Victor Roncea Blog

Desi ma aflu la distanta de galagia Bucurestiului, la o sfanta manastire din codrii Neamtului, reverberatia scandalului post-Madonna – cu romanii care s-au exprimat cu huo impotriva lectiilor neo-reeducarii si a injuraturii cu care ne-a tratat personajul – mi-a starnit interesul. Mi-a sarit in ochi, dintre toate reactiile fata de trecuta pseudo-diva, excelentul editorial al colegului meu George Scarlat – Huoo, Madonna! – scris cu vana care aminteste de publicatia noastra de inceputuri, Miscarea, poate singura revista a anilor 1990 care exprima intelesurile si aspiratiile Noii Generatii a Pietei Universitatii. Desi au trecut aproape doua decenii de la aceea perioada de incercari si desi sub aspect politic Miscarea Pentru Romania a fost pusa pe butuci de serviciile secrete ale lui Ion Iliescu si interese ne si anti-romanesti – dupa cum semnaleaza si observatorii externi -, totusi creuzetul ei, ca si cel al Ligii Studentilor, a produs valori aflate acum in toate structurile de varf, civile, militare sau politice ale statului, iar publicatia Miscarea a format voci publicistice care au confirmat, printre care si George Scarlat (chiar daca mai calca uneori pe de-alaturi), debutat in presa chiar de fratele meu, George Roncea, care era atunci Prim-redactor al Miscarii. Razvan Moldoveanu, Dan Dungaciu, Sandra Cristea – devenita apoi Dungaciu, Mugur Vasiliu si altii, printre care si eu, corespondent din America si pentru Romania libera, o perioada, cu totii aflati sub indrumarea unor minti stralucite ale Romaniei, ca Duiliu Sfintescu, Corneliu Dida, Ilie Badescu, sunt doar cativa dintre cei care au deschis primele numere ale Miscarii, periodic care a rezistat ani buni prin forte proprii. Din pacate, acum, mai poate fi gasita colectia Miscarii doar in biblioteci, a Academiei, BCU sau a CEU – Universitatea lui Soros de la Budapesta, care, impreuna cu agentii lui din Romania, ne urmarea fiecare Miscare, ca sa zic asa. Materialele publicatiei Noii Generatii a anilor ’90 sunt in continuare de mare actualitate si clar-viziune asa ca o sa fac un efort si o sa le pun in curand pe net.
Ceata formata atunci in jurul lui Marian Munteanu, dupa evenimentele dramatice ale Mineriadei, ulterior s-a risipit, unii au trecut la cele vesnice – regretatul doctor Corneliu Dida, autor al unor serii de analize istorice prodigioase, sau profesorul Duiliu Sfintescu, prietenul de suflet al lui Constantin Noica si ultimul secretar personal al lui Corneliu Codreanu – dar altii au performat si sunt si azi prezenti in spatiul public sau politic, in institutii de tot felul.
Reaparitia publica a fostului nostru coleg, Marian Munteanu, a carui energie a dat nastere atunci unui proiect politic national democrat este un semn imbucurator – interviul sau recent, pe doua pagini din Adevarul – marcheaza poate, speram, un nou debut. Termenul de 20 de ani, planificat de komisarul Silviu Brucan pentru romani, “stupid people”, s-a epuizat iar experienta politica a acestui interval de doua decenii nu se poate sa nu dea roade. Mai ales ca, in timp, energia Miscarii pare sa fi devenit o stare de prezenta continua. Cea mai mare parte a activului format in anii Miscarii a reusit sa probeze constanta si capacitate in mediul de afaceri, in mediul academic, in mediul politic, ba chiar si in alte institutii, mai discrete, cu totii pastrandu-si insa vana si solidaritatea pentru cauza, pentru Romania, in caz de nevoie. Unii au experienta Parlamentului, altii au experienta guvernarii, a diplomatiei, cativa au ajuns in pozitii importante de consilieri ai mai multor prim ministri sau ai presedintiei, sefi in servicii sau in magistratura, altii s-au afirmat in plan publicistic, fiind acceptati si stimati chiar si de vechii inamici de altadata, cei care, pripit sau cu rea-vointa, au aplicat generatiei noastre, colegilor mei din aceea perioada, diverse etichetari lipsite – dupa cum se vede astazi – de orice suport real. Extremisti nu am fost niciodata. Daca ar fi fost asa ei, comunistii/fesenistii, n-ar mai fi existat! 🙂 Nu legionarii sau simpatizantii fostei miscari a tineretului interbelic romanesc au facut rau Romaniei in ultimii 20 de ani, ci agentii neo-kominternului, clasa politicianista ticalosita, adepta a unei democraturi instituite de Ion Iliescu, cel care a format si recrutat aproape toti oamenii politici ai perioadei Brucan, perioada “stupid people”.
Sunt semne astazi de revigorare a ideilor cu substanta nationala si crestina, sunt oameni care si-au probat orientarea democratica si expertiza sunt voci care aduc consistenta dezbaterii in spatiul public a unei noi cai de dezvoltare a Romaniei, in pofida sau tocmai datorita perioadei de criza – nu doar economica ci si institutionala si morala. Avem nevoie de repere autentice si de caractere, de specialisti in domenii de interes national iar esecul total al sistemului politic post-comunist este vizibil prin absenta participarii marii majoritati a populatiei la circul electoral din ultimii ani.
In realitate cei 80 la suta dintre romanii care refuza sa mai voteze au aplicat un vot de blam sistemului, refuzand sa mai ia in considerare “alesii” pusi pe liste, respingand impostura actualei clase politice cladita pe minciuna, hotie si fals.
Faptul ca o femeie in varsta si fara voce care promoveaza exhibitionismul si homosexualitatea si care mai este pe deasupra si o activista recunoscuta a anti-crestinismului, ca membra a unei secte kabalice, a venit sa ne dea lectii de educatie civica in stil marxist-leninist, dupa cum remarca pana si CTP, un insider al activistilor de la Stefan Gheorghiu, este, poate, un simplu accident. Reactia publica fata de decazuta “diva” a curentului anti-crestin mondial nu este insa un accident, sper, si arata ca mediul actual romanesc da semne de insanatosire si ca probabil si-a consumat puterea blestemul lui Brucan, si el o fosta Madonna a bolsevismului decrepit, acum oale si ulcele.
Fara indoiala ca, pentru noi, important nu e a zice; a misca inseamna a ajunge, dupa cum ne invata Parintele Arsenie.