Mediafax: Camera Deputaţilor a respins, marţi, cu 225 de voturi “împotrivă”, 30 de voturi “pentru” şi 28 de abţineri, propunerea legislativă privind exercitarea activităţilor cu caracter sexual autorizate, iniţiată de deputatul PDL Silviu Prigoană.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Guvernul nu a susţinut acest proiect de lege.
Camera Deputaţilor este forul decizional.
Prigoană a propus în proiectul de lege ca activităţile cu caracter sexual să se desfăşoare în condiţiile unei autorizări prealabile, pentru persoane care au împlinit 20 de ani şi sunt apte din punct de vedere medical. Acesta mai prevede că autorizaţia ar urma să fie emisă de primarii localităţilor, pe baza unui aviz emis de o structură specializate a MAI.
Senatul a respins, la începutul luni martie, proiectul de lege privind legalizarea prostituţiei iniţiat de deputatul democrat-liberal, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Se pare ca dupa ce a inventat, ca-n povesti, o Alba ca Zapada (foto?) de 26% in peisajul politic romanesc, acum, Sebastian Lazaroiu, din postura de ministru al Muncii, vrea sa o si scoata “la produs”, impreuna cu Scufita Rosie, Fetita cu chibrituri, Cenusareasa, Fata babei si fata mosului, Gainareasa, Frumoasa adormita, Ileana Sanziana si, de ce nu?, poate si Capra cu trei iezi sau Greuceanu, ca “se poarta”… (pentru documentare: https://www.povesti-pentru-copii.com/)
Desigur, Sebastian Lazaroiu ramane simpatic pentru urmatoarea declaratie: “Este adevărat că şi UDMR este o formaţiune tolerată în forma care este. În mod normal, ea poate fi contestată şi cred că au fost încercări de a contesta UDMR la Tribunal, că nu este un partid politic. Dar sigur că nimeni nu a făcut-o, pentru că UDMR este un partener comod de guvernare, nu are nimeni interesul să-l distrugă. Şi apare şi povestea cu relaţiile interetnice şi atunci nimeni nu a încercat, dar, în mod normal, UDMR poate fi uşor contestat în instanţă.” (Chiar, de ce nu e contestata – Uniunea – in instanta?)
Dar declaratia lui Lazaroiu de la B1 TV legata de prostitutie lasa de dorit si-mi aduce aminte de cea facuta, tot la B1, de Basescu, la sugestia matroanei Alina Tatiana Mungiu Pipiidi (pe cand anticrestina si romanofoba nu-i ura atat de mult pe Elena Basescu si pe taica-su), si anume ca 10% dintre romani sunt homosexuali. Dupa ce i-au explicat niste oameni ca nu-i chiar asa a revenit si a spus-o clar: “Am gresit!”
Asta ar trebui sa faca si Lazaroiu.
Dar sa-i publicam celebra afirmatie de la B1: “Acum eu va spun ca am acces la sondaje de opinie si daca spun ca da, voi milita pentru legalizarea prostitutiei, am cam 50 si ceva la suta adepti. Deci in momentul asta, populatia adulta a Romaniei este in favoarea legalizarii prostitutiei“, a spus actualul ministru al Muncii.
Acum, eu cred asa: ori Lazaroiu si-a facut sondajul la clubul de sauna, masaj si bai, adicalea de “SPA”, unde-si duce iubita sa cea sexy, secretara Robertei Anastase, ori a vrut sa spuna de fapt “eu am cam 50 si ceva de adepti” (fara “la suta”) ceea ce nu m-ar mira deloc, cam acesta fiind numarul de ministri cu tot cu secretarele lor.
♦ Primul semnal de alarma aparut in urma articolului publicat de ziarul nostru referitor la dezincriminarea incestului si prostitutiei, ca infractiuni distincte, vine chiar de la seful Guvernului, institutie care ar putea sa-si asume raspunderea in Parlament daca legislativul nu adopta noile coduri juridice. Emil Boc nu se arata incantat de eliminarea din viitorul Cod penal a infractiunilor privind incestul si prostitutia. Nici reprezentantii clasei politice nu agreeaza ideea dezincriminarii celor doua infractiuni
♦ Codul lui Carol al II-lea de la 1936 a incriminat pentru prima data incestul, ca o infractiune contra familiei, în aceasta categorie intrând si relatiile homosexuale. Din perspectiva Bisericii Ortodoxe, legalizarea prostitutiei nu are doar un caracter anticrestin, ci si unul antiuman, prin transformarea unor persoane in obiecte de satisfacere a placerilor. Referitor la incest, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica, ne-a declarat ca acesta “este un pacat foarte grav”
♦ Presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), Vasile Astarastoae, atrage atentia ca, pe de o parte, copiii nascuti din incest au o sensibilitate crescuta in fata bolilor, in afara celor genetice, iar, pe de alta parte, se pune problema gradelor de rudenie ale descendentului dintre un tata si fiica acestuia. “Tatal copilului este si bunicul acestuia”, a spus Astarastoae. Tolerarea prostitutiei reprezinta, in opinia sa, “o noua forma de sclavie, fie ca femeia se vinde singura sau prin intermediari”
Legalizarea prostitutiei va reprezenta un subiect de discutie cu Biserica Ortodoxa Româna, a declarat, duminica, in cadrul unei emisiuni televizate, premierul Emil Boc, aratând însa ca nu stie daca societatea este pregatita pentru o asemenea decizie si daca un lucru care nu este sanatos pentru societate trebuie încurajat „de dragul de a face bani“ la bugetul de stat. „Nu cred ca trebuie folosita criza dupa principiul lui Machiavelli «scopul scuza mijloacele», nu trebuie sa ajungem acolo. Nu stiu daca un lucru care nu este sanatos pentru societate trebuie neaparat încurajat de dragul de a face bani. Societatea româneasca nu stiu daca este pregatita pentru o asemenea decizie si nu as vrea sa preluam formula lui Machiavelli «scopul scuza mijloacele prin care trebuie sa facem bani»“, a spus Boc. El a precizat ca subiectul va fi discutat si cu reprezentantii Bisericii Ortodoxe Române.
Articolele 203 si 328 Potrivit proiectului pentru noul Cod penal, publicat pe site-ul Ministerului Justitiei, articolele 203 si 328 din Codul penal aflat in vigoare, referitoare la incest si la prostitutie, nu se vor regasi in viitorul act normativ juridic. In privinta incestului, juristii au incercat sa adune prevederile referitoare la acesta si cele ale violului sau agresiunilor sexuale, insa nu le-a iesit prea bine. Articolele referitoare la infractiunile contra libertatii si integritatii sexuale sunt urmatoarele:
• articolul 216 Violul (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoana, savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa, sau profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza orice alte acte de penetrare vaginala sau anala comise în conditiile alin. (1). (3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când: a) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului; b) victima este ruda în linie directa, frate sau sora; c) victima nu a împlinit vârsta de 15 ani; d) fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice; e) fapta a avut ca urmare vatamarea corporala.
• articolul 217 Agresiunea sexuala (1) Actul de natura sexuala, altul decât cele prevazute în art. 216, cu o persoana savârsit prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apara sau de a-si exprima vointa, ori profitând de aceasta stare, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (2) Pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când: victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului; b) victima este ruda în linie directa, frate sau sora; victima nu a împlinit vârsta de 15 ani; fapta a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice; fapta a avut ca urmare vatamarea corporala. • articolul 218 Actul sexual cu un minor (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum si orice alte acte de penetrare vaginala sau anala comise de un major cu un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (2) Fapta prevazuta în alin. (1) savârsita de un major cu un minor cu vârsta între 13 si 15 ani se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani. (3) Fapta prevazuta în alin. (1) comisa de un major cu un minor cu vârsta între 13 si 18 ani, de catre o persoana care a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenta sa asupra acesteia, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. (4) Fapta prevazuta în alin. (1) se sanctioneaza cu închisoarea de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi atunci când: – minorul este ruda în linie directa, frate sau sora; – minorul se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul faptuitorului; – a fost comisa în scopul producerii de materiale pornografice. (Andi Topala)
Bolcas: «O cloaca scapata de sub control genereaza infractionalitatea» Fostul deputat PRM avocatul Lucian Bolcas considera ca intr-o tara crestina nici nu poate fi vorba de “asa-zisa legalizare” a prostitutiei. “Nu putem ascunde fenomenul, pentru ca el exista, si in ultima perioada a capatat proportii. Din aceste considerente nu trebuie legalizata, macar din respect pentru femei si pentru morala crestina. Trebuie tinuta sub control ceea ce nu inseamna neaparat sanctiuni penale. Exista o seama de mijloace prin care poate fi controlat acest fenomen care poate fi factor de infectie sanitara si sociala, fiind o cloaca scapata de sub control care genereaza infractionalitatea.”
Ponta: La comisie, voi vota pentru incriminarea prostitutiei Ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, Victor Ponta, se declara impotriva prevederilor prezente in noul Cod penal referitoare la prostitutie si sustine ca acestea nu sunt singurele “deficiente” ale actului normativ. “Ma voi implica in redactarea Codului penal, iar eu voi vota pentru incriminarea acestei activitati. De asta m-am batut sa ajungem cu codul in Parlament ca sa putem indrepta aici aceasta chestiune, si nu numai, pentru ca mai sunt si alte probleme. Deocamdata se stabilesc comisiile care vor analiza aceste coduri.”
Norica Nicolai: România a ratificat conventia ONU prin care se angaja sa nu legifereze prostitutia Vicepresedintele PNL, Norica Nicolai, sustine ca legiferarea prostitutiei reprezinta o greseala, Romania nefiind pregatita, deocamdata, pentru asa ceva. “Impedimentul legal l-ar reprezenta faptul ca Romania a ratificat conventia ONU prin care se angaja sa nu legifereze prostitutia si nici nu s-a facut o dezbatere prin care sa se anuleze acest document. Legiferarea prostitutiei din punctul meu de vedere este o greseala. Nu suntem pregatiti pentru asa ceva. In privinta incestului, prevederile din noul Cod penal sunt revoltatoare. Toate incesturile sunt incesturi indiferent de varsta.”
Iulian Urban: “Nu este normal sa fie dezincriminate nici prostitutia, nici incestul” Vicepresedintele Comisiei juridice din Senat, Iulian Urban (PD-L), considera ca prostitutia, ca si incestul, indiferent de varsta, trebuie incriminate. “Nu este normal sa fie dezincriminate nici prostitutia, nici incestul. Acestea sunt infractiuni care pot genera si alte infractiuni, tinandu-se cont ca ele, impreuna cu alte infractiuni, completeaza traficul de carne vie. Toate acestea trebuie tratate echitabil, si nu pornind de la anumite considerente filosofice. Daca coroboram toate acestea cu faptul ca Romania are cel mai mare deficit de judecatori, iar cererile de pensionare sunt foarte multe, vom ajunge la niste efecte dezastruoase.”
Toni Grebla: «Cu dezincriminarea totala nu voi fi de acord» Presedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Grebla (PSD), ne-a declarat, ieri, ca prostitutia reprezinta un flagel, iar impotriva unui flagel trebuie sa lupti cu mai multe mijloace socio-economice, cat si penale. “Societatea romaneasca nu este pregatita pentru asa ceva si nici religia ortodoxa nu considera o virtute prostitutia. Trebuie revazut acest tertip. La fel consider si in cazul incestului, si vom discuta si pe acest aspect pe care il consider o scapare. Toate documentele UE si cele de la Comisia pentru Drepturile Omului condamna prostitutia. Unele tari europene se gandesc sa o «scoata» in afara legii, insa noi suntem mai intarziati si vrem s-o legalizam.” (Claudia Toma)
Vasile Astarastoae: Copiii nascuti prin incest au o sensibilitate crescuta in fata bolilor, in afara celor genetice Presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR), Vasile Astarastoae, s-a declarat extrem de uimit de noile reglementari ale Codului penal. “Personal, cred ca a tolera, adica a nu pedepsi infractiuni grave cum sunt prostitutia si incestul, reprezinta o noua forma de sclavie – cea sexuala -, in care femeia nu mai este o fiinta umana, ci un obiect care poate fi vandut sau cumparat. Putem spune chiar ca mesajul pe care il transmite viitorul Cod penal este acela ca a-ti vinde corpul este ceva firesc. Totodata, sa nu uitam ca sunt incalcate drepturile omului, care devine o marfa, in conditiile in care legea permite tranzactionarea trupului femeii, fie ca femeia se vinde singura sau prin intermediari. Cu alte cuvinte, ar insemna ca traficul de carne vie sa devina legitim, legal si moral, ceea ce nu inseamna ca acest lucru este si normal sa se intample. In 1984, am fost singurul profesor cu teza de doctorat despre riscurile psihocomportamentale la care sunt expusi copiii nascuti in urma unui incest. Pe de o parte, acesti copii au o sensibilitate crescuta in fata bolilor, in afara celor genetice. De exemplu, in primii ani de viata, posibilitatea de a se imbolnavi de infectii pulmonare este de trei, patru ori mai mare la acesti copii comparativ cu altii de varsta lor. Pe de alta parte, se pune problema gradelor de rudenie ale descendentului dintre un tata si fiica acestuia. Tatal copilului este si bunicul acestuia. Nu cred ca oamenii care comit violuri si incesturi trebuie pedepsiti capital, dar aceste prevederi legale ii transforma pe oameni in sclavii propriilor instincte”, a spus Vasile Astarastoae pentru ziarul “Gardianul”.
Incestul, incriminat inca din vremea lui Carol al II-lea Preconizatul nou Cod penal nu mai incrimineaza incestul, limitându-se ca în art. 216(3) lit.b sa prevada ca agravanta a violului cazul în care victima este ruda în linie directa, frate sau sora. Astfel, se revine la situatia Codului penal din 1864, când însa numai calitatea de ascendent a faptuitorului constituia o agravanta a infractiunii de viol. Codul lui Carol al II-lea de la 1936 a incriminat pentru prima data incestul, ca o infractiune contra familiei, în aceasta categorie intrând si relatiile homosexuale. Codul penal din 1969, acum în vigoare, considera incest si îl pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani raportul sexual între rude în linie directa sau între frati si surori, plasându-l în cadrul infractiunilor privitoare la viata sexuala. (Avocat Mircea Dutu)
BOR considera legalizarea prostitutiei un act anticrestin si antiuman “Biserica Ortodoxa Romana nu si-a modificat pozitia in legatura cu legalizarea prostitutiei, exprimata intr-o scrisoare deschisa a Sfantului Sinod, adresata Parlamentului Romaniei in martie 2002”, ne-a declarat parintele Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane. In respectivul document se arata: “Din perspectiva Bisericii lui Hristos, o asemenea masura legislativa (legalizarea prostitutiei, n.r) nu are doar un caracter anticrestin, ci si unul antiuman, prin transformarea unor persoane in obiecte de satisfacere a placerilor… Departe de a contribui la sanatatea populatiei, legiferarea prostitutiei favorizeaza, intr-o forma mai subtila, dar nu mai putin daunatoare, proliferarea diferitelor boli, in special SIDA. Acolo unde prostitutia imbraca haina respectabila a legalitatii, infractionalitatea creste, prostitutia ilegala nu dispare, iar persoanelor, in special femei, prinse in drama bordelurilor, li se afecteaza iremediabil sanatatea sufleteasca si fizica. Mai presus de toate, ierarhii Sfantului Sinod manifesta ingrijorare fata de pericolul legalizarii prostitutiei, prin care se submineaza unitatea si demnitatea familiei ca temei principal al societatii.” Referitor la incest, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane ne-a declarat ca acesta “este un pacat foarte grav. De aceea trebuie sa fim foarte atenti atunci cand discutam despre asemenea fapte si despre consecintele lor, de fiecare data foarte grave”.
Dusmanii lui Basescu au un nou plan: vor sa-l scoata drept nebun
Adriana Saftoiu in duet diafan cu Marius Tuca si o fatuca de la Jurnalul National (unde este angajat si sotul Adrianei, Claudiu, ca editorialist – sau cel putin se produce saptamanal cu o opinie).
Ce am retinut:
“SA: Sigur că mie îmi place să cred că datorită punctelor mele de vedere sau datorită faptului că încerc cel puţin să am un discurs cît de cît argumentat, raţional şi foarte puţin pătimaş. Pe de altă parte, voi urmăriţi ratingul şi cumva trebuie să satisfaci măcar un S din regula celor trei S: sex, sînge şi scandal. MT: Deci sînge, scandal şi? SA: Sex. MT: Sex! Bănuiesc că astăzi nu poate fi vorba la interviul nostru despre sînge şi scandal, şi atunci ne mai rămîne doar partea de…
SA: Sex? MT: Nu ştiu, nu… Dar avînd în vedere că e vorba despre un interviu scris, e mai greu să facem rating pe seama sexului scris.
SA: De fapt, tu de ce ai vrut să facem un interviu? MT: Vei afla pînă la sfîrşitul lui. Sau dacă nu, te vei întreba toată viaţa de ce a vrut Marius Tucă să facă un interviu cu tine.
SA: Ştii care e riscul? La început, după plecarea de la Cotroceni, am apărut de cîteva ori la Antenă şi automat citeam pe bloguri că sînt cumpărată de Voiculescu. MT: Acum vei fi cumpărată de mine.
SA: Da. MT: Dar eu, cum ştiu că tu nu poţi fi niciodată cumpărată, o să mă mulţumesc să te închiriez.
SA: Da. Bun.
(…)
SA: Puterea este un afrodiziac. Trebuie să ai un echilibru interior foarte puternic, foarte stabil ca să nu aluneci în această zonă – îmi pare rău că trebuie s-o spun – a paranoiei. OS: Preşedintele are acest echilibru?
SA: Asta rămîne să o judecăm cu toţii.
(…)
SA: Această expunere a preşedintelui eu nu cred că face bine nimănui. Cred că ţara asta are suficiente probleme încât să nu ducem războiul până într-acolo încât să vorbim despre “defunctul” Călinescu. Trebuie să recunoaşteţi că atîta isterie în discursul public nu a mai existat niciodată. “
Chiar asta-mi spuneam si eu. Trepadusii GDS de la HotNews il trateaza pe presedinte drept “iresponsabil” si “cu mintile ratacite” iar la gazeta lui Voiculescu e facut “paranoic” si “isteric” chiar de catre cea care inainte considera ca in trustul respectiv se practica prostitutia jurnalistica.
Se vede treaba ca nu numai jurnalistica…
Apropo, Adriana: de ce ti-ai dat tu, de fapt, demisia de la Cotroceni?