Sărbătorim pe Maica Domnului azi ca şi în alte zile de praznic. Care este temeiul acestei cinstiri? Cine este Aceasta care se naşte? Vom încerca în cele ce urmează să răspundem acestor întrebări. Există un fapt care domină toată viaţa Maicii Domnului, conştiinţa clară a solidarităţii cu toţi oamenii şi slujirii planului lui Dumnezeu, pusă în evidenţă în câteva momente cu semnificaţie deosebită.
Vedeţi, oamenilor le vine foarte greu să înţeleagă că ideile, cuvintele sunt la fel ca ingredientele din mâncarea pe care o consumă. Dacă lipseşte din alimentaţia noastră complet iodul, vom avea un deficit de iod, cu grave efecte pentru sănătate. Iar dacă în alimentaţia noastră este prezent prea mult iod, vor apărea alte deficienţe.
RĂZBOAIELE DINTRE RUŞI ŞI TURCI – DIN PERSPECTIVA UNEI REALITĂŢI GEOPOLITICE INCONTESTABILE: “ROMÂNII SUNT PREA APROAPE DE RUSIA ŞI PREA DEPARTE DE DUMNEZEU” ⃰
Profesorul Gheorghe Buzatu la Maia-Catargi cu sabia dreptatii si adevarului istoric in mana.
Public aici un extras din Postfata profesorului universitar dr Ilie Badescu scrisa pentru lucrarea fundamentala a geopoliticianului rus Aleksandr Dughin Bazele Geopoliticii. Profesorul rus, un ideolog al Miscarii Eurasiatice si a celei de tineret “Nashi” (“Ai nostrii” – “Putiniana” dar “nasita” de filosoful roman Jean Parvulescu), a fost un apropiat al regretatului doctrinar mistic Jean Parvulesco si este considerat unul dintre geostrategii lui Vladimir Putin. Cartea sa de capatai a fost publicata in premiera in romaneste, luna aceasta, de Editura Eurasiatica, prin grija si ravna tanarului sociolog Calin Mihaescu. Lansarea ei urmeaza sa aiba loc in curand, printr-o conferinta publica. Postfata profesorului Ilie Badescu este impartita in trei mari capitole – Aleksandr Dughin şi geopolitica lumii noastre, Geopolitica Heartlandului eurasiatic. Rusia: o perspectivă non-ideologică si Efectul dezideologizant al hărţii lui Mackinder. Primul capitol are urmatoarele subcapitole: Marginalii la profilul spiritual al lui Aleksandr Dughin, Rusia şi Heartland-ul în vederile lui A. Dughin, Problema legitimităţii postimperiale (legacy of empire), Europa Nova în analiza lui A. Dughin, Analiza eurasiatică şi geopolitica ortodoxiei în viziunea lui A. Dughin, Profeţiile asupra neamurilor, Cântarul păcatelor colective, Poporul cuviincios: asincronia modelului etnospiritual, Eliberarea naţională a popoarelor ortodoxe, Unele scăpări ale lui Dughin la analiza României Mari, Albania ortodoxă şi câteva concluzii. Al doilea capitol trateaza urmatoarele teme: Spaţiul rusesc – o chestiune metafizică, O dihotomie geografică sau geopolitică?, Cele patru elemente ale analizei non-ideologice în geopolitică, Lumea şi Rusia văzute prin ochii lui Mackinder, Megaciclurile geoistorice şi ciclurile geopolitice. Al treilea capitol analizeaza: Megaciclurile geoistorice şi ciclurile geopolitice, Ideea Panregiunilor, Harta Lui Mackinder, Metoda oceanică a comerţului, Rusia înainte şi după Putin. Putin şi noua geopolitică a „statului-continent”. „Instrumentele de expansiune”, Etno-sistemul şi diagnoza imperiului ca „formaţiune superpusă”, Periferia sistemului – organul centrului, Evoluţiile geopolitice ale Rusiei în ochii occidentalilor, Teoria competiţiei pentru putere, Rusia lui Elţîn evoluase spre modelul „sistemului fragil”. Reacţia lui Putin: noua politică. Dupa parerea mea, Postfata sociologului roman Ilie Badescu la lucrarea filosofului rus Aleksandr Dughin Bazele Geopoliticii este cea mai importanta analiza scrisa in ultimii 20 de ani asupra Rusiei trecute, prezente si viitoare. Studiul este publicat integral, in exclusivitate, de portalul Ziaristi Online, la sectiunea Gandirea, si este disponibil pentru reproducere numai cu citarea sursei – Ziaristi Online. Iata extrasul privind Rusia, Romania si Ortodoxia:
Unele scăpări ale lui Dughin la analiza României Mari
Eliberarea naţională şi afirmarea spirituală a românilor sunt procese pe care Dughin le plasează în contextul mai larg al dualismului geopolitic european, dar interpretarea sa capătă un caracter sui generis. Latinismul este socotit o ideologie impusă de uniaţie, iar ortodoxia este interpretată după un model de gravitaţie spre Moscova. România Mare (după Dughin) s-a afirmat pe următoarele liniamente istorice:
eliberarea de controlul turcesc şi rezistenţa la politica fanarioţilor;
tendinţele uniate (supunerea Bisericii Ortodoxe faţă de Vatican);
Biserica uniată era însoţită de latinism (glorificarea originii romane, rădăcinile latine ale limbii, etc.);
Biserica greco-catolică era susţinută de Austria, cea ortodoxă de Rusia;
fanarioţii promovau o politică pro-turcă;
„Ideea României Mari a avut un context ortodox univoc”;
„Naţionalismul românesc are un caracter anti-grecesc”;
„uniaţia gravitează spre Roma şi Ortodoxia spre Moscova”.
„Regimul formal ateo-comunist a ocupat univoc poziţia Ortodoxiei subordonând acesteia, zice Dughin, confesiunile unite şi supunând represiunii minorităţile catolice”.
Este cea mai semnificativă suprainterpretare din textul lui Dughin şi ea decurge din ambivalenţa analizelor sale dedicate statului ruso-bolşevic, în care profesorul Dughin este înclinat să caute continuităţi şi mult mai puţin o gravă fractură a liniei istorice a Rusiei. Dacă, în România, regimul formal ateo-comunist a „ocupat poziţia ortodoxiei subordonând acesteia confesiunile unite”, cum se explică atunci miile de preoţi ortodocşi aruncaţi în puşcării, alungarea călugărilor din mănăstiri, martirologiul din temniţele comuniste? Teza că ţinta regimului formal ateo-comunist a fost doar uniaţia se află într-o stranie coincidenţă cu teza Raportului Tismăneanu asupra comunismului, care formulează aceiaşi idee cu privire la poziţia Bisericii Ortodxe în timpul regimului comunist, şi ea nu corespunde logic şi istoric desfăşurării fenomenelor, fiindcă poporul uniat n-a venit în Biserică, ci a fost acolo, căci ritul celor două confesiuni este acelaşi, încât accesul greco-catolicilor la serviciile de cult ale Bisericii, legate de cele şapte taine, nu s-a izbit de nici o piedică din partea ierarhiei ortodoxe. Deci represiunea regimului formal ateo-comunist a fost antinaţională şi anticreştină (de ateizare completă şi de suprimare a tuturor marilor valori naţional-creştine, în toată policromia confesională a bisericilor. Or sub acest aspect, ea a lovit deopotrivă poporul rus, nu doar popoarele neruse, chiar dacă Moscova devenise centru acelui imperiu neopăgân). Dacă ortodoxia este un fenomen de gravitaţie spre Moscova, atunci de ce-au fost interzişi, în vremea ridicării puternice a Moscovei roşii, Nae Ionescu şi Nichifor Crainic, toţi marii filosofi şi doctrinari ai ortodoxiei, în frunte cu Pr. Stăniloae, care împreună cu grupul de la „Crinul Alb” au fost toţi ortodoxişti şi au fost întemniţaţi dimpreună cu iniţiatorul grupului, călugăr rus, refugiat tocmai din calea acelei Moscove de culoare roşie? Mai apoi, dacă toate aceste fenomene s-ar fi redus doar la perioada de existenţă a regimului formal ateo-comunist, atunci de ce a continuat atacul contra ortodoxismului după ’89? Nu cumva imperiul informal postcomunist este tot un imperiu anrtinaţional şi anticreştin? Dacă aşa ar sta lucrurile, atunci, cu siguranţă, Rusia creştină (mai puţin imperiul) poate juca un rol însemnat în bătălia pentru dreptatea popoarelor creştine. Această ipoteză ţine desigur de o geopolitică virtuală, adică de o ştiinţă a potenţialelor geopolitice nu a vreunei actualităţi etnopolitice, cu totul irelevantă într-o atare desfăşurare a lucrurilor. La unghiul interpretativ al profesorului de la Moscova s-ar putea adăuga precizările acestea:
Latinismul şi ideea originii romane nu erau idei şi ideologie uniate, ci idei şi ideologie universale româneşti (naţionale); accentele erau uniate, nu ideile. Încât estomparea accentelor nu reclamă şi alungarea ideilor;
Ortodoxia nu gravitează spre Moscova (cum nu gravitează spre nici o capitală de pe pământ: aceasta este diferenţa faţă de papocezarismul apusean şi de cezaro-papismul răsăritean), ci are propriul ei centru de gravitaţie (eshatologie euharistică) şi, în spaţiul românesc, se bazează pe o tradiţie voievodal-creştină, ceea ce nu înseamnă că Moscova sau Atena sau Bucureştiul nu sunt capitale ale ortodoxiei în sensul lor de capitale ale oecumenei ortodoxe, ci că nici una dintre capitale n-ar putea deveni centru de gravitaţie al ortodoxiei, ci loc de manifetare a legii sinergiilor noopolitice;
Naţionalismul românesc va fi creştin (nutrit de primatul sufletului şi de ritmul ortodox) sau nu va exista de loc.
Summitul NATO şi întâlnirea la vârf NATO-Medvedev de la Lisabona a fost o capodoperă de ingeniozitate. Toată lumea a plecat cu câte ceva bun acasă. Secretarul general al Alianţei, Rasmussen, anticipa că va fi unul dintre cele mai importante summituri nordatlantice din istorie. Aşa este, dar nu atât prin decizii istorice sau spectaculoase, cât mai ales pentru că mai toată lumea s-a declarat relativ mulţumită. Nu întrutotul uşurată, dar ceva mai despovărată de nişte griji.
Pentru că:
1. S-a adoptat noul concept strategic al Alianţei, unul care să-i mai justifice cumva existenţa. Căci dacă s-a afirmat explicit că Rusia nu mai e un pericol pentru NATO şi e puţin probabil că NATO va mai interveni militarmente în afara zonei sale (deşi documentul susţine contrariul), de ce-ar mai exista NATO? Prin formulările sale meşteşugite, noul concept mai pune un rând de aripi NATO. S-a aplanat şi o dispută care se iscase între Germania şi Franţa pe tema Apărare nucleară sau Apărare antirachetă. Aşadar, satisfacţie pentru toată lumea.
2. Faimosul articol 5, cu principiul că toţi îi apără pe toţi şi pe fiecare, a fost reconfirmat în mod apăsat. Satisfacţie mai ales pentru esteuropeni.
3. NATO va avea scut antirachetă, cel american, şi se va conlucra cu Rusia în materie. Satisfacţie pentru SUA, pentru europeni şi, în mod deosebit, pentru România, care e eliberată de eventuale explicaţii cu partenerii vesteuropeni şi de iritare din partea Moscovei.
4. Trupele combatante din Afganistan vor fi retrase, iar confruntarea din zonă se va „afganiza“. SUA vor ieşi cu faţa curată, aliaţii europeni vor ieşi din război. Satisfacţie tot generală.
La sfârşitul maratonului politico-diplomatic, declaraţii triumfaliste. Obama i-a mulţumit lui Medvedev pentru prezenţă şi l-a asigurat că Rusia e văzută de NATO „ca partener, nu ca adversar“. În ce-l priveşte, Medvedev a convenit şi el că „perioada foarte dificilă de tensiune“ a fost depăşită.
Sarkozy a remarcat un câştig care, după părerea sa, îi vizează pe esteuropeni. Formula de principiu în problema scutului antirachetă şi întâlnirea la vârf NATO-Rusia a oferit ocazia de a-i asigura pe foştii membri ai blocului sovietic, reticenţi la această colaborare. „Este o decizie istorică, a spus el. Istoria secolului XX a lăsat arsuri care sunt încă vii“. Şi iată că „URSS s-a terminat, Pactul de la Varşovia s-a terminat“, iar sfârşitul războiului rece „deschide pagina unei noi relaţii, domolite şi de încredere“. Cam idilică viziunea, totuşi, pentru esteuropeni.
Poate şi de aceea preşedintele României n-a scăpat prilejul să o amendeze, chiar la Lisabona. Da, e adevărat că „sunt domenii în care România cooperează foarte bine cu NATO, a confirmat el. Dar în vecinătatea estică a României, deci şi a NATO, persistă conflictele îngheţate de pe Nistru şi din Georgia, iar aici Rusia „trebuie să probeze în fapte declaraţiile de bune intenţii“. Şi, pentru a sublinia greutatea spuselor sale, a adăugat în stilul său caracteristic, nu neapărat protocolar: „Ceea ce spun acasă sau în alte împrejurări am spus şi avându-l pe preşedintele Medvedev în stânga mea“. Nu ştiu cum a reacţionat liderul de la Kremlin în acel moment. Dar reacţia Rusiei va deveni desigur cunoscută sau măcar ghicită. Sau va fi simţită.
Nota Roncea.ro: Dl George Friedman este un respectat analist de intelligence din Statele Unite, fondator al agentiei private de informatii si geopolitica Stratfor Inc, care reuneste fosti ofiteri de informatii ai structurilor de securitate americane. Am avut privilegiul sa fiu primul ziarist roman care a intrat in legatura cu Stratfor si George Friedman, cu care am intretinut o corespondenta, pentru a publica in premiera in presa romana una dintre analizele de inceput ale Agentiei privind Romania si Marea Neagra. Se intampla cu multi ani in urma, la fosta ZIUA (pentru al carei deces trebuie sa le multumim tot… rusilor). Analiza de mai jos este importanta, in primul rand, pentru ca, dincolo de “semnalele” pe care le transmite, reflecta interesul si nivelul de intelegere si cunostinte ale securistilor americani despre Romania, spatiul carpato-danubiano-pontic si istmul ponto-baltic. Unii vor fi dezamagiti. Altii, nu. Pentru mine, dl Friedman este un tip onest. Face parte dintr-unul din acele “grupuri etnice” ajunse in serviciile de informatii americane de care vorbea Larry Watts si despre care am scris amintind de dezinformarile lui Vladimir Tismaneanu de peste Ocean. Insa spre deosebire de acesta din urma, Friedman recunoaste franc, chiar din preambulul analizei de mai jos, ca judeca Romania si intreaga zona si din perspectiva fiului unei familii din Ungaria de supravietuitori ai lagarelor naziste. De altfel, in aceeasi nota de sinceritate isi si incheie relatarea geopolitica: “I leave Romania confused. The Romanians hear things that I am deaf to. It is even at a pitch my Hungarian part can’t hear. I leave now for another nation, Moldova, which has been even more exposed to history, one even stranger and more brutal than Romania’s.” E, si aici o zbarceste din prima, afirmand ca isi continua calatoria pentru a vizita “o alta natiune – Moldova”. Sa vedem ce va urma…
Editor’s note:This is the third installment in a series of special reports that Dr. Friedman will write over the next few weeks as he travels to Turkey, Moldova, Romania, Ukraine and Poland. In this series, he will share his observations of the geopolitical imperatives in each country and conclude with reflections on his journey as a whole and options for the United States.
Special Series: Geopolitical Journey with George Friedman
By George Friedman
In school, many of us learned the poem Invictus. It concludes with the line, “I am the master of my fate, I am the captain of my soul.” This is a line that a Victorian gentleman might bequeath to an American businessman. It is not a line that resonates in Romania. Nothing in their history tells Romanians that they rule their fate or dominate their soul. Everything in their history is a lesson in how fate masters them or how their very soul is a captive of history. As a nation, Romanians have modest hopes and expectations tempered by their past.
This sensibility is not alien to me. My parents survived the Nazi death camps, returned to Hungary to try to rebuild their lives and then found themselves fleeing the communists. When they arrived in America, their wishes were extraordinarily modest, as I look back on it. They wanted to be safe, to get up in the morning, to go to work, to get paid — to live. They were never under the impression that they were the masters of their fate.
The problem that Romania has is that the world cares about it. More precisely, empires collide where Romania is. The last iteration was the Cold War. Today, at the moment, things seem easier, or at least less desperate, than before. Still, as I discussed in Borderlands, the great powers are sorting themselves out again and therefore Romania is becoming more important to others. It is not clear to me that the Romanians fully appreciate the shift in the geopolitical winds. They think they can hide in Europe, and perhaps they can. But I suspect that history is reaching for Romania again.
Două treburi s-au întåmplat mai de curånd în relaţiile Romåniei cu lumea: scandalul european iscat de preşedintele Sarkozy şi ai săi pe seama ţiganilor originari din Romånia şi acordul romåno-azero-georgian privind transportul de gaz natural din zona caucaziană către Romånia, iar ceva-ceva şi în Europa de mai încolo (Ungaria, eventual Austria).
În primul caz, nu e „meritul“ Bucureştiului că Europa vorbeşte, în cheia respectivei etnii, despre noi. Dar am putea avea de cåştigat. Va trebui ca toţi europenii să înţeleagă, în sfårşit, că romånii sunt una, ţiganii (sau romii, sau rromii) sunt altceva şi că această problemă nu este doar una romånească, ci şi una care priveşte întreaga Europă Unită. Dezbaterea ţine de diplomaţia multilaterală şi, de data aceasta cel puţin, Romånia este, vrånd-nevrånd, în centrul atenţiei. De bine – de rău, Romånia este, aici, bine situată. Majoritatea statelor şi instituţiilor europene, inclusiv sectoare importante din Franţa, sunt pe o poziţie apropiată de cea a Romåniei. Că politica noastră europeană, ca şi, în general, politica noastră externă de tip multilateral, excelează cu încăpăţånare în mutism şi mediocritate, e altceva. De cånd Ceauşescu, Corneliu Mănescu sau Mizil se încontrau cu sovieticii prin Tratatul de la Varşovia sau CAER (deci tot în cadru multilateral), n-am mai întålnit vreo prestaţie romånească de luat în seamă, indiferent dacă în bine sau în rău, în incinte multilaterale, fie ele NATO şi UE sau ONU, OSCE etc. (cu excepţia remarcabilă a echipei Aurescu la Curtea de la Haga). În asemenea onorabile areopaguri suntem mai degrabă cuminţi şi anonimi decåt protagonişti. Nici în fruntea unor instituţii europene sau internaţionale nu se găsesc romåni, cum au polonezii preşedinte la Parlamentul European sau bulgarii la şefia UNESCO. În politica multilaterală, Romånia nu se prea vede, nu prea există.
În ce priveşte proiectul AGRI, deşi formula de colaborare e tripartită, reuşita e, în primul rånd, tot una a demersurilor bilaterale, ale Romåniei cu Azerbaidjanul şi Georgia. Va fi o reuşită dacă se vor găsi banii necesari şi gaz suficient pentru proiect. Dar e încurajator, adică se vede că putem face ceva şi pe cont propriu, nu numai ca interlocutori monosilabici prin felurite foruri, dar şi – nu mai puţin important – pentru că, în sfårşit, se încearcă iniţiative şi în afara spaţiilor NATO şi UE, de a căror fascinaţie exclusivistă Bucureştiul postdecembrist nu se poate dezbăra.
Şi atunci, pe ce tip de politică externă ar fi de mers? Pe cea bilaterală ori pe cea multilaterală? Dilemă stupidă, de genul pe cine iubeşti mai mult, pe mama sau pe tata.
Petru Bogatu: Dacă nu merge Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed. Altminteri zicând, dacă nu se duce Plahotniuc la televiziune, vine Publika TV la el acasă.
UN AGENT DE INFLUENŢĂ DECONSPIRAT
Invitat alaltăieri la emisiunea Fabrica (cu Natasha Morari, alta agentutza – nota mea), controversatul om de afaceri nu a catadixit să vină, ca toţi oamenii, în studio, ci a insistat să răspundă la întrebările jurnaliştilor chiar din biroul său. De ce nu? De ce să se ducă te miri unde, când tot de ce are nevoie i se aduce la domiciliu? Când, vorba poetului, până şi lumea i se pune la picioare. Necum televiziunea! De ce să nu îmbine, de bună seamă, plăcutul cu utilul chiar la el acasă, unde, spune un proverb rusesc, şi pereţii te ajută?
Ei bine, în timp ce toată lumea urmărea nemaipomenita minunăţie de la Fabrika, atenţia mi-a fost atrasă de un alt oaspete inedit al televiziunii lui Vântu. În cadrul aceleiaşi emisiuni, şi-a făcut apariţia nimeni altul decât nu mai puţin controversatul om politic de pe malurile Dâmboviţei, Cozmin Guşă. Deşi i-a umblat gura ca o meliţă, acesta nu a strălucit. A strecurat vreo două mesaje descurajante contra AIE. A băgat câteva strâmbe ridicole împotriva premierului Vlad Filat, dându-se astfel de gol că-i un politician de carton, cusut cu aţă albă. În rest, ne-a bătut capul cu te miri ce şi tocmai de aceea riscă mult ca prezenţa sa la Publica TV să fie trecută cu vederea. Nu se poate! Ar fi mare păcat dacă s-ar întâmpla aşa.
Cu toate că e un actor mic, un liliputan care interpretează doar roluri secundare şi cu precădere comice pe scena politică românească, ieşirea sa la rampă în Republica Moldova este simptomatică. Vorba e că acest Cozmin Guşă e un agent de influenţă al Moscovei în România pe care ruşii l-au deconspirat acum câţiva ani. Dar nu pentru că-şi făcea prost meseria şi urma să fie pensionat. Dimpotrivă. Era tânăr şi de mare perspectivă. De aceea a fost legalizat pentru efectuarea unui experiment politic prin care să verifice dacă poate sau nu un partid filo-rus să se impună în faţa alegătorilor români. Misiunea era imposibilă şi, după cum era de aşteptat, omul Moscovei din Bucureşti a eşuat lamentabil chiar la proximele alegeri. Dar nu a rămas, desigur, fără front de lucru.
Euronews: Referendumul de la rascrucea Moldovei Incarcat de VictoRoncea. – Watch the latest news videos. Duminica aceasta în Moldova va avea loc referendum care va încerca să pună capăt impasului constitutional în care a nimerit fosta republică a Uniunii Sovietice, la conducerea căreia, iată că, mai mult de un an se află preşedinte interimar, relatează Financial Times.
Blocajul politic a împiedicat eforturile de modernizare a Republicii Moldova, lăsând-o săracă şi divizată politic, geografic şi lingvistic.
Cu toate acestea, asezarea sa geografică între Ucraina şi România, dar și la “usa din spate” a Rusiei şi la periferia estică a Uniunii Europene – a înzestrat-o cu o importanţă politică disproporţionată în raport cu dimensiunile si resursele sale. Oficialii de la Washington, Bruxelles, Bucureşti şi Moscova vor studia îndeaproape rezultatul referendumului.
Un “pentru” la referendumul de duminică va permite oamenilor să aleagă preşedinte prin vot direct.
Coaliţia de guvernământ, formată din patru partide, cunoscută sub denumirea de Alianţă pentru Integrare Europeană, a anunţat desfășurarea unui referendum după mai multe luni de impas politic când opoziţia comunistă bloca în mod repetat încercările de a alege un preşedinte.
Alegerile parlamentare se pare că vor avea loc în noiembrie, dar rezultatul lor nu este predictibil. Partidul Comunistilor, care au guvernat Republica Moldova între 2001 şi 2009, fiind încă cel mai popular, boicotează referendumul; el încă mai speră să revină la putere în noiembrie, chiar si în componenta unei coaliţii.
Guvernul pro-occidental, condus de prim-ministru Vlad Filat, a preluat guvernarea în mijlocul anului 2009, după alegerile contestate din aprilie care au stârnit proteste violente pe străzile Chişinăului şi care în cele din urmă au provocat noi alegeri.
“Cetăţenii Republicii Moldova s-au săturat de atâtea alegeri şi situaţia incertă în care ne aflăm acum. Referendumul va readuce stabilitatea politică”, a declarat preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, pentru Financial Times.
Decizia Aliantei de a lua un curs ferm pro-european, a promova mass-media pluraliste şi o guvernare mai puţin autoritară i-a câştigat o susţinere puternică financiară şi politică din partea partenerilor occidentali.
În martie, Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi mai multe ţări au promis Moldovei circa 2,6 miliarde de dolari în subvenţii şi împrumuturi. Dar oficialii recunosc că retorica guvernului nu a fost întotdeauna însoţită de acţiuni suficiente, luptele în interiorul Aliantei şi altor structuri de guvernare frânează reforme, spune Financial Times.
Moldova rămâne copleşită de corupţie şi contrabanda de ţigări spre Europa de Vest. Luna trecută, poliţia a sechestrat aproape două kilograme de uraniu pe care infractorii încercau să-l vândă pe piaţa neagră. (more…)
Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat ieri, 1 septembrie a.c, la Palatul Cotroceni, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române, informeaza presidency.ro (ca altcineva nu mai are cine). Toate ziarele si televiziunile de azi si de ieri au prezentat in urma reuniunii la care au fost enuntate principalale directii ale politicii externe nationale a Romaniei doar doua teme: ca Basescu are bube-n cap si ca de ce “ii place” sa fie injurat. Eu vă prezint din discursul şefului statului ceea ce nu au cum sa vada actualii pretinsi ziaristi cu sau fara grade din fosta presa romana de azi pentru simplul motiv ca sunt de-a dreptul orbi, biete jucarii stricate si teleghidate. Sa vedem ce-o sa se mai aleaga de ei dupa ce le vor scoate serviciile sau mogulii bateriile din fund. Extrasele selectate de mine:
“Relaţia cu Republica Moldova, trecut, prezent şi viitor, a fost o relaţie dificilă în timpul preşedinţiei domnului Voronin, chiar dacă au existat mici deschideri, au fost urmate întotdeauna de trântiri de uşi, care au mers până la expulzarea ambasadorului nostru de la Chişinău, ca un semn al slugărniciei preşedintelui din acea vreme faţă de înalta poartă la care se închina. Astăzi la Chişinău este o guvernare democratică, o guvernare care îşi doreşte integrarea în Uniunea Europeană şi o guvernare pentru care noi facem eforturi transparente, deschise, să se menţină şi după alegerile viitoare, pentru că numai aşa vedem sprijinit efortul nostru de a aduce Republica Moldova în pachetul de integrare în Uniunea Europeană, pachetul Balcanilor de Vest. Deci rămâne pentru noi o prioritate să promovăm ideea că Republica Moldova trebuie să aibă o perspectivă europeană similară cu ţările din Balcanii de Vest. Moldova nu poate să rămână într-o situaţie neclară, într-o zonă gri, din care nu se ştie în ce direcţie s-ar putea îndrepta. Avem obligaţia faţă de cetăţenii Republicii Moldova să facem acest efort şi apropierea Republicii Moldova de integrarea în Uniunea Europeană trebuie să fie una din marile priorităţi ale diplomaţiei româneşti.
Ce vă cer este să explicaţi în capitalele unde vă îndepliniţi misiunea de ce România doreşte acest lucru, de ce România dă cetăţenia, a simplificat atât de mult procedura de acordare a cetăţeniei pentru cei care şi-au pierdut fără voia lor cetăţenia română, ei şi urmaşii lor. De ce vorbim aceeaşi limbă, de ce avem aceeaşi cultură, de ce avem aceeaşi veneraţie, şi pe o parte, şi pe alta a Prutului, pentru Eminescu sau pentru Ştefan cel Mare, aveţi obligaţia să explicaţi în capitale acest lucru. Eu vă mărturisesc că la început, în 2005-2006, aveam probleme extraordinare în discuţiile cu omologii, şi nu numai, atunci când vorbeam despre Republica Moldova. În primele participări la Consiliu nu înţelegeau de ce ţin să se facă o remarcă în concluziile Consiliului despre Republica Moldova. Deci lucrurile nu sunt întotdeauna cunoscute de oamenii politici, chiar cei din Europa, şi efortul de a explica de ce România susţine Republica Moldova în procesul de integrare în Uniunea Europeană este un efort pe care trebuie să îl preia toată diplomaţia românească. Am văzut politicieni din Uniunea Europeană, politicieni europeni care nu înţeleg foarte bine decizia noastră de a simplifica foarte mult procedura de acordare a vizelor, a cetăţeniei pentru cetăţenii Republicii Moldova. Nu cred că este nevoie să vă dau dumneavoastră explicaţii, dar vă cer să explicaţi de ce o facem, de altfel s-a discutat subiectul de multe ori la Ministerul de Externe şi cred că nimeni nu mai are nevoie de argumente pe care să i le dau eu, dar acest efort de explicare trebuie să continue până când prietenii noştri europeni vor înţelege de ce dedicăm atâta efort pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. (more…)
Bolnavi de simbolistica, pentru a aparea in presa chiar de 23 august, ziua (re)ocuparii Romaniei de catre URSS, in 1944, dar si a semnarii Pactului Ribbentrop-Molotov (Hitler-Stalin), in 1939, rusii au trantit ieri prin Patriarhul Kirill un comunicat agresiv, in care se afirma ca “Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii”. Pozitia Patriarhiei Moscovei vine imediat dupa ce MAE rus il admonestase cu nesimtire pe presedintele Basescu, printr-un raspuns tafnos fata de declaratia sa din 19 august, semnalata si de mine cu video aici, in care facea o referire clara la acelasi Pact ticalos, Hitler-Stalin (Ribentropp – Molotov). Basescu declarase joia trecuta, la Iasi, ca “România are interesul ca Republica Moldova să-şi redobândească integritatea teritorială, iar interesul nostru este legat de lucrurile în care credem”. “Credem că nici unui stat nu i se poate ocupa o parte din teritoriu”, a mai adaugat cu mai multe subintelesuri, presedintele Romaniei.
Afirmatia lui Basescu i-a cam stat in gat lui Filat, premierul Molovei, aflat alaturi de presedintele roman, care se zbarlise intr-o circumstanta asemanatoare la presedintele interimar de la Chisinau, Mihai Ghimpu, pe 28 iunie a.c., cand se implineau 70 de ani de la prima declansare a ocupatiei sovietice asupra Romaniei. Colac peste pupaza, Ghimpu a anuntat a doua zi dupa intalnirea de la Iasi, pe 20 august, ca va emite un decret de condamnare a Pactului Ribentropp – Molotov.
Una peste alta, totul porneste de la scandalul spionilor, scos la lumina de Moscova pe fondul referendumului pentru apropiatele alegeri prezidentiale de la Chisinau. In mod clar, Rusia si-a propus sa puna in discutie destul de apasat interesele sale geopolitice asupra Basarabiei, a Marii Negre si Gurilor Dunarii. Miza Basarabiei s-ar putea insa sa fie doar o moneda de schimb a Rusiei cu NATO, UE si SUA, pentru un subiect care se afla in negociere intre aceste parti. Declaratia Patriarhiei Ruse confirma ca nu ne asteapta nimic bun in perioada care va urma. Am trecut de la mutarea de eliminare a unui (s)pion la amenintarea unei ture. Un jucator imperial de sah ca Rusia are pregatit deja toate celalalte mutari pana la infrangerea adversarului. Suntem destul de inteligenti ca sa le evitam? Daca e poker sau sah, e inca bine. Numai ruleta ruseasca sa nu fie…
TRADUCEREA COMUNICATULUI PATRIARHIEI R– USE ÎN LIMBA ROMÂNĂ:
Sfântul Patriarh Kirill: Moldova este parte inseparabilă a Sfintei Rusii
21 august, ora 20:57
La 21 august 2010, la mănăstirea stavropighială de călugări din Solovki (insula Solovki din Marea Albă – nota traducătorului), a avut loc întâlnirea planificată între Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei Kirill cu ierarhii mitropoliei Chişinăului şi a Moldovei.
La întâlnire au participat mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove Vladimir, preşedintelele Sectorului de Relaţii externe bisericeşti al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, episcopii Sava de Tiraspol şi Dubăsari, Anatolie de Cahul şi Comrat, Petru de Hâncu, Marchel de Bălţi şi Făleşti.
“Sunt foarte bucuros, vlădica, că împreună cu episcopatul Înaltpreasfinţiei voastre sunteţi aici, pe acest pământ sfânt, – a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, salutându-l pe mitropolitul Chişinăului Vladimir. – Uneori suntem întrebaţi: “dar de ce atribuiţi Moldova Sfintei Rusii, căci moldovenii vorbesc o altă limbă, neslavă?” Şi eu răspund că Sfânta Rusie este o noţiune nici etnică, nici politică, nici lingvistică, este o noţiune spirituală”.
“Atunci când ne rugăm împreună cu fraţii şi surorile noastre din Moldova, noi nu simţim nici o diferenţă – în faţa lui Dumnezeu suntem un singur popor – a continuat Sfântul Vlădică. – Anume această comuniune de valori, comuniune a orientării spirituale formează unitatea noastră spirituală, care este mai presus de orice graniţe politice; şi nici un fel de partide politice care ne ameninţă cu o ruprută între noi nu sunt capabile să distrugă acestă unitate. Cu cât mai devreme vor înţelege ei asta, cu atât mai puţine puteri vor risipi în van”.
“Ne rugăm astăzi pentru Moldova, pentru înflorirea poporului moldovenesc, pentru ca orientarea politică a Moldovei să contribuie la păstrarea unităţii Sfintei Rusii”, – a spus în încheiere Sanctitatea Sa, Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii.
Serviciul de presă al Patriarhiei Moscovei şi a întregii Rusii
September 8th, 2013 
VR 
Posted in 
Tags: 
