Victor Roncea Blog

Domnule Ministru,

Educaţia religioasă constituie un aspect important al misiunii Bisericii Ortodoxe în viaţa neamului românesc.
Reintroducerea religiei în şcoală a fost, mai întâi de toate, o reparaţie de ordin moral, o ieşire din umilirea impusă de regimul comunist tineretului unui popor profund religios. Situarea orei de religie în trunchiul comun al disciplinelor din învăţământul preuniversitar a dat naştere unor discuţii contradictorii. N-a fost deloc uşoară lupta Bisericii Ortodoxe Române, pentru a determina factorii de răspundere să accepte integrarea religiei în rândul celorlalte discipline predate în învăţământul primar, gimnazial şi liceal, iar acum oameni de rea încearcă din nou excluderea ei.
Prin predarea religiei în şcoală elevul – cetăţeanul de mâine al ţării – dobândeşte cunoştinţe şi deprinderi de comportare morală. Fără cunoştinţele religioase nu se pot înţelege, preţui şi păstra valorile culturii noastre, care au rădăcini religios-creştine. În mod concret este vorba despre valorile de patrimoniu create şi păstrate pe pământul Bucovinei şi pe întreg cuprinsul ţării noastre.
Pentru mai marii Uniunii Europene nu valorează nimic nici creştinismul, cu rădăcinile culturii sale europene, şi chiar nici Dumnezeu, al cărui nume au refuzat să-L înscrie în Constituţia Uniunii Europene, aşa cum au făcut-o cândva şi cei din Uniunea Sovietică.
Domnia Voastră, Domnule Ministru, exprimându-vă că religia e mai mult ca o poveste, ca un mit care se spune unui copil mic, jucaţi silit, ca să nu zicem inconştient, aşa cum vă cântă cei înhămaţi la carul globalizării, care are ca scop printre altele şi excluderea icoanei şi a religiei din şcoală.
Trebuie să se ştie că Biserica lui Hristos este şi Biserica neamului nostru românesc, neam care a supravieţuit tăvălugului sovietic ateu şi va supravieţui şi UE-ului apostat.
Dumnezeu ne-a încredinţat de dăinuirea credinţei noastre prin cuvintele Fiului Său, Domnul Iisus Hristos, care a spus: „nici porţile iadului nu vor birui Biserica Mea” (Matei 16,18).
Ne asociem şi Noi apelului transmis de Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, „Nici un liceu fără Dumnezeu”, precum şi a solicitării adresate de Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Bartolomeu, Domniei Voastre, şi anexăm alăturat, adeziunile tuturor preoţilor participanţi la conferinţa preoţească din 14 februarie 2008, desfăşurată la Protopopiatul Suceava.
†PIMEN,
Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Domniei Sale,
Domnului Ministru Cristian Adomniţei,
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului – Bucureşti

În contextul dezbaterii publice a proiectelor Legii învăţământului preuniversitar, Legii învăţământului universitar şi Legii privind statutul personalului didactic, vă prezentăm punctul de vedere al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în legătură cu păstrarea disciplinei religiei în planurile cadru de învăţământ liceal, ca parte a trunchiului comun:

NU VREM LICEU FĂRĂ DUMNEZEU!

PREDAREA RELIGIEI ÎN SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT PUBLIC, UN ACT DE DREPTATE ŞI O NECESITATE PERMANENTĂ
Prezenţa disciplinei Religiei în sistemul de învăţământ public nu reprezintă o inovaţie sau un „model românesc”, ci un act de dreptate, bazat pe cultura românească europeană, şi o necesitate permanentă în procesul nobil de formare moral – socială a elevilor.
1. RELIGIA – PARTE INTEGRANTĂ A CULTURII EUROPENE
Integrarea ţării noastre în structurile europene nu poate reprezenta un motiv pentru excluderea Religiei din învăţământul public, sub pretextul armonizării legislaţiei româneşti cu normele comunitare. În primul rând, Religia constituie parte integrantă şi definitorie a culturii europene. Fără cunoştinţele oferite de acest domeniu, nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent şi nu putem preţui catedralele, mănăstirile, bisericile, operele de artă vizuală şi muzicală în marea lor majoritate inspirate de credinţa religioasă. Nu este drept să ştergi, în numele laicităţii, secole de istorie şi cultură inspirate de credinţa religioasă. Nu putem mutila sufletul Europei, ignorând capodoperele din arhitectură, pictură, sculptură, literatură sau muzică, pentru a susţine o pretinsă emancipare bazată pe vidul spiritual al secularizării. Nu putem înlocui niciodată valorile constante ale Religiei cu modele efemere ale umanismului autosuficient şi antireligios.
Aceasta explică de ce în marea majoritate a ţărilor europene, Religia se predă în cadrul sistemului de învăţământ public, având un rol recunoscut şi apreciat în societate, cu implicaţii profunde în dezvoltarea socio-culturală. În ţara noastră nu s-a promovat un „model românesc”, incompatibil cu legislaţia europeană. Potrivit Constituţiei României, art. 32 (7), „în şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege”, aşa cum se întâmplă în majoritatea statelor Uniunii Europene. Învăţământul are un caracter confesional în Austria, Grecia, Italia, Polonia, Spania şi Germania, iar un specific general în Olanda, Suedia, Norvegia sau Danemarca. Potrivit Legii învăţământului 84/1995, art. 9 (2) şi actualului proiect de lege art. 10 (2), (3), elevii din România au dreptul să nu frecventeze orele de Religie, situaţie întâlnită şi în Italia, Cehia, Grecia sau Austria, dar Religia este propusă ca parte din curriculum. Astfel, legislaţia din România respectă normele europene şi promovează un sistem de învăţământ comparabil cu cel existent în majoritatea statelor Uniunii Europene.
2. CONTINUITATEA PREDĂRII RELIGIEI ÎN ŞCOLILE ROMÂNEŞTI
Uniunea Europeană încurajează prin principiul „unităţii în diversitate” păstrarea identităţii naţionale, a tradiţiilor locale şi a valorilor formate de-a lungul secolelor şi nu urmăreşte o nivelare artificială şi sterilă, o distrugere a specificului cultural din acest continent. Astfel, anul 2008 a fost proclamat, în cadrul instituţiilor europene, anul dialogului inter-cultural. În acest context, precizăm că, fără excepţie, cultul religios şi morala socială religioasă au marcat cultura tuturor popoarelor europene.
Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la formarea şi la dezvoltarea tezaurului cultural naţional nu poate fi contestată sau considerată un „fals istoric”, ci a fost clar recunoscută prin Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor art. 7 (2). Primele şcoli şi tipărituri, în România, au fost lucrarea Bisericii, iar operele artistice reprezentative şi momentele istorice cruciale pun în evidenţă rolul Bisericii în crearea, păstrarea şi transmiterea valorilor naţionale de ordin spiritual, moral şi cultural.
Nu trebuie să uităm că până la momentul adoptării Legii Instrucţiunii publice (25 noiembrie/7 decembrie 1864), învăţământul românesc s-a desfăşurat aproape exclusiv în cadrul Bisericii, iar în perioada Regulamentului organic, ierarhii Bisericii aveau şi atribuţii de efori ai şcolilor. Prin Legea Instrucţiunii publice din 1864, Religia deţinea un loc important, atât în cadrul învăţământului primar unde se preda Catehismul (art. 32), cât şi în cadrul învăţământului secundar, gimnazial şi liceal, unde se preda disciplina numită atunci „Religiunea” (art. 116), din franţuzescul Religion.
Reintroducerea Religiei, după anul 1990, în sistemul de învăţământ public la nivel primar, gimnazial şi liceal, de unde a fost îndepărtată de către regimul comunist ateu, în anul 1948, în mod forţat şi contrar tradiţiei româneşti, reprezintă, deci, un act de reparaţie morală şi nu o „noutate” sau o decizie pripită. Astfel după anul 1990 s-a redat unui popor eminamente religios dreptul de-a fi el însuşi prin modul de a-şi educa tineretul potrivit identităţii şi culturii sale fireşti şi constante.
3. NECESITATEA PREDĂRII RELIGIEI PENTRU BINELE
COMUNITĂŢII ROMÂNEŞTI LOCALE ŞI NAŢIONALE
Religia a avut, întotdeauna, în cadrul sistemului public de învăţământ, un rol important în procesul de formare a competenţelor şi atitudinilor moral – sociale. Aşa cum Geografia oferă cunoaşterea configuraţiei spaţiale a pământului, esenţială pentru cunoaşterea patriei şi planetei, iar Istoria oferă cunoaşterea succesiunii temporale a generaţiilor umane, Religia oferă perspectiva comuniunii eterne de iubire între Dumnezeu şi oameni, între Creator şi creaturi, între persoane şi popoare. Prin urmare, studiul Religiei, nu poate lipsi din curriculum sau din programul şcolii româneşti, tocmai pentru că studiul Religiei corespunde nevoii comunităţii româneşti locale şi naţionale de a-şi păstra bogăţia şi identitatea spirituală şi de a transmite valori permanente tinerei generaţii.
Însă, pentru că Biserica propune, nu impune, valori, Patriarhia Română respinge orice formă de presiune prin care elevii sunt obligaţi să urmeze orele de Religie sau să participe la slujbe şi manifestări religioase. Cu alte cuvinte, întrucât libertatea reprezintă un mare dar oferit de Dumnezeu omului, educaţia religioasă trebuie asumată în mod liber, respectându-se dorinţa părinţilor şi a copiilor. În acest sens, Biserica a respectat deciziile comunităţilor locale, în conformitate cu articolul 26. (3) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevede că „părinţii au dreptul de prioritate în alegerea modului de educaţie acordată copiilor lor”.
Pe de altă parte, libertatea nu este simplă indiferenţă spirituală, ci capacitatea omului de a alege valori spirituale care îmbogăţesc viaţa persoanei şi a comunităţii umane. În acest sens, valorile oferite de educaţia religioasă sunt extrem de necesare, mai ales în această perioadă de secularizare a societăţii româneşti, întrucât ele reprezintă pentru tineri un reper spiritual esenţial şi un liant existenţial între toate cunoştinţele teoretice, dobândite prin studiul celorlalte discipline. Valorile cultivate şi virtuţile încurajate în cadrul orelor de Religie sunt necesare sănătăţii spirituale a persoanei şi a comunităţii. Religia îl învaţă pe copil şi pe tânăr iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, credinţa, speranţa şi solidaritatea, dreptatea şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, dărnicia şi hărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a fiinţei umane, adevărul prim şi ultim al existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului profund uman, cultivat şi îmbogăţit prin virtuţi.
Aşadar, predarea Religiei în şcoală are valenţe educaţionale deosebite, prin rolul ei formativ în viaţa tinerilor, reducând efectele negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, propunând modele viabile de bunătate şi sfinţenie, şi oferind tinerilor repere în viaţa de familie şi în societate. Educaţia religioasă reprezintă un factor de stabilitate şi de comuniune în societatea românească, un izvor sfânt şi statornic de inspiraţie pentru a apăra şi promova identitatea spirituală şi demnitatea persoanei care trăieşte azi într-o lume din ce în ce mai pluralistă şi mai fragmentată din punct de vedere spiritual şi social. Religia fiind lumina vieţii în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi cu oamenii, evidenţiază valoarea eternă a faptelor bune, săvârşite în timpul limitat al vieţii terestre, şi promovează comuniunea între generaţii prin valorile perene ale credinţei cultivate şi transmise.
Cercetările sociologice şi psiho-pedagogice recente demonstrează rolul pozitiv al educaţiei religioase în procesul de formare a personalităţii tinerilor şi, mai ales, necesitatea studierii acestei discipline şi la nivelul liceului, pentru formarea unor competenţe şi atitudini moral-sociale.
Anii grei ai dictaturii comuniste, cu ateismul ei umilitor impus în şcolile de stat, contrar voinţei unui popor religios, ne-au învăţat să nu mai dorim cultură fără credinţă, ştiinţă fără spiritualitate, materie fără spirit, cunoaştere fără comuniune, filosofie fără speranţă, şi îndeosebi, şcoală fără suflet, adică educaţie fără religie, mai ales la vârsta întrebărilor existenţiale şi a formării spirituale a tinerilor, înţelegând că „sufletul culturii este cultura sufletului”. Îndeosebi astăzi, într-o vreme a individualismului materialist agresiv şi a relativismului valorilor morale şi sociale, tinerii de liceu au mare nevoie de lumină pentru suflet, de modele sfinte şi de valori eterne, de iubire curată şi speranţă susţinută de rugăciunea Bisericii şi de faptele bune ale credinţei statornice. Aşadar, pentru că Biserica îi binecuvântează pe tineri, se îngrijeşte de mântuirea lor şi de viitorul societăţii româneşti, ea nu doreşte un liceu fără Dumnezeu, ci afirmă, cu tărie, că ora de Religie este necesară nu numai copiilor, ci şi tinerilor din liceu.
Considerat prioritate naţională, învăţământul românesc nu poate fi lipsit de componenta sa religios-morală, dorită şi apreciată atât de copii, cât şi de părinţi.

În acest sens, Biserica doreşte să conlucreze cu Statul în transmiterea valorilor spirituale şi în formarea moral-socială a copiilor şi tinerilor, militând fervent pentru păstrarea orei de Religie şi în liceu.

D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

BIROUL DE PRESĂ ŞI COMUNICAŢII AL PATRIARHIEI ROMÂNE