„Prin hotărârea 30 / 31 Ianuarie 2017 a Consiliului Local Tîrgu Neamţ, privitoare la acordarea de denumiri unor noi străzi apărute prin extinderea oraşului Târgu Neamţ, una dintre străzi, în lungime de 1356 metri, primeşte numele Părintelui Justin Pârvu, stareţul şi duhovnicul nostru, ctitorul Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin”, anunţă Mănăstirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din codrii Neamţului. Părintele Justin este cetăţean de onoare al oraşului Târgu Neamţ din luna August 2014.
„Părintele Justin Pârvu a continuat până în ultima clipă a vieţii sale lupta pentru credinţă şi adevăr prin învăţăturile sale, în care caută să facă cunoscută jertfa unei întregi generaţii”, se scrie în motivarea Primăriei şi Consiliului Local al orasului Târgu Neamţ.
„Fie ca această iniţiativă să sporească credinţa şi iubirea de neam şi în sufletele altor români din această ţară!
Pentru rugăciunile Părintelui Justin, Dumnezeu să le răsplătească evlavia domnilor consilieri, care au votat această hotărîre în unanimitate!”, transmite Mănăstirea Petru Vodă.
Între cei cinstiţi prin atribuirea numelor lor unor străzi din Târgu Neamţ se mai află Domnitorul Petru Muşat, Părintele Vasile Ignătescu şi academicianul eminescolog Constantin Ciopraga.
Mai multe detalii şi o filmare de la şedinţa Consiliului Local, AICI.
Părintele Justin Pârvu, Cetăţean de Onoare şi la Târgu Neamţ, alături de Părintele Cleopa, IPS Teofan şi PF Daniel. Distincţia se adaugă celor similare de la Poiana Teiului, Belceşti, Baia Sprie, Aiud şi Piatra Neamţ
Părintele Justin Pârvu a fost desemnat, pe 28 august a.c., cetățean de onoare al orașului Târgu-Neamț, completându-se astfel iniţiativa oraşulul învecinat, municipiului Piatra Neamţ, care i-a acordat acest titlu Duhovnicului Neamului, în semn de recunoaştere şi apreciere a activităţii sale, in luna iunie, cu ocazia zilelelor oraşului moldav, transmite Mănăstirea Petru Vodă, lăcaşul ctitorit de fostul deţinut politic anticomunist spre pomenirea martirilor şi sfinţilor închisorilor. Părintele Justin Pârvu a mai primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE post mortem al orașului Aiud la data de 18.12.2013 pentru demnitatea si onoarea cu care a suferit în închisoarea comunistă de la Aiud, anterior primind titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Baia Spriela 22 august 2013, in ciuda opozitiei unui institut-fantoma ce poarta numele unui impostor al holocaustului. In acelasi timp, şi Comuna Belceşti din judeţul Iaşi, i-a acordat acest titlu Parintele, tot in august 2013, pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului comunei. De asemenea, Comuna Poiana Teiului, unde arhimandritul a ridicat lăcaşurile de închinăciune de la Petru Vodă, l-a inclus încă din 2004 în rândul vârfurilor localităţii.
Profesorul Părintelui Justin Pârvu şi al Patriarhilor Iustin şi Teoctist: Părintele-martir Gheorghe Cotenescu, preot militar şi secretar al lui Iorga
Părintele Gheorghe Cotenescu, preot militar, secretar al marelui istoric Nicolae Iorga şi profesor al Patriarhilor Teoctist Arăpaşu şi Iustin Moisescu dar şi al unor mari duhovnici ai Ortodoxiei româneşti, cum sunt Părinţii Justin Pârvu, Sofian Boghiu, Grigorie Băbuş, Tănase Petroniu, Roman Braga, Felix Dubneac, Ioasaf Popa şi alţii, are o personalitate atât de complexă încât ne obligă să publicăm materialul comemorativ pe care ni l-am propus în mai multe episoade, începând cu acest articol introductiv. O mare parte din documentare ne-a fost pusă la dispoziţie de nepotul său, dl. Radu Petrescu-Muscel (pseudonimul literar al lui Ion-Gheorghe Petrescu), membru al Asociației Române de Istorie a Presei (ARIP), căruia îi mulţumim în mod deosebit.
Părintele Justin Pârvu: “Îmi amintesc cu drag de frumoasele vremuri pe când eram elev la seminarul de la Cernica, şi printre mulţi profesori deosebiţi, una dintre cele mai interesante figuri a fost şi îmi rămâne în memorie Părintele Profesor Gheorghe Cotenescu. Eu am îndrăgit mult muzica psaltică şi de aceea Părintele Profesor prezenta pentru mine un interes aparte, dar nu numai prin talentul său muzical, cât şi prin dăruirea sa faţă de elevi, sacrificiul pe care îl depunea în munca sa pedagogică. Era un om bun ca pâinea lui Dumnezeu, încât noi stăteam foarte relaxaţi şi nestresaţi la ora Părintelui. Sărmanul Părinte venea aşa de obosit, deoarece făcea naveta de la Târgovişte la Cernica, pornindu-se cu noaptea în cap de acasă şi bucuria noastră era când drumurile erau înzăpezite şi maşinile nu străbăteau de la Pantelimon până la Cernica, fiind astfel scutiţi de oră. Aşa năstruşnici cum eram noi, Părintele Cotenescu ne iubea pe toţi, şi în memoria mea rămâne ca o adevărata vioară a ortodoxiei româneşti, care a mers până în cele mai sensibile tonuri muzicale, dar şi sufleteşti..”