Maine se implinesc 45 de ani de la prima emisiune militara, difuzata la TVR cu exact o săptămână înainte ca trupele Tratatului de la Varşovia – mai putin Romania – să invadeze Cehoslovacia. Momentul aniversar va fi serbat astazi la Cercul Militar National, Sala de Marmura, in prezenta Ministrului Apararii. Actualmente “Pro Patria” este o emisiune săptămânală realizată de Redacţia Emisiunilor Militare de Televiziune din cadrul Trustului de Presă al Ministerul Apărării Naţionale, ne informeaza realizatorii ei. Începând cu 15 Martie 2013 emisiunea este difuzată pe TVR1 în fiecare zi de vineri la ora 13.00, se arata pe Pagina de Facebook a Centrului de Televiziune şi Film al MApN. Presa militara, o presa sobra si profesionista, intesata cu informatii de pe teatrele de operatiuni dar si din inima Romaniei, poate fi consultata in plenitudinea ei – ziare, reviste si documentare video – pe portalul Trustului de Presa al MApN www.presamil.ro.
“Mereu atenţi la dorinţele privitorilor, realizatorii de azi ai Redacţiei militare de televiziune Pro patria, refuză să se resemneze. Experienţa în munca de televiziune, sinceritatea comunicării, decenţa gesturilor, demonstrează că demersul jurnaliştilor militari a rămas nealterat.”, scrie colonelul (r) Benone Neagoe, care si-a dedicat peste 20 de ani acestei emisiuni, incepand cu zilele de dupa decembrie 1989. Detalii pe larg, pe site-ul Uniunii Ziaristilor Profesionisti, UZP.ORG.RO.
Uniunea continua sa publice, dupa Gala Premiilor UZPR 2012, laureatii sai. Vedeti si: Basarabia, omagiata la 95 de ani de la Unirea cu Tara la Gala Premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania. FOTO / VIDEO Basarabia-Bucovina.Info. UZP.ORG.RO: Laureatii 2012 Cristina Nichitus Roncea si Victor Roncea se prezinta
UZP.ORG.RO: Astăzi ne vom referi la cei care au primit Marele Premiu pentru producţiile de televiziune, 2012. Trofeul oferit de UZPR, la Gala din 23 martie 2013, a revenit documentarului „ Afganistan- un tărâm al contrastelor”, o producţie a Trustului de Presă al Armatei. Autorii acestuia, Benone Neagoe si Gabriel Cobasnian (foto dreapta, de Eugen Mihai), se prezintă :
Benone Neagoe
Redactor şef la Redacţia emisiunilor militare de televiziune.
A realizat şi moderat, timp de douăzeci de ani, emisiunea PRO PATRIA, pe teme de actualitate şi politică militară. A căutat la orice pas noutatea, în garnizoanele din ţară sau în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan, Bosnia-Herţegovina şi Kosovo, a transmis, în direct, pentru Televiziunea Română, toate evenimentele importante din Armată: Parada militară de la 1 Decembrie, Ziua Eroilor, Festivalul Internaţional al Muzicilor Militare.
Reportajele, documentarele, anchetele şi emisiunile lui s-au plimbat pe la tot felul de festivaluri la Paris, Roma sau New York de unde s-au întors cu premii şi menţiuni speciale. Uniunea Ziariştilor Profesionişti i-a acordat lui Benone Neagoe, Ordinul Ziariştilor clasa I.
„Un reportaj de pe frontul afgan, cu militari români în rolul principal, este, fără precizări suplimentare, o promisiune. Gabriel Cobasnian transformă în imagine fiecare emoţie. Am reuşit pentru că am crezut în el. Filmele lui au de toate: forţă, pasiune, tandreţe, echilibru, luciditate şi imaginaţie. Au metaforă şi tresărire.
Pentru mine, această recunoaştere este un motiv în plus de sărbătoare: „Pro Patria”, emisiunea pentru care a fost realizat documentarul, aniversează, la sfârşitul acestei săptămâni, 45 de ani de existenţă. Performanţă egalată în România doar de o singură emisiune de televiziune: „Teleenciclopedia”. Şi pentru că redacţia „Pro Patria” a fost, timp de 20 de ani, pentru mine, a doua casă, cu mulţi, foarte mulţi prieteni, doresc să le dedic acest premiu”.
Iar noi îi spunem lui Benone Neagoe „ La mulţi ani ! ”, de ziua lui (28 martie ). Cu sănătate, multe împliniri şi bucurii !
Gabriel Cobasnian
Director de imagine la Studioul cinematografic al Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.
Stilul: provocator şi elegant. E încăpăţânat, nonconformist, original şi îndrăzneţ. Caută subiecte pe măsură, nu se teme de nimic, cu atât mai puţin de munca grea. Încearcă adesea să depăşească bariere până atunci netrecute. Crede în ceea ce face şi vorbeşte despre ceea ce crede.
Documentarele sale „Să nu-i uităm”, „Românii din provincia Dhi Qar”, „Mansarda cu amintiri”, „Alarmă în munţi”, „Profesioniştii”, „Voievodul Măria Sa Ştefan”, „Români la poarta cerului afgan”, i-au adus notorietatea şi numeroase premii naţionale şi internaţionale.
„Eu am vrut de la bun început să fac un film, nu un reportaj, îmi trebuia un comentariu, nu interviuri. Am crezut foarte mult în acest proiect şi mi-a plăcut să-l realizez, mai ales că nu sunt puţini aceia care l-au apreciat şi, prin obiectivitatea lor, mi-au confirmat propria-mi subiectivitate. Aveam nevoie de un om cu un condei profesionist care să înţeleagă ceea ce îmi doresc şi să aibă o anumită sensibilitate. Toate acestea le-am găsit în persoana lui Benone Neagoe. Colaborarea cu el a fost impecabilă. Din păcate, s-ar putea ca aceasta să fie ultima recunoaştere pe plan profesional, având în vedere că eu m-am retras din competiţia cu filmul. Este interesant că acest ultim omagiu mi l-au adus ziariştii, nicidecum cineaştii”.
Veniseră americanii să preia sarcinile românilor, iar după briefing colonelul Vreme i-a invitat să vadă filmul. Dacă începeaţi cu acest film, au spus americanii, nu mai era nevoie de niciun briefing. Este atât de elocvent în privinţa a ceea ce fac românii şi rezultatele mandatului lor!
O altă amintire care îmi dă fiori a fost o misiune de noapte când s-au iscat mici încercuiri şi a trebuit să intervină elicopterele americane pentru a ne scoate dintr-o situaţie oarecum delicată. Este un moment pe care eu nu-l voi uita niciodată.
Gasiti un interviu cu Laureatii UZP si la Observatorul Militar
Vedeti filmul premiat – “Afganistan, un taram al contrastelor” – si o prezentare a realizatorilor creionata de col (r) Ion Petrescu la Ziaristi Online
VIDEO INTEGRAL DE LA GALA PLUS FOTO:
Gala Premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti. VIDEO INTEGRAL de ZiaristiOnlineTV