„Fiecare biserică recunoscută de stat are dreptul de a-şi exercita cultul după credinţa ei, a-şi conduce şcolile sale, a stăpâni şi întrebuinţa fondurile şi averile sale bisericeşti şi şcolare după trebuinţa şi dorinţa ei”. Şi într-adevăr, acest articol se şi aplică – pentru lipoveni şi evrei, pentru români nu. De douăzeci şi şase de ani românii bucovineni se primblă de la Ana la Caiafa, pe la ‘naltele scaune, cum zic ei, pentru a putea exercita un drept garantat de Constituţie şi de 26 ani îmblă în zadar.