uita la giuvaerul numit România ca într-un galantar, suflând praful de peste el cu gândul cum să şi-l pună pe deget sau să-l facă bucăţi-bucăţi?

M-aş fi bucurat ca Prinţul Charles să spună la el acasă – când media britanică ne supunea unei adevărate campanii de desfiinţare, portetizându-ne drept nişte abrutizaţi cretini şi hoţi – “Tovarăşi ziarişti, nu-i chiar aşa! Românii sunt români, ţiganii sunt ţigani, ungurii sunt unguri!”. Dar n-a făcut-o, deşi ştie foarte bine diferenţa, din vreme ce, când bate “feuda” lui, Transilvania, românii sunt puşi să asude la “concursuri de cosit iarba” (!) în timp ce Prinţul Charles se relaxeaza cu groful Kalnoky ascultând “muzica specifică zonei”, un ceardaş “secuiesc”.

Nu s-a întrebat nici unul dintre bieţii români care reacţionează salivând la clopoţelul lui Charles de ce nu este întâmpinat prinţul bătrân pe pământ românesc de membri ai “Casei Regale” a României ci de grofi unguri ca “Contele” Kalnoky? Dar ce-ar zice aceeaşi bieţi români dacă ar afla că prinţul transilvan se opune de 11 ani construirii autostrăzii Transilvania?

Acum, pe bune, ori suntem înapoiaţii Europei fără nici o autostradă, pentru că aşa vrea Charles, timp în care noi ne auto-înjurăm că nu suntem în stare să construim una, ori suntem prea corupţi ca să facem una, caz în care ne putem întreba ce aport are traficul de influenţă exercitat de domnişorul de Wales la nivel înalt, încă din 2004, pe această temă? Eu unul sunt “eco” total: nu vreau nici o autostradă în România şi chiar propun demolarea celor câţiva kilometri construiţi până acum, aşa că nu pot fi acuzat că aş avea interese potrivnice prinţului Charles. Dar acum că şi-a făcut şi o fundaţie pentru Transilvania, poate ar trebui, totuşi, să-l avertizeze cineva că nu dă bine să se oficializeze drept agent al revizionismului maghiar, după cum tot dă semne de ani buni încoace.

Să notăm infomarea şi formularea Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti: “Pe langa casa din Viscri, Fundatia Caritabila a Printului de Wales din Marea Britanie, mai detine o proprietate in Valea Zalanului (Zalanpatak) in judetul Covasna. ASR a incurajat achizitionarea acestor proprietati in dorinta de sprijini pastrarea patrimoniului si protejarea peisajelor naturale unice din Transilvania. Cele doua proprietati – administrate de Contele Kalnoky si sotia sa Anna – sunt deschise publicului si pot fi inchiriate, iar profitul generat este folosit exclusiv pentru activitatile caritabile ale Fundatiei Printul de Wales.” Radio România Actualităţi adaugă: “Organizația este guvernată de un Consiliu Director ai cărui membri au fost numiți de Prințul de Wales. Aceștia sunt William Nye, Andrew Wright, Paula Wilson si Contele Kalnoky. Director Executiv este Aura Woodward, născută în România.”

Ar putea să ne spună administratorii fundaţiilor şi proprietăţilor princiare ce mai crede prinţul despre Autostrada Transilvania? Să mai aşteptăm, să o construiască Ungaria?

Adevarul 05.12.2004 Printul Charles si autostrada Transilvania via Roncea Ro

Marele povestitor basarabean Spiridon Vangheli şi soţia lui Grigore Vieru vin la Iaşi. Vineri, 5 iunie, lansare cu Ciuboţel şi Guguţă şi dezbatere despre Familie. Sâmbătă, 6 iunie: MARŞUL PENTRU FAMILIE

Lumea copiilor - 5 iunie - Spiridon Vangheli - Guguta - Ciubotel -Doxologia via Roncea RoEditura Doxologia vă invită în „Lumea copiilor

Vineri, 5 iunie 2015, de la ora 11.00, la Palatul Copiilor din Iaşi, Editura Doxologia vă invită în „Lumea copiilor”, unde vor fi prezenți și Spiridon Vangheli, Raisa Vieru și Valentin Talpalaru.

Editura Doxologia, în parteneriat cu Palatul Copiilor din Iași și Restaurantul La Plăcinte, a pregătit pentru copii un eveniment cu aromă de poveste. În cadrul evenimentului, vor fi prezentate și trei noi apariții editoriale: „Cântecul Soarelui” de Grigore Vieru, „Împărăția lui Ciuboțel” de Spiridon Vangheli și „Vine Guguță!” de Valentin Talpalaru. Astfel, pe 5 iunie, de la ora 11.00, la Palatul Copiilor din Iași publicul se va întâlni cu scriitorii Spiridon Vangheli, Valentin Talpalaru, dar și cu Raisa Vieru, soția regretatului poet Grigore Vieru.

Copiii prezenți se vor putea bucura de prezentări video, de lecturi din volumele prezentate și de momente artistice susținute de copii din Trupa de Teatru „Thalienii” de la Ateneul Tătărași, dar și de copii de la Grădinița cu program prelungit Nr. 21 din Iași. De asemenea, nu vor lipsi dulciurile, baloanele și alte surprize pregătite pentru cei care vor veni în „Lumea copiilor”, ne informează Editura Doxologia.

Afis Dezbatere Familia Iasi 2015 via Roncea Ro

De asemenea, Asociația Familia Tradițională, în colaborare cu Pro Vita Iași, organizează în acest sfârșit de săptămână mai multe evenimente speciale dedicate familiei și educării copiilor, printre care o dezbatere, după cum vedeţi aici, urmată de tradiţionalul Marş pentru Familie, de sâmbătă, 5 iunie.

Afis Marsul Familiei 2015 Iasi via Roncea Ro

Sigur că Patapievici şi Liiceanu ar trebui împuşcaţi. În cur cu sare! Nicolae Breban, transformat în Căpitanul Soare 2 de Ceata lui Piţigoi

Breban - Mediafax - Dragos Savu - cu Plesu - Patapievici si LiiceanuRelatarea unei emisiuni de la Radu Tudor, de către Nicolae Breban, în plenul secţiei lui de la Academia Română, în care povestea doar de Patapievici şi atacurile acestuia la adresa poporului român, s-a transformat într-un “linşaj” de vrăjitoare, în care doar vrăjitoarele sunt reale, deşi dacă ne amuzăm cum dai într-unul şi strigă doi, ba chiar trei, nu poţi să nu-i asemuieşti cu Ceata lui Piţigoi. Este vorba, evident, de celebrele Vrajitoare din Eastberlin (Humanitas, 2007), Pleşu, Patapievici şi Liiceanu, în ecranizare dâmboviţeană, cu doza specifică de auto-victimizare S&M, în care tartorul lor, Brucan, a luat-o puţin înainte, iar slujnicuţa de Paleologu le ţine oliţa. Vă daţi seama ce a ieşit de-aici: Lung prilej de vorbe şi de ipoteze!

Să-i dăm cuvântul noului “Căpitan Soare“, Nicolae Breban: “Ăsta este un folclor. Eu am mai auzit tonul ăsta. La Academie am repetat doar pe scurt ce am spus la Antena 3 (într-o emisiune, n.r.), dar asta cu împuşcatul este o variantă din ce am spus (…) am spus că, dacă omul ăsta, Patapievici, ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat, nu eu. A fost o metaforă, poate nefericită, dar arăta faptul că eu dispreţuiesc atacurile la adresa neamului românesc şi a istoriei acestui neam. Vroiam să spun că probabil polonezii ar fi reacţionat foarte dur. Asta vroiam să spun. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. Asta e tot ce am spus. N-am spus nimic de Liiceanu”, a declarat Nicolae Breban. „Acolo nu a fost vorba deloc de Liiceanu, e o minciună ordinară”, a repetat Breban, afirmând răspicat că erau 30 de oameni de faţă. Afirmaţiile sale au fost întărite de şeful secţiei Filologie – LIteratură a Academiei Române.

Să n-o mai lungim. Dacă aş fi Breban, aş pune mâna pe o puşcă cu sare şi aş împuşca direct în cur toată Gaşca lui Piţigoi!

Vedeţi şi Bravo, Nicolae Breban! Pleşu, Patapievici şi Liiceanu, pulverizaţi împreună cu patronii lor, Soros şi Băsescu. VIDEO

Info: “Disidentul” Patapievici a fost creat de Virgil Magureanu prin Plesu si “Capitanul Soare”. Fereastra Serviciilor Secrete

UPDATE: Nicolae Breban: Liiceanu vrea să justifice scabrozităţile lui Patapievici la adresa poporului român minţând cu neruşinare. COMUNICAT

Sfântul Justin Martirul şi Filosoful şi o mare minune cu Părintele Justin Pârvu. Pregătiri la Mănăstirea Petru Vodă pentru parastasul de doi ani. Cei mai fericiţi copii ai lumii – copiii României

Parintele Justin Parvu pictat intr-o Sfanta Manastire la Sfintii Romani - Foto via Roncea RoAstăzi, în Lunea Rusaliilor, a Sfântului Duh, îl sărbătorim pe Sfântul Justin Martirul şi Filosoful cât şi pe Sfântul Mucenic Hariton. Iată cum, neîntâmplător, precum stau sfinţii în Calendar şi în  Ceruri împreună, aşa şi pe pământ, unde, la Mănăstirea Petru Vodă, vrednicul de pomenire Părinte Justin, Duhovnicul Neamului, l-a lăsat să-i continue lucrarea de stareţ pe Părintele Hariton Negrea. Peste mai puţin de două săptămâni, va avea loc şi pomenirea a doi ani de la mutarea la viaţa cea veşnică a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu (16 iunie 2013), care se va face în dimineaţa zilei de Sâmbătă, 13 Iunie a.c., după cum transmit Mănăstirea Petru Vodă şi Agerpres. La slujba de pomenire vor fi prezenți înalți prelați ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Tot astăzi, de 1 iunie, ziua copilului, e bine să ştim că, în ciuda greutăţilor de zi cu zi, graţie dragostei pe care ne-o poartă Maica Domnului, copiii României sunt cei mai fericiţi copii din lume, potrivit unui studiu internaţional desfăşurat pe o perioadă de doi ani în ţări reprezentative ale lumii.

De ziua Sfântului Justin Martirul şi Filosoful şi a Sfântului Mucenic Hariton redau o înregistrare emoţionantă, de la decernarea titlului de Cetăţean de Onoare post-mortem Părintelui Justin de către Primăria Baia Sprie, în care ucenicul său, Părintele Hariton Negrea, vorbeşte despre una dintre marile minuni pe care le-a trăit cu Parintele Justin Pârvu:

Vedeţi şi: O mare minune a Părintelui Justin Pârvu trăită de Părintele Hariton Negrea, actualul stareţ de la Petru Vodă. 10 Februarie – Ziua Părintelui Justin

Remember 1 iunie 1946: De ce Mareşalul Ion Antonescu nu a fost “criminal de război”. Opinia Profesorului Gheorghe Buzatu şi 13 cărţi online, GRATUIT, pe această temă

Săpânța – Veșnicia are culoare albastră. Țara Făgărașului – Cu brațele întinse spre cer, în rugăciune mută. FOTO-REPORTAJE de Cristina Nichituş Roncea

Sapanta, Maramures - Foto de Cristina Nichitus Roncea

La Biserica din Sapanta, Maramures – Foto Cristina Nichitus Roncea

Faimos pentru crucile lui albastre – albastre precum cerul, precum veșnicia (în viziunea creatorului său, Stan Ioan Pătraș) – Cimitirul Vesel din Săpânța, monument protejat de UNESCO, este poate unul dintre cele mai cunoscute situri de acest fel din lume, cu un aflux de vizitatori tot mai mare de la un an la altul.

Totuși, oricât de mulți turiști s-ar perinda – gureși sau tăcuți – printre crucile albastre cu versuri hâtre și desene pilduitoare, locul nu-și pierde semnificația dintâi, aceea de cenotaf al străbunilor. Ieșind din arealul acestui sat cu marmureșeni năstrușnici, evlavia omului simplu plutește în aer, în sunetul clopotului de la Mănăstirea Peri.

Continuarea şi 20 de Fotografii de Cristina Nichituş Roncea la Reporter Antena Satelor

Sfintele Pasti in Tara Fagarasului foto Cristina Nichitus Roncea

Sfintele Pasti in Tara Fagarasului – Foto Cristina Nichitus Roncea

Tara Fagarasului? “E o «tara» fascinanta, in care, la aproape fiecare intersectie de drumuri, se afla cate o troita cu bratele intinse spre cer ca intr-o rugaciune muta!”

Pana nu demult, Tara Fagarasului, cea autentica, navadita, urzita, tesuta la razboiul lumii, parea sa nu mai apartina decat batranilor, scrie Simona Lazăr.

Intre timp, insa, la Mandra, la Boholt si-n Cetatea Fagarasului – ca si prin alte sate de prim-prejur – aparura mai multi tineri (ori mai putin tineri) pusi pe cules povesti, asa cum taranul nostru culege, la timpul lui, graul sa-l puna in cununa, porumbul, sa-l aseze in cosere, canepa si inul, sa teasa panza curata din ele.

Un astfel de ceas este și acesta, al Învierii!

Integral şi 20 de Fotografii de Cristina Nichituş Roncea la  Reporter Antena Satelor

Legendarul Raoul Şorban, la 11 ani. O fotografie colorată după 92 de ani

Raoul Sorban, Anul I de Liceu, circa 1923, colorata de Jumara

Raoul Sorban, Anul I de Liceu, circa 1923, colorata de Jumara

Raoul Sorban, Anul I de Liceu, circa 1923

Colorată de Dragoş Andreescu – Jumara
Graphic designer Istoria Colorată

Sursa: Raoul Sorban Ro

Larry Watts, atacat din cuibul cu viespi

Istoricul american Larry Watts a stârnit multe cuiburi cu viespi încă de dinainte de a-şi fi publicat primul volum al trilogiei sale dedicate politicii externe şi de securitate a României, în relaţie, în special, cu Pactul de la Varşovia şi Statele Unite. Asociaţia Civic Media a fost onorată să publice în premieră fragmente din această lucrare încă din 2009. “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni“, s-a intitulat, vizionar, prima parte a trilogiei sale, epuizată rapid şi retipărită într-un număr impresionant de ediţii. Apropierea de data publicării celei de-a treia cărţi, care cuprinde şi momentul 1989 intrând şi în perioada 1990-1992, obligă anumiţi vectori versaţi să reia atacurile ad hominem iniţiate de fostul nomenklaturist comunist şi propagandist marxist-leninist Vladimir Tismăneanu, care a recunoscut, dintr-o greşeală, în timp ce critica acerb primul volum al lui Larry Watts, că, de fapt, nici nu-l citise… Un istoric român a ajuns acum, iată, să atace dintr-unul din cuiburile cu viespi opera expertului american mai ceva ca un «“prieten” natural» al României, pregătind terenul contestării ultimului volum. Modul în care o face cât şi unul dintre locurile în care a fost publicat – şi despre care am aflat recent – ne face să punctăm, aplicat, incorectitudinea si necinstea vectorului, mai ales când spaţiul în care sunt prezentate criticile-dezinformări se doreşte a fi unul academic. O istorie lungă pe care, însă, suntem nevoiţi să o semnalăm, pentru adevărul istoric despre România:

Integral la Ziaristi Online

Palmyra, oraşul antic al oltenilor, văzut de Victor Roncea. FOTO GALERIE

ISIS in PalmyraIunie 2010 m-a prins pe drumul Damascului, alături de jurnaliştii Ion Cristoiu, Vlad Teodorescu şi Eliza Frâncu. Oraşul antic Palmyra, azi ocupat de forţele internaţionalist-teroriste de distrugere a Orientului, cunoscute după acronimul ISIS (foto sus via BN24), a fost unul dintre obiectivele noastre (vizionat la o temperatura de peste 40 de grade). Nu am avut un aparat foto performant dar cred că merită totuşi să redau câteva imagini din posibilul viitor oraş dispărut… A rezistat 2000 de ani. Oare va fi şters de pe hartă de aceşti distrugători anti-creştini de sorginte contrafăcută? Un fapt inedit: directorul de la acea vreme al extraordinarului sit studiase în… România!

În august 2010 am publicat în revista Glob Express un reportaj din care redau partea – interesantă, cred eu – ce priveşte Palmyra:

Pe drumul matasii, de la Palmyra la Sarmisegetuza

Nici deplasarea prin desert nu trebuie ignorata, mai ales cand trece printr-o oaza de cultura si civilizatie ca orasul antic Palmyra, popas pe “drumul mătăsii” (singurul loc unde cresc palmieri in Siria, de unde provine de altfel si numele copacului). Printre ruinele pline de incarcatura istorica il gasim pe directorul complexului muzeal Palmyra, dr. Khalil Al Hariri, care ne intampina cu un “bine ati venit!” neaos, cu accent oltenesc. Colegul nostru Vlad Teodorescu l-a cunoscut pe “nea Khalil” in Romania, unde istoricul si-a luat doctoratul, dupa studiile universitare de la Bucuresti. Lui i se datoreaza faptul ca una dintre limbile folosite in muzeu intr-un film documentar de prezentare este romana.

De ce sunt mai colorati oltenii

Pasionatul istoric, a carui sotie se numeste precum frumoasa si puternica regina care a adus faima Palmyrei, Zenobia, este autorul unei teze care ne poate explica de ce unii olteni au un aspect mai… oriental. Conform lucrarii sale – “Ritualurile religioase palmyriene. Studiu de caz: rolul lor in Dacia” – 4000 de arcasi din Palmyra au insotit legiunile romane ale lui Traian pana in Dacia, unde, dupa batalii, s-au si stabilit, atrasi de frumusetea locurilor. Foarte putin s-au mai intors, dupa cum stau dovada inscriptiile de pe cateva pietre funerare din Palmyra, care atesta incursiunea lor in Dacia.

“Astfel, o inscripţie de la Agora Palmyrei, din anul 141 d. Hr, menţionează numele unui militar palmyrian, Alpios Abjar, iar alta numele de Titus Ulius, care indică şi existenţa unei unităţi de arcaşi palmyrieni şi, de asemenea, a unei unităţi militare de la Dunăre”, ne explica dr Hariri, care mai aminteste si de existenta unor altare dedicate zeitatilor siriene. Descoperiri similare exista in Romania si chiar si la Sarmisegetuza, ne mai spune directorul. Se pare insa ca palmyrienilor le-a placut cel mai mult in zona sesului si a Dunarii, asa explicandu-se si de ce unii olteni sunt mai colorati la fata, glumeste istoricul.

Portalul Ziaristi Online va publica un rezumat al Tezei de doctorat a profesorului Hariri (oare ce-o mai face acum?…).
In Palmyra - Syria - Foto Victor Roncea 01
In Palmyra - Syria - Foto Victor Roncea 02
In Palmyra - Syria - Foto Victor Roncea 03
In Palmyra - Syria - Foto Victor Roncea 04
In Palmyra - Syria - Foto Victor Roncea 05 Read the rest of this entry »

Peste 10.000 de români îi cer Patriarhului Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului. Petiţia lor a fost depusă în atenţia PF Părinte Daniel, a Sfântului Sinod şi a Comisiei pentru Canonizarea Sfinţilor Români

Parintele Arsenie Boca - Sfantul Ardealului - ColoRostariuPreafericirii Sale, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români

 

Preafericirea Voastră Părinte Patriarh,

 

Dăm slava lui Dumnezeu pentru mulţimea martiririlor şi mucenilor ortodocşi români care sfinţesc pământul României şi bucură Cerul şi oastea îngerească. Între aceştia, cum bine ştiţi, se numără cei cunoscuţi deja drept “Sfinţi ai Închisorilor”, mărturisitori ai dreptei credinţe strămoşeşti, care şi-au închinat sau chiar sacrificat întreaga viaţă pentru Sfânta Cruce, altarul jertfei Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.

Printre marii duhovnici mărturisitori ai României, la loc de cinste se află, după cum ne arată cu prisosinţă evlavia populară, şi Părintele Arsenie Boca, mijlocitor al rugăciunilor a sute de mii, dacă nu chiar milioane de români, aşa cum stau mărturie pelerinajele de la mormântul său de la Sfânta Mănăstire Prislop.

La 25 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Arsenie Boca, pătimitor al închisorilor comuniste, pe 28 noiembrie 2014, am înaintat în spaţiul public o cerere de canonizare a Sfinţiei Sale, pentru a se adăuga, pe lângă copleşitoarele şi nenumăratele mărturii despre minunile sale care conduc la evlavia cunoscută la nivel naţional, şi o astfel de rugăminte scrisă, la Dosarul de Canonizare aflat în atenţia Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români.

Până la Înălţarea Domnului, Ziua Eroilor Neamului, peste 10.000 de români au semnat această Petiţie, pe care v-o înaintăm alăturat, cu plecăciune. În cele peste 1000 de comentarii ale Petiţie se regăsesc o multitudine de mărturii personale privin minuni săvârşite de prigonitul văzător cu duhul Părinte Arsenie.

Vă rugăm, aşadar, să primiţi Cererea noastră, alături de cele mai călduroase urări de putere duhovnicească, pentru slujirea poporului binecredincios şi întru ridicarea trainică şi cât mai grabnică a Sfintei Catedrale a Mântuirii Neamului.

Fie ca la 105 ani de la naşterea celui supranumit deja de popor “Sfântul Ardealului”, pe 29 septembrie anul acesta, calendarul Bisericii Ortodoxe Române să înmugurească şi să bucure credincioşii cu un nou Sfânt Român.

Cu fiască supunere,
Victor Roncea
Preşedinte-fondator Asociaţia Civic Media

La Înălţarea Domnului, 21 Mai 2015

Cei care doresc să mai semneze o pot face aici: Pentru Canonizarea Părintelui Arsenie Boca – Sfântul Ardealului. Mulţumim tuturor!

Notă: Demersul nostru se constituie în  a doua scrisoare a laicatului ortodox ce se adauga dosarului de analiza in vederea canonizarii Parintelui Arsenie Boca după ce, prin scrisoarea nr. 71 din 25 septembrie 2014, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), cerea Patriarhiei Romane canonizarea Parintelui Arsenie Boca. (cititi aici)

Vedeţi şi: Mormântul Părintelui Arsenie pregătit pentru canonizare? Emisiune despre canonizarea Sfântului Ardealului. VIDEO B1 TV. Petiţia pentru Patriarhia Română mai poate fi semnată până de Înălţare. Monahul Arsenie Boca la Sf. Munte Athos

FOTO UNICE de la înmormântarea Părintelui Arsenie Boca. 7000 de români cer în scris Patriarhiei Române canonizarea Sfântului Ardealului. Cercetătorul Florin Duţu a întocmit o posibilă Anexă pentru viitorul dosar de canonizare. DOCUMENTE

ABSOLUT INEDIT: Părintele Arsenie Boca fotografiat de Securitate la parastasul lui Nichifor Crainic. Fotografia a fost descoperită de cercetătorul Florin Duţu în Arhiva CNSAS. Petiţia pentru Sfântul Ardealului a depăsit 3000 de semnături

Legendarul General Radu Theodoru a mai înfăptuit o minune: Troiţă pentru ostaşii români de la Cotul Donului la Mănăstirea Comana de Ziua Eroilor 2015. Supravieţuitor: “Să scrieţi că… am dat mâna cu dom’ Mareşal Antonescu!”

Troita Cotul Donului Comana - General RADU THEODORU  General (r) FLORIAN TUCA si ION NICA PAIU supravietuitor

Astăzi, 21 Mai, de Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, s-a înfăptuit sfinţirea monumentului celor 250.000 de romani jertfiţi la Cotul Donului în 1942, în Marele Război îndreptat împotriva bolşevismului ateu şi pentru Reîntregirea Naţională, ne informează Victor Dogaru, care ne oferă şi fotografia de mai sus.

În frumoasa imagine de la evenimentul de dezvelire a Troiţei îi avem, de la stânga la dreapta, pe domnul General (r) RADU THEODORU (92 de ani, autorul celebrelor carţi “România ca o pradă” şi “Urmaşii lui Attila” – PDF), în costum naţional pe unul dintre ultimii supravieţuitori ai bătăliei de la Cotul Donului, ION NICĂ PAIU (95 de ani) şi pe General (r) dr. FLORIAN TUCĂ (87 de ani, cunoscut istoric militar).

Iniţiativa ridicării primului monument comemorativ în memoria ostaşilor români morţi la Cotul Donului aparţine inimosului şi neobositului general Radu Theodoru, fiind susţinută de Părintele Arhimandrit Mihai Muscariu de la Sfânta Mănăstire Comana, cât şi de alţi patrioţi. Dezideratul final este înălţarea unei Troiţe chiar pe locul bătăliei, unde pe locul de veci al atâtor români nu se află ridicată nici măcar o cruce.

Detalii, pe site-ul realizat de Emilian Stoenică, CotulDonului. Acţiunea domnului General Radu Theodoru a fost inspirată de lucrarea “Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare” (Chişinău, 2012) promovată de energicul cercetător basarabean dr. Vasile Şoimaru şi la Bucureşti şi realizată de acesta împreună cu Iosif Niculescu, Gheorghe Pârlea şi Roxana Iorgulescu-Bandrabur, la 70 de ani de la bătălia împotriva duşmanului bolşevic.

În continuare redăm un fragment emoţionant din acestă lucrare, extras din capitolul IV al cărţii, intitulat „Ei au supravieţuit măcelului de la Cotul Donului. Şi încă sunt în viaţă, ca să ne povestească…” şi semnat de învăţătorul Gheorghe Pârlea. Reportajul a fost realizat în vara lui 2012 în două sate din judeţul Iaşi.

Să scrieţi că… am dat mâna cu dom’ Mareşal Antonescu!

„Între supravieţuitorii luptelor de la Cotul Donului şi Stalingrad, patru dintre ei trăiesc, cu privilegiul unui supliment de vârstă dăruit de Cel de Sus, în comuna Mirosloveşti, judeţul Iaşi. Bravii ostaşi de la Cotul Donului îşi duc povara bătrâneţii depănându-şi amintirile de război pe băncuţele de la poarta gospodăriilor aflate acum în grija copiilor, ajunşi şi ei în pragul neputinţei aduse de vârstă.

În satul Soci din comuna amintită îşi au gospodăriile Ion (Nică) Paiu, de 92 de ani, şi Mihai Dascălu, de 91 de ani, iar în satul Miteşti, fraţii Eugen şi Vasile Isachi, primul de 91 de ani, iar celălalt de 92 de ani. Faptul de a-i prinde în viaţă chiar în acest an comemorativ al luptelor amintite şi de a-i intervieva ne-a prilejuit o emoţionantă lecţie de istorie vie, dincolo de răceala abstractă a documentelor.

Fraţii Vasile şi Eugen Isachi îl aveau pe Frontul de la Răsărit şi pe cel de-al treilea frate, pe Ion, care n-a avut norocul să scape cu viaţă. L-a sfârtecat o schijă undeva în Bucovina, în timpul retragerii. Cei doi fraţi întorşi acasă au fost şi ei răniţi la picioare şi la mâini. «Era să fim ca-n poezia aceea a lui George Coşbuc: Trei, Doamne, şi toţi trei!», ne surprinde veteranul. Şi tot el ne înştiinţează: «Dar să ştiţi, măi băieţi – între «băieţii» cărora li se adresa, doi trecuseră binişor de 60 de ani – că la Mirosloveşti a fost o mamă care şi-a smuls părul din cap strigând: Trei, Doamne, şi toţi trei!». Şi moş Eugen, schiţând o grimasă ce tindea spre plâns, le pronunţă numele celor trei flăcăi mândri ca brazii, căzuţi tustrei la Cotul Donului: Ion, Gheorghe şi Costache Păduraru. Apoi, bătrânul veteran, atins în zona aceea sensibilă a memoriei sale, născută din cea mai crudă experienţă umană, schimonosit de accesele de plâns, ne uimeşte prin trăinicia faptelor asimilate în mintea omului simplu. «Am văzut iadul pe pământ. Trăgeam cu puşca doar să alung moartea; moartea era rusul. Tovarăşul meu bun, soldatul Potop Alexandru, şi-a prăpădit de tot tăria şi s-a împuşcat singur în cap, ca sa moară repede. Pe dom’ colonel Gumă l-au luat prizonier sub ochii mei. Priveam din tranşeu, cu cei care mai erau vii, cum l-a prins ceata de partizani ruşi. Colonelul avea deja infiptă în spate ţeava de automat rusesc şi n-avea-ncotro. Dacă trăgeam, murea de glonţul nostru. La câteva ceasuri mai încolo, într-un răgaz pentru adunat răniţii, că erau gemete şi strigăte de ajutor şi în româneşte, şi în ruseşte, ne-am repezit, în atac condus de dom’ capitan Armeanu, ca să-l salvăm pe colonel. Îşi săpa singur groapa. Asta făcea ofiţerul nostru când l-am găsit. Am pus ruşii pe fugă, dar l-am lăsat zălog morţii pe dom’ căpitan Armeanu, în prăpădul care tocmai pornise, cu tancurile şi aviaţia. O schijă cât un grăunte îl nimeri chiar în inimă. Aproape nu se vedea pe unde i-a înţepat pieptul. Au murit atunci şi dom’ locotenent cololonel Sorescu, şi sublocotenentul Popescu… Of! A fost mai grea lupta la retragere decât la înaintare. Doamne! Cum se mai ruga la mine un soldat basarabean, cu pântecele flenduri, să-l împuşc! Şi n-am putut …». De-aici încolo n-a mai putut scoate nicio vorbă moş Eugen. Plânsul său ne-a copleşit şi pe noi. Ne simţeam vinovaţi că am răscolit jarul din sufletul celui pe a cărui suferinţă trăim fără merite care să ne pună în cumpănă viaţa. La plecare, i-a revenit puterea ca să strige dupa noi, cu o nedisimulată mândrie: «Să scrieţi că… am dat mâna cu dom’ Mareşal Antonescu!». (Sursa: Historia)

Info: Roncea.Ro: Foto: Victor Dogaru

Citiţi şi: Vasile Soimaru via Raoul Sorban: La Cotul Donului au murit 150.000 de romani din Armata Romana si 100.000 de romani din Armata ungara. INFO / FOTO / VIDEO

Troita Comana - Cotul Donului -General RADU THEODORU  General (r) FLORIAN TUCA si ION NICA PAIU supravietuitor

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova