Victor Roncea Blog

Lumea-i cum este
de Corneliu Vlad
Un analist informat sau care, oricum, nu vorbeşte de capul lui, americanul George Friedman de la Institutul Stratfor (foto), nu exclude „un decembrie foarte fierbinte“ pentru România. Un răstimp prelungit de anarhie şi demagogie – vicii ale democraţiei identificate încă de vechii greci – avem în mod cert. Nelinişte socială şi mişcări de stradă am avut şi vom mai avea. Dar revolte? Revoltele sunt una dintre ipotezele de lucru ale lui George Friedman. Părerea domniei sale.
Cine s-ar putea revolta, populaţia, afectată de criză şi de corupţia şi incompetenţa demnitarilor şi funcţionarilor statului? O asemenea mişcare n-ar putea fi spontană, ea ar trebui incitată de cineva, eventual de PSD, dar fie şi aşa, să zicem, cine s-ar angaja în ea, dacă majoritatea electoratului nu l-a votat pe Mircea Geoană la preşedinţie pentru a-i asigura o victorie clară, adică imună la (eventuale) fraude? Încercările de a isca o „revoluţie portocalie“ la noi i-au reuşit într-un fel lui Traian Băsescu, dar numai în sensul că s-a instalat şi reinsalat la Cotroceni şi a câştigat în două referendumuri. A fost un fel de „revoluţie de sus“, de fapt n-a fost revoluţie. Iar PSD nu are nici putinţa, dar nici măcar intenţia de a declanşa o revoluţie de vreo culoare. Nu există nici pericolul unor tulburări violente de stradă de genul celor produse în Ungaria şi amintite în context de Friedman. România nu are, din fericire, zurbagii extremişti, ca în Ungaria, unde se exercită vizibil şi legal şi formaţiuni paramilitare contestatar active.
Şi atunci, de ce avansează Friedman un asemenea scenariu, ca să nu zicem că „dă idei“, de revoltă? (Parcă Europa Liberă a cam fost dojenită, tardiv, de autorităţile americane că i-a îndemnat pe unguri la pieire în 1956). Oare printr-o revoltă s-ar putea ajunge la o clarificare a statutului geopolitic al României, care rămâne în continuare un teren neadjudecat pe deplin, disputat între Washington şi Moscova, mai ales de când cu preşedinţia Obama, care nu mai bagă în seamă zona noastră de lume şi vorbeşte eventual despre ea doar cu Moscova? Dar românii nu vor ieşi în stradă pentru a forţa o asemenea „clarificare“ (şi nu pentru că nu şi-ar dori-o), chiar dacă i-ar incita de pe margine unii sau alţii, chiar dacă sunt tot mai nemulţumiţi de viaţa pe care o duc şi le e tot mai scârbă de conducătorii lor. Nu vor ieşi românii în stradă nici sub flamuri ale luptei anticomuniste, la două decenii după ce comunismul a murit instituţional. Şi Traian Băsescu a fost comunist (a recunoscut-o chiar el), şi lideri importanţi ai PSD se trag din comunism, dar oricum, nu comunismul (real sau nu) îi frământă în primul rând pe cetăţenii acestei ţări. Când aduce în discuţie această pistă, George Friedman se vădeşte de fapt prizonier al logicii războiului rece, cum remarca de altfel mai deunăzi cineva. Le pasă românilor de comunism cum le mai pasă Statelor Unite de fosta Europă Răsăriteană.
Dar că ţara se apropie impetuos de un prag al suportabilităţii cetăţeanului este cât se poate de adevărat. Colapsul economic şi cel social sunt tot mai evidente, iar România devine tot mai inguvernabilă. Avem un preşedinte reales cu o majoritate infimă şi contestată, un govern care nu este plenipotent constituţional, nu avem buget, nu putem obţine împrumut extern, nu mai sunt bani de salarii şi pensii, că de investiţii ce să mai vorbim. Iar clasa politică ignoră aceste realităţi grave. Soluţia trebuie să vină însă tot de la actuala putere şi actuala opoziţie (care vor fi fiind ele), n-avem încotro, trebuie să lucrăm cu materialul la îndemână. Oricum, nu ne ajută la ceva mişcările de stradă, revoltele, revoluţiile portocalii sau cum ar mai fie ele.
Nu de revoluţie are acum nevoie românul, chiar dacă e tot decembrie. O revoluţie a fost acum 20 de ani şi nu ştim nici acum ce să facem cu ea. Până şi Institutul Revoluţiei, cu preşedintele său Claudiu Iordache, a fost hăcuit, practic terminat, de o neconstituţională şi idioată lege. (Curentul)