Posts Tagged ‘GDS – noul komintern’
CUM se face Patriarhia ca nu vede blasfemiile cotidiene. Azi Grupul anti-crestin GDS si Revista "22" si batjocorirea constanta a Mantuitorului
"CONSILIERUL" si "arbitrii morali". Ex-prim-ministrul Petre Roman si subalternul sau, ministrul culturii FSN, Andrei Plesu si subalternul sau la ICR
Despre arbitrii morali…
de Radu Portocală
Găsesc din întîmplare un vechi interviu luat dlui Andrei Pleşu de către Andrei Cornea pentru revista “22″ (13-19 aprilie 1994). Cred că merită readuse în memorie două pasaje care arată în ce măsură timpul (şi nu numai!) poate schimba şi oamenii şi opiniile lor.
“Aş mai aminti şi pe dl Mircea Mihăieş, specialistul în proastă dispoziţie de la «România Literară», care în numele unei autorităţi politice şi morale încă nedovedite, întreţine o rubrică monotonă «de opoziţie», pe care o simt inautentică: e intransigenţa vitejilor «de după război», care vor să se acrediteze în lumea bună.”
Dl Mihăieş nu s-a schimbat nici în ce priveşte proasta dispoziţie cronică, nici în ce priveşte monotonia. Între timp însă, dl Pleşu a acceptat să-i fie coleg la ICR, iar dna Pleşu să-i fie subordonată.
“Desptre tristul grup de bezmetici de la «Cuvântul» (mai există?), care au publicat o colecţie de insanităţi sub titlul «Cazul Pleşu», nu mai vorbesc…”
Şi iată că Ioan Buduca, pe atunci redactor-şef al tristului grup de bezmetici, a uitat în asemenea măsură vechea insultă încît anul trecut a sărit ca ars să-l apere pe dl Pleşu împotriva mea, agresorul mitoman. Se vede treaba că bursele (sau perspectiva lor) au darul să şteargă memoriile…
Consilierul
de Radu Portocală
Aş vrea să-mi spună cineva că presa minte, sau că nu mai ştiu să citesc, sau pur şi simplu că am visat – orice care ar putea să anuleze senzaţia de gol amar care s-a aşezat în mine după ce am aflat că Petre Roman a devenit consilierul politic şi strategul lui Crin Antonescu.
Omul a cărui familie a contribuit la distrugerea vechiului Partid Naţional Liberal şi la moartea membrilor săi de frunte; omul care a fost un privilegiat al regimului comunist; omul care s-a aflat la un pas de înrudirea cu clanul Ceauşescu; omul în care s-a avut destulă încredere pentru a fi cooptat ca actor de prim rang în mascarada din decembrie 1989; omul care a participat la omorîrea cuplului Ceauşescu; omul care i s-a subordonat fără să crîcnească lui Ion Iliescu, pînă cînd a fost data afară pe uşa din dos; omul care a condus guvernul mineriadei din iunie 1990; omul care l-a reactivat pe spionul Mihai Caraman, provocînd indignarea Occidentului; omul pe care fostul său adjunct, Adrian Vilău, l-a acuzat în public că a lucrat pentru o putere străină; omul care a minţit de cîte ori a avut ocazia să mintă; omul care, în politică, a ratat totul; omul căruia Traian Băsescu i-a luat partidul dintre mîini cu incredibilă uşurinţă, ceea ce i-a creat probabil aura de cunoscător al preşedintelui; omul pe care nu l-a mai ales nimeni, nicăieri, de ani şi ani; omul care n-a fost în stare să aibă o strategie pentru el însuşi a devenit strategul candidatului liberal la preşedinţia republicii.
Cînd voia să numească un general, Napoleon lua despre el toate informaţiile posibile: carieră militară, capacitatea de a comanda, capacitatea de a se înţelege cu inferiorii, inteligenţă, cultură, etc. Dacă toate acestea răspundeau aşteptărilor lui, punea o ultimă întrebare, decisivă: e norocos sau nu? Petre Roman nu numai că nu are calităţile şi nici parcursul care să-l recomande ca strateg liberal, dar, în plus, el pare să nu aibă nici noroc. După cum nici PNL nu a avut noroc în ziua în care acest personaj al trecutului i-a fost impus ca om de viitor.
Blog Radu Portocala
https://portocala.wordpress.com/
EXISTA JUSTITIE: ZIUA, Spanu, Rosca si Roncea au castigat procesul Liicheanu – Liigheanu – Liiceanu, impostor, profitor si plagiator. Adevarul doare
ZIUA a castigat, la Tribunal, procesul intentat in 2007 de Gabriel Liiceanu prin care acesta ii acuza pe jurnalistii Sorin Rosca Stanescu, Victor Roncea si Ion Spanu de defaimare, privind acuzatiile de plagiat si impostura. Conform Instantei de fond, ZIUA trebuia sa ii dea lui Liiceanu, drept despagubire, suma de un miliard si jumatate de lei. Curtea de Apel a decis ca fondul cauzei nu a fost analizat corect. Maestrul George Papu, avocatul ZIUA, ne-a declarat ca “Prima instanta, prin nestudierea dosarului, nu a inteles ce anume reclama partea adversa, anume Gabriel Liiceanu, acesta neputand specifica cine si ce anume i-a adus ofensa”
Motto: „Comunismul este forma necesară şi principiul dinamic al viitorului apropiat” (Ghici liichea(n) cine-i)
RETEAUA MALIGNA A IMPOSTURII. Coalitia Codurilor de la cap se impute. Victor Alistar, un Mickey Mouse Jackson al "societatii civile"
Victor Alistar, un tanar pletos coafat delicat, a fost in ultimele zile o prezenta aproape continua in spatiul public, comentand la nesfarsit pe tema Codurilor si amenintand cu degetul ridicat moralizator pe cine vrei si cine nu vrei, dar mai ales, cum altfel? – pe Traian Basescu, ciuca batailor societatii in civil, mai nou.
Alistar, fost purtator de cuvant al coalitiei anticoruptie este membru sau executiv in numeroase comitii si comitete, de la filiala romana a organizatiei Transparency International, la Sojust, si actual purtator de cuvant al Coalitiei care a incercat blocarea Codurilor. Pare un personaj policalificat si abilitat moral in toate domeniile, un fel croitorasul cel viteaz de basm, insa pe fond acest Querida a societatii civile ilustreaza pe deplin formula imposturii morale care carecterizeaza mizera “societate civila” de larga respiratie sorosista.
Transparency International este organizatie care se declara drept etalon de bune practici in domeniul combaterii eficiente a coruptiei din sectorul public iar Alistar, reprezentantul roman al acesteia ar trebui sa fie un “etalon moral”, un model imaculat.
Alistar un cocalar al “societatii civile”
Pe fond insa etalonu’ Alistar este de fapt un dalmatian crescut in cresa PSD-ului, din epoca glorioasa a renumitului, imaculatului Cozmanca, fostul recrutor al cadrelor UTC din vremurile glorioasei stapaniri comuniste. Alistar a fost, la o varsta frageda, purtatorul de cuvant al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici in timpul lui Octav Cozmanca, in perioada de maxim impact al coruptiei institutionalizate si a uriaselor abuzuri savarsite de PSD.
Gazeta de Bucuresti, o publicatie care s-a mai referit si al un alt subiect legat de numele lui Alistar – respectiv la calitatea acestuia de “om de casa al primarului Lis, care i-a oferit doua locuinte din fondul locativ al primariei, absolut ilegal – i-a dedicat spatii largi preferatului PSD, cel care “apara cu trup si suflet pe cei trei demnitari care au facut posibila concedierea abuziva si ilegala a miilor de functionari publici care incomodau guvernarea PSD. Octav Cozmanca, Verginia Vedinas si Joszef Birtalan au fost prezentati de PR-istul Alistar drept „olimpienii administratiei publice“.
Victor Alistar s-a ocupat si cu monitorizarea avertizorilor de integritate din ANFP, adunând „probe“ pentru executarea sumara si rapida a functionarilor care se opuneau ilegalitatilor comise de guvernantii iresponsabili. Rapoartele de evaluare si de monitorizare intocmite de oficialii si expertii europeni au fost cosmetizate de „vajnicul“ functionar, realitatea fiind contrafacuta sistematic si livrata opiniei publice la comanda politica a noilor sai stapâni.
Interfata pesedistilor securisti
Pe plan academic, asistentul universitar Alistar este considerat copilul de suflet al sotilor Matei din cadrul scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA). Prof. univ. Ani Matei este prorectorul universitatii, fiind fostul lider al Uniunii Tineretului Comunist si facând parte din echipa fostului rector Secares, liantul dintre SNSPA si fosta Academie comunista „{tefan Gheorghiu“. Victor Alistar se afla si pe statul de plata al Institutului National de Administratie (INA), acolo unde Ani Matei a fost director general adjunct in guvernarea PSD. Sotia fostului lider utecist este prof. univ. Lucica Matei, decanul Facultatii de Administratie Publica si coordonatoarea lucrarii de doctorat a doctorandului Victor Alistar.”
Dragostea dintai nu se uita si anul trecut Victoras era una dintre variantele discutate de PSD pentru functia de ministru “independent” al Justitiei, dupa cum afirma presedintele social-democrat, Mircea Geoana.
Aspirantul pentru portofoliul Justitiei era preferat de PSD sI pentru criticile sale la adresa Monicai Macovei, pe care o acuza ca modificarile aduse la Codul de Procedura Penala incalca grav drepturile omului si ca infiintarea Agentiei Nationale de Integritate ar fi o tentativa de spalare a averilor acumulate ilicit. Alistar avea in poseta, desigur, un proiect mult mai bun al Agentiei de Integritate, respectiv, bineinteles, varianta promovata de PSD in 2004. Cu toate ca ii putea ANI, in 2007 Alistar s-a propus si pentru sefia Agentiei insa Consiliul National de Integritate i-a respins dosarul de candidatura pentru functia de presedinte al Agentiei Nationale de Integritate. Candidatura lui Alistar a fost o intreaga commedie, deoarece acesta afirmase initial transant ca nici vorba sa candideze, apoi cu cateva minute inainte de inchiderea concursului pentru candidaturi a sosit gafaind sa-sI depuna sI el dosarul. Dupa ce n-a prins jobul la ANI, Alistar a intrat o vreme in carti ca o posibila varianta pentru ocuparea functiei de secretar de stat la Ministerul Justitiei – in timpul guvernarii PNL-UDMR.
Reteaua maligna a imposturii
Alistar si organizatia sa fac parte dintr-o retea de persoane si ONG-uri legate prin tesatura densa a banilor de la Soros, intr-o prima instanta, si alimentate apoi neincetat din conducta fondurilor europene praduite pentru dezvoltarea societatii civile si a mediului asociativ si politic din România. Asa-zisa Coalitie pentru un Parlament Curat, Societatea Academica din România, GDS, Pro Democratia, FDSC etc. reprezinta organizatii ale unei retele a imposturii, care isi atribuie roluri de “educatori”, “judecatori” sau “medici” ai societatii românesti “bolnave”. Ei dau note, distribuie verdicte si diagnostice, desi chiar membrii de vârf ai retelei sunt fie mânjiti, fie rosi de boala imposturii maligne, care i-a transformat in mutanti fara leac.
George Roncea
https://www.curentul.ro/
Fostele slugi ale lui Voronin si Iliescu, VLADIMIR SOCOR si VLADIMIR TISMANEANU, se inchipuie "apostolii" "noii revolutii" SOROS-GDS. Aviz pentru Base
Dupa ce l-a slujit opt ani pe Vladimir Voronin, Vladimir Socor (*), “politologul” si “analistul” “independent” al Europei Libere, provenit dintr-o familie trotkista de bolsevici “ilegalisti”, care acum se pretinde “emisar american”, a redescoperit apa jegoasa: “Pe pragul epocii post-Voronin: Uzura puterii manifestă prin pierderea busolei în politica internă şi externă. Un sef de stat demn de acest titlu, si care a servit statul in masura capacitatilor sale vreme de opt ani, trebuie sa-si dea seama cind a sosit momentul retragerii sale din viata politica activa”, scrie Socor. Coincidenta sau nu, un alt “politolog” si “analist” “independent”, provenit tot dintr-o familie trotkista de bolsevici care au invadat Romania si care se pretinde tot “emisar american”, si pe care il cheama tot Vladimir, dar Tismaneanu, prieten cu Vladimir Socor, prietenul lui Vladimir Voronin, scrie si el azi, chiar daca a tacut o luna, in EvZ, tribuna FDUS (Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste – pentru cei mai tineri): “Neo-totalitarismul de la Chişinău: Pe de altă parte, Manifestul Frontului Anticomunist creat de tinerii de la Chişinău leagă momentul revoluţionar de la Chişinău din primăvara lui 2009 de elanul formidabil al anului 1989: „Suntem puri şi transparenţi, nu suntem sclavii vreunei ideologii”. Nimic mistic, nimic primordialist, nimic tribalist în aceste cuvinte, ba chiar dimpotrivă. La Chişinău a renăscut spiritul revoluţiilor din 1989: non-ideologice, non-eschatologice, non-teleologice, pe scurt non-utopice” Sa-ti faci cruce, nu alta.
” 22: Sunt doua lucruri pe care vreau neaparat sa le lamuresc cu dvs., in masura in care se poate. Stiati cumva de o intalnire a d-lui Valeriu Stoica, fost presedinte al PNL, in casa lui Mihnea Berindei, la Paris, o intalnire cu Adrian Nastase, in care sa se fi pus la cale o strategie comuna pentru a sparge Conventia Democrata si a va determina sa nu mai candidati?
E.C.: Da.
22: A existat o astfel de intalnire?
spunea despre el Mihai Beniuc
CATE paşapoarte are Socor? ATACURILE anti-Romania si anti-cetatenie romana pentru basarabeni facute de "independentul" Vladimir Socor la Europa Libera
Câte paşapoarte are Socor?
Comentariile partizane ale aşa-zisului „analist internaţional” Vladimir Socor, difuzate de unele media din RM, irită şi jignesc mai multă lume.
E dreptul oricărei publicaţii sau post de radio să-l promoveze pe respectivul Socor; în cazul „Europei Libere” însă ar fi, totuşi, ceva de spus: fiind un post de radio finanţat de la Bugetul SUA, materialele lui Socor sunt percepute de o parte a publicului ca exprimând o poziţie oficială a guvernului Statelor Unite, lucru cu totul neadevărat.
Dovadă serveşte faptul că punctele de vedere ale SUA asupra unor chestiuni de politică europeană fie că nu coincid cu cele exprimate de V. Socor, fie că nici nu sunt exprimate public. Să fie clar: nu mă pronunţ pentru nedifuzarea comentariilor lui Socor la „Europa Liberă”, pentru că aşa ceva nu e în spiritul democraţiei şi al pluralismului de opinii. Pentru a nu deruta însă publicul şi a nu lovi în imaginea acestui post de radio, soluţia ar fi ca el să difuzeze şi alt punct de vedere decât cel exprimat de Socor, mai ales în situaţia când Socor astăzi spune una, iar mâine cu totul alta…
Este binecunoscută lipsa de afecţiune a lui Socor faţă de România (al cărui cetăţean este, dacă nu mă înşel). În mai toate comentariile sale, el aduce acuzaţii României pentru politica ei faţă de RM. Şi într-un text recent, făcând-o pe avocatul Bruxellesului, el acuză România că face – în contextul acordării cetăţeniei române pentru basarabeni – propria ei politică vizavi de RM, ceea ce ar putea să-i complice relaţiile cu UE. Citez: „Oferta de a acorda milioane de încetăţeniri româneşti seamănă mai mult cu o strategie de politică externă, decât cu respectarea unui drept individual. Un drept individual poate fi demonstrat în unele cazuri individuale, dar desigur nu ca drept colectiv (subl. n. – C.T.) pentru populaţia RM în ansamblul ei”.
Aici se impun două precizări. Prima. Socor trişează cu bună ştiinţă când spune despre dreptul colectiv al „populaţiei RM în ansamblul ei”; România a vorbit întotdeauna despre populaţia de origine etnică română. A doua. Socor se dedă la exerciţii urâte de manipulare când compară acordarea paşapoartelor româneşti de către România cetăţenilor RM cu „passportizatsya” promovată de ruşi în unele ţări vecine. Când Socor, în context, afirmă că, citez „conducerea de la Kremlin a folosit deja passportizatsya” ca unul dintre pretextele pentru a invada Georgia”, el de fapt acuză România că foloseşte acordarea cetăţeniei româneşti basarabenilor români „ca unul dintre pretextele pentru a invada… RM. Acesta e mesajul adevărat transmis de Socor publicului din RM. Astfel, pretinsul „comentator internaţional” şi avocat al Bruxellesului exprimă de fapt punctul de vedere al Rusiei imperiale.
Punctul de vedere exprimat de Socor este jignitor pentru toată populaţia de origine etnică română care vrea să-i fie recunoscute drepturile istorice la cetăţenia română. Nu ştiu câte cetăţenii (paşapoarte) deţine dl Socor, dar presupun că mai multe, inclusiv română. Aceasta-i permite (în temeiul nu ştiu căror drepturi – individuale sau colective?!) să circule liber în SUA şi prin toată Europa. Lui i se poate. Nouă, nu! Pentru că – ferească Dumnezeu! – dacă am obţine şi noi drepturile pe care le are V. Socor, s-ar putea agrava relaţiile României cu UE. Moldovenii, rezultă potrivit lui, trebuie închişi în leprozeria roşie a lui Voronin. Da, acesta e punctul de vedere promovat permanent de Socor. Dar mai există în această problemă şi alt punct de vedere, împărtăşit nu de un singur om, ci de câteva milioane de cetăţeni ai RM. Iată de ce, dacă suntem profesionişti şi ne respectăm ascultătorii şi cititorii, acest punct de vedere al lui Socor trebuie să fie urmat şi de al doilea punct de vedere.
Reluăm acest text al lui V. Socor pentru a-i da posibilitate cititorului să se convingă de virajele spectaculoase pe care le face acest „analist internaţional” „independent”. Articolul e o mostră descalificantă de partizanat politic; cu doar câteva zile înainte de scrutinul din 5 aprilie, Socor (la EU TV) spunea cu totul altceva despre Voronin. De ce Socor a observat abia acum că „Voronin este un politican care scindează societatea”, adevăr pe care presa independentă din RM îl repetă de opt ani? Oare nu de aceea că s-a schimbat ceva în anturajul lui Voronin şi Socor nu mai e admis la bucătăria acestuia? Se pare că anume aceasta s-a întâmplat, dovadă regretul său că astăzi Voronin îi ascultă „pe alţi sfătuitori, nu tocmai pe aceiaşi pe care-i ascultase până acum”. Înseamnă că, precum curajul la ostaş, aşa şi la Socor, deontologia trece prin stomac…
Constantin Tănase
Directorul cotidianului „Timpul de dimineaţă” – Chisinau
https://www.unimedia.md/
Reiau la randul meu unul dintre cele mai murdare si mincinoase atacuri la adresa politicii externe nationale a Romaniei si a dreptatii pentru romanii basarabeni prin conferirea cetateniei romane, difuzat la… “Europa libera”
Perspective din Bruxelles asupra relaţiei Bucureşti – Chişinău
de Vladimir Socor
Saptamina aceasta la Bruxelles, discutii cu mai multi functionari ai Uniunii Europene si cu analisti ai institutelor din jurul UE au conturat clar unele pozitii ale Bruxelles-ului asupra situatiei din Republica Moldova si asupra politicii Bucurestiului in aceasta situatie.
Sprijinul politic declarat de presedintele roman Traian Basescu pentru leaderii opozitiei din Chisinau, precum si intentia declarata de a acorda cetatenia romana in proportii masive cetatenilor Republicii Moldova, sint privite foarte negativ la sediul UE. Prin aceste gesturi, si posibile actiuni preconizate, Bucurestiul face propria sa politica fata de Republica Moldova, fara sa se fi consultat cu UE, actionind in afara cadrului institutional al UE, si fara a coordona aceste initiative cu politica de vecinatate a UE.
Chiar daca acordarea cetateniei este o prerogativa a fiecarui stat membru al UE, acordarea cetateniei romane cetatenilor Republicii Moldova pe baza unui presupus drept colectiv intra in contradictie cu politica UE. Romaniei i s-a cerut sa nu actioneze in acest mod atunci cand Romania a fost admisa in Spatiul Schengen; iar Romania s-a conformat acestei cereri a UE pina acum. Acum, insa, presedintele Basescu si alte oficialitati romane mentioneaza cifre de milioane de cetateni ai Republicii Moldova—un million, trei milioane, patru milioane—care ar avea, chipurile, dreptul de a primi cetatenia romana. Daca Bucurestiul trece la actiune in acest sens, relatiile sale cu UE si cu unele tari membre ale UE—deja dificile la capitolul emigratie si la alte capitole—vor cunoaste o noua complicatie.
Afara de problema migratiei, interlocutorii de la Bruxelles sint preocupati de abordarea mai mult politica decit juridica a chestiunii cetateniei de catre presedintele roman in relatia cu Republica Moldova. Oferta de a acorda milioane de incetateniri romanesti seamana mai mult cu o strategie de politica externa, decit cu respectarea unui drept individual. Un drept individual poate fi demonstrat in unele cazuri individuale, dar desigur nu ca drept colectiv pentru populatia Republicii Moldova in ansamblul ei.
Vom asista, oare, la o “Passportizatsiya” de tip rusesc, dar de asta-data din partea Bucurestiului, ca actiune de politica externa ? In acest caz, precum am auzit personal la sediul UE in aceasta saptamina, UE este preocupata de slabirea propriei sale pozitii de rezistenta fata de politica Rusiei. Conducerea de la Kremlin a folosit deja passportizatsiya ca unul dintre pretextele pentru a invada Georgia; si a anuntat intentia de a pasaportiza populatii rusesti sau rusofone din alte tari vecine, precum Ucraina si statele baltice, acestea fiind membre ale UE. Daca UE va critica Rusia pentru aceasta politica in cazul Ucrainei sau al statelor baltice, Rusia va putea raspunde ca o tara membra a UE, Romania, recurge si ea la pasaportizare pe cont propriu.
Retorica presedintelui roman nu-i ajuta nici pe leaderii opozitiei din Chisinau. In dezbaterile de la sediul UE in aceste zile, unele guverne membre au exprimat dubii si rezerve fata de ceea ce le-a parut a fi implicarea partizana a presedintelui roman, care a sustinut deschis o parte a spectrului politic impotriva altei parti a spectrului politic din R. Moldova. Aceasta abordare nu-i conforma cu practicile UE, nici cu politica de vecinatate a acesteia, si nici cu diplomatia UE in criza politica actuala din R.Moldova.
Diplomatia romana doreste in mod sincer sa sprijine R.Moldova in cadrul UE. Dar vocea Bucurestiului in dezbaterile din UE a pierdut mult din credibilitate, ca urmare a declaratiilor pripite, ne-calculate (sau, poate, calculate pentru politica interna) ale presedintelui Basescu si ale altor politicieni romani. Desigur, multi politicieni romani nu se raliaza unor asemenea declaratii. Nici pe departe. Mai ales oamenii politici romani cu experienta de politica externa abordeaza relatiile cu Republica Moldova in chip responsabil.
Abordarea Uniunii Europene este ne-partizana in relatiile cu Republica Moldova, cu atit mai mult in criza politica actuala. Iata de ce Uniunea Europeana ramine singurul interlocutor credibil, si singurul mediator viabil, in situatia actuala din Republica Moldova.
Autor: Vladimir Socor
Sursa: Europa Liberă
Preluare: Unimedia.md
MIHAIES, Tismaneanu si Comp au ajuns la momentul adevarului si-si spulbera cortina de ceata din jurul lor: "De ce suntem atât de ticăloşi?" PLUS NOTA
Gura păcătosului…
În „România literară” nr. 18, din 8 mai 2009, domnul Mircea Mihăieş îşi face datoria de a sări în ajutorul prietenului său Vladimir Tismăneanu. Datornicului nu i se poate cere tragere de inimă atunci când îşi plăteşte datoria. Domnul Mircea Mihăieş poate (şi a dovedit că poate) să scrie mai bine decât a făcut-o răfuindu-se cu Mircea Platon numai pentru că îi este obligat lui Vladimir Tismăneanu (care, aflăm, le trimite mesaje indignate confraţilor care nu se grăbesc să-l apere atunci când se simte „atacat”). Scrisul silnic nu-i iese domnului Mircea Mihăieş. Se bâlbâie şi gafează… era să zic impardonabil, dar mi-am luat seama. Nu eu trebuie să iert…
Prima gafă ne întâmpină chiar în titlu, care este o întrebare retorică: „De ce suntem atât de ticăloşi?”. Chiar aşa, domnule M.M., de ce sunteţi atât de ticăloşi?
De la primele rânduri pricepem că articolul este supt din degete. Necitindu-i nici pe Mircea Platon, nici pe Paul Gottfried, M.M. (de aici înainte îmi voi permite să nu-l mai domnesc) deschide abrupt controversa de idei prin… descrierea unei fotografii a lui Mircea Platon. Trec peste impresia (neplăcută pentru heterosexualul din mine) că acordă o prea mare importanţă înfăţişării „ademenitoare” (sic!) a lui Mircea Platon cel din fotografie (Honi soit qui mal y pense). Voi remarca doar că nici Paul Gottfried, nici Mircea Platon nu au făcut, după ştiinţa mea, vreodată, referiri la fizicul cuiva. Ei discută idei şi doctrine. M.M., pentru a suporta duritatea dezbaterii doctrinare (atâta de câtă e în stare), trebuie mai întâi să se încarce cu energie contemplând o poză, în a cărei admiraţie fiind, comite o tautologie: „Cel care a stat în spatele obiectivului camerei…”. („În spatele camerei” sau „în spatele obiectivului” ar fi fost suficient. Deh, reveria deşteptată de un Anthony Perkins la tinereţe, bat-o vina…!) M.M., care îşi declară/declamă „centrismul” şi aversiunea faţă de fundamentalism, apelează fără jenă la arsenalul vadimist (crede că delimitând-se, declarativ, de Vadim Tudor ne va face să uităm că şi vadimismul, şi „elitismul intelectual” de după 1990 sunt efectele jocului la două capete al celor care ne-au condus în ultimele două decenii), în speţă referirea la aspectul fizic al adversarului.
Trec peste minciuna cu „centrismul” în care M.M. se sclifoseşte a fi îmbătrânit. M.M. nu e centrist (apropo: centrismul nici nu există în stare pură), e stângist. De ce s-o fi ferind să recunoască…? Dar asta e altă discuţie.
Vine apoi chestiunea cu „fundamentalismul” care, chipurile, i-ar repugna. M.M. a auzit un şlagăr şi a prins refrenul. Fluieră însă fals, ca un canar care nu a avut de la cine să înveţe arta trilului. Adevărurile şi valorile fundamentale se insuflă la vârste fragede. Iar cel care crede în ele nu e fundamentalist, aşa cum insinuează M.M. şi cei asemenea lui, amestecând termeni politici recenţi în chestiuni care ţin, de când lumea, de bunul simţ.
Peste lipsa de probitate de a declara făţiş că nu a citit cărţile lui Mircea Platon şi de a le lua totuşi peste picior am să trec fără alte comentarii. Ăştia ne sunt elitiştii…! Nu am să las însă nesancţionată infatuarea cu care M.M. îşi permite să categorisească, în vrac, editurile care l-au publicat pe Mircea Platon: „Sunt […] edituri marginale, dar asta nu contează prea mult”. Dacă nu contează „prea mult” de ce mai aduce vorba? Apoi, ce înseamnă „edituri marginale”? Edituri mici? Edituri underground? Edituri de nişă? Edituri de provincie? Sau, pur şi simplu, altele decât editurile la care publică Vladimir Tismăneanu, M.M. şi elitele „centriste”? (E de la sine înţeles că aceste elite lucrează doar cu edituri.., „centrale”.)
Cu adevărat grave sunt paragrafele în care M.M. „îşi înăspreşte glasul” şi, după ce i se pare a-l fi strivit pe Mircea Platon sub eticheta de sărăntoc intelectual aflat în căutarea unui sponsor (tot intelectual), îndreaptă ţeava puştii către Paul Gottfried, cel cu care, de fapt, ar fi trebuit să polemizeze, dacă îl ţineau curelele, Vladimir Tismăneanu. Vajnicul nostru Volodea nu are însă… ştiţi dumneavoastră ce pentru a polemiza cu un paleoconservator pe care nu îl poate acuza de antisemitism sau de fundamentalism.
M.M. crede a fi descifrat la Paul Gottfried frustrarea pentru că nu i s-au publicat la Princeton University Press (editura la care Vladimir Tismăneanu, ei da!, are acces), lucrări critice la adresa valorilor stângiste. Dacă ar fi avut subţirimea intelectuală al cărei posesor se socoteşte, M.M. ar fi priceput că fraza lui Paul Gottfried e un mod eufemistic de a califica o orientare ideologică, cu eleganţă numită „prea progresistă” (reamintim, Paul Gottfried este paleoconservator). Nu e nici o frustrare aici – cum să fii frustrat, dacă te ştii de dreapta, că nu te publică o editură stângistă…? Aş zice, chiar, că e un motiv de satisfacţie – înseamnă că te-ai făcut înţeles, că eşti inconfundabil. M.M. nu pricepe sau se face că nu pricepe că tocmai acesta este motivul pentru care Mircea Platon pledează pentru despărţirea apelor: stânga să-şi asume stângismul şi să se înghesuie pe malul stâng (ce-i drept, e mare aglomeraţie acolo…), părăsind malul drept al râului, pe care îl ocupă în mod fraudulos. Pretenţia aceasta de bun simţ îi apare „elitei” reprezentate de Vladimir Tismăneanu şi de M.M. drept… frustrare. Iar criteriile ideologice după care Princeton University Press respinge lucrările unui Paul Gottfried ne sunt prezentate, cu un truc ieftin, drept academice sau ştiinţifice. Relativizaţi, relativizaţi, ceva definitiv amestecat tot rămâne până la urmă…!
Înainte de a termina, să-l ajutăm pe M.M., cel atât de atent la eufonii, să priceapă un text în engleză. Paul Gottfried spune, referindu-se la cartea lui Vladimir Tismăneanu: „A thin, discursive volume” iar M.M. se lansează în demonstraţia că nu e nicidecum vorba de un volum subţire, pentru că are… 220 de pagini (sic!) scrise mărunt… M.M. ori nu ştie bine engleză (specialitatea sa, totuşi!) ori vrea să ne ducă de nas cu argumentul autorităţii. Şi thin în engleză, şi subţire, în română, au, pe lângă sensurile proprii, sensuri figurate. Thin = without solidity or substance; flimsy: a very thin plot for such a long book. Subţire = puţin consistent, sărac în substanţă. Paul Gottfried, în schimb, ştie bine englezeşte şi are şi o gândire logică. Nu ar pune niciodată pe „subţire” în sens cantitativ alături de „discursiv”, care descrie o calitate. Cartea lui Vladimir Tismăneanu, ar fi trebuit să traducă M.M., este discursivă şi nu foarte consistentă (o zeamă chioară pentru Paul Gottfried, un studiu în tehnica „razelor concentrice” pentru M.M.).
Mă opresc aici, nu înainte de a-l ruga pe M.M. să nu se mai includă printre „noi, românii” dacă ne socoteşte defecţi. Şi, mai ales, să nu se mai creadă profund şi îndreptăţit să ne dreagă. Prin articolul acesta lipsit de har se dovedeşte, dimpotrivă, superficial. Şi, aşa cum involuntar se autodefineşte în titlu, ticălos.
Alexandru Ciolan,
editor marginal
Editura LOGOS
Nota mea: Acest “Drept la replica” refuzat, democratic – nu?, de “Romania literara” era insotit de un text in 10 puncte al lui Mircea Platon intitulat “Despre dreapta românească: răspuns insultelor funcţionarului public Mircea Mihăieş”. Am decis sa nu il public aici. Consider ca Platon greseste acreditand ideea ca exista o “dreapta romaneasca” pe care o mai si juxtapune acestui grup sinistru de anti-romani si anti-crestini. Dupa parerea mea, Platon mai greseste oferind si atata atentie unor derbedei culturnici a caror misiune este tocmai compromiterea dreptei. Astfel ii si constituie, “intelectual”, “de dreapta”. Simpla polemica declansata cu acestia le consolideaza si legitimeaza rolul in care s-au auto-introdus, de “dreapta romaneasca”. S-a facut aceeasi greseala publicand despre “dreapta romaneasca” la revista anti-crestina “22” sau conferentiind despre aceeasi “dreapta” inventata, la Fundatia si Colegiul Novaia Evropska. A discuta despre nationalism, patriotism si traditionalism cu personaje ca Tismaneanu, Plesu, Liiceanu & Co este o insulta la adresa romanismului si chiar si simpla alaturare a acestor cuvinte numelor lor nu face decat sa le maculeze intristator substanta sfanta, tinand cont ca au existat sute si sute de mii de romani care si-au dat viata pentru neam, tara si credinta. Sa fim constienti, draga Mircea Platon: nu exista nici o dreapta romaneasca! Exista doar martiri si marturisitori ai dreptei romanesti. In rest, clovni si purtatori de masti si papioane, mai sobre sau mai colorate. Cu care preferi sa polemizezi si de ce? Si mai spune-mi(ti), te rog, o chestie: cu criminali ai neamului tau ca Leonte Rautu si Mihail Roller ai putea “polemiza”? Atunci de ce o faci cu urmasii lor?!
PROCESUL Liicheanu-Liigheanu-Liiceanu, plagiator si profitor al tuturor regimurilor, la final. Eminescu a pus punctum farsei "maestrului" Stoica
Ascultati o parte din pledoarii in aceasta inregistare. Rezultatul pe 20 mai.
Procesul Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu versus Libertatea Presei
COMISARUL Tismãneanu se întoarce
de Mircea Platon
Profesorul Paul Gottfried, reputat istoric si gânditor conservator american, autor de cãrţi despre conservatorii romantici germani, despre multiculturalism, despre statul dãdacã, despre Carl Schmitt, despre istoria conservatorismului american, a scris un articol în care, pornind de la cartea Fantasmele salvãrii, a dlui Vladimir Tismãneanu, aratã cã dl Tismãneanu e un om de stânga, o stângã habermasianã, preocupatã de reeducarea est-europenilor dupã modelul reeducãrii postbelice a germanilor. Profesorul Gottfried sugera si cã, fãrã naţiune, nu e posibilã o viguroasã democraţie participativã. Or, tocmai naţiunea e principala victimã a ideologiei imbrãţişate de dl Tismãneanu, ideologie care distruge naţiunea de dragul unei “societãti civile” preocupate cu persecuţia sau cel putin cu deconstrucţia majoritãţii in numele minoritãţilor reale sau inchipuite si cu distrugerea elitelor, criteriilor si modurilor de viaţã organic-istorice in numele unor egalitãţi în “drepturi” artificiale si a pseudo-elitelor birocratic-activiste.
M-aş fi aşteptat ca articolul profesorului Gottfried sã-i aduca profesorului Tismãneanu satisfacţia dezbaterii cu un egal. In definitiv, dl Tismãneanu a refuzat de multe ori dialogul sau polemica pe motiv cã preopinenţii erau sub demnitatea domniei-sale, cã nu au doctorat, cã nu sunt profesori, si cã nu au publicat la edituri de prestigiu. Acum deci, cu ocazia articolului profesorului Gottfried, era timpul ca profesorul Tismãneanu sã sesizeze ocazia si sã strãluceascã doctrinar. De aceea, mare mi-a fost dezamãgirea când profesorul Tismãneanu, în loc sã se adreseze chestiunilor ridicate de un egal al domniei-sale, a ales sã polemizeze cu un blogger care a semnalat articolul, cu un student care a înjurat pe forumul blogului, şi cu mine care, cum nu obosesc sã mi-o aminteascã ciracii dlui Tismãneanu, nu am nici mãcar doctoratul si ar trebui sã tac (asta pe lângã numeroasele acuzaţii grobiene pentru care nu îl fac raspunzãtor pe dl Tismãneanu).
Din pãcate, nefiind ventriloc, nu pot sã tac rãspunzând în acelaşi timp întrebãrilor pe care mi le adreseazã dl Tismãneanu şi la care îmi cere, imperativ, rãspuns. Dar voi încerca sã împac şi capra şi varza dacã profesorul Tismãneanu acceptã urmãtorul târg. Promit sã tac dupa ce îi rãspund sincer la întrebãri dacã şi domnia-sa îmi rãspunde sincer la o întrebare care mã frãmântã.
Aşadar, chestiunile pe care le ridicã dl Tismãneanu sunt urmãtoarele:
1. Mã acuzã de ipocrizie arãtând cã, deşi scriu împotriva neoconservatorilor români, am tradus şi publicat în revista “Rost” un text despre “Tragedia multiculturalismului” semnat de Irving Kristol.
Da, e adevarat cã Mihail Neamţu si Claudiu Târziu mi-au cerut permisiunea de a publica, pe website-ul neoconservator “Antiteze”, respectiv în revista “Rost”, acel text şi altele. Textul respectiv provenea dintr-o serie de traduceri pe care le-am facut, prin 2001, pentru revista “Convorbiri literare” încercând, într-o vreme când nu vorbea mai nimeni despre miscarea conservatoare americana, sa legitimez cu ajutorul ei o eventuala miscare conservatoare în România. În anii ’90, profesorul Vladimir Tismaneanu şi o mare parte a “dreptei” româneşti de astazi ne-au dat de înţeles ca a fi occidental înseamnq a fi de stânga, a fi multiculturalist, corect politic, social-democrat, Soros-ian etc. Dreapta conservatoare era socotita atavica, reacţionara, antisemita şi era asociata abuziv extremismului lui Corneliu Vadim Tudor. Dl Zigu Ornea înfiera, sãptãmânã de sãptãmânã, în revistele Romania literara, Dilema şi pe unde mai apuca, dreapta româneascã interbelicã. Fãrã nuanţe, ni se dãdea de înţeles cã, abia ieşiţi din comunismul real, trebuie sã ne denazificãm de urgenţã pentru a intra în comunismul adevãrat. De aceea, atunci când mi s-a oferit oportunitatea, am tradus din conservatorii anglo-saxoni, din Kristol, dar şi din William Schlamm, William F. Buckley, Clinton Rossiter, Peter Viereck sau T. S. Eliot. Traducerile respective erau menite a reprezenta o mostrã din gândirea conservatoare americanã, de toate nuanţele, evrei, catolici, protestanţi, conservatori şi neoconservatori. Scopul publicãrii acelor traduceri era de a arãta cã dreapta e legitimã. Din pãcate, din momentul în care a devenit legitimã (cu preţul deturnãrii la stânga), dreapta a atras, conform principului “la plãcinte înainte, la rãzboi înapoi”, mulţi oportunişti, oameni care nu ar sacrifica nici mãcar un suspin pentru ideile şi realitãţile de pe urma cãrora vor sã trãiascã.
2. În al doilea rând, dl Tismãneanu pare a crede, împreunã cu ciracul sãu Mihail Neamţu, cã vreau o “dictaturã teocraticã”, cã sunt nazist “Blut und Boden”, şi cã mã exprim periculos de “ambiguu” atunci când spun, într-un interviu din revista de culturã religioasã Tabor, cã drumul României trebuie sã fie de la letargie la liturghie. Îl asigur pe dl Tismãneanu – pe dl Neamţu nu îl pot asigura de nimic, se învârte prea repede – cã nu are de ce sã se teamã, mulţi dorm şi în timpul liturghiei. De aceea nu vreau o dictaturã teocraticã în care oamenii ar fi încolonaţi şi duşi la liturghie cu sila. Acest lucru e strãin de duhul Ortodoxiei. Ceea ce vreau însã e o recentrare a realitãţii – politice, economice, sociale, educaţionale – româneşti pe persoanã. Consider, tocmai pentru cã nu am uitat tragediile secolelor XIX-XX (comunism, nazism, douã rãzboaie mondiale, colonizare/decolonizare/recolonizare), cã doar recunoaşterea realitãţii persoanei ne poate feri de tiranii ideologice care ar aşeza ca “bine suprem” fie clasa, fie rasa, fie imperiul, fie “piaţa”. Consider cã antropologia creştinã nu trebuie înlocuitã cu antropologia lui homo oeconomicus sau cu orice altã înţelegere reducţionistã a realitãţii umane. De aceea, cred eu, creştinismul nu trebuie sã fie prezent în Europa doar ca tradiţie culturalã, ci ca realitate liturgicã vie, ca afirmare a prezenţei lui Dumnezeu, a Persoanei lui Iisus Care vine cu Trupul Sãu la Sf. Liturghie, a naturii noastre creaturale şi a sensului istoriei ca rãstimp al mântuirii. Mi se pare cã, în afara acestei înţelegeri a istoriei, cãdem în încercãri facile de a meşteri o utopie, de a fãuri, cu ajutorul ideologiilor, raiul pe pãmânt. Singura stavilã împotriva acestei tentaţii eshatologice e creştinismul. Nu creştinismul-cultural, ci creştinismul- liturghie, nu memoria, ci prezenţa realizatã prin închinarea înaintea Dumnezeului celui viu. Istoria ca prezenţã a lui Dumnezeu. De aceea, nu pot accepta ca Liturghia sã fie rãstãlmãcitã de dragul politicii, aşa cum ar fi vrut “societatea civilã” în “cazul Corneanu”. A face ceea ce ar fi vrut societatea civilã ar însemna instrumentalizarea politicã a liturghiei, ar deschide drumul fie statului-bisericã, fie bisericii-stat. Nu toate lucrurile care sunt în lume pot fi tratate ca şi cum ar fi din lume. Dl Tismãneanu trateazã pe oricine recunoaşte şi trãieşte acest lucru drept “febricitant”. E dreptul domniei-sale. Dar e şi dreptul meu sã consider cã a defini “dreapta” în absenţa tradiţiei nu ca memorie, ci ca prezenţã în sens creştin înseamnã de fapt a fi de stânga. Diferenţa dintre cele douã sensuri ale tradiţiei este diferenţa dintre o mumie şi sfintele moaşte, dintre cei pe care-i comemorãm de Ziua eroilor şi cei pe care-i pomenim la fiecare Sf. Liturghie.
3. Dl Tismãneanu îmi cere sã denunţ clar şi sã mã disociez fãrã echivoc de afirmaţiile lui Ilie Catrinoiu. Ieftinul sicofant Neamţu face legãtura între dl Adrian Costea, site-ul lui Ilie Catrinoiu, Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu, ortodoxie şi asasinii lui Stelescu. Dupã cum am mai spus, despre asasinii lui Stelescu sunt convins cã “febricitantul” dl Neamţu ştie mai multe, ca unul care şi-a petrecut tinereţile scriind articole legionare. Dupã care a devenit de stânga. Dupã care a devenit de dreapta. Dupã care cine ştie – poate dl Tismãneanu ? – ce va mai deveni.
Am spus în cartea A treia forţã – pe care ştiu cã dl Tismqneanu a citit-o -, şi am spus şi în lansãrile de carte pe care le-am avut la Timişoara sau Costanţa: nu gust nici antisemitismul şi nici teoria conspiraţiei. Nu sunt nici rasist sau white suprematist, aşa cum e Revillo P. Oliver, unul din autorii menţionaţi apreciativ de dl Mihail Neamţu în Idei în dialog (probabil cq, iarãşi, Neamţu a citat fãrã a citi, motiv pentru care l-aş ruga pe dl Tismãneanu sã-i verifice atent referatele şi referinţele de acum încolo). Am vorbit împotriva antisemitismului, am scris împotriva nazismului, am fost atacat de autori neolegionari pentru modul în care înţeleg Mişcarea Legionarã. Nu am folosit injurii antisemite. Nu cred în legitimitatea creştinã, politicã, antropologicã etc. a rasismului.
Ceea ce i-am reproşat şi îi reproşez eu dlui Tismãneanu nu are legãturã cu rasa, clasa casa sau masa domniei-sale. Are legãturã cu politica domniei-sale. De aceea nu înţeleg de ce îl tot aduce în discuţie dl Tismqneanu pe profesorul Moshe Idel. M-am întâlnit cu profesorul Moshe Idel o singura datã, la o conferinţã. Îl admiram pe profesorul Moshe Idel din scris. Întâlnindu-l, mi-am dat seama cã, pe lângã erudiţie, profesorul Moshe Idel e un om modest, cu umor, de mare caracter. Un adevãrat mensch. Dar prezenţa publicisticã a dlui Tismãneanu nu mi-a lãsat niciodatã aceastã impresie.
Aşa cã nu i-aş spune profesorului Moshe Idel, dupã cum nu i-am spus nici profesorului Vladimir Tismãneanu, dupã cum nu i-aş spune nici profesorului Gottfried nici o mãgãrie antisemitã. Dar nu pentru cã se încruntã dl Tismãneanu la mine. Ci pentru cã nu mã intereseazã antisemitismul. Ceea ce mã intereseazã e cã dl profesor Tismãneanu, un om de stânga, pretinde cã e de dreapta şi încearcã sã redefineascã dreapta româneascã în acord cu valorile stângii. Asta e tot. Mã cert sau mã împac cu dnii Gottfried sau Tismãneanu având în vedere nu „rasa” domniilor-lor, sau religia, ci sinceritatea angajamentului politic.
*
Si acum, cã mi-am clarificat poziţia, îi pun şi eu dlui Tismãneanu o singurã întrebare. Domnia-sa deplânge astãzi “înmulţirea mitocanilor pioşi”, a “focarelor de infecţie” şi a “putreziciunii”. Tatãl domniei-sale a fost preocupat în anii ‘50 de lichidarea “bandiţilor mistici”, a “putrefacţiei burgheze” şi a “nãpârcilor veninoase”. Dl Tismãneanu nu e rãspunzãtor pentru ce a fãcut tatãl domniei-sale. Dar se face vinovat de folosirea aceleaşi retoricã. Ieri de stânga, azi de “dreapta”, douã generaţii de Tismãneni au folosit aceastã retoricã pentru a-i proslãvi pe mai-marii zilei şi a pune lacãt pe conştiinţa româneascã. Deci întrebarea mea e: pânã când?
(Acest text, care va apãrea în curând şi în variantã tipãritã, poate fi preluat de oricine doreşte)
DE CE nesimtitul Paleologu trebuie sa zboare: un jurnalist e "cretin si mincinos". Un ministru dezonorant pentru Cultura, Religia si Guvernul Romaniei
Ministrul Culturii face un ziarist de la Gândul cretin şi mincinos
de Adrian POPESCU, Bogdan Cristea 04 MAI 2009
•Ministrul Culturii şi Cultelor încearcă să retracteze afimaţia potrivit căreia Ionel Brătianu nu ar putea câştiga alegerile prezidenţiale
•Paleologu s-a lansat, vineri, într-un atac virulent la adresa ziaristului care a relatat conţinutul conferinţei sale despre „pleaşcă”
După ce a impus în politica românească un nou concept, acela de „pleaşcă”, pe care l-a şi teoretizat, de curând, în cadrul unei conferinţe ţinute la Institutul Cultural Român, ministrul Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu, confruntat cu un val de articole negative din partea presei în legătură cu acest subiect, a răbufnit, vineri, la Braşov, proferând invective la adresa unui jurnalist de la Gândul. El susţine că sensul afirmaţiilor sale de la celebra conferinţă „Ce este aceea o pleaşcă?” a fost denaturat de ziarul Bogdan Cristea, redactor în departamentul politic al ziarului, în ciuda faptului că ele au fost confirmate şi de alte publicaţii.
Istoria „pleştii” lui Paleologu
Totul a pornit de la aprecierea laudativă a ministrului la adresa şefului statului, despre care susţinea, în februarie, că a fost ca o „pleaşcă” pentru pedelişti, fiindcă datorită lui aceştia ar fi câştigat alegerile. Afirmaţia lui a stârnit comentarii negative. Paleologu s-a gândit însă să atribuie un sens mai înalt noţiunii de „pleaşcă” şi a mers la ICR pentru a ţine o conferinţă de filosofie politică pe această temă. În cadrul respectivei conferinţe, el a precizat, printre altele, că-şi menţine poziţia anterioară referitoare la Traian Băsescu: „nu are contracandidat, e un om care se potriveşte României actuale, corespunde societăţii româneşti”.
Venind vorba de tipul de politician agreat de români, Theodor Paleologu a adăugat că nici Ionel Brătianu nu ar avea şanse astăzi în alegeri: „Eu nu cred că Ionel Brătianu, dacă ar apărea acum, ar câştiga în alegeri”. Afirmaţia în cauză, citată de noi şi de agenţia de presă Mediafax, a fost, ulterior, retractată de Paleologu, care a declarat că, în realitate, ar fi vrut să spună altceva.
Ministrul se enervează şi insultă
Vineri, la Braşov, Theodor Paleologu a refuzat să răspunda unui alt ziarist al cotidianului Gândul, susţinând că afirmaţiile sale au fost radical modificate.
Paleologu: – Ziaristul ăla e ori cretin, ori rău intenţionat, pentru că dintr-o conferinţă de două ore, din care nu a luat decât un pasaj de 30 de secunde, despre Brătianu. Şi mai e şi mincinos, fiindcă nu a scris ce am spus eu, mi-a pus în gură o afirmaţie pe care n-am făcut-o.
Gândul: – Nu ştiu dacă a inventat colegul meu ceva sau nu, dar şi dacă ar fi cum spuneţi, „ziarist cretin şi mincinos” nu credeţi că e cam mult?
Paleologu: – Dar, după dumneavostră, ce e, cum calificaţi pe cineva care a scris exact pe dos decât am spus eu?
Gândul: – În nici un caz în acest fel, aş fi dat un drept la replică în care aş fi spus, cel mult, că ziaristul respectiv nu a înţeles ce am spus eu, dar n-aş fi recurs nicicum la asemenea exprimare insultătoare.
Info Plus: Cine e Theodor Paleologu?
Fiu al celebrului scriitor, om politic şi ambasador, Alexandru Paleologu, s-a născut la 15 iulie 1973. Şi-a luat licenţa în filosofie la Paris şi apoi doctoratul în ştiinţe politice la Universitatea din München. Din 2005 a devenit ambasador al României în Danemarca şi Islanda, dar a renunţat la cariera diplomatică în 2008, când a fost numit ministru al Culturii şi Cultelor în cabinetul lui Emil Boc.
[email protected], mailto:[email protected]
Vezi si
CIUDATUL PALEOLOGU. Pupilul lui Plesu condamna “trufia” Manastirii Putna si, ca “regalist”, il sustine pe “Printul” Duda la Presedintie
Motto: “Trebuie convinsi deputatii, senatorii, episcopii si preotii sa aiba moderatie si precautie. Avem nevoie de o dezbatere publica pentru a vedea daca, pe timp de criza, putem cheltui acesti bani pentru cateva sute de biserici, sacrificand astfel programe culturale extrem de importante”
Desi e ministru ales din partea PDL – dupa cum se spune ridicat de pe olita chiar de Andrei Plesu, eminenta cenusie a tuturor guvernarilor, de la FSN la CDR, PSD si PDL – Toader Paleologu, fiul masonului de moda veche Alexandru Paleologu, altfel un tip citit, si-a facut deja un obicei din a insulta romanii. Pe langa atacul agresiv la adresa Bisericii – nu este vorba de “ridicarea a peste 800 de biserici”, cum a sustinut, ci de construirea a 2-300 si de restaurarea a sute de alte biserici de sute de ani, monumente ale artei si arhitecturii romanesti – el acopera, cu buna stiinta, si alte “ciudatenii” in Ministerului Culturii si Cultelor (parca a uitat ca este si ministru al Cultelor!). De exemplu, intr-o totala contradictie cu realitatea politica, el l-a mentinut in functia de “consilier personal” pe ungurul Demeter Andras, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, numit în guvernarea Tăriceanu la propunerea UDMR, cel care a desfiintat, anul trecut, prin Hotarare de Guvern 13 reviste culturale romanesti, printre care Contemporanul, Literatorul, Manuscriptum şi Teatrul. Mai mult decat atat, el il mentine in functia de presedinte al INMER (“Memoria Exilului”), echivalenta cu aceea de secretar de stat, pe liberalul-regalist Dinu Zamfirescu, unul dintre cei care au semnat pentru suspendarea lui Traian Basescu. La fel de anormala este si pastrarea pe pozitie a lui Marius Oprea, un alt “gestionar” profitor al “afacerii anticomunismului”, fost consilier de securitate fara ORNISS al lui Tariceanu, inamic personal al lui Traian Basescu, pastrat si azi de Guvernul Cioc-Boc in functia de presedinte al asa-zisului IICCR (“Investigarea Crimelor Comunismului”). Si anomaliile “sectei intelectualilor” GDS-ICR continua, fara jena.
Sustinatorul “Printului” Radu
Acum, de exemplu, aflat de 1 mai la Braşov pentru a susţine o conferinţă pe tema “Republică şi Laicitate”, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional i-a răspuns unei jurnaliste că “Principele Radu are dreptul să candideze şi reprezintă un vector de civilitate în confruntarea electorală”.
Ministrul a susţinut în timpul conferinţei că este „foarte apropiat de familia regală a României” şi că, pentru domnia sa, „monarhia este parte din patriotism”.
„Tatăl meu era şi el regalist. Fiul meu trebuia să-l aibă ca naş pe regele Mihai”, a adăugat Toader Paleologu.
La finalul conferinţei, ministrul a fost întrebat de o jurnalistă ce părere are despre candidatura la preşedinţie a principelui Radu Duda. Theodor Paleologu a ţinut să precizeze : „Radu Duda are dreptul de a candida şi, cel mai important, reprezintă un vector de civilitate în confruntarea electorală”. Paleologu a argumentat că principele Duda este un om „civilizat şi non-agresiv”.
Despre “laicitate”
„Laicitatea e foarte puţin prezentă în dezbaterile publice de la noi. Laicismul francez nu este cea mai fericită metodă, în schimb laicitatea pozitivă pe care o tot aminteşte Sarkozy reprezintă o şansă pentru religii. Laicitatea nu exclude orice fel de prezenţă a bisericii în spaţiul public, statul modern încearcă să neutralizeze doar politic, nu şi public, biserica.”, a continuat Theodor Paleologu.
Ministrul a făcut o scurtă referire la politica abilă a Bisericii Ortodoxe Române care, prin apolitismul ei, primeşte bani de la toată lumea.
„Politicienii cred că pot fi aleşi şi realeşi. Cu cât îşi fac cruci mai mari la TV cu atât sunt mai lipsiţi de cultură teologică dar dau mai mulţi bani la biserică în teritoriu. Biserica trebuie să înţeleagă că sărăcia e o virtute evanghelică, că este corpul mistic, corpul lui Hristos şi că nu are nevoie de construcţii aberante (…) Modelul de neutralizare politică a religiilor este pus în discuţie din ce în ce mai mult. Trebuie să promovăm laicitatea pozitivă. Nu trebuie să uiţi propria credinţă, dar ce drept ai s-o manifeşti public, mai ales în mod zgomotos?”, s-a întrebat Paleologu.
“Trufia” de la Putna
Ministrul a dat exemple de biserici care au primit destui bani dar i-au folosit în mod distructiv. Printre altele a menţionat o biserică de sat, renovată cu zeci de miliarde, în care s-a pus podea de marmură şi picturi de prost gust, cu Isus (sic) stând pe tricolorul românesc la judecata de apoi sau mânăstirea Putna unde s-au făcut picturi de interior după ce, de secole, mânăstirea uimea prin simplitatea ei.
„Providenţa a dat ca la Putna să nu existe picturi. De ce, în secolul 21, să vrem să corectăm providenţa? E o trufie. Biserica ar trebui să fie responsabilă de patrimoniul pe care îl administrează. Modestia e o altă virtute evanghelică”, a menţionat Theodor Paleologu.
Făcând o paranteză, ministrul s-a întors la politică susţinând că şi apolitismul este tot o politică. „Cei 70% dintre români, care nu votează, fac totuşi politică. Îi înţeleg. Când ai o coaliţie, riscul de neparticipare la vot este enorm. Îi poţi pierde pe toţi. Iar la o coaliţie dreapta-stânga toţi sunt catalogaţi la fel şi nimeni nu mai votează”, a spus ministrul.
O altă problemă abordată de Theodor Paleologu în cadrul conferinţei “Republică şi Laicitate” a fost cea a lipsei unui protocol între biserică şi stat, a lipsei de protocol în general.
„România nu are protocol. E o brambureală de la cap la coadă. Mi-ar plăcea să fiu Ministrul Protocolului şi Bunelor Maniere”, a încheiat, ironic, Theodor Paleologu.
Surse: Cotidianul, Gardianul
Citeşte de la Gandul şi
Politicienii şi presa după revoluţie – de la „animal” la „găozar”
Citeşte aici articolul care l-a enervat pe ministru