Un gazetar… este omul de luptă, fără temere. Pe el nu-l interesează repercursiunile pe plan personal de pe urma scrisului lui. El luptă pentru adevăr! E un soldat al cuvântului.
Sunt şi ziarişti care tălmăcesc aşa compact, istoric, diferite foi. Dar nu spun nimic în acelaşi timp. Au grijă de două-trei coloane, să umple spaţiul. Ca să-i ameţească pe toţi, o învârt şi nu spun nimic. Şi alţii… într-o frază pot să te facă să iei foc.
Ziarist, neziarist, trebuie însă să ţină cont de cuvântul „răspundere”. Să răspundă cu tot curajul de ce-o scris azi. Dacă îl întreabă cineva mâine, el trebuie să menţină ferm ceea ce o scris. Şi-atunci vedem: dacă riscă. Pentru că vin unii şi te ameninţă – nu mai ai voie să scrii, te-am eliminat din breaslă, că-ţi taie salariul şi altele, să te sperie. Nu trebuie cedat nici un milimetru din linia întâi a adevarului. Dar dacă presa este în mâna străinilor şi nu este în mâna noastră proprie, ce să mai zici? Şi interesul acestor neromâni este să distrugă Ortodoxia.
De exemplu, s-au apucat ei, unii, să trateze problemele Bisericii, când ei habar n-au de rânduielile bisericeşti. Au fost într-adevăr mulţi dintre oamenii Bisericii care au mai căzut. Măi, oamenii aceştia au căzut, dar harul lui Dumnezeu a lucrat şi lucrează prin ei, pentru că nu se amestecă păcatul cu harul lui Dumnezeu. Preoţia este un dar mare de la Dumnezeu pe care l-a lăsat omului. Acum nu înseamnă că dacă harul lui Dumnezeu nu se amestecă cu păcatul omului, de-acuma să ne permitem orice. Dar unii urmăresc doar defăimarea aceluia, nu vor îndreptarea lui şi aşa se reuşeşte să se facă o sminteală a creştinismului ortodox, în primul rând. Au greşit şi alţii…S-a greşit şi la budişti, s-a greşit şi la mahomedani, s-a greşit şi la evrei şi la catolici, s-a greşit peste tot! Dar vezi prea bine că nu se leagă nimeni de ei, se leagă numai de noi, ortodocşii, asta fac, ca să poată lovi cât mai mult în ţara şi credinţa noastră. Aşa îi şi recunoşti… Deşi mai sunt şi unii printre noi care-şi pun haina de oaie peste blană şi fac pe ortodocşii… Parcă există un front, un duh, străin şi duşman, anti-Ortodoxie!
Însă, în pofida tuturor greutăţilor, ziaristul trebuie să izbândească. Gazetarul cu conştiinţă ortodoxă, care pune cuvânt bun pentru Biserica lui Hristos, poate fi mai mare în faţa lui Dumnezeu decât mulţi dintre clericii de azi.
Să luaţi aminte!
La Petru Voda, de
Adormirea Sfintei Ana, Cuv. Olimpiada si Eupraxia, 2008
Vineri, 25 iulie, ziua cand, in 1941, am fost din nou stapani peste hotarele strabune
Vezi si
Indemn la post si rugaciune din partea Parintelui Justin Parvu
Interviu cu Duhovnicul Neamului, Parintele Justin Parvu de la Petru Voda: Sfintia voastra cum vedeti relatia intre Biserica si Stat? Biserica si statul trebuie sa fie foarte strans legate. Pentru ca ce inseamna o biserica intr-un stat? Biserica este cea care educa omul politic de maine. Biserica este mama de creare a taranului nostru, a romanului nostru dintotdeauna si de pretutindeni; este scoala de formare a omului de maine care sa stie sa-si ia soarta neamului, sa-l duca mai departe pe umerii lui. Statul cine este? Statul este orice cetatean roman, nascut si educat in limba si in credinta acestei tari; fiecare cetatean trebuie sa se indrepte in casa lui de unde a plecat – adica in biserica. Biserica trebuie sa fie aceea care stapaneste viata spirituala, viata culturala si de aici placand, si viata politica. Un crestin adevarat trebuie sa stie ce alege copiilor si stranepotilor lui. Daca noi vom forma o generatie de oameni luminati de Duhul Sfant, avem un viitor stralucit pentru natia noastra. Daca avem o spiritualitate ortodoxa intr-un neam, avem si o economie buna, avem oameni care sa se sacrifice pentru aproapele si pentru buna conduita a tarii. Cine are drept mai mult asupra unui cetatean daca nu Biserica care l-a nascut din cristelnita, l-a impartasit, l-a miruit si l-a facut un ostas al lui Hristos. Dar din pacate, acest duh al vietii politice din ziua de azi este strain de viata si de chemarea si de rostul pe care-l avem noi, ca romani, al unui stat de mantuire. Dar nu, vine interesul strain din afara care se opune la orice ideal frumos. De exemplu, daca se alge un guvern crestin – nu, astia nu-s buni, astia-s legionari! Elita neamului au bagat-o in inchisori, iar dusmanii domnesc in tara noastra. Rostul partidelor la noi in tara si peste tot nu este altceva decat dispersarea unitatii neamului. Dar noi suntem asa de slabi si nu ne dam seama de mafia asta straina care dezmembreaza unitatea noastra prin toate mijloacele. Nu mai avem voie sa pomenim numele de roman, sa numai avem notiunea de bulgar, de rus, de german; toate nationalitatile sa fie una, o apa si un pamant peste tot, sa nu mai sti de unde vii si incotro mergem. Si in Biserica se vorbeste acum de un duh nou, de o redefinire a dogmelor. Avem dreptul sa redefinim dogmele? Aceasta este o indrazneala prea inalta, la care nici nu indraznesc sa ma gandesc – ca noi sa revizuim dogmele. Inseamna sa ne taiem capul. Sa ramana numai picioarele, capul sa se duca in alta parte; capul sa mearga intr-o parte, iar picioarele intr-alta. Cam asa inteleg eu. Ce sa redefinim? Putem noi sa ne intoarcem impotriva Sf. Vasile? Pot sa ma iau eu de Sf. Ioan Gura de Aur? Putem noi sa ne ridicam impotriva celor sapte sinoade ecumenice? Putem oare sa ne ridicam impotriva jertfelor care au pecetluit cu sangele aceste canoane si randuieli? Eu ma inspaimant numai cand trebuie sa dau numai un canon de penitenta. Tremur in fata Sf. Vasile cel Mare cand ma simt nevoit sa reduc un canon de 20 de ani pentru pacate grave, cum ar fi avortul, la sapte ani sau mai putin, in functie de pocainta fiecaruia – daramite sa redefinim dogmele? Ma cutremur cand ma pun in postura ca eu sa fiu mai mare decat Sf. Vasile. is duhurile astea asa de grele, incat acum noi ca aproape numai avem glas. Nu vedeti ca toate incercarile noastre de a limpezi cumva o stare de lucru nu ajung decat sa fim sfidati si considerati nebuni fata de lumea aceasta? Homosexualii care marsaluiesc insa pe strazile Bucurestiului sunt in regula, de ei nu se mai leaga nimeni. De aceea si spun: cat priveste viata noastra bisericeasca, noi nu putem sa avem nici o stare buna, atata vreme cat vom avea in fruntea Bisericii o ceata de talhari si de vanzatori. Toate relele vin tot din cauza tradatorilor care au fost cumparati. Am ajuns la ora actuala sa nu ma mai intereseze uniformele si coroanele, cand vad in ce hal am ajuns noi, incat sa ne renegam existenta noastra spirituala si morala. Vedeti ca ei vin acum cu duhul acesta impaciuitor si ne zic sa nu mai folosim cuvantul “eretic”, pentru ca nu mai intra in acord cu Uniunea Europeana… Doar aceste cuvinte nu sunt inventate de noi – “eretic”, “schismatic”, “apostat” – sunt tot inventia Sfintilor Parinti, inspirati nu de altcineva decat de Duhul Sfant. si sa nu amestecam lucrurile. Uniunea Europeana are alt scop, noi avem alt scop. Ei sunt cu scopul pamantului, noi avem, pe langa aceste scop, si scopul cerului. E mare deosebire intre unul si altul. Nu putem discuta terminologia lor si convingerile noastre. Ei au o lume a lor, cu totul aparte; noi intotdeauna am avut o lume a noastra, aparte si, in general, foarte putin ne-am potrivit noi cu occidentul. si aceasta datorita numai acestei mari frumuseti care a mai ramas in lume – ortodoxia. Nimic nu i-a deranjat pe occidentali mai mult decat ortodoxia. De aceea trebuie sa fim consecventi, sa fim putin mai curajosi, sa avem oleaca de intentie buna si Dumnezeu ne va dezbraca de duhul acesta al temerii, al fricii, ca sa putem duce mai departe carul acesta al Ortodoxiei care merge asa de greu, pentru ca toti se opun acestui ideal crestin-ortodox. Dumnezeu sa-i ierte pe toti ai nostri si ma rog ca sa le lumineze bunul Dumnezeu mintile, ca sa fie cat mai aproape de adevarul acesta ortodox. Pentru ca daca nu vor fi atenti si vor lua numai partea acesta a veniturilor si a afacerilor, atunci noi ne vom prabusi. Dar sigur, ca intotdeauna, va ramane totusi si o elita de oameni, care vor lua asupra destinul tarii. intotdeauna au fost si tradatori, au fost si eroi in cadrul neamului si Bisericii. Asa ca nu deznadajduim, ci ducem mai departe greutatea si povara acestor vremuri in care ne aflam. Pentru ca, sa nu uitam, Hristos ne-a fagaduit : “Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacului. Amin.” Interviul integral la Martirii din inchisori ar trebui canonizati
Indemn la post si rugaciune din partea Parintelui Justin Parvu
Tot mai întunecoase umbre se lasă asupra neamului nostru creştinesc. Şi, ca întotdeauna, darul Duhului Sfânt a venit peste noi, în urma nevoinţelor şi rugăciunilor poporului de pretutindeni şi din tot locul. Se cere de la puterile de sus să ne îndreptăm cu rugăciuni stăruitoare pentru ca Duhul Sfânt să lumineze sfântul nostru sinod să ia în consideraţie mila şi aşteptarea neamului nostru, întru rugăciuni şi post, ca Domnul să aleagă cei mai buni dintre ierahi şi creştini să fie puşi în fruntea Bisericii şi să corespundă la strâmtorarea care se manifestă dinăuntru şi dinafară – ca prin harul lui Dumnezeu şi voinţa poporului – să avem lucrători vrednici în ogorul Domnului. Ca în urma câtorva zile de post şi de rugăciune, fiecare după puterea lui, să ne lumineze bunul Dumnezeu spre alegerea unor ierarhi vrednici şi adevăraţi mărturisitori în duhul Sfinţilor Părinţi. Să dea fiecare câte un strop din dragostea şi nevoinţa lui şi adevărul Bisericii lui Hristos va birui! Protos. Justin Pârvu Vezi si Miscarea de Reinviere Monahala: IMPARTASIREA ECUMENISTA – APOSTAZIA VEACURILOR
Scandalul impartasirii Mitropolitului Nicolae Corneanu al Banatului la greco-catolici este departe de a se sfarsi. Sfantul Sinod urmeaza sa decida in sedinta din 8-9 iulie asupra cererii de caterisire a Mitropolitului cazut in erezie. In aceasta perioada, persoane si grupuri de alta confesiune decat cea ortodoxa au trimis PF Patriarh Daniel si membrilor Sinodului diverse scrisori de sustinere a lui Corneanu in incercarea de a forta o alta decizie a inaltilor ierarhi ortodocsi. Faradeleagea comisa de Corneanu este clara insa si nu poate fi acceptata, explica intr-un material elocvent publicistul Dan Ciachir. Iar intr-un interviu in exclusivitate parintele Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, supranumit “Duhovnicul Neamului”, avertizeaza asupra riscurilor de sciziune a Bisericii dreptcrediciosilor in cazul in care Mitropolitul apostatic nu va fi caterisit. (V.R)
Parintele Parvu: “De nu ne vom pazi ortodoxia, ne vom pierde si neamul”
Preacuvioase Parinte, cum catalogati reactiile unor intelectuali si clerici greco-catolici, care vin in apararea Mitropolitului Nicolae Corneanu, simtindu-se ofensati de atitudinile ortodoxe din presa?
Pai, sigur ca atitudinile noastre ii deranjeaza. Este normal ca ei sa aiba reactia asta fata de toata aceasta tulburare pe care a produs-o Mitropolitul Nicolae Corneanu, pentru ca in felul acesta, ei se descopera din ce in ce mai mult ca potrivnici adevarului acesta ortodox. Nu inteleg atitudinea aceasta a lor prozelita, care ne reaminteste de perfidia si de josnicia lor de altadata, tradatori de neam si de Biserica, ca multe persecutii sufereau bietii tarani ardeleni de pe urma unitilor, nu numai a iezuitilor. Ei vin acum si prezinta acest eveniment ca un moment de mandrie, pentru ca au reusit sa capteze un ierarh ortodox, sa-l faca sa se impartaseasca impreuna cu ei, ceea ce inseamna recunoasterea clara a ereziilor lor. Eu nu am nimic cu greco-catolicii, i-am respectat si ne-am inteles foarte bine in impreuna noastra patimire din inchisoare, i-am apreciat pentru taria lor de a marturisi impotriva ateismului, dar abia dupa ’89 s-a vazut care erau de fapt intentiile lor. Gravitatea evenimentului de la Timisoara consta in faptul ca, prin acest gest, Mitropolitul Corneanu nu a luat o atitudine de sine, ci el a angajat Ortodoxia, in fond. El nu este un simplu credincios, ci un mitropolit ortodox, o persoana oficiala a Bisericii care s-a coborat la un asa nivel de sminteala.
Dar cum va explicati ca biserica greco-catolica vrea sa fie recunoscuta si de Roma si de Constantinopol?
Acestia sunt oamenii care se gasesc in doua luntre. Ei nu sunt nici ortodocsi, nu sunt nici catolici. Sunt oameni care la un moment dat nici ei nu stiu ai cui sunt. Pentru ca sunt oameni dubiosi in acelasi timp. Vedeti cum s-au manifestat ei dupa revolutia aceasta a noastra din ’89? Cu cata ura si rautate s-au napustit asupra bisericilor ortodoxe! Cat dispret si desconsideratie au manifestat si manifesta pana la ora asta! in numele Vaticanului ei au facut atatea si atatea acte, in sfarsit, de razvratire si de neomenie fata de Biserica Ortodoxa, pe care acum vor sa le ascunda si sa ne faca pe noi sa credem ca ei au adus cele mai mari beneficii culturii romanesti. si-au aratat fata cu care s-au nascut la inceput, in 1700. Dar acestea se intampla si pentru ca viata noastra ortodoxa nu a fost dirijata nici de barbati foarte destoinici si cu verticalitate care sa-si spuna punctul de vedere ortodox. Acest gen de oameni ne-au condus pe noi pana astazi. Noi insa trebuie sa fim cuminti si linistiti, sa nu avem de-a face cu strainii, sa nu tulburam si sa fim in pace! Dar ei au abuzat si abuzeaza si pana astazi de bunatatea noastra, de intelegerea noastra, incat astazi foarte putini din Ardeal iti mai vorbesc limba romana – peste tot limba maghiara. si parca, la un moment dat si romanii nostri se simt altfel daca vorbesc ungureste, parasindu-si limba lor de veacuri.
Da, ei asta spun, ca miscarea greco-catolicismului a contribuit la formarea limbii si culturii neamului romanesc…
Pai, uite cum au contribuit, acum se vede care a fost intentia lor, dupa roadele pe care le vedem cu totii in Ardeal. Asa de mult au contribuit incat abia mai auzi vorbindu-se in Transilvania limba romana, pana vor ajunge sa ne-o ia de tot. Cand au venit ei la noi, in Romania, dragii mei? Biserica noastra era deja organizata in toata splendoarea! Nu erau legaturile noastre cu bisericile ortodoxe? N-aveam noi aicea episcopi, care cu mult inaintea lor au tradus Biblia si celelalte carti de rugaciune si de cult? Pai, primul Nou Testament romanesc nu a aparut in 1648, sub Mitropolitul Transilvaniei, Simion stefan? Cand ei de-abia descalecasera aicea, limba noastra deja curgea ca mierea. Nu se introdusese inca limba romana in cultul liturgic, tocmai pentru a proteja adevarul acesta ortodox, pentru a pastra doctrina sacra, de care ne temeam sa nu ne-o stirbeasca latinii. Dar se stie ca existau multe acte oficiale in limba romana, se folosea in administratie, in corespondenta – de altfel este cunoscuta scrisoarea lui Neacsu din 1521, care dovedeste bogatia si cursivitatea limbii romane la acea data. Academicianul Virgil Candea, intr-un studiu introductiv la Noul Testament din 1648, spune ca “romanii ortodocsi din Transilvania adoptasera limba romana in cult mai inainte de unirea fortata din 1700”. si spune mai departe ca era necesara pastrarea traditiei liturgice, intr-un moment in care era atacata ca o corabie in mijlocul valurilor marii, aflandu-se intre mai multe limbi straine. Dar Biserica noastra ortodoxa era foarte bine infipta in traditie si zice Virgil Candea ca traducerea nu “putea fi numai o intreprindere filologica. Actiunea cu atat de profunde consecinte pe plan spiritual si cultural trebuia sa fie realizata in acord cu invatatura Bisericii si cu aprobarea celei mai inalte ierarhii ortodoxe a timpului”. Iar ce au tradus ei au fost numai atitudini impuse de calvinizare a cultului nostru ortodox. Recunoastem meritul fruntasilor scolii ardelene, dar sa nu uitam ca tocmai ei au scris impotriva falsei uniri si papistasilor, cand, in cele din urma, au realizat inselatoria. Chiar Petru Maior spune in Procanonul sau foarte limpede: “O, de ar fi aparat Dumnezeu neamul romanesc de acest feliu de oameni invatati si teologi, cari numai cu autentie, cu tiful si cu valva ce o au in haine si in locul locasului sau, vreau sa invinga pe toti; De spun ceva de la Roma, sa taci, sa inlemnesti, sa casti gura. De arati din Sfintii Parinti, din Soboare si din istoria cea veche a Bisearecii asupra parerilor lor, indata esti schismatic, si mai rau decat ereticii… Romei, inca din vremurile cele de demult, incepuse a-i rasari coarnele!” Nu are sens sa mai citam toti marii nostri ganditori care acuza unirea de la 1700. insusi Iorga spune despre Atanasie Anghel ca fiind un suflet josnic, fara demnitate si fara rusine, “un roman fara simt de neamul sau”, iar despre actul de la 1700 spune ca este “cel mai injositor act public savarsit pana atunci de vreun vladica ortodox”.
Ei ne acuza pe noi ca nu urmarim unirea bisericilor asa cum se lupta ei sa o implineasca.
Inca o data ei se dovedesc a fi unelte ale Bisericii catolice si vrajmase ortodoxiei. Noi am stat permanent intr-o postura de a-i primi, insa numai rupandu-se de ereziile in care au cazut: primatul papal si toate celelalte. Desi lumea crestina nu prea constientizeaza toate diferentele acestea de dogma, omul de rand nu stie prea multe, vede lucrurile la suprafata. si ei, greco-catolicii, sunt dispusi sa faca si mai multe lucruri grave in continuare, care nu se potrivesc cu viata noastra crestin-ortodoxa. Iata, de pilda, a venit acum ecumenismul. Poate candva o fost vreo intentie buna, nimic de spus. Dar iata unde a degenerat aceasta intentie! Unde s-a ajuns! A mers pana la a te desfiinta cu totul pe tine, confesiunea ta, adevarul tau de credinta. Dar ei nu vor numai ca religie sa te distruga, ci si ca stat. Nu vedeti toate incercarile maghiare de a forma o zona in inima Ardealului nostru? De a-si extinde mereu hotarele din ce in ce mai mult spre Moldova? Sunt tendinte deopotriva de acaparare religioasa si teritoriala – fenomene de dislocare a populatiei. Sa-l duci pe roman de aici, de pilda, si sa-l transporti din zona Transilvaniei si sa-l trimiti, sa-l duci in Tisa. Toate aceste fenomene actioneaza direct asupra ortodoxiei. Sa ne dam seama deci ca pericolul acesta teritorial este in aceeasi masura de periculos ca si cel religios. Ei cauta sa introduca imperialismul in viata religioasa. Ca papii de astazi, de altfel, nu urmaresc decat suprematia marilor cezari de altadata.
“Sper sa nu se intample o scindare”
Ce drept are Biserica greco-catolica sa ceara Patriarhului ortodox sa nu fie caterisit Nicolae Corneanu, un episcop ortodox?
Sigur, din moment ce sunt oameni care s-au servit unii de altii; neaparat acum va trebui sa-l sustina – probabil ca au si avut ei o intelegere mutuala candva. si, sigur, ca ei nu pot sa se sacrifice asa de usor, ei au pod cu securitatea si nu pot rupe acest pod; acest gen de spionaj a existat tot timpul in sanul Bisericii noastre ortodoxe. Romanii nostri au excelat intotdeauna prin tradare. Da, asa s-a intamplat la 1918, la 1944. Au intrat toate cozile de topor straine, au format guvern la tine acasa si te dirijeaza pe tine, roman. iti desfiinteaza limba, iti desfiinteaza istoria, iti desfiinteaza si traditia si tot ce ai tu mai valoros, ca toate actiunile acestea anticrestine – a nu pune icoanele in scoli, a legaliza prostitutia si homosexualitatea – tot de la ei vin. Se ajunge ca toti strainii sa devina ministrii cultelor si apoi te dirijeaza pe tine. Nu vedeti ca in guvernul nostru functiile cheie sunt in mainile strainilor? Mai rar sa gasesti un ministru de externe roman. Nu! Romanu-i asa, mai pe la subsecretari. Ai cate unul care nu-ti vorbeste bine limba romana si este ministrul Culturii si Cultelor sau al Educatiei!
In cazul in care sinodul nu-l va caterisi pe Corneanu, credinciosii vor sti ce atitudine sa adopte?
Nu-i nevoie sa-l inveti prea mult din legi si din canoane, pentru ca romanul nostru isi cunoaste stapanul. Asa cum cunoaste cainele mirosul stapanului sau, asa si romanul ortodox adevarat isi cunoaste ortodoxia, care merge bine si care nu merge bine. Sunt convins, ca daca va fi o scindare, care sper totusi sa nu se intample, romanii vor sti dupa cine sa mearga; este atata experienta ortodoxa in viata romanului nostru! Romanul s-a identificat foarte bine cu ortodoxia; ortodoxia circula in sangele romanului nostru. Dupa cum spuneau si marii nostri scriitori nationalisti, pe care acum vor sa-i desfiinteze – Eminescu, Iorga, Crainic, Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu – asa spuneau – ca nu exista roman catolic. Asa cum zicea Nae Ionescu ca a fi roman inseamna a fi si ortodox, dupa cum animalul cal este si patruped. Romanii nostri vor fi foarte greu de inselat, de indus in eroare – ma refer la oamenii statornici in credinta, cu o adevarata convingere si care nu au uitat ca sunt romani. Desi conducatorii bisericii noastre si preotii nu si-au facut datoria de a catehiza poporul in dreapta credinta, ca, de, s-au temut; preotii nostri nu vorbesc despre asta – la ei asta face parte din lumea poeziilor. Preotii au datoria sa spuna credinciosilor cu timp si fara timp adevarurile acestea de veacuri ale Bisericii Ortodoxe, sa atraga atentia asupra ereziilor care vin in Biserica noastra, ca sa stie crestinul ce are de facut. Dar credinciosii nostri au constiinta ortodoxa mai dezvoltata decat a multora dintre pastori, si iau o carte, mai citesc un ziar si afla ei cum stau lucrurile – acum sta la dispozitia fiecaruia sa afle adevarul.
Cum putem noi, ca ortodocsi, sa uitam si sa fim nesimtitori fata de atata sange varsat pentru apararea dreptei credinte?
Sf. Ioan Gura de Aur spune ca mucenicii sunt mai mari si decat ingerii si ca au dat dovada de dragostea cea mai mare cu putinta fata de Mantuitorul, pentru inflacararea credintei lor, facandu-si si trupurile nemuritoare. Au, oare, mai mare dragoste ecumenistii de azi decat acestia? Vor veni vremuri grele asupra ortodocsilor, dar sa nu ne inspaimantam, sa nu ne uitam la stramtorarile ce le vom suferi vremelnic, ci sa privim cu nadejde la darurile cele vesnice, la dragostea Mantuitorului care ne asteapta sa fim alaturi de El, in ceruri, alaturi de toti sfintii marturisitori ai adevarului Lui. Pentru ca de nu ne vom pazi ortodoxia, ne vom pierde si neamul. Aceasta a fost cheia dainuirii neamului romanesc.
Cititi la ZIUA: Avertismentul duhovnicului Faradelegea spirituala a mitropolitului Corneanu, de Dan Ciachir si Romania acuzata in PE Bucurestii au fost parati la Bruxelles pentru “discriminare religioasa”. O delegatie a “bisericilor ecumenice istorice din Transilvania”, condusa de europarlamentarul Laszlo Tokes a reclamat Romania la Comisia Europeana si Parlamentul European pentru discriminarea “minoritatilor religioase” si a emis un “comunicat fratesc” in apararea lui Corneanu
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE În atentia Preafericitului Părinte Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Preafericite Părinte Patriarh, Cu fiască supunere dar şi cu adâncă îndurerare vă adresez această scrisoare eu, nevrednicul şi cel mai mic între slujitorii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Un fapt cutremurător a zguduit şi a derutat întreaga ortodoxie românească. Faţa ortodoxiei s-a pătat astăzi ruşinos, printr-un fapt unic în ultimii trei sute de ani de dăinuire a Sfintei noastre Biserici, prin gestul neortodox al fratelui nostru de suferinţă, Înalt Preasfinţia Sa Mitropolitul Nicolae Corneanu. Şi dacă actul necanonic al uniaţiei din Transilvania de acum trei secole a îndurerat ortodoxia, acum şi mai mult, din moment ce atunci poporul nostru suferea greaua asuprire străină, iar acum – nesiliţi de nimeni – ne facem părtaşi ereziei papistaşe. Preafericirea Voastră, nu sunt eu în măsură şi nu îndrăznesc să reamintesc unui întâistătător al Bisericii sfintele canoane şi predania sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Le cunoaşteţi şi vi le însuşiţi, de asemenea, prea-bine. Însă mă mustră cuvintele ferme ale marelui între sfinţii şi patriarhii noştri, Sfântul Ioan Gură de Aur, luminătorul a toată lumea, când spune: „Să nu fim părtaşi faptelor necurate ale întunericului, ci mai degrabă, mustraţi-le pe faţă” – şi nu pot să tac, văzând cum un înalt mitropolit al nostru, vechi de zile şi cu atâta experienţă, se împărtăşeşte cu cei ce au apostat de la dreapta credinţă. Aici, după cum bine-ştiţi, se încalcă grav canonul 46 apostolic, care spune clar: „Episcopul, sau prezbiterul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că ce conglăsuire este lui Hristos cu Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” De asemenea, canonul 45, care spune: „Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, să se afurisească numai; Iar de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească”. Dar nu numai atât. Se ştie că uniatismul şi, prin urmare greco-catolicismul, a fost nu numai un atentat asupra purităţii sfintei noastre ortodoxii, ci a fost un atentat şi asupra fiinţei şi unităţii neamului românesc. Un astfel de gest al unui mitropolit ortodox nu face decât să reînvie această neagră pagină din istoria poporului nostru. Poporul nostru, de-a lungul istoriei, a ştiut să convieţuiască paşnic cu toate religiile lumii, însă nu a acceptat niciodată ştirbirea propriei credinţe. Noi am nădăjduit că acest dialog ecumenic, pe care Biserica noastră îl poartă de la o vreme încoace, să fie rodnic, paşnic şi fără apostazii. Dar iată care sunt roadele lui acum. Acest gest nu face decât să ducă la scindare şi nicidecum la o unitate întemeiată în adevărul Sfinţilor Părinţi. Dureros, Preafericirea Voastră, foarte dureros. În istoria Bisericii noastre au mai fost căderi ale clerului nostru, cum s-a întâmplat în perioada uniaţiei, când 80% din preoţi au acceptat compromisul, lepădându-şi sfânta lor credinţă. Să nu creăm ca şi atunci sminteală în rândul credincioşilor noştri. Preafericirea Voastră, acum când neamul nostru este din nou ameninţat cu destrămarea, când Transilvania, Bucovina şi Basarabia sunt atât de râvnite de cei răuvoitori şi răucredincioşi, când peste ortodoxia noastră au năvălit fel şi fel de obiceiuri păgâne, cum ar fi homosexualitatea, avorturile, când sfintele icoane nu mai au loc în clasele copiilor noştri, vă rugăm, pentru sângele atâtor mucenici şi martiri ai neamului nostru, vărsat pentru apărarea credinţei şi a acestui neam, să luaţi atitudinea necesară, ca acest episcop să fie pedepsit, nu după părerea mea, ci în conformitate cu canoanele şi predania Sfinţilor noştri Părinţi, spre pocăinţă şi îndreptare şi spre lauda sfintei noastre Biserici. În puterea Sinodului pe care îl păstoriţi stă să nu lase să se sfărâme unitatea Bisericii noastre. De aceea vă rog, Preafericirea Voastră, să supuneţi atenţiei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române această problemă, cât mai urgent, în cadrul discuţiilor ce vor avea loc în prima şedinţă a Sfântului Sinod. Această situaţie nu suferă amânare. Nu lăsaţi ca turma să se destrame şi mânia lui Dumnezeu să vină asupra acestui neam. Cu plecăciune şi adânc respect, Protos. Justin Pârvu 1 iunie 2008 Prăznuirea Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful
“Noi nu suntem de acord cu ceea ce a făcut Înaltul Mitropolit, pentru că Sfinţii Părinţi combat această faptă. Dacă un episcop ar face aşa ceva, trebuie să fie caterisit. Noi urmăm hotărârile Sfinţilor Apostoli, ale Sfintelor Sinoade şi ale Sfinţilor Părinţi. Sfântul Munte rămâne credincios în tradiţia şi credinţa ortodoxă. Astfel că, atunci când patriarhul latinofron Vekkos a cerut aghioriţilor să se unească cu papa, aceştia au refuzat, dând mărturie a dreptei credinţe chiar şi cu preţul vieţii. Aşa şi noi urmăm tradiţia înaintaşilor, pentru a nu se pierde dreapta credinţă, care ne conduce la mântuire. Pentru aceasta, mitropolitul Nicolae ar trebui să se pocăiască pentru ceea ce a făcut. Dacă nu se pocăieşte, preoţii din mitropolia lui să nu-l mai pomenească la slujbe, pentru că el, de fapt şi de drept, este garantul dreptei credinţe în Biserică, dar el deja a încălcat-o. În credinţa ortodoxă nu facem nici adăugiri, nici împuţinăm.”
Părintele Sava Cucurakis de la Marea Lavră – Sfântul Munte Athos
Personalitatea şi activitatea omului de cultură şi a regi-zorului Dan Puric nu are nevoie de nici un fel de prezentare. Urmăriţi-l, citiţi-l şi-l veţi înţelege. Ce prezentare să faci unui om care reuşeşte să trezească conştiinţa unui tineret, să anime un întreg tineret? Întrebaţi-i pe aceşti tineri şi nici ei nu vor găsi un răspuns. Este ceva firesc, este ceva ce sufletul tânărului de azi recunoaşte în el – recunoaşte ceea ce această naţiune, azi, a pierdut, recunoaşte adevărata lui valoare, adevăratul lui rost, adevărata lui identitate – aceea de român creştin. Nu-ţi trebuie nici o strategie politică, nu-ţi trebuie nici o ideologie să-i faci pe oameni să te iubească, să te urmeze. Trebuie numai să fii acordat la undele armonice ale acestui neam, pentru că fiilor unui neam te adresezi şi ei te vor recunoaşte. Domnul Dan Puric are această putere de a te fascina, de a te fa-ce să-l urmezi – şi nu o face forţat; pentru că şi tăcând te cucereşte. El nu a îmbrăcat numai arta teatrului mut, lui i s-a dat un dar mult mai mare – arta de a câştiga suflete. De aceea şi puterea lui de a comunica este mare, rar întâlnită, chiar dacă, prin arta pe care o practică dânsul, o face şi fără a vorbi. Acest om îţi dă încredere. Este ceea ce simte acest tineret şi în viitor va simţi şi acest popor. Biserica ar trebui să înveţe de la acest artist, pentru că reprezentanţii ei se ocupă îndeosebi cu pescuirea sufletelor din această mare învolburată a vieţii, cu dobândirea sufletelor; şi aceasta nu se realizează uşor, după norme tipiconale, ci este o adevărată artă. Adeseori, domnul Dan Puric mărturiseşte că menirea dânsului este să măture poteca spre Biserică. Ei bine, a reuşit să facă acest lucru nu numai pentru el, ci şi pentru ceilalţi care îl urmează. El mătură calea pentru viitor. Această artă a Sf. Apostol Pavel, de a te face tuturor toate, ajută cel mai mult generaţia de azi să se întoarcă la Hristos. Biserica noastră de azi nu mai are ureche artistică şi, cred eu, ar trebui s-o redobândească, a devenit insensibilă la coardele sufletului uman. Legătura Bisericii cu oamenii artişti nu mi se pare ceva străin sau nefiresc, atâta timp cât şi unii şi alţii sunt botezaţi, chiar dacă, după mintea unora, canonic înseamnă să te pună imediat la index şi să nu mai lase să iasă de pe poarta iadului nici un artist. Erau într-adevăr canoanele aspre cu artiştii, atâta timp cât viaţa bisericească, pe vremea aceea, era foarte atacată din toate latu-rile de păgânism; trebuia făcută o distincţie clară între viaţa creştină şi cea laică. Toată arta de atunci era sub stăpânirea păgânismului. Acum este cu totul altă situaţie. Câţi dintre ortodocşii noştri au talentul domnului Puric? Dar să ştiţi că, oricine are un anumit talent, dacă nu-l îndreaptă spre Dumnezeu, nu are nici o valoare şi nici o putere. Care nu-s cu una, nu-s nici cu cealaltă, nici cu biserica, nici cu arta. Apar, deci, oameni de valoare din lumea artistică, oameni care pot face faţă criticii modernismului de azi. Aceşti oameni trebuie încurajaţi. Vedem cu toţii că asistăm la adormirea unei societăţi româneşti care-şi pierde valorile neamului şi ale creştinismului. Au reuşit duşmanii ortodoxiei să se ajungă la această stare de uitare. Ei bine, faptul că acest actor reuşeşte să trezească în rândul tineretului de azi calităţi nobile, ceea ce pierduseră altădată, dovedeşte că acest tineret este încă însetat după adevăr, însetat de cunoaşterea adevărului. Dan Puric te ajută să te cunoşti pe tine însuţi, mai bine decât credeai tu că o poţi face. El scoate la lumină acest adevăr, prezentat prin filonul lui artistic, prin care ştie să prezinte teoria şi viaţa creştină. Acest tineret murise parcă în puşcăriile comuniste, unde criminalii distruseseră cele mai înalte conştiinţe ale acestui neam: Mircea Vulcănescu, Valeriu Gafencu… Numai acolo am întâlnit suflete de o înaltă conduită morală, de o autentică spiritualitate. Oameni care ştiau să îngenuncheze, ştiau să plângă, în stare să rabde umilinţa duşmanilor, dar şi să-i iubească; şi, cu toate acestea, ei nu au încetat o clipă să lupte pentru biruinţa neamului şi a ortodoxiei. Văd în această lucrare a lui Dan Puric o renaştere a duhului lor, o refacere a glasului acestui neam, o conştiinţă care strigă, din ce în ce mai cu putere, că acest neam nu a murit. Părintele Iustin PÂRVU
Prea cuvioase parinte, cum calificati infiintarea unor forme de tip sindical in sanul Bisericii? Toate acestea nu sunt decat niste influente negative care s-au introdus in clerul nostru bisericesc acum. Nu este altceva decat o dezmembrare si o despartire a unitatii noastre crestine. Trebuie sa fim foarte atenti, pentru ca aici lucreaza vrajmasul asta eretic care dezbina tocmai ce este mai esential, clerul. Ori noi, tocmai acum, in aceste momente grele, trebuie sa ne inchegam fortele noastre de a duce lumea crestina pe un fagas bun si de rezistenta impotriva ereziilor care se napustesc sub diferite forme – forma politica, forma administrativa, culturala si in general, sub orice aspect, ei cauta sa denigreze si sa aduca la tacere Biserica Ortodoxa. Daca Biserica Ortodoxa, la ora aceasta, nu este unita si pusa intr-o stare de rezistenta si activitate impotriva acestor rataciri, ne gasim in fata pericolului de a ne dezmembra si de a cadea in mainile “extraterestilor” si ereticilor. De unde credeti ca au aparut asemenea idei printre slujitorii Domnului? Ceea ce se intampla acum, prin aceste sindicate, – chiar daca unii nu isi dau seama si eu ii rog sa fie atenti si sa se potoleasca, – este o influenta numai si numai dinafara Bisericii si dinafara tarii noastre. Ei lupta impotriva Ortodoxiei, cu orice pret, sa o descompuna, sa o reduca la zero, sa ne determine sa ne aliniem intunericului acesta occidental. Pentru ca atunci cand un preot a inceput sa ceara drepturi si sa faca greve, atunci el nu mai este pe linia traditiei, ci se alatura modernismului intunecat… Acestia sunt preoti care nu si-au facut si nu isi fac misiunea lor si se gandesc numai la niste venituri. Dar nu exista preot care sa lucreze intr-adevar in ortodoxie, cu toata sinceritatea si devotamentul, ca sa traiasca si sa n-aiba cu ce intretine familia. Si daca ei nu lucreaza cu adevarat in credinta, si cu morala cu care trebuie sa slujeasca un preot Bisericii lui Hristos, cine o sa le aduca lor veniturile? Veniturile si credinciosul nu vin la biserica decat prin lupta si saracia si devotamentul preotului. Pai cine sa le dea lor? Ca doar Patriarhia sau Mitropolia nu au niste mosii speciale pentru tinerea clerului. Ca altadata preotul nici nu era salariat, altadata nu era ajutat de stat, nu era ajutat decat cu claca si bunavointa credinciosilor si era atasat si de sarbatori si in duminici si in toate imprejurarile si avea de toate, si preotul si credinciosul. Acum de ce sa se organizeze in sindicate, cand de bine de rau, totusi au si un salariu, au un venit parohial, au de toate, numai sa fie ei treji si sa lucreze in via aceasta a neamului ca sa dea roadele cuvenite. Sa puna mana, sa se osteneasca putin Ei vor roade, vor venituri, fara nici un efort, asta e problema lor. Dar ia sa puna mana sa se osteneasca putin, sa faca o slujba de miezonoptica, sa faca o liturghie miercuri, vineri, sambata, sa faca la miezul noptii un sfant maslu, cand credinciosul este liber si poate sa vina acolo. Sa faca in asa fel incat sa-l poata apropia si aduce pe crestin la adevar. Pai daca chiar preotul nu merge la biserica si mai asteapta si sa-i umple biserica, pai, ce, credinciosul vine sa-l ia pe el de acasa si sa-l aduca la biserica? Nu vreau sa jignesc pe unii dintre preoti care fac atatea lucruri bune si cu adevarat jertfesc pentru biserica lui Hristos, este o diferenta mare intre acestia si altii care fac, dupa cum spune si zicala: ,ca in noaptea asta nu mai este “Inviere”. De aceea si biserica a scazut in credibilitate in fata poporului. Toate lucrurile acestea constituie o realitate dureroasa, pentru ca preotul este foarte slab pregatit pentru lucrurile acestea, de jertfire permanenta. Se gaseste, la un moment dat, preotul cu trei patru copii si nu-i mai merge parohia. Pai sigur ca nu-i merge parohia, daca el se face mare comerciant la Bucuresti, are magazine, in sfarsit, de efect la kilogram si mai face afaceri cu iazuri de peste si alte lucruri. Pai, cand credinciosul il vede pe preot ca alearga dupa toate acestea, turma ce sa mai faca? Daca pastorul este alterat, sigur ca si coada se strica. Cum se pot apara si Biserica si credinciosii de asemenea actiuni? Duhul de revolta al acestor preoti care s-au organizat in sindicate, nu ajuta nicicum Biserica, pentru ca apararea Bisericii nu sta in a face sindicate si bisericute, ci dimpotriva, preotul, trebuie sa fie omul de unitate si de rezistenta impotriva acestor influente, pentru ca nu sunt ortodoxe, nu sunt deloc canonice. Si singurul nostru refugiu este numai in linia Sfintilor Parinti. Daca s-ar ridica marii nostri sfinti sa vada ce facem noi, cum ar raspunde acestia lor? Ei au fost model de dragoste crestina, de daruire si de jertfire pentru poporul acesta, in unitate si rezistenta. Toti marii nostri duhovnici nu au facut altceva decat sa se jertfeasca in adevar pentru gandurile frumoase de unitate si de praznuire liturgica a acestui neam. Ceea ce se intampla acum se intampla si poate pentru ca ne mai magulesc niste locuri, niste ranguri asa mai deosebite in lumea asta bisericeasca, si uite ca si asta este o ispita. Actiunea acestor preoti este o ispita a slavei desarte si de a ne ridica, considerand ca noi aducem un bine Bisericii, dar dimpotriva, o vatamam si o slabim prin aceasta impartire a noastra in sindicate, in partide si in nu mai stiu eu ce. Adevarata rezistenta a Bisericii aceasta este, sa ne gasim prezenti la datoria noastra de preoti asa cum au facut si sfintii nostri Parinti. Si daca iesim din cadrul acesta si ne amestecam cu toate principiile acestea ale modernismului, noi ne pierdem si turma, ne pierdem si pe noi. Nu sunt decat actiuni eretice si sectare care cauta sa dezbine, “Divide et impera”.
Unul dintre cei mai mari marturisitori ai Ortodoxiei, Parintele Iustin Parvu, duhovnicul Manastirii Petru Voda din Neamt, a implinit, azi, 90 de ani, sute de credinciosi asteptand la usa chiliei sale pentru a-l felicita, transmite corespondentul Rompres, Gabriel Apetrii. Slujba a fost marcata de un moment special dedicat parintelui Iustin si s-a incheiat cu o cantare de “La multi ani!”. Parintele Iustin a fost inchis aproape 17 ani in timpul regimului comunist, in temnita regasindu-se cu prietenul si fratele sau intru credinta, parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa. Acesta din urma, trecut la cele vesnice in 2006, a fost inmormantat, conform testamentului, la Manastirea Petru Voda, in ciuda unei opozitii ierarhice nefiresti consemnata ca atare pentru o viitoare carte a biruintelor Ortodoxiei romanesti in fata nevolnicilor pripasiti pe langa Biserica. Parintele Iustin Parvu s-a nascut pe 10 februarie 1918 in localitatea Petru Voda, din comuna Poiana Teiului, judetul Neamt, al cincilea si mezinul unei familii cu patru copii. In 1939 s-a inscris la Seminarul Teologic de la Manastirea Cernica. Intre anii 1942 si 1944 merge ca preot misionar pe frontul de est, pana la Odesa. In 1948 este arestat pe motive politice si condamnat la 12 ani de inchisoare si trece prin inchisorile de la Suceava, Vacaresti, Jilava si Aiud. In 1960 este condamnat la inca 4 ani de inchisoare pentru ca nu s-a lepadat de credinta. In 1964 este eliberat si se angajeaza ca muncitor forestier. Intre anii 1966 si 1975 devine preot monah la Manastirea Secu, iar pana in 1990 se afla la Manastirea Bistrita. n 1991 intemeiaza Manastirea de la Petru Voda, unde a fost staret pana in 2005, insa a ramas principalul duhovnic. In 2000 a ridicat un schit pentru maici langa Manastirea Petru Voda, o casa de educatie pentru copii si un azil de batrani. In 2003 a infiintat publicatia lunara de invatatura si atitudine ortodoxa intitulata “Glasul Monahilor”.
July 27th, 2008 
VR 
Posted in Uncategorized 
Tags: 
