Preafericirii Sale, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români
Preafericirea Voastră Părinte Patriarh,
Dăm slava lui Dumnezeu pentru mulţimea martiririlor şi mucenilor ortodocşi români care sfinţesc pământul României şi bucură Cerul şi oastea îngerească. Între aceştia, cum bine ştiţi, se numără cei cunoscuţi deja drept “Sfinţi ai Închisorilor”, mărturisitori ai dreptei credinţe strămoşeşti, care şi-au închinat sau chiar sacrificat întreaga viaţă pentru Sfânta Cruce, altarul jertfei Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Printre marii duhovnici mărturisitori ai României, la loc de cinste se află, după cum ne arată cu prisosinţă evlavia populară, şi Părintele Arsenie Boca, mijlocitor al rugăciunilor a sute de mii, dacă nu chiar milioane de români, aşa cum stau mărturie pelerinajele de la mormântul său de la Sfânta Mănăstire Prislop.
La 25 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Arsenie Boca, pătimitor al închisorilor comuniste, pe 28 noiembrie 2014, am înaintat în spaţiul public o cerere de canonizare a Sfinţiei Sale, pentru a se adăuga, pe lângă copleşitoarele şi nenumăratele mărturii despre minunile sale care conduc la evlavia cunoscută la nivel naţional, şi o astfel de rugăminte scrisă, la Dosarul de Canonizare aflat în atenţia Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români.
Până la Înălţarea Domnului, Ziua Eroilor Neamului, peste 10.000 de români au semnat această Petiţie, pe care v-o înaintăm alăturat, cu plecăciune. În cele peste 1000 de comentarii ale Petiţie se regăsesc o multitudine de mărturii personale privin minuni săvârşite de prigonitul văzător cu duhul Părinte Arsenie.
Vă rugăm, aşadar, să primiţi Cererea noastră, alături de cele mai călduroase urări de putere duhovnicească, pentru slujirea poporului binecredincios şi întru ridicarea trainică şi cât mai grabnică a Sfintei Catedrale a Mântuirii Neamului.
Fie ca la 105 ani de la naşterea celui supranumit deja de popor “Sfântul Ardealului”, pe 29 septembrie anul acesta, calendarul Bisericii Ortodoxe Române să înmugurească şi să bucure credincioşii cu un nou Sfânt Român.
Cu fiască supunere, Victor Roncea
Preşedinte-fondator Asociaţia Civic Media
“Sa fim cu atat mai mult in veghere, intr-o veghere permanenta pentru ca si ispita este mare si diavolul batran. Diavolul vine cu o experienta de 7000 de ani, iar noi avem una de 50-60-100 de ani… Neamul nostru a dat mii de martiri pentru Hristos; altii vor mai veni…”. O spune un batran duhovnic al ortodoxiei din Muntii Neamtului, cu 17 ani de temnita grea, un preot devenit spargator de roca in minele de plumb comuniste, asa cum toata elita romaneasca a ajuns, dupa ocupatia bolsevica, din universitatile romanesti direct la munca silnica si exterminare in masa. Sau, mai rau, direct in iad, daca ne gandim la “experimentul Pitesti”, unde noii mucenici si martiri erau obligati sa ingurgiteze fecale daca nu se lepadau de Hristos. Si multi, multi, nu s-au lepadat. Si au murit. Ucisi bestial. Asemenea Sfantului Constantin Brancoveanu si a sfintilor martiri, copiii sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei si ginerele Ianache.
Au trecut 20 de ani de la sfarsitul totalitarismului comunist si, nici azi, nu stim cate sute de mii de noi martiri ai lui Hristos si-au dat viata pentru credinta lor. Printre ei sute de preoti si calugari. Regretatul Patriarh Teoctist incepuse publicarea unei serii intregi de marturii despre “Martiri pentru Hristos din Romania, in perioada regimului comunist”, initiativa intrerupta de moartea sa subita si ramasa doar la primul volum.
Si totusi, in ciuda acestor mii si mii de vieti curmate de regimul bolsevic anti-crestin, care se adauga la sutele si sutele de mii de soldati ai lui Hristos, ucisi in apararea credintei in cei doua mii de ani crestini ai acestui neam, si acum, mai vine cate un dusman al Romaniei sa le scuipe pe oseminte. Cristian Tudor Popescu: “Religia ortodoxa in Romania nu a facut aproape nimic pentru civilizarea Romaniei, pentru cultura Romaniei – ar fi putut sa faca mult mai multe – si mai ales pentru valorile morale din aceasta tara. Biserica romaneasca nu a oferit – cu unele, exceptii, foarte putine, si care nu apartin Bisericii Ortodoxe – niste modele morale, nu a oferit martiri si nu a oferit sfinti autentici”, o spune acest invartitor de cuvinte la protap. Ciudat, desi a jignit in masa vreo 20 de milioane de romani, in Saptamana Mare, recidivand si in Saptamana Luminata, nici Patriarhia Romana, nici vreo alta institutie platita pentru a face pe deontoloagia de serviciu, nu s-au sesizat. Poate ar fi trebuit sa se ridice sa protesteze moastele, scheletele mutilate ale celor a caror oase zac si acum prin munti sau in gropile comune de la Aiud, Gherla, Alba Iulia, Jilava, Pitesti, Targu-Ocna, Targsor, Ramnicu Sarat, Suceava, Vacaresti, Miercurea Ciuc, Mislea si in lagarele de munca din Dobrogea, la Canal, Insula Mare, Periprava, Poarta Alba, si altele si altele. Locuri in care se petrece alt fenomen: pentru a li se sterge incarcatura reala, pentru a se “prelucra istoria”, constatam fenomenul “privatizarii suferintei”. Din care, evident, lipsesc exact victimele biruitoare: detinutii politici.
Sighetul este singurul loc transformat in muzeu, deocamdata. Insa initiativa a apartinut dizidentei unui poem si este si in custodia unui fost realizator de filme de propaganda comunista, dupa cum recunoaste chiar el pe site-ul presidency.ro. La CNSAS – institutia care gestioneaza arhivele suferintei – , nici acum, dupa luni de zile, nu s-a completat locul de drept al detinutilor politici. La el aspira – culmea! – un alt cadru al fostului PCR. La IICCR – institutul care se ocupa de crimele comunismului -, in ciuda schimbarii de guvern, aceleasi personaje. Evident, din Comitetul Director lipsa… detinutii politici!
Fostii detinuti politici, cei care au si pana la 20 si mai bine de ani de suferinta si biruinta a sistemului concentrationar, au fost eliminati complet din viata publica. Adica exact ce si-a propus sistemul totalitarist bolsevic. In schimb, afacerea anticomunismului merge pe banda. Iar inchisoarile Sighet si Ramnicu Sarat sunt urmate, acum, de un nou proiect de privatizare: Aiudul insangerat, si azi. Unde se doreste un fel de vila de protocol a nu stiu cui, ridicata dupa modelul unei moschei, pe moastele sfintilor inchisorilor. Tot fara stiinta si incuvintarea detinutilor politici.
Uciga-l toaca, la cei 7000 de ani ai sai, e infiorator: bubos si rapciugos. De aceea, cand urca pe pamant, ia tot felul de fete, una mai incantatoare decat alta. De om frumos, de om banos, de puricos sau chelios. Cei care au infrant moartea au datoria sa-l trimita la locul lui, indiferent de cum le susura-n urechi invartitorii de cuvinte.
Manastirea Neamt a devenit, in ziua Inaltarii Domnului, centrul spiritual al tarii, peste 5.000 de credinciosi din toata tara participand la Sfanta Liturghie oficiata la Manastirea Neamt, urmata de canonizarea a noua sfinti care au trait in secolele trecute in aceasta zona.
Cei noua sfinti canonizati joi, dupa Sfanta Liturghie, sunt Cuviosii Simeon si Amfilohie de la Pangarati, praznuiti pe 7 septembrie, Chiriac de la Tazlau – pe 9 septembrie, Iosif si Chiriac de la Bisericani – pe 1 octombrie, Cuviosul Rafail si Parintele Partenie de la Agapia Veche – pe 21 iulie, Iosif de la Varatec – pe 16 august si Ioan de la Rasca si Secu – pe 30 august.
Referindu-se la insemnatatea momentului, directorul Seminarului teologic Neamt, Ioan Mihoc, a afirmat ca poate la sute de ani o data se intampla sa fie proclamati in acelasi timp noua sfinti. Parintele considera Manastirea Neamt drept ”cea mai importata institutie de cultura si spiritualitate a zonei nemtene, care a dat multi intelectuali, oameni de o sfintenie rara”, poate si datorita faptului ca in preajma a functionat o scoala teologica.
***
Cuviosii Simion si Amfilohie de la Pangarati, praznuiti pe 7 septembrie, s-au aratat oameni ai Duhului Sfant si au trait intre secolele XV-XVI, in Moldova, fiind considerati traitori de talia Cuviosului Daniil Sihastrul, sfetnicul Voievodului §tefan cel Mare.Cuviosul Simion s-a nascut in secolul al XV-lea intr-un sat de langa Piatra Neamt. El a intrat in obstea manastireasca de la Bistrita, dar sporind duhovniceste, s-a retras pe muntele numit Paru. Aici si-a facut o chilie din barne, petrecand in rugaciune. Se spune ce §tefan cel Mare a auzit de nevointa sa si i-a daruit bani pentru a inalta o o biserica cu hramul Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir, iar in jurul sau s-au adunat multi ucenici. Potrivit scrierilor bisericesti, cuviosul avea darul vindecarii bolilor. Ramasite din moastele sale au fost ingropate in Cetatea Sucevei.
Cuviosul Amfilohie de la Pangarati s-a nascut in anul 1487, in nordul Moldovei. §i-a inceput viata monahala la Manastirea Moldovita, apoi a devenit staret la Pangarati, conducand obstea monahala timp de 56 de ani. A fost unul dintre reperele spirituale ale Bisericii din Moldova. A murit in 1570, daruind credinciosilor din lumina pe care a strans-o in suflet prin rugaciune si ascultare.
Cuviosul Chiriac de la Tazlau s-a nascut la sfarsitul secolului al XVI-lea, intr-o familie de credinciosi din satul Mesteacan. De mic copil, fiind luat de parinti la sfintele slujbe de la Manastirea Tazlau, a simtit ca sufletul i se ”inaripeaza cu dumnezeiescul dor”, drept pentru care, luand binecuvantare parinteasca, a intrat din frageda tinerete in obstea Manastirii Tazlau. A deprins viata monahiceasca in manastire, apoi a fost hirotonit diacon si preot, devenind in scurta vreme un iscusit povatuitor de suflete. Dorul de o nevointa mai aspra il face sa se retraga in pustnicie intr-o pestera pe un munte din apropierea manastirii, numit Magura Tazlaului, impreuna cu alti sihastri, unde a stat zeci de ani. Vazandu-se inconjurat de multi ucenici, peste treizeci, Cuviosul Chiriac a inaltat pe munte, alaturi de chilia sa, un mic altar de rugaciune, in care se ruga ziua si noaptea si unde marturisea pe fiii sai duhovnicesti. Atat monahii, cat si credinciosii de rand il cautau, minunandu-se de blandetea si intelepciunea sa, si pe multi a indreptat pe calea cea dreapta. El este considerat ctitorul duhovnicesc al Manastirii Tazlau. A trecut la cele sfinte in jurul anului 1660, avand mormantul in pridvorul bisericii manastirii.
Cuviosul Iosif de la Bisericani este cel dintai sihastru cunoscut in muntele Bisericanilor si intemeietorul manastirii cu acelasi nume. Plecat la Ierusalim, el s-a retras in Valea Iordanului, unde a ajuns, in cativa ani, sihastru vestit, intemeind, ulterior, prima comunitatea duhovniceasca romaneasca din Tara Sfanta.
Cuviosul Chiriac s-a retras intr-o pestera din muntele Simon, unde a trait singur, timp de 60 de ani. Vara si iarna petrecea pe munte cu trupul gol, in rugaciune curata, biruind cu puterea lui Hristos si neputintele firii si ispitele diavolului. Moastele lui au fost asezate in pestera in care a trait, unde mai tarziu a fost amenajat un paraclis in cinstea lui.
Cuviosul Rafail s-a nascut in satul Bursucani, din tinutul Barladului, fiind fiul unor parinti virtuosi si de neam bun. Ascultandu-si chemarea si purtand frica de Dumnezeu, el a venit la Agapia cu dorinta de a urma calea mult batatorita de sihastrii din veac si a fost uimit vazand viata aspra, rugaciunea si tacerea parintilor agapeni. Dupa indelunga pregatire, ucenicul s-a imbracat in hainele monahale si a primit numele Rafail, care inseamna ”Dumnezeu aduce vindecare”. n Condica Sfanta si in pomelnicele vechi este numit Fericitul Staret Rafail. Toti il priveau ca pe o icoana a virtutilor. Dupa trecerea la cele vesnice, ucenicii i-au dezgropat trupul si l-au gasit bine mirositor, motiv pentru care l-au asezat in biserica spre inchinare. Din intrega tara veneau credinciosii sa se inchine la sfintele sale moaste, mai ales la hramul Manastirii Neamt, cand avea loc pelerinajul la Manastirile Neamt, Agapia si Secu. La Agapia Veche, acest pelerinaj continua si in prezent, partidin aceste sfinte moaste fiind in unele manastiri din Moldova.
Parintele Partenie este considerat vrednic urmas al sihastrilor din Muntii Agapiei, el traind in aceste locuri in veacul al XVII-lea. Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care a cunoscut multi calugari cu inalta viata duhovniceasca din Moldova, il numara pe Cuviosul Partenie printre sfintii romani carora le-a urmarit viata. Parintele Partenie avea darul tamaduirii si se spune ca scotea demoni din oameni. Drept marturie a vietii sale sfinte este faptul ca, dupa trecerea la cele vesnice (1660), trupul fiindu-i dezgropat, a fost gasit intact. Se spune ca se faceau minuni la mormantul sau. La sfintele sale moaste veneau sa se inchine calugari si credinciosi de pretutindeni. Sfintele moaste ale Cuviosului Partenie au fost tainuite, odata cu ale Cuviosului Rafail. Ierarhul Ioan de la Rasca a trait in veacul al XVII-lea, fiind contemporan si chiar ruda cu Mitropolitul Varlaam al Moldovei. S-a nascut in tinutul Vrancei (pe atunci numit tinutul Putnei), din neam de razesi, intr-o familie de buni crestini, Gheorghe si Anastasia. Avand pilda rudei sale, Varlaam Motoc, tanarul Ioan a dorit sa-si dedice toata viata slujirii lui Dumnezeu, intrand in viata monahala. Aici, la Rasca, tanarul vrancean a fost calugarit de egumenul Agafton, in jurul anului 1630, primind la calugarie numele Ioan. n anul 1632, Varlaam a ajuns Mitropolit al Moldovei, iar la scurt timp l-a mutat pe calugarul Ioan de la Manastirea Rasca, la Manastirea Secu, dandu-i chilia sa, cartile si lucrurile pe care mitropolitul le pastra aici. Din anul 1674 si pana la fericita sa mutare la Domnul, in anul 1685, a pastorit Episcopia Romanului, ducand o viata pilduitoare: smerit, bogat in virtuti si aparator neinfricat al dreptei credinte. Cat timp a pastorit la Roman, a ctitorit Manastirea Mera, in tinutul sau natal, si a rectitorit Manastirea Varzaresti, in apropierea celei dintai. In anul 1685, fericitul Ioan a trecut la Domnul. El a fost inmormantat langa biserica mare de la Manastirea Secu, in partea de nord. Cuviosul Ieroschimonah Iosif s-a nascut in jurul anului 1750, in satul Valea Jidanului din Transilvania. In acea vreme a avut loc revolta romanilor ortodocsi din Transilvania, condusa de Cuviosul Sofronie de la Cioara, impotriva asupririi austriece si a Bisericii de Apus. Din cauza presiunilor religioase si politice, romanii statornici in credinta ortodoxa au venit in Moldova, intre care si familia Cuviosului Iosif. A cunoscut viata monahala din tinerete, alegand sa devina ucenic al Cuviosului Paisie Velicicovschi, pe cand se afla la Manastirea Dragomirna. Dupa anul 1785, Cuviosul Iosif a fost randuit sa puna bazele Manastirii Varatic, impreuna cu maica Olimpiada, iar mai apoi si Nazaria, ucenitele sale duhovnicesti de la Schitul Durau. Aici a devenit ctitor al celor doua biserici de la inceputul manastirii, al celei din lemn (1785) si apoi din zid (1808-1812), ambele cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”. A trecut la cele vesnice la 28 decembrie 1828, fiind inmormantat in pronaosul Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului”, din Manastirea Varatic.
Ierarhul Ioan de la Rasca a trait in veacul al XVII-lea, fiind contemporan si chiar ruda cu Mitropolitul Varlaam al Moldovei. S-a nascut in tinutul Vrancei (pe atunci numit tinutul Putnei), din neam de razesi, intr-o familie de buni crestini, Gheorghe si Anastasia. Avand pilda rudei sale, Varlaam Motoc, tanarul Ioan a dorit sa-si dedice toata viata slujirii lui Dumnezeu, intrand in viata monahala. Aici, la Rasca, tanarul vrancean a fost calugarit de egumenul Agafton, in jurul anului 1630, primind la calugarie numele Ioan. In anul 1632, Varlaam a ajuns Mitropolit al Moldovei, iar la scurt timp l-a mutat pe calugarul Ioan de la Manastirea Rasca, la Manastirea Secu, dandu-i chilia sa, cartile si lucrurile pe care mitropolitul le pastra aici. Din anul 1674 si pana la fericita sa mutare la Domnul, in anul 1685, a pastorit Episcopia Romanului, ducand o viata pilduitoare: smerit, bogat in virtuti si aparator neinfricat al dreptei credinte. Cat timp a pastorit la Roman, a ctitorit Manastirea Mera, in tinutul sau natal, si a rectitorit Manastirea Varzaresti, in apropierea celei dintai. n anul 1685, fericitul Ioan a trecut la Domnul. El a fost inmormantat langa biserica mare de la Manastirea Secu, in partea de nord. ROMPRES/ (Victoria Vioara)
***
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (5 iunie 2008) este şi ziua dedicată pomenirii eroilor neamului. În această zi, în toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Slujbele de pomenire vor fi oficiate după Sfânta Liturghie şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească. Totodată, Legea 379/2003, privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război a proclamat cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, Ziua Eroilor, potrivit tradiţiei, ca Sărbătoare Naţională a poporului român.
May 23rd, 2015 
VR 
Preafericirii Sale, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Posted in 
Tags: 
