Domnule Alexandru Lesco, aţi stat închis 12 ani în temniţele ruseşti din Transnistria, pentru crezul romanesc. Autorităţile nerecunoscutei republici v-au declarat după acest calvar “personă non-grata” şi, practic, v-au expulzat. Ce aţi simţit când v-aţi îmbrăţişat soţia şi aţi fost întâmpinat de jurnalişti?
Am simţit că, în sfârşit, am ajuns acasă, printre ai mei. Eu cred că am învins, chiar şi prin suferinţă, tot acest sistem bolşevic şi anti-românesc care s-a abătut asupra Basarabiei. Am fost şi sunt un simplu ostaş credincios neamului meu.
Sunteţi un exemplu pentru tinerele generaţii şi nu numai. Acum îl susţineţi pe Eugen Tomac, pentru a reprezenta basarabenii în Parlamentul de la Bucureşti. Cum l-aţi cunoscut pe acest tânăr?
De cunoscut, personal, l-am cunoscut la Televiziunea Română, alături de Marian Voicu. Amândoi mă aşteptau pentru a realiza o emisiune dedicată Basarabiei şi luptei noastre pentru românism. Ne-am îmbrăţişat ca şi cum ne-am fi cunoscut de-o viaţă şi l-am simţit din primul moment ca pe-un fiu. Dar, practic, chiar îl ştiam cu mult dinainte. Încă din închisoare. El, cu alţi tineri inimoşi, a încercat să ajungă la mine pe când eram în Penitenciarul Nr. 2 din Tiraspol. Nu a fost lăsat. Se afla într-o adevărată campanie pentru eliberarea noastră, dusă în România şi în străinătate, la Consiliul Europei, în America. Am aflat după aceea, de la soţie, că la plecarea din Transnistria, cei trei au fost reţinuţi de trupele “pacificatoare” ruseşti, cu maşina rechiziţionată şi apoi percheziţionaţi şi lăsaţi în miez de noapte pe şosea, înconjuraţi de kalaşnikovurile militarilor ruşi. Asta pănă când, la insistenţele unuia dintre ei că vrea să atenţioneze Ambasada SUA şi Ambasada României de la Chişinău, au fost lăsaţi să plece. Ajunşi aici au mers la soţia mea, a lui Ivantoc, şi la copiii lui Tudor Popa şi le-au înmânat ajutoarele strânse în campanie, inclusive prin intermediul presei de la Bucureşti. Soţia a venit apoi şi mi-a povestit totul şi a reuşit să-mi introducă şi o Ediţie Specială în engleză şi română făcută de Eugen cu prietenii săi ziarişti, pentru campania internaţională. Soţiei nu-i venea să creadă că există astfel de tineri! Şi aici trebuie să subliniez că tot ce a făcut acest tânăr, la anii la care alţii se bucură de grija mamei şi a tatei, l-a maturizat brusc şi profound. A fost un “copil de trupă” pe frontul românesc, cu o memorie încărcată cu lupte grele. Astăzi este un adult cu înţelepciunea unui bătrân al satului, mândru că este român şi munceşte, în fiecare clipă, pentru România. Sunt convins că omul politic care va fi chiar de mâine va aduce Basarabiei, basarabenilor şi, de fapt, românilor din jurul ţării sau răspândiţi aiurea, în această robie modernă, şansa de a fi acasă, în demnitate şi prosperitate. El a simţit pe propria-i piele toate nedreptăţile făcute neamului nostru.
Şi ce a făcut el pentru noi?
Vă zic o singură poveste, spusă chiar de către preşedintele României, Traian Băsescu. Ne aflam la decorarea de la Palatul Cotroceni, când ni s-a oferit Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler pentru sacrificiul nostru, după cum scrie chiar în Decretul Prezidenţial. După ceremonie, ne-am retras puţin. Băsescu îl ţinea pe după umeri pe Tomac şi mi-l lăuda pentru cât a făcut pentru grupul nostru, al deţinuţilor politici din Transnistria. Eu i-am zis că nu-i nevoie, că ştiu de la soţie. Dar el mi-a zis: “Dar cred că nu ştii, domnule Lesco, că erai închis, cum tânărul ăsta a ajuns să ducă steagul României în Basarabia, la manifestaţiile studenţilor şi elevilor pentru istoria şi limba română. Pe ascuns! Iar steagurile erau din Primăria Capitalei, că eu eram primar! Unii fac contrabandă cu produse peste Prut, el a trecut aceleaşi riscuri pentru drapelul tricolor!”, mi-a mai zis Băsescu. Uite, acesta-i doar un exemplu…
Dar, domnule Lesco, el este din Ucraina…
Glumiţi, cred! Eugen e din Basarabia străbună. El simte şi trăieşte pentru toţi basarabenii. A mâncat în cămin pâinea neagră de student la Istorie la Bucureşti alături de toţi tinerii Basarabiei, pentru care a şi înfiinţat Liga Tinerilor Români de Pretutindeni, din care a făcut parte şi primarul nostru, Dorin Chirtoacă. Ce vorba-i asta cu Ucraina?! E cazul să vă învăţ eu cum bolşevicii lui Stalin au fărâmiţat pământul sfânt românesc pentru a putea stăpâni mai bine Europa?! Eugen e de baştina din Buceag, din satul Babele, care a mai dat un mare om de stat al României: Mareşalul Averescu. Sau o să-mi spuneţi că Mareşalul Averescu e din Ucraina? Şi ştiu că Eugen îi este fidel memoriei şi staturii marelui soldat al neamului nostru. Eu sper din toată inima să-i meargă pe urme. Pentru Basarabia, pentru România! De altfel, chiar şi acum, în calitatea sa de consilier al preşedintelui României, Traian Băsescu, are proiecte inclusiv pentru refacerea singurei biserici româneşti din Basarabia de sud şi din întreaga Ucraina care ţine de Mitropolia noastră: Biserica de la Hagi Curda. Luni m-am întâlnit, la Ambasada României, şi cu Eugen Tomac şi cu Mitropolitul Basarabiei, Petru de Bălţi şi s-a discutat şi despre ridicarea bisericii, care se realizează numai datorită eforturilor acestui tânăr basarabean de care avem nevoie în Parlamentul României. Doamne ajută!
Violeta TOACA
https://www.jurnal.md/article/9995/
editia nr. 789, 25 Noiembrie 2008
Vezi si
https://www.eugentomac.eu/
Posts Tagged ‘Tudor Popa’
Prietenii lui Eugen Tomac. Alexandru Lesco: Riscurile lui Tomac pentru Basarabia
15 Noiembrie 1987 – "Cutremurele nu au fost nimic pe langa ce s-a intamplat!" – "Fata Romaniei a fost spalata de atatea lasitati si tradari"
“Cutremurele nu au fost nimic pe langa ce s-a intamplat!”
Declaratia lui Petre Preoteasa, prim-secretarul Comitetului Judetean PCR Brasov, in sedinta activului de partid din 15 Noiembrie 1987
Revolta anticomunista de la Brasov, din 15 Noiembrie 1987, a fost evenimentul politic major care a anuntat prabusirea iminenta a comunismului in Romania. Revolta s-a declansat la intreprinderea de Autocamioane Brasov, printr-o greva inceputa in noaptea de 14 noiembrie, la schimbul III, si continuata a doua zi dimineata cu un mars pana in centrul orasului, in fata Comitetului Judetean al Partidului Comunist Roman.
Refuzul autoritatilor comuniste de a dialoga cu demonstrantii a provocat luarea cu asalt a sediului comunist de catre multimea adunata. Portretul dictatorului Ceausescu a fost doborat de pe frontispiciul cladirii si incendiat. A urmat interventia brutala a trupelor speciale de Securitate, arestarile, torturile etc. Dupa ce initial se anuntase pedeapsa capitala pentru muncitorii arestati, sub presiunea opiniei publice mondiale comunistii au revenit asupra hotararii lor, deportand, in urma unui proces inscenat, un numar de 61 de muncitori si schimband locurile de munca ale altor 27 de persoane dintre cele peste 300 arestate si anchetate in sediile Militiei si Securitatii din Brasov si Bucuresti.
Dupa evenimentele din decembrie 1989, majoritatea celor deportati s-au intors in Brasov. Vasile Vieru, unul dintre cei 61 de muncitori deportati, decedase insa la Barlad, in septembrie 1988, la mai putin de un an de la ancheta, in urma maltratarilor la care a fost supus la Inspectoratul General al Militiei din Bucuresti. Pana in prezent, 12 dintre cei 61 de muncitori deportati au incetat din viata. In data de 2 ianuarie 1990 a avut loc la Brasov constituirea Asociatiei “15 Noiembrie 1987” (…)
In 2002, la aniversarea a 15 ani de la evenimentele din 1987, S.C. ROMAN S.A., intreprinderea de Autocamioane din care a pornit revolta muncitorilor, a intrat in ultima faza de disponibilizari masive de personal. Este anul din care majoritatea membrilor Asociatiei 15 Noiembrie 1987 au devenit someri. Pe tot parcursul anului, criza sociala a membrilor asociatiei s-a adancit. Problemele legate de somaj, sanatate etc. s-au amplificat fara a se putea intrezari o solutionare a lor. La simpozionul international organizat de Asociatie in Aula Universitatii Transilvania din Brasov, cunoscutul luptator antisovietic Vladimir Bukovski a afirmat ca Revolta din 15 Noiembrie 1987 a fost semnalul care a anuntat prabusirea Cortinei de Fier si a Lagarului Comunist, Brasovul ocupand un loc important in istoria sfarsitului de secol XX. In luna mai a anului 2006, Asociatia 15 Noiembrie 1987 l-a avut din nou ca invitat pe Vladimir Bukovski, in cadrul unei conferinte legate de Rezistenta anticomunista. Acesta, imediat dupa 1989, a infiintat Centrul Varsovia ’90, institutie care avea drept obiectiv realizarea Procesului Comunismului pe modelul Nurnberg.
La initiativa si cu sprijinul moral al celebrului luptator anticomunist, presedinte al Memorialului Gulag, s-a infiintat la Brasov Centrul Rezistentei Anticomuniste, care are, printre altele, ca scop condamnarea comunismului ca doctrina criminala. Organizatiile fondatoare, Asociatia 15 Noiembrie 1987 si Civic Media, impreuna cu Solidaritatea si ceilalti parteneri care s-au raliat ulterior actioneaza in continuare dupa aceleasi comandamente morale care au determinat revolta din 1987.
Fata Romaniei a fost spalata de atatea lasitati si tradari
“Jertfa acestor luptatori cu arma in mana, alaturi de rezistenta celor din inchisori, alaturi de rezistenta crestina a preotilor, ierarhilor si mirenilor, a celor din exil, a taranilor in fata colectivizarii, a muncitorilor din Brasov, a unor intelectuali curajosi, toate acestea au adunat atata demnitate, incat sa se poata spune ca fata Romaniei a fost spalata de atatea lasitati si tradari, pentru ca romanii sa poata pasi cu fruntea sus pe pamantul pe care calca” – Badia Ion Gavrila Ogoranu (foto dreapta sus la cabana miscarii de rezistenta din Fagaras)
Eroii Basarabiei alaturi de eroii de la Brasov
“Suntem mandri sa fim alaturi de eroii de la Brasov si ii asiguram ca vom fi mereu impreuna. Fundatia pentru Romania, pe care am decis sa o infiintam, va fi parte integranta a Centrului Rezistentei Anticomuniste” – Alexandru Lesco si Tudor Popa (foto dreapta jos, la primirea Ordinului National Steaua Romaniei in grad de Cavaler)
Scapati de structurile Kominternului
“Trebuie sa alegem oameni care sa fie in stare sa se ocupe de aceste socoteli cu comunismul, sa puteti scapa de aceste structuri, ale Kominternului si ale fostului KGB” – Lech Walesa, fondator Solidaritatea (foto stanga jos alaturi de Bogdan Lis)
Pistolul, Inlocuit cu pixul
“Acest efort, adica sa iesi cu pistolul, poate fi inlocuit. Poti sa lupti cu pixul, de exemplu. Sa tinem minte ca mass-media libera este un fundament al democratiei adevarate si cu siguranta este un prim inamic al totalitarismului” – Bogdan LIS, fondator Solidaritatea
Vezi si
SUFLETE DE EROI – Testamentul Grupului Carpatin-Făgărăşan condus de Ion Gavrila Ogoranu
Oprescu la ZIUA: Eroii din Transnistria vor primi apartamente in Bucuresti
Noroc cu Oprescu! Trebuie sa-mi fac Mea Culpa pentru tot ce-am zis despre el (legat de Primarie). Pana la urma un fiu de ofiter de contrainformatii se dovedeste mult mai de cuvant decat puii de naparci bolsevice sadea care i s-au bagat lui Basescu in san. In sfarsit, dupa mai bine de un an de cand au fost eliberati (dupa 15 si 12 ani de temnita ruseasca) si de cand au primit la Bucuresti Ordinul National Steaua Romaniei, eroii de la Tiraspol pot sa vina sa locuiasca in tara lor. Acasa, in Romania. Sa dea Dumnezeu!
Eroii uitati ai Romaniei
Desi au cetatenie romana si au primit Ordinul National Steaua Romaniei si Cetatenia de Onoare a Capitalei, cei trei nu pot locui in Romania. Pentru ca nu au buletin. Si nu au Carte de Identitate romaneasca pentru ca nu au resedinta in Romania. Si nu au resedinta in tara pentru ca, desi li s-au facut numeroase promisiuni, apartamentele cuvenite in Bucuresti nu au mai aparut niciodata. Pana si telefonul mobil oferit fiecaruia de premierul Calin Popescu Tariceanu, cu asigurarea ca il vor putea folosi in permanenta, intr-o zi, dupa vreo luna de folosinta, s-a oprit, definitiv. Guvernul nu a putut da nici o explicatie. Mai mult: un proiect de lege initiat de senatorul si poetul Adrian Paunescu, prin care li se confereau celor trei luptatori incarcerati si torturati pentru Romania peste 5000 de zile aceleasi drepturi cu cele ale revolutionarilor de-o zi-doua din decembrie 1989, s-a izbit de refuzul unor deputati. Alti parlamentari au umblat chiar la lista eroilor, eliminandu-l pe ascuns pe Alexandru Lesco. Si acesta este doar varful aisbergului incercarilor la care sunt in continuare supusi cei trei. De fapt, modul in care sunt tratati arata ca statul roman ii considera pe basarabeni, chiar eroi pentru Romania fiind, un fel de “romani de mana a doua”.
Eliberarea tuturor detinutilor politici din Transnistria deschide, in sfarsit, calea restituirii adevarului istoric asupra acestui episod eroic din cronica zbuciumata a primelor decenii din viata statului independent, proclamat pe ruinele “Republicii Ribbentrop-Molotov”, si ea plasmuita din trupul sfasiat al Basarabiei istorice, consemna analistul Corneliu Vlad.
Cu toate acestea, acum, la un an de la acel moment urmat de decorarea celor trei eroi, observam cum nerecunostinta devine aproape “de stat”. La inceputul anului, membrii Comisiei Juridice din Camera Deputatilor s-au certat timp de o ora si jumatate pe marginea unui proiect de lege privind declararea lui Ilie Ilascu, a lui Andrei Ivantoc si a lui Tudor Popa – numele lui Alexandru Lesco a disparut misterios – drept eroi-martiri. “Acesti romani care s-au aflat intr-o parte a Romaniei instrainata, in Republica Moldova, au facut fapte de eroism. Au fost condamnati la moarte sau la detentie pe viata. Este o onoare pentru noi sa putem face macar atat. Sa fim solidari, mai ales ca ei sunt bolnavi”, a spus senatorul Adrian Paunescu, unul dintre initiatorii proiectului. Senatorul le-a mai cerut membrilor comisiei sa il nominalizeze in titlul si textul legii si pe Alexandru Lesco. In prezent insa, dupa aprobarea propunerii in Senat, proiectul a ramas “in aer”, uitat de responsabilii parlamentari.
In urma cu un an, la 2 si, respectiv 4 iunie, Andrei Ivantoc si Tudor Popa vedeau libertatea prima oara dupa 15 ani. Cu trei ani inainte, tot la 2 iunie, Alexandru Lesco se trezise, la randul lui, intr-o lume noua si, oarecum, potrivnica.
Corneliu Vlad, un reputat comentator de politica externa, remarca atunci ca cei trei, reintorsi asemenea lui Ulise acasa dupa un rastimp lung si lugubru in iadul temnitelor transnistrene, incearca sa revina la viata normala, sa se obisnuiasca din nou cu libertatea. “Incet, incet, ma deprind si eu cu lumea” – spunea unul dintre ei. S-au aflat la un control de sanatate la Spitalul Militar din Bucuresti, la un sejur oferit de presedintele Traian Basescu in Romania, dupa care, au revenit de unde au plecat. S-au acomodat cu greu – lumea a evoluat rapid in 15 ani. Acum sunt alaturi de cei dragi si nu isi reneaga crezul pentru care si-au sacrificat libertatea: limba romana si Romania Mare. Iar “daca s-ar intoarce timpul inapoi as face exact acelasi lucru” – marturiseste unul dintre ei. Printr-o adevarata minune – scria Corneliu Vlad in urma cu un an -, acestia au supravietuit tuturor incercarilor, desi cand i-am vazut in custile cu gratii de fier ale simulacrului judiciar de la Tiraspol, in 1992, ajunsesera la granita subtire dintre viata si moarte. Si-au regasit familiile, liberatea si poporul, au ramas neclintiti in convingeri si traiesc printre semenii lor nu atat ca eroi, cat ca oameni obisnuiti. Mai mult, doi dintre ei – Popa si Lesco (foto sus) – au pus bazele Fundatiei pentru Romania, prin care doresc sa-si continuie activitatea, pentru romanii de pe ambele maluri ale Prutului.
Acum un an, BBC si alte canale romanesti transmiteau in direct eliberarea zbuciumata a detinutilor. Andrei Ivantoc a fost agresat de fortele de securitate ale Tiraspolului si apoi luat cu forta de autoritatile Republicii Moldova si transportat la Chisinau. Incidentul a avut loc in momentul eliberarii la punctul de control de langa Tighina, cand Andrei Ivantoc a inceput sa fuga spre teritoriul controlat de regimul separatist de la Tiraspol. El a fost urmarit, ajuns din urma, trantit la pamant si batut de agenti ai securitatii nistrene. Apoi a fost urcat cu forta intr-o masina oficiala a Republicii Moldova, care a trecut in viteza de bariera de securitate, unde asteptau mai multe personalitati ale vietii publice si numerosi ziaristi. Seful Misiunii OSCE in Republica Moldova, Louis O’Neill, a afirmat ulterior ca in momentul eliberarii acestuia nu a fost aplicata forta. Andrei Ivantoc a negat insa acest lucru, afirmand ca reprezentantii OSCE evita sa spuna adevarul, fapt intarit de ziaristii aflati la fata locului.
Tudor Popa, ultimul detinut politic din grupul Ilascu, a fost eliberat la 4 iunie, cu putin dupa ora 10.00, la punctul de granita de la Dubasari.
Desi fusese anuntat initial ca va parasi inchisoarea la ora 16.00, gardienii i-au deschis poarta dimineata, probabil in speranta ca va fi intampinat de mai putini ziaristi. Eliberarea sa vine dupa 15 ani de detentie ilegala la care a fost condamnat de autoproclamatul regim transnistrean. “Neamurile, Romania, conducerea Romaniei, m-au sustinut mult. Cred ca suferinta noastra nu a fost degeaba. Noi am dorit ca tara sa fie integra, mare. Au fost unii care nu au dorit asta. Nu am castigat acum, vom castiga pe urma. Are sa vina timpul”, au fost primele declaratii date de Popa jurnalistilor care l-au asteptat.
Alexandru Lesco, detinut de regimul separatist din Transnistria a fost eliberat din detentie intr-o miercuri, la 2 iunie 2004, ca urmare a expirarii termenului de condamnare de 12 ani. “Pentru mine, cauza romaneasca ramane aceeasi. Eu am fost condamnat pe nedrept. Asa am considerat atunci si de aceasta sunt convins si acum. Curtea Europeana pentru Drepturile Omului va conchide cu siguranta ce a fost cu aceasta condamnare ilegala”, a declarat Alexandru Lesco in mijlocul grupului de prieteni si de ziaristi care l-au asteptat la “frontiera” cu Transnistria. “Am iesit asa cum am fost arestat: cu buzunarele goale. Sufletul nu mi-a secatuit insa. Nu pot sa spun ca regret amarnic acesti ani. Am stat pentru poporul roman si limba noastra romaneasca. Va iubesc pe toti si va multumesc, popor roman!”. Alexandru Lesco si Tudor Popa nu s-au lasat si au infiintat o organizatie neguvernamentala – Fundatia Pentru Romania – prin care isi propun sa desfasoare activitati de informare, editare de carti si alte actiuni culturale, pe ambele maluri ale Prutului. Intervievat de Gardianul la aniversarea a 90 de ani de la Unirea Basarabiei cu Tara, Lesco afirma: “27 martie are, pentru mine, o semnificatie aparte. Chiar daca a durat mult prea putin, doar 22 de ani, momentul este unul de neuitat. Si acum, stiti vorba aia: nu mor caii cand vor cainii. Sper intr-o Unire mai mare!”.
Am primit la Ierusalim un premiu de 5000 de euro. Sunt onorat!
Romani si israelieni de nota 10
Pentru politica -Theodor Stolojan si Colette Avital, vicepresedinta Knessetului (Parlamentul israelian), Adrian Cioroianu, ministrul de Externe al Romaniei; finante – Dinu Patriciu, Fredi Robinson si Benes Avital, teatru-artistii Horatiu Malaele, Stela Popescu, Nico Nitai, Smaranda Otelea-Bunea, directoarea Operei Comice pentru Copii, si scenografa Viorica Petrovici; activitate sociala – av. Radu Catalin Dancu, dr. Mariana Valeria Stoica, Madeea Axenciuc, directoarea Institului Cultural Roman din Tel Aviv, dr. Zwi Bercovici (consilierul lui Benjamin Netaniahu), Tova Bin Nun-Cherbiz (presedinta Fundatiei Ron Lauder) si prof.ing. Osy Lazar, presedintele Comunitatii Evreilor din Bucuresti; literatura – acad. Eugen Simion, Adi Cristi, Sylvia Riri Manor, Zoltan Terner, Alexandru Andy si G. Mosari; premiul pentru ziaristica a revenit lui Victor Roncea, Valentin Hossu-Longin, Mircea Bunea si Doina Meiseles (directoarea noii publicatii in limba romana “Jurnalul Saptamanii”); medicina – prof.univ. Irinel Popescu si prof.univ. Lucian Regenbogen. Conform traditiei, Centrul Cultural Israeliano-Roman a decernat si Medalia de aur a Ierusalimului. Unul dintre sponsorii din Romania ai evenimentului i-a acordat lui Victor Roncea premiul cel mare pentru activitate civica, in valoare de 5000 de euro, suma pe care acesta a anuntat ca o va dona pentru infiintarea Fundatiei pentru Romania impreuna cu Alexandru Lesco si Tudor Popa, fosti detinuti politici la Tiraspol.