Victor Roncea Blog

I. Nici o ţară, nici un regim, nici un grup social, nici un om nu este purtătorul justiţiei absolute şi cu siguranţă nimeni nu va putea îmbrăţişa eternitatea.
Regimul de tristă aminitire bolşevico-stalinist ne-a adus în faţa ochilor o degradare a funcţiei intelectualilor din ţara noastră, precum şi o degradare uniform accelerată a clasei politice văduvită după cele cinci decenii de marile personalităţi care au dispărut în Gulagul comunist, alăturându-se în chip tragic celor peste 100 de milioane de oameni a căror moarte a fost provocată de utopia comunistă.
Ne găsim în faţa unui asalt – provocare, al unui sistem politic mondial, ocult şi străin nu numai de tradiţiile umane dar şi de o morală care trebuie să se impună stăruitor în vremurile de criză de astăzi; considerăm că intelectualii şi reprezentanţii politici de azi nu pot fi furnizorii benevoli sau plătiţi ai unor instanţe politice sau birocratice, în căutarea şi aservirea României unor norme ce sfidează conştiinţa şi credinţa noastră creştină.
II. Nu există o politică a scopului diferită de cea a mijloacelor. Mijloacele fac parte integrantă din scop, având menirea să-i dea valoare înnobilându-l.
În consecinţă orice cale care este instrumentată printr-o atingere a scopului şi foloseşte mijloace nedemne speţei umane, trebuie respinsă în numele moralei celei mai elementare, cu atât mai mult cu cât ne afişăm partizanii unei democraţii cât mai vizibile.
Dacă vrem să schimbăm lumea nu putem face abstracţie de indicatorul moral, dacă condamnăm anumite procedee politice pentru că ele sunt ineficace, trebuie în primul rând să ne gândim dacă ele sunt imorale, exersează forme degradante şi în consecinţă compromit societatea viitorului.
Nu există tortura bună, poliţie bună, nu există o dictatură bună şi cu atât mai puţin genocide dorite, reuşite sau eşuate.
Există numai dorinţa noastră pentru o societate democrată, liberă şi morală. Nu se respectă principiul proporţionalităţii (deopotrivă principiu comunitar şi constituţional român), prin care să se exprime proporţionalitatea între scopul urmărit şi măsurile necesare pentru îndeplinirea acestuia.
Respingem cu înverşunare orice grup politic care deţine cheia miraculoasă a unei transformări imediate şi automate. Ne opunem categoric oricărei suprimări chiar provizorie în numele libertăţilor reale sau viitoare fără a ne gîndi la imensele pericole, la pierderea unor libertăţi fundamentale pentru om şi societate.
Categoric că violenţa face parte din lumea noastră şi nu nutrim iluzia că ea poate să dispară vreodată.
Ea poate însă, sa fie redusă la cote minime, epurate de pierderi umane sau compromisuri politice majore.
În consecinţă, nu cred că există vreun moment în istoria planetei noastre când intelectualul poate deveni clientul tăcerii şi al abandonului; indiferent de meridianul său el trebuie să gândească că idealul unei societăţi juste nu este al unei societăţi fără conflicte, fiindcă nu poate exista un sfârşit al istoriei fără o exctincţie a vieţii pe pământ.
Misiunea sa este în cele din urmă în a promova o societate în care critica să fie suverană şi liberă, iar apologetica rizibilă. O societate în care persoanei umane să nu îi fie impusă nici o măsură care să atenteze la drepturile şi libertăţile esenţiale care o definesc ca atare, precum dreptul la libertate şi intimitate, recunoscute nu doar de normele civile, ci şi de cele religioase.
Ca atare, ne pronunţăm în consensul unanim al celor care au simţit stigmatele dictaturii de orice fel, că acceptarea unui regim de control naţional sau planetar ar fi similară cu o întoarcere în peşterile din Neanderthal, cu o asasinare vădită şi expresă a condiţiei umane.
Radu Ciuceanu,