Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Grigore Lese la ziua lui Adrian Paunescu: “Sus, Romane, Sus!”

Adrian Paunescu a murit. Nu ar trebui sa se mai spuna nimic, poate, nici despre uriasa sa personalitate nici despre slabiciunile sale omenesti. Dincolo de bune si rele, Paunescu va trai si va ramane in istoria literaturii romane ca Poet. Ceea ce nimeni nu-i poate lua este imensa sa valoare creatoare. Este de prevazut totusi ca, asa cum gasca – atat de nociva pentru poporul roman -, a lui Tismaneanu, s-a bucurat la moartea marelui patriot roman Mihai Ungheanu, asa vor reactiona unii pigmei si acum, porcaindu-l prin presa, cu aere de intelectuali care n-au supt nimic de la stat niciodata si nici gura nu le-ar mirosi. Ambii scriitori romani fusesera deja condamnati la moarte in ticalosul “Raport Final” al “kominternistului pentru eternitate”  Tismaneanu, pe care, din pacate, Basescu nu a avut cand sa-l citeasca din scoarta in scoarta, inainte de a-l gira. Sunt curios acum ce o sa mai indrazneasca gasca anti-romaneasca, cand insusi presedintele Romaniei, care chiar il aprecia pe poet, a transmis condoleante in care afirma ca “prin întreaga sa activitate literară, poetul Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei sale, pentru pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale şi pentru generozitatea cu care a promovat generaţii de tineri poeţi şi artişti”? Oricum, public mai jos, preventiv, un Drept la replica pe care l-am adresat Deutsche Welle (dubioasei Sectii “Romane”) dupa o atare porcaire, “deontologica” desigur, cand Paunescu “indraznise”, ca senator si membru al Comisiei de Cultura, sa ceara cercetarea ICR-ului in care Patapievici isi promova, pe banii nostri, prietenii informatori ai Securitatii (si nu numai), ca Hoisie si Antohi. Ramane valabil si acum. Totodata, reproduc aici un text scris ieri, inainte de moartea poetului, de Razvan Ioan Boanchis, si publicat in ziarul National de azi, pentru ca se exprima atat de plastic si clar privind rezervele noastre, ca generatie, fata de ceausisme dar si scarba fata de sindromul patapievicilor si tismanenilor care au invadat spatiul public odinioara romanesc. Totodata, emotionantul editorial al celui mai talentat pamfletar al presei romane, la aceasta ora,  reflecta o situatie cu care m-am confruntat la randul meu, cand ma trezeam, chiar si in miez de noapte, cu un telefon de la poet: “Ce-mi dai pentru revista? Ai vazut cu ungurii? Dar cu Basarabia? Ai o pagina! Ba nu, doua, color!”. Si astfel a aparut, de exemplu, intr-o singura publicatie din intreaga Romanie, un omagiu adus fostilor prizonieri politici romani din Transnistria – pe al carei front a fost si Paunescu -, detinuti 12 si 15 ani in puscaria ruseasca de la Tiraspol. Si asa am putut sa le ofer lor si famiilor lor – care plangeau la vederea paginilor din Flacara lui Adrian Paunescu –  un ziar care sa arate ca Romania nu i-a uitat, ca jertfa lor nu a fost zadarnica. Era singurul.

Dumnezeu sa-l ierte!

Razvan Boanchis: În relaţia cu Adrian Păunescu, eu am fost porc!

În ultimii 40 de ani şi în următorii 100, talentele subnutrite, dieteticii hârtiei au avut şi vor avea mârlănia să-l facă porc pe Adrian Păunescu. Scaieţii şi estropiaţii pixului n-au putut şi nu vor putea să accepte că Păunescu e o herghelie de cuvinte. Carnea versurilor lui e înmiresmată de tropotul şi de ispitele imposibil de tradus în limba mohorâţilor de profesie. În relaţia cu Păunescu, eu am fost porc! Prima dată, l-am întâlnit prin 2000, la o emisiune a lui Ionel Stoica, la care participau, printre alţii, Marius Georgescu (Dumnezeu să-l odihnească!) şi Ovidiu Ioaniţoaia. Cu vreun an înainte, ne zgâriaserăm în presă — „Naţional” contra „Sportul românesc” — pe o temă minoră, iar eu amestecasem în polemică anticomunismul, comunismul şi alte izmeneli de scăpărici mucos. Păunescu m-a luat, întâi, la frăgezit. „R.I.B., acest… (aici renunţ, că a zis ceva laudativ, n.m.) şi-a făcut o meserie din a-l înjura pe Adrian Păunescu!”. Dar totul era pe bază de crescendo. Greul abia urma. Mi-ar fi dat rău la temelie, dacă nu mă scoteam cu o replică pregătită de-acasă. Azi recunosc că aşa a fost, deşi, după tocşou, le-am povestit prietenilor că am fost spontan. „Maestre, eu v-am înjurat, dar nu mi-a trecut vreodată prin cap să dau jos din bibliotecă volumele dumneavoastră îmbrăcate în coperţi negre!”. Ioaniţoaia a zâmbit. Şi m-a salvat. Păunescu a preluat şi a înmulţit reacţia prietenului său. Râdea. Se îmblânzise. După aia, m-am mai lecuit de febra anticomunistă, cel puţin în raport cu autorul „Repetabilei poveri”. Există două diferenţe între odele lui Păunescu pentru Ceauşescu şi omagiile aduse lui Băsescu de nevolnicii din banda lui Patapievici. Păunescu scria despre şeful statului cu talent şi sub dictatură. Şi-acum să vă spun de ce am fost locatar al cocinei în relaţia cu Păunescu. În urmă cu vreo două toamne, mă certasem cu un personaj de neevitat al scrâşnetului contemporan, iar maestrul m-a descris mai frumos decât meritam în trei ziare („Fanatik”, „Ring” şi „Flacăra lui Adrian Păunescu” — le-am înşirat ca să nu credeţi că mai şi mint, după ce că mă dau mare!). La ceva timp după apariţia articolelor, ţâr-ţâr telefonul. Am văzut numărul. Celularul nu mai ţârâia. Reverbera. „Trebuie să ai o rubrică în «Flacăra lui Adrian Păunescu»! Eu n-am bani să-mi plătesc colaboratorii, dar am un nume şi puţină glorie!”. Neavând-o pe-asta cu gratisul, căutam o formulă să mă eschivez. Păunescu, tumultuos cum îl ştiţi, nu-şi propusese să mă şi asculte, nu-şi închipuia că poate fi refuzat. „Mâine, la 12, aştept 50 de rânduri pe ce temă vrei tu. Ba nu, 80 de rânduri!”. Mie îmi ies două cărţi din 80 de rânduri, aşa că a doua zi nu i-am mai răspuns la telefon. După câteva luni, m-a iertat. În preajma lui 20 iulie, din nou ţâr-ţâr. De fapt, bang-bang! „Ce noroc ai tu că te apreciez! Poimâine e ziua mea. Te aştept!”. Când s-a făcut „poimâine”, eram la mare şi iarăşi i-am dat ţeapă. L-am rugat pe Horia Ivanovici să inventeze o scuză. Astăzi, mi-aş dori ca acest articol să apară în „Flacăra lui Adrian Păunescu” şi să aibă 80 de rânduri.

Ziarul National

PS VR: M-as fi bucurat sa ma intalnesc cu Razvan Ioan Boanchis la acea aniversare, cand Adrian Paunescu a implinit 65 de ani. Filmarea de mai sus, in care, la sfarsit, poetul isi sterge lacrimile, este de atunci.

Vezi si: Boanchis a observat punerea la zid a lui Paunescu. Cand Stalin ia fete de pigmei la Realitatea TV

Mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui României, Traian Băsescu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis vineri, 05 noiembrie a.c., un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţa a poetului Adrian Păunescu. Vă prezentăm acest mesaj:

„Am primit cu tristeţe vestea plecării dintre noi a poetului Adrian Păunescu. Prin întreaga sa activitate literară, poetul Adrian Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei sale, pentru pledoaria sa constantă pentru valorile naţionale şi pentru generozitatea cu care a promovat generaţii de tineri poeţi şi artişti în cadrul cenaclului „Flacăra”.

În aceste momente de tristeţe doresc să transmit familiei, colegilor şi tuturor celor apropiaţi sincere condoleanţe.

Dumnezeu să-l odihnească!”

REMEMBER. Internationalistii kominternisti ataca in haita

Cei doi senatori, Paunescu si Ungheanu (si prin ei intreaga Comisie) sunt contestati de “Vocea Germaniei”. De ce? Unul l-a cantat pe Ceausescu, altul a lucrat la Luceafarul. Da. Dar diferenta este ca Paunescu nu a ocolit niciodata acest fapt, spre deosebire de cei doi “intelectuali publici” informatori promovati de Patapievici si Mihaies, Antohi si Hoisie, care au ascuns timp de 18 ani mizeria lor si raul facut “prietenilor” pe care i-au turnat. Mai mult: Paunescu nu va putea fi scos niciodata din Literatura romana la fel ca si – dupa cum invoca un alt aparator al informatorilor – Celine, sa spunem si noi, din literatura franceza si a lumii. Are valoarea lui, incontesabila. Adica e Poet. Ungheanu? Este una dintre cele mai stralucite minti romanesti care va dainui in istoria Romaniei ca atare. Cine isi permite sa-l claseze in vreun fel, fara sa-l citeasca sau sa-i audieze cursurile, este ori ignorant ori rauvoitor. In cazul lui Pepine, este doar o reactie comandata, nu de comentator obiectiv al unui post respectabil. Pentru ca Pepine-informatorul se revolta ca Ungheanu a scris la Luceafarul iar Pepine-dezinformatorul prin omisiune nu este deranjat ca Tismaneanu, colegul lui de la “Idei in dialog”, a mers pe inaltele culmi ale socialismului stiintific propagat de la tribunele Partidului “Scanteia tineretului”, “Viata studenteasca”, “Convingeri comuniste” sau “Tanarul leninist”.

Dupa decesul sectiilor in limba romana ale BBC si RFE se pare ca nici cea de la DW nu se simte prea bine…

Erik Bettermann, Director-General DW: “Deutsche Welle is Germany’s media calling card for the world.”

Dar ce se intampla cand apar puricii pe fir?

Se pare ca DW isi face politica editoriala dupa blogul meu. Dupa doua relatari “calde” privind scandalurile ICR, evidentiate aici, “s-a simtit” nevoia si de vreo doua-trei reci ca gheata.
Pornind de la aceasta decadere a profesionalismului DW, am deschis ieri un dialog binevenit, cred eu, cu seful sectiei romane a postului public de Radio german, Robert Schwartz. Din pacate, desi asteptam si un raspuns scris la solicitarea mea – respectiv analizarea si judecarea cazului prezentat – acesta n-a venit. Asa ca sunt obligat sa explic eu, in special pentru cei responsabili de etica si deontologia postului public de Radio al Germaniei Federale, unde se incalca principiile si standardele Deutsche Welle si, implict, ale Consiliului de Presa German, in speranta ca va veni o indreptare cuvenita a situatiei. Asadar, sa incep cu inceputul. Acesta este mesajul meu catre DW in urma articolului de informatie/comentariului/opiniei (?) – nu este specificat nicaieri – “Vechii comunişti iau cu asalt ICR-ul” semnat de Horatiu Pepine:

Stimata Redactie DW,

Colaboratorul dvs Horatiu Pepine pare a avea o obsesie pentru persoana mea. Referirile sale la mine sunt, de fiecare data, injurioase, desi nu imi amintesc sa-i fi acordat vreodata atentie. Mai grav este ca aceste rafuieli personale (sau de grup) ale domniei sale au loc sub emblema DW, post public care reprezinta statul german.
Pe de alta parte, corespondenta sa este vadit partinitoare, ca si cea a celuilalt colaborator al dvs Vlad Mixnix (sau ceva de genul asta). Este de subliniat ca ambii sunt apropiati cercului ICR condus de Patapievici si Mihaies asa ca ar trebui sa umble mai usor cu deontologia pe scari.
Se observa de altfel o clara manipulare (ca sa nu zic ordinara): “Discuţia a devenit deja strict politică”, decreteaza Pepine pentru a abate atentia de la adevaratul subiect. Acesta este, dupa cum ati relatat si dvs cu profesionalism, promovarea unor turnatori si impostori prin ICR (pe banii nostri), jignirea unor sentimente religioase si etnice.
Este pacat ca asemenea “relatari”, cum sunt cele ale dlui Pepine, nu sunt luate in discutie de consiliul etic al Redactiei dvs fie si numai pentru ca, in contrast cu materialele dlui Petre Iancu si ale dnei dr Rodica Binder, dau senzatia unui vag sindrom de schizofrenie in Redactia DW.
Va rog pe aceasta cale sa analizati toate referirile dlui Pepine la persoana mea, conform Codului etic si deontologic al DW, si sa ma informati cat mai curand care este concluzia dvs.
In caz contrar imi rezerv dreptul de a sesiza Ministerul de Externe al RFG si alte autoritati competente, de a va actiona in judecata si a va solicita sa transmiteti scuze publice in direct, ceea ce, in mod normal, ar trebui oricum sa-mi oferiti, cel putin sub forma unui drept la replica.
Astept raspuns scris.
Victor Roncea
Sef Departament Externe
ZIUA

E, raspunsul n-a venit. Atunci haideti sa vedem impreuna cum “devine” problema:
Dl Horatiu Pepine, in prezent “corespondent permanent” al DW la Bucuresti, intervine intotdeauna rapid cand este vorba sa-si apere tovarasii. Sau, dupa cum spune presedintele Romaniei, Traian Basescu, “grupul de interese”. Nu demult il lua in brate pe Vladimir Tismaneanu cu tot cu al sau pretins “Raport final” (ce aberatie: in istorie nimeni nu poate avea un “ultim cuvant”, “final”!). Acum, ii sare in aparare lui Patapievici, deturnand profesionist subiectul scandalurilor declansate de iresponsabilii de la ICR spre victimizarea personajului. Ce uita sa ne spuna H. Pepine este in ce calitate transmite aceasta corespondenta manipulatorie: de angajat al DW sau de subaltern al lui Patapievici? Pentru ca Pepine se regaseste alaturi de Tismaneanu sub pulpana lui Patapievici la revista sa “Idei in dialog” (cat o mai fi a sa…). Ca atare, se afla intr-un tipator conflict de interese si atunci cand relateaza despre V. Tismaneanu cat si, mai ales, despre seful sau, H.R. Patapievici.
Acum, analiza asupra textului transmis fara specificatie: informatie, articol de opinie, barfa, etc. Vezi https://www.dw-world.de/dw/article/0,2144,3539459,00.html :

H. Pepine intra dur in subiect. El contesta insasi esenta democratiei, considerand ca Parlamentul Romaniei, respectiv Senatul, nu ar avea dreptul sa cerceteze abuzurile ICR comise pe bani publici. Mai mult: Comisia de Cultura a Senatului nu ar avea abilitatea sa-l ancheteze pe H.R. Patapievici si M. Mihaies pentru ca este condusa de senatorul Adrian Paunescu si il are ca membru pe Mihai Ungheanu. “Adrian Păunescu este binecunoscut ca adulator al cuplului Ceauşescu, dar şi Mihai Ungheanu a jucat pe vremuri, la revista literară “Luceafărul”, un rol eminent de promotor al naţionalismului de tip securist”, spune H. Pepine. Ce nu poate sa accepte “obiectivul” Pepine este ca cei doi parlamentari au fost alesi in Senatul Romaniei spre deosebire de Patapievici si Mihaies, care au fost numiti, pe baza unui trafic de influenta si profitandu-se de o oarecare naivitate a presedintelui Traian Basescu, aflat in necunostinta de cauza privind nocivitatea acestor personaje (In paranteza fie spus, Mihaies il clasa pe Basescu – evident inainte de a fi numit la ICR – drept un tip de cu o “nesimtire de dimensiuni tropicale”).
In acelasi timp, senatorii au nu numai dreptul ci si indatorirea sa raspunda la semnalele de alarma grave trase de presa atunci cand nici o alta autoritate nu intervine. Dupa mine, pana la ora aceasta ar fi trebuit sa se sesiseze Parchetul, cel putin in ce priveste cazul ICR-New York, pentru ca potrivit ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr.31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob, fapta iresponsabililor de la New York, realizata pe teritoriul institutional romanesc, se pedepseste conform legii (Cred ca si in Germania se pedepseste afisarea Zvasticii, nu DW?). Sigur, ICR-NY poate pretexta ca e vorba de arta. Dar atunci ar trebui reinstalat si bustul Maresalului Antonescu din curtea Bisericii ctitorite chiar de el, considerandu-se ca este un… obiect de arta.
Dar sa revenim: cei doi senatori (si prin ei intreaga Comisie) sunt contestati de Pepine. De ce? Unul l-a cantat pe Ceausescu, altul a lucrat la Luceafarul. Da. Dar diferenta este ca Paunescu nu a ocolit niciodata acest fapt, spre deosebire de cei doi “intelectuali publici” informatori promovati de Patapievici si Mihaies, Antohi si Hoisie, care au ascuns timp de 18 ani mizeria lor si raul facut “prietenilor” pe care i-au turnat. Mai mult: Paunescu nu va putea fi scos niciodata din Literatura romana la fel ca si – dupa cum invoca un alt aparator al informatorilor – Celine, sa spunem si noi, din literatura franceza si a lumii. Are valoarea lui, incontesabila. Adica e Poet. Ungheanu? Este una dintre cele mai stralucite minti romanesti care va dainui in istoria Romaniei ca atare. Cine isi permite sa-l claseze in vreun fel, fara sa-l citeasca sau sa-i audieze cursurile, este ori ignorant ori rauvoitor. In cazul lui Pepine, este doar o reactie comandata, nu de comentator obiectiv al unui post respectabil. Pentru ca Pepine-informatorul se revolta ca Ungheanu a scris la Luceafarul iar Pepine-dezinformatorul prin omisiune nu este deranjat ca Tismaneanu, colegul lui de la “Idei in dialog”, a mers pe inaltele culmi ale socialismului stiintific propagat de la tribunele Partidului “Scanteia tineretului”, “Viata studenteasca”, “Convingeri comuniste” sau “Tanarul leninist”.
Apoi, destul de slab mascat, Pepine lasa sa se intrevada miza demersului sau. El decreteaza: “Discuţia a devenit deja strict politică”. De cand, Pepine? Ca zici tu? Sau poate vorbesti chiar in numele Deutsche Welle, dar fara stirea conducerii?
Dintr-o data discutia nu mai este ca Patapievici a incalcat legea penala reconsipirand un informator ca Antohi, pe care apoi l-a mai si promovat ca “valoare stiintifica” chiar daca are un doctorat inchipuit, alaturi de alt turnator, care si-a ascuns trecutul, ca Hoisie, nici ca ICR NY face propaganda nazista prin zvastici – simbol interzis – si batjocoreste menore, rabini, pe Fecioara Maria, comunitatea romanesca (facuta “paranoica”), etc, etc.
Dintr-odata, tzac-pac, “saracu’ Patapievici” – stiti care! cel care a semnat curajos nevoie mare “Apelul intelectualilor” si care a scris la “Raportul Tismaneanu” si care a urlat de la Loja pentru democratura, chiar el, eroul de la Termo-pile – e victima cripto-comunistilor care vor sa-l rapuna si pe el si pe … Basescu. Saracul Basescu. A ajuns umbrela pentru toate “proiectilele de sperma si padurile de falusuri” cu gura mare, ca sa citez dintr-o foarte elevata replica a ICR-NY.
Dar nu numai “vechii comunisti” vor moartea ICR-ului (desi asa zice la titlu). Ci si subsemnatul. H. Pepine dixit: “Campania împotriva ICR este susţinută, dintr-o perspectivă diferită, de ziarul ZIUA, şi de harnicul detractor Victor Roncea. Acesta atacă problema din unghi tradiţionalist creştin, dar se întîlneşte în antipatiile sale cu securiştii “patrioţi” pe care se vede obligat să-i combată cu egală energie. Este ironic să-i vezi de astă dată pe ortodocsiştii radicali şi pe securiştii naţionalişti în aceeaşi tabără.”
Dar pe unii dintre fostii detinuti politici care au ajuns in aceeasi barca gaurita cu fii de agenti NKVD si adulatori si propagandisti ai PCR (si mai ales a unei anumite parti organice din CPEx al CC) gen Ana Blandiana (Cunoasteti poeziile “Partid” si “Lenin”, domnule Pepine? Dar cum a facut Blandiana turul lumii, ca “ambasadoare a bunavointei Partidului”) cat de ironic este?
Dar aici ajungem si la aspectul legal al problemei. DETRACT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival (despre persoane) inseamna asa: Care detractează; ponegritor; denigrator; defăimător; calomniator; clevetitor; bârfitor. /
Astept cu incredere ca Deutsche Welle sa “probeze” aceasta insulta. Daca nu, sa plateasca.
Amintesc ca chiar HR Patapievici ne-a inscenat un proces pe aceasta tema – prilej de lungi interviuri sforaitoare – , dupa ce am preluat doar (!) o interpelare publica a unui senator al Romaniei privind posibilele fraude din ICR. A pierdut procesul sau cu iz totalitarist impotriva libertatii de expresie si a presei chiar daca a fost aparat de Stoica. “Celebrul” Stoica. Iar acum Curtea de Conturi a adeverit suspiciunile noastre intemeiate: e plin de fraude la ICR!
Si acum, sa continui cu Pepine. Zice el: “Expoziţia de la NY nu pare să fie o reuşită, dar nu acest lucru se discută acum în România”. Cum asa? Ba tocmai asta ne propunem. Doar daca, poate, ne interzice dl Pepine si atunci ne conformam. “Deutschland uber alles!”, nu? Insa, pana atunci, imi permit sa le fac vreo doua-trei sugestii dlui Pepine si redactiei DW:
1. Sa studieze, sa preia si sa dezvolte de exemplu ancheta colegilor (sai) de la Cotidianul privind faptul ca pana si Institutul invocat de Patapievici si Antohi este o INVENTIE (unde s-au dus banii?);
2. Sa afle ce este cu doctoratul INVENTAT de insusi distinsul presedinte al ICR, “micul Fuhrer de Galitia” (chiar arata asa!). Vezi, draga redactie DW (cel putin partea profesionista a ei), aici: https://www.wiko-berlin.de/index.php?id=196&no_cache=1&1&tx_wikofellows_pi1[action]=details&tx_wikofellows_pi1[uid]=453&tx_wikofellows_pi1[backpid]=155;
3. Sa preia Raportul Curtii de Conturi despre fraudele de la ICR si sa incerce sa fie un post profesionist, mai ales ca redactorii sunt platiti din banii cetatenilor germani, nu din buzunarul lui Patapievici (desi, cel putin intr-unul dintre cazuri chiar asa e).

Ca sa termin cu acest Pepine. Subalternul lui Patapievici, conchide apoteotic: “Profitînd de ocazie, vechii comunişti deghizaţi în democraţi, vechi ceauşişti aliaţi cu ortodocsiştii naţionali se aşează în poziţie de luptă sperînd să revină la putere.” Intrebare: aveti ceva cu credinta mea, ortodoxa, Deutsche Welle? Trebuie sa fiu si eu impuscat cum ar vrea dl Pepine, alaturi de “vechii comunisti”? Dar dvs ce faceti, Deutsche Welle, cu toti fostii cetateni ai RDG?
Plus ca aici nu prea inteleg pana unde merge confuzia din capul dlui Pepine: daca Romania e ortodoxa in proportie de 90% cand au pierdut ortodocsii puterea? Cand a venit Patapievici? Hopa… Banuiam eu ca e ceva legat de “by way of deception”… Poate de asta e si sanctionat azi, sub atenta indrumare a BND?

Inca un sfat. La DW mai apare un oarecare medicinist-savant-in-toate Vlad Mixnicht, cu vreo trei iesiri la bara, paralele si inele, toate pro-Patapievici. Obiectivitate, ceva?, ca va faceti de ras! De exemplu: tratand cazul ICR-NY, omul intervieveaza un regizor (altfel o persoana foarte respectabila) care marturiseste insa din prima ca „Nu am văzut expoziţia” insa mai si trage o concluzie “Dar oricum e un scandal minor”. Am inteles ideea unui “forum multicolor” dar aveti grija ca riscati sa devina cam monocrom, cu o tenta – imi permit sa o spun, ca e blogul meu, ne-platit din banii vreunui Guvern strain – cam de rahat!
Mixnicht-ul asta isi mai permite o magarie fonfanitoare: “Zgomotul creat de o parte a mediei româneşti acoperă, pentru a câta oară, esenţialul unei dezbateri vitale pentru societatea românească: ce atitudine adoptăm în privinţa foştilor informatori ai securităţii, a căror alură profesională şi intelectuală îi face nedispensabili mediului academic?”. Adica, ati inteles, cei doi turnatori ICR/GDS/Soros sunt INDISPENSABILI. Mai ales “doctorul” inchipuit! Citez (tot) din DW, de data asta Rodica Binder: “La intrebarea “care ar fi relatia dintre moralitate si profesionalism stiintific sau intelectual, se pot ele exclude uneori?”, raspunsul lui Ernest Wichner a fost cel aşteptat, : ”Nu sunt niciodată separabile””. Ziceam eu ceva de un vag sindrom…

Si acum, incalcarile Codului Etic al Consiliului Presei Germane de catre colaboratorii DW/ICR si, implicit, de catre Sectia Romana a Deutsche Welle (in eng):

German Press Code

Drawnup by the German Press Council in collaboration with the press associations and presented to Federal President Gustav W. Heinemann on December 12, 1973 in Bonn. (Updated version of September 13, 2006)

Preamble

The freedom of the press enshrined in the consitution includes the independence and freedom of information, the right of expression and criticism. Publishers, editors and journalists must in their work remain aware of their responsibility towards the public and their duty to uphold the prestige of the press. They perform their journalistic task fairly, according to the best of their knowledge and belief, uninfluenced by personal interests and motives that have nothing to do with the matter in hand.
The journalistic principles define the professional ethics of the press. These include the duty within the framework of the Constitution and constitutional laws to maintain the standing of the press and speak up for the freedom of the press.
The regulations pertaining to editorial data protection apply to the press in gathering, processing or using information about persons for journalistic-editorial purposes. From research to editing, publishing, documenting and storing these data, the press must respect people’s privacy and right to self-determination on information about them.
These professional ethics give everyone the right to complain about the press. Complaints are justified if professional ethics are infringed.
This preamble is part of the ethical standards.

Section 1 – Truthfulness and Preserving Human Dignity
Respect for the truth, preservation of human dignity and accurate informing of the public are the overriding principles of the press.
In this way, every person active in the press preserves the standing and credibility of the media.

Section 2 – Care
Research is an indispensable instrument of journalistic due diligence. The publication of specific information in words, pictures and graphics must be carefully checked in respect of accuracy in the light of existing circumstances. Its sense must not be distorted or falsified by editing, headlines or picture captions. Unconfirmed reports, rumours or assumptions must be quoted as such.

Section 3 – Corrections
Published news or assertions, in particular those of a personal nature, which subsequently turn out to be incorrect must be promptly rectified in an appropriate manner by the publication concerned.

Section 6 – Separation of Activities
Journalists and publishers shall not perform any activities that could cast doubt on the credibility of the press.

Section 7 – Separation of Advertising and Editorial Content
The responsibility of the press towards the general public requires that editorial publications are not influenced by the private or business interests of third parties or the personal economic interests of journalists. Publishers and editors must reject any attempts of this nature and make a clear distinction between editorial and commercial content. If a publication concerns the publisher’s own interests, this must be clearly identifiable.

Section 10 – Religion, Philosophy, Custom
The press will refrain from invective against religious, philosophical or moral convictions.

Section 12 – Discrimination
There must be no discrimination against a person because of his/her sex, a disability or his membership of an ethnic, religious, social or national group.

Cam multe, nu?…

Amintesc aici o reactie prompta a RFE, intr-un caz similar, spre deosebire de cea a DW de azi:

REL:Drept la replica al ziarului ”Ziua” in urma interviului acordat de Smaranda Enache, presedinta Ligii Pro Europa

EUROPA LIBERA (14 decembrie 2006, ora 18:00)
Realizator: Oana Serafim – În emisiunea noastra de ieri am difuzat un interviu cu doamna Smaranda Enache, presedinta Ligii Pro Europa, o institutie importanta a societatii civile din Romania. În acest interviu s-au facut referiri si la ziarul “Ziua”. Astazi, redactia ziarului “Ziua” a solicitat postului nostru de radio un drept la replica, pe care il difuzam in continuare, potrivit uzantelor ziaristice ale EUROPEI LIBERE. El este prezentat de ziaristul Victor Roncea.
Victor Roncea: Consider ca este extrem de regretabil ca un post prestigios al SUA ca RADIO EUROPA LIBERA a ales sa practice o cale a diversiunii in locul celei a informarii corecte. În practicile mele in strainatate si in tara am invatat ca un material nu poate fi complet atunci cand nu sunt audiate toate partile. Ori, in ceea ce priveste atacul la “Ziua”, unii redactori ai postului RADIO EUROPA LIBERA nu sunt la prima abatere de la normele deontologice. În transmisiunea dumneavoastra de ieri ati omis in mod rusinos esenta textului la care face referire redactorul dumneavoastra si Smaranda Enache, anume, colaborarea acesteia cu Partidul Comunist si Securitatea, organe cu care am crezut mult timp ca RADIO EUROPA LIBERA se afla in totala contradictie. Nu si in cazul de ieri. În realitate, acuzele nefondate si murdare aruncate la adresa noastra sunt raspunsul nefericit la realitatea pe care noi o dezvaluim publicului, necosmetizata, tocmai pentru a elimina impostura din noua Romanie.
Respectiv, afirmam in “Ziua” ca in cazul Smarandei Enache, sefa gruparii Liga Pro Europa si fondatoarea Organizatiei ateiste a Libertatii de Constiinta, cea care doreste eliminarea simbolurilor religioase din viata copiilor, este de fapt membra a PCR de la 21 de ani. A fost, rand pe rand, indrumator al UTC, sefa Asociatiei Studentilor Comunisti si dupa ce si-a ridicat nivelul politico-ideologic, citat din fisa sa de cadre, la Academia Partidului, Stefan Gheorghiu, a devenit secretara Biroului Organizatiei de Baza, BOB, a PCR, ulterior fiind folosita de Securitate, ca si Mona Musca, pentru a da asa-zise recomandari frumoase despre colegii ei de la Teatrul de Papusi din Targu Mures. La Teatrul de Papusi din Targu Mures a fost angajata prin hotararea Comitetului judetean de partid, semnata de primul secretar PCR Nicolae Veres, desi nu avea calificarea necesara. Dupa 1989, a schimbat cultul comunist cu religia drepturilor omului, de care s-a folosit cu varf si indesat, spunem noi. Si nu este singura.
Personal, nu cred ca cetatenii americani care platesc salariile redactorilor EUROPEI LIBERE stiu ca acestia se ocupa si cu reconspirarea colaboratorilor PCR si ai Securitatii. Precizez ca acest drept la replica este realizat la cererea ”Ziua” si nu la oferta RADIO EUROPA LIBERA, dar va multumesc pentru prezentarea lui.
Data: 2006-12-14

PS: Mi-am amintit ce-i cu Pepine asta. M-am intalnit, e adevarat, o data in viata mea cu acest personaj. Nu-l puteam “decupa” in 3D de pe un pres, unde se proptise. Era suparat. Ca l-am dat la control, pe cand eram la Civic Media. Ia sa mai sun eu pe la CNSAS… sa vad cum e si cu valul de emigranti tineri trimisi de DSS la BBC, RFE si DW, parca prin 1987…
PS’: Vezi si “abstractiile” dlui Petre Iancu: https://www.dw-world.de/dw/article/0,2144,3540097,00.html : “(…) dacă se face abstracţie de prezenţa unor turnători ai securităţii la o şcoală de vară organizată la Berlin, ICR şi-a îndeplinit cu brio misiunea de a ameliora imaginea culturală a României”. In aceeasi logica a dlui Petre Iancu, daca facem abstractie de crimele lui Stalin sau ale altcuiva, in rest cei doi si-au indeplinit cu brio misiunile, nu?
Dezbatere, pluralism, diversitatea opiniilor? Hm! Ceva e putred, dar nu in Danemarca!

• Share
• Tweet
• Pin
• Email