Detalii la Ziarul Lumina
Posts Tagged ‘dumitru manolache’
“Sâmbăta mută” – o nouă carte de Dumitru Manolache
July 5th, 2016 VR No Comments »
Detalii la Ziarul Lumina
„Trăiți frumos și-n bucurie!” – Învăţăturile Părintelui Justinian Chira către români. Înaltpreasfințitul Justinian a împlinit 95 de ani! La Mulţi Ani! CARTE PDF / INTERVIU
May 28th, 2016 VR No Comments »
Înaltpreasfințitul Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, născut la 28 mai 1921, monah din 1942 și episcop din 1973, bucură de decenii întregi văzduhul Ortodoxiei cu limpezimea și tăria chipului său de Părinte, care își iubește copiii și, pentru aceasta, îi învață adevărul.
Unele dintre cuvintele însuflețite de Duhul Sfânt cu care Înaltpreasfinția Sa a mângâiat și a vindecat inimile atâtor oameni au văzut lumina tiparului în cărți precum: „Viața Maicii Domnului”, „Darurile Bisericii”, „Apel la conștiință”, „Drepturile copilului”, „Harul și Adevărul”, „Gând și suflet românesc”.
Iubind omul, pentru demnitatea și frumusețea date de chipul lui Dumnezeu în el, Înaltpreasfințitul Justinian iubește monahismul într-un chip deosebit. Cuvintele pe care le adresează monahilor cântă frumusețea și demnitatea vieții la care sunt chemați și reprezintă o laudă către Preasfânta Treime. Cuvintele sale către obștea Putnei alcătuiesc al doilea volum din colecția „Crinii țarinii”, intitulat „Trăiți frumos și-n bucurie”, publicat în 2014.
Iubirea de țară
E tare frumoasă țara noastră! Eu sunt încântat, foarte încântat, atunci când îmi văd țara. Pe timpul ocupației, pe timpul regimului comunist, nu mă bucuram de țară. România mi se părea o țară străină. Dumneavoastră sunteți mai tineri și poate nu înțelegeți – din ’40 până-n ’44 a fost ocupația ungurească, deci țara mi se părea un spațiu străin. Din ’44 a venit regimul comunist, până în 1989. Țara mi se părea tot un spațiu străin. În ziua de Anul Nou din 1990 am fost chemat la o ședință a Sfântului Sinod. Când am ieșit pe poarta Episcopiei am avut deodată sentimentul că sunt în țara mea, după atâția ani de zile. Și am privit-o… Eram fericit, parcă aveam sentimentul că am în față chipul mamei mele. Am avut sentimentul că am în față țara mea, orașul meu. Și de atunci până acum așa simt.
Călăuzele
Eu din tinerețe m-am axat pe două cuvinte din Scriptură. Nu m-am trudit să stau ani de zile în bancă la nu știu care facultate, dar am găsit mai mult decât dacă aș fi stat în fața unui profesor. Mi-am ales aceste două cuvinte. Primul, de la Matei. Foarte frumos! Zice Mântuitorul: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Mat. 11, 29). Fiul lui Dumnezeu ne dă soluția, fiți atenți! Aceasta a fost învățătura după care m-am condus toată viața. N-am ajuns-o nici acum; nu-s blând, nu-s nici smerit, dar lupt și doresc, însetez să împlinesc cuvântul acesta al lui Hristos.
Iar de la Luca am reținut încă un cuvânt, tot foarte frumos, atunci când spune Mântuitorul: „Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luc. 17, 10). Poate atunci cineva să se mândrească, să îl cucerească duhul mândriei? Nu facem altceva decât ceea ce suntem datori să facem, nu facem nimic în plus. Dimpotrivă, de multe ori nu facem cât am fi datori să facem. Eu m-am condus după aceste două cuvinte. Când eram ca voi, mai tânăr, aveam scris pe pereții chiliei: „Învățați-vă la Mine, că sunt blând și smerit cu inima…” Nici acum, la 88 de ani, nu mă pot lăuda că împlinesc în totalitate această poruncă. Dar mă străduiesc.
Sfânta Scriptură
Este foarte important, fraților, să ne dăm seama că în Scriptură găsim răspuns la orice întrebare. Eu, când am o problemă, de orice natură, și nu știu ce atitudine să iau, întotdeauna caut răspuns în Sfânta Evanghelie, în cuvintele Mântuitorului. Cum vede Hristos, cum ar rezolva El problema aceasta? În Sfânta Scriptură sunt multe lucruri delicate, depinde cum le interpretezi. Aici sunt foarte necesare scrierile Sfinților Părinți, pentru a ne ajuta să înțelegem Scriptura.
Rugăciune și viață
Pentru mine, viața duhovnicească este viața normală. Rugăciunea este un act firesc. Omul, în sensul curat al cuvântului, este o ființă care se roagă, care dialoghează cu Tatăl Ceresc. Rugăciunea nu trebuie să fie ceva mecanic. Ea nu se face obligatoriu numai după Ceaslov și Psaltire. Rugăciunea trebuie să fie în primul rând vie, să fie imprimată în gând și în suflet și în inimă. Aceasta este rugăciunea adevărată. Dacă le faci repede, după texte, numai ca să fie zise, înseamnă că nu ai făcut mai nimic. Textele le poți spune artificial, cu mintea foarte împrăștiată. Sfinții Părinți au avut, în primul rând, această legătură directă cu Dumnezeu, au avut dialogul lor interior cu Dumnezeu.
Viaţa veşnică
Eu tot timpul mă străduiesc să nu mă abat de la cuvântul lui Dumnezeu. Mă străduiesc să nu am în gândirea și în credința mea nimic care să nu fie autentic evanghelic, care să nu coincidă cu învățătura lui Hristos, cu gândirea lui Dumnezeu. Asta pot spune la vârsta de 92 de ani. Și, de aceea, în fața infinitului stau liniștit. Pentru mine, moartea e un fapt foarte mărunt. Eu știu că eternitatea depășește moartea. Mulți dintre Sfinții Părinți îi îndeamnă mereu pe călugări să se gândească la moarte. Eu spun altceva: să se gândească la viață, nu la moarte. Moartea este un popas, după care urmează viața veșnică. Moartea ne ia pe sus, e un moment. La viață, la eternitate, la asta trebuie să ne gândim. Și atunci nu vom păcătui, fiindcă știm că avem de înfruntat veșnicia.
Volumul poate fi descărcat integral (PDF) de AICI.
Material publicat în numărul din acest an al revistei „Cuvinte către tineri”, editată de Mănăstirea Putna
Evanghelia Zilei de la Ziarul Lumina: Adevărul vă va face liberi
Video: Trinitas TV / Foto: BOR
In 2011, cu ocazia implinirii a 90 de ani, IPS Justinian Chira spunea:
“In ziua de 28 mai, de ziua mea de nastere, ziua de nastere a multora dintre voi, avem datoria sa ne amintim de mama si de tata. Am avut un tata fiecare, din samanta lui am venit pe lume, care ne-a iubit foarte mult, ne-a crescut pe bratele lui, din sudoarea fruntii lui, dar mai ales am avut o mama. E deosesbit de important sa avem o mama care te iubeste si cand nu mai existi. Totdeauna cand am vorbit cu soldatii care au fost pe front si imi povesteau de ranitii care erau in ceasul mortii ca o strigau pe mama: Mama, mama, unde esti? Pe mama o striga omul cand moare. Imi aduc aminte de mitropolitul Antonie de la Sibiu, a avut langa el o maicuta si imi povestea ca in ceasurile lui cele mai grele de suferinta o striga pe mama, cu numele ei a murit pe buze. De aceea de ziua mea de nastere imi aduc aminte de mama mea, Maria, care a purtat numele Maicii Domnului si care a fost o sfanta.”
Mai multe detalii despre biografia sa aici si fotografii aici. Biblioteca Judeteana Baia Mare “Petre Dulfu” ne ofera o impresionanta lucrare biobliografica despre IPS Justinian, de peste 300 de pagini, in format PDF. De asemenea, la 40 de ani de arhierie, Gazeta de Maramures i-a dedicat un supliment special, disponibil in format PDF.
Întru mulţi ani, Părinte!
Fotografie din Arhiva Părintelui şi a Ziarului Lumina cu Părintele Dumitru Staniloae la Rohia alături de Stareţul Justinian Chira, în 1958. Şi un interviu de Dumitru Manolache:
“În fiecare inimă este lăcaşul lui Dumnezeu”
L-am vizitat în această iarnă la reşedinţa din Baia Mare pe Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Justinian Chira, Episcopul ortodox român al Maramureşului şi Sătmarului, cu care am purtat o lungă discuţie despre copilărie, viaţă, moarte, înviere, amintiri, oameni şi locuri. De la înălţimea veacului pe care l-a străbătut, Înalt Preasfinţia Sa mărturiseşte simplu şi luminos o continuă şi totală slujire lui Dumnezeu şi semenilor. Fiecare clipă, fiecare cuvânt împărtăşit nouă pot fi tot atâtea file de Pateric pe care, la rându-ne, cu bucurie, le-am consemnat pentru a vi le oferi.
Înalt Preasfinţia Voastră, ce este copilăria? Are vreo semnificaţie faptul că v-aţi născut în Duminica Mare?
Copilăria este epoca cea mai sfântă pe care a avut-o Adam înainte de a cădea în păcat. Atunci a trăit adevărat copilul care a generat toată suflarea omenească.
În sat la mine, Duminica Tuturor Sfinţilor, de după Pogorârea Duhului Sfânt, este numită Duminica Mare. Mama mereu îmi spunea că m-a născut într-o zi cu multă lumină, când intrau preoţii în Sfânta Liturghie. În sunetul clopotelor m-a născut mama, în anul 1921. În sat trăia o moaşă bătrână. Ea a asistat la naşterea mea. M-o luat moaşa de un picioruş, aşa, şi m-o dus în faţa mamei şi i-o spus: „Nepoată, că moaşa îi zice la lehuză nepoată, ai născut un fecior. Ăsta a fi a ajunge om mare!“ Şi cuvântul acesta s-o răspândit în tot satul. Şi când eram mai mare, se uita lumea la mine parcă cu alţi ochi, deşi eu nu eram cu nimic diferit de ceilalţi copii.
La mănăstire, ca omul care pleacă la lucru
Când aţi simţit că trebuie să-L slujiţi pe Dumnezeu ca monah?
Permanent. De multe ori începeam să plâng de dor. Mi-era foarte dor de o ţară. Şi eu ştiam că sunt născut pentru această ţară. Dar nu ştiam unde şi ce e. Asta era în mintea mea când eram copil.
La 16 ani, am vrut să plec la mănăstire. Dar mama şi tata m-au rugat să nu-i las singuri. Şi n-am putut rezista la porunca lor.
Când a murit tata meu Ilie, eram singur cu el. Era bolnav. Slăbit. M-a rugat să-l punem jos, în faţa casei. Bătrânii din satele noastre, în ceasul morţii, sunt culcaţi în faţa casei pe pământ.
Era noiembrie. Mama era plecată la surori. Şi tata m-a chemat şi m-am aşezat în genunchi, acolo unde era el culcat. Mi-o spus sever: „Să ai grijă de mă-ta!“. Şi m-o tras la pieptul lui. Şi cu amândouă mâinile, tata Ilie, de 66 de ani – care nu ştia carte, ca şi mama – m-a binecuvântat pe cap, ca un episcop. Şi după aceasta, mi-a poruncit: „Citeşte-mi Paraclisul!“ Am rămas mirat de unde ştia tata de Paraclis. Pentru că la noi în sat nu se citea la biserică niciodată Paraclisul. Şi am luat o carte veche, cu literă chirilică, o aveam în casă, şi cu cartea pe faţa tatălui meu am început să citesc „Paraclisul Maicii Domnului“. Am citit o pagină, două şi am simţit că tata o adormit. N-am ştiut, domnule, nici un moment când a murit. Tata nu a murit. Tata a adormit.
La vârsta de 20 de ani, am decis să plec la mănăstire. Aşa cum pleacă omul la lucru dimineaţa. Aşa am plecat eu. Am ieşit din casă în zori. Şi mama m-a întrebat: „Unde mergi, dragul meu?“, că era bolnavă pe pat. Cu trei zile înainte îi spusesem că peste trei zile merg la mănăstire. Şi mama s-a bolnăvit de supărare. „Merg numa până afară“, i-am răspuns. N-am îndrăznit să-i spun că plec definitiv, pentru că credeam că dacă spun aceasta moare.
Am ieşit din casă, m-am oprit la marginea satului, m-am uitat înapoi, am văzut că răsare soarele, mi-am făcut cruce şi am zis: „Amin! Niciodată înapoi nu mă întorc“.
Şi aţi ajuns la Rohia…
Eu nu cunoşteam Rohia. Dar am plecat totuşi spre… Mănăstirea Rohia! Când am ajuns, pe înserat, mi-a făcut o impresie sinistră.
Am intrat şi am spus: „Am vinit că vreau să intru la părintele stareţ“. Şi am intrat la părintele stareţ Nifon Matei. Stătea pe scaun. „Eu sunt Ion, de care duminică v-o vorbit preotul din sat că vreau să vin la mănăstire.“ „Ştiu, ştiu“, zice. „Am vinit că vreau să rămân la mănăstire“, spun eu. Şi stareţul mi-o zis, aşa, foarte blând: „Păi să videm dacă te-om pute primi! De ţi-a plăcea…“. „Dar eu am vinit să stau la mănăstire!“, zic. „Bine, bine, am înţeles. Lasă, stai un pic pe aici şi să vedem dacă îţi place“, spune dânsul. Şi atunci eu am repetat a treia oară, plângând: „Dar eu am vinit să stau la mănăstire!“ Şi atuncea stareţul s-o ridicat, m-o strâns la piept zicând: „Bine draguâ meu! Eu ţi-am spus ca să stai puţin, ca să videm dacă rămâi. Dacă tu ţii, te primesc. Când începi?“ „Acum!“, i-am răspuns hotărât. Asta a fost intrarea mea în mănăstire.
După ce am ieşit de la stareţ, am auzit deodată toaca. Acesta a fost momentul în care s-o deschis cerul, s-o făcut lumină. Şi această lumină nu s-a stins în sufletul meu până astăzi.
Şi totuşi aţi rămas singur în mănăstire în 1959…
În 1944, a murit stareţul. Şi atuncea, din lipsă de altceva, am rămas eu stareţ. Odată cu Decretul din 1959, am fost de mai multe ori ameninţat de Securitate, ca să plec de la Rohia. Dar eu eram decis, că orice s-ar întâmpla să rămân. Pe 30 octombrie 1959, au plecat ultimii fraţi. Eram 16. Am săvârşit Sfânta Liturghie împreună, apoi am ţinut Vecernia, cu rugăciuni pentru toţi. După cină, ne-am despărţit, spunându-le: „Plecaţi, dar cu sufletul să rămâneţi aici!“.
Pe la ora 11:00 noaptea, au plecat toţi. Unii pe drumul spre sat, alţii spre Lăpuş, alţii spre Boiereni. Şi eu am rămas singur în faţa bisericii, în întuneric. Atunci mi-a rămas absolut pustiu sufletul.
La o săptămână, a venit primul secretar de la Lăpuş, tovarăşu’ Rusu. Un miner fără nici o pregătire, foarte rău. Mi-a propus să plec şi eu. Să fac cerere că de bună voie plec din mănăstire!
I-am spus: „Eu nu plec!“ „Dacă nu pleci, avem noi alte mijloace cu care să te facem să pleci!“, mi-a răspuns. Şi atunci, l-am întrebat: „Tovarăşu’ prim secretar, dumneata eşti membru de partid?“ „Cum mă întrebi aşa ceva? Păi, eu sunt primu’ secretar al raionului.“
„Tovarăşu’, repet: eşti membru de partid?“ „Sigur că sunt! Şi ce-i cu asta?“ „Dumneata, domnu’ Rusu, faci ce vrei sau faci ce-ţi porunceşte partidu’?“ „Ce-mi porunceşte partidu’ fac!“ „Dumneata ştii cine îmi porunceşte mie? Episcopia! Biserica! Dacă Biserica îmi dă poruncă să viu la dumneata la raion să-ţi păzesc porcii, o fac! Dar să am poruncă de la Biserică. Nu de la dumneata!“, i-am spus hotărât. După acest cuvânt, a lăsat capul în pământ, s-a întors şi o plecat şi niciodată nu o mai venit!
Moartea este o sărbătoare. La fel şi viaţa
Ce reprezintă Maramureşul pentru Înalt Preasfinţia Voastră?
Este spaţiul sacru în care m-am născut. O ţară necolonizată niciodată. Noi suntem urmaşii dacilor liberi.
Spuneaţi cândva că „moartea este o sărbătoare“. De ce? Dacă moartea este o sărbătoare, atunci ce este viaţa?
Moartea e o sărbătoare, pentru că moartea nu este moarte. Viaţa tot sărbătoare este. După învăţătura lui Hristos, moartea nu este decât o trecere în altă lume. Este continuare a vieţii. Un început al marii sărbători care se termină pe pământ şi se continuă după despărţirea sufletului de trup şi trecerea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu.
E un moment solemn moartea! Miliarde de oameni au trecut prin această poartă. Putem noi s-o ignorăm, s-o dispreţuim? Se vorbeşte acuma aşa mult despre sfârşitul lumii! Este absolut o înşelare de la diavol acest lucru. Sfârşitul nu-l decidem noi. Aceste lucruri le ştie numai Tatăl. Şi numai când decide Tatăl, atunci va fi sfârşitul lumii.
Mi-am amintit de o poveste tulburătoare despre moarte şi înviere. Aceea a lui Alexandru…
Este unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea. Eram stareţ la Rohia. Alexandru era student. Venea la Rohia destul de des. Tot timpul stătea pe scări în faţa bisericii. Terminase anul II la Politehnică. Stătea şi privea spre biserică, în lumea lui. Era foarte, foarte trist. Era bolnav. Inima nu-i lucra în ritm cu organismul. Nu putea face faţă, pe ce creşte omul. Şi el ştia, că doctorii i-o spus că nu-i salvare. Şi după o lună o plecat la Lăpuş. La sfârşitul lui februarie, am primit o veste. A vinit un delegat de la Alexandru şi mi-o comunicat : „Alexandru vă roagă să veniţi să-l vizitaţi“.
Timpul era foarte urât. A doua zi dimineaţă, prin întuneric, am plecat, peste pădure, la Lăpuş. Când am ajuns, se făcea ziuă. Gospodarii ieşeau cu treburile. „Vii la Alexandru?“, m-o întrebat cineva. „Da, vin.“ „Dar ştii ce s-a întâmplat cu el?“ „Nu ştiu, nu am auzit.“ „Alexandru – îmi spune omul – a murit. Şi după ce a murit, a înviat! Şi a spus la familie să vă cheme la el. Daâ înainte de a muri, s-a răzvrătit extraordinar împotriva lui Dumnezeu. Şi hulea împotriva Lui: «De ce-mi iei viaţa? Vreau să trăiesc! De ce-mi iei viaţa?». În acele momente a murit strigând.“ Am ajuns în curte, iar mama şi sora lui mi-au repetat aceleaşi cuvinte.
Am intrat în casă. El stătea în pat, cu picioruşele pe un scaun mic. „Ai vinit părinte stareţ?“, m-o întrebat râzând. „Am vinit.“ „Da ştii ce mi s-o întâmplat?“ „Am auzit, mi-o spus mamă-ta.“ Şi-ncepe să-mi povestească: „Am căzut într-o stare de deznădejde şi duşmănie împotriva lui Dumnezeu. Că de ce-mi ia viaţa. Eram aici pe pat. Şi au vinit – el n-avea educaţie creştină ca să ştie să spună cine o vinit – în momentele acelea doi şi m-au luat de aici şi m-au dus până la marginea orizontului. Şi, de acolo, înapoia mea, am văzut lumea. Şi încolo, în faţa mea, am văzut cealaltă lume. Dar când cei doi au vrut să mă treacă dincolo de orizont, adică în cealaltă lume, am auzit o voce spunând: «Nu îl putem primi la noi. Pentru că s-a lepădat de noi. Dar nu-l putem arunca nici în iad, pentru că e curat! Dar duceţi-l înapoi să se spovedească şi să se împărtăşească, şi apoi l-om primi la noi».
Aşa m-am pomenit din nou în trup. Şi am trimis după dumneata. Dar am rămas cu imaginea lumii ceia. Şi sunt aşa de fericit că ştiu unde plec acuma. Şi am rămas aşa de fericit… Că m-ai văzut şi vara trecută cât eram de trist şi iată mă vezi acuma că zâmbesc şi că sunt vesel. Pentru că acuma ştiu că plecarea mea e la viaţă. Nu la dispariţie. Dar am o rugăminte, părinte stareţ: Dumneata, la toate predicile, să le spui la oamenii credincioşi, mai ales la tineri, să nu fie cu îndoială. Să creadă în Dumnezeu, să creadă în suflet şi în viaţa veşnică. Asta să le spui mereu la oameni. Asta e ultima mea dorinţă. Şi să vii să-mi faci înmormântarea dumneata“.
„Alexandru, zic, aşa cum zici în faţa unui muribund, o să te faci bine. Nu vorbi de înmormântare“…
S-a spovedit, s-a împărtăşit şi eu am plecat la mănăstire. Peste câteva zile, mi s-a trimis veste să merg la înmormântare, că Alexandru a murit. Şi când l-am spovedit, era o lapoviţă şi o ninsoare! Dar la înmormântare, domnule, era altă lume. Era începutul lui martie şi un timp tare frumos. Niciodată în Lăpuş, spunea lumea, nu fusese un cer aşa de albastru, de o frumuseţe extraordinară. Iar la înmormântare erau sute de oameni.
Şi am făcut înmormântarea. Dar regret până acum şi voi regreta toată viaţa că n-am fost în stare să fac slujba cum o făceam noi şi că n-am avut tăria ca să vorbesc cum trebuie vorbit. M-a copleşit total acel moment. Mi-a închis gura!…
Despre Dumnezeu şi Înviere
Cum Îl vedeţi Înalt Preasfinţia Voastră pe Dumnezeu? Unde trebuie El căutat?
Niciodată, noi nu putem să spunem că L-am văzut pe Dumnezeu. Dumnezeu este nevăzut. Să n-avem îndrăzneala ca să Îl vedem pe El în afară. Să privim înăuntru. Pentru că în fiecare inimă este lăcaşul lui Dumnezeu.
Vorbiţi-ne despre Învierea Domnului…
Pentru mine, la 92 de ani, care am trăit din copilărie cu gândul la Dumnezeu, la cetatea de sus a Ierusalimului, sunt aşa de clare problemele… Prin întruparea lui Hristos, am devenit şi noi din neamul lui Dumnezeu! Învierea este argumentul suprem al întregii revelaţii. Prin învierea lui Hristos s-a fundamentat, la modul absolut, împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Fără învierea Lui, pământul ar fi rămas în stăpânirea Satanei. Hristos, din mormânt, S-a coborât în infern şi, prin dumnezeirea Sa, a transformat infernul în paradis! Când L-au văzut pe Hristos coborând, în frumoasa Lui făptură de împărat, Adam, cu tot neamul care a murit, a urcat cu El.
La Înviere, când au mers femeile mironosiţe ca să-I facă ultima pregătire, nici nu le-a trecut prin gând că Hristos a Înviat. Un înger îmbrăcat în alb sau doi s-au arătat. Poate că o fi fost plin acolo de îngeri, oastea cerească toată şi nevăzută, căci Hristos nu a fost singur niciodată. Femeile au plecat îngrozite. Magdalena, care era foarte datoare că fusese salvată de Hristos de şapte demoni, când s-a întors de la mormânt, a văzut un bărbat. O persoană. Şi i-a strigat: „Domnule, spune unde aţi pus pe Iisus, să mă duc să-L iau“. Şi Mântuitorul se întoarce şi zice: „Marie“. Şi în momentul acela, Maria Magdalena a recunoscut vocea Lui. Şi s-a repezit Să-L îmbrăţişeze. Şi Mântuitorul a oprit-o. Şi noi spunem greşeli, că a respins-o din dispreţ. Nu! Nu a respins-o din dispreţ. Evanghelistul Ioan spune clar: „Nu te atinge de Mine“. Argumentul! Îl cunoşti? Dacă nu, ţi-l spun: „Nu te atinge de Mine, PENTRU CĂ!“
Acest „Pentru că“ este teribil. „Pentru că încă nu M-am urcat la Tatăl Meu!“… Hristos trebuia să aibă primul contact cu Tatăl Său din ceruri. Şi apoi să primească îmbrăţişările apostolilor, spre seară. Şi continuă: „Mă urc la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru“. Ce teribil e acest cuvânt al Evanghelistului Ioan!
Bucurii, tristeţi, frică, îngeri şi viitor
Ce vă bucură cel mai mult?
Toată creatura pe care a făcut-o Dumnezeu.
Şi ce vă întristează?
Mă doare că Îl supărăm pe Dumnezeu. Că îi tăgăduim existenţa. Din inconştienţă. Nici demonii nu fac această fărădelege pe care o face omul!
Vă este frică de ceva?
Numai de Dumnezeu şi de mine. De mine mi-e frică să nu greşesc la Dumnezeu şi la oameni. Şi mai ales îs foarte mâhnit că de multe ori am greşit în faţa oamenilor. A fraţilor mei. Mă simt înconjurat de oameni, ca de îngerii lui Dumnezeu.
Există oameni îngeri?
Toţi suntem îngeri.
V-aţi întâlnit cu îngeri?
Şi vreţi să vă răspund? Sunt taine pe care un sihastru nu le divulgă! Fiecare om care are un dram de sfinţenie în el nu-L divulgă pe Dumnezeu!…
Spuneţi-ne ceva despre rugăciune…
Rugăciunea nu are nume. Rugăciunea este întâlnirea reală cu Dumnezeu. Dacă te rogi şi nu ai conştiinţă că vorbeşti cu Dumnezeu, că te aude Dumnezeu, că te ascultă Dumnezeu, rugăciunea e falsă.
Mai există sihaştri în Maramureş?
Nu pot să răspund „da“ sau „ba“. Pentru că aş greşi. Dar nici nu pot să spun „Da, există!“, pentru că aş greşi şi mai rău. Aş cădea în păcatul mândriei!
Ce ne aşteaptă în viitor?
Ceea ce ne-a pregătit Dumnezeu. Nu se petrece nimic la întâmplare. Absolut tot ce se întâmplă în lume e hotărârea lui Dumnezeu.
Ce ar trebui să facă pentru popor cei care ne conduc?
Să-şi facă fiecare datoria acolo unde se găseşte! Când îşi va face datoria, de la femeia de serviciu până la şeful statului, ţara va fi cu adevărat raiul pe pământ. Întâi sunt vinovat eu că lucrurile nu merg bine! Toţi suntem vinovaţi.
Mi-a spus un străin: „La dumneavoastră în ţară nu se lucrează! Dumneavoastră aţi putea trăi numai din fructe de pădure, din plantele medicinale. Dar nu ştiţi să vă valorificaţi potenţialul“. Mi-a fost ruşine când mi-a spus aşa ceva.
Aveţi un mesaj pentru noi, de la înălţimea veacului pe care l-aţi străbătut?
Cum se spune? „Verba volant scripta manent.“ Toată viaţa mea am adresat mesaje. Din copilărie vorbeam la oameni depre Dumnezeu.
Eu am fost într-o permanentă, cu profundă smerenie, împlinire a datoriei. N-am neglijat însă nici „scripta“. Uită-te dumneata aici.
Este al 178-lea caiet în care scriu în fiecare zi, din anii ’40 încoace, mesaje pentru semeni. Fiecare caiet are cel puţin 300 de pagini. Cândva vor fi toate cunoscute. Iar de publicat am publicat 28 de titluri! Dacă acceptaţi vă ofer şi dumneavoastră! Vă mulţumesc foarte mult. Pentru mine este o foarte mare bucurie că m-aţi vizitat.
Înalt Preasfinţia Voastră, noi Vă mulţumim!
Ziarul Lumina / 19 Februarie 2013
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Iustinian, cu ocazia aniversării zilei de naştere:
Înaltpreasfinţiei Sale,
Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop IUSTINIAN,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului
Înaltpreasfinţia Voastră,
Cu prilejul aniversării zilei de naştere a Înaltpreasfinţiei Voastre, Vă adresăm alese urări de sănătate dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu.
În lumina curată a popasului aniversar, prilejuit de împlinirea a 95 de ani de frumoasă şi rodnică vieţuire a Înaltpreasfinţiei Voastre, străluceşte dragostea şi binecuvântarea lui Dumnezeu, Cel în Treime slăvit. Dragostea plină de har a Preasfintei Treimi a fost prezentă în viaţa şi lucrarea Înaltpreasfinţiei Voastre dăruindu-vă mereu ajutor şi rod binecuvântat.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, „Păstorul Cel Bun” (Ioan 10, 11) şi „Arhiereul mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) să Vă dăruiască sănătate şi bucurii, păstrând aceeași râvnă sfântă pentru Biserică şi Neam, întru mulți şi binecuvântați ani!
Cu părintească binecuvântare şi frăţească dragoste în Hristos,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Un jurnalist crestin: Dumitru Manolache, "Andrei, Apostolul lupilor", Sfintii Inchisorilor si anticrestinismul ca o problema de stat in Romania
November 27th, 2008 VR No Comments »
Miercuri 26 noiembrie, ora 14,00, la librăria Mihail Sadoveanu din Capitală, Editura “Dacica” a lansat editia a II-a revizuită şi augmentată a volumului “Andrei, Apostolul lupilor”, al cărui autor este jurnalistul Dumitru Manolache, realizatorul paginii crestine a cotidianului “Gardianul”. Apărută în condiţii grafice de excepţie, cartea are un cuvânt înainte semnat de părintele Arsenie Papacioc. La lansare au vorbit eseistul Răzvan Codrescu, jurnalistul Alecu Racoviceanu, directorul cotidianului “Gardianul”, şi părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Lansarea este dedicată apropiatei sărbători a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României (30 noiembrie).
D-l Răzvan Codrescu, eseist, apreciază că, „fără a fi teolog, publicistul Dumitru Manolache a cercetat cu dragoste şi migală mărturiile sau argumentele scripturistice, patristice, istorice, arheologice, lingvistice, mitologice şi folclorice referitoare la Sfântul Andrei, Cel dintâi chemat, şi la misiunea lui evanghelizatoare la gurile Dunării, unde strămoşii românilor, vechii daci (al căror nume etnic se tălmăceşte „lupii”), au primit creştinismul de timpuriu, în mod paşnic şi organic, pregătiţi tainic pentru aceasta de henoteismul spiritualist al religiei lui Zamolxis.
Andrei, Apostolul lupilor este cea mai completă sinteză de până astăzi a tradiţiei globale privitoare la Sf. Andrei şi la originile apostolice ale creştinismului românesc, oferind reflecţiei teologice un vast material factologic, în parte inedit, într-o vreme în care conştiinţa românească are nevoie mai mult decât oricând de o recuperatio a propriilor temeiuri istorice şi religioase.”
“Pentru mine, lansarea celei de a doua editii a volumului „Andrei, Apostolul lupilor“ reprezinta bucuria incununarii unei munci de peste 15 ani pe care am dedicat-o acestui incitant subiect: prezenta in spatiul romanesc a Primului dintre apostoli – Andrei – chemat la ucenicia Mantuitorului. Cartea aduce in discutie un numar insemnat de informatii, unele dintre ele foarte putin cunoscute, opinii, controverse, scenarii, interpretari. Stiu ca este un volum care va da nastere la multe discutii. Dar daca nu ar fi asa, ce fel de carte ar mai fi ?”, ne-a povestit autorul. Lansarea se constituie intr-un eveniment dedicat zilei Sfantului Andrei, pe care o praznuim duminica viitoare.
Gardianul – «Apostolul Lupilor», o carte de ziua Sfantului Andrei
Dumitru Manolache este si autorul articolului
Anticrestinismul – o problema de stat in Romania
Saisprezece organizatii romanesti au inaintat ieri o scrisoare presedintelui Traian Basescu, Guvernului si Parlamentului Romaniei, prin care semnaleaza „acte grave de instigare la ura religioasa si nationala, precum si incalcarea libertatii religioase si de gandire a crestinilor ortodocsi. Scopul acestui demers este recunoasterea prin lege a „genocidului anticrestin in Romania comunista si dreptul la cinstirea memoriei colective a Bisericii Ortodoxe.
Conform comunicatului dat publicitatii, cele 16 organizatii semnatare (Asociatia Prietenii Muntelui Athos, Liga Tinerilor Crestini Ortodocsi Romani – filiala Campia Turzii, ASCOR – filialele Cluj si Iasi, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Asociatia Ieromonah Arsenie Boca, Asociatia Brancoveanu, Asociatia Civic Media, Asociatia Altermedia, Grupul Independent pentru Democratie, Asociatia ROST, Grupul Cathisma, Asociatia Drept, Uniunea Vatra Romaneasca, Liga pentru Combaterea Anti-Romanismului LICAR, Asociatia „Suflet pentru suflet”) cer clarificarea temeiurilor legale in baza carora s-a recurs, la Iasi, in luna august a.c., la inchiderea expozitiei itinerante „Destine de martiri”, organizata de CNSAS si Asociatia ROST. Obiectul expozitiei l-au constituit dosarele a sase fosti detinuti politici, dintre care patru preoti ortodocsi. Semnatarii scrisorii considera acuzatia de „imagine facuta unor legionari” adusa expozitiei de catre „directorul Institutului pentru Cercetarea Holocaustului in Romania drept «instigare la ura religioasa si defaimare comisa printr-un act normativ al statului roman».
Cei sase detinuti politici, interzisi de autoritati
Cei sase detinuti ale caror dosare de cercetare au facut obiectul expozitiei amintite sunt: parintele Arsenie Boca, parintele Sandu Tudor, care s-au dezis de Miscarea Legionara, parintele Arsenie Papacioc si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, care, dupa eliberarea din inchisoare, au dus o activitate exclusiv misionar-spirituala, nefacand parte din vreun partid sau miscare politica, Ioan Ianolide si Valeriu Gafencu, ultimul murind in inchisoare si salvand viata pastorului evreu R. Wurmbrand. Semnatarii scrisorii mai spun in acelasi comunicat ca „aluzia cum ca personalitatile ale caror dosare au facut obiectul expozitiei ar intra sub incidenta Legii privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii este deplasata. Este stiut ca mai multi membri ai Miscarii Legionare au fost anchetati de o comisie de pe langa Tribunalul de la Nurnberg si ca in urma cercetarilor s-a declarat ca «legionarii» nu se faceau responsabili de crime de razboi in Est, astfel ca au fost absolviti de orice responsabilitate privind abuzurile contra populatiei si evreilor de peste Nistru.”
Crestinii protesteaza fata de discriminare
Printre altele, in scrisoarea amintita se mentioneaza: „Crestinii ortodocsi protesteaza fata de discriminarea de orice fel, condamnand ideile si manifestarile fasciste, rasiste sau xenofobe, invitand institutiile si autoritatile statului sa se mentina in limitele unei democratii reale, care sa asigure dreptul la opinie si credinta”. Orice aspect al vietii sociale, precum si orice vedere asupra fenomenelor si evenimentelor istorice pot constitui obiect de cercetare sau de dezbatere pentru oricine, atat timp cat prin aceasta nu este pusa in pericol viata nimanui. Din comunicatul amintit mai reiese ca, la vremea interzicerii expozitiei, au protestat 54 de istorici care s-au adresat CNSAS, cerand liberul acces al specialistilor la informatiile cuprinse in dosarele aflate in aceasta institutie, demers care a ramas fara raspuns.
Cazul Dumitreasa, o mostra de inscenare comunista
Documentul inaintat ieri presedintelui, Guvernului si Parlamentului face referire intr-o trimitere la faptul ca „majoritatea fostilor detinuti asa-zis «politici», printre care se numara 2.000 de preoti ortodocsi, in afara de calugari, au fost invinuiti in mod fals de «spionaj» si de alte delicte care pot fi incadrate la infractiuni contra pacii si omenirii”. Un caz celebru in acest sens este cel al parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a petrecut in temnitele comuniste 21 de ani. Se stie ca parintele Calciu a fost o personalitate publica cunoscuta in Occident drept un luptator pentru pace si drepturile omului. Dupa eliberarea din inchisoare, a fost expulzat din tara in urma demersurilor facute de presedintele american Ronald Reagan, de Papa Ioan Paul al II-lea si de alte personalitati ale vietii politice din Occident. A fost dupa aceea primit la Casa Alba in mai multe randuri ca un martir al contemporaneitatii. In tara insa, parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost considerat un delincvent vinovat de infractiuni impotriva pacii si omenirii.
Dumitru Manolache
https://www.gardianul.ro/index.php?pag=nw&id=125038&all=1