Posts Tagged ‘mediasind’

CAZUL Marius Draghici vs Ringier. In ciuda protestelor Federatiei Europene a Jurnalistilor, doar agentiile prezinta cazul. ONG si presa "libera" tac

FEJ acuză Ringier de standarde duble în cazul unui jurnalist român,trustul media respinge acuzaţiile

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (FEJ) acuză grupul media elveţian Ringier că utilizează “standarde duble” în cazul jurnalistului Marius Drăghici, de la Evenimentul zilei, care a dat în judecată trustul pentru neplata drepturilor salariale, în timp ce Ringier România respinge acuzaţiile FEJ.
“Încă o dată vedem o companie care desfăşoară activităţi în afara ţării mamă şi care aplică standarde duble scandaloase”, a declarat Aidan White, secretarul general al FEJ. “Compania Ringier nu ar fi permis un asemenea comportament de care este acuzată în România, unde şi-a înşelat angajaţii, neplătind drepturile salariale, în Elveţia”, mai spune White, într-un comunicat al organizaţiei.
Conform Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, Ringier România “l-a sancţionat financiar pe Marius Drăghici, jurnalist al cotidianului Evenimentul zilei, deoarece acesta a avut curajul să acţioneze în judecată Ringier România SRL pentru neplata drepturilor salariale, hărţuire la locul de muncă şi cenzură şi pentru că a informat Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului în România (MCA România)”.
În consecinţă, jurnalistul a dat în judecată, pe 11 februarie, Ringier România, Drăghici susţinând că, în acel moment, compania i-a reziliat contractul pe drepturi de autor, măsură care a diminuat cu peste 70% veniturile obţinute de la Evenimentul zilei.
“FRJ MediaSind a constatat că angajatul Marius Drăghici a fost constrâns să semneze un act adiţional prin care renunţa la drepturile legale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură Mass-Media. De asemenea, jurnalistului nu i s-au acordat în totalitate salariul minim pe ramură, coeficienţii de ierahizare şi nu i s-au plătit sporurile legale. Luând act de aceste grave abateri de la lege, FRJ MediaSind a sesizat Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Inspecţia Muncii”, mai susţine Mediasind.
Inspectorii ITM Bucureşti au finalizat controlul şi au confirmat aspectele sesizate de către FRJ MediaSind, susţine sindicatul.
De cealaltă parte, trustul Ringier România a transmis un comunicat în care respinge punctual acuzaţiile Federaţiei Europene a Jurnaliştilor, arătându-se surprins de faptul că un organism internaţional care reprezintă interesele jurnaliştilor nu a respectat una din regulile fundamentale ale jurnalismului înainte de a emite o comunicare publică: aceea de a solicita punctul de vedere al părţii care face obiectul acuzaţiilor lansate.
În ceea ce priveşte afirmaţia FEJ că Ringier România “îşi înşeală angajaţii în privinţa salariilor care li se cuvin”, trustul a indicat că îşi asumă respectarea prevederilor legale specifice industriei media din România. “Compania noastră şi-a onorat întotdeauna obligaţiile faţă de proprii angajati, cu atât mai mult în ceea ce priveşte efectuarea plăţilor cuvenite. Acest lucru este confirmat şi de rezultatele Sondajului de Opinie implementat de către un terţ la nivel internaţional în toate companiile Ringier şi care plasează Ringier România la un nivel de apreciere ridicat în ceea ce priveşte consideraţiile: «Ringier este un angajator responsabil» şi «sunt mandru să lucrez la Ringier»”, se indică în comunicatul Ringier România.
“Referitor la controlul menţionat în comunicatul FEJ, pe lângă confirmarea implementarii corecte a majorităţii prevederilor legale, există şi câteva aspecte care ne-au fost subliniate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă şi în consecinţă suntem în curs de implementare a măsurilor la nivelul întregii companii”, se adaugă în acelaşi comunicat.
De asemenea, Ringier România a respins acuzaţiile conform cărora trustul nu ar respecta principiile fundamentale ale jurnalismului, “incluzând cenzura sau independenţa editorială”. “Aceasta afirmaţie este susţinută de prevederile Codului Internaţional de Conduită al Ringier care a fost implementat din 2007 şi care reglementează aspectele legate de activitatea jurnalistică în general”, se indică în acelaşi comunicat.
Marius Drăghici este membru al Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti, organizaţie afiliată la Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind. Jurnalistul publică în presa centrală din anul 1998.
Ringier a intrat pe piaţa românească în 1992, din portofoliul companiei făcând parte titluri precum Capital (săptămânal de business), Libertatea (tabloid) şi revistele Bolero, Libertatea pentru femei, Unica, Bravo şi BravoGIRL. Grupul elveţian Ringier este prezent în zece ţări, are peste 7.000 de angajaţi, editează circa 120 de ziare şi reviste, produce aproximativ 20 de programe de televiziune şi operează 50 de platforme online şi 11 tipografii.
Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (European Federation of Journalists) este grupul regional al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (FIJ), care reprezinta interesele a peste 200.000 de ziarişti din Europa.
Alexandra Buzas, [email protected]
Miercuri, 4 martie 2009
Ringier Romania respinge acuzatiile Federatiei
Ringier Romania respinge acuzatiile Federatiei Europene a Jurnalistilor- FEJ
Bucuresti, 4 mar /Agerpres/ – Ringier Romania a luat nota de Comunicatul publicat, pe data de 3 martie, de catre Federatia Europeana a Jurnalistilor si isi exprima surprinderea fata de demersul unui organism international care reprezinta jurnalistii si care nu a respectat una dintre regulile fundamentale ale jurnalismului inainte de a emite o comunicare publica, si anume solicitarea punctului de vedere al partii ce face obiectul acuzatiilor lansate, se precizeaza intr-un Comunicat de presa al Ringier Romania. Ringier precizeaza, referitor la afirmatia FEJ ca ‘isi inseala angajatii in privinta salariilor care li se cuvin’, ca isi asuma respectarea prevederilor legale specifice industriei media in Romania. ‘Compania noastra si-a onorat, intotdeauna, obligatiile fata de proprii angajati, cu atat mai mult in ceea ce priveste efectuarea platilor cuvenite. Acest lucru este confirmat si de rezultatele Sondajului de Opinie implementat de catre un tert la nivel international in toate companiile Ringier si care plaseaza Ringier Romania la un nivel de apreciere ridicat in ceea ce priveste consideratiile: ‘Ringier este un angajator responsabil’ si ‘sunt mandru sa lucrez la Ringier”, subliniaza comunicatul.n ceea ce priveste controlul mentionat in comunicatul FEJ, pe langa confirmarea implementarii corecte a majoritatii prevederilor legale, exista si cateva aspecte care au fost subliniate de catre Inspectoratul Teritorial de Munca si, in consecinta, ‘suntem in curs de implementare a masurilor la nivelul intregii companii’.Ringier Romania respinge acuzatiile conform carora compania nu ar respecta principiile fundamentale ale jurnalismului, incluzand cenzura sau independenta editoriala. Aceasta afirmatie este sustinuta de prevederile Codului International de Conduita al Ringier, care a fost implementat din 2007 si care reglementeaza aspectele legate de activitatea jurnalistica in general. In finalul comunicatului, Ringier isi reafirma dorinta de a respecta si promova independenta editoriala ca principiu fundamental in activitatea jurnalistica.
FEJ, grupul regional al Federatiei Internationale a Jurnalistilor /FIJ/, condamna, intr-un comunicat de presa, standardele duble folosite de grupul media elvetian Ringier impotriva jurnalistilor romani.
‘Vedem din nou o companie care functioneaza in afara hotarelor tarii din care provine aplicand standarde duble scandaloase,’ a declarat secretarul general FEJ Aidan White. ‘Compania Ringier nu ar aplica niciodata acelasi tip de comportament in Elvetia, de care se face vinovat in Romania, unde s-a constatat ca-si inseala angajatii in privinta salariilor care li se cuvin’, spunea comunicatul FEJ.Scandalul a izbucnit cand Marius Draghici, jurnalist la Evenimentul Zilei, cotidianul detinut de Ringier, a deschis un caz in instanta pentru discriminare financiara, prin depunerea unei plangeri la Tribunalul Bucuresti pentru hartuire la locul de munca, cenzura si incalcarea drepturilor sale. Federatia Romana a Jurnalistilor -FRJ- a sesizat FEJ ca ‘din octombrie 2008, redactorul sef de la Evenimentul Zilei a cenzurat articolele scrise de catre Draghici, inclusiv anchete cu privire la anumiti demnitari si articole despre Holocaust’.Drept rezultat al plangerii acestuia, in data de 11 februarie 2009, angajatorul i-a redus aproape 70 procente din venit.FRJ MediaSind, a sesizat, de asemenea, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.Un raport al Ministerului Muncii a confirmat drepturile membrului de sindicat, jurnalistul Marius Draghici, si a cerut trustului Ringier Romania SRL sa-i plateasca salariul integral. Raportul a aratat, de asemenea, ca legislatia muncii cu privire la salariul minim si sporurile legale a fost incalcata pentru toti angajatii Ringier Romania. Ministerul a obligat Ringier, printr-o adresa oficiala, la plata sumelor restante pentru ultimii trei ani.
AGERPRES/(AS/ Maria Schifirnet)

CAZUL Marius Draghici. Federaţia Europeană a Jurnaliştilor condamnă practicile Ringier. MediaSind cere explicatii punctual. Ce articole cenzureaza EvZ

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor condamnă standardele duble folosite de compania elveţiană Ringier în România

Federaţia Euroapeană a Jurnaliştilor (FEJ), grupul regional al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (FIJ) condamnă “standardele duble” folosite de către grupul media elveţian Ringier împotriva jurnaliştilor români.

“Vedem din nou o companie care funcţionează în afara hotarelor ţării din care provine aplicând standarde duble scandaloase,” a declarat secretarul general FEJ Aidan White. “Compania Ringier nu ar aplica niciodată acelaşi tip de comportament în Elveţia, de care se face vinovat în România, unde s-a constatat că-şi înşeală angajaţii în privinţa salariilor care li se cuvin.”

Scandalul a ieşit la suprafaţă când Marius Drăghici, jurnalist la Evenimentul Zilei, cotidianul deţinut de Ringier, a deschis un caz în instanţă pentru discriminare financiară, prin depunerea unei plângeri la Tribunalul Bucureşti pentru hărţuire la locul de muncă, cenzură şi încălcarea drepturilor sale.

Din octombrie 2008, redactorul şef de la Evenimentul Zilei a cenzurat articolele scrise de către Drăghici, inclusiv anchete cu privire la anumiţi demnitari şi articole despre Holocaust. Drept rezultat al plângerii acestuia, în data de 11 februarie 2009, angajatorul i-a redus aproape 70 procente din venit. Afiliatul FEJ din România, MediaSind, a sesizat de asemenea Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Un raport al Ministerului Muncii a confirmat drepturile dlui Marius Drăghici şi a cerut trustului Ringier România SRL să-i plătească salariul integral. Raportul a arătat, de asemenea, că legislaţia muncii cu privire la salariul minim şi sporurile legale a fost încălcată pentru toţi angajaţii Ringier România. Ministerul a obligat Ringier, printr-o adresă oficială, la plata sumelor restante pentru ultimii trei ani.

Pentru mai multe informaţii contactaţi FIJ la +32 2 235 2200
FEJ reprezintă peste 260,000 jurnalişti în 30 de ţări.

03.03.2009

Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind a luat notă de comunicatul transmis presei în data de 3 martie a.c. de SC Ringier România SRL şi dezaprobă modul în care acest important trust de presă înţelege să soluţioneze un litigiu de muncă. FRJ MediaSind doreşte să facă următoarele precizări:

Ringier România afirmă în comunicat că respectă prevederile legale specifice industriei media în România şi invocă existenţa unui sondaj de opinie intern în care angajaţii săi ar fi declarat că “Ringier este un angajator responsabil” şi “sunt mândru să lucrez la Ringier”.

FRJ MediaSind nu poate să contrazică concluziile sondajului, dar atrage atenţia că el s-ar putea referi la angajaţii Ringier din alte ţări decât România.

Inspecţia Muncii a efectuat un control la Ringier România SRL, control care demonstrează contrariul celor afirmate de companie în comunicat. Astfel, în Anexa nr. 1 la contractul individual de muncă al unor angajaţi ai Evenimentului Zilei s-a introdus art. 3.4 conform căruia “orice beneficii suplimentare prevăzute în contractele naţionale colective de muncă nu vor afecta salariul plătit de către angajator”.

Această prevedere încalcă art. 38 din Codul muncii şi Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Mass-Media, potrivit cărora “salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege este lovită de nulitate”. De asemenea, Raportul confirmă că angajaţii nu şi-au primit sporurile legale prevăzute în CCM la nivel de ramură, cum ar fi sporul de vechime (între 5 şi 25% din salariul brut), sporul de fidelitate, sporul de condiţii deosebite, clauza de mobilitate, spor pentru orele suplimentare etc.

În cazul jurnalistului Marius Drăghici, acestuia nu i s-a asigurat nici cuantumul salariului minim la nivel de ramură mass-media (salariul minim pe economie majorat cu 25% la care se aplică un coeficent de salarizare “2” cuvenit pentru salariaţii care au studii superioare).

Din aceste motive, Inspecţia Muncii a dispus plata tuturor drepturilor cuvenite jurnalistului Marius Drăghici, dar şi pentru toţi angajaţii acestei companii.

Pentru curajul de a-şi cere drepturile în instanţă, jurnalistului Marius Drăghici i s-a reziliat contractul de drepturi de autor, măsură care a diminuat venitul angajatului de la Evenimentul Zilei cu peste 70%.

FRJ Mediasind consideră că nu era necesar ca Inspecţia Muncii să “sublinieze câteva aspecte” privind drepturile salariaţilor din cadrul Ringier pentru ca acestea sa fie aplicate şi respectate. Reamintim faptul că încă de la sfârşitul anului 2008, FRJ MediaSind a încercat să medieze situaţia conflictuală dintre membrul său de sindicat şi Ringier, însă compania nu a dat curs acestui demers, preferând să dialogheze prin intermediul comunicatelor de presă.

Dialogul dintre partenerii sociali este calea prin care se poate evita declanşarea unor conflicte de muncă şi suntem convinşi că, dacă SC Ringier România SRL ar fi dat curs solicitărilor noastre şi ar fi fost deschişi unui dialog real, litigiul Marius Drăghici – Ringier nu ar fi existat.

În ceea ce priveşte cenzura

– Am luat act că prevederile Codului Internaţional de Conduită al Ringier ar cuprinde clauze care interzic această practică şi care garantează independenţa editorială. Solicităm SC Ringier România să facă publice motivele pentru care redactorul şef Vlad Macovei a refuzat să publice următoarele articole, realizate şi semnate de Marius Drăghici:

1. Renunţare cu aprobare

Cu voie de la SRI, SIE şi MIRA:

“Băiatul deştept” Buzăianu are imunitate elveţiană

2. Chestor avere

Avere mare, declaraţie “mică”

Terenul-fantomă din averea unui general de poliţie

3. Reportaj Iran

Iran, dincolo de politică şi islam

4. Iranul, pe două voci

“Crima împotriva evreilor a avut loc în Europa”

5. Ziua Internaţională dedicată memoriei victimelor Holocaustului

O supravieţuitoare din Transnistria vorbeşte la ONU

FRJ MediaSind îşi reafirmă disponibilitatea de dialog pentru a soluţiona pe cale amiabilă litigiul dintre membrul său de sindicat şi SC Ringier România SRL.

Preşedinte FRJ MediaSind,
Cristi Godinac

04.03.2009
Nota mea: Am fost cu Marius Draghici in Iran si marturisesc ca, la Consiliul National de Securitate al Republicii Islamice Iran, Marius a reusit sa-l scoata putin din sarite pe Dr. Ali Bagheri, secretarul adjunct al Consiliului (vezi foto). L-a tocat cu niste intrebari din care reiesea ca poate Iranul, care a respins intotdeauna Holocaustul evreilor, l-ar admite, indirect, pentru ca Bagheri sugera ca europenii sunt cei vinovati, nu lumea islamica. “De ce trebuie sa plateasca palestinienii pentru greselile europenilor? Pentru ca, daca va uitati in istorie, in timpul celui de al treilea Reich europenii sunt aceia care au ucis evrei”, spunea dr Bagheri. Vezi o sinteza a discutiei de peste doua ore la ZIUA: “Iranul va fi un pol al lumii”.
Daca ma intrebati pe mine, raspunsul la cenzurarea si incercarea de eliminarea a prea-intrebaretului Marius Draghici, un autentic si redutabil ziarist de investigatii, sta mai degraba in ancheta Cu voie de la SRI, SIE şi MIRA: “Băiatul deştept” Buzăianu are imunitate elveţiană Sa amintim ca tot Marius a scris la EVZ – Consilier prezidenţial, combinat cu „băieţii deştepţi” ….
Pe de alta parte, Evenimentul a devenit de mult o “centrala” din Reteaua anti-romaneasca formata din Cotidianul (de unde vine ilustrul anonim Vlad Macovei) – EvZ (de unde suntem intoxicati saptamanal cu otrava bichiro-tismaneana) – Adevarul (unde s-au transferat o parte dintre “baietii destepti” din categoria sexy-‘telectualilor nostri)…

CAZUL Marius Draghici. Un ziarist cenzurat la Evenimentul Zilei. MediaSind intervine. Silentio Stampa in presa de Dambovita

Trustul Ringier încalcă în mod flagrant legea

Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind protestează faţă de acţiunile Trustului de presă Ringier România SRL, deoarece această societate nu a respectat legislaţia muncii. Compania l-a sancţionat financiar pe Marius Drăghici, jurnalist al cotidianului Evenimentul Zilei, deoarece acesta a avut curajul să acţioneze în judecată Ringier România SRL pentru neplata drepturilor salariale, hărţuire la locul de muncă şi cenzură şi pentru că a informat Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului în România (MCA România).

FRJ MediaSind a constatat că angajatul Marius Drăghici a fost constrâns să semneze un act adiţional prin care renunţa la drepturile legale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură Mass Media. De asemenea, jurnalistului nu i s-au acordat în totalitate salariul minim pe ramură, coeficienţii de ierahizare şi nu i s-au plătit sporurile legale. Luând act de aceste grave abateri de la lege, FRJ MediaSind a sesizat Ministerul Muncii, Familiei şi Protectiei Sociale – Inspecţia Muncii.

Inspectorii ITM Bucureşti au finalizat controlul şi au confirmat aspectele sesizate de către FRJ MediaSind. Autoritatea publică competentă a obligat S.C. Ringier România SRL la plata tuturor drepturilor salariale către Marius Drăghici, dar şi către toţi salariaţii publicaţiilor din trustul Ringier, aşa cum rezultă din adresa numărul P100/316/26/02.2009 comunicată de către Inspecţia Muncii.

S.C. Ringier România SRL a fost obligată şi la plata sporurilor de vechime şi de fidelitate, care reprezintă între 5 şi 25% din salariul de bază. “Prin actul de control s-a subliniat că angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor săi cel puţin toate drepturile salariale sau băneşti negociate şi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivelul Mass Media nr. 993/2006, (aplicabil în conformitate cu actul Adiţional 2/14.08.2008)”, se arată în adresa Inspecţiei Muncii.

De asemenea, inspectorii au constatat că introducerea în Contractul Individual de Muncă al fiecărui salariat a unei clauze de non-concurenţă încalcă dispoziţiile art. 21 din Codul Muncii şi prevederile CCM la Nivel de Ramură Mass-media.

În consecinţă, angajatorul este obligat să plătească salariaţilor săi, conform legii, toate drepturile băneşti pe ultimii trei ani de activitate de la prezentul raport de control.

Documentul poate fi descărcat integral de pe site-ul https://www.mediasind.ro/.

Cazul “Marius Drăghici”

Din octombrie 2008 şi până în prezent, de când Marius Drăghici a solicitat asistenţa sindicatului, conducerea societăţii a refuzat orice dialog cu FRJ MediaSind şi a ignorat corespondenţa oficială. În aceeaşi perioadă, redactorul-şef al publicaţiei Evenimentul Zilei, Vlad Macovei, i-a refuzat publicarea unor anchete despre înalţi demnitari şi a unor articole despre Holocaust. Din acest motiv, jurnalistul a sesizat şi Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului în România (MCA România).

Din cauză că a avut curajul să acţioneze în judecată Ringier România SRL pentru neplata drepturilor salariale, hărţuire la locul de muncă şi cenzură (Dosar 5217/3/2009 din 11 februarie 2009), la scurt timp compania i-a reziliat contractul de drepturi de autor. Această măsură diminuează cu peste 70% veniturile obţinute de la Evenimentul Zilei.

Marius Drăghici este membru al Sindicatului Jurnaliştilor Profesionişti, organizaţie afiliată la Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind. Jurnalistul publică în presa centrală din anul 1998 şi este autor a numeroase anchete despre fapte de corupţie (Ex: licitaţiile din sistemul de sănătate, afacerile cu energie de la stat, afacerile cu terenurile RAPPS, negocierile secrete Gazprom – OMV pentru privatizarea Petrom, etc.) şi interviuri cu personalităţi (dr. Zbigniew Brzezinski, Alain Lamassoure, Serghei Mironov, Vladimir Voronin).

În anul 2007, jurnalistul a pătruns pe teritoriul Republicii Separatiste Transnistrene, asumându-şi riscuri majore, pentru a relata în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei despre Holocaustul din Transnistria – crimele de la Dubăsari. Menţionăm că Evenimentul Zilei a câştigat toate procesele care i-au fost intentate ca urmare a anchetelor semnate de Marius Drăghici.

În concluzie, FRJ MediaSind va susţine interesele membrului său în faţa instanţelor judecătoreşti şi va sesiza Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor pentru a organiza, în comun, acţiuni de protest în România şi în tările unde Ringier AG deţine publicaţii.

Preşedinte FRJ MediaSind,

Cristi Godinac

The Ringier media group has violated the law on labor rights

The Romanian Federation of Journalists (RFJ) MediaSind protests against the actions of the press company Ringier Romania SRL which has violated the law on labor rights. The company financially punished Mr. Marius Draghici, Evenimentul Zilei’s journalist, because he filed a complaint against his employer before the Court of Bucharest (Tribunalul Bucuresti) for workplace harassment, censorship and violation of his rights at work and also informed MCA Romania (Center for Monitorisation and Combating Antisemitism).

RFJ MediaSind also filed a complaint against Ringier Romania SRL before the Ministry of Labor, Family and Social Protection. The union found that the employee was forced to sign an annex to his contract of employment leading to waive the rights arising from the collective labor contract for the media. In addition, the company has not paid the full minimum wage provided by law, or adjustments to the hierarchy and overtime work.

After verifying the facts, the Ministry inspectors have confirmed the points claimed by the RFJ MediaSind. Consequently, the Inspectorate required the company Ringier Romania SRL to pay Mr. Draghici his full salary, but also to all other employees, as specified in the document P100/316/26/02.2009. This settlement should cover of all amounts not paid in the past three years.

The Report of inspection is available on the website at: https://www.mediasind.ro/

The case “Marius Draghici”

The management of the company Ringier Romania SRL has refused any dialogue with MediaSind RFJ.

Since October 2008, the editor Vlad Macovei censored articles written by Marius Draghici. These items include unpublished journalistic investigations into cases involving senior public officials and reports on the Holocaust.

The journalist also informed MCA Romania (Center for Monitorisation and Combating Antisemitism).

Due to a complaint for violation of his work rights, censorship and harassment filed at the Court of Bucharest (Tribunalul Bucuresti, 11 February 2009) by Marius Draghici against his employer, the latter has cut almost 70% of his salary.

Mr. Draghici has worked for eleven years as a journalist for the national media and is a member of RFJ MediaSind. During his career he has conducted several articles on topics of national importance, such as public procurement in the health system, the bidding process of state companies involved in the energy sector (the case of the ‘spoiled children of the energy’), the secret negotiations between OMV and Gazprom for the privatization of Petrom, the case of the properties of the state agency Protocol RAPPS, etc.. He also conducted interviews with national and international personalities such as Dr. Zbigniew Brzezinski, Alain Lamassoure, Serghei Mironov, Vladimir Voronin.

Two years ago, Marius Draghici entered the dangerous territory of the self-proclaimed Separatist Transnistrian Republic, a military dictatorship, to report about the massacre of 18 000 Jews by the Nazi and Romanian gendarmes in Dubăsari in 1941. This article on the Holocaust was first published in his newspaper, the Evenimentul Zilei.

RFJ MediaSind intends to represent the interests of its member before the Court of Bucharest. It also plans to organize events in the other countries where Ringier AG has other media.

President of RFJ MediaSind,

Cristi Godinac

Foto: Marius Draghici (dreapta) cu o echipa de ziaristi romani, in Iran

MediaSind cere indepartarea diplomatului-derbedeu Janos Tibor Barabas si scuzele oficiale ale Ungariei la adresa breslei jurnalistilor romani

Federatia Romana a Jurnalistilor

MEDIASIND

Nr. înreg. 0110/03.11.2008
Către: Ministerul Afacerilor Externe al României
În atenția domnului Ministru Lazăr Comănescu
Domnule Ministru,
Federația Română a Jurnaliştilor MediaSind, organizaţie reprezentativă la nivel de ramură mass-media, ce cuprinde peste 8000 de membri din radio, televiziune, agenţii de presă, presă scrisă, edituri şi tipografii, membru cu drepturi depline al Federației Internaționale a Jurnaliştilor, al Federației Europene a Jurnaliştilor, a luat act cu profundă îngrijorare de recenta agresiune la adresa redactorului şef al cotidianului “Curentul”, Iulia Nueleanu, venită din partea ataşatului de presă al Republicii Ungaria, Janos Tibor Barabas.
Concret, saptămâna trecută, colega noastră a fost amenințată verbal cu “eliminarea din presă” şi insultată grosolan, ca urmare a unui articol de informație privind recrudescența revizionismului maghiar în România.
Ne solidarizăm cu apelul făcut de redacția “Curentul”, Asociația Civic Media şi alte organizații din mass-media şi solicităm îndepărtarea de la post a acestui funcționar care dezonorează statul ungar şi comunitatea diplomatică din România.
Considerăm că un astfel de gest, rămas nesancționat, poate duce la atacuri similare la adresa ziariştilor români din partea unor alți diplomați cu sechele totalitariste şi lipsă de bun simț.
Cerem totodată Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti să facă tot posibilul pentru ca MAE de la Budapesta să prezinte scuzele oficiale ale Ungariei la adresa colegei noastre şi a breslei jurnaliştilor români.
Aşteptăm cu încredere ca acest diplomat să fie sancționat, iar scuzele oficiale să parvină în scurt timp, pentru a nu fi nevoiți să recurgem la alte măsuri de protest specifice cadrului democratic al României europene, alături de alte organizații de apărare a drepturilor jurnaliştilor şi libertății presei.
Preşedinte FRJ MediaSind,
Cristi Godinac
Membru supleant în Comitetul de Conducere al Federației Europene a Jurnaliştilor

Organizaţie reprezentativă la nivelul ramurii mass-media
Membru cu drepturi depline al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor
Casa Presei, Piaţa Presei Libere nr.1, corp B2, etaj 3, sector 1, Bucureşti
Tel/fax: 0311 00 00 16; E-mail: [email protected], https://www.mediasind.ro/

Zile grele pentru Guvern. MediaSind anunta ca si sindicatele din presa ies in strada pentru majorarea salariilor

Federatia Sindicatelor Jurnalistilor si Tipografilor din România
Federatia Sindicatelor din Societatea Româna de Radiodifuziune
Sindicatul 2002 din Societatea Româna de Televiziune
SZR – Federatia Sindicatelor din intreaga Presa
Uniunea Jurnalistilor MediaSind din Republica Moldova
Membru cu drepturi depline al Federatiei Internationale a Jurnalistilor
Casa Presei, Piaţa Presei Libere nr.1, corp B2, etaj 3, camera 330
https://www.mediasind.ro/
Nr. Inreg. 075/07.10.2008
Comunicat
Uniunea Sindicală MediaSind, organizaţie reprezentativă pentru ramura mass-media, ce cuprinde peste 8000 de membri din radio, televiziune, agenţii de presă, edituri, tipografii şi presă scrisă, este solidară cu revendicările colegilor din învăţământ, sănătate, funcţionari publici, precum şi cu revendicările confederaţiilor sindicale CNSLR-Frăţia, BNS, CSDR şi Cartel Alfa, organizaţii care au participat astăzi la “Mitingul pentru o muncă decentă”.
US MediaSind, având în componenţă şi organizaţiile reprezentative din Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune şi din Agenţia Naţională de Presă Agerpres, a atras în nenumărate rânduri atenţia guvernanţilor despre situaţia financiară dezastruoasă în care se află aceste instituţii de interes naţional. Atitudinea Statului român de a aplica o politică de subfinanţare în cazul acestor instituţii publice a dus la nerespectarea drepturilor obţinute prin contractele colective de muncă negociate la nivel de ramură mass-media şi la nivel de unităţi, în concluzie la diminuarea veniturilor tuturor salariaţilor din SRR, SRTv şi Agerpres.
Având în vedere această politică antisindicală şi antisocială dusă de guvernanţi, Comitetul de Conducere al US MediaSind consideră că majorarea cu 25% a salariilor din SRR, SRTv şi Agerpres ar ameliora situaţia dramatică în care se află jurnaliştii din aceste instituţii. În cazul în care revendicările MediaSind nu vor fi soluţionate în cel mai scurt timp posibil, pe data de 18 octombrie a.c. va fi convocat Congresul MediaSind, unde se va hotărî declanşarea acţiunilor de protest: pichetarea sediului Guvernului şi a Parlamentului, acţionarea în instanţă a administraţiilor SRR, SRTv şi Agerpres pentru nerespectarea contractelor colective de muncă şi, nu în ultimul rând, declanşarea grevei generale.
Comitetul de Conducere al US MediaSind
Preşedinte,
Cristi Godinac

Moldova reclamata la OSCE pentru cenzura

In urma sesizarii US MediaSind, AZEC si Civic Media, Aidan White, secretarul general al Federatiei Internationale a Jurnalistilor (FIJ), si Oliver Vujovic, de la Organizatia de Media a Sud Estului Europei (SEEMO – la care este fondatoare si Civic Media), intervin in apararea ziaristilor si editorilor basarabeni

Efectele inaspririi cenzurii de catre regimul de la Chisinau au inceput sa se resimta. Primele efecte sunt deja evidente: un lot de carte romaneasca, donat de municipalitatea orasului Calarasi din Romania Bibliotecii publice din orasul de peste Prut cu acelasi nume, a fost retras de autoritatile basarabene pentru ca in titlu aparea si cuvantul “roman”.
Reamintim ca, in vara, Guvernul de la Chisinau a introdus o Lege privind activitatea editoriala, act normativ ce vine in contradictie cu normele Consiliului Europei si ale ONU. Astfel, o prevedere a acestui act normativ este aceea prin care “se interzice editarea literaturii care contine contestarea si defaimarea statului si a poporului”. Chisinaul pregateste si legea privind “prevenirea
si combaterea infractiunilor savarsite prin intermediul sistemelor informationale”, care prezinta numeroase elemente cu potential negativ. US MediaSind
si Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini (AZEC) au protestat deja fata de aceste incalcari flagrante ale unor drepturi si libertati fundamentale, sesizand organismele europene. Prezentam mai jos interviul acordat in exclusivitate ziarului ZIUA, pe aceasta tema, de Aidan White, secretar general al Federatiei Internationale a Jurnalistilor.

Cum apreciati recentele masuri legislative initiate de regimul din Republica Moldova pentru inasprirea cenzurii?

Suntem foarte ingrijorati in ce priveste modificarile propuse, asta pentru ca anunta posibilitatea de reintoarcere la cel putin o formula de interventie a statului daca nu chiar la cenzura. Se pune problema inregistrarii si controlului tuturor celor care lucreaza in domeniul mass-media sau al editurilor. Toate astea, nor­mal, starnesc profunde ingri­jorari, iar intentia noastra este sa cerem colegilor nostri, Asociatia jurnalistilor din Republica Moldova, sa investigheze aceasta situatie si sa ia legatura cu autoritatile pentru a ne lamuri asupra implicatiilor pe care le pot avea aceste schimbari. Ceea ce ne ingrijoreaza cel mai mult este ca schimbarile propuse in legislatie vor scoate Republica Moldova din drumul spre UE, din lipsa de acord intre legislatia si normele europene si cele nationale, tocmai prin aceasta incercare de a impune un control asupra presei si informatiei. In mod special, ne ingrijoreaza ca legea respectiva, cu amen­damentele ei, va fi una impotriva Conventiei europene asupra drepturilor omului. Din punctul nostru de vedere, aceasta situatie trebuie sa fie urmarita cu toata atentia la nivelul OSCE. Im­partasim punctul de vedere si ingrijorarile semnalate de sem­natarii co­municatului si de colegii nostri de la MediaSind, organizatia noastra afiliata din Romania, colegii nostri romani avand stranse relatii cu jurnalistii din Republica Moldova, incercand sa stabileasca aliante tocmai pentru a face fata acestui tip de probleme. Suntem foarte ingri­jorati de situatia creata si speranta noastra este ca Guvernul Republicii Moldova si Parlamentul vor analiza aceste lucruri si-si vor schimba tipul de abordare. Credem ca este absolut esential ca Republica Moldova sa revada aceste propuneri si sa interzica orice tip de alte prevederi care sa restranga libertatea de actiune din mass-media.
Cum comentati propunerea privind masurile indreptate impotriva celor care, prin activitatea lor jurnalistica, “ar putea compromite regimul constitutional”?

Asta ne da impresia ca legiui­torii din Republica Moldova se intorc in timp, in perioada intunecata a controlului absolut exercitat de stat si a cenzurii. Mi se pare ca atunci cand societatea ar trebui sa se deschida, sa recunoasca beneficiile trans­parentei si pluralismului, ale democratiei bazate pe schimbul reciproc intre toate opiniile exis­tente la nivelul opiniei publice, introducerea unor legi sau regle­mentari care interzic sau constrang libertatea de exprimare merge complet intr-o directie gresita.
Cristian UNTEANU, Bruxelles
ZIUA

SEEMO PRESS RELEASE MOLDOVA
SEEMO Expresses Concern at Several Recent Legal Developments in Moldova
Vienna, 22 September 2008
The Vienna-based South East Europe Media Organisation (SEEMO), a network of editors, media executives and leading journalists from South East Europe and an affiliate of the International Press Institute (IPI), is concerned about several recent legal developments in Moldova that contain threats to press freedom, freedom of expression, and the right of access to information.
According to information before SEEMO, Moldova’s Parliament has passed an amendment to the Law on Editorial Activity that came into effect on 26 June 2008. The Law on Editorial Activity now includes a ban on printing material that challenges or defames the state and the people, incites war, aggression, national, racial or religious hatred, discrimination, territorial separatism, public violence or in any other way that threatens the constitutional regime. SEEMO supports the Publishers’ Union of Moldova in their claim that this amendment could result in self-censorship.
SEEMO is also alarmed by the recently adopted restrictive regulations concerning the assessment, selection and publication of textbooks for pre-university education, which favour the state publishing houses subordinated to the Ministry of Culture and Tourism over other publishing houses. In recent years, several Moldovan publishing houses invested money and human resources in projects concerning textbooks and created a complex editorial system. The government, however, has discounted these efforts by introducing the new regulations, which could negatively affect the education system in Moldova.
Furthermore, SEEMO would like to express its concern at a worrisome draft law, the Law on Preventing and Fighting Crimes Committed by Means of the Information System, which is soon to be passed by Parliament. According to the draft law, internet service providers will be required to store the personal data of users and provide this information to the authorities upon request.
Moreover, the draft Law on State Secrets, which is soon to be adopted by Parliament, would result in a limitation of public access to official information. The draft would provide far-reaching powers to public authorities and the Security and Information Service by enabling them to declare as classified any information they consider to be a state secret.
SEEMO Secretary General Oliver Vujovic expressed concern about these recent legal developments in Moldova. He emphasized that “a free and independent media is a crucial component of a modern democratic society” and that “it is important to ensure a pluralist media environment, since it contributes to an educated and informed public.”
———————————————————————
SEEMO is a regional network of editors, media executives and leading journalists in South East Europe.
****
SEEMO – IPI, Spiegelgasse 2/29, 1010 Vienna, Austria,
Tel (SEEMO+HELP LINE): +43 1 513 39 40
Tel (SEEMO): +43 1 512 90 11 11, Fax: +43 1 512 90 15
E-mail: [email protected], Web: https://www.seemo.org

Voronin vrea interzicerea unor cuvinte ca "Basarabia" si "Romania Mare". MediaSind, AZEC si Civic Media intervin la OSCE, CEDO si Consiliul Europei

Puterea comunista din Moldova pregateste inasprirea cenzurii prin doua legi noi. Mai multe organizatii media, printre care MediaSind si Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini, protesteaza fata de tentativele Chisinaului si sesizeaza OSCE, CEDO si Consiliul Europei
Presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu si-au exprimat sperantele pentru o “conlucrare pozitiva” a Romaniei cu Moldova in cadrul Consiliului Europei. Mai multe organizatii de media din Romania si Basarabia atrag public atentia ca Parlamentul Republicii Moldova are in lucru doua acte normative impotriva libertatii presei. Este vorba de o modificare a “Legii privind activitatea editoriala” si de examinarea unei legi privind “prevenirea si combaterea in­fractiunilor savarsite prin intermediul sistemelor informationale”.
Prin reglementarile promovate, legislativul Republicii Moldova afecteaza exercitiul unor drepturi si libertati fundamentale, precum libertatea de exprimare si dreptul la viata privata, dupa cum reclama mai multe organizatii de media din Bucuresti care au membri si la Chisinau, in frunte cu Uniunea Sindicala MediaSind si Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini. Organizatiile de media au inaintat protestul lor Federatiei Internationale a Jurnalistilor (FIJ), Asociatiei Mondiale a Ziarelor (WAN) si institutiilor europene, CEDO, Consiliului Europei si OSCE, la care este membra si Republica Moldova.

Vezi si

1. Probleme cu Rusia. 2. Federaţia Europeană a Jurnaliştilor condamnă atitudinea conducerii SRTv in cazul Romania – Moldova

M-a sunat Ioana Dumitrescu, de la “Externele” TVR, si mi-a zis ca emisiunea noastra din 26.01.08 – cu tema confruntarea Rusia-NATO si Romania – difuzata pe TVR2, a batut audienta TVR1. Poate fi vazuta mai jos sau aici: https://www.tvr.ro/emisiune.php?id=605.

Azi, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor a anunţat, într-un comunicat, că acţiunile şi demersurile Uniunii Sindicale MediaSind întreprinse în ultima vreme împotriva administraţiei Societăţii Române de Televiziune reprezentată de Preşedintele-Director General, Alexandru Sassu, beneficiază de întregul său sprijin, condamnând în acelaşi timp abuzurile şi ilegalităţile acestei conduceri. US MediaSind precizează că a demarat formalităţile necesare trimiterii în judecată a administraţiei SRTv pentru ca salariaţii instituţiei să-şi recapete drepturile confiscate.

În ceea priveşte modul în care a acţionat Preşedintele-Director General, Alexandru Sassu, referitor la retransmiterea programelor TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova, US MediaSind a solicitat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (nr. înreg. 2423/29.01.2008), Preşedinţiei (nr. înreg. 2424/29.01.2008), Guvernului (nr. înreg. 17/767/29.01.2008), Parlamentului (nr. înreg 367/29.01.2008) şi Ministerului Afacerilor Externe (nr. înreg. 871/29.01.2008) să demareze anchete în acest caz.

Vă prezentăm, în continuare, comunicatul Federaţiei Europene a Jurnaliştilor postat şi pe site-ul oficial la adresa: https://www.ifj-europe.org/

European Federation of Journalists

29 ianuarie, 2008

Federaţia Europeană a Jurnaliştilor atrage atenţia asupra situaţiei “critice” din televiziunea publică din România Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (FEJ), organizaţia europeană regională a Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, susţine membrul său afiliat, US MediaSind, în lupta sa împotriva nerespectării legislaţiei muncii de către Societatea Română de Televiziune (SRTv) şi împotriva sistării retransmiterii în continuare a canalului TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova. “Televiziunile publice ar trebui să stabilească standarde pentru această industrie, inclusiv standarde pe probleme sociale şi profesionale”, a declarat Preşedintele FEJ, Arne König. “Condamnăm această atitudine şi cerem administraţiei SRTv să-şi respecte obligaţiile faţă de angajaţi.” Conform legislaţiei din România, este ilegal ca într-o societate să se “negocieze drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.”

Totuşi, SRTv susţine că face excepţie de la aceste condiţii din cauza managementului anterior defectuos care i-a cauzat daune financiare. De asemenea, SRTv a încercat să discrediteze şi să intimideze membrii sindicali care au avut o atitudine critică faţă de televiziunea publică, prin fabricarea unor documente false la adresa lor. US MediaSind a decis acţionarea în justiţie a administraţiei SRTv, declarând în comunicatul său că abaterea de la legislaţia muncii din România afectează calitatea programelor oferite publicului. MediaSind consideră că, prin nerespectarea acestor standarde de bază, SRTv “riscă falimentarea, subminarea contractelor colective de muncă negociate între partenerii sociali, bătălii politice şi, nu în ultimul rând, scăderea credibilităţii” televiziunii publice din România. Televiziunea Română se află într-o condiţie critică, declară FEJ, iar Guvernul şi administraţia SRTv ar trebui să redreseze cât mai rapid această situaţie. Pe de altă parte, MediaSind a dus campanii în susţinerea difuzării programelor canalului TVR 1 în Republica Moldova, unde autorităţile au interzis transmiterea programelor acestuia. US MediaSind şi Uniunea Jurnaliştilor din Moldova (UJM) au susţinut acţionarea în instanţă declanşată în noiembrie 2007, împotriva Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova, care a impus sistarea retransmisiei programelor TVR 1. Ambele uniuni au protestat împotriva acestui blocaj. FEJ consideră că SRTv ar trebui să colaboreze cu MediaSind, cea care a susţinut Televiziunea Română în încercările acesteia de a retransmite programele pe teritoriul Republicii Moldova. Televiziunea publică ar trebui să trateze US MediaSind ca pe un partener şi să găsească o cale de a apăra drepturile angajaţilor şi calitatea programelor.

————————————————————-

Pentru mai multe detalii, contactaţi FEJ la + 32 2 235 2207 FEJ cuprinde peste 250.000 de jurnalişti în peste 30 de ţări din întreaga lume.
Federatia Sindicatelor Jurnalistilor si Tipografilor din România Federatia Sindicatelor din Societatea Româna de Radiodifuziune Federatia Sindicatelor Unite din Televiziuni SZR – Federatia Sindicatelor din intreaga Presa
Uniunea Jurnalistilor din Republica Moldova
Membru cu drepturi depline al Federatiei Internationale a Jurnalistilor
Str. W. Mărăcineanu, Nr. 1-3, Sector 1, Bucureşti, Tel/fax: (+4) 021 314 33 36; (+4) 021 314 33 52,
https://www.mediasind.ro/

Nr. 015 / 30.01.2008

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova