Profitand de “sarbatoarea” de azi, 15 martie unguresc, Adevarul si Evenimentul Zilei o iau inaintea altor publicatii cu relatari exclusive despre evenimentele de acum 20 de ani, dar din 19 si 20 martie. Eu mai astept cu materialele pe care le am, pentru a vi le oferi, tot in exclusivitate, pe 19 martie. EvZ, desi face un lucru bun deplasandu-se acasa la Mihai Cofar (foto de azi, de Mihai Prisecaru), se ocupa in articol mai mult de unguri, chiar din titlu de altfel, “martie negru” fiind sintagma prin care maghiarii se refera la momentul loviturii lor nereusite: „Martie negru”, 20 de ani: ce-a rămas din „ungurul Cofariu”
Adevarul, care are si o mini-arhiva foto despre evenimente, l-a gasit, tocmai in India, chiar pe realizatorul falsului international privind “agresarea salbatica a maghiarului de catre romani” – bine propagat in strainatate de tovarasa Smaranda Enache. Regizorul documentarului în care „ungurul“ Mihai Cofariu era bătut cu bestialitate, la 20 martie 1990 la Târgu-Mureş, recunoaşte că filmul a fost finanţat de un producător maghiar şi că nu a avut niciun punct de vedere din tabăra românilor. Peter Swain dezvăluie că pentru filmul său despre Târgu-Mureş, din martie 1990, a fost plătit de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg. Un video pe aceasta tema gasiti mai jos, in baza postarii. Articolul integral aici: EXCLUSIV Culisele manipulării conflictului româno-maghiar din 20 martie 1990.
Cel mai simpatic editorialist al zilei, care abordeaza direct tema bozgorimii, este Razvan Boanchis, fara indoiala unul dintre cei mai buni pamfletari romani ai momentului. Scurt si la obiect, soc cu Boanchis, la ziarul National:
Maghiara, limbă oficială şi în America
Minunaţii noştri secui au cerut ca maghiara să fie limbă oficială în Ţinutul lor (de fapt al nostru) din România. Eu aş fi de acord, cu condiţia să se întîmple la fel şi în Austria, şi în Slovacia şi chiar în America, fiindcă şi ţările alea sînt parazitate de unguri. Statuia Libertăţii, înainte de a o sculpta un francez, a fost o Ildiko rea de muscă pe care o călărea Horthy. Ştiţi ce reprezintă (era să zic „ce trădează”, că se potriveşte în context) cererea lor? Faptul că aceşti perfizi ne-au urît tot timpul, noi îi consideram de-ai noştri, că au paşapoarte româneşti, iar ei ne pîndeau, ne săpau, ne reclamau. Dacă ar fi după mine, le-aş da teste la limba română, indiferent de vîrsta pe care o au. Iar dacă le-ar pica, le-aş tăia bani din salarii, din pensii, din alocaţii. Şi pentru că tot sînt nesimţiţi, mai am o propunere. Ia să le cerem chirie, că suportăm la noi acasă feţele astea de papricaş.
P.S. Azi, 15 martie, e ziua Ungariei. Merci că nu ne-aţi invitat la petrecere. Nici nu veneam. Regret, însă, că nu ştiu să zic „La mulţi ani!” în limba voastră melodioasă ca un nechezat de iapă castrată.
In urma cu 20 de ani avea loc in Romania prima mare confruntare etnica dupa operatiunile sangeroase intreprinse de trupele horthiste impotriva romanilor in perioada ocupatiei maghiare a Ardealului. Pe 20 martie 1990, la doar cateva zile dupa sarbatorirea zilei maghiarilor, 15 martie, cand numerosi turisti unguri trecusera granita pentru acest moment aniversar, orasul Targu Mures a erupt ca un vulcan, generand un conflict soldat cu sute de victime si cativa morti, de ambele parti. O parte din istoria acestui eveniment a fost consemnata intr-o Comisie a Parlamentului Romaniei, denumita Manzatu, dupa numele presedintelui ei. Redau mai jos extrase din Raportul Manzatu, pentru aducerea aminte a unor momente ce nu trebuie sa se mai repete, mai ales cand redenumirea unor strazi ale orasului a declansat zilele acestea mai multe dispute publice. Oricum, suntem pregatiti…
“In ziua de 20 martie, dimineata, postul de radio Targu-Mures, in limba maghiara, a anuntat inceperea unei greve generale, pana la satisfacerea tuturor revendicarilor populatiei de nationalitate maghiara. Un numar de peste 16.000 de maghiari s-au adunat in centrul orasului, in fata cladirii consiliului judetean al CPUN, solicitand imperativ satisfacerea imediata („Acum ori niciodata”. “Aici si acum”) a revendicarilor lor si repunerea in functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean al CPUN a d-lui Kincses Elod. Un grup de manifestanti a patruns in cladirea consiliului judetean. n fata presiunii manifestantilor s-a anuntat repunerea d-lui Kincses Elod in functie. Spre pranz si dupa amiaza, s-a dezvoltat spontan, alaturi de manifestatia cetatenilor de nationalitate maghiara, o manifestatie a romanilor din Targu Mures, la care au participat circa 4000 de persoane. (…) Spre seara, devenise evident ca manifestatiile celor doua comunitati vor degenera intr-o confruntare violenta. Personalitati din randul ambelor nationalitati au facut apel la calm si la ratiune si au chemat in sprijin, pentru aplanarea conflictului, armata. Conflictul nu a putut fi insa evitat. Unitatile armate au intervenit si i-au despartit pe beligeranti abia dupa ce s-a produs un mare numar de acte de violenta, cu urmari grave. Agresorii din ambele tabere au folosit ciomege, rangi de fier, cutite, securi, bile de otel, sticle incendiare si altele, multe dintre aceste arme fiind dinainte pregatite. Mortii si ranitii operatiunii Au fost ranite 269 persoane, dintre care 135 de nationalitate romana si 33 de nationalitate maghiara si un ziarist englez. (…) In piata „Bulgarilor”, un grup de tineri maghiari a incendiat autobuzul in care se aflau locuitori din comuna Ibanesti, iar cand acestia au incercat sa se salveze iesind din autovehicolul in flacari, au fost loviti cu diferite obiecte contondente, provocandu-li-se leziuni grave. Au fost grav ranite 29 persoane, dintre care una, Frandes Simion, din comuna Hodac, a decedat ulterior in spital. Alte doua decese s-au produs in centrul municipiului. (…) Au avut loc incidente grave si in localitatile din apropierea orasului, indeosebi in comuna Ernei, unde zeci de autovehicole in tranzit au fost interceptate de locuitorii de nationalitate maghiara, care i-au molestat pe soferii si pe pasagerii de nationalitate romana si au degradat mijloacele de transport, in doua imprejurari de acest fel, ambele petrecute in comuna Ernei, soferii, pentru a evita molestarea de catre locuitorii aflati pe sosea, au fortat trecerea si au accidentat mortal doua persoane: pe Csipor Anton si pe Gemes Stefan din aceasta localitate. In noaptea de 20 spre 21 martie 1990, autori neidentificati au incendiat biserica ortodoxa din comuna Vargata, satul Iobageni.(…) Nerecunoasterea de catre conducerea Uniunii Democrate Maghiare din Romania a implicarii partii maghiare in actiunile conflictuale premeditat organizate si incercarile de dezvinovatire si dezinformare, indeosebi prin emisiunile de limba maghiara ale Radioteleviziunii Romane, continua sa mentina o oarecare stare de tensiune, suspiciune si dilema.” Mai ales dupa prezentarea macelarii romanului Mihaila Cofariu, ramas paralizat, ca fiind un tanar ungur care protesta pentru o universitate maghiara…
UDMR: Comemorarea victimelor evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureş “UDMR comemorează şi în acest an victimele evenimentelor din 19-20 martie de la Târgu Mureş: preşedintele Uniunii, Béla Markó, preşedintele executiv, Hunor Kelemen, preşedintele executiv al organizaţiei judeţene Mureş, Árpád Szabó, şi directorul Cabinetului Preşedintelui UDMR, László Szepessy, se vor întâlni, vineri, 20 martie, cu rudele celor decedaţi – Istvén Gémes, Antal Csipor şi Zoltán Kiss – , precum şi cu Pál Cseresznyés, Ferenc Szabadi, respectiv Ilona Juhász, condamnaţi la ani lungi de închisoare şi maltrataţi după evenimentele din martie 1990.
În cadrul întâlnirii, conform tradiţiei, reprezentanţii UDMR vor înmâna victimelor precum şi rudelor celor decedaţi, donaţiile alocate din Fondul de Solidaritate al UDMR în virtutea Hotărârii din 2000 a Prezidiului Executiv al Uniunii. Gestul acesta se adresează nu doar celor prezenţi, ci şi numeroaselor victime anonime, tuturor celor care au fost maltrataţi în cursul evenimentelor din martie 1990 din Târgu Mureş.” – Site-ul UDMR
Un atacator gratiat de Constantinescu si devenit cap al unei miscari extremiste
Pal Cseresznyes este unul dintre maghiarii care l-au maltratat si mutilat pe Mihailă Cofariu în 20 martie 1990, la Târgu Mureş. Condamnat la 10 ani inchisoare el a fost gratiat de un fost presedinte, pe numele lui Emil Constantinescu. Mihaila Cofariu este in continuarea paralizat. Nimanui nu-i pasa.
Pal Cseresznyes, pe langa faptul ca este premiat de UDMR pentru distrugerea unui om pe viata mai este si preşedintele de onoare al organizatiei extremiste “Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate”, interzisa in Canada si Slovacia.
Lucruri care nu se uita
Smaranda Enache: Mihăilă Cofariu, maghiar şi victimă a românilor
La 4 octombrie 1990, Televiziunea naţionale franceze a difuzat o emisiune în care Smaranda Enache a comentat, printre altele, dramaticele evenimente din 20 martie 1990 de la Târgu-Mureş. La mai bine de o jumătate de an de la ciocnirea interetnică, folosită prompt în Occident pentru a acredita ideea falsă că la Tîrgu-Mureş a avut loc un “pogrom împotriva minorităţii maghiare”, se stabilise cu certitudine că victima acelei halucinante scene în care un om doborât la pământ, în stare de inconştienţă, lovit în continuare cu bestialitate, era românul Mihăilă Cofariu. Cu toate acestea, Smaranda Enache a exclamat când pe micul ecran a apărut atrocea secvenţă: „Iată de ce e în stare poporul român!”
Smaranda Enache a fost numita de Emil Constantinescu ambasador al Romaniei in Finlanda. Anul trecut, extremistul maghiar Laszlo Tokes, fost agent dovedit, o propusese presedintelui Traian Basescu drept consilier prezidential pe probleme de minoritati.
“Human Rights Watch” a mistificat adevarul si niciodata nu si-a reparat “eroarea”
“Unfortunately for the unbiased understanding of those events, what the Human Rights Watch failed to cover in this Report and never rectified after was that international public opinion was influenced after the clashes by a videotape where one of the ethnic Romanians from Ibăneşti village (Mihăilă Cofariu) can be seen being beaten violently by an ethnic Hungarian (Pál Cseresznyés). The tape was misleadingly presented as ethnic Hungarians being beaten by the Romanian majority. The images and their wrong interpretation were quickly used by Western European television. After a few weeks the truth came out and late retractions were made. Indeed, there were many ethnic Hungarian injured, but they have never been misleadingly presented as Romanians.
Pál Cseresznyés was tried, convicted, and sentenced to 10 years in prison but was released in 1996 by Romanian president Emil Constantinescu, as an act of reconciliation. As of January 2005, Cseresznyés is the Honorary President of the Romanian wing of the ”Sixty-Four Counties Youth Movement” (Hungarian: ”Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom”, abbreviated: HVIM; Romanian: ”Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate”), a revisionist and irredentist Hungarian organization founded in 2001 by László Toroczkai. (Study – Targu Mures Case –https://tripatlas.com/Ethnic_clashes_of_Târgu_Mureş#ref_text_4)
Adevarul despre mortii si ranitii din martie 1990 –
Din Raportul Manzatu – Comisia de Ancheta a Parlamentului Romaniei:
“Au fost rănite 269 persoane, dintre care 135 de naţionalitate română şi 33 de naţionalitate maghiară şi un ziarist englez. Au fost devastate sediile filialelor Uniunii „Vatra Românească”, hotel „Grand” şi restaurantul „Furnica”, fiind incendiate sau distruse prin lovituri de topor 19 autobuze, autocamioane şi autobasculante, producîndu-se pagube materiala în valoare de 2,2 milioane lei. în piaţa „Bulgarilor”, un grup de tineri maghiari au incendiat autobuzul în care se aflau locuitori din comuna Ibăneşti, iar cînd aceştia au început să se salveze ieşind din autovehicolul în flăcări, au fost loviţi cu diferite obiecte contondente, provocîndu-li-se leziuni grave. Au fost grav rănite 2? persoane, dintre care una, Frandeş Simion, din comuna Hodac, a decedat ulterior în spital. Alte două decese s-au produs în centrul municipiului unde şoferul Preda Marin, conducînd o autobasculantă cu care venise din oraşul Reghin, a fost lovit cu pietre de manifestanţii maghiari şi a pierdut controlul asupra maşinii. Autobasculanta, ieşită de sub control a retezat un stîlp al reţelei de iluminat, a străbătut parcul dintre „Piaţa Eroilor” şi str. Tineretului, oprindu-se în scările de beton ale bisericii din faţa hotelului „Grand”. A fost lovit mortal cetăţeanul Kiss Zoltan din comuna Gheorghe Doja şi rănit grav Rusu Teodor din Reghin care a decedat ulterior în spital. Au avut loc incidente grave şi în localităţile din apropierea oraşului, îndeosebi în comuna Ernei, unde zeci de autovehicole în tranzit au fost interceptate de locuitorii de naţionalitate maghiară., care i-au molestat pe şoferii şi pe pasagerii de naţionalitate română şi au degradat mijloacele de transport, în două împrejurări de acest fel, ambele petrecute în comuna Ernei, şoferii, pentru a evita molestarea de către locuitorii aflaţi pe şosea, au forţat trecerea şi au accidentat mortal două persoane: pe Csipor Anton şi pe Gemeş Ştefan din această localitate. În noaptea de 20/21 martie 1990, autori neidentificaţi au incendiat biserica ortodoxă din comuna Vărgata, satul Iobăgeni.”
20 MARTIE 1990 – PRIMA LOVITURA VIOLENTA ORGANIZATA A EXTREMISTILOR U.D.M.R. dupa 1989
SCOPUL: Reconstituirea Regiunii Autonome Maghiare si crearea conditiilor favorabile alipirii Transilvaniei la Ungaria Mare – visul si speranta iredentistilor unguri si maghiari, dintotdeauna. LOCUL: Municipiul Targu-Mures – Centrul politic si cultural al iredentismului maghiar si capitala suferintelor romanilor, din toate timpurile. DATA: 20 martie 1990, ziua in care, in anul 1849, “revolutionarii”unguri, inarmati si incarcati de ura si trufie, au incheiat “curatirea Ardealului de valahii razvratiti” si puteau continua asuprirea.
PARTICIPANTI PRECONIZATI:
– 10-15.000 de unguri “excursionisti” pregatiti sa participe la marea sarbatoare a Ungariei Mari, in orasele Transilvaniei Romanesti; – 3-5.000 de maghiari “excursionisti” din alte tari; – Coloana a V-a din Romania, in frunte cu Tökes Lászlo; – cozile de topor – compromisii si fricosii, cateva sute, poate mii. Forte suficiente pentru a crea invrajbirea si a prelua puterea locala si chiar de a mentine, pana le sosirea “pacificatorilor”, de regula straini.
CONDUCATORI:
– Comandant suprem – Király Karoly, vicepresedinte al C.P.U.N. Bucuresti; – Comisar politic – Sütö András, presedintele UDMR Mures; – Justitiar – Kincses Elöd, vicepresedinte al C.P.U.N. Mures; – Numerosi comandanti si sefi de formatii si echipe, selectionati si pregatiti in serii, in Ungaria si la Targu-Mures, cat si in alte localitati din Transilvania.
ETAPE DE PREGATIRE SI DESFASURARE A EVENIMENTELOR:
ETAPA I _ Ianuarie _ februarie 1990 Scop: – mentinerea starii de tensiune si exploatarea nemultumirilor; – selectionarea conducatorilor si pregatirea acestora; – alegerea obiectivelor si metodelor de aparare sau ocupare a acestora; – pregatirea si stocarea materialelor necesare actiunilor.
ETAPA a II-a _ Martie 1990 Scop: – incitari la separatism pe criterii etnice, “greve” si provocari; – ponegrirea armatei si introducerea in conducere a maghiarilor “activi”; – sfidarea limbii romane si impunerea inscrisurilor maghiare; – manifestari de strada masive si DECLARAREA AUTONOMIEI PROVINCIEI; – cererea sprijinului politic si militar pentru consolidarea enclavei si unirea acesteia cu Ungaria, sau independenta ARDEALULUI. Sa ne reamintim formula recenta de adresare a premierului Guvernului Romaniei, dl Markó Béla: “Draga Ardeal, Draga Ungarie!” (1.01.2007).
Acest plan diabolic rezultat si din DECLARATIA Asociatiei Maghiarilor din America, din 6.01.1990, si transmisa prin toate posturile de radio din Ungaria, a fost destramat la 19 martie 1990 si a esuat lamentabil in 20-21 martie 1990, fara nici un foc de arma. Actiunea violenta din 20 martie 1990, de la Targu-Mures, a fost ultima zvacnire violenta si primitiva a extremistilor udemeristi, organizata si condusa de amatori, unii salvati in 19 martie de furia romanilor. Actiunea din 19 martie le-au rasturnat toate planurile si variantele lor marsave, pregatite din timp, dar stiute si de noi. Imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca, in 15, 16 si 17 martie, fortele de ordine ar fi intervenit in forta (motive si mijloace au fost suficiente). Noi am aplicat, prevenirea, convingerea si rabdarea inclusiv in 19 martie, cand a fost un sigur ranit grav, doar din vina lui, pentru a deveni erou cu un ochi de mult stins (1978). Aceste actiuni violente trebuie tratate separat, si nu cum s-a incercat in pseudoraportul N.S. Dumitru, cand 19 si 20-21 martie se trateaza global, tocmai pentru a ascunde adevarul despre 20 martie 1990. Detalii, in cartea TARGU-MURES, CUMPANA LUI MARTIE, volumul 1 -VAL SI URA, volumul 2 – DILEMA SI MANEVRA si volumul 5 – ADEVAR SI MINCIUNA, cuprinzand 580 de pagini, si in numeroase publicatii aparute atunci si dupa aceste evenimente tragice de tip iredentisto-terorist. IOAN JUDEA https://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=28335
Ioan Judea, Cuvantul Liber, nr. 52 / 16 Martie, 2007
“Lovitura de la Targu Mures din 15 Martie 1990 a fost cea mai violenta incercare de rupere a Transilvaniei de tara de dupa 1940. Realizata, din fericire, prost, cu concursul agentilor infiltrati in tara in decembrie 1989 si imediat dupa, ea a urmat directiile trasate de Declaratia de la Budapesta din iunie 1989 semnata si de unii intelectuali pseudo-romani.”
Oficial al serviciile secrete romanesti
Rândurile de mai jos nu ar fi fost scrise dacă nu aş fi vizionat la un moment dat pe postul public de televiziune un penibil documentar-anchetă (?) privind drama petrecută la Tîrgu-Mureş în 20 martie 1990. Realizată de un, altfel, foarte onorabil realizator tv, dar care de data asta a fost pus să facă ceea ce nu se pricepea, emisiunea haotică, făcută „la plesneală”, cu interlocutori aleşi aleatoriu, practic fără criterii, a avut un singur merit. A lansat (cu totul la întâmplare) o temă tulburătoare: cea a implicării unor servicii de informaţii străine în declanşarea evenimentelor dramatice de acum 19 ani în scopul provocării unui conflict interetnic de tip Kosovo care să pună în discuţie pe plan internaţional statutul Transilvaniei. La primă vedere poate părea un scenariu născut dintr-o minte în care teoria conspiraţiei face ravagii, dacă el nu ar fi fost enunţat de „domn’ profesor” Măgureanu care probabil ştie ce ştie… De altfel, invazia miilor de „turişti” ungari, care la data de 15 martie 1990 au trecut graniţa de vest a României pentru a sărbători Revoluţia Ungară din 1848 la Satu Mare şi Baia Mare, pare să confirme ipoteza celui care a fost primul şef al Serviciului Român de Informaţii. Până a ajunge la concluzii sigure, ar fi de cercetat un alt aspect, cel al folosirii dramei de la Tîrgu-Mureş pentru declanşarea unui război de imagine împotriva României. Cele întâmplate atunci, în care vinile românilor şi maghiarilor sunt împărţite, au fost copios şi fără ruşine folosite de către unii neprieteni pentru a acredita ideea că România este sfâşiată de un conflict interetnic fără leac, că ţara noastră persecută minoritatea maghiară mai ceva ca pe vremea lui Ceauşescu şi că românii sunt nişte naţionalişti-şovini incurabili. Nu au lipsit nici diversiunile şi nici cele mai grosolane manipulări ale opiniei publice internaţionale. Mihăilă Cofar, victimă a dezlănţuirii instinctelor, a fost prezentat drept student maghiar bătut bestial pentru că solicita înfiinţarea unei universităţi maghiare (!). Cea mai ticăloasă manipulare a fost însă prezentarea unei ciocniri violente de stradă ca un pogrom antimaghiar! Asta în ciuda realităţii că de o parte a baricadei au fost circa 15000 de maghiari, iar de cealaltă cam 1500-2000 de români. În mod semnificativ, şi numărul răniţilor, mai mult sau mai puţin grav, atestă indirect raportul de forţe: răniţii de naţionalitate română (135) au fost de patru ori mai numeroşi decât cei maghiari (33), aşa cum atestă Raportul comisiei Mînzatu. Minciuna stupidă, cea a „pogromului organizat” (este greu de închipuit cum poate “pogromiza” un grup de oameni un altul de aproape 10 ori mai numeros!) a fost reluată în mod sistematic, la fiecare comemorare a evenimentelor din 20 martie 1990, inclusiv în acest an, de unele ziare de limbă maghiară şi de câţiva politicieni care pretind că reprezintă minoritatea maghiară. Prilej cu care, ca şi în anii trecuţi, a fost sistematic ruptă crusta de pe răni, iar acestea au fost reinfectate. Ca de fiecare dată au fost arătaţi cu degetul „vinovaţii”: ei ar fi, pe lângă autorităţile centrale şi locale de atunci (a căror singură „vină” era că nu erau informate de ceea ce se punea la cale), aşa-zişii complicii ale acestora din rândul „forţelor de ordine”, inclusiv conducătorii armatei care au fost acuzaţi că ar fi dorit să declanşeze conflictul doar pentru a întârzia „schimbările democratice” care nu le erau pe plac. Concluzia vine inexorabil şi anume că s-a dorit „servirea unei lecţii maghiarimii care lupta pentru drepturi egale şi pentru autodeterminare”. La ce poate duce „lupta pentru autodeterminare” a unei minorităţi supusă unui proces deliberat de isterizare de către cei care se erijează în liderii ei ne arată astăzi tragedia din Kosovo… Interesant este cum a fost lansat războiul de imagine împotriva României la puţin timp după evenimentele din 20 martie 1990. Prima mişcare a fost cea efectuată de Gyula Horn, pe acea vreme ministrul de externe al Ungariei. Comunist cu vechi state de serviciu – printre altele s-a dovedit că el a făcut parte din trupele care au reprimat Revoluţia Ungară din 1956 – Horn se bucura de un imens prestigiu şi simpatie pe plan internaţional fiind cel care deschisese graniţa spre Austria pentru toţi turiştii est-germani care se găseau în Ungaria în august 1989. Mânat şi de raţiuni electorale, Gyula Horn a lansat, cu doar câteva zile înainte de alegerile generale care urmau să aibă loc în Ungaria la 9 aprilie, teza conform căreia la Tîrgu-Mureş ar fi avut loc un progrom împotriva populaţiei maghiare. O acuzaţie ridicolă şi odioasă. Pentru că ea a fost emisă la o reuniune internaţională care avea loc la Lisabona şi, dincolo de capital politic, urmărea despuierea României de simpatia de care nici nu apucase să se bucure bine după decembrie 1989. Această enormitate a fost reluată de episcopul Laszlo Tokes care a enunţat-o, la puţin timp după aceea, la un congres ecumenic care a avut loc la Geneva. Odată amorsată, intoxicarea a fost desăvârşită pe la începutul anului 1991 de Geza Entz, ministrul al Oficiului maghiarilor de peste graniţe, care a transformat „pogromul” în „bomba etnică cu explozie întârziată” care e pe cale să se declanşeze în România. “Cutia de rezonanţă” – termen specific folosit în manualele serviciilor de informaţii – pentru transformarea intoxicării în dezinformare a devenit acelaşi episcop Tokes care în primăvara anului 1992 a lansat într-un articol apărut în cotitianul The Washington Times enormitatea că în România are loc o purificare etnică, la fel ca şi în Bosnia – Herţegovina, doar că „mijloacele folosite sunt mai subtile”. Alte aserţiuni au speculat pe alte paliere evenimentele de la 20 martie 1990. De exemplu, Előd Kincses, personaj controversat al acelei perioade, refugiat o perioadă la Budapesta, a susţinut şi mai susţine că la Tîrgu-Mureş ar fi avut loc o diversiune cu mai multe scopuri: înainte de toate legitimizarea şi reinstaurarea (?) SRI şi stoparea investiţiilor străine spre Ardeal. La rândul său, György Frunda va relua şi el inepţia că ceea ce s-a întâmplat la Târgu-Mureş ar fi opera Securităţii care „era conştientă că pierde teren şi că influenţa ei se diminuează tot mai mult” (?!). Se ştie că la acea dată Securitatea era desfiinţată. În ceea ce priveşte speculaţia că evenimentele din martie 90 au fost orchestrate de Securitate, se poate presupune că un serviciu de informaţii care în decembrie 1989 şi-a încuiat armele în fişete ca să nu poată fi acuzat că a reprimat revoluţia, nu era atât de stupid încât să pună la cale o ciocnire interetnică cu consecinţe imprevizibile pentru viitorul României doar pentru a demonstra că România are nevoie de un serviciu de informaţii! Dacă nu ar fi trist, ar fi amuzant că acest gen de elucubraţii, ca şi altele asemănătoare, sunt publicate în fiecare an de 20 martie de către mass-media scrise şi electronice, printre ele numărându-se, jenant, şi televiziunea publică, şi constituie materialul „prestaţiilor” diverşilor analişti pârâţi sau politicieni avizi de capital electoral. Ce s-a întâmplat la Târgu-Mureş în martie 1990 reprezintă o rană pe trupul României şi ar fi bine dacă nu am mai zgândări-o în mod iresponsabil, lăsând-o să se vindece şi să se cicatrizeze. Pentru că, oricum, chiar şi vindecate, cicatricele cresc o dată cu trupul. Dorin Suciu
Va rugam trimiteti aceasta Scrisoarea Deschisa in atentia Presedintelui Romaniei, Traian Basescu: [email protected] Primaria Targu Mures, primar Dorin Florea: [email protected] “Ni s-a spus ca niciodata nu se va reamplasa din nou Statuia Libertatii in Arad. Si ea exista astazi. Mai ieri, am auzit un politican roman spunand ca niciodata nu va fi autonomie teritoriala. La care putem raspunde, de asemenea, doar cu: sa asteptam pana la capat. Daca vom fi uniti, cuvantul romanesc niciodata va insemna in maghiara in curand” Marko Bela, cap UDMR, Senatul Romaniei (?)
Refuzăm farsa istoriei care se repetă
Scrisoare Deschisă dlui primar dr. Dorin Florea Istoria, constata marele filosof Hegel, tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă… În urmă cu 160 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aproape 40.000 de mii de suflete, au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi. Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Lajos Kossuth, prim-ministrul guvernului revoluţionar ungar. Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în acea parte de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă prin Dictatul de la Viena, tragedia s-a repetat: Peste 1100 de români fără apărare din Ip, Tresnea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Nuşfalău, Marca, Cosnicu, Cămar, Zalău, Beiuş, Hida, Dragu, Ciumarna, Cerasa şi din alte localităţi au fost ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie. Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş. În urmă cu un deceniu, pe vremea primarului de tristă amintire, Imre Fodor, exact ca în aforismul lui Hegel, istoria s-a repetat ca farsă: prin contribuţia unor consilieri locali – unii de reacredinţă şi cinici, alţii doar oportunişti sau ignoranţi -, două străzi ale municipiului Tîrgu-Mureş au fost rebotezate Kós Károly şi Dieta de la Turda. O acţiune care nu putem s-o denumim decât perversă, având în vedere că un personaj precum Kós, altfel un arhitect şi grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism şi antisemitism sunt notorii, a fost decorat de însuşi Horthy cu cea mai înaltă distincţie ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naţionale). Aşa cum scria ziarul Ellenzék din Cluj la 16 iun. 1941, motivul era că Kós Károly: „a luptat cu credinţă – şi cu riscul vieţii – în teritoriile smulse (Ungariei Mari, n.n.) împotriva forţelor străine (…)”. Adică împotriva României! În ceea ce priveşte „Dieta de la Turda”, în anul 1568 ea stabilea că, alături de cele trei religii de stat – catolicismul, luteranismul şi calvinismul –, este recunoscută şi o a patra, unitarianismul, considerat în Europa acelui timp o erezie pentru că nega Sfânta Treime şi originea divină a lui Iisus Hristos. Astfel, Dieta de la Turda condamna religia ortodoxă să rămână pe mai departe exclusă dintre religiile «recepte», pecetluindu-se definitiv, în acest fel, statutul inferior de naţiune „tolerată la bunul plac al principelui şi nobililor” a românilor ortodocşi din Transilvania, popor şi la acea vreme majoritar în Transilvania. Ca şi cum aceste batjocuri n-ar fi fost de ajuns, o nouă farsă cinică a demarat în urmă cu patru ani: schimbarea numelui străzii Călăraşilor – eroicul corp de armată care a fost decimat în 1877 în luptele pentru independenţa României – cu cel de Lajos Kossuth, cel care a girat politic, militar şi moral, în anii 1848-49, moartea a 40.000 de români transilvăneni. Întreaga „manoperă” a fost orchestrată de consilierii municipali ai UDMR în ciuda avizului negativ al Comisiei Judeţene de Atribuiri de Denumiri din cadrul Instituţiei Prefectului. Comisia, condusă de regretatul istoric dr. Grigore Ploeşteanu, a argumentat zadarnic că denumirea în Tîrgu-Mureş a unei străzi cu numelui lui Kossuth reprezintă o provocare şi o umilire pe cât de inutilă, pe atât de primejdioasă a populaţiei româneşti. Proiectul a fost introdus şi votat în regim de urgenţă profitându-se de majoritatea pe care pe care şi-au asigurat-o consilierii UDMR cu sprijinul a doi consilieri ai PD! Hotărârea nr. 255, din octombrie 2005, a Consiliului Local municipal a fost atacată în justiţie şi suspendată ca ilegală şi abuzivă. În dispreţul legii, persoanele care ar fi trebuit să pună în aplicare decizia instanței nu au făcut acest lucru și au trimis hotărârea Consiliului Local municipal (deşi ea fusese suspendată de justiţie!) Ministerului de Interne care a… retrimis-o Serviciului Comunitar de Evidenţă a persoanelor din judeţul Mureş! Aşa se face că locuitorii străzii Călăraşilor au început să primească acte fiscale, dar şi documente de stare civilă, pe adresa… strada Lajos Kossuth, stradă care de fapt nu exista! (De fapt, ea mai există pe panoul cu harta municipiului situat în faţa Primăriei…) După un calvar procesual care a durat peste trei ani, în care s-au adus argumente juridice pertinente din legislaţia română şi europeană, împreună cu argumentele istorice irefutabile, s-a reuşit – deocamdată! – îndreptarea „greşelii” comisă de Consiliul Local al municipiului Tîrgu-Mureş din meschine motive politice, oportunism şi incompetenţă. Cine a fost, de fapt, Lajos Kossuth, dincolo de imaginea romantică cultivată de generaţii în minţile maghiarilor de rând? A fost, în primul rând, un personaj al cărui rol a fost determinant în Revoluţia din 1848 din Ungaria, atât în sens pozitiv, cât şi în cel negativ. A fost, fără îndoială, un publicist talentat, orator, agitator politic şi patriot ungur. Exclusiv ungur, chiar dacă el însuşi era slovac de origine. De aceea, idealurile mişcării revoluţionare de la 1848, au fost generoase doar pentru naţiunea în care se asimilase. Ajuns Guvernator al Ungariei, Kossuth va refuza, în mod explicit, tuturor celorlalte naţionalităţi: români, saşi, slovaci, sârbi şi croaţi, trăitoare în Imperiul Habsburgic, orice drept privind propria identitate naţională. Din mulţimea de argumente istorice, morale şi politice care există împotriva atribuirii numelui de Lajos Kossuth unei străzi în Tîrgu-Mureş, am ales doar şapte: 1. Kossuth nu a recunoscut nici un drept românilor din Transilvania şi Ungaria în afara „dreptului” de a se dizolva în naţiunea ungară. În articolele de fond, pe care le scrie în ziarul Pesti Hirlap, consideră că primul obiectiv care trebuie realizat este „uniunea” Transilvaniei – până atunci autonomă – cu Ungaria, ca o „condiţie a extinderii şi dezvoltării naţiunii ungare”. Pentru el, faptul că românii constituiau populaţia majoritară a Transilvaniei constituia un element insignifiant. Kossuth preconiza să le ia românilor, dar şi sârbilor, croaţilor, slovacilor şi saşilor, ceea ce aproape un mileniu de teroare nu reuşise să le ia: identitatea naţională. „Eu niciodată, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune sau naţionalitate decât cea maghiară nu voi recunoaşte. Ştiu că sunt oameni care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o naţiune aici nu este.” (Magyarország története, VI/1, Budapest, 1979, p.164) 2. Kossuth, în calitate de conducător al Revoluţiei ungare de la 1848, a fost categoric împotriva oricărei emancipări naţionale a românilor. După el, condiţia de a li se crea o situaţie socială şi economică acceptabilă românilor era ca aceştia să înceteze a se considera o naţiune aparte şi de a se dizolva în naţiunea maghiară. Kossuth declara într-un discurs ţinut în Dieta de la Pozsony (Bratislava): „Dorinţa românilor de a se bucura de o existenţă politică naţională deosebită este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unităţii statului ungar. (…) De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea.” (George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei, II, Sibiu, 1890–1891, p. 755–797). Kossuth a şi pus în practică acest veritabil şantaj politic, bazat pe superioritatea militară, tratându-i pe români cu dispreţ şi intoleranţă nelimitate. Rămâne ca un document de referinţă Proclamaţia din 10 octombrie 1848, dată la Pesta, prin care îi soma, în termeni ultimativi şi injurioşi, pe români – numindu-i „gunoaie ingrate” – să revină la „ordine şi supunere legală”, altfel vor fi „exterminaţi de unguri şi secui”. Kossuth le impunea, de fapt, românilor să accepte unirea Transilvaniei cu Ungaria şi să renunţe la recunoaşterea lor ca naţiune. Rezultatul proclamaţiei a fost generarea unei confruntări de o gravitate deosebită între români şi maghiari. 3. O altă proclamaţie a lui Kossuth, cea din 22 decembrie 1848, prefigurează violenţa la care s-a recurs împotriva românilor în prima jumătate a anului 1849, când Transilvania a fost recucerită de trupele guvernului ungar. Ea vorbeşte de la sine despre orbirea politică care îl caracteriza pe conducătorul Revoluţiei ungare: „Plin de injurii la adresa lor, numindu-i «mercenari plătiţi», «hoardă mai josnică decât vita», «bandiţi valahi», Kossuth îndeamnă pur şi simplu la exterminarea românilor şi a tuturor duşmanilor.” (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378) 4. Kossuth a autorizat instaurarea unui regim de teroare în Transilvania, prin numirea în funcţia de comisar civil pentru Transilvania a lui László Csányi. Acesta era un intim al său, care îi ura visceral pe români şi care a înfiinţat şi a asmuţit împotriva lor tribunalele militare -„tribunalele de sânge” – şi a transformat gărzile naţionale ungare în „echipe de vânătoare”, care au masacrat femei, copii şi bătrâni fără apărare. În ciuda protestelor şi a cererilor insistente ale generalului Bem, scârbit de nesfârşitele atrocităţi, Kossuth a refuzat să-l retragă pe acest călău paranoic. Rezultatul a fost înspăimântător: în doar patru luni, peste 6000 de români civili au fost asasinaţi. Doar în judeţele Mureş şi Târnave, mai mult de 40 de comune au fost mistuite de foc. „Echipele de vânători”, conduse de secuii Jenei, Szabo, Zajzon şi Kovacs, au măcelărit sute de români din comunele Hodac, Ibăneşti, Ruşii Munţi, Morăreni, Dumbrava, Monor, Iclandul Mare şi Mic, Sâncraiul de Mureş, Nazna, Sângerul de Câmpie şi Petelea. „Şirul martirilor români maltrataţi sau executaţi în anii 1848 – 49 este nesfârşit. Numai în Tg. – Mureş au fost omorâţi peste 100 de români.” (Traian Popa, Monografia oraşului Tîrgu – Mureş 1932 p. 186) 5. Kossuth i-a urmărit cu o duşmănie neîmpăcată nu numai pe români, ci şi pe saşii transilvăneni, pentru că s-ar fi opus „luptei pentru libertatea maghiară”, când, de fapt, ei nu luptau decât pentru propria lor libertate. Într-o scrisoare adresată la 17 martie 1849 generalului polonez Bem, comandantul armatei ungare în Transilvania, îi scrie cu ocazia cuceririi Sibiului de către armata rusească: „(…) să-i arestaţi pe cei mai de seamă conducători ai răzmeriţei săseşti, predându-i comisarului guvernamental László Csányi, iar acesta să-i ţină ostatici şi să-i execute la cea mai mică opoziţie din partea populaţiei săseşti şi dacă ruşii nu se vor retrage neîntârziat din ţară”. Astfel, împuternicit de Kossuth, Csányi va ordona împuşcarea cărturarului Stephan Ludwig Roth, la 11mai 1949. (Otto Folberth, Der Prozess Stephan Ludwig Roth Graz-Köln, 1959). 6. Kossuth, aşa cum reiese din corespondenţa sa, a solicitat Franţei şi Angliei (cărora le cerea să sprijine Revoluţia Ungară) să împiedice avântul mişcării de eliberare din Principatele Române. El îşi justifica cu cinism cererea astfel: „Schimbarea situaţiei în Principate ar produce un efect moral incalculabil asupra românilor din Ungaria”. (Milton G. Lehrer, Ardealul, pământ românesc. Problema Ardealului văzută de un american. Cluj-Napoca, 1991, p. 218.) 7. Kossuth a girat, politic şi militar, etnocidul care a provocat rănile nevindecabile pe care memoria colectivă a generaţiilor de români ardeleni nu le poate uita. În perioada în care el a condus guvernul revoluţionar ungar, 236 din cele circa 2400 de sate locuite de românii din Transilvania, Banat, Bihor şi Maramureş au fost jefuite şi arse. În fiecare sat românesc au fost ucişi între 10 şi 20 de oameni, în total în jur de 30.000, adică de trei ori mai mulţi decât românii căzuţi pe câmpul de bătaie! Ceea ce atestă afirmaţiile acelor istorici care arată că, în anii 1848–49, în Ardeal a avut loc un genocid al românilor. Revoluţia din 1848 a făcut printre români cam 40.000 de victime, atestă un martor din acele vremi, mitropolitul Şaguna. (Ioan Lupaş, Mitropolitul Andrei Şaguna. Monografie istorică, ediţia a II-a. Sibiu, 1911, p. 66.) Teribila cifră este confirmată în fascicula a 2-a a lucrării „Die Romänen der oesterreichischen Monarchie” Wien, Druck from Karl Gerold et Sohn, 1850, p.231. Acestea nu sunt speculaţii, ci fapte, stabilite de istorici. Să vedem, însă, şi ce păreri au avut despre Kossuth unii dintre contemporanii săi: Nicolae Bălcescu: „Kossuth a guvernat rău şi slab, el mi-a dovedit şi mai mult că un demagog nu poate fi un om de stat. El a pierdut Ungaria”, scria conducătorul Revoluţiei Române de la 1848, după aflarea dispoziţiilor date de Kossuth pentru organizarea unei expediţii totale împotriva lui Avram Iancu. (N. Bălcescu, Opere, Corespondenţă, IV, p. 228). Contele István Széchényi, „cel mai de seamă ungur”: „N-aveţi decât să aţâţaţi toate naţionalităţile până la furie împotriva maghiarilor (…), să umpleţi până la refuz paharul represaliilor cu veninul dumneavoastră – şi o să vedeţi ce o să iasă”, îl avertiza Széchényi pe Kossuth încă din 1847 în „Fragmente de program politic”. (Magyar Révay Lexicon, XVII, p. 129). Bertalan Szemere: „Kossuth s-a purtat la început ca un autocrat şi a sfârşit ca un laş, abandonându-şi patria cu o săptămână înainte de lupta finală de la Şiria, pentru a fugi în Turcia”, scrie în amintirile sale cel care a fost ministru de interne şi apoi prim-ministru al guvernului Revoluţiei Ungare din 1948, condus de Kossuth. Szemere îşi aminteşte despre el ca de un personaj arogant, duplicitar şi poltron. Despre exilul în Italia, fostul prim-ministru al lui Kossuth afirma textual: „Stilul său autocratic şi manierele intolerante vor distruge orice influenţă reală asupra comunităţii revoluţionarilor expatriaţi”. (https://en.wikipedia.org/wiki/Lajos_Kossuth) Acesta este deci, dincolo de viziunea romantică, personajul istoric real. Nu-i aşa că merită să existe, în Tîrgu-Mureş, o stradă care să îi poarte numele şi să-i perpetueze amintirea? Mai multă reacredinţă şi cinism sunt greu de imaginat! Să ne întoarcem însă la aspectele juridice ale cazului, provocate de actul administrativ abuziv din 10 octombrie 2005 al Consiliului Local al municipiului Tîrgu-Mureş. Hotărârea a fost atacată în justiţie de Asociaţia Culturală Avram Iancu, Uniunea Vatra Românească, Filiala Mureş a Partidului România Mare şi de consilierul municipal Sita Ioan. În conformitate cu Legea 544/2004 privind contenciosul administrativ, la 4 mai 2006 s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 898, prin care se suspenda punerea în aplicare a Hotărârii nr. 255 de schimbare a numelui străzii din Călăraşi în acela Kossuth. Sentinţa nu a fost pusă în executare de către primarul municipiului, deşi avea această obligaţie, ceea ce a produs derută în rândul autorităţilor locale. Astfel s-a ajuns la situaţia că locuitorilor din strada Călăraşilor nu numai că li sau trimis facturi pe adresa strada Kossuth, ci li s-au emis ilegal cărţi de identitate şi paşapoarte pe o adresă inexistentă! Apoi a început un adevărat carusel juridic. Prin Sentinţa civilă nr. 2508, din 3 noiembrie 2006, s-a admis acţiunea în contencios administrativ a Asociaţiei Culturale Avram Iancu şi s-a dispus anularea pe fond a Hotărârii nr. 255 a Consiliului Local, dar au fost respinse acţiunile celorlalţi reclamanţi. Părţile au declarat recurs, iar Curtea de Apel Tîrgu-Mureş, prin decizia nr. 417/R, din 29 martie 2007, a admis toate recursurile, a casat integral sentinţa nr. 2508 din 3 noiembrie 2006, iar cauza a fost retrimisă spre rejudecare primei instanţe, respectiv Tribunalului Mureş! S-a intrat astfel în un al doilea ciclu de procese… După numeroase hărţuieli şi tertipuri – invocări de excepţii imaginare, încercări de a scoate Primăria din cauză, chipurile ca neavând calitate procesuală – părţile reclamante au avut din nou câştig de cauză. După rejudecarea în fond a procesului privind schimbarea numelui străzii din Călăraşilor în cel de Lajos Kossuth, Tribunalul Mureş, prin Sentinţa 809 din 28 noiembrie 2008, a dispus din nou anularea hotărârii nr. 255 din 10 octombrie 2005 a Consiliului Local. Considerăm că, dincolo de repararea unor ilegalităţi, decizia Tribunalului a făcut dreptate, în primul rând, memoriei celor care cu un secol şi jumătate în urmă au pierit în împrejurări tragice. Pentru aceasta vă solicităm, domnule primar al municipiului Tîrgu-Mureş, ca la cea mai apropiată şedinţă de plen a Consiliului Local să faceţi propunerea de a nu se declara recurs împotriva Sentinţei civile nr. 809 pronunţate de instanţă în data de 28 noiembrie 2008. În caz contrar, vor continua incertitudinea şi hărţuirea în justiţie, inflamarea opiniei publice şi deturnarea atenţiei de la problemele reale ale oraşului. Având în vedere competenţa actuală a Consiliului Local şi – de ce nu? – recunoaşterea, din partea unora dintre foştii consilieri PD, a faptului că votul lor din octombrie 2005 a atentat la memoria propriilor înaintaşi, poate fi reparată o greşeală politică comisă din motive populiste, pe de o parte, şi din oportunism şi incompetenţă, pe de alta. Sunteţi, domnule dr. Dorin Florea, nu numai un bun administrator şi politician. Sunteţi şi medic: ştiţi cât de primejdioasă poate fi reinfectarea rănilor care nu s-au vindecat complet. Nu îngăduiţi unor iresponsabili, mânaţi de interese politicianiste meschine, să le zgândărească la infinit. Rănile provocate de indivizi inconştienţi în martie 1990 încă ne dor, pe români şi maghiari, deopotrivă. Această scrisoare deschisă îi este adresată şi noului prefect, dl Marius Paşcan, pentru că instituţia prefectului are în competenţă verificarea legalităţii actelor administrative emise de autorităţile publice locale. Ceea ce vechiul prefect, Ciprian Dobre, actualmente deputat PNL, nu a făcut din motive pe care nici măcar nu merită să le comentăm. Vom trimite această scrisoare şi Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, aşa cum o vom trimite tuturor ziarelor judeţene şi centrale, precum şi posturilor de radio şi televiziune naţionale. Domnule dr. Dorin Florea, aţi dovedit până acum că sunteţi un bun primar, primarul tuturor cetăţenilor mureşeni. În interesul lor, în cel al oraşului, puneţi capăt farselor istoriei care se repetă! Cu consideraţie, Prof. univ. dr. av. Ioan Sabău-Pop, Dorin Suciu, ziarist, Victor Roncea, ziarist, Elena Andronache, programator, Stefan Dicu, istoric, Ladislau Kiris, inginer, Dan Tanasa, cetatean, Martiri romani din Transilvania, https://martiriromani.com/ Grupul Independent pentru Democratie, https://www.gid-romania.com/ Civicnet – Piata Universitatii – Romania, https://civicnet.info/ Asociatia Civic Media, www.civicmedia.ro
Lista ramane deschisa Trimiteti Scrisoarea la adresele de mai sus si, spre confirmare, la [email protected]
E vreo doua noaptea. Am terminat de rasfoit electronic principalele ziare internationale care ma intereseaza. Am postat linkuri catre ele si intr-un nou post Resurse Media (dreapta jos). Toate publicatiile serioase din lume au dat cap de ziar despre Kosovo. Numai noi nu… Nimic nu mai e de mirare. In fine, EvZ se remarca din toata presa noastra. Bravo lor! Extrag mai jos citate si va recomand si doua postari de pe youtube despre dusmanii care au creat frontiera interna a Romaniei. Fotografia e de ieri seara, de la Cluj, cand ungurii (unii unguri) au iesit cu “Bravo, Kosovo!”.
Cine sunt tinerii unguri care au demonstrat la Cluj: Ferenc Attila Lokodi, vice-presedinte unei asociatii care isi zice HVIM. Asta e numele unuia dintre tinerii care au salutat la Cluj, ieri seara, declararea unilaterala a independentei provinciei Kosovo. Pe internet, asociatia duce o lupta asidua pentru autonomia teritoriala a “tinutului secuiesc”. In acest sens, Lokodi a depus anul trecut, pe 3 iunie, o petitie la Ambasada Romaniei de la Budapesta in care raspicat autonomie si drepturi colective pentru maghiarii din Romania. Totodata cere schimbarea Constitutiei Romaniei si protejarea maghiarilor din Romania care sunt asupriti, in opinia lui, de 87 de ani.
Program de autonomie pentru maghiari Conducerea Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) – Scaunul Sfântu Gheorghe a speculat şi ea politic situaţia din fosta Iugoslavie, cu referire directă la Ţinutul Secuiesc. „Dacă marile puteri din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii vor recunoaşte independenţa provinciei Kosovo, atunci vor trebui să sprijine şi autonomia Ţinutului Secuiesc“, a declarat Benedek Barna, preşedintele CNS, citat de Mediafax. „Problema Kosovo ar putea să ne ajute, bineînţeles, pentru că acolo există o minoritate sârbă“, a menţionat şi Andrassy Arpad, secretarul Biroului Permanent al CNS. Şi el a apreciat că, din perspectiva recunoaşterii europene a dreptului la autodeterminare, evenimentul de ieri este „un precedent“. „Noi avem un program referitor la minoritatea maghiară din România, în care intră şi obţinerea autonomiei Ţinutului Secuiesc, iar evenimentele din Kosovo nu fac decât să demonstreze că aceste situaţii pot fi foarte bine rezolvate pe cale paşnică“, a precizat şi Laszlo Borbely, vicepreşedinte al UDMR. INTERVIU Csaba Sogor: România trebuie să recunoască independenţa Kosovo EVZ: Ce v-a determinat să mergeţi la Priştina? Csaba Sogor: Am venit pentru că e un moment important pentru istoria acestei ţări, iar prezenţa noastră aici asigură cetăţenii României că această declarare a independenţei se desfăşoară paşnic. În plus, pe noi, maghiarii din România, ne interesează şi acordarea drepturilor colective comunităţilor sârbe din Kosovo. Situaţia de aici poate reprezenta într-o oarecare măsură un precedent. În ce calitate aţi mers, dvs. şi domnul Andras, la Priştina? Am mers pe cont propriu, nu am fost trimişi de partid. Iniţiativa ne aparţine, la fel ca şi costurile călătoriei. Consideraţi evenimentele din Kosovo un model pentru comunitatea maghiară din România? Cred că noi avem modele mult mai bune, cum este situaţia din Tirolul de Sud. Kosovo nu este exemplul cel mai bun, făcând o paralelă cu Ţinutul Secuiesc. Kosovo este însă un exemplu pentru ţările care nu au reuşit să-şi protejeze propriii cetăţeni. Care este viziunea europarlamentarului Csaba Sogor asupra declarării independenţei provinciei Kosovo? Cred că România va înţelege că recunoaşterea independenţei era singura posibilitate, după ce s-a întâmplat aici. Trebuie să luăm un exemplu de la SUA şi Marea Britanie. Bineînţeles, noi sperăm ca nu numai exemplul din Kosovo, ci şi cel al celorlalte puncte tensionante din Uniunea Europeană – mă refer la minorităţile mai recent sosite în Uniune – să determine Parlamentul European să găsească o soluţie convenabilă pentru toate situaţiile care pot crea o tensiune. Credeţi că România va recunoaşte autonomia noului stat? Da, şi cred că asta e cea mai bună soluţie. E în interesul ţării noastre să milităm pentru drepturile colective ale comunităţii sârbe din Kosovo. Este cel mai important nu doar pentru comunitatea maghiarilor, ci pentru toţi românii. (Liviana Rotaru, EvZ)
„BRAVO, KOSOVO!“ Maghiarii din Cluj cer autonomie Tinerii maghiari radicali din Cluj s-au adunat aseară pentru a sărbători proclamarea independenţei provinciei Kosovo şi pentru a cere drepturi mai mari pentru minoritatea maghiară. Ei purtau pancarte pe care se putea citi, în limba maghiară, „Bravo, Kosovo!“, „Trăiască autonomia naţională“, „Autonomie şi pentru secuime“ şi „Drepturi pentru minorităţi“. Kristina Sandor, şefa Organizaţiei Tinerilor Maghiari din Ardeal, a declarat că doreşte o largă autonomie pentru judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. „Noi nu cerem independenţă. Nu cerem atât de mult. Noi cerem o autonomie lărgită. Credem că acest pas care s-a făcut azi în Kosovo ar fi un bun exemplu şi pentru România, în ceea ce priveşte drepturile comunitare. Acest pas este unul bun şi pentru comunitatea maghiară din România să-şi declare voinţa de a avea o mai largă autonomie“, a spus Sandor. (Mihai Şoica – EvZ) Ce vor ungurii (unii) sa faca in Romania
March 15th, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
