Posts Tagged ‘Vicepresedinte al Academiei Romane’

Profesorul Dinu Giurescu şi-a revenit complet după operaţia de 12 ore pe cord deschis la care a fost supus. Slava Domnului!

Prof-Dinu-C-Giurescu-Vlad-StanescuFoto: Vlad Stănescu

Apropiaţi ai academicianului Dinu Giurescu ne-au transmis azi ca Profesorul a început să facă deja plimbări prin salon, după operaţia complicata, pe cord deschis, la care a fost supus în urmă cu nouă zile. Ne rugăm pentru însănătoşirea sa grabnică. Doamne ajută!

Iată şi stire de ieri seara a Mediafax:

Starea academicianul Dinu C.Giurescu, operat pe cord la începutul lunii august, este bună, pacientul se recuperează, face mişcare, citeşte şi foarte probabil va fi externat săptămâna viitoare, a declarat, chirurgul Horaţiu Moldovan care l-a operat.

Conform medicului, academicianul Giurescu este tot la terapie intensivă, “dar în condiţii de salon”. “Pacientul se recuperează, face mişcare, citeşte. Foarte probabil săptămâna viitoare va fi pregătită externarea academicianului”, a mai spus Horaţiu Moldovan, şeful secţiei de chirurgie de la spitalul Sanador, unde a fost operat istoricul.

Dinu C. Giurescu, vicepreşedinte al Academiei Române, în vârstă de 87 de ani, a fost supus, în 4 august, unei intervenţii chirurgicale complexe pe cord deschis, pentru diescţie acută de aortă, intervenţie care a durat 12 ore.

Operaţia a fost realizată de o echipa chirurgicală condusă de Horaţiu Moldovan, medic primar de chirurgie cardiovasculară.

Academicianul suferea de disecţie acută de aortă, o situaţie clinică în care cel mai important vas de sânge din organism – artera aortă, care pleacă de la inimă şi hrăneşte cu sânge întregul organism – se fisurează, punând în pericol viaţa pacientului. Intervenţia chirurgicală a avut un caracter de maximă urgenţă şi a constat în înlocuirea arterei aorte la ieşirea ei din inimă şi a arterelor carotide care alimentează creierul.

Considerată cea mai complexă în patologia cardiovasculară a adultului, operaţia presupune utilizarea circulaţiei extracorporale, răcirea pacientului în hipotermie profundă la 18 – 20 grade, perfuzia separată a creierului cu maşina de circulaţie extracorporală şi înlocuirea acestui vas de sânge major cu o proteză vasculară, transmite Mediafax.

Felicitări echipei conduse de dr. Horaţiu Moldovan!

Profesorul Dinu Giurescu a demisionat din Parlament! Felicitari!

Profesorul-Dinu-C-Giurescu-Foto-c-Cristina-Nichitus-RonceaDesi chiar astazi spuneam ca singura voce credibila din tot Parlamentul Romaniei este cea a Profesorului Dinu C. Giurescu, ma bucur sincer ca si-a dat azi demisia din forul legislativ! Activitatea sa de parlamentar, pe care o indeplinea cu cea mai mare constiinciozitate – pot spune chiar ca profesorul era cel mai constiincios parlamentar “ever” –  ii manca practic din cea stiintifica, de care, cred eu, avem mai mare nevoie, acum, la apogeul carierei sale de istoric si indrumator national. Asadar, Felicitari, Dom’ Profesor!

Iata declaratia Profesorului Dinu Giurescu, obtinuta de Radu Tudor: “De curind am fost ales vicepresedinte al Academiei Romane. Datorita acestui fapt, am decis sa ma retrag din Parlament si din toate functiile politice detinute pina in prezent. Este sfarsitul unui capitol al vietii mele, am incercat sa lupt pentru identitate romaneasca, pentru educatie, pentru toate valorile in care cred. Am 87 de ani, nu ma pot imparti si la Academie si in Parlament. In plus, nu vreau sa intru in nici un fel de discutie legat de compatibilitate si asa mai departe. Le multumesc celor care m-au sustinut in demersurile mele. Vreau sa scriu in continuare si sa ma ocup de ceea ce bunicul si tatal meu au facut toata viata : studiul istoriei romanilor.   As fi vrut poate sa pot spune ca am facut mai mult, oamenii asteapta de la noi tot efortul. Cred insa ca n-am dezamagit pe nimeni. Periodic am sa-mi expun punctul de vedere la “Punctul de intalnire”, emisiunea in care am deja o colaborare constanta cu dumneavoastra. Sa nu-i uitam pe oameni nici o clipa si nici datoria noastra fata de ei”.

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Cititi si: Acad. Dinu C. Giurescu scrie despre proiectul Basarabia-Bucovina.Info in Magazin Istoric

Dar sunt convins ca-i voi putea adresa felicitarile, personal, maine, la Simpozionul “Cristian Popisteanu”, organizat anual de Fundatia “Magazin Istoric“, la BNR

Invitatie Simpozionul Cristian Popisteanu BNR Premiile Magazin Istoric 2014 via Roncea Ro

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova