February 11th, 2012 
VR 
Pilda Fiului Risipitor ne va uimi cat va fi lumea, prin milostivirea si negraita dragoste pe care ne-a aratat-o Dumnezeu. De aceea, poate, Mantuitorul a voit sa moara rastignit, adica cu bratele intinse si Biserica mereu il infatiseaza astfel, pentru ca sa ne arate ca de-a pururi sta cu bratele deschise, ca sa imbratiseze pe toti pacatosii care se intorc la Casa parinteasca.
Iubirea insa nu-i unilaterala, ea cere raspuns din partea celui iubit, iar raspunsul cel mai firesc nu poate fi altul decat tot iubirea. Daca Duminica Fiului Risipitor ne-a pus inainte dragostea cea preamilostiva a lui Dumnezeu fata de oameni, duminica a treia, a infricosatei Judecati, ne face sa meditam la raspunsul omului fata de dumnezeiasca dragoste; raspuns care se indreapta deopotriva catre Dumnezeu si catre aproapele…
Duminica Infricosatei Judecati tocmai asupra acestei primejdii ne atrage atentia. Da, Dumnezeu este nespus de bun, iubitor si milostivirea Lui este fara de margini; dar totodata este nespus de drept. “Milostiv si drept este Domnul” zice Psalmistul (Psalm 114, 5) si “dreptatea Domnului ramane In veac”, in curgerea vietii pamantesti, noi vedem mai mult milostivirea Sa cea nemarginita, dar va veni ziua cand Dumnezeu se va arata mai ales in lumina dreptatii Sale, ziua infricosatei Judecati. “Toti trebuie sa ne infatisam inaintea scaunului de judecata al lui Hristos”, zice Apostolul (Romani 14, 10); atunci, “Dumnezeu va judeca lumea cu dreptate, va judeca neamurile fara strambatate”.
Dar ce este “dreptatea dumnezeiasca”? In cantarile de la utrenia acestei duminici auzim: “Cand se vor aseza scaunele si se vor deschide cartile si Dumnezeu va sedea la judecata. O, amar va fi atunci, pacatosilor! O, ce ceas va fi atuncea!” Dar despre ce carti este vorba? Este cineva care scrie tot ce face omul in viata? Da, cu adevarat sunt carti si este scriitor si nimic nu ramane nescris.
Si aici se cuvine a pomeni un lucru plin de mirare: oamenii de stiinta, tot iscodind sa afle tainele vietii omenesti, au descoperit ca tot ceea ce face omul, tot ceea ce gandeste si vorbeste, dar absolut tot, lasa o urma in alcatuirea cea mai ascunsa a omului; se inscriu in adincul fiintei noastre ca intr-o carte. Astfel, noi insine suntem cartea si tot noi, cei ce o scriem. Mare taina se ascunde aici !
La infricosata Judecata se va deschide aceasta carte, adica cele scrise acum in taina nevazut de nimeni, se vor vedea la aratare: si cele bune si cele rele vor fi vazute de toata lumea. Atunci ranile mucenicilor vor straluci ca margaritarele, nevointele si faptele dreptilor si ale cuviosilor “vor straluci ca soarele” (Matei 13, 43), precum ne incredinteaza Domnul Hristos. Iar chipurile pacatosilor vor arata pocite si schimonosite de toate pacatele si patimile pe care le-au facut. “Cine va putea rabda acea nesuferita rusine!”
Iata dreptatea dumnezeiasca. “Te-am facut fiinta cinstita si inzestrata cu libertate deplina, de care nici Eu nu am indraznit sa ma ating; ti-am dat putere ca sa fii asemenea cu Mine, dumnezeu prin har; iata dar, acum ai singur ceea ce ai ales!” Tot ce face omul cu voia sa libera il apropie sau il departeaza de Dumnezeu. Omul se modeleaza singur, prin tot ceea ce inscrie el in cartea vietii sale cu care se va infatisa la Judecata.
Atunci, uitandu-se la icoana dumnezeiasca pe care trebuia sa o realizeze, cu darurile primite de la Dumnezeu si vazand chipul pocit si schimonosit pe care l-a faurit in viata sa de pacat, omul singur va recunoaste rasplata ce i se cuvine. “O, ce ceas va fi atuncea!” Judecata este constatarea a ceea ce am facut noi in viata pamanteasca si totodata o pecetluire pe vecie a acestei stari. Iata dreptatea dumnezeiasca. Dumnezeu nu poate schimba alegerea noastra. De aceea, spune cineva ca iadul in primul rand e marea durere a lui Dumnezeu, vazand pe fiii Sai, pentru care S-a jertfit, carora le-a gatit imparatia de la intemeierea lumii, ca totusi au preferat focul cei vesnic, gatit diavolului si ingerilor lui.
De aceea, pomenirea Infricosatei Judecati este totdeauna un indemn hotarat de a iesi din nepasarea de mantuire. Sa nu ne inselam cu credinta mincinoasa ca Dumnezeu ne va ierta fiindca este bun si milostiv. Bunatatea Lui nu poate fi prilej de pacat. El iarta cu nemasurata milostivire, dar nu nesocoteste demnitatea libertatii omenesti si contributia ei la mantuire. Pacatul, noi il inscriem in carte si numai cel ce l-a scris il poate sterge, nimeni altul, nici chiar Dumnezeu. Si daca omul nu si-a impodobit chipul sau cu nici o virtute, nici Dumnezeu nu-l poate impodobi. Este deci in interesul cel mai adanc al vietii noastre sa stergem din carte tot inscrisul pacatului cu pocainta sincera, cu incetarea raului, cu spovedanie curata, cu implinirea canonului, prin rugaciune si cu lacrimi.
Si pentru tot pacatul sa ne intrebam cu ingrijorare si cu teama: oare s-a sters el din carte? Si dupa ce l-am sters, sa scriem si faptele cele bune ale virtutilor, prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu, caci ele ne impodobesc si ne gatesc chipul nostru cel de vesnicie. Toata fapta buna este o agonisita de mare pret, de care ne vom bucura in vecii vecilor. “Cum ti-ai crescut aici aripile, asa vei putea zbura catre cele de sus; cum ti-ai curatit aici mintea, asa vei vedea acolo slava Lui si masura in care L-ai iubit aici, in aceeasi masura te vei indulci de dragostea Lui.”
A doua fata a raspunsului nostru la dragostea lui Dumnezeu pentru noi este dragostea fata de aproapele, de care iarasi vom da seama la infricosata Judecata. Icoana acestei iubiri ne-o arata cat se poate de limpede Mantuitorul, cu pilda vietii si cu cuvantul. “Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat si pe Fiul Sau, Cel Unul- Nascut, L-a dat pentru dansa” (loan 3, 16). “De aceea si voi datori sunteti sa va iubiti unul pe altul, asa cum v-am iubit Eu pe voi” (loan 15, 12). “Dupa aceasta va vor cunoaste oamenii ci sunteti ucenicii mei, daca veti avea dragoste Intre voi” (loan 13, 35). Nu iubeste pe Dumnezeu cel ce nu iubeste pe aproapele; “pentru ci cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care il vede, nu poate iubi nici pe Dumnezeu pe care nu-L vede” (I loan 4, 20), iar “cine iubeste pe Dumnezeu, iubeste si pe fratele sau” (I loan 4, 21).
Cat de mult tine Mantuitorul la porunca iubirii, ne-a aratat-o cand ne-a descoperit taina Judecatii celei din urma. Atunci intreaga omenire va fi impartita in doua, dupa cum a implinit sau nu porunca dragostei de aproapele.
Sa ascultam cu cutremur hotararea Dreptului Judecator. “Atunci va zice celor de-a dreapta: Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii. Ca am flamanzit si Mi-ati dat de am mancat, am insetat si Mi-ati dat de am baut, strain am fost si M-ati primit, gol si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat, in temnita am fost si ati venit la Mine. Adevarat zic voua, intrucat ati facut acestea unuia dintr-acesti frati ai mei prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: “Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Ca am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc, am insetat si nu Mi-ati dat sa beau, strain am fost si nu M-ati primit, gol si nu M-ati imbracat, bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat., intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut!”.”(Matei 25, 34-45)…
Parintele Petroniu Tanase, Schitul romanesc Prodromu, Sfantul Munte Athos
Din predica la Duminica Infricosatei Judecati reprodusa de Familia Ortodoxa Nr 2 (37), februarie 2012
Integrala la: CrestinOrtodox.ro
Foto: Precum-in-cer.ro
Posted in 
Tags: 
