Am urmarit cu amuzament saptamana trecuta suferintele bietului Volodea Tismaneanu dupa punerea la punct facuta de Dinu Sararu fata de persoana sa. Cunoscandu-l deja pe tasmanian cu slabiciunile sale cu tot am asteptat cuminte ca la cele cateva randuri pe care i le-a alocat Sararu in Evenimentul Zilei sa se isterizeze o data si apoi, cu masochism, “iar din nou”. Asa a si fost. Pentru prima sparcaiala s-a folosit de plagiatorul de serviciu al lui Vadim Tudor, Mirciulica Mihaiesi. Neputincios cum e, pentru a doua jarja a republicat un negrisor de-al lui, un oarecare Angelo Mitchievici, oltean sadea inteleg, dupa modelul Petre Roman – os de ardelean. Cred ca este important de reprodus “flacara ros-violeta” dintre cele doua reprezentari ale comunismului, cel autohton si cel internationalist neokominterninst, mai ales pentru ca ii devoaleaza din nou adevarata fata a pretinsului “anticomunist” din secta pretutindenarilor. De exemplu: fiul lui Leon Tisminetski ii reproseaza lui Dinu Sararu niste legaturi de rudenie comuniste, tocmai el, cel care sustine ca n-are nici o importanta faptul ca a trait in cartierul rosu si ca propriii sai parinti au fost agenti NKVD veniti cu tancurile sovietice. Ca si cum un copil de taran roman de la botul vacii ar fi avut exact aceleasi sanse si proptele cu o progenitura nomenklaturista scolita in aceeasi clasa cu Nicu Ceausescu! Desigur, la fel de nevinovat este si astazi ca s-a nimerit in acelasi grup pentru “dialog social” si cu fiica si cu nepotul lui Leonte Rautu! Mai departe: onanistul din el nici macar acum nu are curajul sa-i reproseze lui Dinu Sararu ca puterea sa sta si in faptul ca este mason de rang inalt sau ca acel var pe care il invoca este chiar fostul socru al lui Dinu Patriciu. Nu, o da pe dupa colt, ca este “unul dintre apropiatii lui Iliescu”. Dar, pana nu demult, distinsul “anticomunist” Tismaneanu era mai mult decat un “apropiat de-al lui Iliescu”, era ca fiul sau adoptiv! Si, daca Geoana ar fi fost presedinte acum, fiti convinsi ca Tismaneanu si-ar fi redescoperit peste noapte valentele “social-democrate”. In schimb, Sararu va ramane in istoria literaturii romane drept un scriitor de mare forta. Public intai cele cateva fraze rostite de Sararu, apoi replica plangacioasa a lui Tismaneanu (il las in gunoiul sau pe Mitchevici) si, in completare, vin cu cateva lamuriri mai vechi, care ar fi trebuit sa fie definitive in privinta propagandistului comunist de tip bolsevic deghizat ca o cazatura de travestit in bordelul lui de “neo-commies” resapati.
Sararu in Evenimentul Zilei: “Tismăneanu a aterizat pe genunchii domnului Iliescu, apoi, la rând, pe alţi genunchi”
“Aţi fost acuzat în Raportul Tismăneanu că aţi contribuit laperpetuarea cultului personalităţii lui Ceauşescu, că aţi fost unexponent al literaturii socialiste care a dus la venerarea lui.Exponent al protocronismului, ca să citez. Aţi contestat concluziiledocumentului, la vremea publicării lui. Dvs. aveţi ceva să vă reproşaţi? Trilogia Dragostea şi Revoluţia mi-a fost retrasă şi interzisăşi arsă şi în noiembrie ’89, dar interzisă şi imediat după 1990, acumcrezându-se că este un omagiu adus dictaturii în timp ce înainte eraconsiderată un denunţ al mecanismului dictatorial. În ediţia de azi, unstudiu al lui Ion Cristoiu spune tot acest adevăr. Din păcate, ceitineri nu ştiu mare lucru despre trecutul apropiat, încă nu s-a scris oistorie corectă a acestui trecut apropiat iar domnul Volodea Tismăneanunu poate ţine locul lui Dan Berindei, lui Dinu Giurescu care a şiînceput să scrie această istorie, al lui Florin Constantiniu, al luiRăzvan Theodorescu, al lui Buzatu, al lui Scurtu, al istoricilor, vreausă spun, nu are nici profesionalitatea, nici statura, nici căderea…şi aşa mai departe.
Domnia sa a început îndoctrinându-ne în filozofia marxist-leninistă,când ne-a îndemnat devotat să construim socialismul, apoi a plecat săse nevoiască, aşa cum zice ţăranul, în capitalismul american. Când s-aîntors a aterizat pe genunchii domnului Iliescu, apoi, la rând, pe alţigenunchi, şi ne-a certat că am construit socialismul. Nu e cazul să măopresc mai mult asupra lui, e un accident şi i-am răspuns; adaug acumcă n-am fost nici membru al ,,grupului’’ protocronist. N-am fost, cepot să fac ?”
Tismaneanu pe bloguletul lui unde scrie cu cerneala rosie ca un pionier fruntas: “Dragostea, revolutia si abjectia: Despre Dinu Sararu si alti “trepadusi de curte noua””
“Aflu ca Dinu Sararu, nepotul lui Mihail Rosianu, eternul presedinte al ARLUS, varul lui Ionel Rosianu, cel care a fost ani de zile adjunctul lui Leonte Rautula Sectia de Propaganda, apoi seful Departamentului Cultelor, deci DinuSararu, romancier de curte al clanului Ceausescu, se ocupa de mineintr-un interviu din EvZ. Nu am nici timp,nici chef sa polemizez cu aceasta epava a comunismului dinastic in fazasa cea mai penibila. Dar trebuie reamintit faptul ca Dinu Sararua fost nu doar un trambitas de partid, un apologet al degradarii moraleprezentata drept “etica si echitate socialista”, unul dintre cei maiactivi membri ai nefastului grup al celor “douazeci si ceva” cum iinumea Monica Lovinescu, cei care mergeau cu jalba laCeausescu, turnandu-si cu zel colegii din Uniunea Scriitorilor ca facjocul Europei Libere. Sararu, Ungheanu, Paunescu, Barbu, Marcea,Purcaru, Paul Anghel, Vadim, Dan Zamfirescu, Nicolae Dragos, NicolaeDan Fruntelata, spre a-i numi pe cei mai inversunati si agresivi,sustinuti de Mihai Dulea si Eugen Florescu. Cu inalte protectii in Olimpul nomenklaturist, Sararu si-adezvoltat o intreaga retea de conexiuni in lumea culturala, politica si economica, a renascut dupa 1989 ca magnat, bancher, businessman,asemeni rudelor sale mai vechi sau mai noi, travestite in juniliberali. Este unul dintre apropiatii lui Ion Iliescu. Public, deocamdata, acest fragment din articolul lui Mircea Mihaies in memoria lui Virgil Ierunca, ilustrul jurnalist si eseist, tinta infamiilor lui Sararu. Nu avea, nu are cum sa ierte crapulosul personaj faptul ca Monica Lovinescu il numara, pe drept cuvant, printre cei mai nocivi ”trepadusi de curte noua”. Textul a aparut in Romania Literara, nr. 40 din 2006. Voi reveni.“Nici unul din articolelemizerabile scrise, de-a lungul vremii, de Artur Silvestri, ConstantinSorescu, de Corneliu Vadim Tudor, de Eugen Barbu, de ideologiiprotocronismului de la revista “Luceafărul” nu-mi sună atât de sinistruprecum un text al lui Dinu Săraru. Profitând de faptul că era unfamiliar al lumii din care provenea exilatul de la Paris (VirgilIerunca se născuse la Lădeşti, în Vâlcea), fostul politruc comite unadin cele mai respingătoare delaţiuni pe care mi-a fost dat s-o citescîntr-o epocă în care turnătoria era la putere. Textul cu pricina, încare ura şi resentimentul se îngemănau într-o pastă rău mirositoare,încerca să-i transforme pe Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca într-unsoi de paria ce trăiau în mizerie fizică şi morală, într-un Paris încare, în viziunea lui Săraru, se acumulaseră toate ororile universului.”” A doua zi apare un text kilometric al lui Mikiduta…
Ce il doare pe Tismaneanu? Adevarul: “Tatăl meu a fost lider PNŢ, iar al domnului Tismăneanu,kominternist”
Dinu Săraru, menţionat pe lista celor care aususţinut regimul comunist, îl acuză de ipocrizie pe Vladimir Tismăneanu, şefulcomisiei prezidenţiale
Raportul comisiei Tismăneanu privind condamnareacomunismului, document din care Adevărul a publicat concluzii în exclusivitate,a stârnit reacţii dure din partea celor menţionaţi pe lista aşa-numiţilor”stâlpi” ai fostului regim. Într-o replică trimisă ziarului nostru,scriitorul Dinu Săraru contestă argumentele şi sinceritatea demersuluicomisiei Tismăneanu şi aruncă mănuşa celor interesaţi de o dezbatere cu cărţilepe masă. Prezentăm în continuare textul integral al autorului:
Alcătuirea, nefericit tendenţioasă, a paginiiconsacrate vineri, 13 decembrie – “Raportului comisiei prezidenţialepentru analizarea dictaturii comuniste”, de către cotidianul”Adevărul”, pagină în care se spunea că nu am putut fi contactat, caşi când aş fi fugit, laş, de răspundere, dar pentru care până la urmă redacţiaşi-a prezentat, sâmbătă, 14 decembrie, fireştile scuze, la care s-a adăugat şi”precizarea” domnului Vladimir Tismăneanu prin care se recunoaştediplomatic gafa redactorului amator de efecte manipulatoare, Andrei Bădin, m-audeterminat, aşa cum am promis, să intervin, într-un dialog provocat, oferindpunctul meu de vedere gazetei care poartă un nume celebru, validat de semnăturinu mai puţin celebre şi, din primii ani, de autoritatea – atât de încărcată deobligaţii de onoare pentru cei de azi – a unui ilustru întemeietor al preseiromâneşti democratice, Constantin Mile.Intervenţia mea poartă, aşadar, titlulcare se află la începutul însemnărilor de faţă şi aduce în discuţie argumenteizvorând din propria experienţă de viaţă la care, din decenţă, n-am făcut apel,niciodată până acum, comentariile mele fiind reduse la un Post Scriptum.Consider că paralela pe care o propun este, prin ea însăşi, viu grăitoare.
Bunicul meu, boieraşul oltean Constantin C.C.C.Săraru, din Oltenia vâlceană de sub munte, a plecat la Războiul de Neatârnaredin 1877 şi s-a întors erou al acestui război, rănit la Smârdan, cu pieptulplin de decoraţii, nouă, fiind apoi vizitat, pe rând, drept recunoştinţă, deCarol I şi de I.C. Brătianu. Nu cunosc nimic despre bunicul domnului VladimirTismăneanu. Tatăl meu, învăţătorul de ţară ConstantinC.C.C. Săraru, locotenent de rezervă, a căzut eroic în cel de-al doilea războimondial, la 15 august 1941, de Sfânta Marie.
Peste trei ani, mi se pare, tatăl domnului VladimirTismăneanu venea la Bucureşti, protejat doctrinar de tancurile sovietice şiconvins, fireşte, că are datoria să implementeze comunismul în România.
Tatăl meu a fost unul dintre liderii olteni aiPartidului Naţional ţărănesc, candidat de deputat ţărănist în ultimele alegeriromâneşti democratice, interzise de Carol al II-lea.
Tatăl domnului Vladimir Tismăneanu a fost unul dintreliderii kominternişti împuterniciţi, cum am spus, să instaureze comunismul înRomânia sub acoperirea tancurilor sovietice. şi a reuşit!
“Am trăit într-o mare sărăcie, după război, laSlătioarea vâlceană”
Nu cred că e greu să se facă deosebirea dintresărăcia slătiorenilor şi bogăţia vieţuitorilor din Cartierul Primăverii, primiibeneficiari, desigur, ai implementării comunismului în România.
şi eu, fireşte, ca şi domnul Vladimir Tismăneanu,care s-a bucurat şi de armătura ideologică-educaţională primită în familie, amcrezut, recunosc sincer, în soluţia comunistă a salvării şi apoi a progresuluiRomâniei.
şi eu, ca şi domnul Vladimir Tismăneanu, am descoperit,la un moment dat, ca şi alţi români, că e posibil să ne fi înşelat. DomnulVladimir Tismăneanu a plecat atunci în America.
Nu puteam toţi pleca în Americaîn ziua când am descoperit, mai devreme sau mai târziu, că ne-am înşelat.
Dânsul s-a retras în ţaratuturor făgăduinţelor, noi am rămas să trăim cu ochii în soarele înşelătoarelorfăgăduinţe comuniste.
În această lungă pagină de istorie nefericită, care afost plaga comunismului în România – printre atâtea compromisuri, cedări,umilinţe, acceptări tranzacţionale, abdicări vremelnice, de care e plinăistoria noastră începând de la Brâncoveanu, plătite toate atât de scump, cuviaţa, mai ales – în ce mă priveşte, şi îmi cer scuze că apelez la câtevaargumente biografice, am pus suflet, tot sufletul întotdeauna, la crearea şidenumirea Teatrului Naţional de Televiziune, la succesul Teatrului Mic şi lacrearea Teatrului Foarte Mic, 13 ani de succese însoţite de un public de mii şimii de spectatori, sute de mii, care au considerat Teatrul de pe Sărindar”o oază de libertate” în Bucureşti şi în România. Spectacolele cu”Evul mediu întâmplător”, “Richard al III-lea”, “IvonaPrincipesa Burgundiei”, “Maestrul şi Margareta”, “Amurgulburghez”, “Ca frunza dudului”, “Politica”, “Astăseară stau acasă”, “Nişte ţărani”, acesta din urmă jucat nouăani cu casa închisă, reprezentaţiile de la naţionalele din Timişoara, Iaşi şiCluj, “protejate” de avalanşa publicului cu pază miliţienească, toateaceste spectacole au fost urmate de anchete de stat şi de securitate, culminândcu ancheta de securitate a spectacolului “O scrisoare pierdută”, undese parodia dictatorul, întruchipat de Leopoldina Bălănuţă – Agamiţă Dandanacheîn travesti -, mutând cu bagheta casele din Centrul Civic. Au fost ani de danspe sârmă ai directorului teatrului, de cumplită uzură nervoasă, de umilinţecumplite în faţa cenzurii, cărora le urma, de atâtea ori, îngenuncherea în faţadictaturii. şi azi, ca şi atunci, când ne apărau aplauzele incendiare alepublicului, ştiu că a meritat şi că am avut dreptate să nu abdic, pentru că,numai şi astfel, aici nu a fost o Siberie culturală.
“Am rezistat”
Am scris atunci “Nişte ţărani” în care amdenunţat – în 1974! – tragedia colectivizării, am scris “Clipa” încare am vorbit deschis – în 1976 – despre lagărele comuniste şi despre fricaparalizantă cu care a fost îngenuncheat, la începuturile implementăriicomunismului, un popor, am scris trilogia “Dragostea şi Revoluţia”,în care am descris prăbuşirea prin implozie a dictaturii comuniste în România,triologie interzisă în noiembrie 1989 şi trimisă la ars, salvată în depozite deun funcţionar curajos, interzisă şi în 1990, ca şi autorul, retipărită, însfârşit, acum în deplină libertate.
Am rezistat. Afară de Slătioara, nu aveam unde să măduc. Dacă pentru această zbatere trebuie să fiu infamat de către domnulTismăneanu drept kulturnik, înseamnă, neapărat, că trebuie să fiu infamat?!
În toţi anii aceştia, după câteva intervenţiiencomiastice în presa vremii, drept omagiu înfocat ştiinţific aduscomunismului, domnul Vladimir Tismăneanu a plecat în America şi s-a pregătitintens să condamne ştiinţific şi de-a valma comunismul din România, punând, cuma făcut, nu întâmplător, şi domnul Andrei Bădin, accentul nu pe implementatori,pe tanchiştii ideologici, ci pe cei care s-au chinuit să arate căspiritualitatea românească n-a expirat. Tristă virtute ştiinţifică. (DinuSăraru)
Procesul comunismului nu poate fi doar unuljurnalistic
1) Rememorez cu stupoare ziua când la TeatrulNaţional de sub direcţia mea, cu numai trei-patru ani în urmă, domnul VladimirTismăneanu se gudura, acesta e cuvântul, pe lângă domnul Iliescu, alături decare se afla, autor al unui lung interviu, o carte cu preşedintele de atunci alţării. Cum se mai linciurea pe lângă domnul Iliescu, cum se mai alinta, ca săvadă lumea cât de prieten e dânsul cu preşedintele, cât de apropiat este, câtde devotat îi este, cât de mândru este dânsul de prietenia domnului preşedinte!Mă aşteptam să se şi cuibărească în braţele domnului preşedinte, ca să-i fie şimai comod când dădea autografe mulţimii. Acum, pe acelaşi preşedinte, pe careîn cartea respectivă evident nu-l condamnase, acum îl face stâlp alcomunismului. Ce fel de faţă arată acum domnul Vladimir Tismăneanu? Când e domnia-saom de ştiinţă şi când e penibil conjuncturist?
2) În raportul său de azi, domnul Tismăneanu îlcondamnă sub imperiul rigorii ştiinţifice şi pe tatăl său mort. Eu ştiu căpărinţii, vii sau morţi, părinţii care te-au născut nu e frumos, nu e moral,oricât ar fi de ştiinţific, să-i denunţi şi să-i condamni public, mai ales cândte-ai bucurat toată copilăria, toată adolescenţa şi toată tinereţea deocrotirea lor de vis fericit comunist. Dacă ţi-e ruşine, spui măcar”Domnilor, mi-e ruşine, nu-mi pot înjura părinţii, care s-au dovedit, dinpăcate, ce s-au dovedit, nefaşti pentru această ţară“.Altfel rişti să nu poţi fi calificat moral.
3) Sunt convins, absolut convins, că procesulcomunismului, proces al unei perioade de istorie românească tragică, este absolutnecesar, el cere însă şi autoritatea marilor noştri istorici, de care ţarase bucură azi. Procesul acesta nu poate fi doar unul jurnalistic.
Am ezitat citeva zile, acum mi-e clar: Voxpublica e precum perestroika lui Gorbaciov: Numele e o minciuna, continutul e schizofrenic, chicotitul orgoliilor gidilate sufoca stilul.
Numele e o minciuna: oamenii de acolo, desi de simpatii din cele mai diverse, nu reprezinta vocea publica ci doar o parte a ei in cel mai bun caz. (Vocea publica nu exista condensata intr-un site in nici o tara din lume. Poate exista un embrion al ei pe net, printre bloguri si twittere. Poate ca hotnews e mai aproape de subiect decit Realitatea-Catavencu) A-ti asuma ca site comercial brandul “vox publica” e extrem de riscant si discutabil. Vox Publica nu e o platforma a societatii civile, e un site al societatii comerciale F5. Punct.
Numele e o minciuna periculoasa si pentru ca e lansat in momentul in care societatea civila romaneasca e pulverizata in jurul inventatului subiect Basescu. Imi amintesc de Jurnalul National cu putin timp in urma: Nastase si Nazat, amestecati la gramada cu Tudor Octavian si alte nume “bune”. Imi amintesc de Cotidianul de acum citeva luni, vitriolul lui Buscu pe fata lui Basescu, alaturi de entuziasmele lui TRU si rezervele lui Voinescu. Echilibrul a-politic si a-ideologic al unei publicatii e o minciuna odioasa prin care personajele inca echilibrate sint expuse in vitrina pentru a deruta cititorul asupra adevaratei agende a celor ce controleaza discursul. Sa nu uitam cum se defineste voxpublica pe ea insasi: “platforma”.
Continutul e schizofrenic pentru ca mi-e imposibil sa inteleg ce-i uneste pe Cosmin Alexandru cu Costi Rogozanu, pe Buscu cu Teo sau pe Turcescu cu Biju. Efectul e uneori de-a dreptul comic, iar alternanta de idei si stil, naucitoare.
In cele din urma orgoliile gidilate zimbesc satisfacute printre rinduri. Sa ma explic. Nu ma gindesc atit la cei “executati” de Nistorescu si care acum isi inchipuie ca-i vor ingropa Cotidianul cu un blog colectiv. Ma gindesc la Dragos Stanca si la ratiunea pentru care F5 si voxpublica exista: performanta de trafic a siteului realitatea.net. Voxpublica nu exista pentru ca o parte infima a poporului isi cauta o voce. El exista pentru ca siteul realitatea.net trebuie sa faca o performanta de trafic anume. Asta e in regula daca e un lucru asumat. Daca e insa doar un episod al luptei pentru trafic intre Pro si RC deghizat intr-un efort civic mi-e frica ca o multime de bloggeri de acolo sint prizonierii altui film decit cel in care au impresia ca joaca. Imi mai e frica ca Dragos Stanca nu intelege ca el ataca hotnews.ro si nici intr-un caz siteurile Pro.
Băsescu:Aţi venit doar pentru poză sau vreţi să mai ciuguliţi şi câte ceva de pe mese, hă, hă, hă. V-am invitat la Cotroceni pentru a încerca să terminăm o dată pentru totdeauna cu această generaţie tânără, care propagă dispreţul pentru valorile româneşti… Boc (ridicându-se cu picioarele pe scaun): Nişte rapandule, nişte răpănoşi şi nişte japiţe care se cred jurnalişti şi care au dus ţara de râpă. Mircea Mihăieş: Domnule preşedinte, ar fi bine să încercaţi să eliminaţi orice derapaj verbal, mai ales că nu se ştie dacă nu cumva funcţionează şi microfoanele, chiar dacă eu, unul, le-am închis cu mâna mea. Băsescu: Boc, te rog să nu mai vorbeşti neîntrebat. Aşadar, avem prea mulţi tineri pe care-i văd seara la televizor, unii pe la posturi de nişă, AXN Crime sau Animal Planet, fiindu-le ruşine că sunt români. Dl Cocoş: Domnule preşedinte, aţi înfrânt sistemul ticăloşit? Băsescu: Auzi, măi, Cocoş, am impresia că tu eşti un puişor… de comunist. Ai noroc că eşti rudă cu Elena. Aşa cum am mai spus, România e muribundă, e aproape în stare de inconştienţă. Suntem, ca să zic aşa, în situaţia de a-i face respiraţie gură la gură. Alina Mungiu-Pippidi: Aţi putea să ne arătaţi, concret, ce trebuie făcut? Băsescu: Dacă te aşezi pe masă, îţi arăt eu ce trebuie făcut, hă, hă, hă. Da’ nu aici. Vin eu direct la tine-n birou să o facem… Patapievici (aparte, aranjându-şi cu un gest nervos papionul): Domnule preşedinte, nu se face. Dumneavoastră trebuie să fiţi un exemplu de moralitate şi de corectitudine… Băsescu: (în şoaptă) Ai dreptate, mă Horia. Există mulţi găozari dintr-ăştia care cred că mă pot atrage în capcane. (Apoi tare): Şi-ntrebările, stimată doamnă, trebuie să probeze un minim de inteligenţă. (O mângâie părinteşte pe faţă pe doamna Pippidi.) În altă ordine de idei, faptul că sunt de acord cu legalizarea consumului de droguri uşoare şi a femeilor uşoare n-are nici o legătură cu EBA. Are legătură cu Elena Udrea, care va avea, în sfârşit, ce să le ofere turiştilor străini veniţi pe litoralul nostru – „un all-inclusive“ cu tot tacâmul şi cu prezervative gratis, din partea casei, sau, mă rog, a hotelului. Vorba vine gratis, mă bazez aici pe Elena. Dacă a fost ea în stare să evalueze o pernă cu 1.000 de euro şi nişte perdele cu 70.000 de euro, mă aştept ca un prezervativ să fie evaluat la cel puţin 100 de euro. Vremurile sunt grele şi de undeva trebuie să facem şi noi rost de bani pentru campania electorală. După datele pe care mi le-a furnizat doamna Ana Birchall, în România ar exista cam 40.000 de prostituate, fără să le mai punem la socoteală pe cele care fac muncă voluntară, singurele care au înţeles să contribuie efectiv la ieşirea României din criză. Sper ca cifrele să fie corecte, nu ca acum 5 ani, când m-am bazat pe un raport al lui Adrian Năstase şi-am zis că unul din 5 români e homosexual. Sunt sigur că aşa o să-i „batem“ în sfârşit şi pe vecinii noştri bulgari, turci sau greci la capitolul turism. În ceea ce priveşte legalizarea drogurilor uşoare, e o măsură bine venită, mai ales pentru pensionari şi pentru cei 200.000 de bugetari care-şi vor pierde seviciul. După două, trei pastile de metadonă sau două, trei ţigări de marijuana vor avea cu siguranţă impresia că trăiesc bine. Drogurile astea au o singură contraindicaţie: pierderea progresivă a memoriei, ceea ce pentru noi se constituie într-un avantaj deoarece utilizatorii vor uita ce promisiuni le-am făcut în campania electorală. Domnilor, vă mulţumesc pentru prezenţă. (Aparte): Domnule Tismăneanu, sunteţi poet, n-aţi putea să-mi scrieţi o odă, un omagiu ceva, să iau şi din electoratul de vârsta a treia care l-ar vota pe Oprescu? Viorel Gaita / 24 Sep 2009 / Cotidianul Acest text este un pamflet şi trebuie interpretat ca atare.
De mult îmi doresc să scriu şi eu ceva pozitiv despre Vladimir Tismăneanu. Adevărul e că nu am nimic cu ideologul sau propagandistul care poartă acest nume, deşi poate că-l invidiez sincer pentru că trăieşte într-un oraş tihnit ca Washingtonul. Cine a fost acolo înţelege bine ce vreau să spun. Mă rog, fiecare cu norocul lui. În fine, am găsit. Pot să-l privesc şi eu pe Volodea dintr-un unghi favorabil. Sper să nu-i dau totuşi emoţii prea mari. Vladimir Tismăneanu are o calitate care merită subliniată : el e unitatea de măsură, etalonul neoconservatorului român. Omagiul pe care l-a scris de curînd la dispariţia lui Irving Kristol, fondatorul ideologiei neoconservatoare, m-a decis să fac acest gest reparatoriu şi să-i dau neoconservatorului român ce i se cuvine de drept. Irving Kristol, dispărut la o vîrstă venerabilă, a fost, împreună cu Norman Podhoretz, printre cei mai cunoscuţi teoreticieni ai doctrinei neoconservatoare, dominantă în anii Reagan şi ai celor doi Bush. În tinereţe, Irving Kristol a fost militant troţkist, la fel ca Vladimir Tismăneanu, Stelian Tănase şi, probabil, Dan Pavel. Troţkismul, în anii ’70-’80, avea la Bucureşti, sub Nicolae Ceauşescu, ceva acut comic. Mi-l amintesc pe Stelian Tănase ţinîndu-mă de nasture pe Calea Victoriei şi nuanţîndu-mi în şoaptă troţkismul versus stalinismul. Ce trebuie spus în avantajul lui Vladimir Tismăneanu e că neoconservatorismul său nu se deosebeşte cu nimic de cel al tovarăşilor săi mai vîrstnici şi mai celebri. Mai toţi neoconservatorii din ultimii treizeci de ani au fost în tinereţe troţkişti, marxişti, leninişti, comunişti, sindicalişti, extremişti diverşi de stînga, anarhişti. La maturitate, au virat spre dreapta. E o evoluţie naturală să fii de stînga la tinereţe, pentru ca apoi, după ce te-ai aşezat burghez în viaţă, să te instalezi confortabil la dreapta. Aşa cum se verifică mereu şi zicerea binecunoscută „la vremuri noi, tot noi”. Neoconservatorii au reuşit într-un timp relativ scurt, începînd cu Margaret Thatcher şi Ronald Reagan, ceea ce n-a reuşit stînga democrată într-un secol, adică să-i pună pe butuci pe conservatorii clasici. Lecţia a fost bine însuşită de PD, iar PNŢ-ul a fost hocus-pocus scos de pe scena politică. Marian Miluţ e şi el un mic neoconservator infiltrat. Ultimul candidat conservator în America a fost Sarah Palin, ridiculizată temeinic atît de media afiliată stîngii, cît şi de cea devotată neoconservatorilor. În viitor, după ce conservatorii se vor trezi din păcăleala neoconservatoare, nu e deloc exclusă o apropiere a lor de social-democraţi. În ceea ce priveşte PD-L-ul, afilierea sa la neoconservatorism pare a fi încă un secret de stat. Nici virajul PD-ului de la stînga la dreapta nu e chiar atît de original. Surprinzătoare nu sînt decît amploarea şi viteza de execuţie. Adică dimineaţa partidul era de stînga, iar după-amiaza, în întregime, a devenit miraculos de dreapta. Se pare că lucrul e fără precedent în Europa. Desigur, virajul s-a produs sub atenta supraveghere a unor guru neoconservatori ca Vladimir Tismăneanu şi/sau Alina Mungiu-Pippidi. Dar să revenim la Tismăneanu. I se reproşează sistematic că e autorul a sute de articole în care, tînăr fiind, proslăvea ideologia comunistă. Dar faptul nu e în nici un fel incompatibil cu noua sa orientare neoconservatoare. Se găsesc în aceeaşi situaţie minţi mult mai puternice, intelectuali mai consistenţi decît el. Cărţile lui nu sînt, de altfel, decît destul de mediocre şi banale compilaţii. Cei care n-au avut acces la sursele sale la vremea lor riscă să-l ia foarte în serios. O fac pe contul lor. Nici producerea de compilaţii livrate drept mari descoperiri personale nu e foarte originală la Bucureşti. Alţi doi proaspeţi neoconservatori – Andrei Pleşu, cu îngerii săi, şi Patapievici, cu al său om recent – au procedat la fel. Tismăneanu nu e cu nimic mai rău din acest punct de vedere. Desigur, discuţia despre neoconservatorii români, cu PD-L ca utilaj politic de încercare, e mult mai largă şi mai complicată. Eu n-am făcut decît s-o deschid aici cu o lămurire în favoarea lui Tismăneanu. Fără mare legătură cu insultele stupide pe care mi le aplică de ceva vreme. În schimb, ce nu mi-e mie deloc clar e situarea sa geografică. Nu înţeleg cum poţi să fii neoconservator român, să faci rapoarte finale în Parlamentul României, fiind cetăţean american şi locuind la Washington. Parcă totuşi comisarii sovietici s-au deranjat să se mute pe Dîmboviţa.
Manipularea URSS – Studiu de caz In iulie 1972 Agentia de Informatii pentru Aparare a SUA (Defence Intelligence Agency – DIA) a alcatuit un amplu raport de 174 de pagini intitulat “Comportamentul ofensiv controlat – Uniunea Sovietica”. Autorul studiului era capitanul John D. La Mothe din cadrul Biroului pentru Informatii Medicale care a folosit pentru raportul sau atat surse deschise cat si rapoarte ale serviciilor de informatii. Scopul sau: “sa evalueze cercetarea sovietica in domeniul metodelor revolutionare de influentare a comportamentului uman si este intentionat sa fie un ajutor pentru dezvoltarea de contramasuri pentru protejarea personalului SUA sau a celui aliat”. Acest raport contine o larga sectiune care se refera la cercetarile sovietice in domeniul parapsihologiei si la folosirea psihiatriei si psihologiei in politica de catre Kremlin. Insa cel mai interesant aspect din acest raport referitor la Romania este o anexa intitulata “Analiza asupra metodelor sovietice de manipulare prin teroare fata de Romania”. Este vorba de o analiza pusa la dispozitia serviciilor secrete americane de un psihiatru roman emigrat in Statele Unite, care cunostea in detaliu activitatea de cercetare a unui grup interdisciplinar din Timisoara cu privire la metodele de manipulare a maselor. Identitatea sursei a fost ascunsa in raportul facut public de DIA – ca si multe alte detalii care ar fi putut duce la identificarea ei. Raportul in sine ofera explicatii cu privire la pozitia Romaniei in august 1968 fata de invadarea Cehoslovaciei – ca si la aparitia puterii nelimitate a lui Nicolae Ceausescu. Raport pentru manipularea prin teroare “Un (sters din original) a pregatit o analiza a metodelor sovietice de manipulare prin teroare aplicate in general si in special in cazul Romaniei si Cehoslovaciei. Detaliile includ o analiza a tehnicii sovietice de folosire a “opinionologiei” ca un instrument psihologic de control de masa in tarile satelite. Sunt subliniate mai ales acele aspecte ale manipularii prin teroare folosite de sovietici in timpul invadarii Cehoslovaciei in august 1968 si, in acest context, o analiza a factorilor psihologici care au impiedicat invadarea Romaniei. In plus, raportul analizeaza opinionologia romaneasca si aspectele psihologice ale actualei structurari nationaliste a Romaniei. Documentul constituie o analiza extrem de importanta a comportamentului controlat. Cu siguranta nu exista publicatii de nici un fel asupra subiectului manipularii prin teroare provenite din surse sovietice. Mai mult, se pare ca nu exista un acord asupra numarului expertilor implicati oficial in cercetarea sistematica a manipularii maselor. Se poate trage concluzia, pe baza analizei pusa la dispozitie de psihiatrul roman, ca exista experti in acest domeniu, iar cunoasterea numelor, activitatii si afilierii lor reprezinta cu siguranta o lipsa informationala. Trebuie subliniat faptul ca (sters in original) crede ca societatea occidentala este in mare parte neavertizata cu privire la principiile stiintifice stabilite care guverneaza tehnicile sovietice de manipulare a maselor. Aceasta sursa mai crede ca acest fapt este evident in manevrarea lipsita de succes a tehnicilor de razboi psihologic aplicate in Razboiul din Vietnam si in esecul Guvernului SUA de a manipula opinia publica – atat cea americana cat si cea internationala in legatura cu acest conflict. Deoarece acest document pare sa fie unul singur de acest tip a fost reprodus in Anexa V. (…)” Anexa V “Aproximativ in 1964, Profesor Doctor Eduard Pamfil, seful departamentului de Psihiatrie din cadrul Scolii Medicale Timisoara a sponsorizat organizarea unui grup de cercetare neoficial, format din o serie de psihiatrii si psihologi ai departamentului. Sursa a afirmat ca ulterior doi cercetatori in matematica si un cercetator in chimie s-au alaturat grupului, acesta fiind format din 5 psihiatrii, 1 psiholog, 2 matematicieni si un chimist. (sters din documentul original) . Acesta a mai afirmat ca grupul se intrunea odata pe saptamana la clinica de psihiatrie intre orele 18:00-22:00. Intial grupul a fost organizat cu scopul de a studia problemele curente ale ciberneticii dar ulterior si-a largit scopul, incluzand discutii legate de filosofia lui Foucault, Borges si Ortega y Gasset: sensuri ale relatiei dintre psihiatrie si psihologie; cercetari psihologice in comportamentul grupurilor si probleme legate de acestea. Incurajati de multitudinea subiectelor discutate (in special de cele legate de behaviorism) unii (sters din documentul original) au formulat noi subiecte pe care le discutau separat, in afara intalnirilor grupului de cercetare. Acest lucru se intampla ca o masura de precautie impotriva pericolului politic (reprezentat de normele Blocului Estic) si a naturii interzise a temelor discutate, care puteau compromite opinionologia. Aceste teme includ cercetari in domeniul P.O. (public opinion-opinia publica); tehnici psihologice de angajare a mass mediei; metode psihologice de manipulare a maselor si in mod deosebit, metodele sovietice de manipulare prin teroare in tarile comuniste din Europa. (NOTA: Pentru definitiile si termenii psihiatrici si psihologici utilizati in acest raport a se vedea glosarul de termeni). Sursa a declarat ca daca aceste teme ar fi analizate si/sau facute publice ar scoate la iveala toate metodele de amagire utilizate de liderii politici din blocul de est, lipsiti de scrupule, folosite pentru manipularea maselor si totodata ar pune in pericol sistemul politic comunist. Totusi, aceste teme nu sunt recunoscute in mod oficial de tarile din blocul estic, sau studiate in universitatile din aceste tari, fiind considerate subiecte tabu. Probabil ca acestea sunt secrete bine pazite de masinariile de partid din tarile blocului estic. Rezultatele analizelor opinionologice realizate de grupuri mici de doi-trei membrii (sters din documentul original) in Timisoara, au scos la iveala un model stiintific care poate fi exprimat printr-o ecuatie matematica. Sursa nu stie de existenta unor experti in opininologie din U.R.S.S. sau din statele satelit care sa fie angajati intr-o cercetare sistematica a manipularii maselor, sau care sa actioneze ca si consilieri in acest domeniu, moment in care conducatori din tarile blocului de est fac pasi importanti in politica (cum ar fi de exemplu momentul invadarii de catre U.R.S.S. a C.S.S.R. – Czecho-Slovak Socialst Republic – Cehoslovacia in 1968). Sursa a declarat ca daca au fost date asemenea sfaturi, acestea ar depinde de gradul, intensitatea, rezonanta si tipul reactiei maselor implicate. Sursa a presupus totusi ca asemena experti sovietici exista, considerand ca (in afara de echipa de la Timisoara) exista alte echipe de specialisti in tarile din blocul estic care au identificat acest model stiintific de manipulare prin teroare, dar avand in vedere ca si descoperirile acestora reprezentau o amenintare pentru regim si acestea sunt la randul lor secrete bine pazite. Sursa a afirmat ca nu exista niciun fel de publicatii care sa trateze acest subiect in tarile din blocul estic, desi acesta cunoaste progresele facute de vest in stiinta manipularii maselor. In acest sens el s-a referit la studiile efectuate de americanul Herman Kahn, din Boston, care a prezentat teoria escaladarii, fara a face insa referire la rezonanta maselor, etc.. Totusi, sursa considera ca cei din vest, care se ocupa cu manipularea maselor (care isi concentreaza eforturile in domeniul publicitar pentru a incuraja cresterea consumului de pe piata mult mai bogata din vest) nu sunt constienti de capacitatile stiintifice ale guvernelor din blocul estic in ceea ce priveste tehnicile de manipulare a maselor. Mai mult, sursa considera ca acest lucru este evident avand in vedere esecul utilizarii tehnicilor psihologice implicate in razboiul psihologic din Vietnam, si avand in vedere esecul guvernului S.U.A. in incercarea de manipulare a opiniei publice – atat in America cat si in restul lumii – referitor la acest conflict. Stiinta manipularii maselor joaca un rol important in razboiul modern – cel putin teoretic. In razboaiele de pana acum, ostilitatile dintre doua parti se desfasurau fie la nivel diplomatic, fie printr-un conflict militar care se baza in general, pe o serie de concepte militare clasice. Dar acest concept s-a schimbat. In razboiul modern, exista o a treia forta care are, probabil, un rol decisiv si care depaseste orice confruntare diplomatica si/sau militara din zilele noastre. Aceasta forta este reprezentata de masele manipulate – indivizi care, prin mijloacele moderne de comunicare media, au fost uniti intr-un front solid, impartasind opinii similare sau asemanatoare. Aceasta a treia forta se confrunta si reuseste sa controleze aceste ostilitati, aplicand propriile principii in defavoarea celor diplomatice sau militare. Studierea acestor criterii este una din sarcinile opinionologiei. Citand sursa, aceasta a dat ca exemplu inca odata razboiul din Vietnam. Avand in vedere conceptele mai vechi, clasice, legate de razboi, vietnamezii (inclusiv cei din nord) ar fi trebuit sa fie alaturi de americani, care luptau in Vietnam pentru a-i elibera pe vietnamezi de pericolul reprezentat de opresiunea si teroarea comunismului. In schimb, prin opinionologie (care se baza pe manipularea comunista), masele vietnameze au fost unite in credinta ca lupta pentru libertatea si independenta lor impotriva unui “invadator strain (american)”, cand, in realitate, ei luptau cu americanii pentru ca ulterior sa fie supusi de comunisti. Sursa crede ca aceasta situatie este un rezultat evident al ignorantei americane cu privire la manipularea mass mediei. Ignorand opinia maselor (atat in America cat si in lume), americanii s-au plasat singuri in postura de “putere invadatoare straina” asa cum erau perceputi de vietnamezii indoctrinati opinionologic. Generalitati Studiul modelului manipularii maselor si al rezonantei maselor se bazeaza pe o noua abordare stiintifica a psihologiei, cunoscuta sub numele de psihologie structurala. Aceasta psihologie, care este predata in vest, respinge psihologia clasica, care se dedica in exclusivitate individului. Potrivit psihologiei structurale, individul este conceput ca un derivat al grupurilor ierarhice care ii formeaza si influenteaza existenta. Aceste grupuri sunt: Micro-grupul intim (familia); Micro-grupul social (mediul); Grupul social formator (Lorenz, Praegungsgruppe); Grupul structural de baza (grupul etnic); Potrivit psihologiei structurale, fenomenologia individului este considerata a fi o reflexie a fenomenologiei acestor patru grupuri. Studiul rezonantei maselor se ocupa cu cele patru grupuri. In afara de diferitele metode de investigare ale modelului acestor grupuri, opinionologia reprezinta una din cele mai productive si mai des utilizate metode. a) Glosarul termenilor Sursa ne-a furnizat urmatorul glosar pentru a defini termenii psihologici si psihiatrici folositi in raport: 1.Opinionologie: Acest termen este inteles ca o teorie care se ocupa cu reactia nestructurata a maselor, si/sau cu reactia maselor nestructurate. NOTA: Opinionologia nu este acelasi lucru cu studiul P.O., care reprezinta o evaluare statistica a datelor sociale. 2.Mase nestructurate: O masa nestructurata este formata dintr-un numar mare de indivizi ale caror valori au fost afectate in asemenea masura incat se afla pe punctul de a se dezintegra, rezultatul fiind ca valorile devin neclare. Cu alte cuvinte, reactiile care conduc individul nu se identifica cu cele ale maselor, si prin urmare, masele nu pot fi privite ca un tot integrat. 3.Mase structurate: O masa structurata este aceea in care o serie de manifestari afective comportamentale se bazeaza in mod constant pe o serie de legi care conduc indivizii, care formeaza aceasta masa. 4.Structura mentala a unui individ: Structura mentala a unui individ este formata din o serie de manifestari comportamentale care raman constante; prin urmare, structura mentala a unui individ este un fenomen repetitiv. 5.Structuralizare: Aceasta reprezinta procesul de convingere al unui individ care compune o masa, sa accepte un anumit sistem de valori. 6.A-structurare: Acest termen are aceeasi definitie ca si cel de la punctul 2 de mai sus (mase nestructurate). 7.Structurare: Definit la punctul 3 de mai sus (mase structurate). Acest termen poate fi definit ca forma structurala a unei mase. 8.De-structurare: Aceasta reprezinta procesul de privare a unei mase de indivizi de valorile sale (ex. structura ei). 9.Engramare: Un efect permanent produs in psihic pe baza unui stimulent. Este folosit si ca baza a memoriei. 10.Cronaxie: Timpul minim necesar pentru a stimula. 11.Cibernetica: Stiinta care se ocupa cu studiul comparativ al unor sisteme complexe de calcul si al sistemului nervos uman, pentru a se incerca explicarea naturii creierului. b) Opinionologia (sters din documentul original). In acest context au fost studiate urmatoarele aspecte ale opinionologiei care contribuie la tehnicile de manipulare politica a maselor. 1.Factorii de-structurarii maselor si a-structurarea; acestea sunt circumstante in care grupurile de indivizi (masele), devin mase neorientate (nu dezorientate). Studiile au aratat ca aceste mase pot fi manipulate in proportie de 100%, ca urmare a de-structurarii. 2.Factorii care conduc rezonanta maselor a-structurate (de ex. P.O.); pragul stimularii opiniei publice, perioada ei de latenta si, ca o legatura intre cele doua, cronaxia ei (perioada latenta a pragului dublei stimulari). Vezi Fig. 1. 3.Tipurile de rezonanta ale maselor a-structurate care se nasc din simpatia si/sau empatia latenta nedemonstrata, pana la turbulente extreme si in ultimul stadiu, care duc la demonstratii de violenta. 4.Memoria de lunga si scurta durata a opiniei publice in legatura cu anumite evenimente si engramarea ei.” Confruntarea romano – sovietica In momentul in care sovieticii au invadat C.S.S.R. in august 1968, confruntarea romano-sovietica a devenit brusc una foarte dura. In loc sa evalueze aceasta confruntare conform metodei subliniate in paragraful 2b, de mai sus, sursa ne-a oferit urmatoarea analiza a situatiei politice de dinainte si de dupa 21 august 1968. Uniunea Sovietica a fost nevoita sa intervina masiv in C.S.S.R. in august 1968 pentru a preveni posibilul exemplu pe care l-ar putea constitui C.S.S.R., in ceea ce priveste efectele dezastruoase asupra tehnicilor de manipulare prin teroare, utilizate de sovietici in tarile din blocul estic. Pana la inceputul anilor 1968, manipularea sovietica prin teroare a fost practic de neegalat si sub influenta acestor manipulari, populatiile din blocul estic au fost mentinute intr-o stare de a-structurare, drep urmare, putand fi manipulate prin metodele sovietice de teroare in proportie de 100%. Totusi, odata cu cresterea numarului actiunilor cehilor care au culminat cu manifestul de 2000 de cuvinte publicat in primavara din 1968, cehii au demarat un proces de structuralizare a maselor fapt care i-a privat practic pe sovietici de metodele lor, deoarece masele structuralizate sunt imposibil de manipulat prin teroare. Astfel, principalul motiv al interventiei sovieticilor in C.S.S.R. nu a fost doar stoparea aspiratiilor cehilor la autonomie, ci si stoparea acestui proces de structuralizare a maselor. Pe langa o serie de puncte din manifestul de 2.000 de cuvinte din 1968 prin care se urmarea in mod evident structuralizarea maselor, au existat si o serie de tendinte de eliberare ale cehilor, care din perspectiva sovietica, nu reprezentau o amenintare la adresa blocului de dominatie sovietica la acea data. Inainte de negocierile de la Cierna nad Tissou, de exemplu, sovieticii nu cereau excluderea sau inlocuirea liderilor cehi care au sustinut eliberarea. La acea data, cererile rusilor erau axate exclusiv pe masurile de prevenire ale structuralizarii cehilor, cum ar fi, de exemplu, cererile legate de restaurarea urgenta a cenzurii. In acelasi timp, sovieticii au calculat ca eliberarea cehilor, in sine, nu era foarte diferita de eliberarea formala din sistemul german de est, si ca urmare, ei erau dispusi sa permita eliberarea cehilor pana la un anumit punct, care exclude insa structuralizarea maselor. Cu toate acestea, odata cu aparitia manifestului de 2000 de cuvinte care urmarea si structuralizarea (dupa manifest structuralizarea chiar a aparut), liderii sovietici au fost obligati sa ia masuri urgente pentru a sugruma aceasta actiune. Acestia au concluzionat in mod corect ca la acea data (inceputul structuralizarii cehilor), doar o actiune masiva de scurta durata ar fi eficace, iar ocuparea imediata a C.S.S.R. a dovedit ca actiunea lor nu a fost urmare a unei decizii luate de un singur om, ci urmare a unui plan concentrat, bine pus la punct, care dezvaluie cunostintele sovietice legate de opininologie si tehnicile de manipulare psihologica a maselor. Pentru a evita o criza politica mondiala, sovieticii au fost nevoiti sa calculeze (si chiar au calculat) durata interventiei ca fiind de doua saptamani, adica sa nu depasesca limita cronaxiei P.O., interval in care acestia puteau sa-si etaleze toate instrumentele de teroare (trupe, tancuri, aviatie). Sursa a declarat ca perioada scurta de utilizare a acestor instrumente a scurtat si perioada de timp necesara manipularii lor. Totodata, reactia cehilor a fost corect calculata in avans de catre sovietici, acestia bazandu-se pe aspectele legate de micro si macro-grup, parte a psihologiei structurale. Reactia mondiala (opina publica) a fost de asemena corect apreciata, deoarece cronoaxia nu a depasit limita de timp sau de intensitate. (NOTA: Perioada de doua saptamani necesita o actiune mult mai ampla, avand o asemenea intensitate, fapt dovedit de o serie de manifestari non-violente. Sursa ne-a declarat ca perioada de cronoaxie in astfel de cazuri se poate extinde si de-a lungul mai multor ani.) Reactia opiniei publice s-a rezumat la o serie de proteste si marsuri de solidaritate care au fost sortite esecului, deoarece acestea nu au fost inregistrate in memoria de lunga durata. Sursa a amintit aici conflictul american din Vietnam, comparand esecul opiniei publice din S.U.A. in a manipula masele cu succesul sovieticilor de a manipula in cazul C.S.S.R., acestia reusind sa lase impresia ca interventia lor nu a fost una izolata, ci a fost o actiune colectiva a tuturor statelor care sunt satelite sovietice. Potentialul sovietic pentru invadarea Romaniei Sursa considera ca de-a lungul anilor (cel putin incepand cu cel de-Al Doilea Razboi Mondial) Romania a produs politicieni care prin perspicacitate si talentul lor au aplicat acelasi mod de gandire precum cel prezentat mai sus. Si-a sustinut punctul de vedere aratand ca desi Romania a pierdut ambele Razboaie Mondiale, ulterior a castigat prin negocierea tratatelor de pace, aratand ca dintre toate statele satelit ale sovieticilor, Romania a fost singura care a reusit sa scape de ocupatia sovietica de la Al Doile Razboi Mondial pana in prezent. Sursa a declarat ca acest model a persistat pana in prezent, fapt dovedit de manevrele politice din ultimii doi ani, inclusiv evenimente de dinainte si de dupa august 1968. Liderii politici ai Romaniei, in frunte cu primul-ministru Ceausescu, au reusit pana la ora actuala sa practice cu perspicacitate un joc diplomatic care sa contracareze incercarile sovieticilor de interventie si reocupare. Dupa ce sovieticii au invadat C.S.S.R. in august 1968, opinia publica din Romania a fost de acord in unanimitate ca acestia urmau sa invadeze si sa reocupe Romania. Romanii se bazau in acest rationament pe tensiunile politice si ideologice dintre U.R.S.S. si C.S.S.R. De-a lungul anilor, liderii politici romani nu au facut un secret din faptul ca Romania doreste sa urmeze o linie politica independenta si ca atare, doreste autonomia fata de blocul estic dominat de sovietici. C.S.S.R. nu avea totusi asemenea intentii. Sursa considera ca cehii, chiar si liderii liberali care au ajuns la putere la inceputul anului 1968, doreau doar liberalizarea si dezvoltarea sistemului politic existent in C.S.S.R..Ca urmare, avand in vedere dorintele politice legate de independenta ale Romaniei, aceasta reprezenta probabil o mai mare amenintare la adresa prestigiului si solidaritatii statelor satelit ale sovieticilor decat ar fi reprezentat la un moment dat Cehoslovacia. Dupa parerea sursei, sovieticii s-au abtinut sa ocupe Romania in 1968 si se abtin in continuare din urmatoarele motive: Temerea sovieticilor 1. Teama depasirii nivelului cronaxiei opiniei publice mondiale. Sovieticii erau constienti de faptul ca se apropiasera de limita cronaxiei opiniei publice mondiale dupa interventia din C.S.S.R.. Acestia erau deja acuzati de opinia publica mondiala de agresiune in C.S.S.R. si ca urmare erau constienti de faptul ca daca acest climat ar fi continuat, opinia publica mondiala ar continua sa critice o eventuala interventie a sovieticilor in Romania. Aceasta actiune i-ar eticheta pe sovietici in memoria de lunga durata a opiniei publice ca fiind cel mai periculos agresor, castigandu-si astfel titlul de putere imperialista. O asemenea reactie a opiniei publice mondiale ar distruge complet reputatia de prieten si protector al natiunilor mici, imagine pe care sovieticii au icercat sa si-o construiasca, cu mari eforturi. Mai mult, ar compromite (sau chiar ar distruge) influenta politica sovietica din Orientul Indepartat; in Orientul Mijlociu (ca protector al statelor arabe); in Africa (ca Fratele mai Mare care da o mana de ajutor Republicii Africane care este in formare). 2. Pasii facuti de Romania pentru a contracara invazia sovietica. Acesti pasi au fost evaluati corect de sovietici, ca masuri eficiente de stopare. Desigur, din punct de vedere militar Romania era lipsita de orice mijloace de aparare si era constienta de acest lucru. Discrepanta evidenta dintre potentialul militar sovietic enorm si fortele mici de aparare ale Romaniei au dus la concluzia ca o confruntare militara sovieto-romana era inevitabila. Totusi, Romania – constienta de dilema sovieticilor (de a invada sau nu Romania) – si de modelul psihologic care determina cronaxia opiniei publice, a folosit instrumentul psihologic al opiniei publice mondiale ca un mecanism de autoaparare, bazandu-se pe faptul ca sovieticii vor trebui sa infrunte reactia ostila a opiniei publice mondiale in cazul unei invazii. Pentru a obtine acest lucru, iminenta agresiunii sovietice a fost dusa la un nivel atat de ridicat ca durata si intensitate incat sa depaseasca cronaxia opiniei publice, acesta fiind motivul pentru care pe 22 august 1968, Romania si-a organizat si inarmat garzile patriotice, punand si armata in alerta. Intreaga populatie a Romaniei a fost trezita si mobilizata. Sursa a subliniat faptul ca s-a presupus (in mod gresit) faptul ca ambele actiuni au fost menite sa imbunatatesca potentialul de lupta al efectivelor romanesti, dar nu a fost asa. Singurul si adevaratul motiv pentru care Romania a facuti acesti pasi a fost incercarea de a metine o presiune cat mai mare ca timp si durata asupra U.R.S.S.-ului. Atat Romania cat si U.R.S.S.-ul erau constiente de faptul ca fortele armate si garzile patriotice romanesti nu puteau face fata armatei sovietice. Mai mult, garzile patriotice romanesti erau prost organizate si dotate (cu arme din Primul Razboi Mondial), dar nu au fost facute eforturi pentru a indrepta aceste lucru, pentru ca nu acesta era important. Cel mai important punct a fost incercarea de a-i forta pe sovietici sa renunte la invazie si ocupare, ducand opinia publica mondiala la un nivel care depaseste cronaxia opiniei publice. Dovada ca aceste metode psihologice calculate, luate cu mult curaj de Guvernul roman, au dus la domolirea unei puteri mondiale, este prezenta in analiza psihologica subliniata mai devreme in raport. Daca U.R.S.S. ar fi invadat Romania ar fi avut de-a face cu o rezistenta sporadica (nu neaparat o “rezistenta armata”, dar una galagioasa, dramatica, ce ar fi mentinut masele romanesti intr-o stare de fierbere) de peste patru luni, inainte ca tara sa poata fi complet dezarmata. Acest lucru ar fi declansat o intensificare a tensiunilor, intensificare ce are o perioada de cronaxie de 1-2 luni. Ca urmare, diplomatia mondiala (vorbim aici si de natiuni care nu sunt implicate in mod direct) ar fi suferit o serie de schimbari. Sursa a amintit aici situatia din Orientul Mijlociu si Orientul Indepartat. In aceasta perioada, in ochii lumii, U.R.S.S. si-a inversat rolul de protector al natiunilor ararbe cu unul de putere imperialista, interventionista. Pentru a profita de aceste situatii ale opiniei publice, Romania a facut un pas aparent neimportant, dar de fapt foarte important, anuntand recunoasterea diplomatica a Israelului in Orientul Mijlociu. Romania a putut juca acest joc de sah stiind ca sovieticii sunt constienti de forta opiniei publice; nu era vorba doar de opozitia dintre opinia publica romana si cea sovietica, ci si de opinia publica manipulata de U.R.S.S. pe de-o parte si de Romania pe de alta parte. Opinionologia interna romana Opinionologia devine un factor doar daca masele nestructurate nu reusesc sa perceapa adevaratele intentii subliniate de liderii lor si accepta politicile de manipulare ca fiind o calitate in diplomatie. O masa nestructurata, in care fiecare individ care o compune are de-a face cu o usoara instabilitate provenita din lipsa unei structuri interne, poate fi transformata usor intr-o peudo-structura nationalista, ce poate fi folosita ca element de sustinere pentru instabilitatea existenta deja. Ca urmare, organizarea unui grup nationalist in Romania nu a fost greu de realizat, in perspectiva existentei unui inamic evident (ex.: U.R.S.S.). In timpul ocupatiei sovietice, populatia romana a fost manipulata prin teroare timp de cativa ani (ex.: a-structurata) de catre acestia. Ca urmare, folosind psihologia micro-grupului pentru a le trezi opozitia ascunsa fata de U.R.S.S., a fost usoara transformarea acestor mase din unele a-structurate in grupuri nationaliste cu o structura primitiva. Romanii au ajuns la ora actuala sa-si dezvolte simtul integritatii nationale pe baza acestei structurari nationaliste ascunse si ca urmare, orice interventie din Vest sau Est ar fi foarte nepotrivita si s-ar lovi de o puternica opozitie. Sursa considera ca la ora actuala, chiar si o interventie a Vestului, avand ca obiectiv eliberarea (obiectiv care ar fi fost privit ca fiind pozitiv in urma cu cativa ani) ar fi considerata, din punct de vedere opinionologic, o agresiune. In discursurile sale publice incepand cu 23 august 1968, din Bucuresti si din celelalte resedinte de judet, Ceausescu a facut un apel – si a avut succes – la populatia Romaniei in vederea unei structuralizari nationaliste. Sursa a declarat ca, conform legilor psihologiei de grup, pozitia ocupata acum de Ceausescu este cea a unui monarh. La randul sau, Ceausescu a incurajat aceasta tendinta deoarece (avand in vedere trecutul cultural si istoric) considera ca poporul roman tanjeste in subconstient dupa imaginea unui lider ce aduce cu un rege. Mai mult, potrivit manualelor de istorie utilizate in scoli, Ceausescu apare la sfarsitul unei liste care prezinta fostii monarhi ai Romaniei, iar nimeni nu are nici o obiectie serioasa in acest sens. Alti pasi importanti din punct de vedere opinionologic facuti in acest sens sunt: a) Denigrarea imaginii fostului lider roman Gheorghiu-Dej, prin reabilitarea unui comunist din vechea garda care a fost omorat din ordinul lui Gheorghiu-Dej cu sprijinul lui Draghici (Ministrul de Interne la acea data), care a fost inlaturat ulterior. b) Inlaturarea liderilor pro-sovietici din ultimii ani (odata cu inceputul nationalizarii). Aceasta s-a facut tacit, fara publicitate, pentru a se evita alarmarea functionarilor din Partidul Comunist, care la randul lor au fost structuralizati in directia nationalista. Aici motivatia a fost sa-i oblige pe sovietici, in cazul unei invazii, sa-i inlocuiasca pe acesti functionari cu o noua garda pro-sovietica (fapt ce se intampla in C.S.S.R.), care sa fie pregatita laborios in prealabil. O posibila “Coloana a cincea” sustinuta de sovietici Incepand cu mijlocul anilor 1969, Romania a fost victima unor crize economice grave. A existat o rationalizare brusca a unor alimente de baza cum ar fi cartofii, uleiul, etc., in pofida recoltelor record din 1969, chiar si portocalele, cafeaua si zaharul au fost rationalizate incepand cu toamna lui 1969. Mai mult, au aparut si o serie de caderi inexplicabile in ceea ce priveste reorganizarea tehnologiei stiintifice. In momentul in care sursa a parasit Romania in 1969, crizele nu erau depasite, existand zvonuri in randul serviciilor secrete ca acestea au fost sustinute de “a cincea coloana sovietica”. Se considera ca aceasta “a cincea coloana” este formata din oficiali de rang inalt ai Guvernului si oficiali ai Partidului care lucreaza in secret pentru a distruge economia nationala si a submina prestigiul lui Ceausescu, pentru a de-structura masele (ex.: privarea lor de credinta in imaginea nationalista pe care Ceausescu a creat-o). Sursa considera ca o asemenea “a cincea coloana” ar putea exista la fel de bine in cadrul unor factiuni anti-Ceausescu, pro-sovietice, formate din oficiali care ocupa functii importante in ministerele din Romania”. Traducere de Ioan TUDOR
„Ca orice persoană, am un punct de vedere. Dar nu am declarat că voi promova o politică în această direcţie. Dacă spun că vorbesc în limba română, asta nu înseamnă că sunt pentru unirea Moldovei cu România. (…) Astăzi, urmează să abordăm situaţia din alt punct de vedere. Programul nostru politic prevede două puncte principale: lichidarea sărăciei şi integrarea în Uniunea Europeană. Dar integrarea în UE presupune că statalitatea Republicii Moldova se păstrează.”- “Alesul” securistilor, Mihai Ghimpu, declaratie in limba rusa la Radio “Echo Moscvii”
UPDATE: IN ATENTIA SRI – Fragment dintr-un mesaj primit ca urmare a acestei postari: “Bai suca sa nu mai scrii un rind despre Moldova ca te linsam chizda mati cind mai vii pe la noi prin tara” (Mesajul integral impreuna cu coordonatele sale tehnice l-am remis Serviciului Roman de Informatii)
REŢEAUA „IUDA“: Gradele apei minerale
de Mihai Munteanu / Evenimentul Zilei Luni, 07 Iulie 2008
Un grup de foşti ofiţeri din spionajul românesc face afaceri cu apă minerală printr-o companie filată de contraspionajul militar. Un fost director adjunct al SIE şi firma la care lucrează acum sunt monitorizaţi de Direcţia de Siguranţă Militară (DSM, contraspionajul armatei) pentru legături cu Aurel Cazacu, bossul Romarm, şi dealeri israelieni de tehnică militară. În ecuaţie mai apar alţi doi generali (r) SIE şi două personaje-cheie din dosarele penale ale lui Adrian Năstase.
Constantin Rotaru. General (r) SIE.Între 1986-1989, este director- adjunct al ICE Dunărea, unitatea de spionaj prin care se derulau operaţiunile de Aport Valutar Special ale Securităţii. În ’90 e încadrat în SIE, iar în ’94 trece în rezervă cu gradul de colonel. Ulterior, conduce societatea Grivco International, patronată de magnatul Dan Voiculescu, un cunoscut mai vechi. Revine în SIE şi, în ’99, ajunge director adjunct. Din 2005 e general în rezervă. În prezent, administrează Romaqua Group.
Emilian Ivan. General (r) SIE. Ofiţer în spionajul ceauşist, specializat pe spaţiul american, cu acoperire diplomatică. A fost ataşat economic la ambasada din SUA, apoi subordonat operativ al generalului Rotaru. După trecerea în rezervă preia o divizie a Romaqua Group.
Ioan Păun. General (r) SIE. Ultima misiune: în China. Oficial, a fost consul general la Hong- Kong. Conform DNA, Ioan Păun a supravegheat trimiterea în ţară a unor bunuri destinate familiei lui Adrian Năstase, în valoare de 611.000 de euro. La îndemnul lui Adrian Vilău, avocatul său în dosarul „Zambaccian“, Păun s-a autodenunţat. Acum, lucrează la Romaqua Group.
Octavian Creţu. Controlează (59%) Romaqua Group – holding care vinde apa minerală Borsec, răcoritoare, bere şi cafea. Este cercetat de DNA pentru inginerii imobiliare în Sebeş, dar contestă acuzaţiile. Este şi personaj-cheie în dosarul „Zambaccian“. Octavian Creţu le-a pus pe tavă procurorilor DNA înregistrarea unei discuţii purtate cu Adrian Năstase în martie 2006. Reieşea că fostul premier l-a şantajat pe Creţu că va dezvălui că Ioan Păun e ofiţer acoperit SIE dacă acesta nu-şi revizuieşte declaraţiile din dosar. Presa a vehiculat că şi Creţu ar fi un apropiat al SIE. Însă acesta susţine că nu-i plac securiştii şi că bunicul său a fost deţinut politic. Totuşi pentru firma sa lucrează trei generali (r) SIE: „Nu văd o problemă în a angaja ofiţeri. Ei n-au fost turnători. Nu am beneficiat de conexiunile lor externe din spionaj“.
Adrian Vilău. A mijlocit relaţia DNA-Octavian Creţu, în dosarul „Zambaccian“, şi e unul dintre administratorii şi avocatul Romaqua Group. Ex-deputat PD, Adrian Vilău a fost deconspirat că a colaborat cu Securitatea. După cinci ani şi în PSD, Vilău intră în UPSC, formaţiune prezidată de naşul său, Ioan Talpeş – fost director SIE. În 2008, Vilău a candidat la Primăria Capitalei. Ca avocat a avut clienţi ca generalul SIE Ioan Păun, Miron Mitrea, Corneliu Iacobov etc.
RAPORT DSM. Contraspionajul militar i-a luat în vizor pe spionii angajaţi la Romaqua şi activităţile firmei
TOATE DRUMURILE DUC LA ROMAQUA
Monitorizaţi de contraspionajul militar
Florida. Sediul Century International Arms Inc. În magazinul de pe bulevardul South Congress Ave găseşti, practic, un întreg arsenal de infanterie. Cam toate tipurile de armament uşor, produs în estul Europei, se vând în SUA prin distribuitorii Century Arms. Mitralierele AK-47 – Kalaşnikov (7,62×39 mm), fabricate în România, Rusia şi Serbia, domină panoplia. Pistoalele „Carpaţi“ de la Cugir sau celebrele Makarov, care au semănat teroare în Războiul Rece, se vând cu 189-290 de dolari. Cel mai ieftin e revolverul maghiar M44 (99 USD), iar muniţie bulgărească e pentru toate tipurile de încărcător. În 40 de ani de existenţă, Century Arms a devenit cel mai mare importator din SUA de armament provenit din fostul lagăr socialist. Printre cele mai căutate sunt pistoalele automate româneşti din disponibilul Romtehnica (traderul Ministerului Apărării) şi cele noufabricate la Fabrica de Arme Cugir din cadrul Romarm.
Reprezentantul din România al Century Arms se numeşte Cristi Vălean. Acesta a lucrat în spionajul ceauşist, fiind ofiţer al CIE (actualul SIE). Oficial, Vălean a ieşit din SIE colonel, imediat după Revoluţie. În prezent, afacerile sale sunt monitorizate de Direcţia de Siguranţă Militară (DSM) – contraspionajul armatei.
Paris. Iunie 2006. Aurel Cazacu, şeful Direcţiei Generale Industria de Apărare din Ministerul Economiei şi Finanţelor, primeşte un telefon de la israelianul Menahem Markovits. DSM interceptează convorbirea. Cazacu este de mult în vizor din cauza relaţiilor sale cu ofiţeri străini de informaţii, care prejudiciază Romtehnica. Mai mult, el coordonează Romarm, producătorul naţional de armament.
Raportul DSM obţinut de EVZ dezvăluie: „Cazacu Aurel care se afla la expoziţia internaţională de tehnică militară de la Paris a fost contactat de Menahem Markovits (suspectat de apartenenţă la serviciile de informaţii israeliene) pentru a avea o întâlnire. Menahem Markovits, reprezentantul firmei israeliene Rafael în România, acţionează la nivelul factorilor decidenţi din Ministerul Apărării (MAp) şi Ministerul Economiei şi Comerţului pentru iniţierea unor noi programe de modernizare a tehnicii din dotarea MAp“.
Compania Rafael produce sisteme de apărare de înaltă tehnologie şi furnizează vehicule aeriene fără pilot, rachete, detectoare şi echipamente de colectare şi procesare ale informaţiilor. Rafael a furnizat ţării noastre rachete antitanc de tip Spike. La preţuri supraevaluate.
Tot în iunie 2006, Cazacu i-a intermediat fostului spion israelian o întâlnire cu ex-ministrul economiei Codruţ Şereş. La întrevedere a participat şi colonelul Daniel Davidi, ataşatul militar al Ţării Sfinte în România. Markovits (Rafael) vânează contracte de zeci de milioane de euro de retehnologizare şi modernizare a armamentului din stocurile Armatei Române şi din liniile de fabricaţie ale Romarm. Filajul DSM punctează: „Markovits i-a cerut lui Cazacu consultanţă pentru Rafael în negocierea contractelor de offset (…), deoarece condiţiile impuse de partea română sunt foarte restrictive şi nu oferă avantaje firmelor israeliene“. Cazacu e de acord că investitorii trebuie sprijiniţi.
Bucureşti 2007. Direcţia de Siguranţă Militară. Operaţiunea „IUDA“ ia amploare. Supravegherea operativă a lui Aurel Cazacu dezvăluie o reţea formată din înalţi ofiţeri de spionaj, trecuţi în rezervă. În ecuaţie apare şi generalul (r) Constantin Rotaru – fost director adjunct al SIE. Raportul DSM consemnează: „Cazacu Aurel a fost apelat de generalul Rotaru/0747.xxx.xxx – post telefonic utilizat de SC ROMAQUA GROUP SRL (la sediul acestei firme Aurel Cazacu a avut mai multe întâlniri cu Menahem Markovits, reprezentantul companiei israeliene Rafael în România), care i-a solicitat informaţii despre numitul Cristi Vălean (reprezentantul firmei americane Century Arms). Cei doi au stabilit să aibă o întâlnire ulterioară“.
Bucureşti. Iulie 2008. Sediul Romaqua Group. Păr alb, tuns regulamentar, ochi albaştri, constituţie atletică. La cei 59 de ani ai săi, generalul (r) Constantin Rotaru pare încă prototipul ofiţerului de elită. Prudent, fostul numărul doi al spionajului românesc îşi calculează cuvintele, menţine inflexiunea tonului şi accentuează când trebuie. „Nu contest că discut des cu Aurel Cazacu. Ne cunoaştem de mult, dar nu trebuie să-i cer lui date despre Cristi Vălean, cu care am fost coleg în SIE. Mereu am fugit ca de dracu’ de tranzacţiile cu armament – «operaţiuni speciale », cum le spuneam noi. Este cel mai «vânat» domeniu“.
În schimb, subiectul „Markovits“ îi declanşează generalului (r) faza de negare. „Nu îl cunosc. Menahem Markovits nu a intrat niciodată aici (n.r. – sediul Romaqua). Cei de la DSM se înşală. Se înghesuie uneori să aducă multe informaţii… ceea ce cumva este firesc. Ştiu că telefonul îmi este sub supraveghere. Este şi normal să fie aşa. Gândiţi-vă unde am activat atâţia ani. Tâmpit să fi fost să-l fi adus pe ăla aici (râde) (…). Între SIE şi serviciul de informaţii al Armatei a existat întotdeauna o rivalitate“, ne explică generalul (r) SIE Constantin Rotaru.
PESCARUL DE SPIONI
Tovărăşia SIE
Bucureşti. Iulie 2008. Sediul Romaqua Group. Încadrat de două reportofoane puse ostentativ pe masă de directorii PR şi marketing, patronul companiei, Octavian Creţu, are obiceiul să fragmenteze discuţia. Uneori, răspunde punctual: „Este imposibil ca Menahem Markovits să fi fost la sediul Romaqua. Noi nu facem tranzacţii cu armament. Mă dezamăgeşte publicitatea asta pentru că eu sunt o persoană retrasă. Îmi văd doar de firmă şi de familie (Creţu este căsătorit cu fiica unui diplomat chinez – n.r.)…“
Oficial, prima întâlnire Creţu-Rotaru a avut loc în liniştea unei bălţi. Aşa susţine patronul Romaqua: „Pe domnul Rotaru l-am cunoscut în Delta Dunării, la pescuit. Atunci, era manager la Grivco (firma lui Dan Voiculescu – n.r.). Au urmat şi alte partide de pescuit, dar când domnul Rotaru s-a întors în SIE am mai fost doar de trei ori la peşte. Când urma să iasă din SIE, m-a contactat: «Uite, domne’, eu o să plec şi aş vrea un loc de muncă». Dacă el ar fi plecat înapoi la Voiculescu, ar fi avut probleme. S-ar fi interpretat. La noi, domnul Rotaru se ocupă de construcţii, de investiţii“, povesteş te Octavian Creţu.
Generalul cafelei
Cum a ajuns şi generalul (r) SIE Emilian Ivan în organigrama firmei de ape minerale e o altă poveste: „Gen. (r) Emilian Ivan a fost şeful diviziei de cafea a Romaqua. Iniţial îl luasem pentru organizarea serviciului de securitate al firmei. Îl ştiu de vreo 8-9 ani. A fost salariatul nostru vreo 3 ani. A plecat în 2004. L-am cunoscut la şedinţa unei fundaţii care-şi propune să revigoreze economia românească. Fundaţia este a actualului preşedinte al Camerei de Comerţ Bucureşti. Mi s-a spus că Emilian Ivan are experienţă, că a fost consilier economic în SUA… Nu Rotaru mi l-a recomandat pe Ivan“. Deşi la RECOM, gen. (r) de spionaj Emilian Ivan încă figurează ca administrator al Romaqua Group, Creţu afirmă că e o greşeală.
În SIE, tovărăşia dintre generalii Ivan şi Rotaru e de notorietate. „Ivan mi-a fost subaltern la informaţii economice“, lămureş te Constantin Rotaru.
Păun-Creţu, relaţie veche
Cât îl priveşte pe generalul (r) SIE Ioan Păun, Creţu ocoleşte subiectul SIE, vorbind doar despre presiunile din dosarul penal al lui Adrian Năstase, iar gen. Rotaru sugerează să nu amestecăm lucrurile. Păun a figurat şi el în CA-ul companiei, dar acum conduce un serviciu al Romaqua Group.
Un alt administrator e avocatul Adrian Vilău, apărătorul lui Păun în dosarul „Zambaccian“. Volubil, Vilău povesteşte pentru EVZ: „Sunt de 3-4 ani în consiliul de administraţie al Romaqua. Sunt avocatul companiei. Pe Octavian Creţu l-am cunoscut acum 4-5 ani la o petrecere. Am reprezentat Romaqua în câteva speţe şi, astfel, am devenit avocatul companiei. Rotaru şi Păun au intrat în CA al Romaqua acum 2-3 ani. Generalul Rotaru se ocupă de avizele de construire a reţelelor electrice şi de gaz. De profesie este inginer. (…) Asupra lui Păun s-au făcut presiuni puternice din partea oamenilor lui Adrian Năstase. Şi el îl cunoştea de mai de mult pe Creţu. Nu prin intermediul meu. Aveau relaţia lor“.
APA BORSEC
Grupul de zeci de milioane de euro
1993. Octavian Creţu preia de la FPS pachetul majoritar de acţiuni al companiei Comchim. Unitatea e desprinsă din fosta Centrală de Import-Export a Ministerului Industiei Chimice, instituţie în al cărei serviciu financiar a lucrat Creţu înainte de ’89.
1998. Întreprinderea de stat „Regina Apelor Minerale Borsec“ se transformă în compania privată Romaqua Group, având ca acţionar majoritar societatea Romaqua Holdings. Afaceriştii obţin izvoarele naturale de apă minerală.
2003. Comchim preia numele Romaqua şi devine o sucursală a grupului patronat de Octavian Creţu, pentru care lucrează generalii (r) Constantin Rotaru, Ioan Păun şi Emilian Ivan.
2007. Romaqua Holdings SA Bucureşti controlează, direct sau prin intermediari, următoarele societăţi comerciale: Romaqua Group, Romaqua Serv, Romaqua Stănceni, Romaqua Prest, Fides Construct, Rodachim, Audaces, Magnum Group şi Grafix V.C.S Media“. Cifra de afaceri realizată în 2006, prin intermediul grupului de societăţi, se ridică la 249.907.398 lei (peste 71 de milioane de euro).
ÎN AFARA ŢĂRII
Afaceri cu tatăl primarului din Chişinău, cumnatul lui Ghimpu, plus fratele si sotia “presedintelui interimar”
În Republica Moldova, apa minerală Borsec se distribuie prin firma Anda SRL cu sediul în capitala Chişinău. Potrivit ziarului “Moldova Suverană”, 34% din participaţiile în această firmă sunt deţinute de Ion Chirtoacă, tatăl primarului general din Chişinău, Dorin Chirtoacă (respectiv cumnatul lui Mihai Ghimpu; fratele “presedintelui intermiar”, Simion Ghimpu, detine 33% iar sotia lui Mihai Ghimpu, Dina Ghimpu, detine celalalte 33%) . Adrian Teslovan, directorul de marketing al Romaqua Group, susţine că acest contract de distribuţie a fost încheiat cu firma moldovenească înainte ca Chirtoacă să fie ales primar. Holdingul lui Octavian Creţu a mai exportat apă minerală Borsec în SUA şi Canada. “Cantităţile sunt de ordinul cifrei zero virgulă…”, evaluează administratorul Romaqua, Adrian Vilău.
A contribuit Liviana Rotaru / Evenimentul Zilei “Liberalul” Ghimpu in masina luxoasa a lui Voronin
Anul 1989 – Varianta Băsescu, via Tismăneanu-Patapievici Scena politică românească se apropie cu paşi repezi de campania electorală. O competiţie care va fi mult, mult mai ascuţită ca în 2004. Metodele sunt aceleaşi – răscolim trecutul, să vedem care-i mai verde decât cel roşu. „Intelectualii“ lui Băsescu deja au început ofensiva, organizând aşa-zise „evenimente“ pe tema anului 1989. Dar nu le susţin aşa, oricum, ci, ca nişte domni, pe banii Statului. Astfel, tovarăşul Horia a scos nişte bani din bugetul ICR (cică suntem în vreme de criză, ha-ha), ca să-i organizeze tovarăşului Vladimir o serie de conferinţe în Statele Unite. Să mai audă lumea şi de „profesorul în America“, că de când i s-a închis robinetul în Cotidianul plânge neîncetat.
Pentru orice nelămuriri, iată comunicatul oficial: „Institutul Cultural Român lansează în luna septembrie o serie de comunicări ştiinţifice în cadrul parteneriatului cu Government and Politics Department (University of Maryland, College Park). Tematica va fi „Anul 1989 şi consecinţele sale: perspective comparative asupra revoluţiilor, valori liberale şi democraţie“. Sau, mă rog, o parte a lui. Varianta integrală o găsiţi aici.
Ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale haideti sa revedem impreuna fie si sumar ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul “Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla. Mai intii imi permit sa observ ca titlul creaza de la bun inceput anumite confuzii semnalate chiar si de unii dintre comentatorii blogului dvs. Da, marturisesc ca am avut rabdarea, cam greu pusa la incercare, dar am citit cele peste 200 de comentarii la adresa textului si am constatat din nou ceea ce remarcasem din parcurgerea comentariilor specifice mass mediei romanesti: exista si la specia blog categoria cititorilor pro X si anti X care isi dau cu presupusul indiferent de gradul de cunoastere a subiectului si carora indiferent ce argumente logice le-ai aduce e un efort inutil intrucit ramin pe pozitiile inculcate de “centrul ideologic coordonator” precum stinca Gibraltarului. O alta categorie este a celor care nu intra in celelalte doua dar se impart in subcategoria oamenilor de buna credinta informati si neinformati si care simt nevoia sa-si exprime opiniile in spiritul libertatii de exprimare dobindite dupa atita amar de vreme. E un fel de terapeutica recuperatorie. In sfirsit, mai exista o categorie total aparte si anume a celor care folosesc spatiul comentariilor pentru a se pronunta pe subiecte ce-i intereseaza dar care nu au absolut nici o legatura cu subiectul postarii. Batalia cea mai apriga se duce evident intre taberele pro si contra iar nivelul argumentatiei ma face inca o data sa conchid ca implementarea democratiei reale in societatea romaneasca va fi un proces extrem de dureros si indelungat. Vorbeam asadar de confuzia creata de insusi titlul ales: el lasa sa se inteleaga prin particula vs. (versus) ca ar fi vorba de o contrapunere de pozititii intre V. Tismaneanu si presedintele T. Basescu. Ca nu e vorba de asa ceva cititorul educat stie deja sau intelege din parcurgerea textului. Ziceti dvs. in deschiderea materialului precum la o partida de sah simultan cu aprinderea luminii verzi pentru pornirea roller-coaster-lui intelectual mentionat mai sus, pe un ton imperativ: “NU Vladimir Tismaneanu este marea problema a Romaniei“. Dixit. Chiar asa dle Dorin Tudoran? Aveti chiar sentimentul, ca observator obiectiv al evolutiei politice din Romania ca tara a intrat la ananghie datorita unei imaginare perceptii privindu-i pe cei doi? Sau e doar o “deschidere” manipulativa menita sa-l aseze V. Tismaneanu ab-initio pe piedestalul cel mai inalt in ierarhia ordinii valorice romanesti spre multumirea/anestezierea insatiabilei sale sete de a fi oriunde si oricind adulat ? Eu daca as fi un simplu cetatean si as fi citit materialul v-as fi scris imediat: dle Tudoran nu fiti ingrijorat de loc la acest capitol, noi romanii avem alte necazuri si inca mari de tot fie si daca amintesc criza economica. Dupa aceasta introducere declansati sarja intii de cavalerie: “…marea problema a Romaniei este Traian Basescu”.
Tudoran ofera varianta de exit pentru Tismaneanu
Apoi aplicati un aparent impecabil silogism. Prima premisa, citez:“Dl Tismaneanu se bucura in acest moment de increderea Presedintelui…”; a doua premisa: “oamenii sint deceptionati de prestatia din primul mandat” si deci il urasc mai mult sau mai putin pe presedinte; concluzia irefutabila: V. Tismaneanu e urit si atacat in prezent pe nedrept pentru ca este identificat cu persoana presedintelui T. Basescu.Actul intii de serviciu manipulativ indeplinit! V. Tismaneanu este asadar victima involuntara a relatiei sale apropiate cu presedintele T.Basescu. Iar pentru cei care banuiti ca s-ar putea sa nu va accepte prea usor silogismul simtiti nevoia unei augmentatii laudatorii gratuite suplimentare dar cu tinta precisa dupa cum urmeaza: “Pentru unii imaginea analistului obiectiv (sic) s-a topit si a fost uzurpata de imaginea agentului electoral”. Si mai adaugati filozofic spre luminarea celor care fiind mai grei de cap nu au inteles cum e cu “obiectivitatea marelui analist” perceput pentru moment pe post de agent electoral: “Analiza obiectiva (sic) poate parea plicticoasa unora; propaganda electorala este iritanta mai pentru toti”. Adinc. Chiar pentru toti? Inclusiv sustinatorii presedintelui T.Basescu? Sau poate pentru majoritea intelectualilor mai putin cei din grupul de interese politice din care face parte V.T? In plus, in acest context cele doua asocieri pe care intr-un fel le contrapuneti au tot atita legatura cit cele din celebra conversatie purtata intre faimosul matematician Grigore Moisil cu un june hitru ce a vrut sa-l puna in incurcatura intrebindu-l public: ‘domnule profesor care este legatura intre metru si parametru?’ La care profesorul a raspuns zimbind: ‘tinere intre metru si parametru este cam tot atita legatura cit este intre stass si parastas……..’.
“Buletin de Cotroceni”
Intrucit parcurgerea per paragraf desi este foarte interesanta si relevanta depaseste spatiul blogosferic prezent voi selecta pentru logica discursului momentele mai importante in care observatorii imaginarului roller-coaster intelectual traiesc momentele cheie ale pasagerilor la schimbarea brusca de directie asociate firesc cu binecunoscutele exclamatii de rigoare. Ziceti deci in continuare:
– si dusmanii dlui T. Basescu si ai dlui V.Tismaneanu (observati in continuare elementul cheie al asocierii) “savirsesc” erori ce le auto submineaza propriile interese; la primul caz tragind in V.T. ii dau ragaz lui T.B; la al doilea caz “sporesc sansele agresatului de a deveni o victima inocenta”. Ce oroare Doamne si cum vor mai sari cu mic si mare romanii de la opinca la vladica sa corecteze aceasta nedreptate…si ca sa fie si mai limpede acest lucru afirmati imperativ: “Nici un om de buna credinta nu poate saluta asemenea executii josnice”. Ca sa fie clar pentru toata lumea: nu numai ca cei care l-au atacat pe V.T. (unde cind si cum nu stim din simpla parcurgere a textului) sint niste netrebnici dar daca cei 21 de milioane romani nu iau atitudinea specificata mai sus atunci conform unui simplu rationament cei ce nu vor lua atitudine numai ca nu sint oameni de buna credinta dar si complici la “executia josnica” a lui V.T. Tare. Dur. Asta nu va impiedica in acelasi pasaj – ca de pe virful maxim al loialitatii de grup atins de roller costerul nostru intelectual sa porniti senin la vale dindu-i o “copita zdravana” (expresie folosita cu predilectie in cercurile literare) afirmind sententios “si sunt putini cei atita iute de picior ca dl. Tismaneanu cind este vorba de a se declara victime”. Ca sa fie si mai limpede le mai reamintiti, citez din nou “celor ce-l urasc visceral pe V.T” ca in afara faptului ca isi bat singuri cuie in talpa subminindu-si atingerea propriilor obiective strategice (si atunci la ce bun tot recursul, dle Tudoran?), “Cei ce practica aceasta gherila anti-Basescu via anti-Tismaneanu nu pot cistiga partida”. De ce? Pentru ca cei doi, citez din nou: “sint oameni cu un talent extraordinar la a folosi oameni. Pina cind unul din cei doi (din nou a se remarca sensul matematic al egalitatii) nu se va satura de cit l-a folost pe celalalt, un Basescu vs. Tismaneanu este exclus. Mai mult, la ce-ar fi bun, daca respectul si colaborarea intre cei doi pot determina pasi de care societatea romaneasca are nevoie ca de aer?”
Grupul piramidal de interese nocive al noilor comisari ideologici Acesta este pasajul care, dle Tudoran, a declansat cel de al treilea motiv de a va trimite aceasta scrisoare. El pune in discutie una dintre cele mai dureroase probleme ale societatii romanesti: responsabilitatea intelectualitatii romanesti pentru esecul reconcilierii nationale ca urmare a unei pasivitati incredibile fata de confiscarea de catre un grupuscul de interese pur private, prin monopolizare, a centrului decizional in problematica ideologica din sistemul politic romanesc. Cu consecinte nefaste in primul rind pentru procesul de modernizare al tarii. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Sunt constient ca ar fi o eroare sa blamez in corpore pe tot cei angajati, foarte multi, cu cele mai bune intentii in activitatile ce intra sub umbrela mai larga a societatii civile. Absenta insa a unui curent de opinie care sa reactioneze ferm la monopolul abuziv al grupului de interese din care facteti parte este deprimanta.
Un grup de intelectuali si pseudo-intelectuali reuniti de un oportunism rarisim si un trecut ideologic si cultural extrem de similar s-a insinuat in cel mai pur stil machiavelic in structurile institutionale romanesti ce au un rol educational profund pentru generatiile care nu au cunoscut la nivelul propriei experiente fostul regim comunist. Organizati piramidal dupa reguli intilnite doar in cadrul regimurilor totalitare noii comisari ideologici incearca sa rescrie zi de zi si ceas de ceas istoria politica a Romaniei in deplina complicitate cu factorii politici corupti care ii finanteaza din bani publici (CNSAS, Institutul Cultural Roman, Centrele culturale din strainatate, ministerul culturii dar si alte institutii sponsorizate de stat) sau surse private (politrucii infiltrati in mass media). Factorii politici mentionati ii folosesc la rindul lor ca vitrina ideologica in raporturile cu societatile democratice occidentale si grilele evaluative utilizate de acestea. Un quid-pro-quo dupa modelul o mina spala pe alta in cel cel pur stil mafiot. Daca totul s-ar fi redus doar satisfacerea setei de vizibilitate publica si parazitarea desantata temporara a bugetului public ar fi fost cum ar fi fost, ca de, traim in Romania,nu? Dar grupul acesta care s-a erijat fraudulos in postura de Gini pentru noua constiinta politica si morala a Romaniei a desacralizat in realitate rind pe rind si sistematic procese moral politice esentiale pentru iesirea tarii din marasmul ideologic mostenit.
Masluirea prezentului, trecutului si viitorului
Tocmiti ca la tirgul de vite de samsari cu resurse financiare obtinute prin mijloace ilegale pe care pina si un copil de pe strada le cunoaste, noii comisari si mandarini ideologici au masluit rind pe rind finalizarea unor obiective cu adinca semnificatie in constiinta ceteanului de rind precum epurarea clasei politice de fostii colaborationisti (a se citi din nou monopolul triajului selectiv la CNSAS) si condamnarea la rece in termeni credibili si obiectivi a comunismului ca specie de regim politic. Sint doua teme care m-au preocupat in mod deosebit luind de altfel si pozitie publica. Restul oamenilor de bine, adica a intelectulilor seriosi au preferat sa se retraga de pe scena confruntarii unii fiind intimidati la scena deschisa altii de sila si lehamite.
Pe acest “teren” m-am intersectat si confruntat de pe pozitii de idei cu grupul vostru de interese si mai ales cu prietenul tau “Volo”. Oportunismul, veleitarismul, duplicitatea, labilitatea morala si obsesia megalomanica de a deveni noul Jdanov al Romaniei sau macar un Leonte Rautu al ingineriei socio-psihologice romanesti simultan cu pozitia de impiegat de miscare al relatiilor romano-americane le cunosc de mult.
Scrisoarea catre Ion Ratiu
Cu toate acestea, poate paradoxal pentru unii eu nu am abordat subiectul in mass media decit de doua ori in 20 de ani. Nu s-ar spune ca am facut-o prea des. Prima interventie am facut-o printr-o scrisoare adresata public dlui Ratiu care recent finantase instituirea unei catedre de istorie si civilizatie romaneasca la prestigioasa Georgetown University. Atunci mi-am exprimat opinia ca dl. V. Tismaneanu nu indeplineste nici pe departe conditiile impuse de specialitatatea de profil pentru a ocupa o pozitie demna de eruditia unui Nicolae Iorga sau Vasile Pirvan. Mi se pare si azi aberant ca o atare pozitie cheie in perceptia culturii si civilizatiei romanesti pe un spatiu geografic atit de important precum Statele Unite sa fie incredintata altcuiva decit unei personalitati cu recunoastere internationala in domeniul respectiv. Am atras de asemenea atentia la momentul respectiv despre aranjamentele de culise incorecte ce se faceau de catre candidat pentru a-si vedea scopul dus la bun sfirsit. Nu am fost singurul care si-a exprima opozitia in mod public si am si azi credinta ca nu am fost factorul decisiv in decizia colectiva luata la Georgetown University de a oferi postul unui alt candidat universitar. Azi, imi zic, mai in gluma sau mai in serios bine ca V. Tismaneanu nu l-a plasat in acea pozitie pe prietenul sau apropiat Sorin Antohi sau pe Mihnea Berindei. “Popularitea” de care se bucura in mass media romaneasca cei doi prieteni apropiati ai dlui V. Tismaneanu ma scuteste de a intra in detalii.
Fata in fata cu Traian Basescu
A doua oara, interventia mea s-a produs mult mai tirziu cind se discuta deja public numirea sa ca sef al Comisiei prezidentiale pentru studierea comunismului. Nu trebuie sa fii mare expert ca sa intelegi ca abordarea in maniera credibila a unei teme atit de importante pentru trecutul dar si viitorul Romaniei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minimale:
– sa aiba sprijinul neconditionat al clasei politice si a ocupantilor principalelor ramuri ale puterii de stat; deci sa existe vointa politica pentru succesul unui asemenea proiect; – elaborarea Raportului sa fie incredintata unei structuri (in cazul discutat unei Comisii) din care sa faca parte doua categorii de oameni: personalitati cu o reputatie profesionala si morala impecabila care se bucura de respectul marii majoritati a populatiei; cetateni, care prin experienta nemijlocita in raport cu fostul regim politic reprezinta in mod echilibrat dincolo de orice dubiu la nivelul perceptiei publice un punct evaluativ de referinta obiectiv; evident ca in orice alta structura similara, comisiei urmind a-i fi augmentata un aparat tehnic de prelucrare a informatiilor; – evaluarile si recomandarile Comisiei sa fie elaborate intr-o maniera care sa aiba efecte practice nemijlocite in viata publica, inclusiv de ordin legislativ; Nici una dintre aceste conditii nu aveau cum sa fie indeplinite din start numindu-l pe V. Tismaneanu la sefia acesteia indiferent cit de prezidentiala s-a dorit a fi aceasta decizie.
Basescu incoltit de grupurile de interese politico-economice
Si acum e momentul sa lamurim citeva lucruri cu privire la geneza deciziei presedintelui T. Basescu. O decizie luat in circumstante speciale dictata de raportul de forte pe scena politica romaneasca. In acel moment presedintele T. Basescu intrase deja in conflict acut cu principalele grupuri de interese politice, economice si financiare ce dominau copios Romania post-decembrie 1989. Baza sa de sustinere la categoria acestor grupuri desi semnificativa nu puteau egala puterea si influenta celor dintii. Principala baza de sprijin raminea o parte insemnata a opiniei publice care a si facut posibila alegerea sa in fruntea tarii. Ca in orice sistem politic factorii politici au nevoie si de sprijinul intelectualitatii sau ma rog a partii celei mai vizibile in spatiul public. Tributar ca mai toti politicenii romani ideii ca vectorul extern occidental este una din cheile asigurarii succesului si sprijinului regimului respectiv presedintele T. Basescu a acceptat o alianta ad-hoc cu gruparea zgomotoasa a celor ce s-au erijat in promotorii de virf a valorilor democratice liberale, recte grupul de interese ce face obiectul prezentei discutii. In schimbul activismului deschis pro-TB (ca profesionisti ai propagandei politice) presedintele le-a dat la schimb pozitiile de conducere solicitate in institutiile mentionate anterior. Grupul respectiv avea sa puna mina pe pirghiile institutionale la care au rivnit de ani de zile prilej de a-si instala si largi sub aspect organizatoric reteaua. Un obiectiv strategic neatins nici macar in perioada administratiei Constantinescu, primul presedinte adus la putere avind ca forta motrice organizatiile societatii civile. Cind am citit afirmatia ca V. Tismaneanu se bucura de increderea presedintelui T. Basescu m-a bufnit instantaneu un ris homeric.
Nefastul Plesu
Personajul a fost introdus pe usa din spate a scenei politice de catre dl.Plesu si alti intelectuali cu staif ai regimurilor post-decembrie 1989. Ideea dlui. presedinte de a institui Comisia prezidentiala si a o da pe mina prietenului dvs. a avut un singur scop: de a capitaliza politic masiv pe plan intern si mai ales extern pe un subiect atit de delicat. Un subiect care atirna greu in traista politicii externe romanesti si nu putea fi scos cu nici un chip de pe agenda internationala. Nu voi merge pina acolo incit sa afirm ca in mod intentionat cunoscind foarte bine situatia raporturilor de forte din Romania presedintele T. Basescu prin nominalizare a compromis intentionat intregul proiect la capitolul credibilitate. Ce insa a devenit extrem de vizibil dupa prezentarea de catre el insusi a unei extrem de sumare formule a Raportului final in parlament este totala lipsa de apetit pentru a forta aplicarea in practica a recomandarilor menite sa aiba forta legislativa.
Presedintele T. Basescu avea sa fie supus pe drept ulterior si unui tir mass media nu numai din partea celor interesati la modul personal (membrii fostei nomenclaturi) sa boicoteze Raportul dar si a celor care prin definitie ar fi trebuit sa fie in tabara sustinatorilor acestui Proiect (militantii anti-comunisti, victimele fostului regim, conducerea Bisericii Ortodoxe, etc.). Inclin sa cred ca presedintele a tras invataturile din greseala savirsita si unde cum se spune planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din tirg. Cit despre anti-comunismul feroce in plan ideologic al presedintelui, invit pe toata lumea sa-i reciteasca declaratiile publice. Nu este un sustinator al comunismului dar nici un militant al anti-comunismului. E un om cu orientari politice absolut pragmatice. Ultima greseala ar fi sa-l considerati dle Tudoran pe presedintele T. Basescu un naiv in evaluarea lui V. Tismaneanu. Chestia cu increderea reciproca e o gluma si inca nu una de buna calitate.
Presedintele T. Basescu stia foarte bine caracterul traseist politico-ideologic al prietenului dvs. care ca sa va folosesc expresia “crosetase” deja in cel mai pur stil mercenar pe rind “loialitati’ succesive fata de Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si acum venise rindul lui. Si era sa uit, V. Tismaneanu a mai fost la inceputul anilor 90, e drept putin mai discret din cauza circumstantelor politice si …monarhist!,participind ca balon de incercare la lansarea campaniei cunoscute de reintoarcere in tara a fostului monarh.
Hopa-marxisto-comunisto-leninisto-ceausisto-monarhisto-social-iliescian-liberalo-tapo-popularo-neoconservator de stramba-dreapta
In plus, acceptarea tezei atit de vehiculata cu aplomb de cercul prietenilor dvs. ca orice intelectual are dreptul sa-si corecteze la un moment dat in viata optiunile politico-ideologice intimpina in cazul prietenului dvs. o mare problema: mai intii a fost marxist si comunist infocat; apoi a trecut la social democratie cind l-a cultivat de dl. Ion Iliescu; apoi s-a reciclat la un fel de liberalism cind s-a aciuat pe linga presedintele Emil Constantinescu (si pe care acum il critica in termeni foarte aspri ca sa nu folosesc un alt termen); in sfirsit acum de cind este in colegiul Institutului infiintat de PD-L, adica partidul presedintelui T. Basescu care a sarit scurt de la Internationala Socialista la Miscarea populista (PPE in parlamentul european) este evident un …adept al dreptei doctrinare conservator populiste! Prietenul dvs. pare a fi un perfect Hopa Mitica in breasla convertitilor ideologic care schimba atasamentul doctrinar mai ceva decit copii cuminti batistele… Ce mai urmeaza? Raspunsul este foarte simplu: depinde de culoarea politica a celui ce va veni in viitor la cirma puterii.
Profesorii de minciuni
Revenind la oile noastre cum se spune, drept urmare, intreagul proiect antamat sub umbrela Cotroceniului s-a transformat de la bun inceput intr-o susanea din care seful Comisiei, adica prietenul dvs., sub privirile ingaduitoare ale presedintelui T. Basescu si-a construit o platforma de vis pentru lansarea unei campanii publice fara precedent in favoarea cultivarii sistematice a propriei imagini publice. Tinta: V.Tismaneanu pe post de salvator al constiintei politice a neamului romanesc. In orgoliul sau nemasurat dar si de teama unor competitori profesionali autentici V. Tismaneanu a numit in Comisie oameni care nu ar fi indeplinit in cazul unei selectii corecte nici macar baremul de a lucra in aparatul tehnic al acesteia. Oameni cu o experienta profesionala insuficienta in raport cu obiectivul Comisiei dar care in calitate de prieteni si dependenti ai sefului Comisiei reprezentau garantia ca nu-i vor da dureri de cap la actul final al impartirii “meritelor” publice. Nimeni nu a protestat fie si din orgoliu profesional minimal de ce Comisia prezidentiala s-a transformat peste noapte exclusiv in Comisia Tismaneanu. (Si nu.. Ierunca- Lovinescu, din respect pentru “marii inaintasi”- nota mea, VR :). In aceste conditii esecul politic al actiunii a fost garantat de la bun inceput spre satisfactia “fostilor” care pentru moment chiar isi vazusera amenintate sinecurele izvorite din apartenenta la “noua clasa politica” in fapt in majoritatea ei componenta de baza a vechii nomenclaturi care si-a lipit singura, prin reciclare, peste noapte, noua eticheta ideologica.
Metoda “suveica-retur”
Analiza ar fi insa incompleta daca nu as aduce la masa discutiei si citeva lucruri despre tehnica “originala” folosita de V. Tismaneanu pentru a crea precum in studiourile hollywoodiene imaginea morganatica a unui om cheie in evolutia relatiilor romano-americane de dupa 1989. Morisca creata a lucrat citva ani buni pe ambele maluri ale Atlanticului dar a ramas lucrativa dupa 1996-1997 doar pe malurile Dimbovitei. Totul a inceput cu ideea ingenioasa de a intra in contact cu conducerea FSN, respectiv dl. Ion Iliescu sub pretextul unui interviu pentru o revista cu profil politic americana. Drept urmare a solicitat redactiei o delegatie scrisa care sa-i permita intrarea la cabinetul dlui Ion Iliescu. Cum evenimentele din Romania se aflau din plin in atentia mass mediei dar si a cancelariilor occidentale conducerea redactiei i-a dat delegatia. Evident ca atunci cind V. Tismaneanu a anunat partea romana ca a venit sa ia un interviu sefului FSN pentru mass media americana usile i s-au deschis automat. Prietenul dvs. nu a scapat desigur ocazia de a vorbi despre relatiile si intrarile sale speciale in culisele politice americane, respectiv Departamentul de Stat si Congresul SUA. Reflexele pavloviene ale factorilor politici din Romania au functionat perfect. Pasul intii al moristi deci a fost un succes.
CIA a oprit morisca: deces profesional si academic definitiv
La reintoarcere, dupa inminarea interviului sau ma rog a ceea ce a reprezentat discutia de rigoare V. Tismaneanu a oferit celor din Departmanetul de Stat, respectiv celui ce raspundea de desk-ul Romania dar si celui din sectorul de resort din cadrul directiei de cercetare si intelligence, informatii evaluative obtinute cum se spune la prima mina despre situatia din tara. Suveica retur. Situatia apoi avea sa devina un mecanism repetitiv: in Romania prietenul dvs. juca precum in cazul cacialmalei la jocul de poker, cartea unui vector american important ce nu poate fi minimalizat sau neluat in seama; in Statele Unite juca rolul marelui expert in probleme romanesti si sursa de informatii credibile prin contactele directe avute la nivelul liderilor politici romani. In Statele Unite morisca s-a oprit insa curind, la data mentionata mai sus, in momentul in care “expertul” V.Tismaneanu s-a discreditat definitiv la Departamentul de Stat prin furnizarea de informatii si evaluari total eronate despre situatia politica din Romania. Deces profesional si academic definitiv.Factorii politici seriosi din Romania aveau sa constate cit de curind la rindul lor ca pretentia lui V. Tismaneanu de a fi un factotum al relatiilor romano-americane este absolut imaginara. Si ca de fapt, numai doi americani de origine romana au jucat in limitele rationale de functionare ale aparatului guvernamental american un asemenea rol important. Nici in plan academic, ca expert in problematica comunismului romanesc prietenul dvs. nu a obtinut in mod real recunoasterea cercurilor academice americane traditional implicate in studierea problemelor romanesti. Pentru ultima sa carte caracterizarea a venit in mod necrutator: “abordarea nu intruneste conditiile de rigurozitate documentara pe baza studiului materialelor de arhiva pentru a fi calificata ca stiintifica”. Ma refer desigur la istoria politica a PCR. O opinie neinstituionala dar venita nu din gura oricui. Declaratiile favorabile ale altor academici pe care V.Tismaneanu ii citeaza ad nauseam se va observa ca sint de serviciu, cei in cauza facind parte din cercul sau de prieteni sau aliati ocazionali.
Atacul pe sub birou
In sfirsit, dar nu in cele din urma, sa va mai reamintesc un incident extrem de semnificativ nu numai pentru caracterul prietenului dvs. dar si a modului de operare cind se izbeste de ceea ce nu-i convine. Intre cei care in mod public s-au exprimat critic la adresa persoanei sale ca sef al Comisiei precum si a continutului Raportului final s-a numarat la un moment dat si specialistul care a ocupat un timp si postul de sef al biroului Romania din cadrul CIA. Cercetator stiintific de meserie si bun cunoscator al realitatilor romanesti si-a permis sa faca o analiza serioasa a limitelor si neajunsurilor Raportului final in nume propriu, de pe pozitii intelectuale, citind deopotriva si alte observatii critice facute de cercetatori cu reputatie ca Michael Shafir sau analisti ca Ciprian Siulea si altii. Ca represalii, prietenul dvs. a organizat o ambuscada ce nu poate trezi decit dezgustul si dispretul oricarui om de buna credinta. Prin intermediul unei conectii politice personale (ticalosia ca si prostia sint universale deci nu se opreste la granitele Romaniei) a plasat in mod mascat sub o forma diabolica la institutia amintita ideea ca unul din functionarii acesteia atacind Raportul Tismaneanu, ca raport insusit de insusi presedintele Romaniei creeaza impresia ca Statele Unite dezavueaza cvasi-oficial insasi ideea “revolutionara” de condamnare a comunismului in aceasta tara. Ce mai incolo – incoace, eveniment grav, ce poate crea confuzii nedorite in intelegerea politicii americane fata de Romania. Sa mai precizez ca asa cum bine stiti, functionarilor publici americani nu li se permite sa exprime pozitii in probleme ce ar putea crea confuzii la adresa intelegerii pozitiei oficiale a Washington-lui. Iar cind o fac trebuie sa obtina aprobare prealabila. Dar analistul desk-lui pe Romania din cadrul CIA isi exprimase pozitia in chestiune ca intelectual – si nu ca functionar al serviciului de informatii – pe blogul sau personal, de unde dl. Roncea l-a preluat, cu acordul acestuia, in cotidianul “Ziua”. Nimeni nu poate controla astfel de preluari in ziua de azi. Cert este ca prietenul “Volo” a cerut nici mai mult nici mai putin decit capul analistului CIA publicat de Roncea in “Ziua”, in virtutea “crimei” comise, deci sa fie dat afara. Ceea ce desigur nu s-a intimplat citusi de putin, luind doar o sapuneala pentru a fi avut proasta inspiratie de a-si exercita dreptul unui demers critic intelectual la adresa a ceea ce a considerat ca este o productie chioara si schioapa. De retinut insa pentru toata lumea cam cum isi regleaza V. Tismaneanu conturile cu colegii sai din mediul academic fie aici in Statele Unite fie in Romania unde are la dispozitie o haita intreaga de gonasi. Si evident nu numai din mediul academic…
Noua meserie din nomenclatorul Cotrocenilor: analist sinecurist pe viata
Cum proiectul cu Raportul a cam intrat in uitare in absenta obiectului muncii ce il poate mentine in atentia agorei, dl.Tismaneanu in prezent desfasoara intens o noua susanea via prietenul sau Iliesiu. Acesta din urma trimbiteaza pe toate canalele publice posibile alaturi de alte “voci independente” evident (a se citi acoliti si aliati ai lui V.T.) despre necesitatea infiintarii unei Comisii prezidentiale care sa se ocupe de anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 si apoi a celebrelor mineriade. Prietenul dvs. “Volo” ar fi stat el ca si altii ceva mai prudent pe bara spectatorilor la conflictul pro si anti T. Basescu daca nu ar fi socotit ca intrind in arena, asa cum spuneti pe post de agent electoral, nu ar fi mizat prin aceasta miscare sa faca o investitie care dupa potentiala victorie a candidatului sustinut ii va aduce sefia mult doritei noii Comisii prezidentiale.
Pamfletarul de serviciu al unei galerii in picaj
Ar mai fi inca multe, multe lucruri de spus la acest capitol dar deja cred ca am pus greu la incercare puterea de lecturare a cititorilor. Am sa inchei dle Tudoran cu un citat cu care am fost si sint si azi absolut de acord: “Cum stau prost cu timpul,” zice autorul, “mi-ar fi fost mai usor sa va raspund dvs. si colaboratorilor dvs. cu un pamflet. Dar pamfletele nu rezolva mai niciodata nimic. Ele fac doar deliciul galeriei si cam atit…” Cine este autorul? Dvs., adica Dorin Tudoran si este un extras din “scrisoarea deschisa” adresata parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (sa-i fie tarina usoara!) prin intermediul revistei “Lumea Libera” nr. 156 din 28 septembrie 1991 (click foto dreapta jos). Subiectul? O polemica aprinsa despre cine are dreptul sa preia conducerea sectiei canadiano-americane a Aliantei Civice. Si atunci cum ramine cu practicarea continua de catre dvs. a stilului pamfletar la adresa cercului dvs. de prieteni din nucleul “civic” si inclusiv la adresa lui V. Tismaneanu precum ultimul postat pe blogul dvs.? Doar pentru deliciul galeriei ? Numai bine, Liviu Turcu
P.S. : Dupa publicarea primei parti a interventiei mele desi ati declarat ca veti asteptam mai intii sa cititi intregul text nu v-ati putut abtine facind urmatorul comentariu: ” Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare te referi. In anii aceia existau multe initiative “pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident. Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii — adevarat. Cererea de finantare la care am participat (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993. Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o “demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu “dispretul autoritatilor autohtone”?”
Mazilirea si umilirea “d-lui” Parinte Gheorghe Calciu, dupa 21 ani de temnita comunista
Dle Tudoran,
Referinta mea in partea I-a nu are nici o legatura cu cele mentionate de dvs., adica proiectul Agora s.a.m.d. Eu am facut trimitere la “Institutul pentru Credinta si Libertate” (Faith and Liberty Institute) fondat de parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa si Victor Gaetan. In calitate de co-presedinti primul miza pe calitatea publica recunoscuta de dizident politic iar cel de al doilea pe cea de expert, bun cunoscator al culiselor politice americane in calitatea de fost asistent al speaker-lui Camerei Reprezentantilor, Tip O’Neil. Institutul a fost creat exact in contextul descris mai sus cind administratia Reagan a creat National Endowment for Democracy ca centru coordnator si de finantare a activitatilor menite sa incurajeze fortele capabile sa determine democratizarea in societatilor comuniste. Din Colegiul de conducere al Institutului au facut parte importante personalitati americane de orientare politica conservatoare care erau familiarizate cu tematica romaneasca. Potrivit declaratiei lui Victor Gaetan (dar confirmata mie si de parintele Calciu mai tirziu) in vara anului 1986 Carl Gershman, presedintele N.E.D, l-a invitat pe Victor Gaetan sa se intilneasca la Philadelphia cu Michael Radu si V. Tismaneanu pentru a discuta o posibila aliniere de forte sub egida Institutului. Cu ocazia discutiei V. Tismaneanu a propus ca cei doi co-presedinti sa accepte includerea in Colegiul de conducere al Institutului a propriei persoane, a lui Radu Michael, plus a dvs. dle Tudoran urmind sa fie apoi “imbunatatita” componenta acestuia si cu alte participari ce vor fi precizate ulterior. Dl.Victor Gaetan afirma ca V.Tismaneanu ar fi adus drept argument suprem in favoare schimbarilor solicitate citez ” ar fi mult mai relevanta participarea mea (V.T.), a lui Radu (Michael) si Dorin Tudoran, ca elemente cunoscute in Romania si cu audienta in bordul N.E.D.,(referinta la distribuirea de fonduri de sustinere) decit a unui preot, cu multe bube in cap si a unui “extremist” fost ambasador fie el si american la Bucuresti (referinta este la ambasadorul David Funderburk), etc.”. Ca totul a ramas o vreme in coada de peste cum se spune dupa care a urmat ruptura datorita refuzului ferm al celor doi co-presedinti de a da curs propunerilor este o alta poveste. Cert ramine faptul ca in urma incriminarilor reciproce pe culoarele mecanismului politic american rezultatul a fost discreditarea pe ansamblu a ambelor parti. De aici formularea mea cu “dispretul” si dezamagirea autoritatilor mentionate de arbitra la infinit acest conflict. Pierdere clara pentru Romania.
Nota VR: Titlul, intertitlurile si unele sublinieri si fotografii imi apartin
Domnule Vladimir Tismaneanu, in 22 iunie acest an am scris textul “Despre Vladimir Tismaneanu – si nu numai – in 11 puncte” in replica la interviul luat de A. Gosu, publicat in revista 22. Numai ca nici “22” (Rodica Palade), nici “Aldine” (Dan Stanca) nici “Ziua” (S.R. Stanescu), nici “Adevarul” (unde filtru este A. Badin, cel care a luat interviul la care fac aluzie in Post Scriptum) nu au raspuns, cu exceptia ultimului, care a transmis hotarirea: NU. Daca as fi in locul lui Vladimir Tismaneanu, m-as ingrijora. Sunt convins ca din partea sa nu a fost emis nici un ukaz de a nu publica ripostele lui Goma la propostele lui Tismaneanu – ar insemna sa ne intoarcem in cumplitii ani 1948-1958 cand la “puritatea ideologica” a textelor aparute in volume, in presa vegheau: delirantul Chisinevschi, ferocele Rautu, subalternii sai devotati Valter Roman, Leon Tismaneanu, Goldberger, Ofelia Manole si alti tovarasi de alte nationalitati de sinistra amintire. Pentru a-si “repera” onoarea, Vladimir Tismaneanu (dar vrea? – vom verifica numaidecat) are de facut urmatorul lucru: Sa se adreseze sefilor publicatiilor respingatoare, propunindu-le textul de mai jos, insotit de scrisoarea de fata, in virtutea tolerantei – chiar daca aceasta nu face parte din panoplia “standardelor academice” cu care mi-a inchis gura cand m-a anuntat ca nu mai fac parte din Comisia prezidentiala pentru studierea comunismului – fiindca imi lipsesc standardele… Daca va pretinde ca el, Vladimir Tismaneanu este un biet profesor la Maryland, in trecere prin Bucuresti (in momentul de fata aflat la odihna binemeritata la Sinaia, la Mamaia, la Tataia) si ca nu are nici o putere (sic) sa ceara, sa impuna, sa dikteze – ii voi raspunde cu o anecdota adevarata: Acum cativa ani, in Franta izbucnise un scandal: scriitorul Renaud Camus (a nu se confunda cu Albert, mort in 1960) scrisese in Jurnalul sau, publicat, ca la postul de radio France Culture lucreaza mult mai multi redactori evrei decat neevrei, iar acestia invita in emisiunile lor prieteni, colegi – tot evrei – mai numerosi decat neevreii. Bietul Renaud Camus, el, naivul, in virtutea dreptului de expresie, isi exprimase o *opinie* care, nu intamplator, era si exacta – si nu doar privind posturile de radio ci si cele de televiziune – dar ce campanie a fost orchestrata impotriva fiorosului “antisemit”! – la care au participat, cu sfanta-le indignare tenorii (in Romania li se zice: “directorii”) opiniei publice indignate. Singurul dintre intelectualii care nu s-a napustit sa dea cu parul in capul blasfematorului a fost filosoful Alain Finkielkraut, titular al unei emisiuni saptamanale, “Répliques” pe care o detine si azi. Evenimentul se petrecea inainte de izbucnirea ultimei Intifada – provocata de Ariel Sharon, astfel ajungind la guvernare – deci pe cand Finkielkraut mai era o persoana rezonabila, cu care se putea discuta (chiar si despre Palestina, fara ca el sa invoce “argumentul demografic”! – depun marturie, pe atunci eram in relatii *normale*) – si care a intervenit ca un sef de clasa, batind din palme, cerind atentie si spunind, in esenta: Este adevarat ce sustine Renaud Camus ca la France Culture sunt multi redactori evrei – dar ar fi trebuit sa recunoasca: nu toti. *Fiindca suntem in Franta unde chiar si francezii au dreptul sa lucreze la acest post de radio*… (sublinierea imi apartine). La o astfel de insolenta nimeni dintre bravii francezi nu a raspuns: si ei sunt traumatizati, paralizati de culpabilizarea cultivata consecvent de holocaustologi. Eu insa, roman fiind – chiar de nu am nici un fel de cetatenie (romana mi-a fost furata de *Statul roman in 1977* si nerestituita nici azi – cu scuze), imi spun ca romanii mei n-or fi ei chiar atat de lasi, de nedemni – cu conditia ca un evreu sa le dea bilet de voie la exprimare, fie si cu perfidia unui Alain Finkielkraut. Asadar ii propun lui Vladimir Tismaneanu sa se adreseze el tovarasilor responsabili de ziare-reviste, posturi de radio si televiziune recomandindu-le sa publice textul “Despre Vladimir Tismaneanu – si nu numai – in 11 puncte” insotit de scrisoarea de fata. Astfel va face sa inceteze zvonul ca el ar fi dat dispozitia de a i se interzice lui Goma dreptul de a publica – cu atat mai putin: dreptul la replica – in romaneste, in Romania. Tot se laudase el (despre V. Tismaneanu fiind vorba, in continuare) ca va face tot ce-i sta in putere pentru ca Goma sa poata publica, in limba sa, in tara sa. Ei bine, iata ocazia! Drept care atasez textul cu pricina si astept rezultatul interventiei sale – in favoarea mea. Paul Goma Paris, 3 iulie 2006
Despre Vladimir Tismaneanu–si nu numai–în 11 puncte
Paris, 22 iunie 2006, 65 ani de când Antonescu a ordonat ostaşilor trecerea Prutului, zdrobirea vrăjmaşului de răsărit şi miază-noapte – însă acolo am rămas: nu am trecut Prutul, nu am vărsat sânge, nu am liberat pe nimeni, nu am zdrobit nimic, dacă ne-am ales cu ceva: cu “Holocaustul” în care noi am ucis 400. 000 evrei, iar guvernanţii noştri iubiţi şi luminaţi vorbesc despre basarabeni şi bucovineni ca “minoritari” (Coposu), ca “românofoni” (Zoe Petre), ca vorbitori de “light romanian”, un fel de limbă, însă nu cea de tinichea, gândită-vorbită de unul, Ungureanu.
1. Despre Pelin II
Încep printr-un citat din mine însumi, un fragment din Jurnalul pe luna mai 2006, instalat pe internet (voi reveni la chestiunea “internetului”): “Sâmbătă 13 mai 2006 “(…) Surpriză: da; plăcere, ba. Chiar ne-plăcere să citesc pe prima pagină titlul-bombă: “Agentul Volodea”. Ne-plăcerea vine, desigur şi de la aflarea autorului: Vladimir Alexe, acest Pelin II, dar chiar dacă altcineva l-ar fi scris, nu mi-ar fi făcut plăcere. Pentru că unul este adevărul şi alta lovitura cu dosarul de securitate. (…) Ca să nu existe dubii: nu pretind că V. Tismăneanu nu ar avea păcate (şi încă grele – nu cele moştenite: cele dobândite), dar în nici un caz cele “demascate” de Alexe.” Unul – şi cel mai descalificant – dintre “păcatele grele” ale lui V. Tismăneanu – deocamdată în relaţiile cu mine: Minte fără clipire, fără tresărire, sigur fiind că boii de cititori-auditori români, fie ignari, fie (mai ales) traumatizaţi de Teroarea Adevărului Unic Bolşevic instalat în România din 28 iunie 1940 – Basarabia şi Bucovina de Nord şi Herţa fiind în România, dragi tovarăşi confecţionatori ai-istoriei-şi-geografiei-de-clasă – nu vor îndrăzni să contrazică un trimis-numit-uns ca să ne re-re-scrie el istoria, tot după reţeta Roller. Citatele care urmează sunt din Vladimir Tismăneanu, în interviul din 22, cu A. Goşu:
2. Despre invitaţie
“Eu l-am invitat pe Paul Goma. (…) Au fost multi dintre prietenii mei (…) uimiti de aceasta decizie, tinand seama de o serie de pozitii controversate din ultima vreme ale d-lui Paul Goma in chesti-uni legate de perioada 1940-1941 in Basarabia, si nu numai. (…) Spun un lucru si in favoarea d-lui Goma, si in favoarea celorlalti membri ai Comisiei: d-l Goma nu m-a intrebat cine va face parte din Comisie (…) A dat un accept conditionat, dar era in sine un accept. Nici un membru al Comisiei nu a obiectat la prezenta lui Paul Goma in Comisie” (subl. mea). Neadevarat: tăcerea-i bruscă (din 11 aprile – până atunci îmi scrisese 2-3-4 mesaje pe zi) nu se explică prin… descoperirea a ceea ce pusesem eu pe internet, ci prin presiunile exercitate asupra sa prin “membrii Comisiei” (nu le cunoşteam numele, atunci, dar nu se putea să lipsească: Mihăieş, Manolescu, Liiceanu, Blandiana-Rusan, Patapievici, Oişteanu, R. Ioanid…); şi prin C. Săftoiu, consilierul prezidenţial, cel care… urma să-mi telefoneze «în orele următoare», pentru a stabili mijloacele colaborării: Propusesem preşedintelui, prin V. Tismăneanu, să-mi trimită prin poştă o invitaţie scrisă, eu anunţînd, tot prin V. T. condiţiile: restituirea cetăţeniei române furate de Ceauşescu şi de Securitatea-i personală în 1977, restituirea dreptului de a publica în România, în limba mea, în ţara mea, furat de caralìii de la Poarta Holocaustului ca N. Manolescu (antisemitizatorul meu personal care astfel, cu sudoarea limbii sale, obţinuse postul de ambasador la UNESCO) şi, de ce nu: scuze din partea statului român pentru nedreptăţile suferite de familia mea şi de mine din 28 iunie 1944 până în clipa de faţă. 3. Despre “puiul de bolşevic” [V. T. ]
“Afirm cu deplina responsabilitate si am inca o buna memorie. Lucrurile s-au complicat in momentul in care am constatat ca d-l Goma cu doua, trei zile inainte ca eu sa-i fi trimis invitatia, pe baza faptului ca i se pusese la dispozitie un citat atribuit lui Vladimir Tismaneanu, in care Vladimir Tismaneanu pasamite il decreta intr-un fel pe Paul Goma ca fiind autorul unor texte cu caracter antisemit, Paul Goma punea sub semnul intrebarii credibilitatea stiintifica a lui Vladimir Tismaneanu si isi incheia acea notatie: ‘este si el un pui de bolsevic‘”. Dacă este adevărat că am comis eroarea de a-i atribui lui V. T. un citat care nu-i aparţinea (şi pentru care mi-am cerut imediat scuze), nu este adevărat că determinasem ruptura dintre noi prin notarea în jurnal: “este şi el un pui de bolşevic”. Nu, nu. Admit: i-am spus aşa (în Jurnalul meu, personal, vorba lui Dinescu, “difuzat” pe internet!) din pricina unui citat greşit atribuit lui – însă: Este sau nu este adevărată afirmaţia? – Este el, Vladimir, fiul lui Leon Tismăneanu – cetăţean sovietic, “lucrător” în timpul războiului la Radio Moscova, sub direcţia lui Răutu, trimis în România ocupată de ruşi? ; a fost L. Tismăneanu unul dintre importanţii şi ferocii agenţi ai comunizării, sovietizării, martirizării ţării noastre? ; a fost el director adjunct al Editurii Politice şi plin al catedrei de marxism- stalinism, la Universitatea Bucureşti – nu “leninism”, cum edul-corează fiul meseria tatălui ? ; – Este el fiul Herminei căsătorită Tismăneanu şi dânsa redactor la Radio Moscova, cetăţean sovietic, în România ocupînd funcţii-posturi de importanţă politică? A fost dânsa – cât a fost – director de cadre în Ministerul Sănătăţii? ; – Este el, Vladimir nepotul Cristinei Luca-Boico, expulzată din Franţa pentru spionaj în favoarea sovieticilor? ; nu a ocupat şi ea “posturi importante” în RPR, atât pentru merite personale (!), cât şi pentru ale soţului său Mihail R. Boico, “spaniol” şi el, rus, în România general de “grăniceri”, citeşte: de Securitate, fiindcă îi obliga pe soldaţi să-i interpeleze, să-i împuşte, nu pe cei care intrau clandestin în RPR – sic – ci pe/în nefericiţii români care, disperaţi că “Americanii nu mai vin”, încercau să fugă din raiul edificat şi de ei, “spaniolii” sosiţi de unde, dacă nu din… URSS? ; – Nu ca “pui de bolşevic” şi-a petrecut V. T. copilăria, adoles-cenţa în ghetoul bolşevicilor: Cartierul Primăverii? ; a mâncat el şi ai săi – puiul-de-bolşevic – pe săturate, s-a îmbrăcat decent, chiar luxos în comparaţie cu milioanele de români flămânziţi chiar de ei, în zdrenţe, supravieţuind în “libertate”, fiindcă ţara-ntreagă era un complex de lagăre şi de închisori unde pierea elita României, tineretul ei, ţărănimea pentru că… nu gândeau marxist-stalinist, cum impuneau şi părinţii săi? ; nu frecventa el – în virtutea “egalităţii de tip sovietic” – o şcoală specială, pentru puii bolşevicilor, unde i-a avut colegi pe Nicu Ceauşescu, pe Radu Ioanid, neruşinatul holocaustolog de azi (şi membru de onoare în “Comisia Oprea”)? ; – S-a plâns V. T. că tatăl său a fost dat afară din partid prin 1958 (ca urmare a întreturnătoriilor dintre ei, tovarăşii-de- veacuri: l-a săpat subalternul său, Radu Florian, ca să-i ia locul ; s-a mai plâns că, după plecarea lui în Occident mama rămasă în România era vizitată “practic aproape săptămânal” (ce limbă-i asta: marylandeză? ) de Securitate, ca să-l convingă pe fiu să nu mai ponegrească, la Europa liberă, Patria Română… Vrea neapărat să-i aduc aminte cum au fost pedepsite pentru exact aceeaşi “vină” multe alte mame, de pildă a Monicăi Lovinescu – adevărat, aceea nu era evreică, nici comunistă, nu era “eroină” din Spania, nu era cetăţeancă sovietică şi nu fusese nici măcar un minut şef de cadre la Ministerul Sănătăţii, motiv pentru care a ajuns la groapa comună? ;Dezolat, însă întrebarea următoare nu poate fi ocolită: Ce a suferit familia Tismăneanu de pe urma “persecuţiilor” regimului comunist? – a fost lăsată muritoare de foame? – a fost alungată din casă? (care casă: cea confiscată de ei, revoluţionarii burjuilor odioşi – şi antisemiţi? ) – au fost membrii ei măcar anchetaţi de Securitate (nu vizitaţi, la domiciliu) – “ca la Securitate”? – câte minute/zile/luni/ ani au fost aceia reţinuţi/deţinuţi? – cine/câţi dintre ei au murit în închisoare? “Răspunsul” l-a dat Cristina Boico (mătuşa pe care Vladimir o iubea foarte), după ce s-a re-strecurat în Franţa, ca “eroină a Rezistenţei Franceze”: «În România am fost persecutaţi ca evrei şi comunişti». 4) Despre “credibilitatea morală şi ştiinţifică” [V. T. ]
(…) “i-am raspuns d-lui Goma (…) [Că] nu poti face parte dintr-o comisie in momentul in care contesti presedintelui acestei comisii, omului care te invita, credibilitatea morala si stiintifica.” De acord: nu poţi – dar care este “contestaţia”? Aceasta: “Este şi el un pui de bolşevic”. Re-repet : este neadevărată (“contestaţia”)? Neadevărat adevărul? 5) Despre ticul verbal-scriptic: “Circulă pe internet…” [V. T. ]
“publicarea pe Internet in acelasi text a unei scrisori personale despre tatal meu, in care eu foloseam la adresa raposatului meu parinte termeni foarte duri legati de perioada stalinista, in care el a avut un rol destul de important in aparatul ideologic, si pe care nu i-as folosi in limbaj public. Era o scrisoare adresata prietenului meu, sau, sa-i spunem, omului in care aveam incredere, Paul Goma. Acest text era pus pe Internet. Pur si simplu. I-am raspuns ca exista lucruri care sunt proprietatea autorului lor, o scrisoare este pentru mine proprietatea autorului ei. Eu asa vad lucrurile, poate ma insel, si niciodata nu-mi voi permite sa public scrsioarea cuiva catre mine fara sa-i cer acestei persoane permisiunea. Deci asa s-a ajuns la situatia in care Paul Goma nu face parte din Comisie”.
A venit momentul lămuririi chestiunii internetului. Vladimir Tismăneanu – altfel băiat simpatic, serviabil (e-he, câte burse a înlesnit el!) – nu dovedeşte că este şi normal de normal… Dacă ar fi fost cât de cât, nu ar fi fabricat în grabă dimpreună cu şoptitorii săi, acest pretext de ruptură: “publicarea pe internet”, a unei scrisori a lui către mine şi a răspunsului meu. În primul rând, fiindcă dialogul nu era unul confidenţial, nici conspirativ (ca la ei, la comuniştii ilegalişti) ci, am crezut, cred în continuare, tema lui interesează, istoria acestei ţări la care el pretinde că lucrează, nu? În al doilea rând V. T. dovedeşte a face parte dintre acei oameni care, avînd posibilitatea de a-şi publica propostele în oricare periodic românesc, zbiară ca din gură de şarpe, arătînd cu degetul lor de adolescenţi pârâcioşi pe cel care îndrăzneşte să riposteze – prin mijloacele rămase lui accesibile (internetul).
Aşa au făcut – în legătură cu mine – Gabriel Andreescu, avântatul holocaustolog care nu văzuse măcar coperta cărţii autorului acuzat de “antisemitism”; aşa a făcut cuviinciosul L. Antonesei, apărător al lui G. A. în revista pe care o conduce (şi în care mie mi-a refuzat dreptul de replică), pretinzînd că industriaşul drepturilor omului “nu a făcut nimic necuviincios” (sic – nu, nimic necuviincios, doar… incorect: condamnase o carte necitită); aşa au făcut Adameşteanu, Lefter, acum V. Tismăneanu, afirmînd el fără pauză de reflecţie : “Circulă de la o vreme, pe internet…” “Pe internet”, unde alt’? Nu sunt eu un scriitor internetizat prin grija prietenilor lui V. Tismăneanu: Manolescu, Liiceanu, Mihăieş, Lefter, Oişteanu, A. Cornea, Adameşteanu, Patapievici, R. Ioanid, Shafir ? Eu nu am putut face ca Nicolae Moraru – îl cunoştea bine Leon Tismăneanu, erau tovarăşi de şaibă marxist-stalinistă – care, după pensionare, îşi confecţionase, acasă o… stengazeta (gazetă de perete) în care îşi “publica”, producţiile. Am “publicat pe internet” Jurnalul, iar în acela şi scrisoarea lui V. T. prin care îmi cerea amănunte despre tatăl său; apoi scrisoarea mea de răspuns : în aceea îi împărtăşeam partea mea de adevăr (la 17 noiembrie 2005).
Şi această scrisoare a fost consemnată în Jurnal – la 31 martie 2006. Trebuie să fii de rea credinţă şi neruşinat ca să te indignariseşti ca un curcan pentru că “celălalt” îţi dă replica acolo unde poate – or el nu poate în presa obştească şi din pricina ta, măcar complice la interdicţie. Este Jurnalul meu, scriitor, persoană publică (în ciuda Neocenzurii Neoscriitorilor Neoromâni); în el consemnez, nu doar cugetări adânci si păreri suprafaţice, dar şi evenimente-de-hârtie, de pildă scrisorile. Apoi V. T. ştia foarte bine că ţin un jurnal “difuzat pe internet”, “ţinere” normală şi… legală – cum de l-a descoperit abia în acel moment? În încheiere scriam: (…) “Eu, prin forta împrejuràrilor, nu am avut nici tatà nici mamà nici unchi nici màtusà care sà fi fàcut ràu altora, doar pentru cà ei, “revolutionari de profesie” asa stiau cà… se face lumea nouà. Insà nici nu voi învinovàti vreodatà pe copiii revoluţionarilor bolsevici pentru pàcatele pàrinţilor – grele, monstruoase. Ci – am si spus-o, în legàturà cu Oisteanu: le cer (urmasilor) sà-si asume înaintaşii, sà accepte – cu durere – cà acestia nu fuseserà îngerasi, cà nu pot fi absolviţi doar pentru cà fiii stiu cà pàrinţii lor erau plini de iubire în familie – fiindcà iubirea în familie nu sterge deloc ne-iubirea lor în nefamilie. “Si asa cum atâţia copii, nepoţi de nazisti s-au târît în viatà càrînd povara teribilà a “dosarului” tatàlui SS-ist sau doar (sic)… membru al partidului lui Hitler, asa sà suporte si urmasii bolsevicilor faptul cà pàrintii lor nu fuseserà, vai, eroi de benzi desenate. “Cred cu putere cà aceastà “echilibrare” este necesarà, atât pentru noi, eternele victime, cât si pentru urmasii celor care nu se purtaserà cu noi cu mànusi (observi eufemismul? ). Or noi suntem milioane – numai în România. Si nimeni dintre vinovaţii de martirajul nostru nu a fost màcar obligat sà treacà prin fata unui tribunal – fie si postum (…)”. După care comentam: “Ce fel de istorie ştie Vladimir Tismăneanu, azi, dacă, orbit de durerea celor aflate despre tatăl său – totuşi: un ne-sfânt…- a uitat că, înainte (…) alţi “revoluţionari”(…) fuseseră debarcaţi, anchetaţi de Instrumentul Revoluţiei: Securitatea, creată după modelul NKVD? Dacă nu vorbim de Pătrăşcanu, un ne-evreu – pe care şi LeonTismă-neanu îl înfierase, bolşeviceşte – hai să vorbim de Ana Pauker: s-a “delimitat” Tovarăşul Tismăneanu de Tovarăşa Pauker, în şedinţele de demascare-înfierare? Bineînţeles, da, altfel n-ar mai fi rămas şeful catedrei de marxism-stalinism şi director adjunct al Editurii Politice – sub şefia altui monstru bolşevic, avînd acelaşi “dosar”: Valter Roman? (…) Dar de Chişinevski – dat jos în 1957 (pe când eu mă aflam în anchetă, la Interne)? El, L. Tismăneanu a fost “zburat” (expresia aparţine fiului) în 1958. Nu ştiu dacă tot atunci subalternul său de la Universitate Radu Florian fusese “îndepărtat” – însă deziluzia a fost: chiar dacă după răspunsul meu nu am citit vreun text despre tatăl său, Vladimir Tismăneanu se comportă taman ca fiul lui Radu Florian: detestabil; neintelectual, ne-normal: nu acceptă că tatăl său “a avut şi lipsuri”. Aşa cum nu acceptă că iubita sa mătuşă Cristina Marcusohn (căsătorită Boico) a jucat un rol nefast, mizerabil, de bolşevic fanatic executant orb al ordinelor Moscovei – atât în Franţa, ca spioană sovietică (până la 22 iunie 1941 activînd şi în folosul lui Hitler!), cât şi în “surghiun” în România; rol, nu doar de persecutor al nevinovaţilor, ci şi de trădător-denunţător (a lucrat sub ordinele lui Boris Bruhman, alias “Holban”, cel care a dat pe mâna Gestapoului Grupul Manouchian, “Afişul Roşu”), atât al democraţiei “burgheze” din Franţa ocupată, cât şi al României, ca stat care, de voie, de nevoie, îl:/o acceptase ca cetăţean/că (ba chiar ca supracetăţean – altfel ce-ar fi căutat, după repatrierea-prin-expulzare în moţul Agerpres-ului? ).
Şi degeaba declară el în dialogul cu Nicolae Coande: “Structura mea mentala esta, intr-adevar, una a nelinistii si a refuzului certitudinilor inghetate” – certitudinile sale au rămas cum fuseseră: îngheţate. Şi el – ca Oişteanu, ca Anca Răutu-Oroveanu, ca Al. Florian, ca R. Ioanid – şi alţii din aceeaşi…făină – este un autentic pui de bolşevic. În ciuda aparenţelor.” 6) Despre rolul destinat mie în Comisia cu pricina În unul din mesajele trimise în 10 aprilie a. c. V. Tismăneanu îmi explica din capul locului: “Rolul Dvs: (…) Nu trebue sa scrie[t]i: ati scris ce trebuia scris”. Distribuirea rolului mut m-a rănit, dar nu m-a determinat să-l trimit pe distribuitor la plimbare. Deci: la o săptămână după invitaţie mi se comunicase că urma să… interpretez Aria (mută) a Decorului, sarcina grea a… activităţii revenind adevăraţilor actori (aflasem două nume: Patapievici şi Antohi). Atunci, în 10 aprilie am intuit că în acea Comisie nu voi putea face nimic-nimic-nimic.
Tocmai de aceea fusesem poftit la prezidiu: să nu fac nimic, doar să… exist, asist, momâie. Motivul pentru care mi se distribuise astfel de rol? Eram eu cumva antiromân? , antisemit? , analfabet ? În toată modestia: nu, la toate trei întrebările.
Deci nu existau motive (necomunicabile), ci pretexte. De cinci zile a avut nevoie V. T. pentru a confecţiona, cu clacă, pretextul: “publicasem” pe internet cu o lună în urmă o scrisoare a lui, astfel “încălcînd un… cod academic, negîndu-i credibilitatea ştiinţifică şi morală, folosind la adresa lui un limbaj inacceptabil, contrare standardelor, pricinuindu-i grave leziuni pe la demnitatea umană etc.
Sfetnicii săi indigeni şi colonizatori îi vor fi explicat, îi vor fi făcut şi un desen: un eventual câştig prin includerea lui Goma (ca să se închidă gura reacţionarilor) va fi anulat de previzibilele “cerinţe” ale aceluiaşi: includerea şi a istoriei Ocupaţiei Basarabiei, Bucovinei de Nord, precum şi continuarea istoriei de după decembrie 1989 până azi… Pe cine bănuiesc a-l fi just-consiliat? De astă dată nu voi ţine seamă de înţelepciunea: “Hoţul cu un păcat, păgubaşul cu zece”, fiindcă îi ştiu, îi văd, îi aud pe hoţi: Pe Mihăieş, bouar al minţii, acuzat de “antisemitism”, ca şi jupânu-său, Manolescu: de cum primise bilet de voie de la Brucan, viteazul rezistent prin cultură se apucase de gazetărie, confecţionase chiar interviuri: un volum cu Tismăneanu (!), altul cu Manolescu – chestii însăilate din aproximaţii intelectuale şi din dezinformaţii informaţionale.
Omul nu ştie ce-cum să întrebe, habar n-are cum-prin-ce să-l corecteze sau stimuleze pe inter-locutor. Tot “militînd”, tot scriind, sperînd că astfel va învăţa să scrie, tot periìnd pe cine trebuia, a ajuns la Institutul Cultural Român, aghiotant al lui Patapievici: temîndu-se că voi cere luna de pe cer: publicarea unei cărţi “la el, la Fundaţie” (Buzura: “la Fundaţia mea!”), nu-i va fi lăsat lui “Volo” manşetele nădragilor, până când acesta nu a promis-jurat că nu-l va băga pe lup în târla mioritică a scriitorimii române, Goma are să strice toate aranjamentele intelectualităţii patriei, fiind el notoriu reprezentant al “disidenţei răguşite”; Pe Blandiana: cum să suporte Inventatoarea Rezistenţei prin ArpagiCultură ca Goma să steie la un prezidiu alături de Dânsa, care are neţesitate de trei scaune pentru sine şi de şi un sfert pentru Romi? – şi de un taburet pentru Lumina Lumii Ilieşiu, Spaima Comuniştilor (pe care-i filma de zor şi cu drag până la 22 decembrie 89 fix)? ; Pe Adameşteanu – nu va mai fi avînd puterea de până mai ieri, dar cuvântul său atârnă greu (!) când se arată ocaziunea de a-i plăti lui Goma o parte din răul făcut ei, Reprezentantă-Punct. A ce, reprezen’-punct? Dar a explicat ea, cu gura ei, limpede: «Ce ştii tu, bă!, păi eu reprezint!»; Dar Ion Vianu ce cusur va fi avînd, de când, trezit din somn, la nenumăratele comiţii-prezidii, Oişteanu i-a comunicat acest mare secret: Goma e “un basarabean antisemit”, iar fiul lui Tudor Vianu, ce să facă: a repetat, papagal, expectoraţia tovarăşului său de baricade şi de vânătoare de “antisemiţi”…; Dar Sorin Alexandrescu, “nepotul Monumentului”, ilustratorul, într-un cărţoi uite-aşa de gros, plin de scheme şi de săgeti indicatoare ale mersului geniului la Faulkner ? Cel care petrecuse o viaţă la Amsterdam, ignorînd România şi literatura română (pentru el oprindu-se la Titus Popovici), iar după moartea mamei sale, declarase că el fusese de totdeauna anticomunist – drept care din vara anului 1989 participase la… Uniunea Scriitorilor a lui Ţepeneag cu Breban? (vezi Jurnal de Căldură Mare)? ; Dar Antohi, dar Mungiu, dar prinţul-consort al său, “istoricul” Pippidi, descoperitor al “fascistului-Antonescu”-la-români? ; Dar Marius Oprea? rămas văduv (nu orfan? ) de “Institutul R. Ioanid”, tăricean, după apariţia băseştei “Comisii Volo”? ; Dar Manolescu-UNESCO, legitimatorul lui Iliescu imediat după Mineriada Sângeroasă? ; Dar Patapievici, heideggerul nostru drag, iubit şi raional? ; Dar Botezătorul său (şi al lui Georgel Zacuscă), liicheanul, frèrul sebastianez, altfel monarfistul-foc: Liiceanu? ; Să nu fi intervenit cu “un mic sfat” Cosaşu, Ianoşi, Oişteanu, tovarăşa Lilly Marcou? , nici veteranul turnător Zalis? Nici MaxKatz, automonitorizatornicul, citeşte: fabricantul din nimic al “antisemitismului tradiţional românesc”? ; nici maeştrii săi întru holocaustizare, politrucii Elie Wiesel, R. Ioanid ? Nici măcar Doamna Monica Lovinescu, nu pentru întâia oară condiţionînd prezenţa sa de absenţa lui Goma? 7) Despre cei care fac istoria României a. Din 23 august 1944 Ocupanţii ruşi ne-au falsificat istoria prin trimişii : Pauker, Chişinevschi, Răutu, Roller – de unde termenul: rollerizare;
b. După decembrie 1989 Pelin ne-a pelinizat-o;
c. Din 1991 Istoria României a fost wieselizată; d. În 1998 Istoria României a fost traficată prin traducerea Cărţii negre a comunismului de St. Courtois (în originalul apărut în 1997, deficitar la capitolul ţării noastre prin “grija” lui Karel Bartosek şi prin refuzul lui Courtois de a completa-corija prezentarea României), apoi prin strădania intelectualilor români de frunte: Blandiana, Onişoru, Rusan, Liiceanu. Cum am spus (şi am scris, în Săptămâna Roşie, capitolul “Când ai crescut în cultul victimei inocente îţi vine greu să accepţi ca ai fost un bun călău”), originalul francez ignorase (cu o exepţie: Piteşti de V. Ierunca), toate celelalte texte scrise de români, traduse în franceză, aflate la îndemâna “responsabilului capitolului “Europa Centrală şi de Sud-Est”, pe nume Karel Bartosek.
Acesta, împreună cu M. Berindei, A. Paruit, A. Lavastine, profitînd de indisponibilitatea lui F. Maspero, fondatorul revistei L’Alternative, a pus mâna pe ea şi a prefăcut-o, din publicaţie anticomunistă în una… “eurocomunistă”, rebotezată La Nouvelle Alternative.
Tovarăşul Bartosek (tovarăş al tovarăşului Courtois) a aplicat metoda idioată, a tovarăşului de la Cluj, St. Borbély (cum se întâlnesc marile spirite!), după care… “ar fi greşit să punem prea mult accent pe destinul dramaturgului ceh Vaclav Havel, al filosofului maghiar Istvan Bibo, al scriitorului român Paul Goma sau pe alţii, provenind din intelighenţia şi să-i lăsăm în umbră pe «oamenii de rând»” – motiv pentru care nu pomeneşte de mişcarea pentru drepturile omului din 1977, solidarizată cu Charta 77, iar dintre “oamenii de rând” nu îl pomeneşte pe legendarul Vasile Paraschiv (desco-perit alaltăieri de însuşi V. Tismăneanu).
Doamne fereşte să fi citat din eseul lui C. Dumitrescu La Cité Totale, nici din Crăciunaş: Le dernier regard ; nu au fost pomenite nici cărţile mele “penitenciare” (orişicâtuşi publicate la Gallimard, la Seuil, la Hachette); nici măcar volume ca La vie en rouge, de Duplan şi Giret, Le KGB en France de Thierry Wolton nu au îndeplinit condiţiile de intrare… În schimb (!) Bartosek îi indică la Bibliografie (extrem de săracă, total nereprezentativă), pe…VladimirTismăneanu, ei da! – cu volumul în limba română “Fantoma lui Gheorghiu-Dej”!- şi pe autoarea unui text despre… oamenii care l-au adus pe Ceauşescu la putere – semnat de arhinecunoscuta cercetătoare Cristina Boico – cu totul întâmplător mătuşa lui V. Tismăneanu – oh, oui. Să recunoaştem: varianta românească repară o nedreptate flagrantă a originalului francez: în ea apare… Blandiana (adevărat, într-o notă de subsol – dar nu este pomenită Doina Cornea, nici de Dorin Tudoran, nu vine vorba, nici de Dan Petrescu, nici de Luca Piţu…- ce-om fi vrând: nu aceştia au ‘grijit ediţia, ci ea, Romi, Liiceanu şi Onişoru! – se observă);
e. În 2005 Istoria României şi a Românilor a fost falsificată prin înfiinţarea Institutului pentru studierea Holocaustului, imeni Wiesel, al cărui scop este, nu studierea tragediei evreilor, ci impunerea în şcolile noastre a materiei obligatorii concepută de evrei – şi doar de ei (să nu mi se spună că goi-ul Pippidi contează – da de unde, niciodată, în nimic nu a contat);
f. Tot în 2005, ca un fel de compensaţie acordată şi majoritarilor români din România, guvernul a decis înfiinţarea unui institut pentru studierea comunismului. Director : istoricul Marius Oprea, adjunct: istoricul Stejărel Olaru. Cât de onestă, cât de profesionistă a fost iniţiativa de a se, în sfârşit!, apleca şi asupra pătimirilor noastre, ale românilor victime ale bolşevis-mului rusesc, s-a observat numaidecât prin: – anunţarea perioadei de studiu, decapitînd-despiciorînd-o: excluzînd tragedia începută la 28 iunie 1940, şi suprimînd “postrevoluţia”, permanentul război civil durînd şi azi; – cooptarea (sic) în Comisia de studiere a crimelor comuniste a lui “Radu Ioanid”, cunoscut sionist, antiromân notoriu (crescut, instruit în herghelia lui Serge Moscovici, din care au ieşit şi exemplare ca: M. D. Gheorghiu, Isac Chiva, A. Lavastine, Maria Mailat…);
g. În 2006 a fost anunţată o altă mâncare de peşte: “Comisia Tismăneanu-Băsescu”. Dacă aceasta, destinată a cerceta crimele comuniste nu are ca membru al Colegiului de onoare un pui de bolşevic (I. Ioanid) are ca… secretar-general al chiar Comisiei care a şi început să-i poarte numele, un alt pui de bolşevic : prietenul vostru “Volo”, altfel : Vladimir Tismăneanu. Şi, de parcă aceste nenorociri nu ar fi destul de… nenoro-cite, iată că şi… 8. …ambasadorul USA în România, N. Taubman, după ce ne-a demonstrat cu strălucire că un ambasador nu are rolul de a se ocupa de relaţiile ţării sale cu cetăţenii ţării în care a fost numit, ci de Holocaust, de predarea lui obligatorie în şcoli, acţune propagandistică împănată cu ameninţări din repertoriul lui Wiesel (cel de la 3 iulie 1991, din New York Times): “Trebuie să ştiţi că dacă antisemiţii nu sunt criticaţi [înfieraţi] în public, veţi suferi. Veţi fi izolaţi, Occidentul vă urmăreşte cu mirare, cu spaimă, cu groază”. De curând, prin cine ştie ce ameninţări-promisiuni (să fie întrebat inevitabilul Ungureanu), ambasadorul Taubman i-a adus pe români până la acceptarea unei monstruozităţi, a unei Minciuni a Veacului: re-inaugurarea, în Cişmigiu, a unui monument al ostaşilor americani căzuţi pentru liberarea României… Or toată toată lumea ştie că americanii în chesti, aviatori de bombardiere, înainte de a fi doborîţi, ne făcuseră praf şi pulbere, ne amestecaseră cu molozul – la Ploieşti, la Bucureşti, în 4 aprilie 1944, în zona Gara de Nord, unde au murit mii de civili, dintre care trei sferturi refugiaţi grupaţi acolo în vederea “dispersării” în vestul ţării – prefigurînd crima de la Dresda, din anul următor, 1945: tot refugiaţi civili din Est erau… La Bucureşti, în 4 aprilie 1944 a pierit şi unchiul meu Ignat Goma. Aşadar: după exemplul evreilor care au treabă, n-au, fabrică “dovezi de antisemitism”, americanii au, n-au treabă, fabrică “prinosuri de recunoştinţă” (se recunoaşte expresia? , tata, deşi fost deportat în Siberia, zicea: «Americanii sunt un fel de ruşi – doar că au mai multe stele pe drapel»). Cum de îi rabdă pământul pe guvernanţii români care nu apără interesele românilor, ci pe ale ruşilor şi pe ale ucrainenilor (pe lângă interesele, muuult mai importante ale surorilor, cumnatelor, verişoarelor – chiar şi ale nepoţelelor? ). Cum de mai fac umbră pământului guvernanţii români care nu cunosc istoria elementară a ţării lor, România, iar dacă o cunosc, puţin le pasă de adevărul ei, ci sunt cu gândul numai la “consideraţia” pe care o vor primi (şi dolarii! să nu fie uitaţi dolarii!) de la aceşti ruşi cu mai multe stele pe drapel…? 9) Despre certificatele de bună-purtare
Armand Goşu: “In ultimele zile, v-ati vazut dosarul la CNSAS. E vorba de un dosar provenit de la SIE, de un dosar lucrat de cei de la Directia de Informatii Externe a Securitatii”. Aşadar V. Tismăneanu a avut nevoie de un certificat de ne-securist – de la CNSAS. De ce ? Cine i l-a cerut? Tăriceanu? Băsescu? R. Ioanid? Ca să-i tragă ei un Club al Certificaţilor? Cine le va fi liberat spravka ceea? Tot ei, după modelul “Certificatului de Revoluţionar”? Nu am nici o încredere în indivizii care, ţinînd să-şi “pro-beze” onestitatea pusă sub semnul întrebării, umblă cu “certificate” ba de revoluţionar, ba de absolvent al Academiei de Jurnalistică, ba de persoană care nu a lucrat în viaţa ei pentru, zi-i pe nume: “poliţia politică” (Andrei Cornea, filosof, director-de-direcţie şi holocaustolog rasist), când vorbea de securiştii care o agresaseră pe Monica Lovinescu, le zicea: “membri ai poliţiei”. Drăguţ. Şi ce subţire-diversionist.
Ca şi “Domnul Iliescu” în gura lui V. Tismăneanu (dar “Domnul Măgureanu” pe buzele celui-mai-tânăr-filosof-la-român: Liiceanu? ). Nu am încredere în certificatizanţii CSNAS – am vrut să spun: confecţionatorii, li se mai zicem: falsificatori. Pentru că am zăbovit cu privirea asupra câtorva beneficiari, comunic lista lor: – Gelu Voican Voiculescu-Sturdza-Clytoris: Prietenul meu Gelu, rănit de mirarea-dezaprobarea exprimată de mine la apariţia lui în banda de bandiţi organizatori ai “revoluţiei de la 89”. Brucan, Iliescu, Roman, Măgureanu, a compus în vara anului 1990 o compunere intitulată: “Dosar de securitate” (al său, dosarul!) şi a încercat să-l publice în revista 22. G. Adameşteanu, pe atunci total inocentă, însă nu şi ticăloşită, a refuzat. A aflat N. Manolescu! Pe loc l-a invitat pe supraşeful Securităţii iliesciene să aducă la el, la România literară “Dosarul de securitate”. Prezentat de redacţie (Manolescu-Dimisianu), animalul care nu există a apărut pe 5 pagini, în două numere, ultimele pe 1990. Pe atunci nu se vorbea de certificat “de la CSNAS”.
Se vede însă că autoritatea (i)morală a lui N. Manolescu (care tocmai luase, imediat după mineriadă, un interviu lui Iliescu, în care îl domnìse şi îl o-ìse: “Om, cu O mare”) fusese hotărîtoare. Gelu umbla pe la cocktailuri, în Libia, distribuia fotocopii, cu autograf, adăugînd, oralmente: «Uite ce scrie România literară a lui Manolescu despre mine!» – se oprea la timp, nu explica: «Din moment ce îmi publica dosarul de securitate, înseamnă că sunt curat, nu am nimic de ascuns». Doamne fereşte, cum să aibă de ascuns ceva împuşcătorul Ceauşeştilor! Şi Ion Iliescu a cerut şi a obţinut certificat de CSNAS – ei şi? Ce probează acela: că Iliescu nu a lucrat pentru Securitate, “doar” pentru NKVD, apoi KGB? C. V. Tudor: şi el este diplomat al CSNAS; Şi Buzura: Si Uricaru; Şi Voiculescu-Crescent a fost recent spălat, sfinţit… Ei şi? Înseamnă că toţi certificaţii (de către cine: de către CSNAS, unde nu te mai poţi răsuci de câţi securişti – dar securiste! – pe metru pătrat fojgăie) au devenit curaţi? Ca “domnul Iliescu” după spălătura de sânge şi de căcat operată de Manolescu, Pleşu, Breban, Simion, Sorescu – şi Tismăneanu? 10) Despre a fi sau a nu fi evreu în România Prietenii, îndatoraţii lui V. Tismăneanu i-au sărit întru apărare, acuzîndu-i pe acuzatori că… l-ar fi acuzat pe “Volo” pentru păcatul-crima de a fi evreu. Să avem iertare: în primul rând şi fiul meu Filip este evreu, după mamă – şi ne înţelegem bine, împărtăşim aceleaşi valori; în al doilea: din câte ştiu – şi ştiu, fiindcă pe mine mă interesează ce se petrece în lume, deci mă informez – nimeni nu l-a acuzat “pentru că este evreu”.
Evreii sionişti (dar şi: Manolescu, Gârbea, Marta Petreu) ne acuză pe noi, românii, că suntem “antisemiţi”, noi însă, românii nu suntem nici sionişti, nici manolişti, nici martopetrişti – nici andreipipidişti. Acuzatorii s-au înşelat şi au înşelat atunci când l-au acuzat pe Vladimir Tismăneanu doar ca fiu al unor bolşevici evrei veniţi pe tancurile sovietice. Dar tocmai asta condamnăm noi la veniţii-pe-tancuri: faptul că îi acuzaseră – şi trimiseseră la puşcărie! – pe părinţi pentru faptele (reale, imaginare) ale copiilor, pe fii, nepoţi, veri, vecini pentru faptele părinţilor! Am spus de la începutul acestui text: nu acesta este păcatul lui V. Tismăneanu – fiindcă nu ne putem alege părinţii – ci altul, altele, nu moştenite, ci câştigate. V. Tismăneanu, istoricul, se fereşte ca de foc de a ieşi din cercul pentru studiere fixat de el, fixat de fixatori: se ocupă numai de trimişii (sau unşii pe loc), de primă mărime ai Porţii Kremlinului, în scop de colonizare: Pauker, V. Roman, Chişi-nevschi, Moghioroş, Gheorghiu-Dej, Bodnăraş, Iliescu, iar evreilor nu le spune pe nume, ci îi îngroapă în alt abuz lingvistic (precum antisemitism): “minorităţi etnice”.
Ce comod: ca şi victimele maghiare ale Holocaustului, repartizate de Wiesel la vecini (şi ocupaţi, evreii bolşevici au fost împrăştiaţi la rubricile unguri, cehi, polonezi, bulgari, ruşi. Sub umbrela “obiectivităţii istorice” (dar V. T. nu este istoric!), încearcă – şi reuşeşte – să reabiliteze mai degrabă pe ici decât pe colo sinistre figuri ca Ana Pauker, în schimb (!) să zugrăvească în negru figuri antipatice lui şi familiei sale: Ceauşescu, Răutu, Radu Florian… 11) Ce fel de istorie a României vrea V. Tismăneanu? Ceea ce i se poate reproşa (şi trebuie să i se reproşeze) lui Vladimir Tismăneanu este, nu faptul că este evreu (ei şi? este ceea ce este!), ci faptul că, evreu printre goi (români), este insensibil la viaţa şi la moartea goi-lor; nu i se poate reproşa că este fiu de bolşevici evrei care doar rău au făcut băştinaşilor – ci că nu a renunţat la graniţa mentală reproducînd graniţa reală (Zidul ! Autozidul!) separînd iremediabil “Cartierul Primăverii, cuibul de bolşevici” şi restul ţării, populaţia. El nu poate, nu vrea să accepte că există şi altceva, altfel decât propria persoană, propria categorie, propriul clan. De pildă, pentru el, umanist, nu există suferinţa palestinienilor, nici injustiţia, nici neomenia cu care sunt trataţi, ei băştinaşii, de către invadatorii israelieni (să nu invoce “dreptul istoric”: Filistenii erau oamenii locului, sedentari atunci când Evreii, păstori, au dat peste ei, venind din Mesopotamia). Nu am citit şi nu am auzit ca cineva să fi citit vreun rând de măcar înţelegere, dacă nu de compasiune (i-aş cere prea mult dacă aş rosti “fraternitate”) pentru altă comunitate oprimată, alungaţă de la vatra ei: a palestinienilor. Nu, nu. Deşi există atâţia evrei normali şi celebri (nu chiar ca şi “profesorul de la Maryland”) şi tot din aria rusească proveniţi: Menuhin, Barenboim, ba chiar şi dintre evreii noştri: Sami Damian. Aceştia au riscat normalitatea – şi au fost trataţi, cum altfel, decât de “antisemiţi”. Vladimir Tismăneanu – şi asta va fi concluzia mea – o persoană structural insensibilă (istoria se face şi cu inima, nu? , chiar riscînd o abatere subiectivă); pe el îl interesează – vezi-i bibliografia – personalităţile-care-fac-istoria, chiar dacă părintele său, Leon Tismăneanu, ne obliga, ne soma să credem că… masele; îl preocupă cancanurile, mâncătorìile, întreturnătoriile mafioţilor bolşevici – şi nu cei care au suferit, care şi-au pierdut viaţa (unii şi sufletul) sub şenilele de tanc sovietic ale Marii Terori de la Răsărit.
Ce fel de “istorie” va superviza, dirija “Volo” – altfel băiat bun, serviabil – dacă nu are mijloacele? Fiindcă nu le are; el nu a văzut, nu a auzit ce se petrecea dincolo de Zidul Ierusalimului Cartierului Primăverii unde a copilărit şi unde s-a întors. V. T. este surd, orb, nu are odorat, deci nu ştie cum “arată” mirosul de sărăcie, mirosul de fără-acoperiş (dacă tovarăşii tovarăşilor părinţi ai săi îi alungaseră din case şi le luaseră locul, fără măcar a schimba cearceafurile…); mirosul de frică-de-arestare, de frică-de-exmatriculare din facultate (ei, da: catedra de marxism-stalinism se ocupa şi de “purificarea” corpului studenţesc, iar C. C. al UTM – reprezentat de Trofin, Petre Gheorghe, C. Burtică – şi Ion Iliescu! – un an întreg, 1958, a tot pus la-zid şi pe rug sute de studenţi potenţial periculoşi, drept care i-a exmatriculat); mai departe: miros de-frică-de-anchetă; mirosul de sudoare (de frică), de urină-sânge-căcat din timpul anchetei la Securitate. Dar mirosul de moarte ştie el cum… miroase?
Va realiza comanda prezidenţială a unei Istorii a României din ultima jumătate de veac alcătuită doar din portretele monştrilor comunişti, mai mult sau mai puţin feroci, mai mult sau mai puţin buni părinţi? De acord – dar victimele? Unde sunt victimele – milioane -din “Istoria” lui Tismăneanu Vladimir? Grav handicapat de originea sa de evreu basarabean, inima nu-l va lăsa să aducă vorba şi despre imensa – şi actuala – tragedie a românilor basarabeni şi bucovineni treziţi în 28 iunie 1940 robi ai ruşilor, cu identitatea schimbată, cu alfabetul schimbat, cu o matrie maşteră: nu mai erau români, nu mai vorbeau limba română, drapelul nu mai era tricolor, ţară nu le mai era România, ci Marea Uniune Sovietică!
Violentaţi, umiliţi, pângăriţi în credinţa lor creştină de evreii bolşevici, mult mai răi decât ruşii-curaţi – unii prieteni, vecini, colegi deveniţi de nerecunoscut: turbaţi de ură faţă de români, mai ales dacă aceştia erau militari şi se retrăgeau, umiliţi de ordinul de a nu răspunde agresiunilor, în Săptămâna Roşie; după aceea jefuiţi de pâinea pe care ei o făcuseră, alungaţi din casele pe care ei le zidiseră, arestaţi, anchetaţi, unii deportaţi în Siberia, alţii împuşcaţi pe loc. Cum să-i compătimească V. Tismăneanu pe basarabeni şi pe bucovineni, când treaba murdară, de zapcìi-caralìi, de călăi în slujba ruşilor o făceau evreii – mulţi cunoscuţi de părinţii săi: Perahim, Sorin Toma, Roller…? Cât de drept va fi V. T. în judecăţile sale istorice – ziceam că se va studia şi perioada dina-inte de 1946…- atunci când va ajunge la episodul refugiaţilor din martie 1944? Va accepta, el, făcînd parte dintr-o comunitate care a dat realitatea şi expresia “Ovreiului Rătăcitor” (aşa zicea tata că ajunsesem noi), că există durere şi mai sfâşietoare, cea a “Ovreiului rătăcitor în proprie ţară” – când acest efect avea această cauză: comunismul rusesc? – cel pe care îl visaseră părinţii săi şi pentru a cărui realizare renunţaseră şi la gândire logică şi la inimă (caldă, în principiu), devenind roboţi ai Distrugerii, ai Terorii, ai Ororii?
Ce va înţelege el din continu-area dramei refugiaţilor, (re)fugind, ascunzîndu-se prin păduri, prin peşteri de frica ocupanţilor şi prinşi, legaţi, predaţi jandarmilor, jandarmii ruşilor – pentru a fi “repatriaţi în Siberia”? Şi cum va percepe el Istoria cotelor, Istoria colectivizării? Cum să accepte – cu inima şi cu capul – că decembrie 1989 nu a însemnat încetarea Terorii bolşevice, că de atunci a continuat prin războiul civil aţâţat de “domnul Iliescu”, cu care el conversase despre război, despre pace, de “domnul Brucan”, coleg de bancă revoluţionară cu părinţii săi, de “domnul Petre Roman”, fiul altui “domn” şi acela “erou din Spania”, Valter?
Acestea au fost întrebări la care am şi dat răspunsul: Nu, Vladimir Tismăneanu nu este deloc omul potrivit la locul potrivit. Prezenţa lui în fruntea unui organism de o asemenea importanţă pentru trecutul dar şi pentru viitorul nostru este o eroare care ne va costa alţi ani, alte decenii de “tranziţie” (citeşte: încremenire, dare îndărăt, retrogradare). Cum adică: nu se găseau istorici oneşti, serioşi, cunoscători ai “materiei” şi ai meseriei? Tot la cârpaci, la peticari, la improvizaţi am recurs? Există oameni din toate generaţiile care au, totuşi, idee despre Istoria Contemporană – cine a avut ideea nefericită, nocivă de a face, mai ieri apel la “salvatori” de teapa lui R. Ioanid, acum la un băiat simpatic, dar atât:V. Tismăneanu? De Iliescu, Năstase, Constantinescu, Ciorbea, Tăriceanu, Băsescu – chiar şi de Ungureanu – nu se va mai vorbi peste un deceniu, însă despre această această iresponsabilă uşurătate, criminală neseriozitate de a trata – pentru a câta oară? – Istoria României se vor rosti stră-stră-strănepoţii noştri; cu fălcile strânse, cu lacrimi de ciudă şi de mânie – şi de ruşine. Se vor întreba: Ce fel de oameni am fost noi? Şi îşi vor răspunde, cu năduf: «Oameni de nimica, asta au fost!» Paul GOMA
P. S. Intr-un interviu cu A. Bădin din Adevărul din 13 iunie a. c. : V. Tismăneanu declară senin: “domnul Goma a publicat si o scrisoare pe care i-am adresat-o în nume personal. M-a costat mult sufleteste sã decid cã nu pot colabora cu domnul Goma din motive de standarde profesionale. Am avut bunã credintã în relatia cu dl Goma, iar domnia-sa, ulterior, si o spun acum pentru prima datã, mi-a trimis o scrisoare care se încheia cu cuvintele “îmi cer iertare”” Este adevărat că i-am trimis o scrisoare în care îmi ceream iertare pentru… eroarea de a fi “sudat” două paragrafe, atribuindu-l, nedrept, pe al doilea lui V. Tismăneanu. Or el translează iertarea la… publicarea pe internet a scrisorilor. Îl informez că pentru această faptă (scrisorile publicate pe internet) nu-mi cer şi nu-mi voi cere iertare. PG Sursa:https://paulgoma.free.fr/
January 31st, 2010 
VR 
Am urmarit cu amuzament saptamana trecuta suferintele bietului Volodea Tismaneanu dupa punerea la punct facuta de Dinu Sararu fata de persoana sa. Cunoscandu-l deja pe tasmanian cu slabiciunile sale cu tot am asteptat cuminte ca la cele cateva randuri pe care i le-a alocat Sararu in Evenimentul Zilei sa se isterizeze o data si apoi, cu masochism, “iar din nou”. Asa a si fost. Pentru prima sparcaiala s-a folosit de plagiatorul de serviciu al lui Vadim Tudor, Mirciulica Mihaiesi. Neputincios cum e, pentru a doua jarja a republicat un negrisor de-al lui, un oarecare Angelo Mitchievici, oltean sadea inteleg, dupa modelul Petre Roman – os de ardelean. Cred ca este important de reprodus “flacara ros-violeta” dintre cele doua reprezentari ale comunismului, cel autohton si cel internationalist neokominterninst, mai ales pentru ca ii devoaleaza din nou adevarata fata a pretinsului “anticomunist” din secta pretutindenarilor. De exemplu: fiul lui Leon Tisminetski ii reproseaza lui Dinu Sararu niste legaturi de rudenie comuniste, tocmai el, cel care sustine ca n-are nici o importanta faptul ca a trait in cartierul rosu si ca propriii sai parinti au fost agenti NKVD veniti cu tancurile sovietice. Ca si cum un copil de taran roman de la botul vacii ar fi avut exact aceleasi sanse si proptele cu o progenitura nomenklaturista scolita in aceeasi clasa cu Nicu Ceausescu! Desigur, la fel de nevinovat este si astazi ca s-a nimerit in acelasi grup pentru “dialog social” si cu fiica si cu nepotul lui Leonte Rautu! Mai departe: onanistul din el nici macar acum nu are curajul sa-i reproseze lui Dinu Sararu ca puterea sa sta si in faptul ca este mason de rang inalt sau ca acel var pe care il invoca este chiar fostul socru al lui Dinu Patriciu. Nu, o da pe dupa colt, ca este “unul dintre apropiatii lui Iliescu”. Dar, pana nu demult, distinsul “anticomunist” Tismaneanu era mai mult decat un “apropiat de-al lui Iliescu”, era ca fiul sau adoptiv! Si, daca Geoana ar fi fost presedinte acum, fiti convinsi ca Tismaneanu si-ar fi redescoperit peste noapte valentele “social-democrate”. In schimb, Sararu va ramane in istoria literaturii romane drept un scriitor de mare forta. Public intai cele cateva fraze rostite de Sararu, apoi replica plangacioasa a lui Tismaneanu (il las in gunoiul sau pe Mitchevici) si, in completare, vin cu cateva lamuriri mai vechi, care ar fi trebuit sa fie definitive in privinta propagandistului comunist de tip bolsevic deghizat ca o cazatura de travestit in bordelul lui de “neo-commies” resapati. 
Posted in Uncategorized 
Tags: 
