Pe 8 februarie si-a facut niste analize. Se simtea slabit si-si ascundea oboseala in fata sotiei, Madalina, printr-un zambet. Astazi, 8 iulie, Niculae urma sa se intoarca acasa, de la tratament. Se intoarce, insa cu sufletul plutindu-i deasupra noastra. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l ia la El. Sa ne rugam pentru sufletul sau sa treaca cu bine de vamile vazduhului. Asteptam invierea mortilor, si viata veacului ce va sa vie. Amin.
Totul a inceput in Februarie.. Fevrier.. Februar.. Cum se mai potriveste numele asta de luna cu acela al simptomelor care imi aduc aminte ca virusul este inca in mine, inversunat si de neclintit.. febra. Cum se poate inampla o asemenea traznaie.. e cald afara, mi-e bine.. imi plimb aleasa pe coclaurii umbriti pe alocuri de castani, printe cladirile cochete pline de istorii fascinante. Povestim, facem planuri, ne gandim acasa, intre prietenii care ne-au ajutat sa ducem greutatea unui drum atat de anevoios.. Madalina se pregateste de cioburile ei in timp ce eu ma gandesc la bucuria revederii cu colegii, cu paginile revistei.. Anul asta implinim 20 de ani de la terminarea liceului.. poate ajungem. Ne bucuram ca ne avem, ne e dor de Oana.. In septembrie voi reveni acasa sanatos si asa cum spuneam la inceputul corvoadei, implinit.. tata, sot, prieten. Stam si ne uitam peste crenelurile castelului la un apus perfect.. ca noi. E vineri si ploua.. stiu ca va fi bine desi de data asta caldura vine din mine si nu anunta nimic bun.. cand sunt acasa cu soata mea e intotdeauna soare.. Dumnezeu ne creeaza atmosfera perfecta. Cand sunt in spital ploua.. am mai trecut prin asta.. am mai avut febra si am invins de fiecare data. E vineri seara.. ceva imi spune ca urmatoare plimbare la castel va fi una spirituala.. am dreptate. Noaptea trece greu pentru noi toti. Virusul pe care vroiam sa il cred plecat pentru totdeauna si-a gasit un loc bun.. E duminica.. 4 iulie.. cred ca e foarte devreme.. ma doare pentru ultima data.. unghiile imi sunt ingrijite ca intotdeauna, pantofii primiti in dar de la Madalina sunt pregatiti de o ultima plimbare.. zambesc.. o sa fie bine.. trebuie doar sa invatam sa iubim.. Sa il invatam pe impreuna.. E déjà luni seara si apusul e la fel de perfect si Madalina e acolo langa mine si Oana imi povesteste de-acasa si drumul pana la castel imi da putere si soarele ma incalzeste si castanii ne plac si prietenii asteapta sa ma revada si vin acasa.. Am pasaport, sunt bine asa cum v-am promis, avionul decoleaza joi iar berea.. cum stiti.. pe Kiseleff cu fluturi in barba si baloane de sapun…
Al dumneavostra, acelasi perfuzel.. cu tot dragul..
Duminica 4 iulie 2010 la ora 5 in zori dupa o lunga suferinta, Niculae s-a stins din viata la Brescia.. Pseudomonas-ul a invins.
Doi militari români au decedat, miercuri, în Afganistan, după ce autovehiculul de tip Humvee în care se aflau a fost ţinta unui atac cu un dispozitiv improvizat acţionat de la distanţă. Potrivit MApN, cei doi militari făceau parte din Batalionul 33 Manevră, dislocat în Afganistan şi au căzut la datorie, miercuri, 23 iunie, ora 14.30 (ora României), informeaza Mediafax.
“Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, acţionat de la distanţă. În urma deflagraţiei, cei doi militari şi-au pierdut viaţa”, precizează MApN.
Sergentul major Dan Ciobotaru, promoţia 2007, avea 28 de ani şi era necăsătorit. Caporalul Paul Caracudă, în vârstă de 36 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1996, era căsătorit şi avea doi copii.
Ministrul Apărării Naţionale a acordat gradul de sublocotenent post-mortem celor doi militari care au decedat. De asemenea, ministrul Apărării a înaintat Preşedintelui României propunerile de decorare a sublocotenenţilor post-mortem Dan Ciobotaru şi Paul Caracudă cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, îşi exprimă “profundul regret” pentru pierderea vieţii celor doi camarazi şi sunt alături de familiile greu încercate, transmite MApN.
Numărul militarilor români care au murit în Afganistan se ridică la 15. Alţi 53 de militari au fost răniţi.
În Afganistan sunt dislocaţi circa 1.460 de militari români, dintre care 1.350 în ISAF.
A murit jurnalistul Marius Zamfir de la Jurnalul Televiziunii Române. La 39 de ani, răpus de un cumplit cancer osos cu metastaze, Marius Zamfir nu va mai apărea „pe sticla” Televiziunii Române, scrie Corespondent Special. Marius Zamfir era absolvent al Facultatii de Matematica din cadrul Universitatii Bucuresti, era casatorit si avea doi copii. El a lucrat la Radio Tinerama, Radio Contact si Radio 21 si a fost redactor-prezentator de stiri, co-realizator al emisiunii “Cronica Carcotasilor” in perioada 1999-2000, realizator de emisiuni auto si electorale. A venit la TVR, la Directia Stiri in anul 2001 si s-a specializat in domeniul economico-financiar. Timp de mai multi ani a fost corespondentul TVR la Guvern, informeaza MondoNews. Jurnalistii ii transmit familei condoleanţe şi putere să treacă peste greaua pierdere. Inmormanatrea a avut loc astazi, la cimitirul Bellu. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace !
Ziua Libertatii Presei s-a consumat, ieri, printr-un chef – dupa cum s-a numit evenimentul organizat de Mircea Toma si ai lui. In stilul sau inconfundabil, eternul activist – simpatic doar in timpul liber – a sarbatorit prin bascalie starea dramatica a presei romane. Fideli unor percepte ideologice inversioniste foarte bine remunerate cat si buni la punerea lor in scena, Toma si brigadierii sai i-au acordat “repetentului” Traian Basescu “premiul cel mare” – “Mai, animalule!”, in aplauzele si hlizelile lui… Mircea Geoana, aflat si el, “intamplator”, la susaneau tovaraseasca cu mici si bere, probabil din nostalgie pentru vanghelioane. Un premiu serios, ca cel primit de un simplu jurnalist, dar demn de acest titlu, operatorul Dan Nitescu, acordat in memoriam Mile Carpenisan, pentru curajul demonstrat la Chisinau si nevoile sale de la Bucuresti, rasplatit si material, la rivalitate cu bine sponsorizatul Club al Presei, nu si-a facut loc printre vedetele porno-politicii si porno-presei de Dambovita. Nu vreau sa-l disculp in nici un fel pe Basescu, desi cred ca e treaba lui cum ii califica pe jurnalisti mai ales in conversatiile sale private, reclamate in public de mogulul media Dan Voiculescu si, acum, de mogulul ONG Mircea Toma. Dar, ma intreb, este Traian Basescu vinovat de dezastrul in care se afla presa romana, folosita cu cel mai mare succes, cu tot cu jurnalisti, pentru lustrul pantofilor sau al cururilor mogulilor? Evident, nu.
Rapoartele internationale – chiar ale acelor institutii la care (se) raporteaza Toma – indica faptul ca “gradul libertatii presei” ar fi urcat pe timpul mandatului lui Basescu. Perioada in care Mircea Toma a primit cateva miliarde bune, de la Vintu, dupa cele incasate, pe sest, de la Patriciu, doi moguli de la pompa carora sug seva si acum fostii sai companioni in deontologie si grupologie, ca Robert Turcescu si Ioan T Morar sau Lucian Mandruta si… Andrei Plesu. Prin aceasta “fratie” dintre moguli si ziaristi, din care nu lipsesc serviciile secrete, de la noi sau de pe la “vecinii din Est”, a fost lichidata presa romana, nu prin remarcile lui Traian Basescu in privat, catre sotia sa, Maria.
Sa amintim un amanunt care nu o sa apara niciodata in mult citatele “Rapoarte” ale Agentiei lui Toma (oare de ce?): In 2005, DIICOT a cuprins intre copertile Dosarului Rompetrol, pentru evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune, un anturaj al distinsului Dinu Patriciu format din fostul premier Calin Popescu Tariceanu si sotia sa, Ioana, senatorul Verestoy Attila, senatorul Teodor Melescanu, Ludovic Orban, fostul sef al SIE, Catalin Harnagea, Sorin Marin – fost actionar Rompetrol acum oengist “Anonim”, Dan Fischer-Francu si Camelia Voiculescu, fiica mogulului cu acelasi nume, presedintele Fundatiei Noua Europa, Andrei Plesu, cat si ziaristii Mircea Toma, Sorin Rosca Stanescu, Doru Buscu, Cornel Ivanciuc, Liviu Mihaiu si sotia sa, Ioan T. Morar. Ciudat, deontologii in cauza nu au explicat niciodata ce s-a intamplat cu miliardele circulate de Patriciu prin maruntaiele lor, inainte de a fi cumparati de Vintu. Justitia nu a reusit, inca, sa finalizeze procesul. Este Mircea Toma in postura sa-l judece pe Sorin Rosca Stanescu? Poate doar sa-i numere milioanele…
In aceeasi zi, a “libertatii presei”, zi in care eu am avut termen la procesul cu ZIUA, un jurnalist de opinie si investigatie, intamplator chiar fratele meu, George Roncea, a ales sa renunte la colaborarea cu ziarul “Curentul” dupa ce fusese pangarita memoria lui Mile Carpenisan prin indepartarea brutala a unui articol dedicat omagierii sale de ziua… “libertatii presei”. Desi anuntata in mediul online, reactia sa, venita ca protest fata de un abuz incalificabil, nu “a facut o stire”, ca sa il citez pe Cristoiu. Nu este prima oara. Nici cand mogulul-ospatar Marius Locic l-a indepartat, tot abuziv, de la conducerea fostului ziar Atac, pentru ca demascase intr-un editorial cardasia dintre Vintu, Rosca si Patriciu pe filiera KGB, nu s-a consemnat la “rapoartele” “libertatii presei”.
De data aceasta o fosta secretara devenita patroana, cu opinie, a ales, probabil din obisnuinta, sa calce, pentru periatul unor potai ale kominternismului, chiar si pe cadavre. In acest caz, maidanezul de Primaverii este Volodea Tismaneanu iar cadavrul este al prietenului nostru Mile Carpenisan, un jurnalist pur sange, ucis de prea multii agenti toxici care i-au otravit viata, pe fronturile de aiurea sau din Romania; atacat de boala dupa ce lasitatea si plastilina care tine loc de coloana colegilor nevertebrati s-a mulat pe lichelismul patronului, un alt mogul… “umanist”. Cazul ziaristului-reper Mile Carpenisan, cenzurat si dupa moarte, reflecta funebru si exact starea jurnalistului roman si a jurnalismului de astazi, din Romania semi-ocupata, asa cum nu se trateaza in Rapoartele brigadierilor de serviciu: un cadavru care, mai sta, inca, in debaraua presei dar de care trebuie musai scapat. Daca se trezeste?! Si misca?!
Moartea civila a cazut ca o ghilotina peste capul multor jurnalisti de opinie, al caror simplu cuvant, care era evaluat, la propriu si la bucata, la cateva mii de euro, in timpul campaniei electorale, acum trebuie ingropat rapid, sa nu mai supere pe vreun potentat, cu sau fara stele, rosu sau portocaliu, dispus sa livreze, la schimb, reclama mascata printre randuri si bale. Cine sa-si mai doreasca azi un ziarist care ataca si mogulii si cumetriile puterii, oricare ar fi ea?! Intr-o presa stapanita de “moguli buni” si “moguli rai”, adevarul asupra problemelor majore ale tarii si natiunii va mai sta pus, se pare, doar intr-un spatiu ingradit si bine delimitat, in latime si adancime: 2 metri. De pamant.
Jurnalistul de opinie a fost schimbat, din mers, cu informatorul de opinie. In locul jurnalistilor, se itesc, dand aprig din coada, intelectualistii si manelistii presei deontoloage, gen Tapalaga, adapat de la valorile supreme ascunse de ochii opiniei publice undeva sub buricul lui Tismaneanu sau Cartianu, care se suprapune cu succes si profilului agentului acoperit ideal: tamp si cu limba morisca, umectata regulamentar, mai ales cand are posibilitatea, rara, de a fi sluga la doi moguli. Alte vedete de gen, emanate din crescatoria de papagali de la “Dilema Veche”, laboratorul de retarzi intelectual al lui Plesu (de ce nu s-o lasa, oare, de meserie?!), cum ar fi expertul in jacuzzi Mandruta si expertul in nimic Turcescu, provoaca instant si simultan invidia in randul militienilor si curvelor cinstite.
Ziua presei tocmai trecuta a “vibrat puternic” si prin cazul nu stiu carei amante sau sotii a lui Turcescu, care a facut mult mai mult fas in asa-zisa presa onorabila, de maidan tv, on sau offline, decat recompensarea curajosului Nitescu in memoriam Mile Carpensian. Ba chiar, aflu cu surprindere, ziarista care a gafat in porno-gazeta “Click” a lui Patriciu, partenera de trust a revistei “Dilema Veche”, a fost si sanctionata: “cu tăierea salariului pe două luni şi un ultim avertisment“, dupa cum informeaza dealerul de tigarete ajuns manager de presa, Peter Imre, mai cunoscut in lumea din care face parte drept amantul Adrianei Saftoiu dacat drept sotul fiicei lui Melescanu (cu care mai imparte si acelasi numar de ani). Unii chiar se si bucura: Turcescu si-a “reperat onoarea”. Dar, intreb din nou: este mai vinovata biata scribulica blonda a lui Patriciu ca a gresit, o data, amantele unui gurist cu tafna, decat grizonatul la coafor care-i canta la balalaika lui Vintu, ca porno-ziarist de porno-politica, intoxicand opinia publica cu puhoaie de cuvinte peste pustiuri de idei? Desigur, cele cinci zerouri din coada salariului sau se exclud din cauza…
“Nu i-ar putea cere nimeni ziaristului sa stea deoparte de cele lumesti, dar printre cele lumesti se afla si puterea banului, si fascinatia puterii, iar banul si puterea nu sunt de regula sfetnic bun al celui menit sa comunice informatie corecta si opinie onesta”, scrie jurnalistul veteran Corneliu Vlad intr-un editorial dedicat Zilei Libertatii Presei: Jurnalismul nu mai e meserie emblematica.
“Modelul” Turcescu, invocat de amploaiatii “independenti” ai unui mafiot de presa sau ai altuia, sau chiar de catre el, pentru presedintia Televiziunii Nationale, “sparie gandul”. Inteleg de la StareaPresei.ro ca, mai nou, se isterizeaza pe Twitter la adresa lui Cornel Nistorescu dupa ce acesta a prezentat pierderile “Cotidianului” din perioada prestatiilor sale de “redactor sef si director E-DI-TO-RI-AL”: 4.000.000 de Euro. Ati citit bine. “Disidentul” Turcescu, care altfel ii reclama lui Nistorescu ca “tipa prin semne de exclamare”, emite nu mai putin de 9 (noua) mesaje de disculpare, afirmand in vreo noua feluri ca el si-a incasat sutele de mii de euro pe un “contract EXCLUSIV pe partea editoriala” si chiar ca “e mandru de ce a realizat impreuna cu fostii colegi de la Coti”. Am inteles, ho! Dar cum vine asta: vezi in primul an ca pierzi 416.103 euro, apoi, in al doilea an, ziarul cel mai cel, “quality press” cu bombe intelectuale gen “masinutele lui Liiceanu, Plesu si Patapievici“, vezi ca o ia spre fundul prapastiei, cu o pierdere de 1.500.000 de euro (!), si nu ai nici o umbra dilematica “editoriala”, ca sa te intrebi: “ba, dar poate sunt eu de vina, cu echipa mea de genii, de nu se vinde ziarul si am retururi jumatate din tiraj?” Oare nu era o chestiune de minim profesionalism, ca sa te intrebi, ca “director E-DI-TO-RI-AL” , preocupat nevoie-mare, de manuta cu trogloditul Buscu, de “ce scump ar costa unirea cu Basarabia“, si de ce si unde se scurg banii patronului, dragutul de Vintulica? Si apoi, in a treia perioada de conducere stralucitoare, cand pierzi “doar” 1.113.065 euro, nu iti inchipui ca poti sa generezi intrebari “E-DI-TO-RI-A-LE” in capetele unor procurori, gen: “O fi vorba de evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune, dupa modelul Rompetrol”? Ca doar si fostul puscarias, actual mogul securistoid care nu mai raspunde nici macar in fata creatorilor lui, are o experienta bogata in domeniu?
Dar sa vedem ce parere avea despre ziaristul-gonflabil si contracandidata virtuala la sefia TVR, aflata la alt pol decat Nistorescu, Rodica Culcer, dupa ce Turcescu, pe atunci pripasit la radioul patronat de PSD, Europa FM, o incondeiase cu ou si cu otet: “Cred ca este o campanie montata impotriva mea, pentru ca aceste atacuri au aparut in momentul in care am devenit director de stiri la TVR. Demisia mea a fost “sceneta”? De ce? Ca sa fiu somera sase luni de zile? Ca sa-mi pierd si emisiunea de la TVR? Cred ca Turcescu incearca sa-mi plateasca niste polite, pentru ca l-am inlocuit din functia de redactor-sef la Europa FM, pentru ca jurnalul, de care se ocupa, pierdea audienta, pentru ca era lucrat superficial. Cred ca nu-mi va ierta niciodata acest lucru”, spunea Culcer in Capital.
Hopaaa! Deja doua “surse” , ca sa fac un “spirit de gluma” 🙂
Dar, ajunge! (tip si eu ca Nistorescu 🙂 ) Oricum, TVR-ul nu poate intra pe mainile nici unuia dintre cei doi hiper-profesionisti, decat daca se doreste injectarea mortala, direct in cap, si a jurnalistilor si a natiunii tele-spectatoare. Poate doar Florin Calinescu, expert deja in inregimentatii KGB de la Catavencu si in cum sa execute “imbecili organizati”,“frustrati sexual”, “oengisti – babe si peltici”, sa mai salveze cu cateva socuri electrice bine aplicate inima presei nationale, in prezent asezonata pentru un infarct controlat.
Boala presei este, de fapt, o reproducere la scara mai mica a bolii societatii romanesti de azi, careia i s-au administrat in 50 plus 20 de ani atatea doze aproape letale, incat ma mir ca “mai misca”. “Etichetarea, moartea civilă, scoaterea din circulaţie, fondurile prohibite etc. au fost utilizate spre a falsifica memoria spirituală a unui popor, ceea ce echivalează cu un etnocid cultural”, spune un mare ganditor avertizand: “Oricine agresează patrimoniul spiritual al unui popor, în întregime ori în parte, sau generaţiile lui creatoare… agresează mental un popor, deschide războiul contra şi pentru ocuparea minţii unui popor”. Razboiul mai mult sau mai putin intrevazut in toata aceasta perioada trebuie sa duca la un deznodamant.
Cu creierul aproape adormit de otrava teleinoculata picatura cu picatura in sistemul lor imunitar, prin televiziune si presa, romanii, cobai ai dictaturii nonvalorii, mai au o sansa de supravietuire: rezistenta din munti se muta in orase. Sa-si arunce televizoarele si sa respinga minciunile mitraliate asupra lor si manipularile la care sunt supusi, sistematic, de catre diversionistii profesionisti care presteaza de sub reflectoarele mogulilor, “buni” sau “rai”. Orice dictatura, fie si media, are un sfarsit, de cele mai multe ori neplacut pentru cei care se folosesc de ea.
“Ce spunea Mile despre astfel de homunculi şi despre lumea lor?: … aveţi impresia că miroase a primăvară, dar vine Cărpenişan şi vă spune că pute”, amintea George Roncea. Mile Carpenisan: “… dar totusi scarba care te poate apuca de niste oameni care mai au si tupeul ordinar de a se uita in ochii tai stiind ca in momentul ala prin mintea ta trec numai ganduri criminale … deci da scarba aia nu o rezolva nici metoclopramidul. … In impostura lor poate ca ar trebui sa-i las doar ca astazi simt ca vreau sa spun: doamnelor si domnilor sunteti de cacat.”
…in schimb s-a gasit destul loc in ziar pentru poza mare a lui Tismaneanu si un text ipocrit si basit extreeem de “la zi”, emanat saptamana trecuta si preluat de pe blogul cinstitului mare gurist in viata, Volodea, in care politrucul scuipa mana lui Ilici, cea pe care a lins-o anterior indelung si balos… “Vizionarul”, dupa ce i-a lansat lui Iliescu “Marele soc” in toata lumea, in 2004, brat la brat cu “dreptaciul” Cristi Preda, crezand ca o sa ramana acelasi PSD cu acelasi SRI si acelasi SIE la putere, acum, dupa 20 de ani, a descoperit brusc ca fostul lui “distins si luminat partener de dialog” este acelasi “sub mandatul caruia a curs singe nevinovat pe strazi: dupa 22 decembrie 1989, in 13-15 iunie 1990, etc”….”patronand in acelasi timp structuri mafiotice care au parazitat (“mexicanizat”) economia si societatea acestei tari”. Te pisi pe tine de ras! Poate mai nou Tismaneanu sau vreun tovarasel cu trese de-al lui varsa reclama la Curentul, mai stii?…
Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism
Zilele trecute, la Timisoara, lui Mile Carpenisan i s-a savârsit parastasul de 40 de zile. La ceruri, fratele nostru Mile e în fata lui Hristos. Sa se inalte sufletul lui la Cer asa cum s-a inaltat Iisus dupa Inviere! Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca în pace!
La 40 de zile de la trecerea la cele vesnice a jurnalistului de front Mile Carpenisan, un grup de initiativa format din ziaristi si prieteni ai sai a luat hotarârea sa ii omagieze trecerea pe acest pamânt prin instituirea unui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, care sa poarte numele celui care ramâne un reper al jurnalismului de front – indiferent ca acesta este deschis in fosta Iugoslavie, Irak sau România.
Astazi, de Ziua Libertatii Presei, jurnalistii de la Civic Media vor decerna Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj in Jurnalism unui coleg din presa, care pe parcursul anului trecut a dovedit, ca si Mile, ca pentru a transmite un reportaj sau a aduce adevarul de pe “teren” la cunostinta opiniei publice este in stare sa-si riste, intr-o situatie extrema, chiar si libertatea.
Activitatea celui desemnat sa primeasca Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism va fi redata, dupa decernarea premiului, pe portalul www.inmemoriam-milecarpenisan.ro lansat vineri, 30 aprilie 2010, la 40 de zile de la plecarea lui Mile. Parintii lui Mile Carpenisan au multumit cu emotie grupului de initiativa la aflarea proiectului dedicat memoriei curajosului ziarist distins de Presedintia României cu Ordinul National «Serviciul Credincios» in grad de Cavaler, singurul ziarist român pe care Armata Româna l-a primit in rândurile sale, cu gradul de sublocotenet post-mortem.
In Memoriam Mile Carpenisan
Este greu sa pui la cale un “proiect” despre un om drag disparut care este si un reper jurnalistic autentic. Desigur este o intreprindere delicata, nu un simplu proiect, acest gând de constructie comemorativa dedicata amintirii lui Mile Carpenisan.
S-a dus, la doar 34 de ani, in preajma sarbatorii de Buna Vestire, mare sarbatoare crestina. A fost petrecut pe ultimul drum, exact in ziua cand s-au implinit 11 ani de la inceputul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, razboiul in care a debutat cariera de exceptie a lui Mile. Avea 23 de ani.
In anii care au trecut de atunci, Mile a devenit un reper, un meserias autentic, dintre cei din ce in ce mai putini astazi. Sârbul nostru bataios a fost un personaj aparte in peisajul destul de teren al presei noastre, un jurnalist cu autenticitate si energie, croit pe o matrice eroica, un adevarat Cavaler, cu fire de razboinic legendar, un luptator si un barbat dintr-o bucata, gata oricând sa apere o cauza dreapta. Pentru el jurnalismul era o cauza, nu o simpla slujba.
Toata lumea i-a admirat curajul nebunesc de a se duce in cele mai fierbinti locuri din lume si de a reusi aproape intotdeauna sa faca reportaje extraordinare, de invidiat de catre orice jurnalist care face meseria cu pasiune.
S-a dus prea devreme. Intr-una dintre ultimele sale postari de pe blog, Mile scria despre “calea sa”, intr-un racord emotional fata de o celebra melodie a lui Sinatra, My Way: „acum sfârsitul e aproape si infrunt cortina finala. Am facut ceea ce trebuie sa fac… am infruntat tot si am stat drept… mi-am asumat toate bunele si relele si pâna la urma am mers pe calea mea… un barbat trebuie sa aiba puterea sa spuna lucrurilor pe nume…“.
Asta a facut Mile, a spus lucrurilor pe nume, cu un profesionalism dublat de un curaj nebunesc, a infruntat iadul razboaielor nedrepte pentru a spune oamenilor, cât putea el de tare si de raspicat, ca e prea mult Rau in jur, in ceea ce fac puternicii lumii sau in ceea ce fac oamenii simpli de obicei tacând si trecând cu vederea nedreptatea si raul.
Traim intr-o lume cu valori rasturnate, in care recunoasterea valorii vine adesea doar dupa moarte. Si-atunci pentru o zi-doua, pâna ce iarasi vâltoarea cotidiana scufunda efigiile eroilor de lânga noi in uitare. Tocmai pentru neuitare ne vom stradui sa investim capitalul de iubire rezonanta cu suferinta pricinuita de disparitia lui Mile. Mile este al multora, al familiei, al sârbilor, al prietenilor, al jurnalistilor – câti or mai fi jurnalisti autentici, ba chiar si al Armatei Române.
In ce ne priveste ne-am asociat ad-hoc câtiva prieteni si câtiva fosti colegi si apropiati dispusi sa devina o echipa – indiferent de gruparea de presa din care fac parte si desigur eliminând din start orice interferenta de trust/partida etc.
Credem ca merita sa facem efortul de a-l pomeni cumva, a-l evoca cu pietate si drag, cu mijloacele noastre. Plus ca oameni ca Mile nu prea se mai nasc… dorinta noastra este sa incercam sa construim un reper memorial dedicat lui Mile.
Intentionam intr-o prima etapa instituirea acestui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in jurnalismul românesc, propus de Civic Media, iar ulterior am vrea sa instituim o bursa oferita unui tânar cu dedicatie pentru jurnalism.
Am mai dori sa inauguram o expozitie evocatoare, sa organizam o lansare de carte dedicata lui Mile si alte evenimente de “recuperare” a memoriei trecerii sale printre noi. Vom incerca sa sustinem cu pietate efortul acesta comemorativ, evocator si de respectuoasa si prieteneasca aducere aminte. Sunt bineveniti toti aceia care doresc cu inima curata si iubire in suflet sa se alature pomenirii lui Mile Carpenisan, cel care si-a croit calea spunând adevarul verde in fata indiferent de consecinte.
“Prin invierea Sa Hristos a inviat lumea, inviindu-ne si pe noi spre viata de veci, caci El este Invierea si Viata” (Ioan XI, 25)
Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism
La 40 de zile de la trecerea la cele vesnice a jurnalistului de front Mile Carpenisan, un grup de initiativa format din ziaristi si prieteni ai sai a luat hotararea sa ii omagieze trecerea pe acest pamant prin instituirea unui Premiu anual pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, care sa poarte numele celui care ramane un reper al jurnalismului de front – indiferent ca acesta este deschis in fosta Iugoslavie, Irak sau Romania.
Astfel, pe 3 mai, de Ziua Libertatii Presei, Asociatia Civic Media va decerna Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj in Jurnalism unui ziarist roman care pe parcursul anului trecut a dovedit, ca si Mile, ca pentru a transmite un reportaj sau a publica un articol este in stare sa-si riste, intr-o situatie extrema, chiar si libertatea, punand astfel adevarul mai presus decat pretul vietii. Constienti ca acesta trebuie sa fie rolul real al presei si al jurnalistilor, asa cum ne sta drept model in istoria presei romane editorialistul ziarului “Timpul” Mihai Eminescu, consideram ca reperul pe care il constituie azi Mile Carpenisan va motiva tinerii jurnalisti sa-i calce pe urme, cu abnegatie fata de adevar si cuvantul liber.
Activitatea celui desemnat sa primeasca Premiul “Mile Carpenisan” pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism va fi redata, dupa decernarea premiului, pe portalul www.inmemoriam-milecarpenisan.ro lansat vineri, 30 aprilie 2010, la 40 de zile de la plecarea lui Mile. Parintii lui Mile Carpenisan au multumit cu emotie grupului de initiativa la aflarea proiectului dedicat memoriei curajosului ziarist distins de Presedintia Romaniei cu Ordinul Naţional «Serviciul Credincios» in grad de Cavaler si caruia Armata Română i-a acordat gradul de sublocotenent post-mortem.
In Memoriam Mile Carpenisan
Este greu sa pui la cale un “proiect” despre un om drag disparut care este si un reper jurnalistic autentic. Desigur este o intreprindere delicata, nu un simplu proiect, acest gand de constructie dedicata amintirii lui Mile Carpenisan.
S-a dus, la doar 34 de ani, in preajma sarbatorii de Buna Vestire, mare sarbatoare crestina. A fost petrecut pe ultimul drum, exact in ziua cand s-au implinit 11 ani de la inceputul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, razboiul in care a debutat cariera de exceptie a lui Mile. Avea 23 de ani. Strabunicii lui Mile s-au jertfit la Kosovo Pole, campia mortii unui neam, neamul sarbilor, ce a supravietuit totusi renascand miraculos.
Razboiul din 1999 i-a zdrobit din nou, iar Mile a fost acela care, vreme de trei luni, a stat atunci la capul neamului sau, transmitand intregii lumi povestea dramei care se petrecea, sangerand zi de zi alaturi de ai sai (si ai nostri).
In anii care au trecut de atunci, Mile a devenit un reper, un meserias autentic, dintre cei din ce in ce mai putini astazi. Sarbul nostru bataios a fost un personaj aparte in peisajul destul de tern al presei noastre, un jurnalist cu autenticitate si energie, croit pe o matrice eroica, un adevarat Cavaler, cu fire de razboinic legendar, un luptator si un barbat dintr-o bucata, gata oricand sa apere o cauza dreapta. Pentru el jurnalismul era o cauza, nu o simpla slujba.
Toata lumea i-a admirat curajul nebunesc de a se duce in cele mai fierbinti locuri din lume si de a reusi aproape intotdeauna sa faca reportaje extraordinare, de invidiat de catre orice jurnalist care face meseria cu pasiune.
S-a dus prea devreme. Intr-una dintre ultimele sale postari de pe blog, Mile scria despre “calea sa”, intr-un racord emotional fata de o celebra melodie a lui Sinatra, My Way: „acum sfarsitul e aproape si infrunt cortina finala. Prietene, iti spun clar ca imi sustin cauza de care sunt sigur. Am trait o viata plina, am calatorit pe fiecare cale a mea, dar mai mult, mai mult decat atat, am facut-o in felul meu. Regrete am cateva, dar apoi… sunt prea putine pe care sa le mentionez. Am facut ceea ce trebuie sa fac… am infruntat tot si am stat drept… mi-am asumat toate bunele si relele si pana la urma am mers pe calea mea… un barbat trebuie sa aiba puterea sa spuna lucrurilor pe nume…“.
Îndură-Te, Doamne, de robul Tău, Alin Andreia Mile Cărpenişan, cel plecat la Tine acum 40 de zile. Îndură-Te, Doamne, şi fă-l om de zăpadă şi dă-i aripi de înger şi-un petic de Rai. Îndură-Te, Doamne, şi mai strecoară în cartea vieţii lui o pagină. E scrisă de el. E o spovedanie.
“De ce nu suntem perfecţi şi de ce dezamăgim?! Pentru că am reuşit să comitem păcatul iniţial. Primul pe care l-am dezamăgit a fost Dumnezeu. Am plecat apoi pe drumul «ales» de noi. E, de fapt, calea dezamăgirilor eterne. Au început să se nască copii. Tot de atunci, copiii aduc cu ei, pe lângă bucurie, uneori dezamăgire. La naştere primim o notă de la 1 la 10. Unii dezamăgim din start. Doctorii şi totodată părinţii. Ei nu obţin nota aşteptată. Apoi creştem şi în noi se investesc ani de viaţă, sentimente şi bani. Dar s-ar putea să dezamăgim din nou.
Nu suntem întotdeauna aşa cum îşi doresc alţii să fim. Părinţii sunt adevăraţii eroi. Ei luptă şi pentru cauze pierdute. Ne acordă noi şi noi şanse. Speră să devenim «cineva» sau măcar «ceva» în viaţă.
„Il est vilain, il n’ira pas au Paradis
celui qui decede sans avoir réglé
tous ses comptes.“ Almanach des Bons-Enfants
! Suflet al Nostru, alină-te cu tăcerea-ţi;
nu mă pot, nu mă pot, suflete, alina…
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri aţi
zvonit voi buze, voi buze de moartea mea,
eraţi vorbàreţe şi până mai, mai ieri
aţi zvonit voi buze, voi buze de moartea mea !
! şi-acum vă temeţi, vă temeţi că mă ucideţi,
că mă ucideţi şi numa cu un cuvânt,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
nu vă închideţi voi buzele-mi de pământ,
ca două sfinte petale de crin vă-nchideţi,
nu vă închideţi, voi, buzele-mi de pământ!
! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI, SĂ NU-MI PUNEŢI,
SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE,
NIMIC PE SÂNGELE GURII, VOI SĂ NU-MI PUNEŢI,
SPUNEŢI CUM NE-AU AZVÂRLIT TOT LA MARGINE !
! toţi tehnocraţii, căcaţii şi democraţii,
toţi comuniştii chinezi, pechinezi şi pro-
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe curva din Babilo-,
l-au subţinut pe spinarea acestei naţii
pe-Oligofren ca pe Curva din Babilo- !
! ne-a împroşcat curvuliţa de Europă
cu voma-i multă din trupul umflat de vin
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini,
primind în schimb pantofiorii de antilopă,
Firma „Guban“ – Timişoara, cu bani puţini!
! azi voi să spuneţi, azi totul eu voi să spuneţi,
să nu ne minţiţi nici cu o imagine,
nimic de sângele gurii voi să nu-mi puneţi
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine,
nimic pe sângele gurii voi să nu-mi puneţi,
spuneţi cum ne-au azvârlit tot la margine !
! unde scrâşneşte de groază şi geme totul
şi unde Molohii unui virgin infern
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern,
zilnic ne măsură şi Sufletul cu cotul
şi unde zilele cenuşa morţii cern !
! unde castratu-i făcut să viseze castră
şi unde naşte femeia singură pui
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră
amari la suflet ca fierea de amărui,
hrăniţi din bezna ţâţoaicelor de colastră,
amari la suflet ca fierea de amărui !
! spune tu gura mea cea vineţie-albastră,
spuneţi voi buze, voi curvele orişicui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui,
azi nu-mi mai trebuie astăzi nici mila voastră
azi nu-mi mai trebuie azi mila nimănui!
! unde e foame şi-i frig şi e şi arşiţă,
nici pielea toată pe tine nu poţi s-o tragi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi,
vecinic te mâncă un altul şi te sughiţă,
cretinoizi cu o mutră de lotofagi !
! toţi absolvenţii lui nenea Ştefan Gheorghiul:
Popescu, rector, Dinescu, ţâfnos emul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul,
toţi puţitori parcă-şi poartă în cap sicriul
cu-mpuţiciunea de creier mic şi fudul !
! unde de toate ai doară în profunzime
şi unde numai dorinţele-ţi le posezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi,
unde ucizi, eşti ucis şi rămâi tot nime
şi-n aurori boreale te masturbezi !
! neamul nevoii hrănit doar cu mămăligă
şi cu discursul scuipat al unuia şui,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului,
striga de noapte la noi toată noaptea strigă
iar ziua strigă tovarăşii Domnului !
! cei de la margine, cei daţi mereu deoparte,
cei puşi de pază şi-acolo lăsaţi singuri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea Preasfântdumnezeu pe guri,
cei mângâiaţi şi zăbavnic numai de Moarte
ducând Tăcerea Preasfântdumnezeu pe guri !
! Strajă Romană pe Tisa şi sus pe Nistru
vecinic la margine, vecinie poporul meu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
arată-ţi astăzi şi chipul tău cel sinistru
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !
! mişcă-ţi tot trupul tău groaznic topit în aur,
mişcă-ţi inelele lanţului tău de fier,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer,
mişcă-ţi tot trupul tău mare ca de balaur
şi te înalţă cu muget până la cer !
! mişcă-ţi odată tot trupul tău de balaur
şi zvârle flăcări şi flăcări, Pământul meu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu,
plumbul răbdării preschimbă-ţi-l tu în aur
căci mântuită-i răbdarea la Dumnezeu !
!
! blestemul nostru, jigodii, să vă ajungă,
să nu vă-nghită Pământul cel Românesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc,
ştefangheorghişti-securişti, ăi cu laba lungă
înşfăcând tot şi-otrăvind tot ce întâlnesc !
! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !
! voi, comunişti pupcurişti şi curişti şi încă
radio-Moscova, ştiu, nene că-aţi avut
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut,
o rezistenţă anală foarte adâncă
la câţi au vrut-o cu voi şi câţi au putut !
July 8th, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
