Posts Tagged ‘sf ierarh antim ivireanul’

Ultimele sfaturi duhovnicesti ale Parintelui Adrian Fageteanu: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie.” Marturia Parintelui Mihail si cuvantul Parintelui Ioachim de la Lainici

Cuvantul Parintelui Mihail:

“Să-l pomenim în inimile noastre, urmându-i povețele ziditoare de suflet!”

Părintele nostru duhovnicesc, Ieromonahul Adrian Făgețeanu (16.11.1912 – 27.09.2011) s-a înălțat cu sufletul la Domnul Hristos aseară în jurul orei 19.30.

După un accident cerebral pe care l-a traversat în noiembrie anul trecut cu complicații neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat și problemele pulmonare, la fiecare 3-4 luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou (și greu de găsit) la spitalele din Târgu-Jiu și București. În spitalul bucureștean ”Dr. Marius Nasta”, Părintele se afla internat de o săptămână pentru un asemenea tratament, el fiind adus într-o stare în care el repira foarte greu. Anunțasem deja credincioșii să vină să-l viziteze și să-i ceară o ultimă binecuvântare, gândindu-ne că se poate întâmpla orice. Joi i-am citit câteva rugăciuni pentru întărirea sănătății, iar vineri dimineața, Părintele Adrian s-a împărtășit cu Sfintele Taine. În două zile s-a înzdrăvenit treptat, duminică respirând deja foarte ușor. Ieri dimineață, în urma vizitei, medicul a considerat că Părintele poate părăsi spitalul, eliberându-i biletul de externare, care ar fi trebuit să aibă loc azi dimineață, după ora 8. Dar, în timp ce mânca ajutat de Părinții Macarie și Mihai care-l îngrijesc de ani de zile, Părintele Adrian s-a săvârșit din această viață pământească în urma unui stop cardio-respirator, fără durere. S-a lăsat într-o parte și ”s-a adăugat părinților săi”. Înțeleg, însă, dincolo de contextul spațio-temporal și medical, că viața și moartea și ale Părintelui sunt în Pronia veșnică și  atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu. Încât, cred că sub ocrotirea Sfântului Antim Ivireanul, pe care l-a iubit și cinstit, sufletul Părintelui Adrian s-a despărțit de la vederea ochilor noștri temporar, odihnindu-se acum de toată osteneala vieții sale…

Ultimele sfaturi pe care ni le-a dat Părintele Adrian duminică, la precedenta întâlnire, au fost: ”Smerenia e cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Să aveți smerenie. Și jetfelnicie. Iar de ai supărat pe cineva, să-ți pară rău și să te împaci cu el.”. Sper să ajute și altora.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, trupul Părintelui se va afla spre cinstire în paraclisul Mănăstirii Antim, unde a spovedit și sfătuit mii de credincioși, azi toată ziua până mâine, joi 29 septembrie, orele 12. Înmormântarea, cel puțin după ultima convorbire cu Părintele Ioachim, Starețul mănăstirii Lainici, va avea loc sâmbătă, orele 12, la mănăstirea Lainici.

Atotbunul nostru Dumnezeu să-i dea iertare de păcate și să-l pomenească în împărăția Sa veșnică laolaltă cu Sfinții Săi! Și noi să-l pomenim în inimile noastre, urmându-i povețele ziditoare de suflet!

Parintele Mihail

Cuvantul Parintelui Ioachim:

„Am dobândit un rugător în ceruri”

Părintele Adrian Făgeţeanu s-a stins din viaţă marţi seara, la orele 19,30, în Bucureşti, pe patul spitalului unde fusese internat cu ceva timp în urmă. Despre valoarea personalităţii sale, părintele arhimandrit Ioachim Pârvulescu, stareţul Mănăstirii Lainici, a afirmat: „Este foarte interesant că mucarea la ceruri a părintelui s-a produs chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Antim Ivireanul. Nu este întâmplător acest lucru pentru că părintele a fost vieţuitor la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti, făcând parte din mişcarea Rugul Aprins, alături de stareţul nostru, preacuviosul părinte Calinic Cărăvan. Mai mult decât atât, părintele Adrian va fi prohodit la Mănăstirea Lainici, chiar în ziua preznuirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului. Pentru noi plecarea părintelui la ceruri este o mare pierdere şi în acelaşi timp un mare câştig. Este o pierdere pentru că a plecat dintre noi un mare stâlp al Ortodoxiei şi un câştig pentru că am dobândit un mare rugător în ceruri. Viaţa lui întreagă a fost o suferuinţă, murind şi înviind de mai multe ori. De data aceasta a înviat în ceruri. Mormântul său va fi aşezat lângă cel al părintelui Cărăvan, stareţul său iubit”.

Mitropolia Olteniei

Cititi si Părintele Adrian Făgeţeanu, mărturisitorul

S-a stins Parintele Adrian Fageteanu. Minuni din viata Parintelui si doua inregistrari video tulburatoare. Dumnezeu sa-l aiba alaturi, in cetele martirilor romani!

PARINTELE ADRIAN FAGETEANU – Ultimele zile, ultimele cuvinte (FOTO INEDIT)

Azi e ziua Sfantului Ierarh Antim Ivireanul

Sf. Ierarh Antim Ivireanul: “Aceasta o am zis cand m-am facut mitropolit”

“Veniti dupa mine si va voi face pescari de oameni“

“Doctorii cei desavarsiti si intelepti atunci maresc mai mult lauda mestesugului lor, nu cand cu fier si cu foc lupta patima sa o supuna, dupa cum este legea razboiului, ci numai cand aceia ce patimesc, cu palpari usoare si cu doctorii dulci, vor afla leacul bolnavului si acele infricosate porunci ale mestesugului doctoricesc le vor opri, si cateva zile cu mancari doctoricesti si hranitoare potolind durerile, vor arata pe acela ce patimeste mantuit de boala. Asa si preainteleptul doctor al sufletelor si al trupurilor noastre, imparatul imparatilor Hristos, Dumnezeul nostru, vazand lumea ca bolnavea cu patimile necredintei si se umfla ca o rana cu inselaciunile cele lumesti spre inchinarea idolilor, a socotit cu multe feluri de mijloace si a purtat de grija pentru mantuirea oamenilor si a neamului omenesc – de vreme ce acesta este lucrul cel dintai al bunatatii lui, a mantui pe omul din mainile vrajmasului si a-l aduce la frumusetea cea dintai si la vrednicia de la care a cazut pentru pacatul neascultarii al stramosului Adam -, si nu trimite ploaie de foc spre ingrozirea lumii, nici porneste marea ca o oaste impotriva pamantului, nici inarmeaza puterile stihiilor impotriva necredintei, ci [lumea] o supune numai cu blandete si cu minuni si o trage spre dansul, cu faceri de bine si cu cuvinte ceresti o preface sa se mute de peste dansa patimile cele sufletesti, ce se umflau ca o rana otravita.
Continuarea la Razboi intru Cuvant
Sf. Ierarh Antim Ivireanul – “pescarul de oameni” mucenic
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova