Victor Roncea Blog

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

“(…) Eminescu a biruit deopotriva şi cu literatura lui ş1 cu principiile de etică natională care l-au inspirat. (…) Astăzi ideia noastra de stat se clădeste pe acest rezon unic de orientare.

Fireşte, conceptia lui Eminescu, familiara noua, n’a putut ademeni niciodata elementele de import care s’au aciuat aici. Prea era locala aceasta doctrina, prea vorbeste Românilor de pur singe, prea scormonea instincte stravechi, ca sa poata cuceri pe neofiti. In definitiv, lucrul e perfect explicabil, logica eminesciana se brodeaza pe un impuls de rasa (neam – n.n.) precis si indestructibil. Nou venitul, adapostit la noi, cade in afara de acest cerc de simtire. El ne-a trecut granita cu intentii mult mai pozitive, decit dorinta unei inoculari sufletesti. In materie de suflet, intrusul si-a adus bagajul lui distinct, pe care-l plimba pretutindeni, fie ca scoate petrol la Campina, vinde sireturi de ghete la Podul-lloaii, sau face pe criticul literar la Bucuresti. Eminescu e o incarnatie specifica a solului, scrisul lui o concentrata otrava crescuta aici, un fel de hasis românesc, pe care organismul strain il refuza. Si poezia si opera de publicist i le poti patrunde numai in masura numarului de loturi cu care te-a inzestrat soarta in cimitirile noastre. De aceea nu e nici o mirare ca toti oaspetii literari cu care ne-a harazit Dumnezeu nu s’au incalzit de Eminescu. Dupa triumful categoric al maestrului in cerebralitatea tarii, ei au tacut, imbufnati la inceput, ca mai tirziu sa ridice cuvintul cu oarecare timiditate si sa devie in sfirsit detractori de-a binelea.

Raposatul Gherea, acest simpatic nomad at criticei rominesti, s’a ivit primul care a lansat rezerve asupra cugetarilor politico-sociale a poetului dela Junimea. Reteta obisnuita a umanitarismului international a fost dela inceput antidotul cunoscutului critic socialist. In ea se rezuma psihologia normala a calatorului care a facut popas la noi. Atitudinea lui Gherea era cit se poate de simpla si de rezonabila. Ce ecou puteau trezi in nervii si in mintea lui acesti ditirambi ai rasei, de care s’a poticnit el Ahasverul asvirlit de peste Nistru in furnicarul nostru de patimi, si prin ce miracol psihic ar fi fost in stare sa inregistreze strainul epopeia lui Mircea dela Rovine?

Subconstientul lui Gherea putea oare sa vibreze la accentele arhaice dela o mie patru sute, cind un voevod basarab isi apara cu arcasii lui “saracia si nevoile si neamul“?… In ce lume de spectri necunoscuti il invita poetul in avintul lui de retrospectiune? Nu, operatia era prea dificila, orice sfortare raminea fara rezultat, fiindca bietul Solomon Solomonovici Katz, fugarul stepelor rusesti, asezat la noi, venea cu un alt instinct istoric, depe alte tarimuri. In mod firesc, deci, Gherea opunea un non posumus sufletesc operei integrale a lui Eminescu. Cazul criticului dela Ploesti, care era de altfel o inteligenta superioara si un temperament de elita s’a repetat mai tirziu cu alti desradacinati. Aceeasi mentalitate pornita din aceeasi structura de gindire, facind apel la aceleasi subterfugii teoretice s’a manifestat la toti scriitorii minori deslipiti din alte zone etnice pe teritoriul nostru. Desigur, cu vremea tonul s’a schimbat, timidele contestari initiale au evoluat tinind pas oarecum cu sansele cetateniei, ivindu-se pe-alocurea si nelipsitele note de impertinenta…

Astazi personalitatea lui Eminescu e centrul de greutate al ideologiei nationale care ne tine in picioare. Toti, deci, care sunt dusmani nascuti sau facuti ai acestei ordine morale, sunt si adversarii naturali ai poetului. Dupa judecata lor trebuie darimata piatra unghiulara, ca sa se naruie edificiul intreg.

Astfel o serie de termite si-au inaugurat distructiunea metodica. Inceputul l-au facut prin a ataca doctrina insasi, fara a afisa numele autorului, ca sa nu stirneasa o reactiune violenta. Planul se desfasoara programatic, cu tactica si cu persistenta. Un cor intreg de emigranti literari bâjbâie imprejur, batjocurind altarul mostenit. Ideia nationala cu toate atributele ei e tirita in noroi. Clisee exotice navalesc pripit, ca sa falsifice aspectul local al unui vechi patrimoniu. In aceasta invazie de straanism presa, scapata din miinile noastre, are rolul de slujnica a fiecarei clipe. Cu ajutorul ei se multiplica inifuzoriile parazitare si sustin o actiune concentrica. Totul merge azi la Bucuresti pe o lupta bine chibzuita de compromitere si desfiintare a unui crez incomod. Intre trivializarea cultului stramosesc si sugestiunile dela Moscova pe mii de game, o vasta claviatura joaca aici o stranie rapsodie, din care orice silaba e indreptata impotriva noastra. (…)”

Integral în Octavian Goga – Mustul_care fierbe – PDF – Pânze de păianjeni (Pag 139 – 149)

Citiţi şi: “Eminescu e părintele ideologiei naţionale moderne în evoluţia noastră. Doina lui, cea mai categorică evanghelie politică a românismului”