Posts Tagged ‘ce face sri?’

Tentaculele Ungariei din CNSAS (II). Andrea Varga, budapestoloaga de serviciu din biroul lui Ladislau Csendes

Reţeaua de sub steag străin

Antoniu-Ladislau Csendes a lucrat discret, tenace şi eficient. Ceea ce nu înseamnă că nu s-au constatat efectele activităţii sale şi că nu i s-au reconstituit, de către observatorii avizaţi legal, pas cu pas, acţiunile pe care le-a desfăşurat sub steag străin.
Activitatea sa a fost posibilă, între altele, ca urmare a cointeresării unor salariaţi subalterni, pe care i-a promovat în funcţii de conducere bine retribuite, iar ei îl răsplătesc cu loialitatea lor. Din partida loialiştilor lui Csendes fac parte, conform surselor noastre, printre alţii:
– Laura Stancu, director al Arhivei Curente (cea aflată în lucru la sediul central al CNSAS). După ce a fost, anterior, numită şef serviciu arhivă, Csendes a transformat serviciul în direcţie şi, pe cale de consecinţă, promovată ca director.
– Ionel Ivaşcu, directorul Arhivelor CNSAS din Depozitul Popeşti-Leordeni. Şi acestuia, Csendes i-a transformat funcţia de şef serviciu în director. Împreună, cei doi conlucrează strâns, în afara cadrului instituţional oficial, pentru: identificarea cazurilor de colaborare cu Securitatea, a căror soluţionare se spune că s-ar face în alte moduri decât oficial. Comentariile nu sunt de prisos: şantaje, extorcări, racolări pentru alte servicii… De asemenea, tandemul Csendes-Ivaşcu este beneficiarul deturnărilor sistematice din bugetul alocat depozitelor de arhivă. Drept recunoştinţă pentru loialitatea sa infracţională, soţia lui Ivaşcu a fost transferată din Olteniţa şi numită, în absenţa vechimii necesare, director economic interimar al CNSAS, calitate în care coordonează bugetul, finanţele, administraţia, transporturile şi resursele umane. La rândul lor, soţii Ivaşcu s-au înconjurat de apropiaţi de încredere, consolidându-şi propriile poziţii, după exemplul oferit de Csendes. Modalităţile de angajare au scandalizat personalul neprivilegiat al CNSAS.
– Vasile Carabis, şef Serviciu Tehnic, promovat din şef de compartiment, cu perspective de a fi numit director general adjunct. A fost adus de Csendes, fiindu-i prieten “de familie”, urmare a meditării fiicei lui Ivaşcu de către soţii Csendes, atât în liceu, cât şi ulterior, ca studentă la Conservator. Rolul lui Carabis este acela de a face jocurile de interese ale lui Csendes în ceea ce priveşte lucrările de investiţii, “vaca de muls” a preşedintelui muzicolog.
– Boşneag Francisc, consilier superior însărcinat cu achiziţiile publice (de profesie inginer metalurg). În contextul verificărilor pentru angajarea ca funcţionar public, a declarat pe propria răspundere că nu a colaborat cu securitatea ca poliţie politică. Ulterior, s-a descoperit că are dosar de informator. Nu i s-a reţinut infracţiunea de fals în declaraţii şi continuă să fie menţinut funcţionar public, cu încălcarea flagrantă a legii. Motiv pentru care este total dependent faţă de Csendes.
Boşneag şi Carabis sunt oamenii-cheie pentru administrarea şi gestionarea frauduloasă de către Csendes a fondurilor de investiţii. Dintre manoperele dolosive ale trioului infracţional reţin atenţia:
– muşamalizarea facturării unor lucrări neefectuate la Depozitele de Arhivă Popeşti-Leordeni;
– trucarea licitaţiei pentru atribuirea unui contract în valoare de sute de milioane, având ca obiect realizarea unui acoperiş. Contractul a fost dedicat unei firme din Târgu-Jiu, imediat după ce Carabis s-a întors din concediu de pe meleagurile gorjene;
– achiziţionarea actualului sediu al CNSAS la un preţ supraevaluat, de 9,5 milioane de euro fără TVA. Clădirea este total improprie pentru nevoile de spaţiu ale CNSAS, deoarece arhiva curentă este depozitată, contrar legii arhivelor, în subsolul I, respectiv în garaj, printre ţevile de apă, încălzire şi canalizare, plus umiditatea, bacteriile şi mucegaiurile aferente. În schimb, la etajul VI este amenajat un Centru SPA (piscina, jacuzzi, terasă) şi alte facilităţi de relaxare a prea obositului şi mult stresatului muzicolog Antoniu-Ladislau Csendes. Un alt subsol, II, este inundat la fiecare ploaie care intră în torent pe rampa înclinată de acces, care apoi refulează, fiind nevoie de un sistem de pompe pentru a o scoate în stradă.
– Ancuţa Median, fostă şef de cabinet, promovată consilier juridic la Direcţia juridică, este supervizorul “secret”, un fel de agent de securitate, care elaborează zilnic un raport confidenţial pentru uzul exclusiv al preşedintelui Csendes.

Anchetă la CNSAS

Recent, a început, la CNSAS, un control al Curţii de Conturi. Un control cu peripeţii, deoarece toate documentele contabile din anul 2007 şi, parţial, din 2006, atât cele în format electronic, cât şi pe suport de hârtie, sunt de negăsit, iar în perioadele respective s-au sesizat neregularităţi permanente în activitatea de investiţii, care continuă şi în prezent. La controlul anterior, din 2006, lui Csendes, ca vicepreşedinte, precum şi altora, i s-a imputat o mare delapidare prin falsificarea documentelor de transport, cazare şi diurnal. Spre amuzamentul politiştilor şi procurorilor anchetatori, Csendes a prezentat facturi emise de un hotel de cinci stele din Sighetul Marmaţiei, unde există doar un modest motel! În ancheta penală, Csendes nu a recunoscut că ar fi beneficiat de sume necuvenite, motivând că nu a semnat personal de primirea lor. Dar a pus pe alţii să semneze, cu care a fost confruntat şi l-au contrazis. În avariţia sa nemăsurată, Csendes se preta şi la însuşirea bonurilor de benzină, iar o referentă, Barbu Ana, care a refuzat decontările false, a fost determinată să plece din CNSAS, după cum au constatat organele de anchetă.

Andrea Varga, budapestoloaga personală a lui Ladislau Csendes

Antoniu-Ladislau Csendes nu cunoaşte şi nici nu face nimic din ceea ce-i cere legea. Excelează, în schimb, prin comportamentul rudimentar, violent verbal, jignitor şi xenofob la adresa personalului, căruia i se adresează urlând şi cu apelative insultătoare de neconceput pentru un demnitar. Cum nu-i convine ceva, culoarele se umplu de urletele isterice: “Români împuţiţi! La muncă cu românii, …tu-le neamu’n…”. Nemulţumit că angajaţi din Direcţia economică au refuzat să-i elibereze sume de bani necuvenite, Csendes a ripostat: “Căcaţi, căcaţii dracului! …tu-vă neamu’n… de români!” Apoi a trântit uşa, scoţând-o cu toc cu tot din perete.
Activitatea cotidiană a Cabinetului preşedintelui Csendes este coordonată de un personaj feminin cel puţin misterios, Andreea Varga.
Directorul de cabinet, Andreea Varga, nu este angajată CNSAS şi nici nu primeşte vreo remuneraţie de la Bucureşti, pentru activitatea zilnică desfăşurată, care constă în primirea şi soluţionarea întregului volum de lucrări adresat preşedintelui. Ea dispune ce trebuie să vadă preşedintele, cu care vorbeşte exclusiv în limba maghiară, de faţă şi cu alţi angajaţi. Ea rezoluţionează şi îndrumă lucrările, păstrează şi aplică ştampila în absenţa secretarei, coordonează relaţiile externe, organizează expoziţiile şi conferinţele în străinătate, îndeplineşte acte de reprezentare externă a preşedintelui.
Atitudinea lui Csendes faţă de Varga este de maxim respect şi deferentă, ca şi cum aceasta i-ar fi superioară… Andrea Varga, care în timpul liber face pe istoricul, este cetăţean al Republicii Ungaria.

 

 

Curentul dezvaluie: Tentaculele Ungariei din CNSAS (I). Nu lipsesc personaje ca Plesu, Dinescu, Patapievici si o "budapestoloaga" – Andrea Varga

Scris de Mihail Marin

Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a avut de la bun început ocazia să încalce legea CNSAS în folosul unui grup de interese. Deşi iniţial “Legea Ticu” prevedea că este interzis ca membrii Colegiului să fi făcut parte dintr-un partid politic, oricare ar fi fost acesta, interdicţia a trebuit ridicată pentru câţiva foşti comunişti de marcă, actualmente oengişti şi vocalişti.
Primul caz: Andrei Pleşu. El s-a înscris în PCR de la 19 ani, iar după scandalul “Meditaţia Transcendentală” s-a rugat în două scrisori către Nicolae Ceauşescu să fie iertat pentru că informase organele Securităţii, prin persoana maiorului DSS Vasile Mălureanu.
Al doilea: Mircea Dinescu, activist UTC, absolvent al Academiei de Partid “Ştefan Gheorghiu”, care era urmărit de unitatea anti-KGB 0110.
Al treilea caz s-a dezvoltat până la a deveni penal: Horia Roman Patapievici, despre care se spune că este o creaţie de-a lui Virgil Măgureanu, a recunoscut după ce s-a transferat la Institutul Cultural Român (ICR) că a studiat dosarele şi a avut cunoştinţă de colaborarea mai multor personalităţi ale Grupului pentru Dialog Social cu Securitatea, printre care şi prietenul său Sorin Antohi, care turna dizidenţii din Iaşi. El nu le-a deconspirat tocmai pentru că făceau parte din acelaşi grup de interese cu el – GDS, încălcând grav atât morala şi deontologia, cât şi legea CNSAS, fapt pentru care în prezent este cercetat penal. Cei doi “filosofi” care preferă însă remuneraţiile bugetare grase s-au transferat amândoi la ICR, unul preşedinte, altul în Colegiul Director, angajându-se în acelaşi timp la moguli: unul la trustul lui Sorin Ovidiu Vîntu, în cazul Patapievici, al doilea la Dinu Patriciu, în ce-l priveşte pe Pleşu.
Şi aceasta chiar dacă Patriciu i-a cerut lui Pleşu să-şi dea demisia dacă se simte atât de ultragiat şi perplexat pentru că l-a categorisit pe prietenul său Patapievici drept un “piţigoi psihopat”.
De unde se vede că morala lui Pleşu, când vine vorba de bani, nu mai este atât de “îngerească”.
Dacă ultimii doi s-au refugiat în alte activităţi lucrative, Mircea Dinescu, “poetul portofel”, a rămas la CNSAS, de control, chiar dacă şi acum încalcă legea prin prezenţa sa în acelaşi timp la postul de televiziune al lui Vîntu. În faţă, pentru a încasa castanele şi a semna deconturile, a fost plasat Ladislau Csendes (foto dreapta). Persoana care învârte cheiţa din spatele lui Csendes este, după cum veţi vedea mai jos, tot în sfidarea legii româneşti, un cetăţean al Ungariei: o anumită Andrea Varga, budapestoloagă (foto stanga, cu Mircea Mihaies, politrucul ICR, si restul gastii).

Cvartetul “Arpego” cântă în struna Budapestei

Din iulie 2007, conferenţiarul universitar dr. în muzicologie Antoniu-Ladislau Csendes (născut la 25 aprilie 1964, absolvent al Conservatorului de Muzică “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Secţia Instrumente cu Coarde, cunoscut mai bine ca membru al Cvartetului “Arpego”, din care face parte şi soţia sa) este preşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. A. L. Csendes a fost desemnat ca membru al CNSAS chiar de la înfiinţare, ca reprezentant al UDMR. Sub preşedinţia istoricului Onişoru, muzicologul Csendesi a trecut neobservat, deoarece avea preocupări mult prea importante, pentru a ieşi în vreun fel în evidenţă.
Potrivit surselor noastre, “Centrala secretă” din spatele cortinei UDMR i-a stabilit lui Csendes misiuni din categoria spionajului de mare anvergură, între care:
– identificarea şi transmiterea în exterior, potrivit unei tematici de cercetare minuţioase, a întregului volum de date privind activitatea fostelor organe ale securităţii statului în problema maghiară;
– acţiunile serviciilor speciale ale Ungariei în România (ce s-a cunoscut şi cât?);
– surse de informare folosite de Securitate;
– persoane urmărite şi modul în care acestea au fost depistate;
– cauzele eşecurilor înregistrate;
– vulnerabilităţile identificate de Securitate în acţiunile spionajului ungar şi baza de sprijin a acestuia în România;
– factorii favorizatori ai neorevizionismului reflectaţi în evaluările Securităţii;
– foşti agenţi ai Securităţii care, pe baza elementelor din dosare, ar putea fi determinaţi să colaboreze cu servicii secrete străine;
– persoanele importante din România care au dosare în arhivele Securităţii preluate de CNSAS;
– erori de prelucrare a dosarelor predate CNSAS care permit conexiuni cu “dosare de securitate naţională” rămase la serviciile de informaţii.
(Va urma)
Integral in Curentul:

The Enemy from Within. How the KGB agents penetrated the CIA and FBI during the ’80s and Romania during the ’90s and 2000s portraiting as "americans"

Dintr-o carte in curs de aparitie:
“(…)Totuşi, în ciuda seriei neîntrerupte de conflicte publice sovieto-româneşti asupra coordonării politicii economice supra-naţionale în următorii cinci ani, comunitatea de informaţii a SUA (după cum rezultă din documentele declasificate) a continuat să respingă atitudinea Bucureştiului. O Evaluare a serviciului naţional de informaţii din 1962, de exemplu, a clasificat atitudinea liderului român Gheorghiu Dej ca fiind aparent la fel „curajoasă” ca cea a lui Gomulka şi Kadar, loiali Moscovei, afirmând că astfel de acţiuni „nu pot fi considerate o provocare la adresa autorităţii Moscovei şi probabil că sunt făcute chiar cu acordul lui Hruşciov şi al Partidului Sovietic” (110) (Political Developments In The USSR And The Communist World (NIE 11-5-62), 21 februarie 1962 (declasificat la 4 aprilie 1959), p. 20.) După cum a relatat reprezentantul diplomatic al SUA la Bucureşti, neîncrederea americanilor faţă de faptul că „românii se opuneau presiunilor sovietice” l-a determinat să îşi dedice „aproape două treimi” din timpul său convingerii „Departamentului că lucrurile se schimbau într-adevăr” şi „că nu era nimeni în spate care să manevreze păpuşile pe sfoară numai pentru efectul optic”. (111) (Biblioteca John F. Kennedy, William Crawford intervievat de William Moss, stenogramă, 12 martie 1972, p. 12.)

Pe lângă problemele referitoare la credibilitatea sursei, capacitatea analitică sau simpla justificare birocratică a evaluărilor precedente, această atitudine reflectă şi tendinţele profesionale normale. De fapt, serviciile de informaţii considerau voluntarii sau „breşele” ca provocări şi nu îi acceptau sau nu aveau încredere în ei aşa cum aveau în recrutările proprii la faţa locului, identificate, planificate şi cultivate atent. Cum România era deja considerată ca fiind incapabilă de un comportament cu adevărat independent, neîncrederea s-a accentuat mai ales când Bucureştiul a intrat în conflict deschis cu Moscova, insistând pentru contacte suplimentare cu SUA, pe lângă eforturile celorlalţi membrii ai Tratatului. Paradoxal, cu cât era mai deschisă şi flamboiantă dizidenţa românească, cu atât mai puţin se considera că reflectă diferenţele reale şi importante.

KGB a conceput curând „măsuri active” pentru a exploata această neîncredere, proiectând o imagine a României ca un cal troian sovietic, a cărui independenţă declarată masca chiar şi o mai mare loialitate decât cea a celorlalţi membri ai Tratatului. Seminţele acestei dezinformări fuseseră deja plantate la mijlocul anilor ’50, imediat după ce Bucureştiul şi-a trimis primii spioni în Marea Britanie şi SUA, şi s-a reflectat aproape fidel, aşa cum a ieşit la iveală periodic în următoarele trei decade, în raportul din februarie 1956 al Ambasadei SUA la Bucureşti:

Rolul României este acela de a deveni un „vitrină” al comunismului, în încercarea de a arăta oamenilor din Occident că comunismul poate funcţiona şi în acest fel să promoveze scopul final al comunismului internaţional. Pentru ca acesta să fie mai convingător pentru occidentali, se fac încercări continue de a împământeni mitul independenţei româneşti. Dizolvarea sovromurilor în 1954 şi 1955 a fost un pas în această direcţie. Ca un gest suprem, sovieticii îşi pot retrage trupele la momentul oportun. Probabil cea mai importantă parte a acestui plan de a face din România o „vitrină” a comunismului este ridicarea prestigiului românesc peste graniţe. (112) (NARA, grup de înregistrare 59, dosar decimal 766.00/2-1456, nr.233, Legaţia Americană, Bucureşti, pentru Departamentul de Stat, 14 februarie 1956; Verona (1992), p.149.

Verona a fost indusă în eroare total de această dezinformare, care a fost reintrodusă de defectorul sovietic Anatoli Golitsyn în 1961 şi 1981 şi mai târziu de Ion Mihai Pacepa în 1978 şi 1987. (Anatoli Golitsyn, New Lies for Old: The Communist Strategy of Deception and Disinformation, New York, Dodd, Mead&Co., 1984, p.183-194. Aceeaşi analiză este tema centrală în cartea lui Ion Mihai Pacepa, Red Horizons, Washington DC, Regenery Gateway, 1987.)

Co-etnicitatea analiştilor de informaţii care se ocupau de România şi de Europa de Est a contribuit probabil la această tendinţă. Experţii est-europeni erau deseori membri ai unor grupuri regionale etnice, urmărindu-şi în primul rând interesul (şi deoarece ştiau deja limba, agenţiile de informaţii erau interesate să îi recruteze). Faptul că România avea una din cele mai mici rate de emigrare în SUA, iar Polonia şi Ungaria una din cele mai mari, explică de ce comunitatea analitică reflecta aceste tendinţe demografice cu subiectivism. (113) (De exemplu, în timpul perioadei critice ale revoluţiilor din 1989 şi în primii câţiva ani de tranziţie post-comunistă, în opinia şefului Diviziei CIA pentru Uniunea Sovietică/Europa de Est (SE) cea mai influentă personalitate din comunitatea de informaţii în interpretarea acelor evenimente era şeful de operaţiuni Steve Weber, un ungur din prima generaţie de emigranţi. Milt Bearden şi James Risen, The Main Enemy: The Inside Story of the CIA’s Final Showdown with the CIA, New York, Random House, 2003. Analistul CIA responsabil de România era şi el tot ungur din prima generaţie de emigranţi.)

Aceasta era adevărat mai ales în cazul Ungariei unde dezideratele teritoriale privind Transilvania continuau să figureze printre scopurile celor mai influente organizaţii de emigranţi ungaro-americane şi au reiterat imaginea de „duşman” al României. (114) (În primii zece ani ai noului mileniu, cea mai influentă organizaţie de emigranţi unguri, Federaţia Ungaro-Americană, a continuat să solicite abrogarea Tratatului de la Trianon care recunoaşte Transilvania ca aparţinând României chiar pe prima pagină a site-ului său web. Asemănarea cu poziţia acestei organizaţii la conferinţa de fondare a Ligii revizioniste Ungare din 1929 a fost remarcabilă.) Dincolo de aceste consideraţii de circumstanţă, comunităţile de emigranţi erau considerate de sovietici şi de serviciile de informaţii aliate „vehicule importante pentru penetrarea Congresului şi a altor agenţii federale importante, cum ar fi Departamentul de Stat, Departamentul de Apărare, Biroul Federal de Investigaţii şi Agenţia Centrală de Informaţii”. (115) (Ladislav Bittman, The KGB and Soviet Disinformation: An Insider View, Washington, Pergamon-Brassey’s, 1985, p.28. Un agent special al FBI responsabil de serviciile de informaţii maghiare (AVO) din Cleveland în 1955, nota că „AVO era o organizaţie de informaţii foarte activă şi eficientă” în SUA, probabil „a doua după serviciile de informaţii sovietice”. Edward Gazur, Alexander Orlov: The FBI’s KGB General, p. 225.) Odată aflaţi în interior, agenţii puteau să culeagă informaţii, analize asimetrice şi interpretări ale concluziilor, multe operaţiuni ale J. Peters în perioada interbelică realizându-se în acest fel. (…)”

Milt Bearden and James Risen. The Main Enemy: The Inside Story of the CIA’s Final Showdown with the KGB. New York: Random House, 2003. 563 pages, note on sources, index. (https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/index.html)
This is a splendid book by any measure. Former senior CIA case officer Milt Bearden and New York Times journalist James Risen tell how the KGB penetrated the CIA and FBI during the 1980s. They emphasize three cases: Edward Howard, Aldrich Ames, and Robert Hanssen. The reader will learn what these American intelligence officers did while they served the main enemy, what they got for it, how they were caught, and how each case progressed within the CIA’s Directorate of Operations and the FBI’s National Security Division.
From interviews with former KGB officers involved in the cases, the authors tell how the KGB identified, with the help of their American agents, more than 20 Soviets recruited by the CIA and FBI during the 1970s and 1980s. Then comes the sad story of their capture, conviction, and punishment. Of particular interest are the cases of Dmitri Polyakov and Adolf Tolkachev. [6] Both took great personal risks to contact and serve the CIA, only to be betrayed by Howard, Ames, and Hanssen.
The extraordinary level of detail provided is possible in part because Bearden was a participant. He often uses true names as he discusses the way the penetrations were discovered and handled. In addition, the authors were able to interview the KGB counterintelligence officer, Rem Krassilnikov, who supervised the arrests of the CIA agents in Russia. While separate books have been written about these American traitors, [7] The Main Enemy is the only one in which the actions of so many of the players from both sides are described and their interactions clarified.
For part of the time during the long search for moles in the CIA and FBI, Milt Bearden was assigned to the Afghanistan problem. Two chapters of the book describe his role as chief of station in Pakistan, as the Soviet occupation of Afghanistan came to an end. We learn here how and why approval for the introduction of the Stinger missiles was obtained. The story adds to and agrees with George Crile’s assessment in Charlie Wilson’s War. [8]
In the end, after analyzing all the evidence, The Main Enemy reaches an unsettling conclusion: There is very likely at least one more Russian mole in the FBI or CIA that has yet to be caught.

PS: Sau in AP a R via GDS…

Partidul Civic Maghiar a fost contestat la Tribunal de un ziarist

Un ziarist de la cotidianul “Ziarul” a contestat in instanta, in termenul legal, inscrierea formatiunii auto-intitulate Partidul Civic Maghiar – MAGYAR POLGARI PART. Cred ca toti colegii din presa care se mai refera la aceasta organizatie derivata din Uniunea Civica Maghiara ar trebui sa specifice ca este un potential Partid. Redau mai jos contestatia:

Catre
TRIBUNALUL BUCURESTI
CURTEA DE APEL BUCURESTI

Onorata Instanta,

Subsemnatul,
depun prezenta

CONTESTATIE

impotriva inregistrarii ilegale/neconstitutionale a formatiunii autointitulate Partidul Civic Maghiar, cererea judecata de Tribunalul Bucuresti la 29 ianuarie 2008.
Contestatia mea este intemeiata pe dispozitiile art 2, 3 si 4 ale Legii partidelor politice nr.14/2003 si ale Constitutiei, potrivit carora nu pot fi inregistrate formatiunile care au ca scop declarat programatic [statutar] autonomia teritoriala pe criterii etnice, caracterul statului unitar si indivizibil, integritatea teritoriala a Romaniei – art.1-14, art.30 alin.7, art.40 alin.2 din Constitutia din 1991, revizuita.
Mai mult, potrivit art.152 din Constitutie, dispozitiile constitutionale privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al Statului Roman nici nu pot fi supuse revizuirii.
In conditiile in care dispozitiile legii partidelor politice, pe cale de interpretare si [defectuoasa] aplicare, lasa loc inregistrarii unui asemenea partid, declarat pentru autonomie teritoriala si formarea de enclave segregationiste pe teritoriul unui stat de drept din Uniunea EUropeana – apreciez ca prevederile Legii partidelor politice sunt neconstitutionale din perspectiva articolelor mentionate.
Aceste prevederi din legea romana a partidelor politice, daca permit aparitia de forme separatiste pe criterii entice, discriminatorii, contravin si dispozitiilor Conventiei Europene a Drepturilor Omului cat si Tratatului de Aderare – astfel ca problema nu este de ordin intern, a Romaniei, este o problema europeana, care nu poate fi trecuta cu vederea din cazua consecintelor pe care le poate atrage.
In acest caz trebuie sa se pronunte si Curtea Constitutionala pe care va rog sa o sesizati, potrivit legii sale de organizare, pentru a judeca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor legii speciale sau a partidului politic a carui inregistrare s-a cerut.
Va rog sa admiteti interventia mea si contestatia anuland acele dispozitii care contravin ordinii de drept romanesti si europene, a caror conservare este de interes public si al fiecarui cetatean.
Dupa ce voi lua cunostinta de hotararea Tribunalului, pe care va rog sa mi-o comuncati la adresa indicate – imi rezerv dreptul de a completa aceasta contestatie. Mentionez ca am luat cunostinta din presa despre admiterea de catre Tribunal la 29 ianuarie a cererii de inregistrare.

Semnatura

DOMNULUI PRESEDINTE AL TRIBUNALULUI BUCURESTI
DOMNULUI PRESEDINTE AL CURTII DE APEL BUCURESTI

Si o opinie pertinenta a lui Razvan Voncu: “Nepasare sau complicitate?” https://www.azi.ro/arhive/2008/02/06/even.htm#glosa
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova