“Dar să dăm Religiei Ortodoxe rolul pe care l-a jucat în istorie, să o lăsăm acolo, în istorie, cel puţin până va înţelege să se reformeze şi să-şi găsească un rol progresist în contemporaneitate”, scrie Moise Guran pe blogul Romania Murdara al Tatianei Alina Mungiu, femeia-barbat din umbra stapanului ghiululilor din Romania. Adica, la Muzeu cu ea! Poate chiar la Muzeul Antipa, pe post de cadavru eviscerat si apoi plastifiat. Ca… “se poarta”. E ultima moda acum, in lumea bugetarilor, dupa cum ne informeaza si directorul Dumitru Murariu: homosexualofil sau necrofil. Iar cand doresc Mircea Toma, “popopulara” Monica Macovei, membra fondatoare si de onoare a organizatiei homosexualilor Accept, Ambasada SUA si Ambasada Olandei, chiar si pedofil (vedeti Profu’ de pedofilie. Un apologet al pedofiliei susține la București o conferință la invitația organizației „minorităților sexuale”, Accept).
Chestiunea este aceasta: ca Moise Guran – activ propagandist anticrestin la TVR – , ca si Dumitru Murariu – care ataca fara scrupule o asociatia neguvernamentala ca Pro Vita, ce salveaza anual mii de vieti, mame si copii – sunt platiti din banii nostri. Iar contribuabilii, ca vor ei sau nu vor, sunt crestini, de religie ortodoxa, chiar ei sunt Biserica Ortodoxa, cea pe care o injura cu osardie si “manie proletara” sau sfideaza superior cei doi, ca salut de mandri pioneri si “post-comunisti” intrati in postul Sfintelor Pasti incaltati cu bocancii sovietici din dotare.
Moise Guran, un purtator de cuvant deja oficial al brigazilor anticrestine din societatea in civil, e senin cand marturiseste (interviuFormula As) ca singurul motiv pentru care a intrat in televiziune a fost Banul:
“La baza sunteti om de presa scrisa. Ati lucrat la Evenimentul Zilei, Academia Catavencu etc. Ce v-a atras catre televiziune?
– M-am despartit greu de presa scrisa. Dar, la un moment dat, mi-am dat seama ca cei din televiziune sunt mai bine platiti. Asa am decis sa fac pasul…”
Conform recensamantului din 2002 in Romania sunt vreo 20 de mii de oameni fara de Dumnezeu, respectiv 8.524 atei si 12.825 “fara religie”, practic 0,2 % dintre romani. Probabil toti lucreaza in media de azi 🙂 , pe la Cotroceni si Palatul Victoria, de se permit atatea blestematii in Romania crestina. Intrebarea este: ce salariu credeti ca ar avea Moise Guran daca doar astia l-ar plati? Credeti ca ar mai avea gura asa de mare Guranul de serviciu de la Zemstvo TVR?
Tot el declara (gura pacatosului Guran adevar graieste) ca “TVR-ul este un hoit de care trag toți din toate părțile”. (vedetiPaginademedia – mai interesante sunt comentariile). Cum se numesc cei care se hranesc din hoituri? O stie toata lumea si o spune foarte bine Fanus Neagu: Hoitari. Si, mai nou, gurani.
Note bene:Moise Guran si Katavencii agentului ex-sovietic Mircea Dinescu au lansat in tandem, in spatiul online si la TVR si Europa FM, un atac suburban si subuman la adresa Ortodoxiei si a participantilor la mitingul impotriva indosarierii electronice. Tatiana Alina Mungiu – bolnava anticrestina cu “Evanghelistii” – si alte “organe de presa” au continuat operatiunea. Acest articol este un simplu Drept la replica.
Cercetator asociat la Institutul National pentru Studiul Totalitarismului
În numărul precedent al „Arhivelor Totalitarismului” s-a documentat veridicitatea şi autenticitatea, precum şi existenţa de facto în arhivele C.N.S.A.S. a unei declaraţii (delaţiuni) din 21 martie 1950, cu semnătura olografă a autorului, document ce fusese studiat legal, în baza acreditării, în arhivele de la Popeşti-Leordeni (în toamna anului 2007), copiat legal, cu ştampila oficială a C.N.S.A.S. şi publicat în Mişcarea Naţională de Rezistenţă din Oltenia, Vol. V, I.N.S.T., 2007, autori Radu Ciuceanu şi Puica Buhoci.
Atenta şi minuţioasa studiere a surselor a fundamentat condiţia esenţială pentru a demonstra pe de o parte realitatea conţinutului, a materialului factic, a fiecărui detaliu şi adnotări efectuate de ofiţerii de Securitate sau „notele Biroului”, coroborate cu alte tipuri de izvoare de documentare (memorii, studii istorice, istorie orală), iar pe de altă parte am arătat şi analizat dispariţia mai mult decât misterioasă din fondul arhivistic al C.N.S.A.S. a documentului aflat în discuţie, după ce a fost cercetat, copiat şi publicat, conform normelor legale[1]!!
Reiterăm că scopul publicării acelui document (dispărut din arhivă după publicare), alături de alte sute, a fost eminamente ştiinţific, urmând ca pe baza analizei lor să publicăm un studiu al desfăşurării activităţii unui important grup de rezistenţă anticomunist din Oltenia montană, ce a acţionat într-o componentă socială eterogenă, militară, cu un aport important al Mişcării Legionare, în vara anului 1949[2]. Grupul Arnota a reprezentat în istoria rezistenţei anticomuniste de pe teritoriul României, prin activitatea sa conspirativă, prin confruntarea armată de la Hoaga Molidului, din primăvara anului 1949, prin tragicul ei sfârşit (executaţi în munţi, urmăriţi, anchetaţi, arestaţi, ucişi în trenurile morţii) şi prin martiriile lor: Ghiţă Pele, Opriţescu Ion, Ion Costin, Banu Petre, Nicolae Ştefan, Ionescu Gheorghe zis Frunză, Huţanu Gheorghe, Băncescu, Starovici zis Mircea, Anghel Nicolae zis Angheluş, Mohorea Adrian, Sergiu Popescu, I. Cetăţeanu, Mircea Măzăreanu, Ion Martin, maiorul Creţu Avram, locotenentul Simescu Avram, Nelu Jijie, Mihai Morunescu, Mişu Ocneriu, Văduva Constantin, Marinovici Ioan, Teodorescu Ioan, Gheorghe Pavel Ioan, Tărăşescu Nicolae, maicile şi călugării de la mânăstirea Bistriţa şi Arnota etc., aşa după cum recunoştea chiar Securitatea acele „forţe numeroase de adevăraţi patrioţi” care s-au retras în munţi nu de spaima ocupantului, ci pentru a se opune cu arma în mână noului sistem, „prin acte de sabotaj, oprind căile de comunicare, fabrici, căi ferate”[3] etc.
Memoria orală reţine imaginea corpurilor celor asasinaţi la Hoaga Molidului în dimineaţa zilei de Paşte, 26 aprilie 1949, în confruntarea cu batalionul 4 de Securitate Drăgăşani, ce au fost purtate de oamenii Securităţii în afara taberei şi „atârnate de parângă, sub privirile îngrozite ale copiilor de la şcoala normală Bistriţa”[4]. Sensibilitatea şi natura emoţională a unei astfel de teme care se adaugă rigurozităţii cercetării sunt componente necesare şi aproape de nelipsit din recuzita istoricului[5].
Revenind la fondul problemei aflată în studiu, şi anume dispariţia din arhivă a declaraţiei (delaţiune) după publicare, cât şi acuzaţiile nefondate şi necritice din presă, şi mai nou prin atacarea în instanţă, în civil şi în penal, a Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului şi a directorului său, pentru faptul de a fi publicat un document care nu ar fi existat nici fizic, nici altfel, am continuat să întreprindem un amplu program de investigaţie şi cercetare. Am demonstrat deja faptul material de existenţă a documentului, prin descoperirea[6] altora care fac referire la cel în cauză cu date punctuale[7].
Integral, inclusiv Documente din Dosarele CNSAS, laZiaristi Online
Captura foto: Ultimele ştiri difuzate de agenţia NewsIn
Agenţiade presă Newsin se închide. Angajaţii au fost anunţati astăzi, luni, 18 ianuarie, că li sevor desface contractele de muncă, după cum informează Impact News.
Singuriicare vor scăpa de disponibilizări vor fi 10-20 de angajaţi care vor fipreluaţi de Realitatea Tv, pentru a lucra pe site-ul acestui post deştiri, susţin surse din cadrul agenţiei. Din circa 100 de angajaţi vor mai rămâne maxim 20. Mesajul a fostcomunicat de Cătălina Chelu, cea propusă să fie redactor şef, într-oşedinţă cu editorii. Ordinul ar fi venit de la Mihnea Vasiliu, noul şefinterimar peste agentia pe cale sa se desfiinteze. AgenţiaNewsIn a postat în cursul zilei de luni ştiri ca şi cum nu s-ar fiîntâmplat nimic, până la ora 19.34. De la această oră, fluxulredactorilor de la NewsIn a părut că s-ar fi oprit timp de mai bine de120 de minute nefiind scrisă nici măcar o ştire. În general, redactoriiacestei agenţii postează informaţii cu o aproximaţie de 5-10 minuteîntre articole, astfel că această perioadă de “pauză” de peste 2 ore arpărea uşor de explicat. Cosmin Popa, director generalNewsIn, şi Adelina Rădulescu, redactor-şef al agenţiei, au demisionat,joi, după anunţul privind preluarea conducerii agenţiei de către MihneaVasiliu. “Experienţa mea profesională îmi permite să anticipezfoarte multe din ceea ce ar putea să conţină noul plan de business. Amcâteva gânduri despre ce o să fac, însă ele, în momentul de faţă nusunt concretizate. Am nevoie de o perioadă de reflecţie şi să măconcentrez mai mult pe competenţele profesionale şi mai puţin pebunăvoinţa unor patroni de presă care au obiective mai mult sau maipuţin limpezi”, a explicat Popa. Agenţia de presă Newsin a fost lansată în 2006. Valentin Bâlă / www.adevarul.ro
Florin Calinescu, membru al Senatului Academiei Catavencu, in calitate de fondator al saptamanalului “de moravuri grele”, si-a acuzat joia trecuta fostii colegi de apartenenta la unele servicii secrete straine anti-NATO. Afirmatiile incendiare au fost facute in emisiunea lui Victor Ciutacu “Vorbe grele” de la Antena 2. Primele reactii din partea “catavencilor” au venit de la Istodor si Mircea Toma. In ce-i priveste pe Eugen Istodor Berceanu sau pe Viorel Mihai Motoc si Octavian Mardale, este foarte posibil ca ei sa fie singurii fraieri care nu sunt, sau se fac ca nu stiu ca sunt incadrati in UM AC D1. Altfel, analiza oricarui pifan in contrainformatii poate arata ca, pe langa spuma haiosenilor imprastiata de “catavenci” la tot poporu’, blatul tortului e mult mai gros si are un gust amar. De-a lungul anilor, tintele favorite ale Academiei Catavencu au fost fixate prin comenzi clare anti-romanesti. In principal, favoritii la trese sunt si cei care s-au imbogatit peste noapte din spalari de bani si spaga la greu (TVR – 300.000 USD, etc…) mimand deontologia si activismul. Mircea Dinescu, cunoscut pentru activitatea sa la sanul KGB, este si el una din “fetele cotidianului” care a participat la “Afacerea Catavencu”. Cornel “Balea” “Alexandru” Ivanciuc e caz cronic deja, de predat la jurnalism si post-comunism. (Vezi
Liviu Georgica Mihaiu a ajuns didamai Guvernatorul Deltei. Mircea Valentin Toma, un milionar “vai de capul lui”, isi duce misiunea pana la cap, in ciuda varstei, ca si Iliescu-KGB. Iar I.T.Morar, la fel, un propagandist utecist adventist ajuns la Bucuresti de la Muca Cacaii prin semnatura personala a Elenei Ceausescu, dupa cum afirma veterani ai presei comuniste. Dar, inainte de a-i lua pe rand, sa vedem cum l-au enervat pe Istodor declaratiile lui Calinescu, enervat la randul lui de un articol despre Pro-Optica din “Catavencu”, despre care pana si Istodor recunoaste, cu jumatate de gura, pe blogul lui: “bun, poate sintem neprofesionisti… nu om fi verificat corect informatiile cu optica romana, dar de aici si pina la kaghebism, hail sictir!”. Deci, sictir:
“Calinescule, esti un bou!
Culmea e ca ii pot multumi lui Ciutacu. In emisiunea lui, a stors Florinelul pina a dat muguri de intelepciune: catavencii sint kaghebisti.
“Astia de la Catavencu nu stiu de NATO, ca sunt din alte structuri, oricum, diametral opuse… Ma bucur ca lucrez cu armata, restul sunt cacaturi. Academia Catavencu se ocupa cu prostii. Nu ma apuc acum sa spun de unde isi iau banii, pe lista cui sunt nevestele lor. La Catavencu este o alta problema… Eu sunt civil si asa vreau sa raman.”
Calinescu iti spun eu: esti un bou, fiindca noi sintem kaghebisti. Si iti spun eu de unde ia nevasta-mea bani: de la Dilema veche a lui Patriciu, ii plateste salariu plus colaborari. Si o stii si pe nevasta lui Morar, a lui Mardale, a lui Doru, a lui Vulpe. Ca doar ani de zile am mincat, am baut, ne-am pisat, ne-am facut boi, am glumit, am kaghebit impreuna. Esti bou! Politica are nevoie de tine! O sa am ce scrie inca 4 ani.
Tags: Ciutacu, Florin Calinescu, KGB”
Istodor e cam parcimonios cu extrasele din afirmatiile lui Calinescu. Ele sunt mult mai multe si mult mai suculente. Hai sa le ofer eu:
“Florin Călinescu: Eu ştiu foarte bine cum se face Academia Caţavencu. Şi nu vreau să intru în amănunte cu distinşii mei foşti colegi. Acolo, ca în toată presa vin nişte turnătorii pe diverse canale şi se asamblează nişte date după ureche. Nu vreau să discut acum despre colegii de la Caţavencu pe unde şi ce şi-au angajat şi cât au încasat.
(…)
Victor, astea sunt prostii. Şi Caţavencu se ocupă cu prostii şi cunosc foarte bine. Şi alte ziare. Şi trebuie lăsaţi în pace. Repet, nu mă ocup eu, ca să încep să dezvălui fiecare ziarist, chiar şi de la Caţavencu, pe lista cui e, pe salariul cui, cât de moral este, cui şi-a vândut acţiunile etc. Şi unde stau nevestele lor etc.
Victor Ciutacu: Păi le-ai zis lor atunci. Când te-au întrebat ei dacă mai eşti prieten cu nu ştiu cine… le-ai răspuns că lor le-a ieşit mai bine cu Vântu.
Florin Călinescu: Probabil că le-a ieşit mult mai bine.
Victor Ciutacu: E un miracol ăsta. I-au vândut de vreo 3 ori acţiunile lui Sorin.
Florin Călinescu: Mi se pare normal. Dar la Caţavencu nu asta-i problema, acolo e o altă problemă pentru care eu am plecat de-acolo şi să fie sănătoşi. Eu sunt civil. Şi am să rămân toată viaţa un civil.
Victor Ciutacu: Era chestie de subordonare ierarhică acolo?
Florin Călinescu: Probabil.
Victor Ciutacu: Pe grad şi funcţie?
Florin Călinescu: Da, eu am să rămân toată viaţa mea un civil.
(…)
Florin Călinescu: Mai e ceva pe care colegii militari de la Caţavencu trebuie să ştie mai bine ca mine. Când s-a cumpărat Pro Optica a trebuit să semnez o clauză că voi rămâne în cadrul industriei naţionale de apărare şi în caz de război trebuie să…
Victor Ciutacu: Era punctul acela special din Legea privatizării în care spunea de capacităţile speciale.
Florin Călinescu: În caz de război chiar trebuie să cârmesc toată activitatea pentru armata română. Pro Optica colaborează cu armata română de la înfiinţarea IOR. Şi e una din unităţile de bază ale armatei. Dar răutatea asta simplă… la Caţavencu se lucrează mult după ureche, sunt mulţi urechişti acolo şi răspândaci. Ca şi la alte ziare. Şi atunci se dă numai ce-i interesant. Repet, acest contract este al cincilea an dintr-un contract câştigat în urma unei licitaţii în 2002 şi nu mai este necesar în 2008 să se facă licitaţie, se poate negocia direct pentru că tot NATO a zis, numai că ăştia de la Caţavencu nu sunt din structuri NATO, sunt din alte structuri…
Victor Ciutacu: Diametral opuse?
Florin Călinescu: Oarecum. NATO s-a săturat ca pe câmpul de luptă armatele să vină ba cu calul verde, ba cu calul sur. Înţelegi? (…) Restul sunt căcaturi.
Victor Ciutacu: Tu ai avut curajul asumării în anumite momente cheie a prieteniei cu oameni aşa-numiţi controversaţi.
Florin Călinescu: Inclusiv cu Traian Băsescu.
Victor Ciutacu: Ai fost unul dintre cei care…
Florin Călinescu: Inclusiv cu colegii de la Academia Caţavencu… (…) măi, ăştia de la Caţavencu repet, n-au treabă cu armata, ei au treabă cu alte servicii.
Victor Ciutacu: O să mă reclame Toma la CNA.
Florin Călinescu: Lasă-l pe Toma, Toma cum a venit la Caţavencu să se încadreze?
Victor Ciutacu: Cum?
Florin Călinescu: În uniformă kaki. Nu a venit de la armată?… să fim serioşi. Dar nu vorbesc acum despre distinşii mei… că sunt senator pe viaţă.
Victor Ciutacu: Eşti senator pe viaţă la Caţavencu?
Florin Călinescu: O să convoc senatul Academiei ca să ne lămurim în puşti şi pistoale. (…)”
Pentru ca presa este controlata intr-o masura de 90%, afirmatiile alarmante facute joi de Calinescu despre starea libertatii presei cazone de azi nu au fost reproduse decat pe bloguri, in firava media electronica si in Cancan, care are cativa profesionisti aflati mereu pe faza. Iata:
Florin Calinescu acuza “Catavencii” ca sunt agenti acoperiti
sâmbata, 04 octombrie 2008
Eticheta. Calinescu ii numeste pe camarazii lui de la Academia Catavencu “colegii mei militari” Actorul Florin Calinescu, candidat al PNL pentru Camera Deputatilor, a formulat, joi seara, o serie de acuzatii grave la adresa jurnalistilor Academiei Catavencu, despre care a spus ca sunt agenti ai serviciilor secrete, cu insinuari ca ar fi vorba chiar de servicii anti-NATO.
Invitat la emisiunea “Vorbe grele”, de la Antena 2, Florin Calinescu a declansat un atac taios la adresa fostilor sai colegi de la Academia Catavencu, despre care a declarat, textual: “Nu ma apuc acum sa spun de unde isi iau banii, pe lista cui sunt nevestele lor. La Catavencu este o alta problema. Diferenta dintre mine si fostii mei colegi de la Catavencu este ca eu sunt civil. Dar astia de la Catavencu nu fac parte din structurile NATO, ci din cele diametral opuse. Toata lumea stie cum a venit Mircea Toma la Catavencu: in uniforma kaki!”. Declaratiile fierbinti ale lui Calinescu se suprapun peste cele facute de fostul presedinte Emil Constantinescu in septembrie 2005, la postul B1 TV, potrivit carora Dumitru Tinu figura pe celebra lista de spioni a lui Severin si ca la Academia Catavencu lucreaza fosti ofiteri de Securitate, afirmatii ramase fara nicio reactie din partea saptamanalului vizat.
Pana acum, doua nume grele de la Catavencu, Felix Anton Rizea si Cornel Ivanciuc, au fost deconspirate oficial ca fiind colaboratoare ale fostei Securitati, in timp ce despre Mircea Toma se stie ca inainte de 1990 a lucrat ca psiholog la Centrul de Medicina Aeronautica Bucuresti, unde testa pilotii care conduceau aeronavele cuplului Ceausescu, raspundere similara, potrivit Asociatiei Civic Media, cu cea a ofiterilor din Directia a V-a a Securitatii Statului.
Mircea Toma: “Calinescu e fiul unui colonel de Securitate”
Mircea Toma a declarat ieri, in replica, pentru Cancan, ca e dezamagit de afirmatiile actorului “mai ales ca acesta e fiul unui colonel de Securitate din Timisoara. Sunt convins ca la originea acestui atac survenit la o televiziune a lui Voiculescu se afla un demers al meu de acum cateva zile, in fata senatorilor care se ocupa de legea CNSAS, prin care am cerut ca fondatorii de fundatii, precum e liderul PC, sa intre pe lista celor care pot fi verificati de catre consiliu. Eu nu am cum sa ma apar de asemenea acuzatii, mai ales ca am fost, pe rand, agent al DIM, al serviciilor unguresti, al CIA, acum sunt al KGB… Cat despre asa-zisa uniforma, eu eram angajat civil la Centrul Aeronautic, asa ca aveam blugi si halat drept uniforma”.
Bogdan Tiberiu Iacob
Mircea Toma manca rahat! Si nu cu polonicul, ci cu vadra. Pentru ca legea CNSAS prevede foarte clar verificarea fondatorilor fundatiilor; nu trebuie sa ceara el nimic. De altfel, in baza acestei prevederi l-am dat si pe el si pe Voiculescu la cercetat pe lista “Voci Curate” a Asociatie Civic Media. Ciudat, desi oamenii mei m-au informat ca Toma a facut mai multe vizite la CNSAS, la audieri, pana acum nu am primit nimic in ce-l priveste. Dupa 17 ani de APV-ist, chiar nici o nota?!… Nu-i bai, Toma ma face sa cer socoteala CNSAS pentru Omerta practicata fata de unele nume “grele” din presa romana. Calinescu a spart buboiul!
Istodor nu ar trebui sa se supere asa de tare cand Calinescu zice ca stie unde stau (unele) neveste al Catavencilor, si chiar ei. Bine, Guvernatorul sta acum intr-un apartament cu vedere la Herastrau, cu un pret nesimtit care are in coada vreo cinci – ba, zic unii – chiar sase zerouri. Treaba lui. Bravo lui. Cel putin isi arata, pe fata, averea. Dar, totusi, pe langa el, mai e unii. La banii lor de milionari, si campaniile “deontologice” duse de Cotidianul si Catavencu pentru ca unii-altii sa elibereze casele de la RAAPPS, cum de are tupeul fantastic didamai seful concernului cu multe fete catavencice, recte Doru Buscu, sa se lafaie intr-o vila RAAPPS luata printr-o fundatie-fantoma (Tomo, poate-l cauti si pe Buscu la oua!)?!
Pai uite ce zice Revista Presei Mediafax:
Ziaristul Doru Buşcu, deontolog cu vilă de la RAAPPS
Ziarele sunt pline, de obicei – cum este şi firesc – cu anchete privind situaţia imobiliară a oamenilor politici. Cel mai adesea, aceştia sunt nişte răsfăţaţi ai sorţii, beneficiind de locuinţe din fondul RAAPPS pentru care plătesc chirii modice, în comparaţie cu preţurile reale din piaţă.Interesant este că tocmai unul din deontologii care denunţă frecvent sistemul ticăloşit al clasei politice româneşti şi-a băgat adânc mâna în borcanul cu miere al RAAPPS.
In rest, Dumnezeu si DNA cu mila! Caci, chiar daca Florin Calinescu are destule resurse de dat si la altii, “cu bolta”, dupa cum spune, umbrela le-o tin bine serviciile.
Si, pentru ca e deontologic :), sa ne amintim cum se ingroapa unele cazuri si cum au devenit distinsii fripturisti atat de atractivi media:
Fara sa faca nimic,
Sefii de la “Academia Catavencu” au primit in conturi personale miliarde de lei de la Fundatia “Anonimul”
Fundatia “Anonimul”, alaturi de Grupul Rompetrol, figureaza intr-un raport al Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor ca efectuand operatiuni suspecte de spalare a banilor
Parchetul National Anticoruptie a fost sesizat, asa cum aratam in Adevarul de ieri, de catre Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB) in legatura cu “operatiunile suspecte de spalare a banilor efectuate de Patriciu Dan Costache, Marin Sorin si Marin Mihaela Rodica prin intermediul mai multor societati comerciale“.
Aceste operatiuni au fost realizate, conform specialistilor ONPCSB, in principal prin intermediul firmelor din cadrul Grupului Rompetrol, condus de Dinu Patriciu. In sesizarea remisa PNA de catre ONPCSB se fac referiri insa si la o serie de fundatii si persoane fizice intre care s-au efectuat importante tranzactii banesti.
Este vorba de dl. Marin Sorin – care a organizat ieri o conferinta de presa -, sotia acestuia, Marin Mihaela Rodica, Tudori Fondation, Fundatia “Anonimul” (Don Quijote). Aceasta din urma, la data de 7 noiembrie 2002, a platit cu suma de 8,6 miliarde de lei cinci persoane fizice, membri fondatori si actionari la “Academia Catavencu”, respectiv Mihaiu Liviu, Buscu Doru, Toma Mircea, Ivanciuc Cornel si Ioan T.Morar.
Sumele – variind intre 1,3 miliarde de lei si 2,1 miliarde de lei – au ajuns in conturile personale ale ziaristilor si nicidecum in cel al saptamanalului “Academia Catavencu”.
De bani de la Fundatia “Anonimul” a beneficiat si Fundatia “Noua Romanie”, care a incasat suma de 4 miliarde de lei. Asa cum a aratat ieri dl. Marin Sorin, in cadrul conferintei de presa, Fundatia Anonimul sustine o serie de activitati din domeniul cultural, intre acestea figurand si Asezamantul Cultural “Academia Catavencu”.
In principal, donatiile din care, la randul sau, doneaza Fundatia Anonimul provin de la Tudori Fondation, o firma cu sediul in Liechtenstein, reprezentata in Romania de Marin Sorin. Aceasta firma a vandut OMV participarea pe care o detinea la Romanian Oil and Gas Investments, care – la randul sau – detinea Rompetrol Group BV, societate care controla Grupul Rompetrol Romania.
Si, uite asa, mai pe ocolite, se ajunge si la Dinu Patriciu, care – la randul sau – a incasat in contul personal suma totala de 11,7 miliarde de lei de la societatea nerezidenta Tudori Fondation. In cadrul conferintei de presa de ieri, Marin Sorin a declarat ca nu a fost instiintat oficial despre faptul ca este cercetat pentru spalare de bani, precizand ca miza anchetei desfasurate de ONPCSB “este PETROM-ul, care este o sursa de venituri ilicite pentru mii de oameni.Totul a plecat de la adversarii privatizarii PETROM. Implicit, scandalul are legatura si cu politicul, dar interesele economice sunt cele care primeaza. Aceasta informare a Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor este o dovada a faptului ca autoritatile statului au niste instrumente incompetente”.
Marin Sorin a mai aratat ca va face o plangere penala impotriva lui Ioan Melinescu, presedintele ONPCSB, care a semnat sesizarea catre PNA pe data de 7 mai a.c., in conditiile in care fusese revocat din functie cu doua zile mai inainte, conform Hotararii publicate in Monitorul Oficial.
Surse din cadrul ONPCSB ne-au informat ca prima sesizare catre procuratura a fost facuta in noiembrie 2003 (cum rezulta, de altfel, si din textul informarii), iar decizia efectuarii sesizarilor se ia de catre plenul Oficiului, din care fac parte mai multe autoritati ale statului, inclusiv reprezentantii serviciilor secrete.
De precizat faptul ca Marin Sorin nu este o persoana straina de afacerile din domeniul petrolier, domnia sa fiind – conform propriei declaratii – persoana care a negociat in numele Rompetrol contractul de privatizare si care a ramas doar membru in Consiliul de Administratie al Grupului Rompetrol, cu rol de observator pana la finalizarea contractului de vanzare-cumparare actiuni.
Fiindca-s baiat riguros si pentru ca am avut o sumedenie de cereri, postez aici (saru’ mana pe obraz, Paule!) scriptul emisiunii de aseara cu Florin Calinescu si inregistrarea ei (in doua variante: pe site la Monitoring Media si aici, pe bucati): https://www.ciutacu.ro/