Desi a fost angajat al Jurnalului National, Razvan Belciuganu, unul dintre ziaristii transformati in protagonisti ai unui adevarat scandal generat de o scurgere serioasa de informatii din interiorul SRI nu a fost contactat pana acum de fostii sai colegi, pentru o fireasca clarificare a situatiei. In schimb, desi l-au chestionat pe aceasta tema, obtinand date “in exclusivitate”, atat Cotidianul, “sursa” “sifonarii” in presa, cat si, de cealalta parte, Curentul si EvZ, publicatiile respective au scapat din mana gogoasa fierbinte. EvZ a publicat, totusi, ieri, un articol (foto), cu un titlu sugestiv “In ce birou se ascunde “cartita SRI”?”. Retras insa dupa cinci minute de pe site-ul ziarului, dupa cum a confirmat pentru Roncea.Ro, autoarea lui, doamna Simona Ionescu, si dupa cum se poate constata accesand link-ul https://www.evz.ro/detalii/stiri/n-ce-birou-se-ascunde-crtia-SRI-996592.html. “Am hotarat sa asteptam comunicatul SRI, sa vedem daca sunt reale aceste rapoarte”, a explicat Simona Ionescu. UPDATE: Articolul de opinie a aparut azi, dupa vreo 18 ore si cinci minute de la postarea primei variante si poate fi gasit aici: https://www.evz.ro/detalii/stiri/n-ce-birou-se-ascunde-crtia-SRI-996803.html. Titlul e bun dar pana la final nu aflam, din pacate, in ce birou se ascunde “cartita SRI”. Mai aflam ca Valentin Zaschevici, suspectat de conducerea Jurnalului a fost concediat azi desi ziaristul veteran de investigatii neaga ca ar fi “cartita”.
In dorinta de a fi prezentate toate partile vizibile ale scandalului, m-am adresat atat jurnalistilor profesionisti Valentin Zaschevici si Razvan Belciuganu, subiecte ale informarii SRI scapate in spatiul public, cat si Serviciului Roman de Informatii, din partea caruia se asteapta in orice moment un comunicat oficial de lamurire a starii de fapt.
Valentin Zaschevici a promis ca va interveni public, negresit, cand va descoperi “cine a orchestrat mizeria”.
Razvan Belciuganu a furnizat deja opiniei publice mai multe informatii foarte interesante, publicate ieri de Roncea Ro sub titlul Cine l-a executat pe Valentin Zaschevici si de ce? Astazi, Razvan Belciuganu despre scandalul “SRI PRESS”: Jurnalul National mi-a cenzurat numele firmei care obtinuse contractul cu SRI: CONIMPEX COMPANY SRL, apropiata de fostul senator PSD Matei Vintila, socrul lui Serban Huidu.
In urma acestui articol, ziaristul demis de la Jurnalul National prin metoda “avansare pana la eliminare”, a tinut sa vina cu o noua clarificare, pe care o prezint aici pana la noi amanunte:
Mai e o “cartita” la Jurnalul National? A cui?
Razvan Belciuganu: “Personal nu stiu daca acela care m-a “eliminat” e Valentin Zaschievici si nici daca a avut vreo influenta asupra acestui fapt sau daca a dorit acest lucru. Mie mi s-a parut ca mai mare inamic al meu si al Departamentului de Investigatii pe care il conduceam era Dan Constantin, redactor sef si el, care este, de fapt, omul care l-a adus si promovat pe VZ la Jurnalul National. Ar fi posibil ca VZ sa nu fie singura “cartita”, avand in vedere aceste lucruri? Marea problema a lui Dan Constantin era convingerea sa, inca de cand aveam 19 ani, ca sunt ofiter acoperit al Directiei Informatii Militare pentru ca eram absolvent de liceu militar si nu ma putea controla si nu-mi putea dicta articolele. Or, cine e atat de obsedat de control? Vazand documentele SRI, unde se afirma exact problema aceasta asupra Departamentului Investigatii pot gasi multe similitudini de gandire. Apoi, la aparitia scandalului, invitat prin telefon la emisiunea lui Razvan Dumitrescu de la Antene, Dan Constantin a manipulat ordinar spunand ca am disparut din redactie acum vreo doi ani. De fapt, nu am disparut, ci mi s-a desfiintat postul, asa cum ti-am zis. si nu acum doi ani, ci in iunie anul trecut, in urma unui Consiliu de Administratie condus, daca nu ma insel, de Codrut Seres.”
De notat ca unul dintre cei vizati in articolele de dezvaluiri ale lui Razvan Belciuganu in Cazul Sintion, Cristian David, este acum sef al Comisiei de Aparare din Senat. Razvan Belciuganu mai sesizeaza, amar, cam care este conditia sa si, de fapt, a tuturor ziaristilor cinstiti de azi:
“Se vrea sa se foloseasca politic acesta nebunie, intr-un razboi al palatelor, taberelor etc., iar eu sunt la mijloc si nimeni din cele doua tabere nu vrea sa asculte “victima”, adica pe mine. Politia politica e tot politie politica indiferent daca e facuta de Coldea sau de David.” Troaca, adaug eu, numele sau real.
UPDATE: Comunicat de presă al SRI
Pe fondul apariţiei, la data de 14 august, în mass media a unor cópii după materiale ce poartă însemne ale instituţiei noastre, Biroul de Presă al SRI este împuternicit să facă următoarele precizări:
Aspectele prezentate public reprezintă cópii neautorizate, prelucrate ale unor extrase din materiale interne, fiind rezultatul unor demersuri dispuse de persoane din fosta conducere a SRI cu responsabilităţi pe linia protecţiei instituţiei, pentru clarificarea anumitor aspecte punctuale grave legate de o posibilă scurgere de informaţii clasificate din interiorul Serviciului, în contextul apariţiei unor articole de presă.
Menţionăm că măsurile de verificare întreprinse în acea perioadă s-au realizat pe fondul identificării unui fost angajat al instituţiei noastre care, în conexiune cu persoane din mass media, era implicat în activităţi având certe conotaţii penale, de resortul structurii de protecţie internă a instituţiei. În baza măsurilor întreprinse la nivelul SRI în acea perioadă (2005-2006) şi a probatoriului administrat de organele de aplicare a legii cu care s-a colaborat, fostul angajat a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unor infracţiuni privind regimul documentelor clasificate.
Pentru instituţia noastră, măsurile de prevenire a scurgerii de informaţii constituie o prioritate asumată inclusiv în raport cu partenerii şi standardele euroatlantice în materie. În acest sens, SRI va efectua, şi în cazul de faţă, verificări pentru stabilirea circumstanţelor în care cópii parţiale prelucrate ale unor materiale interne au fost sustrase, deţinute fără drept şi diseminate neautorizat în spaţiul public, având în vedere că toate aceste fapte constituie potrivit legii infracţiuni contra securităţii naţionale.
Serviciul dezaprobă orice încercare de atragere a sa, prin intermediul unor foşti angajaţi, în dispute politice şi îşi exprimă hotărârea de a se menţine într-o atitudine neutră şi echidistantă.
În demersurile întreprinse, SRI acţionează cu profesionalism, în conformitate cu litera şi spiritul legii, în deplin respect al drepturilor constituţionale referitoare la libertatea de exprimare şi independenţa presei.
UPDATE 2: „Evenimentul Zilei” a aflat cine este fostul angajat implicat în cauză. Este vorba despre fostul șef al SRI – Serviciul Județean Dâmbovița, Costel Ionescu. Acesta a fost condamnat definitiv în 2008, la doi ani de închisoare cu suspendare. El a fost prins în flagrant în timp ce voia să vândă documente SRI redacției Jurnalului Național.