Când Petru Ursache îl întreba pe Cezar Ivănescu într-un interviu dacă scriitorii nu pot redeschide procesul comunismului cu mijloacele lor specifice, acesta a dat un răspuns edificator: “Scriitorii care au fost şi au rămas scriitori au redeschis de mult procesul comunismului, literatura de sertar semnată de Lucian Blaga şi N. Steinhardt, de Teohar Mihadaş şi Marcel Petrişor, de Petre Ţuţea şi Luca Piţu, de Radu Gyr şi Nichifor Crainic, de Mircea Vulcănescu şi atâţia alţii se va constitui într-un dosar la procesul comunismului, singurul care se va judeca în ceruri şi nu aici”.
Nu putem şti cum va hotărî Dumnezeu la judecata de apoi, dar pentru un om ca Gyr, care a suferit peste 16 ani de temniţă, în trei regimuri, cu demnitate şi credinţă în Dumnezeu, răsplata credem că va fi de partea celor despre care Mântuitorul a spus: “Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate”. Greu de înţeles pentru noi versuri ca acestea: “Hei, omule, vorbeşte, e marea ta Judecată,/ atunci voi urca înaltele trepte/ şi îngenunchind sub abside/ cu zâmbet de sânge pe buze livide/ Îţi voi răspunde cu trupul inert:/ Pentru toate rănile mele nedrepte/ eu, Doamne, Te iert!”.
Însă pătimirile de neînchipuit îndreptăţesc chiar şi o atitudine de aparentă răzvrătire. Simona Popa, fiica poetului, i-a povestit lui Paul Siladi într-un interviu din 2006: “Tata a început periplul închisorilor devreme, după Rebeliune, el fiind în Mişcarea Legionară, de fiecare dată când era câte un accident erau ridicaţi, dar făcea câte o bucăţică de puşcărie, care adunate au făcut vreo doi-trei ani, dar procesul cel mare a fost în anul 1945 (…) Cea mai mare parte a pedepsei a făcut-o la Braşov, unde regimul era mai blând, până prin ’50. La Braşov noi l-am vizitat. Mie mi-au dat voie să merg chiar în închisoare, în celula în care era el. Avea voie să aibă creion şi hârtie, sunt multe poeme pe care le am de acolo, manuscrise pe care le-a scos, dar cu ştampila închisorii”.
Însă după ce a fost transferat la Aiud, condiţiile s-au înnăsprit şi n-au mai putut comunica. De data aceasta a fost condamnat la moarte pentru poezia “Manifest”, cunoscută de toată lumea însă cu titlul “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”.
“SĂ-L AVEM PE DUMNEZEU ÎN NOI” Radu Gyr a îndurat suferinţele ca un om integru, deşi era foarte bolnav. Numai Dumnezeu ştie cum a suportat bătăile şi regimul de carceră în care alţii au murit, când el fusese operat de colaps renal, TBC pulmonar, avea o fragilitate vasculară, hepatită. Toate acestea fără a i se acorda asistenţă medicală. Era atât de slab, că pielea îi devenise solzoasă, atârnând groaznic. Toţi credeau că va muri, dar a supravieţuit.
Atanasie Berzescu, fost deţinut la Aiud, a mărturisit în cartea “Lacrimi şi sânge” cum l-a întâlnit pe Gyr: “Am avut fericirea să-l întâlnesc în curtea penitenciarului chiar când mă aflam într-o stare de prăbuşire morală. A venit la mine, m-a luat părinteşte de după umeri şi mi-a zis: «Să nu uiţi că noi trebuie să credem cu tărie că vom ieşi afară. Să-l avem pe Dumnezeu în noi tot timpul». Am avut norocul să stau cu el mult timp. Simt şi azi cum, strângându-mă la pieptul lui, cu căldura sufletească de părinte, mă copleşea, mă fascina.
El era patriarhul nostru şi comandantul nostru, al Aiudului întreg. Din gura lui am cules laude şi îndemn la rezistenţă. Îl păstrez în minte şi-n suflet până la moarte”. Acelaşi fost coleg de detenţie a spus într-un interviu realizat de Cezarina Bărzoi şi Ionuţ Băiaş pentru Hotnews: “În Aiud, Radu Gyr L-a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci, spre îndumnezeirea omului. Îi ştiam cu toţii poeziile pe dinafară şi aşteptam cu nerăbdare următoarea creaţie care să ne bucure, să ne îmbărbăteze.
E greu de înţeles pentru omul modern de azi ce a însemnat atunci temniţa comunistă şi ce rol a avut poezia lui Gyr în acel context. Fără ea mulţi s-ar fi prăbuşit. Iată ce rol major poate avea poezia în viaţa omului”. În rarele momente de mărturisire, după eliberarea din 1963, poetul i-a spus ginerelui său că a fost dus pe un ger îngrozitor la Aiud şi de acolo înapoi la Braşov. Era ger cumplit, dar el era dezbrăcat.
“Acolo, când a ajuns pe la 2 noaptea, ofiţerii de Securitate beţi au început să îl scuipe. În clipa aceea a vrut să moară şi a leşinat. S-a trezit a doua zi dimineaţă cu un gardian tânăr, care i-a spus: «Domnule profesor, v-am adus un borş cald»”.
A fost eliberat în ’63 şi a murit în ’75. Nu era vizitat decât de Crainic şi Crevedia, spune fiica poetului, el fiind foarte circumspect, nu vorbea cu prea multă lume. Poate de teamă, poate din cauza unor remuşcări.
Tot timpul a regretat că a dat mai departe poeziile sale şi că unii oameni au fost închişi sau a suferit în alt fel din partea autorităţilor, dar pe de altă parte, se ştie, scrierile lui au îmbărbătat pe atâţia care nu vedeau nici o lumină de nicăieri. Când a ieşit, şi-a transcris toate poemele scrise în gând în temniţă, memorate acolo şi de alţi deţinuţi. Fiica lui n-a fost închisă, cum au păţit alţi fii de deţinuţi, dar dată afară din facultate a fost. Şi ea, şi mama ei au avut de suferit, au trăit în mari lipsuri în acea perioadă.
Simona a fost primită în Corul Patriarhiei, iar prin susţinerea patriarhului Iustinian Marina nu a fost dată afară cum au sugerat securiştii. A avut în felul acesta o pâine asigurată. Despre tatăl său a mai spus că “atâta frig a îndurat încât el la 40 de grade era fericit”. După eliberare a fost urmărit pas cu pas, hărţuit până în ultima clipă. Securitatea i-a propus colabarea, dar a refuzat categoric, chiar dacă l-au ameninţat din nou cu închisoarea. Au recurs şi la o mârşăvie, semnând cu numele lui articole pe care el nu le-a scris niciodată.
CEI CARE NU RENUNŢĂ LA VIS Mai trebuie ştiut că Radu Gyr s-a născut la Gruiu, lângă Câmpulung Muscel, în 1905, tatăl său fiind actorul Coco Demetrescu, Gyr fiind pseudonimul pe care şi l-a luat poetul. Doctor în litere, Radu Gyr a fost conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, gazetar, colaborator la revistele culturale ale vremii. În perioada de guvernare legionară a fost director al teatrelor, înfiinţând şi un teatru pentru evrei. A fost de mai multe ori laureat în 1926, 1927, 1928 şi 1939 al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi Academiei Române.
Deşi încă necunoscut ca poet de către generaţiile actuale, versurile lui Radu Gyr au fost cântate de Tudor Gheorghe într-un superb spectacol intitulat “Cu Iisus în celulă”. Ilie Tudor, tatăl artistului, a fost coleg de celulă cu Radu Gyr. Postum, i-au fost publicate 14 volume de poeme, monumentala sa operă fiind un continuu îndemn la credinţă şi păstrarea valorilor creştine ortodoxe în ciuda vicisitudinilor de orice fel. Sunt multe poeziile memorabile şi cu înţeles tainic sau care fac apel la partea cea mai sensibilă a inimii, dar poate definitorie pentru viaţa şi scrisul lui Radu Gyr este strofa aceasta:
“Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/ nici ochii când în lacrimi ţi-s/ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis”.
De-a lungul anilor, mulţi credincioşi au dat mărturie despre minunile săvârşite prin intermediul sfinţilor de la Aiud. Multe dintre aceste minuni le-am consemnat, despre unele avem puţine date, iar despre altele, probabil multe la număr, noi încă nu am aflat. În vederea editării un cărţi despre minunile săvârşite de sfinţii mucenici din închisorile comuniste, îi rugăm pe toţi cei care au trăit asemenea fapte minunate sau ştiu de la alţii despre felul în care au mijlocit sfinţii pentru izbăvirea de boli, de necazuri, pentru soluţionarea unor probleme care erau imposibil de rezolvat în chip firesc, să ne trimită aceste relatări la adresa: [email protected]. Părintele Iustin Pârvu spunea: „Aveam această perioadă în istorie cu care ne putem duce în faţa lui Dumnezeu cu icoanele acestor martiri din tot cuprinsul ţării, din toate puşcăriile, martiri care îndeplinesc toate condiţiile canonice necesare unei canonizări”. Mulţumim anticipat tuturor celor care vor fi alături de noi în această lucrare şi o rugăm pe Măicuţa Domnului să îi acopere cu Sfântul ei acoperământ! Ieromonahul Augustin
Ei, torţionarii, vor să ridice biserici şi monumente, iar cei torţionaţi n-au voie să apară! Adică, ei au ucis şi tot ei ridică statui! N-o să le ajute Dumnezeu, orice ar face. Când o veni vremea să-i stârpească, le-o veni vremea! Dar să nu creadă că vor trece prin viaţă fără judecata acestor martiri! Ei nu se luptă cu oameni, se luptă cu Dumnezeu! Încercare foarte îndrăzneaţă, mândria lor depăşeşte limita. De aceea, vor avea de suferit! Vor avea de suferit ca şi Irod.
– Ce s-a întâmplat la Aiud, când l-aţi întâlnit pe Dan Puric? – Dacă era cinstit şi corect Puric, nu pleca, stătea acolo şi avea o faţă deschisă, o faţă de curaj, de întâlnire, de discuţie. Hai, dom’le, să vorbim! Dar aşa… „aşteptaţi că vine Înaltul în 10 minute”. A plecat şi a lăsat-o baltă. Asta numai din mândrie, din răutate, să dovedească el că e centrul pământului şi că fără el nu se poate face nimic. Într-adevăr, pentru moment, nu se poate face! Pentru că este (bagat) dracul! Dracul ăsta-i vechi, nu numai de acum, ăsta e vechi. A ridica o biserică acolo înseamnă a recunoaşte martirii, a recunoaşte tot acest mare eveniment al anilor ’48-’64. Asta înseamnă biserica! Nici nu m-am gândit la treburile astea, dar ei s-au gândit. Să fie biserică, să fie pomeniţi martirii. Dar una e centru de cultură, alta e centru martirologic, fiecare să-şi păstreze locul cuvenit. Asta este treaba cu centrul cultural. Nu-i un moment prielnic. Potrivnicul, Antihristul, este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim, să apară ca persoană fizică, atât mai rămâne! Ce cerem noi e prea mult. Lucrurile sunt destul de înaintate. Acuma, ca să ne mai putem împăca cu duhul lui Dumnezeu, ar trebui să ne rugăm. Cât se poate! Că vin şi cipurile astea, care nu sunt fără rost. Sunt un mijloc de prăbuşire. Nu numai a individului, ci şi a naţiunilor. Toate se petrec sub ochii noştri. Trebuie să fim atenţi să ne izbăvească Dumnezeu de cel viclean. „Să ne ferim mereu de cei ce vânează sufletele noastre”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. E vânătoare mare de creştini.
– Cum aţi primit scrisoarea foştilor deţinuţi politic, prin care se cere binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania pentru ridicarea unei mănăstiri la Aiud, cu planul şi înfăptuirea Sfinţiei Voastre? – Conţinutul acestei scrisori este interesant pentru oamenii care cred în Dumnezeu, care se tem de Dumnezeu şi care au o convingere despre toată existenţa aceasta. Ce te faci însă cu Occidentul? Nu poţi să faci pe spiritul occidental viaţă creştin-ortodoxă. Nu se poate. Atât este înţelegerea lor, până la raţiune. De-acolo nu se mai poate. Ori, în ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Aşa este ortodoxia. Toate lucrurile scrise în această scrisoare, în conţinutul ăsta extraordinar, cine să le înţeleagă? Ăştia nu vor decât viaţă bună, trai bun şi putere. Noi avem de-a face cu astfel de elemente. Ce să le faci? Îi laşi în seama lui Dumnezeu. Nu vedeţi cum fac? Te trimit de la Ana la Caiafa.
– Generaţia interbelică a fost o generaţie strălucită a neamului românesc, a luptat, a fost în închisori, s-a jertfit. Cum s-a putut atunci şi astăzi nu se mai poate? – Cum s-a putut? N-au trecut prin criza asta de 70 de ani de comunism. De ce-au născut ei drăcovenia asta din Occident, bolşevismul, şi l-au adus aici, în Răsărit? Aici e rădăcina. De aici pleacă lumina şi întunericul. Aici au şi venit. Se tem încă.
A consemnatFlorin PALAS
(fragmente din interviul acordat de Părintele Arhimandrit Justin Pârvu revistei Veghea, nr. 4, 2009 – inainte de anuntul celui de-al treilea proiect pentru AIUD -, si publicate in avanpremiera de https://vlad-mihai.blogspot.com/)
Acest loc, în tradiţia locală este numit Râpa Robilor, aşa după cum şi în mass-media este prezentat. Socotesc că această denumire a fost dată pentru că aici au fost înmormântaţi străbunii noştri care au fost robi pe latifundiile grofilor unguri. Localitatea Aiud era o localitate a grofilor unguri. Aceştia veneau, puneau robii la muncă şi ei plecau ca să se distreze. Pe această râpă, de la gardul acela şi dincolo de gard, vreo 200 de metri, de asemenea şi jos, precum şi sub locurile acestea, au fost gropile, dar nu gropi comune, în care au fost îngropaţi şi nu înmormântaţi, martirii noştri care s-au jertfit în blestemata închisoare a Aiudului. Am spus nu gropi comune, pentru că aceste gropi comune le întâlnim acolo unde au fost masacre. Ori aici, la Aiud, cei care s-au jertfit au murit în decursul timpului, din ’45-’46 până în ’64, când s-au desfiinţat închisorile de deţinuţi politic, printr-un decret de graţiere şi nu unul de amnistie. Diferenţa între graţiere şi amnistie este că în cazul graţierii se şterge pedeapsa, pe când la amnistie se şterge fapta.
Deci, pe acest teren au fost îngropaţi martirii noştri. Monumentul acesta a fost iniţiat, proiectat şi executat de foşti deţinuţi politic. Mass-media din ziua de astăzi ascunde lucrul acesta pentru că nu le convine lor, nu spun adevărul. Adevărul în toate timpurile a mers cu capul spart. Despre mişcarea legionară mereu s-a vorbit numai urât. Atunci când ne-am apucat să construim acest monument pe acest teren, în 1992, peste moaştele sfinţilor erau coteţele de porci ale locuitorilor Aiudului. Cu mare greutate, cu mare scandal, am reuşit să înlăturăm aceste coteţe de porci şi să ne apucăm de construirea acestui monument. În urma înlăturării coteţelor de porci, s-a extins şi în cimitirul municipal. Cu ocazia săpăturilor s-au descoperit foarte multe moaşte pe care le-am adăpostit în osuarul din monument. Aşadar, în 1992 a început construirea acestui monument. A fost proiectat şi iniţiat de inginerul Ghiţă Brahonschi, Dumnezeu să-l ierte; el a murit în ’95. De lucrări s-a ocupat în continuare soţia lui, Maria Brahonschi care şi ea a murit acum doi ani. A fost proiectat de doi mari arhitecţi: Niculăiţă Goga, legionar vechi, care a făcut închisoare atât sub Carol al II-lea, cât şi sub Antonescu şi comunişti. Iar celălalt arhitect, profesor, fost şi el simpatizant legionar, a făcut închisoare la Aiud.
Despre acest monument sunt prea multe de spus, dar rezum. Aceste cruci îngemănate le întâlnim în tradiţia neamului nostru românesc, la curbura Carpaţilor, în special în judeţul Buzău: doi oameni care în viaţa lor au avut un ideal comun de credinţă sau patriotic, s-au legat fraţi de cruce pentru realizarea idealului propus. Şi din timpul vieţii şi-au construit aceste cruci îngemănate, lăsând cu limbă de moarte urmaşilor, ca să fie înmormântaţi unul lângă celălalt. De aici s-au inspirat cei doi mari arhitecţi şi au adoptat aceste cruci îngemănate, şapte; şapte este număr sfânt pe care îl întâlnim în Sfânta Scriptură de mai multe ori, mai ales în Apocalipsă, cele şapte peceţi pe cartea creaţiei, cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu… Deci, aceste şapte cruci îngemănate simbolizează martirii, eroii neamului, care s-au legat fraţi de cruce pentru salvarea neamului de toţi ticăloşii, de toţi trădătorii, de toţi duşmanii din exterior şi din interior.
Crucea aceasta mare are 25 de metri, simbolizează neamul nostru românesc. Pe umerii martirilor, se sprijină neamul. Neamurile care nu mai au martiri, eroi, care să se jertfească, dispar. Dar noi nu am dus lipsă de martiri, de eroi. Acele două orificii: stânga-dreapta simbolizează ochii neamului îndreptaţi către cer, implorând pronia divină să ocrotească şi să salveze neamul nostru românesc.
Monumentul a fost iniţiat pentru comemorarea martirilor. Pe parcursul executării lucrărilor şi-au dat seama că nu este suficient numai să ne comemorăm martirii, ci este strict necesar să ne rugăm pentru ei, ca la rândul lor şi ei să se roage pentru noi, să învingem toate vicisitudinile vremurilor. Din cauza aceasta s-a constituit Sfânta Masă şi în ’99, când s-a terminat construirea monumentului, a fost sfinţit de un mare sobor de preoţi, în frunte cu cei doi episcopi: Bartolomeu Anania, Mitropolit al Ardealului de Nord şi Andrei Andreicuţ, episcop de Alba-Iulia. S-a sfinţit monumentul şi s-a sfinţit şi Sfânta Masă. Astfel, interiorul monumentului a căpătat şi funcţia de biserică. Nu este o biserică tipiconală, pentru că nu este axată pe direcţia est-vest, ci nord-sud. Este o biserică cu totul şi cu totul deosebită, prin faptul că se sprijină pe osemintele martirilor neamului în mijlocul sfinţilor neamului.
În urma sfinţirii monumentului, părintele Justin Pârvu de la Petru-Vodă trimitea aici foarte des preoţi, călugări şi mireni, care să oficieze sfintele parastase. Dar şi-a dat seama că nu este suficient numai să oficiem sfinte parastase; este strict necesar să ne rugăm zi şi noapte pentru cei care s-au jertfit pentru neam şi ţară, ca la rândul lor ei să se roage pentru noi. Pentru adăpostirea slujitorilor altarului a fost necesară construirea casei monahale. S-a început construirea ei în vara lui 2002, iar în ianuarie 2005 s-a constituit aici Schitul Înălţarea Sfintei Cruci. În biserică se oficiază taina Sfintei Liturghii, iar în paraclisul din casa monahală se oficiază slujbele tipiconale de peste zi şi de peste săptămână. Noi, cei care am mai rămas în ziua de astăzi, socotim că nu este suficient numai ca să ne comemorăm martirii, nu este suficient numai să ne rugăm pentru ei; este strict necesar să ducem mai departe flacăra idealurilor pentru care ei s-au jertfit: credinţa în Dumnezeu, dragostea de neam şi ţară. Acestea au fost idealurile nostre, pentru care s-au jertfit martirii de aici.
Ne-am zbătut şi am reuşit ca să obţinem terenul de la gardul acela şi în continuare, în râpă, 200 de metri. Pe terenul din panta mai lină s-a pus piatra de temelie acum o lună de zile. Aici vom construi, vom constitui o cetate a Ortodoxiei şi regenerării sufletului neamului nostru românesc. Acolo vom construi o mare catedrală care va avea subsol. În subsolul respectiv vom amenaja un mare osuar. Osemintele de aici, au fost descoperite întâmplător, cu ocazia săpăturilor pentru monument şi pentru locurile de veci ale aiudenilor. Va trebui să organizăm adevărate săpături arheologice, ca să descoperim cât mai multe din gropile în care zac osemintele martirilor. În jurul acestei catedrale se vor construi toate cele necesare unui mare aşezământ monahal. Dar, în afară de acestea, aici intenţionăm un adevărat memorial al durerii, un adevărat martirologiu, institut martirologic.
Am spus un adevărat memorial al durerii, pentru că memorialul de la Sighet este un fals memorial. La Sighet au fost întemniţaţi marii politicieni de la noi din ţară, care s-au făcut, în marea lor majoritate, vinovaţi pentru dezastrul ţării pe care îl moştenim în ziua de astăzi. Clădirea Memorialului durerii de la Sighet a fost realizată cu banii lui Soroş, acel bogătan evreu de origine maghiară. Tot ceea ce se realizează la Sighet se realizează sub auspiciile masoneriei. Din cauza aceasta, doamna Hossu Longhin, în toate emisiunile sale, nu pomeneşte nici un cuvânt despre mişcarea legionară, adevăraţii luptători împotriva bolşevismului şi comunismului. Din ce cauză? Pentru că slujeşte masoneria.
Deci, aici, tot ceea ce vom construi, vom construi cu bani curaţi. Bani murdari nu vom accepta, pentru că murdarii se vor face stăpâni pe tot ceea ce vor realiza aici, şi în felul acesta aceşti murdari, făcându-se stăpâni pe toată strădania noastră, toată jertfa martirilor, în zadar.Să ne ajute Dumnezeu să realizăm această misiune pe care ne-au încredinţat-o martirii noştri.
Aici sunt trecute doar vreo2200-2300 de nume. Sunt numele celor care au murit în închisorile şi lagărele comuniste, în lupta pentru credinţa în Dumnezeu, dragostea de neam şi ţară. Este un număr infim, faţă de numărul enorm al celor care au murit în lagărele şi în închisorile comuniste. Sunt peste 100 000 de martiri. Ei sunt cam 200 000. Pe acest perete sunt inscripţionate numele celor care au murit în închisoarea Aiud. Trebuie să vă spun de la început că aceste liste le-am întocmit din memoria celor care au fost în aceste închisori. Administraţia închisorilor din Bucureşti nu ne-a dat nici cel mai mic ajutor, ba din contră au căutat ca să ne împiedice. Aiudul, aşa după cum pe drept cuvânt îl socoteşte părintele Justin Pârvu, Athosul românesc, la Aiud s-au jertfit ceea ce a avut mai sfânt şi mai bun neamul nostru românesc, adevărata intelectualitate şi spiritualitate. Am zis adevărată intelectualitate, pentru că rolul intelectualului socotesc că este acela de a fi far călăuzitor pentru cei din jur. Ori ca să fii far călăuzitor pentru cei din jur, să le arăţi calea şi viaţa, trebuie să-L ai pe Dumnezeu în suflet, să ai ca deviză a vieţii tale, cuvintele Mântuitorului: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Ori, intelectualii din ziua de astăzi îl mai au pe Dumnezeu în suflet? Au pe un dumnezeu electoral, care să-i ducă în eroare pe oameni, să-i voteze, ca să ducă în dezastru ţara noastră. Vedeţi? Iarăşi, un mare rău pe care l-au făcut comuniştii, nu numai la noi în ţară, ci pe întreaga planetă: i-a dezobişnuit pe oameni de a mai gândi. Vorbim astăzi de efecte, dar nu căutăm cauzele acestor efecte. Dacă am căuta cauzele şi am lupta împotriva lor, efectele ar dispare. Căutaţi cauzele aici, la elita intelectuală şi spirituală a neamului. Aici s-au jertfit cei mai mulţi generali şi ofiţeri superiori. Mai mulţi decât au murit în cel de-al doilea război mondial, au murit în lagărele şi închisorile comuniste. Aici s-au jertfit marii savanţi, marii scriitori, marii profesori universitari, avocaţi, doctori, ingineri, învăţători, studenţi, elevi, muncitori, ţărani, ceea ce a avut mai bun şi mai sfânt neamul nostru românesc; aici, la Aiud, s-au jertfit.
Trebuie să dau câteva exemple: încep cu părintele Ilarion Felea, este ultimul de pe coloana aceea. Părintele Ilarion Felea a fost rectorul Facultăţii de Teologie de la Arad, un mare duhovnic, un mare teolog, un mare luptător pentru Ortodoxie. A scris foarte mult şi a iubit foarte mult ţara şi neamul. Din cauza aceasta a ajuns la Aiud. În Închisoarea Aiud s-a întâlnit cu părintele Dumitru Stăniloae şi, într-un cerc de preoţi, părintele Dumitru Stăniloae a mărturisit că părintele Felea l-a depăşit pe Stăniloae. Stăniloae a tradus Filocalia, pe când părintele Felea şi-a însuşit Filocalia, a propovăduit Filocalia şi a trăit din plin Filocalia. Cei de la Petru-Vodă au luat iniţiativa ca să-i publice şi să-i republice opera. Una din marile scrieri ale părintelui Felea, „Spre Tabor”, 3 volume apărute la Petru-Vodă,este un adevărat izvor de apă vie, cu multe îndemnuri către Dumnezeu, către divinitate.
Un alt nume ilustru, Gane Constantin, scriitor. L-am întâlnit în ’49 la Jilava. Avea 77 de ani. Bestiile care au fost judecate şi condamnate, la etatea de 50 de ani, spun că ei nu pot să reziste la închisoare, că sunt bătrâni. Închisoarea din ziua de astăzi este rai faţă de închisoarea în care am trăit noi. Academicianul Gane, la 77 de ani, a fost arestat şi întemniţat la Jilava. A murit în închisoarea Aiud, la vreo 88 de ani. El a fost academician, laureat al premiului Academiei Române şi al altor Academii din lume, un mare scriitor; a scris printre altele, „Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, pentru care a fost premiat, aşa după cum am spus.
Un alt nume ilustru este numele lui Manu Gheorghe, profesor universitar. Pe linie paternă se trage din familia generalului Gheorghe Manu, care a fost şeful statului major în războiul din ’77 şi pe linie maternă, din familia Cantacuzino; şi-a luat doctoratul la Paris. După terminarea studiilor era un mare savant, recunoscut pe plan mondial. Maria Skłodowska-Curie i-a oferit catedră universitară şi îi punea la dispoziţie toate laboratoarele sale. Din patriotism a venit ca să lupte în ţară cu mafia din învăţământul superior de atunci, care era mult mai puţin dezvoltată decât mafia din ziua de astăzi: un mare creştin, un mare savant, un mare patriot. În ’46 a scris o broşură mică în engleză, franceză şi germană; era un mare poliglot şi o enciclopedie vie. A scris o broşură în care arăta că în ’46 ţara noastră îşi plătise de trei ori mai mult despăgubirile de război faţă de ruşi. El este părintele ştiinţei atomice de la noi din ţară. Primele tratate de la noi din ţară, au fost scrise de el. În 52 au venit la Aiud ruşii şi i-au propus să-l scoată din închisoare, să meargă la Moscova, să lucreze pentru ei. A refuzat cu scârbă, motiv pentru care i s-au îngreunat condiţiile de detenţie, s-a îmbolnăvit de TBC ganglionar şi apoi de cancer generalizat. Îi curgea puroi din toate încheieturile. Bestia de colonel Crăciun, directorul închisorii Aiud, l-a adus pe targă în biroul său; pe birou avea numai medicamente străine, şi i-a spus: Dă o simplă semnătură că te desolidarizezi de mişcarea legionară şi eşti un om salvat, toate medicamentele îţi sunt puse la dispoziţie, medicamente străine în care tu, voi credeţi. A refuzat cu scârbă. Ce însemna să se desolidarizeze de mişcarea legionară? Însemna să nege trecutul lui patriotic, lupta pentru neam şi ţară, însemna să renege credinţa strămoşească, credinţa ortodoxă. A refuzat cu scârbă. A murit la Aiud şi pe patul de moarte, a mărturisit: „Spuneţi urmaşilor că n-am admis nici cel mai mic compromis”. A avut o viaţă şi o moarte de sfânt.
Sunt multe nume ilustre, acolo este inscripţionat numele părintelui Sandu Tudor, părintele Daniel, stareţul de la Rarău, numele lui Valeriu Gafencu, dincolo de stâlp, numele lui Mircea Vulcănescu. Aici este inscripţionat şi numele a doi din camarazii mei, prietenii mei, nu doar Alexandru care a murit la Aiud, ci şi numele lui Popovici Cornel; toţi cu litera „E” au fost executaţi în închisoarea de la Jilava. El a fost introdus în lotul lui Ţurcanu şi toţi din lotul lui Ţurcanu au fost condamnaţi la moarte şi executaţi. El a fost introdus în lot ca să fie omorât. Din ce cauză? Pentru că era nepotul lui Vasile Iaşinschi, unul din întemeietorii mişcării legionare. Sunt multe lucruri de spus…
Câteva cuvinte despre interiorul bisericii. Catapeteasma este din lemn de paltin, a fost sculptată de o familie de sculptori de la Pipirigul lui Creangă. Crucea aceea de pe peretele din fundul altarului, crucea cu ţepi, a fost realizată de un camarad legionar de pe lângă Sibiu şi simbolizează pe de o parte ţepile pe care le-a suportat Mântuitorul pe drumul Golgotei, şi pe de altă parte, simbolizează ţepile pe care le-a suportat Mântuitorul şi neamul nostru românesc, prin fii cei mai buni. Biserica toată este plină de simboluri. Sunt 24 de trepte de sus până jos. Pe de o parte simbolizează vămile văzduhului de care vor fi scutiţi numai cei care au făcut fapte bune, şi vor trece din viaţă în veşnicie, pe de o parte, iar pe de altă parte simbolizează treptele de suferinţă pe care le-au îndurat cei mai buni fii ai neamului, din greu în mai greu, foarte greu şi până la jertfa supremă, care înseamnă trecerea din biserica luptătoare în cea triumfătoare. Nemernicii care o conduc astăzi caută pe toate căile să şteargă urmele trecutului. Din cauza aceasta închisoarea Aiud şi alte închisori, mai ales din Ardeal, au intrat în renovare şi a fost renovată de la subsol până la acoperiş, pentru ca să se şteargă urmele trecutului. Au mers până acolo încât au dat jos tencuiala de pe pereţii celulelor şi camerelor, pentru ca să nu se mai găsească scrisul nostru pe pereţi. Erau scrise poezii, cuvinte străine, formule chimice, formule fizice, formule matematice – toate acestea au fost distruse. Uşa aceasta, după cum ar fi trebuit să remarcaţi, are vizeta mare, în care era introdusă gamela, şi deasupra vizeta mică, „ochiul dracului”, prin care eram spionaţi, zi şi noapte. Eram spionaţi, şi pentru ca să fim spionaţi mai bine, toţi gardienii, caraliii, cum li se zicea, erau echipaţi peste încălţăminte cu pâslari, ca să nu facă zgomot, dar nouă ni se dezvoltase aşa de mult simţul acustic încât, nu numai că îi auzeam, dar după călcătură ştiam şi cine sunt. Ne spionau de la ora cinci dimineaţa, când se dădea deşteptarea până la ora zece seara când se dădea stingerea. Aveam voie să ne plimbăm prin cameră sau celulă şi cel mult să stăm pe şezut pe pat. Deci aveam voie să stăm în şezut pe pat; n-aveam voie să ne întindem pe pat. Dacă ne prindea că ne-am întins pe pat ne făcea raport şi eram sancţionaţi cu mai multe zile de izolare. Izolarea se executa în camere foarte mici, vara.
Un medic din Arad mărturiseşte că a fost băgat la izolare împreună cu Sandu Tudor, părintele Daniel, care, după ce s-a închis uşa, s-a trântit pe pardoseala de beton şi unii gardieni, probabil la indicaţiile ofiţerului politic, aruncau câte o căldare de apă, ca teroarea să fie şi mai cruntă, să fie gheaţă pe jos. Atunci Sandu Tudor s-a aruncat pe beton, cu mâinile întinse, în formă de cruce şi a spus şi doctorului să se aşeze peste el în aceeaşi poziţie. Şi amândoi, timp de 8 zile s-au rugat la Dumnezeu, cu rugăciunea inimii, rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” în aşa fel încât nu au simţit când au trecut cele 8 zile de izolare. Gardienii, văzându-i întinşi jos, au crezut că sunt morţi. Şi, când au deschis uşile ca să le ia cadavrele, i-au găsit vii şi mai calzi decât intraseră. Ţara noastră toată era împânzită de închisori şi lagăre de exterminare. Toată ţara era o mare închisoare, denumită Republica Socialistă România, bine păzită de securitate, în aşa fel încât cei care vroiau să se elibereze din această mare închisoare şi erau prinşi, erau condamnaţi pentru infracţiunea de trecere frauduloasă de frontieră, care nu mai era socotită infracţiune de drept comun, ci infracţiune politică şi într-adevăr era politică pentru că vroiau să evadeze şi s-au umplut închisorile de frontierişti. Şi se observă aici că Dobrogea şi Bărăganul de sud erau pline de lagăre de exterminare. Din ce cauză? Pentru că Gheorghiu Dej s-a dus la Stalin şi s-a plâns că nu mai ştie ce să facă cu aşa mare număr de reacţionari. Şi, într-adevăr, noi eram reacţionari, că reacţionam împotriva regimului comunist, a regimului ateist bolşevic. Şi Stalin i-a spus: Fă un canal şi acolo-i termini pe toţi. Şi a făcut Canalul Dunăre-Marea Neagră, care a fost un adevărat abator uman pentru cei mai buni fii ai neamului. Să ne ajute Dumnezeu ca să nu mai avem parte de asemenea urgii şi fărădelegi!
Nu v-am vorbit din închipuire, nu v-am vorbit din auzite, v-am vorbit din trăire, din inimă, din experienţa de o viaţă. V-am vorbit cu gândul la versurile din imnul eroilor: „Dezveliţi tot adevărul/ Şi le spuneţi tuturor/ Cum muriră fraţii noştri/ Pentru neam şi ţara lor”. Amin.
Monahul Teodor, Fost deţinut politic, 8 ani de temniţă.
Nr. 7 al revistei Atitudini. Pentru comenzi scrieti la [email protected]
A aparut nr. 7 al revistei Atitudini, din care cu amabilitatea redactorilor, va prezentam urmatorul articol. Pentru comenzi scrieti la [email protected]
– Parinte, s-a creat o intreaga valva pe seama proiectului manastirii sau memorialului de la Aiud. Stim ca sfintia voastra ati sustinut un proiect, momentan aflat in atentia IPS Andrei, dar care a acordat mai mult credit unui proiect mai putin ortodox din punct de vedere arhitectural, sustinut insa de personaje ale mass-mediei romanesti, cum ar fi domnul Dan Puric si altii, care au lasat impresia mai mult a unor interese profitabile decat a proslavirii sfintilor martiri de la Aiud. Cine este in drept sa hotarasca asupra acestui proiect? De ce credeti ca glasul fostilor detinuti este oprimat si acum, dupa atatia ani de la caderea cenzurii si comunismului?
– Dragii mei, pentru mine Aiudul are o semnificatie mult mai profunda decat leo acorda mai marii lumii de azi. Aiudul ar trebui sa fie pentru noi centrul principal de preocupare al intregului nostru neam crestin ortodox, pentru ca de aici se leaga toata forta de traire si de rugaciune a noastra, la ora actuala, prin puritatea martirilor, a anilor si miilor de ani care s-au scurs prin toate aceste celule. Aiudul nu poate fi monopolizat de nimeni; Aiudul nu este o granita, nu este un loc inchis de unde se adapa numai neamul nostru. Aiudul este un centru de traire duhovniceasca, de spiritualitate si model de viata pentru toate neamurile crestine, in special pentru ortodoxie, pentru ca forta si idealul acestor martiri se rasfrange asupra unui intreg neam crestinesc, nu doar peste Romania. Ei sunt glasul care striga in pustie in veacul acesta rece si mort si lipsit de viata duhovniceasca si de luptatori vaditi impotriva prigonitorilor crestinismului pe toate planurile. Ele sunt singurele glasuri care ne unesc pe noi intr-un singur glas catre ceruri pentru salvarea si viitorul neamului nostru. Vremurile sunt destul de grele, mai mult decat banuim noi. Nu este vorba despre o greutate materiala, financiara, economica. Este o criza spirituala care a cuprins intreaga lume si aceasta criza a dat si peste Rasaritul acesta ortodox si in special, Romania, tara ortodoxa care a mai ramas in picioare cu fata catre ceruri. Pentru mine, in lupta asta crancena intre ateism si ortodoxie care este din ce in ce mai puternica, singurul glas curat catre Dumnezeu este glasul romanilor, prin sangele martirilor din Aiud si de prin toate puscariile comuniste, Pitestiul, Gherla, cetatui de rezistenta anticomuniste. Cand in puscariile noastre judetene, cum era de pilda in Suceava, prin 1949, se faceau odioasele arestari, zaceau copii de 15- 16 ani, si copii de san care au fost luati de la cresele lor si adusi cu mamele lor la ancheta, cu tatii lor, adusi aici intemnitati. Ce jertfa mai placuta si mai curata poate fi decat a acestei generatii in fata careia noi trebuie sa ne inchinam? Nu este admis sa vorbim altfel despre lucrurile acestea pentru ca numai niste atei, niste oameni uratori de neam si de Biserica pot sa se mai opuna acestor idealuri crestine, curate, sanatoase care ar putea sa dea nastere unui simbol al adevarului de lupta crestin ortodoxa.
Este inadmisibil sa se gandeasca cineva ca aici e vorba despre centru cultural, despre centru de cercetari martirologice, de cercetari istorice samd. Aici este vorba despre fondarea unei biserici crestine ortodoxe, care sa ne adanceasca comuniunea cu martirii trecutului nostru. S-a creat o mare confuzie in privinta sensului de schit sau de manastire.
Ce este un schit? Un schit este radacina, samburele unei manastiri; nu e altceva. Un schit are un numar de pana in 15 calugari, si ce este mai mult devine o manastire. Schitul este nucleul de inceput al monahismului nostru si leaganul formarii neamului nostru. Ce a fost manastirea Neamtu, de pilda, cetatea acesta voievodala? Ce a fost Putna, toate cetatile marete ale domnitorilor nostri? Au fost niste schituri. Intai domnitorul a dat o mostenire de pamant, cateva zeci de hectare, unde s-au adunat cei mai buni dintre crestini, calugari si care au inceput sa faca pomenirea ctitorilor, voievozilor si a tuturor din trecut. S-a dezvoltat Putna, mrea Neamtu – manastiri domnesti, care duc mai departe crezul nostru crestin ortodox. Ce a fost m-rea Neamtului initial? A fost un schit, a devenit o manastire, apoi un centru cultural; acolo s-au adapostit toti scriitorii nostri mari: Eminescu, Sadoveanu, Creanga, Arghezi si altii, care au ajutat si au cautat sa dezvolte cultura romaneasca in baza traditiei si obiceiurilor noastre ortodoxe. Acum se bat in terminologie si se bat in nimicuri cum ca facem schit, cum ca facem manastire, cum ca facem centru de studii. Pai cand am spus manastire, implicit este vorba si despre centru cultural. Pentru ca aici se celebreaza jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos, de aici izvorasc toate cazaniile, toate cartile, de aici izvoraste toata cultura noastra romaneasca; restul este imitatie. Ca se aproba, ca nu se aproba, ca se denumeste, se calculeaza – nu este altceva decat o rea vointa a tuturor care se opun la jertfa si la valorile noastre crestine. A te opune Aiudului, este echivalent cu a te impotrivi Imparatiei lui Dumnezeu, direct; acestia anuleaza jertfa martirilor, anuleaza viata noastra spirituala atat aici cat si dincolo. A fost o durere pentru mine faptul ca nu s-a luat in considerare si parerea noastra, a fostilor detinuti si acest lucru mi-a reamintit de dictatura comunista. Am avut sentimentul ca nu se vrea cu niciun chip implicarea celor care s-au jertfit si au marturisit acolo. Nu cumva sa scrie istoria cine a jertfit pe acele locuri si cine a scos tara de sub comunism, nu cumva sa ramana acolo o marturie adevarata pentru viitorul si fiii neamului nostru. Sa inventeze ei istoria dupa cum le convine lor.
– Dar ce parere aveti despre acesti oameni de cultura care vor sa transforme intr-o firma acel loc sfant, arogandu-si drepturi nemeritate?
– Mai, oamenii acestia nu sunt niste oameni de cultura, sunt niste speculanti de istorie, arta si filosofie, pe ici pe colo si nu fac altceva decat sa incurce mintile oamenilor. Nu gasesc oameni de cultura care sa se opuna la o frumusete asa cum ar trebui sa fie Aiudul.
– Credeti ca poate fi curata activitatea unor oameni care au asocieri cu diverse cluburi si organizatii indoielnice?
– Nici pomeneala. Nu are ce cauta asa ceva in cetatea aceasta a Aiudului; aici a fost o conceptie curat crestina si nationala; tocmai aceste organizatii, masoneria a fost cea care a oprimat si a inchis acolo miile de crestini si au dat condamnari de sute de mii de ani. Acestia sunt si raman in intuneric; pentru ei Aiudul este cel mai mare junghi in inima lor; in realitate ei nu urmaresc decat sa distruga si sa descompuna orice notiune de adevar ortodox. Si acestia nu pot fi decat cei care de la inceput au ucis impotriva lui Hristos pe cei 14 mii de prunci, aceiasi sunt pana la revolutia franceza, si au continuat cu revolutia din Rusia, si pana in zilele noastre nu inceteaza sa lucreze la distrugerea planului nostru crestin ortodox.
– Multa lume se intreaba cum de v-ati suparat pe Dan Puric, mai ales ca sfintia voastra i-ati aratat calea catre Biserica si ati rostit multe cuvinte laudative la adresa lui?
– Mai in privinta lui merge zicala aceea romaneasca: „Un om, ca sa-l cunosti, trebuie sa mananci o banita de sare”.
– Credeti ca actoria poate fi un mijloc de pescuire duhovniceasca?
– Bineinteles, dar depinde in ce duh o faci, cum o faci. Daca nu ai pocainta, in zadar este toata lucrarea ta. Actoria este si falsitate. Depinde cat adevar ai in tine ca artist. Acesti actori care intr-o ora pot schimba trei masti, asa cum m-a pacalit si pe mine, aici… Eu i-am dat o sansa si o mana de dragoste domnului Puric, ca unul ce putea sluji cauzei acestui neam… dar, in sfarsit este loc de pocainta pentru fiecare, pentru cel mai mare criminal.
– Cum credeti ca ar trebui sa se raporteze o personalitate culturala fata de toate aceste asociatii murdare care conduc lumea si nu iti permit sa te extinzi mai mult daca nu pactizezi cu ei cumva?
– Pai, ori esti firul de izvor curat, neamestecat cu ape straine, ori esti o mare sarata care se compune din toate apele murdare care vin din lume. Noi ramanem pe acest fir ortodox curat, sanatos. Sigur ca au fost intotdeauna si oameni de atac impotriva acestui adevar si vor fi pana la sfarsitul veacurilor, insa noi nu trebuie sa ne micsoram in fata acestor incercari, pentru ca noi suntem radacina acestui neam; peste noi nu pot trece. Noi nu am cotropit pe nimeni; ei au venit peste noi si au amestecat toate limbile si cauta si pana astazi sa le amestece, si sa suceasca mintile credinciosilor nostri si intregii omeniri. Noi ne-am pastrat aici saracia si neamul, dupa cum spune poetul. Aici ne-am nascut, aici avem si drepturile noastre. Si mai mult, am fost aici permanent de straja Europei de Apus si ramanem si mai departe in aceeasi gandire crestin ortodoxa, a pacii, a linistii si a dragostei intregii lumi. Aceasta este conceptia, gandirea noastra, nu speculatie si amagire specifica oamenilor slabi.
– Credeti ca Romania ar fi putut rezista prin propriile ei resurse fara ajutorul marilor puteri?
– Ar fi putut si oricand o poate face. Tara noastra este o tara care nu are nevoie de nimeni. Daca tara asta ar fi gospodarita de niste oameni care ii doare sufletul si inima pentru frumusetea acestei tari, nu am nevoie de nimic, nici de un surub occidental.
– Dar in cazul in care noi suntem datori vanduti bancilor mondiale…
– Asta e altceva. Aici e criza aceasta economica, care tot manevrele marilor actionari sunt in spate, actionari care manevreaza tarile acestea mici si le conduc ei cum vor. Acuma le saracesc, acuma le imbogatesc, acuma le desfac, apoi maine le descompun si asta-i manevra lor, ca sa poata lovi cat mai mult in Hristos Cel inviat din morti…
– Credeti ca traim intr-o falsa libertate si preconizati instaurarea unei noi dictaturi? Ati vazut de pilda ce a patit Parintele Filotheu cu conferinta de la Onesti – a fost interzisa pe motive neclare…
– Da, ca si la Iasi… Se intampla la ora aceasta peste tot. Democratia este doar pentru ei, nu pentru noi. Noua dictatura este instalata deja, noi nu avem decat sa ne pregatim de asprimile si de metodele satanice pe care le vor exercita asupra noastra.
– Cadem insa in capcana aceasta ca ni se pare ca suntem liberi si putini se dezmeticesc din aceasta betie.
– Bine, dar nu multimea dirijeaza lumea… ci oameni care iau asupra lor jugul si duc mai departe crucea unui neam. Tineretul din 1948 ei au fost elita neamului nostru; restul… trepadusi pe langa ei.
– Ce recomandati oamenilor cu privire la aceste vaccinuri obligatorii?
– Pai, da, sunt obligatorii. Acuma vine si te executa daca nu te vaccinezi. Te executa, ai gatit-o! Mucenic vei fi!
– Si credeti ca e un act de martiraj daca refuzi aceste vaccinuri sau mai bine le acceptam si sa suportam consecintele?
– Ori una ori alta, dar asta este o cale mai cu compromis.
– Considerati ca este mai bine pentru crestini sa-si pregateasca din timp niste fortarete sau e de preferat ca fiecare sa stea la locul lui si sa se pregateasca de mucenicie?
– Ei nu vor lovi chiar asa in masa, vor lovi sistematic. Acuma vin cu gardasilul, cu gripa porcina… vrei – nu vrei, trebuie sa bei otrava. Maine – poimaine vine cu alta interdictie – nu ai sa mai poti bea apa dintr-o fantana, dintr-un paraoas, n-ai sa poti avea o planta, n-ai sa poti avea un pom si incetisor asa te aduce de nu mai ai suflare. Ei, pe de alta parte vin si cu otravirea alimentatie pe care tio impune… o sa traim cu pilule. Iei pilula felul I, pilula felul II, si pilula felul III – apa. Ei fac o aplicare directa, au renuntat la experimente, pentru ca au de sapte mii de ani o experienta in istorie cu fel si fel de metode cu popoarele acestea crestine. Noi suntem ca o pisica ce se joaca cu soarecul… asa suntem noi in fata acestor forte ale raului ce se napustesc asupra noastra. Dar nu ne ramane decat sa ne rugam, sa ne ingradim sa putem avea curajul sa intampinam cu toata dragostea si fermitatea jertfa aceasta pentru Hristos. Asa cum au facut sfintii martiri din primele secole si pana in zilele noastre, asa trebuie sa mergem si noi sa ne gaseasca oarecum pregatiti de lupta.
(interviu realizat de monahia Fotini, 5 august 2009, Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamt, extras din nr.7 al revistei Atitudini) \
Convorbire cu Parintele Duhovnic Arsenie Papacioc despre proiectele de la Rapa Robilor, Aiud
Sfintia Voastra, exista o intrebare. La Aiud este un monument construit de fostii detinuti politici, si un schit. Si este un proiect sa se faca o Manastire la Aiud. Nu stiu daca stiti de lucrul acesta.
Parintele Arsenie: Sa se faca o Manastire, nu stiu, dar ca s-a facut o bisericuta, un schit, mi-a spus chiar Mitropolitul, Bartolomeu Anania.
Sfintia Voastra, exista un proiect, mai vechi, initiat de Parintele Iustin, sa se construiasca o Manastire la Aiud; de asemenea un proiect mai nou, cultural: ideea unui centru, un complex memorial si un centru de cercetare martirologica. Sfintia Voastra ce credeti ca ar trebui sa fie mai important acolo, ce ar trebui sa primeze. In primul rand ce sa fie acolo? Manastire…
Fara nici o discutie “cultural”… sa speculeze idei si fel de fel. Astea se pot face in timp. Apare cate o carte, pe care poate sa o scrie oricine, dar schitul inseamna prezenta, zi de zi.
Asta este intrebarea. Sfintia Voastra ce spuneti ca ar trebui sa fie mai important acolo; ca principal.
O Manastire. Centru cultural… este si nu este. Ma duc ca la un birou.
Adica se vrea sa se puna accentul mai mult pe…
…Traire! Pe slujba, ca sa fie pomeniti detinutii.
Aceasta este si ideea Parintelui Justin. Sa fie in primul rand o Manastire acolo si nu altceva.
La Aiud este celularul mare, care are 360 de celule. Patru etaje… Manastire, draga!
Pentru ca proiectul unui centru cultural, memorial – stiti, un fel de muzeu al holocaustului romanilor, cum fac evreii, ei pun accentul mai mult pe cultura – ideea aceasta este a actorului Dan Puric. Il stiti….
Parerea mea: sa se faca Manastire, fara adaos! Manastire-Manastire, cu traire de Manastire. Asa! E istoria locului ala!
Ne gandim ce-ar fi vrut si fostii detinuti…
Pai sigur!
…Nu cred ca ar fi vrut altceva decat Manastire.
Manastire! Sunt sute de insi care au murit acolo. Bunaoara, sa spun un caz: unuia care nu incapea in cosciug, i-au taiat picioarele si i le-a pus alaturi. Era prea lung fata de cutia aia… Batjocura fata de trupul omenesc, trup omenesc pe care l-a luat si Hristos! Si daca se vorbeste si cu Anania, Anania va avea o parere. Dar parerea mea este sa fie Manastire, nu centru cultural.
Parca le e frica sa fie Manastire Sfintia Voastra. Nu mai vor sa faca in principal o Manastire!
Draga, Manastirea este mai pretentioasa, iti trebuie si conducere. De sustinut o sustine Episcopatul. Ea tine de Cluj mi se pare…
De Alba. Si de Alba.
Nu conteaza: e Istorie!
O sa-i spunem si IPS Bartolomeu Anania opinia Sfintiei Voastre. Este bine asa?
E bine, fara discutie. O sa comunicam si noi. Manastirea e mai pretentioasa decit un centru cultural, caruia ii pui o firma acolo, si asa ramine: placa aia. Dar Manastirea nu-i asa. Trebuie traitori, cu staret, cu un numar de calugari, macar pana-n zece.
Am inteles.
Asta-i parerea mea: Manastire, nu centru cultural. Dar ca sa faci o Manastire, e mai greu! Eu o declar, dar trebuie implinita!
Sfintia Voastra, la Aiud sunt oameni care merg in pelerinaj. Sunt oase galbene la Aiud.Martiri, sfnti
Dragul meu, una e sa te duci sa vizitezi, sa te inchini, sa te rogi; alta este sa fii calugar. Trebuie o obste, macar pana-n zece persoane.
Credem ca se incearca sa se preia de catre altii, care nu sunt foarte cinstiti, ideea aceasta a Aiudului. Cred ca asta se urmareste acum.
Nu e cazul sa pierdem vremea. Mi-am spus punctul de vedere. Eu iti spun de ce nu e bine centru cultural: ca nu-i nimic. Decat intr-o discutie oarecare, si suferinta ramane ingropata permanent, si fac sa sa speculeze suferinta. O Manastire are slujba zilnica, si-i aminteste zilnic. Incet-incet poate-i capata numele celor care au suferit acolo. Si Aiud-ul nu-i numai Gafencu si Ianolide…; au fost baieti buni, dar sunt atitia insi care-au murit acolo. Eu ii pomenesc cat se poate, pe toti. Mi se pare ca punctul de vedere cel mai greu o sa-l aiba I.P.S. Bartolomeu Anania. El a sfintit si schitul, si bisericuta.
Hidra cripto-comunistă contra Vetrei Monahale de la Râpa Robilor
Dintr-un interviu luat de R. Udrişte părintelui Papacioc (fost deţinut politic la închisoarea din Aiud) aflăm că Osuarul de la Aiud s-a făcut în pofida unor serioase opoziţii. “Cu foarte mare greutate” s-ar fi ridicat şi corpul de chilii al celor care şi-ar dori acolo o biserică adevărată pentru vatra Mânăstirii care să-i cinstească pe martirii închisorilor comuniste. Nu numai pe cei de la Aiud, şi pe martirii nenumăratelor alte locuri de tortură după gratii în care devotaţii spionajului sovietic au omorât în chinuri cca. două sute de mii de români din cei aprox. două milioane de întemniţati pe diferite termene în două decenii (v. Harta gulagului comunist, Chene-Bourg, Elvetia). Cei care luptă pentru cinstirea Râpei Robilor drept “cel mai sfânt loc din România” (Păr. Justin Pârvu) consideră proiectul construirii unei Mânăstiri (modeste) în stil curat românesc de stringentă actualitate. Intr-o întregistrare video de la Aiud o maicuţă amintea timid de o amînare de şase ani a construcţiei bisericii. Ceea ce a fost imediat sancţionat prin reproşul că nu stă la mânăstire [şi vine la Aiud să încurce lucrătura oficială]. În cele ce urmează vom arăta câteva din tertipurile hidrei cripto-comuniste pentru împiedicarea şi deturnarea cinstirii celor 200000 (douăsutedemii) de martiri ai temniţelor comuniste printr-o vatră monahală la Râpa Robilor. 1. Fie se exagerează considerându-se improvizaţia dedesubtul Monumentului ce figurează o cruce orizontală (şi nu verticală!) drept biserică în toată regula, fie se pune în rând cu o biserică parohială viitoarea Biserică a Mânăstirii Sfinţilor Neamului, unică prin situarea ei pe “cel mai sfânt loc al României post-comuniste”. 2. Se încearcă desfiinţarea vieţii monahale de la Râpa Robilor prin falsa “europenizare” a “obiectivului”. Modesta (şi fireasca) iniţiativă de a se construi o biserică trece în planul al II-lea (al III-lea, al IV-lea etc). În prim plan este împins cu surle şi tobe proiectul impunător (costisitor si de dubioasă utilitate) al unui “Centru de martirologie”. 3. Lăsând de-o parte falsa închipuire că martiriul sfinţilor ar putea vreodată fi studiat “ştiinţific”, fapt neluat în considerare de feţele bisericeşti implicate în susţinerea acestei diversiuni, se pare că la ora actuală nu se lucrează decât spre edificarea unei asemenea “opere” cu multe şi nebănuite faţete posibil a fi folosite împotriva românilor, mai ales dacă se expune în vitrina Centrului de martiriologie minciuna de la Muzeul Holocaustului din SUA prin care au fost trecuţi în contul românilor evreii martirizati de administraţia maghiară a părţii de Ardeal oferită de Hitler ungurilor prin Diktatul de la Viena. 4. Dacă ar fi să ne luăm după şablonul cripto-comunist al combaterii “provincialismului”, construirea unor obiective laice pe tema “torturii pe înţelesul tuturor” e sigur de preferat oricăror proiecte ancorate în realităţi exclusiv româneşti. De ca şi cum de ruga sfinţilor români ar beneficia doar românii… 5. Cei douăzeci de ani de post-comunism n-ar fi încă destui pentru trecerea în rândul sfinţilor a “sutelor şi miilor” (păr. Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor) de schingiuiţi pentru că erau “preoţi sau credincioşi”. Cum vedem, numărul celor care “au murit în temniţele comunismului, care au fost prigoniţi, închişi, bătuţi, ţinuţi în frig şi foame” (păr. Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor) ar fi fost, vezi Doamne, de “sute şi mii”. De mult se ştie că hidra cripto-comunistă iubeşte minciuna statistică. În ce priveşte numărul victimelor de după gratii, preferă numerele cât mai mici, mai micuţe. La Colocviul Noica de la Alexandria, Ana Blandiana vorbea pe 25 iunie 2009 de “fişele” celor 93000 de întemniţaţi care ar reprezenta cam o cincime din deţinuţii politici. 6. După opinia păr. Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, “canonizându-i pe martiri ar trebui să-i arătăm cu degetul pe călăii lor”, iar biserica nu condamnă pe nimeni, căci de la toţi păcătoşii speră îndreptare. 7. Centrul de “martirologie” ar înlesni depăşirea opreliştei care a împiedicat să fie sanctificaţi sfinţii închisorilor, pentru că aici şi numai aici s-ar “dezvălui şi cine au fost călăii” (Claudiu Târziu). Acel secret care a încetat de mult să fie secret fiind ştiut de toată lumea, ar urma să fie etalat în vitrinele centrului european, care, uite, trece vara, şi încă n-a-nceput să fie construit (Claudiu Târziu). De construirea unei Biserici pentru Sfânta Mânăstire de la Aiud, fostul redactor la Radio Europa Liberă nu suflă o vorbă! În schimb ţine să noteze că “deja la Aiud există un schit iar ca biserică e folosit chiar Monumentul”. După încheierea succintei enumărări, cu inima strânsă, vom mai menţiona cea mai josnică minciună pe care a imaginat-o hidra cripto-comunistă, care nici pe vii şi nici pe morţii acestui neam nu-i lasă în pace. Ca să nu se considere Râpa Robilor drept “loc sfânt” s-a lansat zvonul că acolo nu s-ar găsi oase de martiri. Oasele ar avea o altă provenienţă. Făcută să circule “pe şoptite”, lansată de “răspândaci” şi dusă din om în om, prin lipsa de discernămînt pe care se bazează manipularea, lucrarea diavolului a prins contur în neruşinata mincină că oasele din Osuarul de la Aiud n-ar fi de la martirii închisorii ci ele ar proveni…de la…Sanatoriul de tuberculoşi !!! Cum să nu transmită mai departe omul simplu asemenea zvon? Cum să-i treacă unui om cu frica lui Dumnezeu prin minte că bolnavii din Sanatoriu nu au fost marţieni ? Că cei morţi la Sanatoriu au fost luaţi de familiile lor (ceea ce nu era permis pentru cei decedaţi în închisoare). Un pic de discernământ ar fi oprit difuzarea minciunii sfruntate. Dar cum să-şi imagineze cineva că unul din capetele hidrei cripto-comuniste s-a repezit la moaştele făcătoare de minuni? Spre deosebire de morţii de la Sanatoriu care au fost îngropaţi fiecare în locul său de baştină după anunţarea familiei, doar cei din închisoare, odată morţi, erau aruncaţi la grămadă. Decesul deţinuţilor politici nu era anunţat imediat familiilor, nici corpul răposatului dat spre creştinească îngropăciune. Să aibe unii cu ce să umple azi Osuarul de la Aiud.
Eseist filosof, istoric al filosofiei Membra a Uniunii Scriitorilor din Romania Sectia Critica-Eseistica
NOTA MEA: Din pacate, persoane angajate impotriva Romaniei au stiut sa straneasca o confuzie generala si in privinta planurilor pentru eroii martiri de la Aiud. Personal resping categoric ideea unui “Centru Cultural” inspirat din modele straine de Ortodoxie dar sustin Proiectul Centrului de Martirologie al domnului dr Pavel Chirila, alaturi de Manastirea Sfintilor Inchisorilor a Parintelui Justin Parvu, dar numai cu aprobarea planului de catre Parinte si detinutii politici si cu binecuvantarea Episcopului locului, IPS Andrei Andreicut dar si, mai ales, a Mitropolitului Bartolomeu Anania, fost detinut politic si inalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane.
Fosti detinuti politic cu 350 de ani de inchisoare ii cer Mitropolitului Bartolomeu Anania sa ridice o Manastire la Rapa Robilor de la Aiud
Un grup de 15 organizatii reunite de Centrul Rezistentei Anticomuniste, al carui presedinte de onoare este Vladimir Bucovsky, sustine Apelul facut astazi de peste 35 de fosti detinuti si luptatori anticomunisti Inalt Prea Sfintitului Bartolomeu Anania, Arhiepiscopului Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, pentru ridicarea unei Manastiri pe locul calvarului de la Aiud, Rapa Robilor.
Personalitati anticomuniste si nume importante ale rezistentei romanesti, dintre care unele cu 20 de ani de temnita, inclusiv la Aiud, cum ar fi Monahul Paulin (22 de ani), Nicolae Purcarea (20 de ani), Grigore Caraza (21 de ani), Gavrila Rusu (fost condamnat la moarte, 21 de ani de rezistenta in munti) sau Aspazia Otel Petrescu, Raul Volcinschi, Demostene Andronescu si sora “Sfantului Inchisorilor” Valeriu Gafencu, Valentina Elefteriu Gafencu, la care s-au alaturat presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, Octav Bjoza si presedintele Asociatiei 15 Noiembrie 1987 – Brasov, Florin Postolachi, i-au cerut Mitropolitului Bartolomeu Anania, el insusi un fost detinut politic, sa respecte “ultima dorinta” a marilor duhovnici ai Ortodoxiei romane, Parintele Justin Parvu (90 de ani, 17 de temnita) si Parintele Arsenie Papacioc (95 de ani,14 de inchisoare) si sa ridice o Manastire cu arhitectura traditionala, ortodoxa, pe locul jertfei de la Aiud.
In Apelul scris de memorialista Aspazia Otel Petrescu (14 ani de inchisoare) se arata ca pentru Manastirea de la Aiud “gandirea, planul si infaptuirea sa fie ale acelui detinut politic vrednic de o astfel de lucrare: Parintele Arhimandrit Justin Parvu” iar binecuvantarea sa fie data de Arhiepiscopul Bartolomeu Anania “care a sfintit si Calvarul Aiudului si care simte altfel tresarirea Sfintelor Moaste”.
In privinta altor proiecte care se doresc a se construi pe acel loc, fostii detinutii politic semnatari, a caror detentie insumeaza peste 350 de ani de inchisoare, cer: “Aveti buna cuviinta si lasati-ne mortii in cinstirea noastră! Lasati-ni-i noua, atat cat mai suntem si asa cum inima noastra o simte si cum credinţa noastră o cere”.
Centrul Rezistentei Anticomuniste ii roaga pe Inaltii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane Bartolomeu Anania si Andrei Andreicut sa primeasca la fata locului o delegatie a fostilor detinuti politic care sa supervizeze proiectul si inaltarea Manastirii de la Aiud.
Scrisoarea deschisa a elitei morale a Romaniei, inmanata astazi personal Arhiepiscopului locului, IPS Bartolomeu Anania, se incheie cu un apel la adevar: “Noi credem insa ca nicio binecuvantare nu va fi valabila pana nu se va lamuri cumplitul adevar legat de holocaustul rosu. Pana atunci, singurii care au drept sa spuna ceva in aceasta problemă sunt tocmai cei care au suferit. Vreti sa faceti ceva inaltator pentru martiri? ‘Dezveliti tot adevarul si le spuneti tuturor/Cum murira fratii nostri pentru Neam si Tara lor!'”
Centrul Rezistentei Anticomuniste Secretariat: [email protected] Tel/Fax: 0368-42.68.05
Gasiti aici Apelul catre IPS Bartolomeu Anania si semnatarii acestuia
Înalt Prea Sfinţiei Sale, Înalt Prea Sfinţitului Părinte Bartolomeu Anania Arhiepiscopului Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Albei, Albei, Crişanei şi Maramureşului
Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit,
Ne adresăm Înaltpreasfinţiei Voastre, cu îndrăzneala ucenicului ce aleargă la Ava al său pentru sfat, ajutor şi mângâiere, căci Ava sunteţi pentru foştii deţinuţi politic, ca unul ce-aţi trecut prin proba de foc a prigoanei comuniste.
Noi suntem încredinţaţi că Cel care v-a ales să ne fiţi Ava a fost tăria noastră în această luptă nedreaptă şi inegală, adică Domnul nostru Iisus Hristos. Încurajaţi de o astfel de încredere, vă rugăm fierbinte să întreprindeţi tot ce înţelepciunea Înaltpreasfinţiei Voastre va găsi de cuviinţă ca să faceţi clar tuturor celor ce vor să ia iniţiative în ce priveşte mausoleul de la Aiud că numai cei ce au suportat teroarea crimelor comuniste sunt îndreptăţiţi să aibă un cuvânt de spus cu privire la ce ar mai fi de adăugat la Calvarul Aiudului. Bătrânii supravieţuitori ai temniţelor comuniste au înţeles demult că ei sunt singurii care pot mărturisi cinstit şi în duhul adevărului cum au fost aruncaţi peste pragul vieţii, de către hidra comunistă, martirii acestui neam greu încercat şi pustiit în tot ce a avut el mai bun. Doar aceşti bătrâni au înţeles că este de datoria lor să-şi cinstească morţii, să le păstreze vie memoria şi să le aducă pomenire creştină, căci au fost lipsiţi de grija cea duhovnicească atunci când şi-au dat duhul în mâinile Părintelui veşnic şi chiar mai târziu, când ţara a fost lovită de amnezie.
Cu o mare putere de dăruire, pretutindeni unde s-a suferit şi s-a murit pentru Cruce, Neam şi Ţară, foştii deţinuţi politic au ridicat cu propriile lor puteri monumente comemorative care să amintească generaţiilor viitoare suferinţele cumplite îndurate şi sacrificiile supreme oferite de acei fii ai Neamului care s-au opus ateismului comunist şi nu şi-au plecat genunchii decât în faţa lui Dumnezeu.
Între toate câte s-au înălţat, troiţe, cruci, paraclise, monumente, cel mai semnificativ este, fără îndoială, mausoleul de la Aiud, atât lăcaş de închinăciune şi reculegere, cât şi necropolă pentru osemintele celor căzuţi.
Sunt deţinuţi politic care socotesc că ceea ce s-a făcut pe Râpa Robilor mai trebuie întregit cu o sfântă mânăstire. Foarte bine, dar gândirea, planul şi înfăptuirea să fie ale acelui deţinut politic vrednic de o astfel de lucrare: Părintele Arhimandrit Justin Pârvu. Se cere o nouă temelie pentru venerarea martirilor. Foarte bine, dar binecuvântarea acestei temelii să fie dată de Ava al nostru, Înaltpreasfinţitul Bartolomeu Anania, care a sfinţit şi Calvarul Aiudului şi care simte altfel tresărirea Sfintelor Moaşte.
Înaltpreasfinţite, mărturisim ce-am vrea noi să spunem celor care afirmă că un deţinut politic nu are nimic de spus în privinţa proiectului Aiud şi să ne daţi dezlegare dacă suntem în greşeală: Oameni buni, înţelegeţi că Râpa Robilor este ţara celor din morminte fără cruce la căpătâi, presărate aici cu sârguinţă de molohul comunist. Şi-au câştigat acest drept pentru că li s-a acordat cu ură şi dispreţ, cu tortură şi nimicire. Tot ce se înalţă pe acest loc nu poate avea binecuvântare decât de la o mână care, pe lângă harul sfânt al preoţiei, a primit şi pe cel al supliciilor. Numai aşa cerul se poate îndura de iertare! Numai aşa somnul lor poate fi lin şi binecuvântat! Ce este aşa de greu de înţeles? Aveţi buna cuviinţă şi lăsaţi-ne morţii în cinstirea noastră! Le va fi pură, certă şi sinceră. Lăsaţi-ni-i nouă, atât cât mai suntem şi aşa cum inima noastră o simte şi cum credinţa noastră o cere. E frumos şi înălţător că v-aţi adus aminte că morţii lipsiţi de sicriu merită generaţia voastră. Puteţi să le închinaţi memoriale pe orice colţişor din Ţara pe care ei au iubit-o cu preţul vieţii. Noi credem însă că nicio binecuvântare nu va fi valabilă până nu se va lămuri cumplitul adevăr legat de holocaustul roşu. Până atunci, singurii care au drept să spună ceva în această problemă sunt tocmai cei care au suferit. Vreţi să faceţi ceva înălţător pentru martiri? Dezveliţi tot adevărul şi le spuneţi tuturor/Cum muriră fraţii noştri pentru Neam şi Ţara lor!
Înaltpreasfinţite, rugăciunile noastre vă vor sta mereu în preajmă, cu speranţa că blândul Iisus va asculta cu bunăvoinţă suspinele noastre.
Cu adâncă metanie,
1. Aspazia OŢEL PETRESCU, fost deţinut politic, 14 ani de temniţă (autoarea Apelului) 2. Nicolae PURCĂREA, fost deţinut politic, 20 de ani de temniţă 3. Gheorghe VARZĂ, fost deţinut politic, 13 ani de temniţă 4. Octav BJOZA, fost deţinut politic, Preşedinte AFDPR 5. Dumitru MOLDOVAN, luptător cu arma în mână în Munţii Făgăraşului, fost deţinut politic, 13 ani de temniţă 6. Florin POSTOLACHI, fost deţinut politic, Preşedinte Asociaţia 15 Noiembrie 1987 7. Demostene ANDRONESCU, fost deţinut politic, 11 ani de temniţă 8. Ştefan URSE, fost deţinut politic, 15 ani de temniţă 9. Petre PETREA, fost deţinut politic, 12 ani de temniţă 10. Luca CĂLVĂRĂSAN, fost deţinut politic, 13 ani de temniţă 11. Ioan BUCELEA, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă 12. Emil MITEA, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă 13. Dan DESPAN, fost deţinut politic, 4 ani temniţă 14. Gheorghe BUZĂIANU, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă 15. Mihai STEREA DERDENA, fost deţinut politic, 8 ani de temniţă 16. Octavian BALABAN, fost deţinut politic, 12 ani de temniţă 17. Alexandru CHISTOL, fost deţinut politic, 9 ani de temniţă 18. Octavian CÂRJE, fost deţinut politic, 14 ani de temniţă 19. Ştefan MAGHIARI, fost deţinut politic, 9 ani de temniţă 20. Nicolae MOLDOVEANU, fost deţinut politic, 9 ani de temniţă 21. Nineta MIHĂILESCU, fost deţinut politic, 2 ani de temniţă 22. Ionel JALUBA, fost deţinut politic, 16 ani de temniţă 23. Virgil TOTOESCU, fost deţinut politic, 14 ani de temniţă 24. Ilie NUŢU, fost deţinut politic, 11 ani de temniţă 25. Vasile MĂGUREANU, fost deţinut politic, 3 ani de temniţă 26. Aurică BICA, fost deţinut politic, 3 ani de temniţă 27. Ion DAN, fost deţinut politic, 3 ani de temniţă 28. Gheorghe CLAPON (Monahul PAULIN), fost deţinut politic, 22 de ani temniţă 29. Tudor STĂNESCU (Monahul Teodor), fost deţinut politic, 8 ani de temniţă 30. Tache RODAS, fost deţinut politic, 12 ani de temniţă 31. Părintele Alexandru CAPOTĂ, fost deţinut politic, 4 ani de temniţă 32. Gavrilă RUSU, fost luptător cu arma în munţi, 21 de ani 33. Părintele Gheorghe BOGDAN, fost deţinut politic 33. Maria CONSTANTINESCU, fost deţinut politic, 5 ani de temniţă 34. Grigore CARAZA, fost deţinut politic, 21 de ani, inclusiv AIUD 35. Raul VOLCINSCHI, fost deţinut politic, 16 ani de temniţă 36. Valentina ELEFTERIU GAFENCU, sora lui Valeriu Gafencu 37. Ilie TUDOR, fost detinut politic, 8 ani de temniţă
Alte persoane semnatare: 1. Coriolan BACIU 2. Dr. Florin MĂTRESCU 3. Octavian POLEXA, Director al Colegiului Naţional „Dr. Ioan Meşotă” 4. Ioan POLEXA, Director Centru Plasament 5. Vlad PÂRĂU, student 6. Florin VIJOLI, profesor 7. Crina PALAS, profesor 8. Florin PALAS, jurnalist 9. Luminiţa GAVRILESCU 10. Bogheanu ARNĂUŢOIU (tatăl a îndurat 14 ani de temniţă) 11. Alexia CRISTECU (mama a îndurat 2 ani temniţă) 12. Polifon GEORGESCU 13. Erica GEORGESCU (unchiul-11 ani închisoare) 14. Eleodor ENĂCHESCU 15. Aurelian PĂUNA 16. Vasilica OANCEA 17. Cornelia BRADEA BRÂNZAŞ, sora Părintelui Liviu BRÂNZAŞ (13 ani de temnita) 18. Victoria ALEXANDRESCU, fostă membră a Cetăţuilor 19. George RONCEA, jurnalist 20. Victor RONCEA, jurnalist 21. Elena ANDRONACHE, informatician 22. Maria MARICARU, fiica fostului detinut politic Ion DIMA (10 ani in temnitele Gherla si Aiud)
Centrul Rezistentei Anticomuniste a alcatuit de asemenea o lista de organizatii (ambele liste raman deschise) care sustin initiativa Parintelui Justin Parvu pentru o Manastire la Aiud:
Fundatia Petru Voda Asociatia Civic Media Asociatia 15 Noiembrie 1987 Brasov Fundatia Pentru Romania Grupul Independent pentru Democratie Civic Net – Piata Universitatii Liga Studentilor – Seniorii Asociatia Suflet pentru Suflet Filiala Negresti Pro Basarabia si Bucovina – “Constantin Prezan” Asociatia pentru Libertatea Romanilor ASTRADROM – Asociatiei pentru Pastrarea si Promovarea Valorilor Culturale si Nationale ale Poporului Roman Asociatia Cuget Romanesc Fundatia Arsenie Boca Fundatia Luptatorilor din Rezistenta Armata Anticomunista Publicatiile VEGHEA, ATITUDINI si MIHAI EMINESCU
5 August 2009 , Înainte Prăznuirea Schimbării la faţă a Domnului