Victor Roncea Blog

“Sa fim cu atat mai mult in veghere, intr-o veghere permanenta pentru ca si ispita este mare si diavolul batran. Diavolul vine cu o experienta de 7000 de ani, iar noi avem una de 50-60-100 de ani… Neamul nostru a dat mii de martiri pentru Hristos; altii vor mai veni…”. O spune un batran duhovnic al ortodoxiei din Muntii Neamtului, cu 17 ani de temnita grea, un preot devenit spargator de roca in minele de plumb comuniste, asa cum toata elita romaneasca a ajuns, dupa ocupatia bolsevica, din universitatile romanesti direct la munca silnica si exterminare in masa. Sau, mai rau, direct in iad, daca ne gandim la “experimentul Pitesti”, unde noii mucenici si martiri erau obligati sa ingurgiteze fecale daca nu se lepadau de Hristos. Si multi, multi, nu s-au lepadat. Si au murit. Ucisi bestial. Asemenea Sfantului Constantin Brancoveanu si a sfintilor martiri, copiii sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei si ginerele Ianache.

Au trecut 20 de ani de la sfarsitul totalitarismului comunist si, nici azi, nu stim cate sute de mii de noi martiri ai lui Hristos si-au dat viata pentru credinta lor. Printre ei sute de preoti si calugari. Regretatul Patriarh Teoctist incepuse publicarea unei serii intregi de marturii despre “Martiri pentru Hristos din Romania, in perioada regimului comunist”, initiativa intrerupta de moartea sa subita si ramasa doar la primul volum.

Si totusi, in ciuda acestor mii si mii de vieti curmate de regimul bolsevic anti-crestin, care se adauga la sutele si sutele de mii de soldati ai lui Hristos, ucisi in apararea credintei in cei doua mii de ani crestini ai acestui neam, si acum, mai vine cate un dusman al Romaniei sa le scuipe pe oseminte. Cristian Tudor Popescu: “Religia ortodoxa in Romania nu a facut aproape nimic pentru civilizarea Romaniei, pentru cultura Romaniei – ar fi putut sa faca mult mai multe – si mai ales pentru valorile morale din aceasta tara. Biserica romaneasca nu a oferit – cu unele, exceptii, foarte putine, si care nu apartin Bisericii Ortodoxe – niste modele morale, nu a oferit martiri si nu a oferit sfinti autentici”, o spune acest invartitor de cuvinte la protap. Ciudat, desi a jignit in masa vreo 20 de milioane de romani, in Saptamana Mare, recidivand si in Saptamana Luminata, nici Patriarhia Romana, nici vreo alta institutie platita pentru a face pe deontoloagia de serviciu, nu s-au sesizat.
Poate ar fi trebuit sa se ridice sa protesteze moastele, scheletele mutilate ale celor a caror oase zac si acum prin munti sau in gropile comune de la Aiud, Gherla, Alba Iulia, Jilava, Pitesti, Targu-Ocna, Targsor, Ramnicu Sarat, Suceava, Vacaresti, Miercurea Ciuc, Mislea si in lagarele de munca din Dobrogea, la Canal, Insula Mare, Periprava, Poarta Alba, si altele si altele. Locuri in care se petrece alt fenomen: pentru a li se sterge incarcatura reala, pentru a se “prelucra istoria”, constatam fenomenul “privatizarii suferintei”. Din care, evident, lipsesc exact victimele biruitoare: detinutii politici.

Sighetul este singurul loc transformat in muzeu, deocamdata. Insa initiativa a apartinut dizidentei unui poem si este si in custodia unui fost realizator de filme de propaganda comunista, dupa cum recunoaste chiar el pe site-ul presidency.ro. La CNSAS – institutia care gestioneaza arhivele suferintei – , nici acum, dupa luni de zile, nu s-a completat locul de drept al detinutilor politici. La el aspira – culmea! – un alt cadru al fostului PCR. La IICCR – institutul care se ocupa de crimele comunismului -, in ciuda schimbarii de guvern, aceleasi personaje. Evident, din Comitetul Director lipsa… detinutii politici!

Fostii detinuti politici, cei care au si pana la 20 si mai bine de ani de suferinta si biruinta a sistemului con­centrationar, au fost eliminati complet din viata publica. Adica exact ce si-a propus sistemul totalitarist bolsevic. In schimb, afacerea anticomunismului merge pe banda. Iar in­chisoarile Sighet si Ramnicu Sarat sunt urmate, acum, de un nou proiect de privatizare: Aiudul insangerat, si azi. Un­de se doreste un fel de vila de protocol a nu stiu cui, ridicata dupa modelul unei moschei, pe moastele sfintilor inchisorilor. Tot fara stiinta si incuvintarea detinutilor politici.

Uciga-l toaca, la cei 7000 de ani ai sai, e infiorator: bubos si rapciugos. De aceea, cand urca pe pamant, ia tot felul de fete, una mai incantatoare decat alta. De om fru­mos, de om banos, de puricos sau chelios. Cei care au infrant moartea au datoria sa-l trimita la locul lui, indiferent de cum le susura-n urechi invartitorii de cuvinte.

Hristos a inviat!

ZIUA: Ce faci cand il vezi pe dracu’ de Victor RONCEA

„Aiudule, Aiudule, temniţă cruntă,/ Fă-te, zăludule, piatră măruntă “

CONTROVERSA. Ce vrem in cel mai sfant loc al Romaniei post-comuniste, Rapa Robilor de la Aiud?

Au trecut pe la Aiud ( I )

Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată

Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată – Partea a II-a, capitolul VIII(fragmente)

Părintele mărturisitor Gheorghe Calciu( I )
Părintele mărturisitor Gheorghe Calciu( II )

Părintele mărturisitor Gheorghe Calciu( III )

Martyria Aiudului