January 7th, 2011 
VR 
Exclusiv: Ion Cristoiu despre "Gaina fara bilet" la Maloula
Încărcat de VictoRoncea.
Posts Tagged ‘Gaina fara bilet’
La Multi Ani, Ion Cristoiu! Despre “Gaina fara bilet” pe drumul Maloulei. VIDEO
Posted in Analize, Documentare, Editoriale, Top News 
Tags: cristoiu, Gaina fara bilet, ion cristoiu, maloula, Roncea, siria 
No Comments »Interviu cu Ion Cristoiu: „Blestemul Romaniei post decembriste este Ion Iliescu”. Pus la zid nu odata, Ion Cristoiu dezvaluie ce crede el ca a fost “O lovitura de stat prost mascata” si afirma: “FSN-ul seamana uluitor cu PDL-ul”
PROMO: Nu ratati in curand, aici: Ce se ascunde in spatele lapidarii post-mortem a lui Adrian Paunescu de catre cioclii GDS
Interviu realizat de Florin But
În „Găina fără bilet”, volum lansat în primăvară la Târgul de carte Bookfest, Ion Cristoiu şi-a probat recunoscutele calităţi de degustător al ironiei în proză. Odată cu noul volum, scriitorul se întoarce la vechea dragoste, jurnalismul. „O lovitură de stat prost mascată” – care va fi lansata sambata, la ora 13.00, la Targul de carte “Gaudeamus” – poate fi numită o carte a întoarcerii în timp, a nostalgiei după perioada imediat următoare revoluţiei din decembrie 1989, când evenimentele politice s-au succedat cu o repeziciune care nu putea fi surprinsă decât de un condei curajos şi atent la orice transformare, fie ea politică, economică, socială sau de altă natură. În paginile ei, cititorul va regăsi perioada postdecembristă, când soluţiile alese de conducerea de atunci, în frunte cu fostul preşedinte Ion Iliescu, au influenţat negativ viitorul ţării prin pseudoreformele democratice pe care a ales să le pună în practică. Cartea cuprinde editorialele jurnalistului din perioada ianuarie 1990 – octombrie 1991, şi este un preambul la un al doilea volum, care va cuprinde perioada octombrie 1991 – octombrie 1992.
Domnule Cristoiu, cât de mult şi în ce fel s-a schimbat România faţă de perioada 1990 – 1991?
Faţă de anii respectivi, România s-a schimbat numai la suprafaţă. Eu mă ocup în carte de perioada ianuarie 1990 – octombrie 1991. Temeliile României postdecembriste au fost puse între 1990 şi 1992, iar aceste temelii au fost strâmbe. Echipa perestroikistă venită la putere cu Ion Iliescu a procedat cam în felul următor: s-au întrebat ce înseamnă democraţia? Democraţie înseamnă ONG-uri, partide politice şi justiţie independentă. Şi atunci au creat şi ei justiţie independentă, care de fapt nu era independentă pentru că includea foşti nomenclaturişti. Ca partide, s-au creat 230 până în octombrie 1991, iar în toate aceste partide erau tot oamenii lor. Până şi ONG-urile erau politizate.
Cum se făcea meseria de ziarist în anii aceia de după revoluţie? E diferită faţă de ceea ce facem astăzi?
Dacă ar trebui să-mi scriu memoriile, aş spune că se făcea în condiţii materiale sărace, condiţii care erau însă contracarate strălucit de talent şi entuziasm. „Expres”, de exemplu, îşi avea redacţia unde fusese biroul comitetului de partid al tipografiei Informaţia. La „ZigZag Magazin”, unde am fost director, toată redacţia era într-o singură cameră. Această publicaţie avea un tiraj de 700.000. A fost revista cu care mă mândresc cel mai mult, mai mult decât cu „Expres Magazin“.
Despre Ion Iliescu, cum vă raportaţi în vremurile acelea la el şi cum vi se pare astăzi?
Recitindu-mi editorialele din acea perioadă, constat că blestemul României postdecembriste este Ion Iliescu. Editorialele mele urmăreau bătălia din interiorul puterii, al FSN, dintre echipa reformistă a lui Petre Roman, guvernamentală, şi echipa conservatoare, perestroikistă, a lui Ion Iliescu. Se vede din aceste editoriale că în decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat dată de Moscova pentru înlocuirea fostului secretar general al partidului cu unul nou, care era Ion Iliescu.
Posted in Documentare, Editoriale, Top News Tags: cristoiu, Gaina fara bilet, iliescu-kgb, ion cristoiu, O lovitura de stat prost mascata 1 Comment »“Găina fără bilet”, o carte de-a râsu’-plânsu’. Interviu cu Ion Cristoiu
– A opta variantă de lucru a volumului dvs. de proză satirică, din care aţi publicat şi în săptămânalul “Independent”, avea vreo 550 de pagini. În acest moment, în ce stadiu sunteţi cu stilizarea ?
– Am predat cartea editurii “Adevărul”, am primit corectura respectivă şi pe aceasta am mai stilizat ici, colo, unde mi s-a părut că mai trebuie umblat. Proza satirică este foarte dificilă, deoarece îţi poţi da seama imediat dacă este bună sau nu, după reacţia cititorului. Dacă râde e bună, dacă nu râde, criticii pot scrie zeci de articole elogioase, dar degeaba. În alt gen de proză o mai poţi scălda, dar în materie de satiră, verificarea este imediată. Din această cauză trebuie şlefuită, fiindcă deseori plasarea unui cuvânt într-o frază poate să stârnească sau nu râsul.
– Spuneaţi într-un interviu că surprindeţi o “Românie tembelă”. De ce această “sentinţă”?
– În “Independent”, la prozele publicate, am un motto, dintr-un interviu al lui Caragiale: “Ţară e asta, măi Costache?” De fapt, n-aş spune tembelă, ci mai curând o ţară veselă. Cartea mea din 1992 – iată, revin cu proză satirică după 18 ani!- se numea “Veselia generală”. Acolo, există o proză – “Uşa” pe care o voi relua în cartea de acum, în loc de prefaţă. Va fi o noutate. Este simbolică pentru întreagul volum, dar şi pentru România pe care o prezint eu. În ea era vorba despre nişte muncitori într-o hală uriaşă, care, sigur, nu munceau ci se distrau pe rupte, şi la un moment dat, fiindcă cineva lăsase deschisă o uşă, din cauza curentului începe să se clatine hala. Ei se amuzau gândindu-se la ce se va întâmpla când va pica hala pe ei. Motto-ul din “Veselia generală” va fi şi al cărţii de acum şi sună cam aşa: “Doamne, ce dezastru o să fie, o să vezi ce ne mai distrăm!” Personajelor le cade şandramaua în cap şi, culmea, ele se amuză.Veselia este una dintre cele mai imbecile stări, fiindcă nu este nici fericire, nici bucurie. E un fel de râs prostesc din nimic. Deci, această prefaţă spune totul despre lumea din noua mea carte. Sunt proze care se petrec înainte de ’89, la modul comic îmi bat joc de Securitate, de maşinăria de partid, de maşinăria de propagandă, dar multe se petrec şi după ’90, tot sub acelaşi semn, având ca teme senzaţionalismul presei, mai ales al televiziunilor de ştiri, făgăduielile electorale, starletele, multimiliardarii îmbogăţiţi peste noapte şi divorţaţi, în general o lume absurdă. De exemplu, există o proză care se intitulează “Stafia babei Safta strică prizele”. E vorba despre un sat în care se spunea că a apărut stafia babei Safta şi de aici o nebunie întreagă la televiziuni: ştiri, talk-show-uri, interviuri, unele chiar cu stafia, că aşa e la noi!
– Aţi găsit titlul cărţii?
– Cel cu care lucrez la editura “Adevărul” s-a dovedit un om cu inspiraţie şi mi-a propus ca una din proze, “Găina fără bilet”, să dea titlul cărţii. E interesant, pentru că atunci când a început campania contra mea , că în Evenimentul zilei am publicat ştirea cu găina care a făcut pui vii, cineva din cei cu care am lucrat mi-a mărturisit că mi se dădeau multe ştiri inventate, fără ca eu să ştiu că sunt fanteziste. Una din ele era despre o găină prinsă într-un compartiment de tren, fără bilet. Am avut inspiraţia să iau colecţia Evenimentului şi am transcris multe din faptele absurde inventate de subalternii mei de atunci, dar publicate, fiindcă ei ştiau gustul meu pentru acest gen de proză. Numai în România poate să apară o ştire despre găina fără bilet, căci în Anglia ar fi imposibil. Numai la noi o ţărancă se putea gândi să ia în compartiment o găină….În plus, eu fac, din când în când, în prozele mele, treceri în fantasticul satiric. Când a apărut “Veselie generală”, unii au comparat lumea mea cu un fel de lume a lui Gabriel Marquez, întoarsă pe dos. Deci un univers satiric, fiindcă eu sunt gogolian. Titlul definitiv al cărţii este “Găina fără bilet”, iar toţi proştii vor face legătura cu ştirea despre găina cu pui vii, şi, în plus, mă vor înjura.
– Şi când va ajunge în librării “Găina fără bilet” ?
– Cartea va avea şi caricaturi, iar eu cred că va fi o lucrare monumentală. Se va lansa la Târgul de carte din iunie, de la Romexpo. În ceea ce mă priveşte, m-am îndepărtat deja de ea, şi cum sunt mereu un om nemulţumit, consider că următoarea carte va fi mai bună. Cred că va fi un succes de librărie deoarece sunt proze scurte, care pot fi citite fără efort. Unii se vor amuza copios. Eu însă nu mai râd când o răsfoiesc, fiindcă o ştiu pe de rost. Uneori mă apucă deznădejdea şi mă întreb cum de am scris o carte aşa de proastă, alteori zic, vai, ce carte bună am scris! Am făcut-o dinadins mare, dacă nu se va spune că e bună, măcar lumea va fi de acord că am scris o carte mare, în sensul de voluminoasă. Într-o lume unde nimeni nu mai scrie nimic, voi produce mirări că cineva a avut timp pentru o carte de 600 de pagini. Dar sunt 600, dintr-o mie. Am renunţat nemilos la alte proze, pentru o eventuală nouă carte
– De ce aţi scris-o de mână şi nu la calculator?
– Folosesc fără probleme instrumentele moderne, spre deosebire de alţi confraţi care spun că au rămas la creionul chimic. Dar, după părerea mea, scrisul la calculator omoară fraza. Mă obliga la fraze foarte scurte, aşa că la el îmi redactez doar editorialele. Proză scriu doar de mână. Numai că există în ţară o singură dactilografă care-mi înţelege scrisul. Mai cred că, în România, o frigiditate a stilului gazetăresc vine şi din faptul că atunci când scri la calculator nu poţi să prinzi nuanţele, parantezele….Scriu de mână. Am permanent în buzunar un carneţel în care notez lucruri absurde din realitatea românească, care uneori mă întrece. Într-o proză povesteam un scandal, în care pelerinii furau nasul unei moaşte, muşcându-l cu gura. Între timp, am citit ştirea, care m-a bătut la scor, că s-au furat chiar în Bucureşti moaşte dintr-o biserică. Deci, realitatea românească de acum întrece orice fantezie, iar eu nu fac altceva decât să transcriu, ca şi Caragiale, ce văd şi ce citesc în fiecare moment. Apoi, le transform în proză. Din 1973, scriu zilnic măcar o pagină, pe baza carnetelor mele. Am ajuns cu transcrierea la anul 2005. Trebuie să mă grăbesc, să ajung la 2010.
Lucia Ivănescu / GLOB Express
Vezi si: Peter Imre a vrut sa-l concedieze pe Ion Cristoiu de la Adevarul pentru ca a ironizat “filmuletul lui Patriciu”
Haz de necaz. În loc de prefaţă la “Găina fără bilet”. Ion Cristoiu: “Uşa”. “Dacă cineva nu închide uşa aia, o să ne cadă-n cap toată şandramaua”
Uşa
Eu, Nichifor şi ceilalţi stăm pe coridor de vreo oră.
Cocoţaţi pe scuipătoarele din metal, ca pe nişte scaune de bar (toate băncile sînt ocupate, pînă şi pe lada de gunoi se află cineva: o fată tristă de la Matriţe), şi bălăngănind din picioare, facem mare haz de tot ce se întîmplă în jur.
Fumători înrăiţi, stacojii de încordare, umblă din om în om cerşind o ţigară. Cîte unul se face că vrea să-i dea: se caută prin buzunare, trage afară o legătură de chei, o piuneză, un bilet de tramvai perforat, o batistă în dungi şi le pune alături, tacticos, ca la o expoziţie a bunurilor de larg consum, se pipăie preocupat, se scormoneşte, se strofoacă, se saltă de pe bancă, de parcă o clipă i-ar fi trecut prin gînd că s-a aşezat pe pachetul cu ţigări, şi, dacă poate rămîne serios pînă la sfîrşit şi nu pufneşte în rîs, înecîndu-se, cu ochii cît cepele, sau dacă celălalt, prinzîndu-se că-i luat la mişto, nu pleacă înjurînd, mai găseşte putere pentru a face o mutră deznădăjduită: vai, ce tîmpit sunt, cum de nu mi-am dat seama, azi e una din zilele cînd îmi uit ţigările acasă!
Pe băncile arhipline, instalate pe coridor după îndelungi discuţii în şedinţe (mană cerească şi băncile astea, altfel ce dracu’ am mai discuta), cei de la Forjă, numai în maiouri, cu braţele înflorite de tatuaje (la ei lucrează Florin Stănoaie, primul pe întreprindere în materie de tatuaje, chiar şi unui subinginer i-a făcut unul: o grăsană veselă, răsfăţîndu-i-se pe tot pieptul), se joacă de-a-mpinsul jos. Clipind ştrengăreşte, unul dintre ei se năpusteşte cu fundul în tot rîndul. Rîndul se clatină primejdios. Rezultatul e previzibil. Insul din celălalt capăt, care visează cai verzi pe pereţi, scobindu-se în nas, se trezeşte aruncat pe podea. Toţi se prăpădesc de rîs. Trîntitul nu se supără. Făcînd mare haz, sare în sus şi, fără să se scuture de praf, dă şi el cu fundul în cei rămaşi pe bancă. Aceştia însă se ţin bine. Aşa că, de multe ori dacă ajunge să cadă ceva, apoi asta e mai degrabă banca decît cei care stau pe ea.
Ion Cristoiu si-a lansat Gaina fara bilet la Targul de carte. Grabiti-va s-o prindeti! Aflati de ce pe Roncea.ro. Azi, despre Europa Liberă din măsea. VIDEO
Proză din Găina fără bilet
Europa Liberă din măsea
O echipă complexă a Securităţii, în care fuseseră incluşi şi cîţiva specialişti de la Departamentul Tehnico-Ştiinţific, investigau discret cazul unui cetăţean din Chetreşti, comună suburbană a Balboceştiului, care se plîngea că i s-a implantat în măsea un radio minuscul, pus pe lungimea de undă a Europei Libere.
Cetăţeanul, un tractorist dat afară de la SMT pentru beţie (se îmbăta atît de tare încît ara brazdele în formă de opt), declara asta cînd lua ceva peste nivelul de la care se făcea pulbere.
Că avea un aparat de radio în măsea, fie şi pe lungimile de undă ale Europei Libere, nu era cine ştie ce. Securitatea se confrunta, în ultimul timp, cu fel de fel de asemenea cazuri, care mai de care mai ciudate. Un bătrîn analfabet din Dăcăneasa, de exemplu, pretindea că noapte de noapte vine la el, pe furiş, să discute împreună teoria Relativităţii, însuşi Albert Einstein. Marele savant – susţinea bătrînul – avea serioase îndoieli privind formula E=mc2 şi ţinea să-i ceară sfatul. Nu faptul că Albert Einstein, declarat mort de toate manualele, discuta cu un analfabet din satul Dăcăneasa, judeţul Botoşani, ţara, România, atrăsese atenţia Securităţii, ci menţiunea că venea pe ascuns.
– Păi, de ce să vină pe ascuns?! se miră ofiţerul care primise cazul, suficient de citit pentru a fi sigur că Albert Einstein nu figura pe lista autorilor interzişi.
Dacă insul din Chetreşti s-ar fi plîns doar, Securitatea nu s-ar fi vîrît pe fir.
Ba mai mult, prin unităţile sale de diversiune ar fi răspîndit vestea în toată ţara.
Să ştie toţi românii că oficina de la München nu se dădea în lături de la nici un mijloc murdar pentru a-şi propaga minciunile ordinare.
Iată, ajunsese pînă acolo, încît, într-o noapte, profitînd de faptul că un om al muncii dormea adînc, pentru a-i putea îndeplini a doua zi sarcinile de producţie în chip exemplar, îi implantaseră un dispozitiv în măsea!
Din nenorocire, insul din Chetreşti nu numai că se plîngea, dar, mai mult şi mai grav, reproducea la bodegă, emisiuni întregi ale Europei Libere.
În România, postul de radio de la München era recepţionat în clar doar de dispozitivele Securităţii de la Bucureşti. De cum i se deschise Dosar de Urmărire Informativă, cetăţeanul din Chetreşti fu înregistrat zi şi noapte.
Transcriptul dovedea însă, în chip zdrobitor, că recepţiona Europa Liberă cu o acurateţe ieşită din comun, mai mare chiar decît cea a aparatelor de la Bucureşti.
Descoperirea îi făcu să intre la bănuieli.
Cetăţeanul ascundea acasă o staţie de recepţionat Europa Liberă, mai puternică decît cea a Departamentului Securităţii Statului! Iar chestia cu aparatul de radio din măsea era un simplu pretext pentru a putea răspîndi în voie cele propagate de Europa Liberă.
Posted in Documentare, Editoriale, Top News Tags: europa libera, Gaina fara bilet, ion cristoiu 4 Comments »
