Academician Nicolae Breban: “George Soros, din America, acest mare speculant financiar, împreună cu amicii săi din România, Mircea Mihăieş, Liiceanu, Patapievici şi alţii care consideră că nu mai este nevoie de statul român, că Mihai Eminescu este un cadavru aruncat, că toate aceste lucruri trebuie aruncate la gunoi, noi, aştia mai în vârstă, care am creat operă, suntem depăşiţi, că totul este depăşit, Eminescu este depăşit, că Ion Barbu este depăşit, că Iorga este depăşit, Cantemir este depăşit şi a început literatura asta de p..ă, de p…ă, de c.r (…), de prostituţie, imaginea asta de mizerabilism.
Noi exportăm mizerabilismul care apoi se întoarce la noi şi ne uimeşte cum de ne văd occidentalii atât de nenorociţi. Pentru că noi, prin literatura unor tineri şi prin unele filme, premiate la Cannes, (bravo, şi eu am fost ales în selecţia oficială, n-am luat premiu, bravo lui Mungiu), dar mizerabilismul ăsta noi îl cultivăm, pentru că băieţii ăştia sunt foarte abili, pentru că ei produc ceea ce cred ei că se cere în afară. Într-adevăr, afară unii cer imaginea României mizerabile, joase. Vechiul meu prieten, marele regizor Lucian Pintilie, el a început primul cu filmul “Balanţa” să producă de tipul violent-mizerabilist. Parcă ne-a convins şi pe noi că suntem o ţară de nimica. Chipurile suntem ultimele otrepe ale Europei…”
“Eu m-am dedicat romanului, Buzura la fel, din păcate el a fost demis la modul brutal de acest nefericit şi corupt preşedinte care se numeşte Traian Băsescu, care a numit o echipă catastrofică pentru cultura română, o echipă de necreatori în primul rând, de comentatori doar, dar de comentatori de prost aluat. Patapievici nu era un om prost, din păcate s-a întâmplat cu el ce se întâmplă cu unii care sunt umflaţi excesiv, i s-a părut că este un fel de guru al culturii româneşti. Într-una din primele lui cărţi a înjurat ca o haimana ordinară toată istoria acestui popor în care noi ne-am născut, în care au trăit părinţii şi bunicii noştri, strâmoşii noşti. I-am recomandat într-un text o parafraza a lui Bertolt Brecht: dacă nu-ţi place poporul român caută-ţi altul…
La fel a făcut şi un fost amic de-al meu, unul care promitea să fie filosof şi între timp i s-a stricat căruţa pe drum, Gabriel Liiceanu, care după Revoluţie imediat s-a dus la Paris şi în Le Monde, unde Breban şi-a dat în 1971 demisia contra tiranului din România, lucru unic în ţările din Est, Gabriel s-a dus repede la Paris să spună că poporul român nu e apt pentru democraţie, consonând cu altă haimana şi ticălos al politicii româneşti, Brucan, căruia i s-au închinat zeci de mii de intelectuali şi posturi de televiziune… care ne spunea nouă că suntem “stupid people”, un popor de proşti. Nimeni n-a stat să spună că adevărul este cu totul altul…”
„Am intrat în librărie, pe primul raft este numai Pleşu, cu înca doi-trei băieţi deştepţi, care scot nişte cărţulii drăgute, finuţe, vioaie. Cu Pleşu am fost prieten. (…) Am mai avut astfel de eseişti, dar nu e substanţă acolo”.
Extrase din conferinţa de presă a noului preşedinte al ICR, Radu Boroianu.
Dau o bere cui face rost de filmarea integrală a conferinţei!
Voi reveni!
UPDATE: „E o ruşine să constatăm că preşedintele României, dar nici Ceauşescu, nici Antonescu, nici Zelea Codreanu, n-a făcut-o nimeni, să creezi o mafie în fruntea statului, să foloseşti instrumentele statului, pentru a fura sume faraminoase. Cred că marii producători din Cocaină din America de Sud sunt uimiţi şi invidioşi: că “săracii” acolo se luptă pentru câteva milioane iar aici se furau cu zecile cu sutele de milioane”, a spus Breban, citat de TVR Ştiri, care oferă şi o mare parte din filmarea conferinţei:
PS: Berea merge la ActiveNews! 🙂
Vedeţi şi: VIDEO: Radu Theodoru şi Nicolae Breban despre “epoca” Patapievici: “România ca o pradă”