Victor Roncea Blog

Scris de Victor Roncea
Unul dintre eroii uitaţi ai Romåniei, Alexandru Leşco, închis de ruşi timp
de 12 ani, la Tiraspol, pentru idealurile sale naţionale, s-a aflat
cåteva zile la Bucureşti, silit să-şi efectueze mai multe consultaţii
medicale aprofundate. Cei 12 ani de temniţă rusească se resimt şi azi,
la peste cinci ani de la eliberare. Din păcate, nici măcar acum eroul
din Transnistria, arestat şi judecat barbar pentru a se da un exemplu
Romåniei, nu poate locui în ţara-mamă, pentru care a suferit umilinţe
şi o închisoare nedreaptă şi nelegală,
după cum a stabilit şi o sentinţă CEDO fără precedent, de condamnare a
Rusiei pentru acest fapt. Deşi a fost decorat de către Traian Băsescu –
preşedintele reales acum cu peste 90 de procente în Basarabia – chiar
cu Ordinul Naţional „Steaua Romåniei“, iar primăria l-a desemnat
Cetăţean de Onoare al Capitalei, alături de camarazii săi Tudor Popa şi
Andrei Ivanţoc, niciunul dintre eroi nu şi-a primit apartamentele
promise deja de fostul prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, iar în
Parlament o lege a recunoştinţei pentru cei trei este boicotată în
permanenţă. Singurul oficial al statului care îl ajută este Eugen
Tomac, de la Departamentul pentru Romånii de Pretutindeni, care s-a
ocupat şi de internarea fostului deţinut politic romån de la Tiraspol.
Am stat de vorbă cu patriotul romån despre evoluţia situaţiei politice
din Basarabia şi aşteptările faţă de Romånia după schimbarea regimului
comunist de peste Prut, în exclusivitate pentru „Curentul“.
„Lucrurile
s-au schimbat spre bine la Chişinău. Este o cu totul altă atmosferă,
care se simte în stradă şi oriunde. Lumea răsuflă mai uşurată acum“, ne
spune Alexandru Leşco, la externarea sa din spital, într-un material
video disponibil pe www.curentul.ro. „Aşteptările au fost prea mari, şi
atunci şi cerinţele sunt mai mari din partea oamenilor“, adaugă Leşco.
În privinţa primei vizite de stat a preşedintelui reales al României,
Traian Băsescu, aleasă simbolic tot la Chişinău, ca şi în urmă cu cinci
ani, Alexandru Leşco apreciază că relaţiile cu Bucureştiul s-au
îmbunătăţit semnificativ, mai ales după căderea gardului de sârmă
ghimpată de la Prut şi semnarea acordului de mic trafic de frontieră.
În ce priveşte alte aşteptări ale fraţilor de peste Prut, Alexandru
Leşco ne spune: „Îl ştiu pe domnul preşedinte ca foarte sensibil la
chestiunea Basarabiei şi problemele basarabenilor şi cred că va face
tot posibilul ca să se urgenteze redobândirea cetăţeniei române de cât
mai mulţi români“. Planurile de viitor ale lui Alexandru Leşco, membru
de onoare al Fundaţiei Pentru România, sunt legate tot de răspândirea
românismului. El şi-a propus să înfiinţeze o asociaţie de carte la
Chişinău: „Este nevoie de carte adevărată în Basarabia“, afirmă
patriotul, după ce ne-a mărturisit gândul său cel mai fierbinte: „Eu
tare aş vrea să apuc timpurile când Prutul o să redevină un râu intern
şi nu de frontieră“.
Alexandru Leşco nu este demoralizat de faptul
că un al doilea proiect de lege pentru ajutorarea celor trei eroi şi
repunerea lor în drepturi cetăţeneşti fireşti primeşte piedici în
Parlament. „La câte am pătimit în temniţele ruseşti, aproape nimic nu
mă mai impresionează. Este normal să existe forţe potrivnice nouă şi în
Parlamentul de aici. Aşa lucrează ruşii. Eu rămân oricum un simplu
cetăţean credincios prin viaţă şi prin moarte neamului meu. Iubesc
România indiferent de aceste piedici“. La data de 21 mai 2009,
senatorul Iulian Urban a depus la Senat, împreună cu senatorul de
diaspora Viorel Badea, o Propunere legislativă privind declararea lui
Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa drept „eroi-martiri,
luptători pentru democraţie, drepturile omului şi apărători ai
valorilor spirituale şi culturale româneşti“. La data de 2 noiembrie
2009, chiar Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi din
Senat, prin semnătura UDMR-istului Gyorgy Frundo, preşedintele
acesteia, a dat raport de respingere a Proiectului de lege, la fel ca
şi PSD-istul Toni Greblă, de la Comisia Juridică. Ajunsă în plenul
Senatului, legea recunoştinţei a căzut la vot, acelaşi Greblă afirmând
că nu este normal ca aceşti eroi să beneficieze de „avantaje
financiare“, respectiv o minimă pensie sugerată de Iulian Urban. Mai
mult, PNL-istul Mircea Diaconu a trâmbiţat că cei trei nu pot fi numiţi
martiri atâta timp cât se află în viaţă, sugerând că ar trebui să
aşteptăm moartea lor. Desigur, finuţul actoraş ar mai trebui să ştie şi
puţină limbă română înainte de a vorbi în asentimentul rusoilor.
Martir, conform DEX, este o „persoană care a avut de îndurat suferinţe,
chinuri îngrozitoare sau moartea pentru ideile, convingerile sale.
Persoană care îndură persecuţii, un tratament inuman, bătăi etc. – din
fr. Martyr“. Legea se află în prezent la Camera Deputaţilor, forul
decizional, în aşteptarea unui vot decisiv.

Eugen Tomac, prietenul lui Alexandru Leşco, a făcut „contrabandă“ cu tricolorul

În
privinţa lui Eugen Tomac, singurul care îl mai ajută cu problemele sale
de simplu cetăţean român nerecunoscut, este legat de amintirile
eliberării şi venirii sale, pentru prima oară, în România, ţara-mamă
pentru care s-a luptat şi a pătimit, după cum ne-a mai mărturisit: „De
cunoscut, personal, l-am cunoscut la Televiziunea Română, alături de
Marian Voicu. Amândoi mă aşteptau pentru a realiza o emisiune dedicată
Basarabiei şi luptei noastre pentru românism. Ne-am îmbrăţişat ca şi
cum ne-am fi cunoscut de-o viaţă şi l-am simţit din primul moment ca
pe-un fiu. Dar, practic, chiar îl ştiam cu mult dinainte. Încă din
închisoare. El, cu alţi tineri inimoşi, a încercat să ajungă la mine pe
când eram în Penitenciarul Nr. 2 din Tiraspol. Nu a fost lăsat. Se afla
într-o adevărată campanie pentru eliberarea noastră, dusă în România şi
în străinătate, la Consiliul Europei, în America. Am aflat după aceea,
de la soţie, că, la plecarea din Transnistria, cei trei au fost
reţinuţi de trupele «pacificatoare» ruseşti, cu maşina rechiziţionată
şi apoi percheziţionaţi şi lăsaţi în miez de noapte pe şosea,
înconjuraţi de kalaşnikovurile militarilor ruşi. Asta pånă când, la
insistenţele unuia dintre ei că vrea să atenţioneze Ambasada SUA şi
Ambasada României de la Chişinău, au fost lăsaţi să plece. Ajunşi aici
au mers la soţia mea, a lui Ivanţoc şi la copiii lui Tudor Popa şi
le-au înmânat ajutoarele strânse în campanie, inclusiv prin intermediul
presei de la Bucureşti. Soţia a venit apoi şi mi-a povestit totul şi a
reuşit să-mi introducă şi o Ediţie Specială, în engleză şi română,
făcută de Eugen cu prietenii săi ziarişti pentru campania
internaţională. Soţiei nu-i venea să creadă că există astfel de tineri!
Şi aici trebuie să subliniez că tot ce a făcut acest tânăr, la anii la
care alţii se bucură de grija mamei şi a tatei, l-a maturizat brusc şi
profund. A fost un „copil de trupă“ pe frontul românesc, cu o memorie
încărcată cu lupte grele. Astăzi, este un adult cu înţelepciunea unui
bătrân al satului, mândru că este român şi munceşte, în fiecare clipă,
pentru România. Sunt convins că omul politic care va fi chiar de mâine
va aduce Basarabiei, basarabenilor şi, de fapt, românilor din jurul
ţării sau răspândiţi aiurea, în această robie modernă, şansa de a fi
acasă, în demnitate şi prosperitate. El a simţit pe propria-i piele
toate nedreptăţile făcute neamului nostru“, afirma Alexandru Leşco. Şi
adăuga şi o confesiune: „Vă zic o singură poveste, spusă chiar de către
preşedintele României, Traian Băsescu. Ne aflam la decorarea de la
Palatul Cotroceni, când ni s-a oferit Ordinul Naţional «Steaua
României» în grad de Cavaler pentru sacrificiul nostru, după cum scrie
chiar în Decretul Prezidenţial. După ceremonie, ne-am retras puţin.
Băsescu îl ţinea pe după umeri pe Tomac şi mi-l lăuda pentru cât a
făcut pentru grupul nostru, al deţinuţilor politici din Transnistria.
Eu i-am zis că nu-i nevoie, că ştiu de la soţie. Dar el mi-a zis: «Dar
cred că nu ştii, domnule Leşco, că erai închis, cum tânărul ăsta a
ajuns să ducă steagul României în Basarabia, la manifestaţiile
studenţilor şi elevilor pentru istoria şi limba română. Pe ascuns! Iar
steagurile erau din Primăria Capitalei, că eu eram primar! Unii fac
contrabandă cu produse peste Prut, el a trecut aceleaşi riscuri pentru
drapelul tricolor!», mi-a mai zis Băsescu. Uite, acesta-i doar un
exemplu…“, evocă acum Alexandru Leşco.

„Trei nume care înseamnă dragoste de ţară şi eroism“

Fostul
deţinut politic de la Tiraspol Alexandru Leşco, membru al Grupului
Ilaşcu, judecat şi condamnat în 1992 de către un tribunal sovietic
transnistrean la 12 ani de temniţă grea pentru „crima“ de a fi încercat
păstrarea identităţii romåneşti în Basarabia, este un romån pur sånge.
Alexandru Leşco şi-a ispăşit în întregime pedeapsa unui tribunal
ilegal, fiind eliberat la 2 iunie 2004. După ce s-a refăcut fizic şi
psihic, patriotul romån a ţinut să fie prezent în Romånia pentru a
readuce în atenţia opiniei publice romåneşti faptul că doi dintre
camarazii săi, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov Popa, sunt încă închişi
în temniţele transnistrene, fiind ultimii deţinuţi politici din Europa
secolului al XXI-lea. Totodată, el a atras atenţia asupra situaţiei
copiilor basarabeni din Transnistria, care nu pot învăţa în limba lor
maternă, regimul separatist de la Tiraspol făcånd tot posibilul pentru
desfiinţarea şcolilor romåneşti din stånga Nistrului. După alţi trei
ani, cånd au fost eliberaţi şi camarazii săi, cei trei au primit din
partea preşedintelui Traian Băsescu Ordinul Naţional „Steaua Romåniei“.

 
La decorarea lor, presedintele Traian Basescu
afirma, vizibil emotionat: „Trei nume care înseamnă dragoste de ţară, eroism,
dorinţa de a te sacrifica pentru poporul tău. Ei sunt oameni care, dincolo de
dragostea pentru filonul românesc al ţării lor, au săpat în zile de pace, în
patria-mamă, file de istorie, într-o ţară care, cândva, a fost parte a
României. Poate cel mai important lucru pe care aceşti oameni îl semnifică este
faptul că, deşi între România şi Moldova există o frontieră de stat, sunt
lucruri pe care frontierele nu le pot opri: filonul cultural comun, dragostea comună
pentru pământul patriei”.

„Eliberarea tuturor detinuţilor politici din Transnistria deschide, în
sfårşit, calea restituirii adevărului istoric asupra acestui episod
eroic din cronica zbuciumată a primelor decenii din viaţa statului
independent, proclamat pe ruinele «Republicii Ribbentropp-Molotov», şi
ea plăsmuită din trupul sfåşiat al Basarabiei istorice“, consemna
atunci analistul Corneliu Vlad. Din păcate, nici după alţi trei ani,
acest lucru nu este dorit de forţele ruseşti care fac parte din
politica „romånească“ de la Bucureşti. După eliberarea de la Tiraspol,
întrebat de studenţii de la Bucureşti ce ar face dacă ar fi să dea
timpul înapoi cu 12 ani, Alexandru Leşco a răspuns imediat: „Aş face
exact acelaşi lucru“.

CURENTUL PDF