Posts Tagged ‘Sfanta Cuvioasa Paraschiva’

Cuvantul ziditor al IPS Teofan la hramul Preacinstitei Maici Parascheva si coada de 2,5 km / 12 ore la moastele Sfintei Cuvioase. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte far’ de moarte, miluieste-ne pre noi! VIDEO

„Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Mucenic Policarp ne dau mărturie despre puterea rugăciunii şi puterea credinţei.

Sfântul Mucenic Policarp, contemporan cu Apostolii lui Hristos, a ales să fie martirizat, decât să-L tăgăduiască pe Domnul Hristos, considerând că mărturisirea Adevărului este piatra fundamentală a existenţei omeneşti şi a lumii întregi.

Sfânta Parascheva, care a trăit la o mie de ani după Sfântul Policarp, a dus o viaţă în duh de jertfă şi de rugăciune, convinsă că, fără o legătură permanentă a omului cu Cerul, totul este zadarnic şi lipsit de sens.

Prin exemplul lor, Sfinţii Policarp şi Parascheva ne îndeamnă pe noi, cei de astăzi, să ducem o viaţă în unire cu Hristos-Dumnezeu, prin rugăciune, şi să ne facem mărturisitori ai Adevărului-Hristos, până la cea din urmă clipă a vieţii noastre, ca să avem viaţă veşnică!

Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Mucenic Policarp, binecuvântează jertfa şi credinţa binecredincioşilor pelerini!“

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

Procesiunea cu sfintele moaste ale Sfintei Cuvioase Parascheva. VIDEO


Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul Calea Sfinţilor – Procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sf. Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei. S-a desfăşurat pe traseul: Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi s-a încheiat cu depunerea sfintelor moaşte pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane pentru închinare.
• Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi în anul 1996 (Vecernia, Litia şi Utrenia – în Catedrala Mitropolitană).

Joi, 13 octombrie:• Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană cu participarea Corului “Apostolii” al preoţilor din Protopopiatele I şi II Iaşi.
• Orele 11.00 – deschiderea expoziţiei de carte dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva şi lansare la Mănăstirea “Sf. Trei Ierarhi” – Sala Gotică a două lucrări: Albumul Sfânta Cuvioasă Parascheva – multfolositoare şi lucrarea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor. Lucrările sunt editate şi publicate de către Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
• Orele 16.00 – slujba de sfinţire a noii locaţii a Depozitului de Obiecte Bisericeşti “Sf. Ap. şi Ev. Luca” aflat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
• Orele 17.30 – slujba de sfinţire a lucrărilor de extindere a Spitalului Providenţa al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
• Orele 19.00 – concert susţinut de grupul vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană)
• Orele 21.00-03.00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie – în Catedrala Mitropolitană).

Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Secţiunea dedicată Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova