Posts Tagged ‘Razvan Dumitrescu’

De Ce Mint News. Bogdan Chirieac si PSD dezinformeaza, rezervistii SRI dezmint: militarii in retragere nu au initiat nici un demers la Bruxelles pe tema pensiilor

Dezminţire din partea ACMRR

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii precizează, cu toată responsabilitatea, că nu a întreprins şi nu a făcut niciun demers la Parlamentul European şi la nicio altă instituţie europeană referitor la punerea în aplicare a Legii sistemului unitar de pensii publice din România şi respinge, ca nefondate, orice alegaţii care îi pun în sarcină intervenţii la foruri externe în problema pensiilor militare.

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii, împreună cu alte asociaţii similare, a întreprins demersuri cu privire la recalcularea pensiilor militare la instituţiile de stat române cu competenţă în domeniu, inclusiv la Administraţia Prezidenţială. Apreciază că, în momentul de faţă, orice demers la instituţii europene este prematur, atâta timp cât procesul de recalculare este în desfăşurare şi nu se deţin documente care ar putea proba “încălcarea dreptului de pensie recunoscut prin legislaţia anterioară”.

PREŞEDINTELE

A.C.M.R.R. DIN S.R.I.,

Colonel (r)

Filip Teodorescu

Dezinformarea blogului “De Ce News” al lui Bogdan Chirieac si Razvan Dumitrescu:

Rezerviştii din SRI reclamă Legea pensiilor la Parlamentul European

Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (ACMRR) din SRI a depus o petiţie la Parlamentul European în care se cere renunţarea la recalcularea pensiilor militarilor şi la includerea acestora în sistemul de pensii de stat unic, aceste măsuri fiind neconstituţionale. Corina Creţu, vicepreşedinte al Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European, a declarat pentru De Ce News că au existat numeroase interpelări în PE împotriva acestor măsurilor antisociale. Referitor la situaţia actuală a petiţiei, europarlamentarul social-democrat Victor Boştinaru ne-a declarat că s-a primit avizul şi se aşteaptă să fie introdusă pe lista de dezbateri.

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova